29 March 2012

Jurnal de omulet - 3 ani si...

Nu cred ca am sa mai scriu lunar, deja e greu, omuletul e mare si salturile in crestere sunt mai rare, evolutia e mai lenta... Asa ca o sa schimb putin regula jurnalului, insa il voi pastra, pentru ca povesti sunt :D.

Asadar, ce face omuletul meu la aproape doua luni peste trei ani? E fantastic. Mic, imi ajunge pana pe la... mmmm... sold, sa zicem, carliontat, slabut si cu o mimica de om mare, patruleaza neobosit pe langa mine, mergand repede si cu pasi mici (deh, picioruse de copilas) si vorbeste-vorbeste-vorbeste :-). E teribil de amabil si binevoitor, o evolutie impresionanta in ceea ce priveste caracterul. In acest moment, daca ar fi sa apelez la cateva cuvinte referitor la el, poate ca "rezonabil" e unul - e un copil cu care te poti intelege foarte bine, cu calm si respect trecem orice hop... iar "empatie" e altul - e cald si bland si dornic sa ajute... de altfel 'jut (= ajut) este cuvantul de baza. Daca ma duc la bucatarie doar cat sa-mi pun un pahar de apa si sa mai aranjez cate ceva, capsorul carliontat se iveste rapid de dupa usa, tarand dupa el 'caun ma'e (scaun mare = inaltatorul de la Ikea) si declara 'Jut, mami? Eu 'jut.

Ajuta si personajele din carti: avem o poveste cu un arici caruia vantul ii zboara manusile, fularul si caciula - impresionant desenate undeva deasupra ariciului zgribulit, ei bine, omuletul "le ia" de acolo si i le da inapoi bietului animal, rostind amabil pohtiim (=poftim), asa ca eu modific putin naratiunea si la pagina urmatoare sar peste randul care spune ca ariciul isi recupereaza hainutele, ca doar l-a ajutat Aa'pi, nu?

Si avem multe-multe mee'ci, mami = mersi, care mersi zau daca stiu de unde vine, ca eu zic multumesc si nu mersi... tot ce mi-a putut explica e ca si Mickey Mouse face merci, da mami? Da. Si mee'ci in sus si mee'ci in jos, suntem extrem de protocolari si fereasca... sa nu raspund "cu placere" sau similar, ca sunt rapid interogata de ce nu am raspuns la al lui mee'ci???

Ziceam de taxat, ah, am descoperit ca umblu cu domnul critic dupa mine si trebuie sa-mi controlez reactiile: la fiecare stop ma avertizeaza cand e rosu (musai sa stam) sau verde (putem merge) si a fost profund intrigat si chiar m-a dojenit ca era juja, mami, juja (= rosu)... si nu se merge pe rosu, se sta, mami, of... desi in realitate rosu era pentru dreapta, inainte era verde si eu inainte mergeam, dar stai sa-i explici asta copilului in timp ce conduci :D... sau cand s-a napustit unul sa-mi spele parbrizul si eu mooor cand vin ei neinvitati, asa ca m-am rastit la el si am dat drumul la stergatoare, mda, uitasem de inteleptul meu mic din spate care m-a intrebat prompt de ce sunt suparata, nu imi place apa pe titi???

Daca face ceva gresit, sau (ma) loveste fara sa vrea, ori daca mie imi scapa un "au" involuntar (ca doar burta e deja maricica si in jocurile noastre uneori mai trimite si ea junghiuri), chiar daca adesea mie nici nu imi trece prin cap sa ma supar, el intervine rapid cu un nu v'ut mami, nu v'ut (= n-am vrut) si o privire plina de regrete sincere, de te topesti instant.

Si pentru ca ziceam de burta... din cand in cand vrea sa-mi ridice tricoul: vad, mami, vad - sa-l vada pe bebe :-)). I-am zis ca bebe trebuie sa creasca mai mare ca sa il vada si ca mai dureaza, asa ca acum comenteaza singur ca bebe nu ma'e (= mare, ca omuletul cam mananca r-urile)... I-am aratat recent o burta mare (adica mai aproape de termen) si i-am spus ca asa de mare trebuie sa fie, s-a uitat foarte curios si cine stie ce o fi procesat in capsorul lui, dar s-a apucat sa ma mangaie pe burta :D. Uneori isi mai si pune capsorul pe ea, ca si cum asculta ce face bebe inautru - nu stiu de unde i-a venit ideea, ca eu nu i-am sugerat asa ceva, dar e tare simpatic, zambeste si e cumva... tandru.

Interesanta si destul de potrivita cu "personajul" mi se pare descrierea educatoarei, care la intalnirea noastra pentru evaluare mi-a spus ca nu e un copil violent, nu il vezi implicat in certuri sau batai sau... insa daca apare un conflict, desi nu e agresiv nu e moale, slab si cumva nu e el cel care cedeaza si pleaca umilit cu coada intre picioare (ca sa zicem asa), de cele mai multe ori lucrurile se rezolva destul de elegant. In fine, nu stiu sa redau exact ideea, dar eu m-am prins ce zice, ca fix asta e omuletul meu: suficient de capos si stabl pe picioarele lui ca sa stie ce vrea, nu foarte dispus sa renunte la ale lui dar nici agresiv sau certaret, dimpotriva, pasnic si linistit. Dornic sa se inteleaga, dar deloc dispus sa renunte umil. Are sens? :D

In fine, la asta se adauga si o doza incredibil de mare de timiditate aparuta recent - intotdeauna a fost genul circumspect, insa mai nou se vara langa mine si nu se da dus, nu vrea, nu-l intereseaza, e timid. Cred ca e o faza, nu il stiu chiar asa, uneori ma ia si pe mine prin surprindere si nu stiu prea bine cum sa reactionez la timiditatea asta brusca :-)).

Insa ca sa nu ramanem doar in sfera cu copilul pasnic si intelegator, well, omuletul, ca orice copil care se respecta, mai face si pozne. Ultima, the big one? A primit niste creioane geniale, f f moi si cu care se deseneaza tare placut, un soi de creioane cerate, complicat de explicat, dar sunt exelente doar ca... in omuletul meu au starnit brusca pasine de a experimenta si pe alte suprafete. Cu albastru, culoarea lui preferata. Auch. Taburetul nostru, set cu canapeaua, a devenit acum din brun, un soi de albastriu-brun, in ciuda faptului ca a fost spalat de zor de tati si omuletul incantat de noua activitate... covorul a capatat si el o zona usor albastrie, iar noi ne-am revoltat si am confiscat creioanele, punandu-le unde va mai sus. Mda... totul era bine, pana cand capsorul meu carliontat care nu se suie mai niciodata pe nimic s-a gandit sa impinga taburetul pana la "bar", sa se cocoate pe el, sa ia creionul albastru, dupa care sa impinga taburetul pana la televizor, sa se cocoate pe el si... asta e momentul in care am intrat eu in camera, cel in care "domnul Goe" se pregatea sa deseneze un nino titi pe ecranul tv-ului nostru...


Vocabularul lui s-a imbunatatit major, insa in continuare are cuvinte proprii care vin dintr-un film necunoscut si imi pastreaza intacta caracteristica de "mama unicat care ea si doar ea intelege tot ce zice copilul :D". Un singur exemplu: jitu inseamna "singur"... eee??? Si face o groaza de lucruri singur, ii place chiar sa faca el, sa fie acolo, sa ajute, sa puna el mana, sa vada, sa studieze, sa cerceteze si sa se joace singur uneori, jocuri elaborate: de rol, cu mami tati iepurasul si toooata polologhia de buncici si prieteni... sau in care combina piese din diverse seturi pentru a face constructii impresionante... ori cele cu personaje imaginare, cand imi aduce cadouri invizibile si mi le depune mandru in poala, ori decide ca, well, el are o pisicuta galbena, mami una verde si tati una mov si le plimbam pe toate prin casa, iar cea galbena bea din lapte cot la cot cu el :D.

28 March 2012

Roblogfest strikes back

Cum ma frasuiam eu linistita pe net, am ajuns sa descopar ca, ia uiteeeee, am intrat in etapa a doua a concursului, ah, zau ca nu credeam ca intru in etapa 2 si eram linistita in universul meu. Eu una mergeam pe ideea de a avea macar cateva voturi, acolo, sa nu fiu chiar ultima... acum ma vad ramasa in cei doisprezece selectati, niiiice. Vestea mi-a picat bine, intai ca ma umflu si eu nitel in pene (:D nu mult, dar totusi...) si apoi ca am o zi aiurea rau, cu tensiune 10 cu 5 si puls 97, asa ca orice poate sa ma faca sa zambesc in starea asta e mai mult decat grozav, ca am o durere de cap crunta.

Asadar revenim, intai ca sa va multumesc celor care m-ati votat si mi-ati facut asa surpriza, apoi ca sa va anunt ca mai aveti pana la inceputul saptamanii viitoare (3 aprilie) ca sa votati pentru etapa 2. Daca ma alegeti pe mine, o sa ma bucur tare, normal :-), dar sfatul meu ramane la fel: sa alegeti pe cine va place (si eu am favoriti pe lista aceea, prieteni chiar) si da, neaparat sa mai poftiti pe aici :D.

VOTEZI la roblogfest 2012

My song for today



Vangelis - Chariots of fire

Clasica, daca nu o stiti de la sursa precis ati auzit-o pe vreun generic de emisiune, undeva. Asta ca sa nu mai pomenim de film, un alt clasic.

27 March 2012

Pohta ce-am pohtit

Sunt insarcinata si se pare ca poftesc la diverse, dar nuuu poftesc si eu ca orice gravida normala la castraveti murati cu sirop dulce (nah, chestia asta in suna in continuare dubios) sau eu mai stiu ce bere (eu???) ori altele... nope, turns out ca eu poftesc la obiecte :-). Serios. Bine, nu ca mor pe loc daca nu le am, dar mi se lipesc de suflet si mintea mea decide acolo, pe loc, ca eu trebuie sa le am, sa le vad mai indeaproape, sa le testez si sa ma mandresc cu ele si uite asa se face ca de cand sunt insarcinata am poftit la o fusta indecent de scumpa (Adaaa, daca ii gasesc si bluza, cu ea vin la nunta ta), cercei si brose handmade, o geanta de zi, un carucior Inglesina Zippy 3 in 1 (I must be nuts or something :D, I know) si ulei de canepa cu usturoi :D. Si sunt abia luna a sasea...


Nu stiu insa daca am pucat sa va spun, dar am castigat la concursul la care uite ca m-a impins pofta sa particip si nu, nu am castigat doar sticla de ulei, ci intreg cosul de mai sus, ha, uite ca la omul pofticios trag si concursurile :D. Si acum sa va zic si cum sunt, nu? ca tot le-am primit ieri si au venit la marele fix, taman bine cat sa faca parte din masa mea de pranz, ca era cam ora 12.00 si bebe ma impinsese in bucatarie sa-mi fac o salata (nu, nu sunt atat de "putin" insarcinata incat sa ma rezum la salata, am facut mancarea aia de mazare la care visam si a iesit exceptionala, dar am si fost in weekend la piata si mi-am luat de toate pentru o salata buna, asa, ca de inceput de primavara). Asadar, la marele fix, salata a fost picurata cu putin ulei, am decorat-o si cu niste seminte de canepa (eu oricum mai pun diverse seminte in salate, de exemplu de susan, despre care am inteles ca sunt o sursa buna de calciu dar mie imi plac cum merg in salata) si dap, a mers perfect, mi-a placut, mai fac, data viitoare ii pun si niste branza rasa, acum nu aveam. Uleiul s-a potrivit bine la gust, seamana putin cu nuca... are si Omega 3 si 6, pfff, iata cum am hranit eu sanatos mogaldeata :D. Marea surpriza a fost insa ciocolata, ca eu sunt mare fan ciocolata si chiar am testat-o usor circumspect, sincer, dar pe bune ca e buna, nu glumesc, e bunaa, e densa, amaruie si bogata si aromata...

Asa ca ma declar fericita, ieri a fost o zi buna, poftele mele stau cumiti si torc iar eu cred ca trebuie sa ma tin departe de magazinele online, ca vad ca sunt noua mea pasiune :D.

26 March 2012

Apel umanitar venit de la un copil

Am primit urmatorul comentariu la unul dintre posturile anterioare si desi realitatea este ca nu stiu sa zic nimic despre acest caz si nu sunt in masura sa investighez detaliile acum (deja mesajul in sine m-a dat peste cap, sincer, sarcina m-a facut mult mai sensibila si mult mai usor ma afecteaza tot ce se intampla in jurul meu), ideea unui mesaj scris de un copil care cere ajutor pentru mama lui este... of, e impresionant, trist, dureros... zau, imi pare rau, dar eu deja nu am cuvintele potrivite pentru asta si de obicei am multe cuvinte la mine... Cititi si voi, eu nu am putut ignora mesajul, nu am avut cum:

Buna ziua,

Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile.Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns.

Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.


dumitru_gabriela31@yahoo.com

Ursuletului nu ii e somn, pentru ca merge la balul florilor :D

Visul meu dintotdeauna a fost sa am o casa a mea, iar casa asta, in varianta ei idealo-utopica nu e vizualizata chiar pana la ultimul surub, insa pot sa va spun oricand, la orice ora din zi si din noapte, cum ar arata biblioteca. Sau biroul, spuneti-i cum vreti. Cred ca e singura incapere pe care o "vad" cu adevarat: spatioasa, luminoasa si inalta - o laterala e un perete intreg de sticla prin care intra lumina jucausa a primaverii, iar restul sunt rafturi de sus pana jos, rafturi pline de carti, bine organizate. Cum e foarte inalta, peretii acestia sunt strabatuti pe la jumatatate de o galerie care sa permita accesul la rafturile de sus, o galerie suficient de lata cat sa poti lua o carte si sa te poti aseza acolo, la inaltime, direct pe covorul moale al pasarelei, turceste, poate cu ceva de rontait alaturi... Jos mobilierul nu e scortos si sobru, ci aerisit, modern si confortabil, taman potrivit pentru lectura si pentru a bea o cafea in tihna ... iar biroul, biroul meu, urma sa fie mare, spatios, practic, eficient, "baza mea" de unde sa comand lumea inconjurata de carti :D.

Bref, iubesc mult cartile si mi se par sufletul unei case si al locatarilor ei, iar Bu zice mereu ca daca ma scapa intr-o librarie e vai de noi. Ma fascineaza mai tare librariile decat magazinele de haine, imagine that :D, desi recunosc, in ultimul timp nu mai cumpar atat de multe carti - sunt scumpe si sunt prea multe cumva, m-au ametit...

Insa imi doresc ca cel mic sa iubeasca si el cartile. Stiu ca de computer si televizor si Playstation si iPad si... o sa dea inevitabil si nu am dubii ca il vor cuceri, asa ca "menirea" mea e sa il atrag inspre carti cat nu e prea tarziu, motiv pentru care noi citim, citim seara la culcare povesti pe care le aleg cu grija, sa fie potrivite, frumos ilustrate, simple si placute. Nu va dati seama cate grozavenii exista pe lumea asta in materie de carti de copii, nu imi dadeam nici eu seama pana acum, brrr.

Asa ca apreciez mult cartile pe care le primesc de la Cartea copiilor, pentru ca gandim cumva la fel: vrem sa promovam cartile - ei catre publicul larg, eu catre publicul meu tinta, un omulet cu par carliontat, cel mai bun critic, va spun eu :-).

Una dintre primele "lecturi" ale omuletului a fost Omida mancacioasa, mancata de mult deja :D. Acum am primit Nu ţi-e somn, ursuleţule? si Balul florilor, tare frumoase carti amandoua - si cand zic frumoase, fix la asta ma refer, au ilustratii dragute si arata bine, arata a carti pe care iti face placere sa le citesti :D. Ambele au intrat in rotatia de seara a lecturilor noastre, rotatie pentru ca daca nu negociem fix doua carti pe seara si daca nu le alternam riscam 1. sa citesc tot teancul de carti (si sunt destule, vai mie!) si 2. sa cedez nervos invatand o poveste ca un papagal (serios, de cate ori poti interpreta aceeasi carte cu feeling si rabdare, ca eu deja scartai pe la incheieturi si ma bucur de fiecare noua aparitie in teanc ca de o gura de aer proaspat).

Hitul a fost cea cu ursuletul, deh, poate pentru ca morala e usor mai fina la Balul florilor care e o  poveste despre acceptare si prietenie. Imi place mesajul pe care il transmite, acela de a avea curaj, de a indrazni fara a fi agresiv, de a iti infrunta propriile prejudecati pana la urma... dar cred ca mai are de asteptat nitelus pana la o varsta mai potrivita, zic eu.

Ursuletul insa a urcat rapid in topul preferintelor, fiind cartea cu mo'-mo' (=mor mor, = urs, evident :D). E o poveste calda, induiosatoare cumva, cu ilustratii tare dragute, adorabile chiar... de care eu am profitat cu "nerusinare" pentru a sublinia fix ce-mi trebuie mie, ah, ce mama sunt si eu: 1. ca e luna afara, adica noaptea se doarme 2. ca ursuletul nu e singur, vezi, mereu e cineva langa el, tati sau mami vegheaza 3. vezi, intotdeauna poti sa vorbesti cu tati si mami, lor poti sa le spui orice, nu se supara, te asculta cu rabdare si te ajuta 4. the big one, ca e normal sa iti fie frica de intuneric, insa ia uite... cum se rezolva lucrurile... etc. Ok, fiecare extrage din poveste ce vrea, se poate lectura si in cheia cu "ursuletul vroia doar sa fie luat in brate" insa eu aveam ce aveam cu frica de intuneric (si de lupul din Alba ca Zapada cea citita de bunici :D). Cartea e scrisa simplu, repetitiv, cald, te prinde in ritm si te duce catre somn asa ca ne place, noi votam "pentru" :-).

25 March 2012

Surprize, surprize!

Familia mea e mare. Si multa si lata :D, cand ne pornim sa ne adunam umplem mai mult decat o camera normala de apartament de bloc. Sau un apartament intreg :D. Motiv pentru care avem "restaurantul nostru", adica ala unde ne-am invatat sa ne ducem cu toata trupa si stim ca avem loc si nu deranjeaza nimeni pe nimeni, ca doar suntem clan italian! Adica o gasca maaare care cuprinde, mmm: pe mine (evident!:D) si Bu si omuletul nostru, Bro' cu Gogoasa, Buna si Bunu, matusa 1 si unchiul 1, matusa 2 si unchiul 2, verisoara 1 si sotul ei si copilul lor, verisoara 2 si sotul ei si copilul  lor (ei uneori mai lipsesc, pe motiv de job al sotului care il poarta prin alte tari). La acestea s-au adaugat recent M si fata ei, iar la capitolul "abandonuri" ii inscriem pe matusa 3 si unchiul 3, plus verisorul aferent. Mai am o verisoara (plus sot) care vine si ea din cand in cand, dar nu mereu, ca locuieste in alta tara. Ce iese din asta? Pai... ieri, cand am serbat cu mare fast si tam-tam doua aniversari importante in familie: La Multi Ani, mama!!! La Multi Ani, Bro'!!! - sa ne traiti, sa ne cresteti mari, sanatosi si fericiti, daaaa?!!!!! (yep, in familia asta ciudata fratele meu e nascut cu o zi inaintea mamei mele, alti ani, evident, doh!)... in fine, ieri, ziceam, ne-am adunat 14 adulti, 2 copii cam de 10 ani si 3 pitici de 2-3 ani. Toata lumea vorbea, glumea, se frasuia de colo colo, farfuriile isi schimbau constant proprietarii si cate un copil ajungea sa ciuguleasca de prin portia altuia, Gogoasa ba se vara pe sub mese (modalitatea lui preferata de a ajunge mai repede dintr-o parte in alta) sau se juca de-a ascunselea, piticotii se fugareau in jurul meselor sau s-au adunat cuminti in jurul tortului, varandu-si degetelele in frisca... nu suntem galagiosi sau ceva, dar suntem multi si e frumos :D.

Eh, si asta-i baza. Nucleul, la care se adauga, dupa caz, ba parintii lui Bu cand vin si ei prin oras, ba prietenul cel mai bun al omuletului nostru si familia sa daca il serbam cumva pe el, ba alti socri, alte rude, alte extensii ale neamului, in functie de pe cine serbam... in fine, chestia e ca daca spunem ca suntem "doar noi" - pai "doar noi" sunt cam aia de sus. Si, evident, avem destule aniversari in neam :D. Ah, si sa vedeti cand plecam la mare, in Bulgaria, in fiecare an, minim un weekend prelungit: ne insiram dupa caz, care cat sta, care la ce ora ajunge, ne grupam, ne organizam si plecam in expeditie :-).

Bon, acum imaginati-va domniile voastre tot familia asta, dar peste, mmm, un an- doi: hehe, surpriza definitivata ieri (cu ultima veste adaugata la pachet) este ca printre picioarele noastre se vor invarti nu trei copii mici, ci dublu lor, sase adica! De unde pana unde? Ha, pai am doua verisoare prezente si povestea e cam asa: eu sunt cea din mijloc, verisoara 1 e mai mare, verisoara 2 e mai mica, verisoara 3 (cea din strainatate) e cea mai mica. Si atentie va rog, ca se complica treburile :D... eu am nascut prima un baietel care are acum trei ani, verisoara 1 a urmat cu o fetita de doi ani si... 5 luni (acum), iar verisoara 2 are si ea un baietel ce tocmai a implinit doi ani. Asta inseamna trei pitici, cei de care vorbeam mai sus, insaaaaa... verisoara 2 taman a nascut o fetita, acum, in martie. Eu voi naste o fetita prin iulie si... tanaaam, pac, iata ca si verisoara 1 e din nou insarcinata si va naste in noiembrie! So, cele trei verisoare s-au nimerit sa nasca toate anul asta (vai de noi!!! :-))) si cifra de trei pitici se dubleaza in mod miraculos!

Ah, am o viziune, cu noi debarcand pe plaja in versiunea noua si imbunatatita, pfff, ca in filmele alea de actiune cand eroii merg in slow motion, umar la umar si privind inteligent in zare... la noi o sa fie tot clanul, cu toti piticii aia iesind dezorganizat din rand si diversi tatici sau bunici carand prosoape, jucarii gonflabile, lopatele si galetuse :-)).

P.S. daca tot vorbim de suprize, pai am mai aflat doua chestii din familia-clona :D: sotul ei a reusit recent sa-si piarda si el verigheta - el a pierdut-o in mare, cum a pierdut-o sotul meu cititi aici... si amandoua am primit cate un ceas Tissot (fix Tissot :D!) de la anexele aferente, la nasterea primului copil. Ah, si v-am spus ca au inceput sa ne tachineze ca suntem singurele cu ochi albastri din tot grupul asta?...

23 March 2012

Zu la Roblogfest

Soooo, acum ar trebui sa va zic sa ma votati :D, pentru ca sunt si eu in lista blogurilor de parinti candidate la Roblogfest. Imi place lista aceea, imi place ca exista si mi-e drag de ea pentru ca multe dintre blogurile de acolo imi sunt "bloguri-prietene" si, sincer, cred ca au mai multe sanse decat mine sa ajunga in finala. Makes sense.

Pana una alta, suntem la etapa I - se voteaza blogul preferat, dupa care vine etapa II - raman doar cateva "alese", cele din care se voteaza din nou. Eh, etapa I e scurta: 22-27 martie, cateva zile in care eu una va zic doar asa: daca va place/ daca v-a placut, votati... votati cum doriti... siiii... neaparat mai poftiti pe la noi :-).

VOTEZI la roblogfest 2012

19 March 2012

Bu la shopping

Mirobolantul meu sot recidiveaza... Bine, acum scuza e ca limba romana nu este limba lui materna, insa de aici pana la povesti ca cele de acum cativa ani, ok, eu nu ma gadeam sa fac saltul. In fapt, ce sa mai zic, omul nu inceteaza sa ma uimeasca :D. Zilele trecute m-a sunat sa ma intrebe daca am nevoie sa-mi cumpere ceva din magazin. Eu, cu gandul pofticios la o mancare de mazare careia insa ii lipsea din casa mea un ingredient pe care eu il consider esential in cazul unui astfel de fel de mancare, zic repede: Da! Vreau niste marar! Doua legaturi de marar. Ok, zice el si dupa inca alte cateva secunde de conversatie telefonica, revine: deci marar? Da, da, doua legaturi de marar, confirm eu clar, stiind cam cu cine stau de vorba, ca doar domnul uita cam tot de la telefon pana la magazin...

Bon, culmea e ca nu a uitat ci a facut una cu care iar a reusit sa ma ia complet prin surprindere. So, pe post de doua legaturi de marar, Bu s-a prezentat frumos cu o punguta la care continutul careia m-am holbat nedumerita, motiv pentru care a tinut sa si precizeze: ti-am adus ce ai cerut. Ce era inauntru? A, in punga erau doua pachete de malai...!!!

Mmmm, sa recapitulam: am cerut doua legaturi de marar si omul mi-a adus constiincios doua pachete de malai. Right!

Acum am malai... sa tot fac mamaliga. Mazarea am amanat-o pentru saptamana viitoare :D.

16 March 2012

Jurnal de bebe2 (23 saptamani)

Postul acesta se putea numi la fel de bine "Copilul bate toba" :D. Pentru ca mogaldeata asta face, ma toaca marunt-marunt, cu sarg. N-am pomenit asa ceva.

Stiu ca teoria spune ca nu e bine sa faci comparatii si zau ca mi-am propus sa nu fac asta, insa experienta mea anterioara de "gravidenie" nu m-a pregatit pentru asa ceva. Toata lumea vorbeste despre prima miscare ca o "bataie de aripi de fluture", pardon, eu n-am simtit niciun fluture la prima sarcina, ci ceva mai degraba ca o unduire in apa, ca un delfin, sa zicem. Miscarile erau fluide, continue, organice, legate cumva, iar bebe parea ca inoata, alene, contemplativ, fara griji.

Acum nu. Am in burta un bebe karateka ce da nervos din calcaie, cam ca o smucire brusca a membrelor, un soi de "banzaaai" si pac, o lovitura! Apoi liniste. Relaxare din partea mea. Pac, alta lovitura venita din neant. Si tot asa, nimic continuu, totul e fragmentat, brusc, socant, uneori chiar tresar pentru ca ma ia complet prin surpindere. Alteori, mai ales cand stau intinsa, incepe rafala. O serie rapida de lovituri marunte-marunte, ca o bataie de toaca, meticuloasa. Nu doare, nicidecum, dar este cumva inconfortabil, mai ales ca izbeste cu predilectie jos, in zona operatiei de cezariana facuta anterior, asa ca uneori nu mai rezist si ma ridic, sa ne plimbam, sa se legene, sa "adoarma" (???). Intr-o seara a lovit fix sub revista pe care o tineam sprijinita pe burta ca sa pot citi... si mi-a tresarit revista in mana :D.

E nostim. E altfel. E ceva nou. Ma amuza.

Altfel, mogaldeata face bine. So far e fata - pana la proba contrarie, ca sa zicem asa :D. Si e totul ok, la masuratori a iesit foarte bine, are ceva mai putin de 500g, nu sta locului sa i se faca o ecografie (fie ea si morfofetala), extrem de flexibila si de zgubilitica, in afara "batutului de toba" nici ca am alte probleme. Sau, ba nu, mint, ca bebe mai face ceva: imi piteste neuronii :d. Ma simt ca o glorie apusa care se culca pe laurii deja ofiliti ai ceea ce a fost. Candva am fost Miss, mai vezi declamand teatral in filme cate o cucoana vestejita dar purtand cu incapatanare tocuri si boa rosu de pene... deh, aia  sunt eu: candva ma ducea capul mai bine, eram chiar pe faza, zau! Acum... nope. Nimic. Privile albastra, zambet larg, cinci minute pauza va rog, sa-mi pice fisa.

Asa ca daca va dati intalnire cu mine, intrebati-ma de doua ori daca e vorba de Calea Floreasca sau Calea Dorobanti, tineti minte ca uit o groaza de lucruri, iar daca va zic ca ma duc la doctor, apai aduceti-mi si mie aminte ca am nascut un bebe de 2300g, nuuu de 2700g cat m-am trezit initial sa-i spun doctoritei (norocul meu ca era Bu langa mine) si, in general, luati-ma cu binisorul, eventual ajutati-ma sa trec si strada, va rog... Sunt de treaba, amabila, cu o privire usor opaca, dar am fost candva miss, va zic eu :D!

15 March 2012

My song for today




Asta e o melodie la care nu am prea multe de zis pentru ca e o bijuterie, pur si simplu - de la versuri la linia melodica...tare mult imi place... asa ca ssssst... listen!

Simon&Garfunkel - El Condor Pasa

P.S. Am zis de versuri?

14 March 2012

Bu - inegalabilul

Strike 1: Bu si cu mine ne intersectam traseele pe hol. Eu trec de el, indreptandu-ma agale spre camera din capat, el, ramane usor pe loc, urmarindu-ma cu ganditor cu privirea... si dupa ceva timp din spatele meu se aude: "hehehe, ai inceput sa mergi ca un pinguin".

Strike 2: Bu mananca dulciuri seara, in fata computerului. Dulciuri pe care le lasa apoi pe birou si pe care le gasesc dimineata, cand ma duc si eu la computer. Intr-o zi, mosmondind linistita la tastatura, iau ceva din punga lui si rontai, ca doar era langa mine si imi era usor foame. Fix in momentul acela apare Bu, care vede intreaga scena cu ochi de vultur si ma cearta ca pe un copil de nici trei ani: "aaa, zau asa, ai uitat ca nu ai voie dulciuri?! Iti creste tensiunea! Nu ai voie!!!" si le strange pe toate, plecand cu ele, indignat nevoie-mare, sotul-closca dojenindu-si sotia :D...

Strike 3: Bu se invarte in cerc, teoretic pleaca sa il duca pe cel mic la gradinita, doar ca nuuuu mai pleaca, ci face diversi curenti de aer prin casa cu miscarile lui haotice. Intr-un final, eh, iese pe usa si e liiiiniste, pot sa-mi trag putin sufletul. Ma uit la copilul din burta, bebe (cred ca) se uita si el la mine, ii zambesc complice si il lamuresc cum ca asta e taticul lui, poama rara la casa omului. Dupa care plecam amandoi la bucatarie, sa vedem ce mai e de strans/ facut/ organizat. Moment in care suna Bu: "poti te rog sa cobori si sa traversezi pe cealalta parte a strazii ca sa imi aduci telefonul, ca l-am uitat acasa?"...

13 March 2012

Concurs Canah

Bogdana a pornit un concurs. Mmmm, ba nu, sa o luam in ordine cronologica: Bogdana a postat mai intai un link pe pagina ei de fb. O poza cu trei sticle de ulei care aratau tare bine, uite asa de bine:


...asa ca am dat click, sa vad detaliile - hei, I do design, cand vad un ambalaj frumos imi fuge privirea, da??? Plus ca ideea suna grozav... "ulei cu diverse arome". Ce ulei? Ulei de canepa, de la Canah, ... ok, pe mine ma prinsese de musteriu deja de la ambalaj si ideea de "aroma de usturoi sau busuioc" (are si cu ardei iute dar asta nu e genul meu), insa partea cu canepa m-a intrigat asa ca am mai studiat putin problema si problema suna f bine dpdv sanatate, iata numai ce se poate spune despre uleiul din seminte de canepa. Produsele Canah nu numai ca arata bine, dar sunt si sanatoase.

Interesant, mi-am zis, uite ceva de tinut minte si testat.

Si asa ajungem la concurs. Pentru ca, la putina vreme dupa acea poza "infama", Bogdana scrie de un concurs. Si incepe din nou sa ma bantuie ideea sticlelor de ulei asa frumoase si cu arome delicioase... Asa ca vin si eu sa zic: le vreau! Pofticios, ca o femeie insarcinata ce ma aflu, ia uite ca poftesc la sticle de ulei :D! Si chiar daca am eu doua voci la purtator (una mama si una fetita in burtica), tot nu cred ca pot sa spun ca le vreau pe amandoua, asa ca trebuie sa aleg: hmmm... usturoi, busuioc... busuioc, usturoi... bine, sa fie usturoi, ca tot gatesc eu tot ce prind cu usturoi...

De ce le vreau, intreaba Bogdana? Pentru ca sunt insarcinata, he, asta e scuza cea mai buna din ultima perioada :D. Si pentru ca mi-au facut cu ochiul inca de cand le-am vazut poza, intamplator. Si pentru ca vreau sa incerc, sa experimentez si m-a intrigat toata prezentarea produselor, foarte interesanta "doamna" canepa. Si pentru ca desi cam evit prajelile, pe motiv de viata sanatoasa si copil mic in casa, tare-mi mai place sa arunc in uleiul incins din tigaie si cativa catei tocati de usturoi.

Ce reteta propun? Hait, nu stiu, despre canepa in sine nu stiu prea multe in bucatarie, insa usturoi pun, de exemplu la carbonara - o adaptare dupa reteta lui Jamie Oliver de aici (in functie de inspiratie si ingredientele aflate la indemana). Nu mai scriu toata polologhia, zic doar de "put your pancetta or bacon into a second pan and cook until crispy and golden" - cum suna asta in ulei cu usturoi, ca tot ziceam ceva de o tigaie pe undeva mai sus? Oare merge???

Eh, dupa ce m-am gandit nitel la pastele mele carbonara am zis sa cercetez si site-ul Canah dupa retete mai sanatoase dar tot gustoase... si am gasit cateva idei bune pentru salatele de vara (acolo merge bine uleiul cu busuioc), dar zic eu ca la salata calda cu cartofi noi merge foarte bine si cel cu usturoi, nu??? (dap, eu cu ale mele, stiu, fac ce fac si tot la curcubitacee ajung :D)

Bref, idei sunt si inventez eu multe in bucatarie, uleiul lipseste :-))...

New baby in town (bis)

Familia mea se mareste! Zic cu bis, pentru ca primul baby in town din partea asta de clan s-a nascut acum vreo doi ani, insa ieri verisoara mea a nascut al doilea baby, o fetita !!! Eeeeee, omuletul meu mai are o verisoara! :D

De precizat ca familia verisoarei mele este familia noastra clona :D, pentru ca toti patru avem aceeasi zodie (dap, doua cupluri de balante) si... noi, fetele, avem aceeasi grupa de sange si RH idenitic (ok, suntem verisoare, sa zicem ca are sens) doar ca ne-am si gasit soti cu alta grupa de sange decat a noastra, dar identica (la fel si RH-ul)! Dupa care am nascut amandoua cate un baiat, e adevarat, la distanta de un an, insa in aceeasi luna si cu aceeasi grupa de sange si RH identic! Suntem tari, nu??? Bonus, anul acesta ea a nascut o fetita iar eu sunt insarcinata cu... guess what, o fetita! :D Sunt curioasa daca vor avea aceeasi grupa de sange si RH identic...

12 March 2012

R-e-s-p-e-c-t (pentru zeita caminului :D)

 Reminder: Hestia = zeita protectoare a focului din camin si a caminului




Toffler scria pe undeva ca una dintre schimbarile majore in societate va fi contorizarea orelor petrecute facand treaba in gospodarie ca ore de lucru efectiv, considerarea lor ca fiind "munca", tot asa cum orele petrecute la serviciu sunt "munca". Iar printr-o carte citita recent, o mama casnica le declara (si nu, nu era vorba de repros) copiilor ei ajunsi la majorat ca jobul ei sunt chiar ei si ca rezultatele ei in munca sunt ei si reusitele lor in viata, modul in care s-au dezvoltat ca adulti :D.

Chestiunea mie imi este cumva clara (ca femeie :D). Eu muncesc acasa, pentru casa mea si familia mea. O fac cu placere dar, sa ne intelegem, nu este un hobby. Nu este ideea mea de cum imi doresc sa-mi petrec timpul liber. In fapt, nici macar nu este timpul meu liber - asta nu e timpul meu liber, ala vine dupa aceea sau, daca sunt smechera, uneori reusesc sa le imbin (quality time cu copilul in timp ce mai bifam o sarcina casnica :D).

Bref, toate informatiile acelea, despre marca preferata a fiecaruia de pasta de dinti, unde anume se ascund fetele de masa bune la noi in casa, cum se coase un nasture sau memorarea garderobei copilului si avut grija sa cumparam ce lipseste (de ex.)... pai si astea necesita munca si energie consumata in memorarea si punerea lor in aplicare. Mi s-a dovedit cat de valoroase sunt unele din aceste informatii pentru buna functionare a unei familii/ case cand, pe motiv de nameti si temperaturi de inghet, sotul a purces sa faca o aprovizionare mare, moment in care m-a  trezit ca toate conostintele mele acumulate in timp privitor la marca cea mai buna de pasta de rosii (eu identific borcanul dupa eticheta, deh), locul pe unde s-ar putea gasi boabele de fasole la conserva (atentie! trebuie sa fie din cea rosie!), plus variante de backup, optionale si alte minunatii similare trebuie transferate rapid in capul lui. Ei bine, nu nici eu nu m-am nascut stiind ca nu e suficient sa cumperi hartie igienica, ci ca e bine sa iei din cea cu 3 sau 4 straturi... nu stiam ce tipuri de detergenti exista, cum se spala rufele pe culori, cum se toaca o ceapa, ce aia rantas ori ce marime poarta la picior copilul, cum se deseneaza o pisica si unde se gasesc cele mai bune piese de teatru pentru pitici. Si tot eu sunt cea cu "ce ceai la ce boala", magazinele unde se gasesc paste in forma de animale, unde sa ne deschidem conturile bancare, care e cea mai buna oferta de vacanta etc.

Pe toate acestea le-am invatat si continui sa le invat. Mi-au consumat timp si energie si o vor face in continuare. Sigur ca si Bu face o parte din ele, dar grosul e la mine, nu la el. Si asta nu pentru ca am un sot lenes, ma sacrifica societatea sau eu mai stiu ce, ci pentru ca asa ne-am impartit noi rolurile. Si nu ma simt victima si nici nu imi e rusine pentru asta desi mi se pare ca e mai la moda sa iti gasesti un fraier care sa le faca pe toate sau sa ai o cariera cu care sa te poti lauda la vizita saptamanala la coafor (mda, briosele pe care le-ai facut ultima data nu sunt un subiect cool de discutie). O consider investitia mea in familia mea si cumva chiar ma mandresc cu asta.

Normal ca in tot procesul asta fac totul pentru a imi simplifica viata (ca tot omul, nu?), ca doar nu ma chinuie nicio gena de gospodina eroina :D. Ideea e ca nici nu intentionez sa reprosez nimanui "tineretile mele sacrificate", opinia mea, ca veni vorba, e doar ca ceea ce fac nu trebuie sa fie ceva de luat "ca atare", nu vine din genele mele, nu m-am nascut cu asta, e o alegere, un exercitiu continuu, presupune un efort, timp si energie si mi se pare firesc sa fie apreciat. Si atat, fara alte discutii. Nu sunt la coada vacii, sunt la altarul casei :D (chestia aia care schimba cei patru pereti de beton intr-un camin :D) si mie asta mi se pare vital in ceea ce priveste cresterea unor copii si bunul mers al unei familii. Please respect that.

09 March 2012

And it's a...

Da, da, dupa lupte seculare am aflat ce sex are bebe 2. Acum stium ce o sa avem :D, intrebare pusa de toaaaata lumea pana acum, iar raspunsul la ea (conditionat de decizia doctorului nostru de a nu ne spune decat la morfofetala) comentat cu mare mirare. Cum, nu stiti? Nu stim... nu am stiut, la fel a fost si la bebe 1, am aflat tarziu, suntem obisnuiti si calmi si rabdatori... insa asta nu i-a impiedicat pe cei din jurul nostru sa aiba fiecare o opinie, chestie care pe mine m-a amuzat nespus.

Cred ca puteam sa si deschid o linie de pariuri privitor la sexul copilului, faceam si eu un ban cinstit :D... La fel ca prima data, procentul opiniilor a inclinat catre "eu cred ca e fata". Doar ca de  data aceasta a fost la modul socant de majoritar, adica doar o voce (una!!!) spunea ceva de baiat, restul nu doar ca ziceau fata, fata, fata, dar vorbeau direct cu "trebuie sa mananci bine ca sa creasca fetita mare" sau "e nabadaioasa", "ea o sa faca x lucru" etc etc, de de vreo doua ori m-am trezit si eu vorbind de o ea desi mi-am propus foarte ferm sa raman neutra (in ciuda faptului ca la ecografia TN doctorita imi daduse o idee, dar imi spusese ca nu poate garanta ca asta e si asta ramane, asa ca n-am raspandit vestea in cele patru zari si nici nu mi-am pus baza in asta)...

Dar acum stim. Sigur, zice doctorita :D, care ne-a aratat o imagine si ne-a intrebat... eeee... ce vedeti voi aici? (trebuia sa ne vedeti fetele, eu una nici nu puteam sa gandesc, habar nu aveam ce vedeam eu acolo, eram amandoi muti si blocati).

E fata.

Fata? Wow! O sa avem o fetita. :D

Dupa ce ne-am dezmeticit nitel, sotul s-a apucat de un soi de "live texting", trimitand mesaje catre jumatate din Univers cand eu inca nici nu iesisem bine din sala, gosh... iar mai apoi am inceput sa procesam: ce stim noi de fetite, huh, noi stim sa crestem baiat :D? Invatam! Vaaaai, o sa devastez toate magazinele cu rochite, noi n-avem haine de fata... vaaai, o sa fim ruinati financiar :D (ghici cine a zis asta!). Ha, o sa te invarta pe degete! Pfff, s-a dus ideea mea cu echipa de fotbal :-))...

Revenind insa, da, se pare ca o sa avem o fetita pe care, again, toata lumea o pronosticheaza blonda cu ochi albastri, ca mine... iar o sa vedem, pentru ca, nu, omuletul nu are culoarea mea de ochi ci a tatalui... insa ce e cert e ca pare rockerita ca mine, ca se tot zbantuie in burta si imi da diverse ghionturi iar la ecografie nu a stat locului, pur si simplu a trebuit s-o vanam :D. In fapt, o singura data a stat locului la o ecografie, la cea TN, in rest mereu e intr-o zbenguiala totala si abia prindem ba un picior, ba un profil... (se vede ca e fata, nuuu sta la pozat decat cand alege ea unghiul).

08 March 2012

Piesa de teatru cu final neasteptat

Povestea incepe cu telefonul de la I., prietena mea - fericita ca are copilul o saptamana in vacanta la bunici si, well, e libera ca pasarea cerului, asa ca vrea sa mearga la teatru!!! Bref, se si duce dupa bilete la teatru! Ooook... pai daca e revolutie, vreau si eu, dar hai sa vorbim mai incolo, ca sunt prinsa acum. Bon, doar ca mai incolo eram intr-o discutie, asa ca m-am procopsit cu un bilet (Bu nu putea veni) la teatru miercuri, ca doar miercuri sunteti si voi  liberi de copil, nuuu???? Ba daaaa, de obicei e miercurea, dar stai sa vezi coincidenta, ca saptamana asta e joi... aaaa, incurcatura.... o descalcim cu ajutorul mamei mele, vai ce bine, merg la teatru! Entuziasm din cel pe care doar un parinte care capata brusc ceva timp liber de calitate pentru sufletul sau il poate intelege.

Si ieri seara am fost la "Vizita batranei doamne" - foarte buna piesa, mi-a placut mult punerea in scena si m-a impresionat decorul, extrem de bine gandit. Dureaza ceva, pauza a venit abia dupa doua ore, doua ore petrecute din pacate pe niste scaune extrem de incomode si cu prea putin spatiu - ca sa poti trece trebuie sa ridici in picioare tot restul randului. Dar am avut locuri tare bune, aproape de scena - in randul patru (in fine, numerotarea e mai ciudata, randul era cinci... nu imi e clar). Evident ca fiind eu insarcinata, principala grija a prietenelei mele era daca "esti bine", "e bine", "e totul ok" (si zau ca am asigurat-o ca nu, nu planuiesc sa nasc la TNB in seara aia), in timp ce principala mea grija era coada la toaleta :D, deh, preocupari de gravida.

Insa, surpriza, nope, nu gravida a condimentat seara la teatru oferindu-i un final neasteptat, ci I., care a inceput sa se foiasca pe scaun dupa pauza. ? Nu ma simt bine... nu ma simt bine... ok, dar cum adica nu te simti bine, ce ai, ti-e greata, te doare burta, ce? Ma gandeam ca e o usoara indispozitie, deh, trece, doar ca sotul ei afisa o figura din ce in ce mai stresata (oooo, da, ne cunoastem de mult, amicul P. are belsug de gene de stres bine infipte in sange) si I. arunca bomba: cred ca am cadere de calciu!

Nah, nu-i bine. E rau-rau. Ultima data cand eram cu I. si a facut cadere de calciu eram la o terasa si prietenul meu de atunci a luat-o pe sus, dusa in brate la masina si apoi la spital. Dap, asta a fost acum muuult timp ca nu face astfel de crize des, ci asaaaa, cam pe la 4-5 ani, se pare. Mda, turns out ca am un magnet pentru cei care din cand in cand trantesc o pardalnica de criza majora (ca cea de acum cateva zile), preferabil incluzand si o cadere de calciu.:D. Anyway, randul patru,  Maia Morgenstern pe scena, ioc spatiu de miscare, perspectiva unei jumatati de rand ridicate in picioare... ah, ne cerem scuze sincere fata de actori si spectatori, da, da, noi trei eram cei care am iesit miseleste din sala... speram noi ca am facut-o cu cat mai putin deranj posibil: prietenul P cel stresat, I cea in cadere de calciu si yours trully, gravida de la coada plutonului! :D.

Inait am crezut ca mai avem timp sa  ajungem la mine acasa, sa ii dam niste medicamente si sa treaca, insa pe traseu situatia s-a agravat, deja incepeau sa i se blocheze muschii, era de dus la spital, asa ca am ajuns sa traim partea suprarealista a povestii: spitalul de la Foisor nu, nu are camera de garda, nu stiu ce e aia, nu cunosc... iar spitalul de urgenta (!!!! si subliniez, de urgenta!!!) de pe Ferdinand (cel al ministerului de interne) avea poarta incuiata cu lacat!!! Incuiata. Cu lant, lacat, tot tacamul. Seara tarziu, bezna, poarta inchisa bine-bine, nu tu portar, nu tu sonerie, ceva la care sa suni, poti sa crapi linistit in fata spitalului, nu imi venea sa cred!

Am lasat balta cautarile (desi am trecut si pe langa spitalul Colentina, dar ne era si frica sa mai incercam, I deja se chinuia sa respire) si ne-am dus direct la Urgente. Unde intai trebuie sa-ti faca fisa... abia apoi iti pot face si injectia salvatoare, doh! Dar bon, am ajuns, i-a facut injectie, n-a fost suflicient, i-a pus si perfuzie - o sticla intreaga picurata marunt-marunt in vena, timp destul pentru ca I sa inceapa sa vehiculeze diverse idei nastrusnice, de la "ii scriu lui Maia Morgenstern o scrisoare, ca am plecat asa" (???), pana la reluarea filmului cu "esti bine", "e bine", "e totul ok" (da, nu nasc acum, promit!) si alte susrse de stres de genul "te rog eu, nu pune mana pe nimic", "nu pune mana la gura, sunt microbi" (cascam) si tot asa... 

Totul e bine cand se termina cu bine (asta ca sa ramanem in registrul teatrului), sticluta aia de perfuzie a facut minuni si am putut pleca acasa. Concluzia mea este ca, well, am senzatia ca mie imi e scris sa plimb pe cineva la spital in fiecare sarcina. Ca de data aceasta n-a fost sotul, ah, bon, asta e pentru ca am fentat eu soarta, dar uite cum si-a luat repede revansa doamna soarta si eu iar am ajuns sa tropai pe  langa un pat de spital... :D

Si cam asta a fost fabuloasa noastra iesire la teatru! O seara cu adevarat memorabila, o piesa cu un final cu totul si cu totul neasteptat (pai, o vizita-surpriza la Urgente, eee, zau ca nu-i de colo !!!), o intrare festiva in ziua de 8 martie :D (am ajuns in patul meu pe la 2 noaptea) si o mare dilema de final: cum se termina piesa? Noi am plecat taman cand urma sa se intruneasca intreg consiliul, asa ca daca stiti cumva piesa spuneti-mi si mie va rog care e finalul, ca tare curioasa mai sunt...

07 March 2012

Carte pentru joc si joaca - recenzie vALLuntar

Am preluat multe fixuri de la mine din familie (majoritatea bune, am sa zic eu rapid... ca doar cred in ele, ce sa fac, sunt deja convertita :D). Unul dintre ele este "sa nu iti bati joc de carti" - cartile se respecta, iar asta inseamna sa nuuuu le indoi colturile ca semn de carte, sa nu le lasi deschise cu fata in jos ca sa iti pastrezi tu pagina la care erai si sa nu le mazgalesti. Exceptia, pentru mine, o reprezinta cartile din care invat/ ma documentez - acolo imi fac diverse semne, scriu, conspectez. Si uite ca cel mic m-a facut sa mai descopar o exceptie: cartile cu exercitii pentru el. Pe acestea le dezmembrez pur si simplu, nu pentru ca ma chinuie pe mine o forma noua de sadism D, ci pentru ca pun fiecare pagina intr-o folie trasparenta si apoi putem mazgali linistiti pe deasupra cu un marker ce se sterge ulterior si uite cum putem relua exercitiile mai tarziu, eventual cand mai creste putin... Practic, zic eu.

Ei bine, la fel am facut si cand am primit "Carte pentru joc si joaca" - volumul I (in cadrul campaniei vALLuntar, pe care o sustin si despre care povestesc mai jos). Am impartit-o frumos in folii protectoare si bine mi-a mai prins trebusoara asta, pentru ca ea este in fapt pentru anul pregatitor pentru scoala si nu toate exercitiile erau potrivite pentru varsta omuletului (unele mi s-au parut chiar complicate rau). Dar sa incep cu inceputul: cartea are pe coperta un trenulet - geniala idee, mare hit la cel mic (!!!), iar inauntru o groaza de exercitii de studiat, chiar multe si variate, dar e vorba de joculete, nu de rigoare si bastonase si asta e bine, e fun, putem face, ca doar noua ne place sa ne jucam :D.




Nu am facut toate joculetele, intai pentru ca unele sunt prea grele, apoi pentru ca in mod evident copilul nu rezista la nouazeci si ceva de pagini de exercitii, le dramuim si noi... Le-am ales doar pe cele care pareau potrivite si ne-am jucat, fie ca a desenat el sau ca am scris eu (incercand sa-i arat copilului cum se fac, despre ce e vorba sau eu-mai-stiu-ce). I-a placut extrem de mult, mai vroia, asa ca zic eu ca a fost o reusita, clar. Ne-am distrat, a invatat diverse (inclusiv exersat trasatul liniilor sau cercurilor, ca si asta coteaza la varsta asta) si am ajuns de la jocurile acestea sa e facem si pe ale noastre (de exemplu dupa ce am numarat cercurile de mai jos, le-am numarat si pe cele galbene, sa stim o treaba :D)...






Dupa cum spuneam, recenzia face parte din campania vALLuntar: editura All pune la dispozitia bloggerilor carti si in schimbul fiecarei recenzii publicate o echipa de angajati ai editurii va face voluntariat - fiecare recenzie valoreaza 15 minute iar fiecare comentariu la respectiva postare adauga inca 3 minute (asa ca, da, comentati, comentati :D). Poate nu pare mult, clar e o situatie in care fiecare castiga pe partea sa, dar e una de tipul win-win si, eh, pic cu pic se aduna... plus ca mi se pare fain ca putem promova voluntariatul, imi place ideea aceasta a societatii care face ceva, nu mai asteptam mereu sa ne ajute cineva din exterior.

05 March 2012

Istoria se repeta (again)

Cam la distanta de 2-3 ani, sa zicem... Bu care o criza de toxiinfectie alimentara care de obicei culmineaza cu mersul la urgente. Cum suntem de atatia ani impreuna, deja am trait cam 3-4 astfel de crize si imi aduc aminte perfect cum l-am luat cu tata in miez de noapte de la camin ca sa-l ducem la spital, mai mult taras decat pe picioarele lui, sau cum am chemat salvarea cand pur si simplu i se blocau muschii. Pe scurt, domnul are un stomac sensibil, chinuit probabil de perioada din facultate in care a stat in camin si mai mult nu a mancat. Acum teoretic se ingrijeste, adica are parte de o masa calda zilnic, insa refuza sa renunte la acele alimente care din cand in cand ii pun capac. Capac, as in ajuns la spital si chiar internat, ca acum cativa ani cand eram eu insarcinata si am avut parte de aventura de aici.

Bon acum... eu sincer nu cred ca trebuie sa facem chestia asta la un numar fix de ani si cu siguranta nu in fiecare sarcina. In fapt, nu cred ca in vraji magice si repetarea pasilor ca sa ne iasa ecuatia taman la fel si sa ne fereasca de spiritele rele, asa ca pot sa ma lipsesc linistita de genul acesta de momente, multumesc. Si va rog, cineva sa-i spuna si sotului meu, asta pentru ca vineri a tinut mortis sa reia povestea cu toxiinfectia alimentara. Adica daca eu sunt insarcinata el ce si-o fi spus, aaaa, e cazul de o criza "din aia"!

Norocul meu e ca l-am prins la timp si am indesat in el fix tratamentul recomandat de doctori data trecuta, ca deja ii era rau-rau-rau, doar ca omul mai e si capos si dupa ce cateva pastile l-au facut sa se simta ceva mai bine imi declara inteligent de pe canapeaua din sufragerie ca o sa ia pastila mai tarziu, acum e bine. No kidding? Eu cu tine la spital nuuuu mai vreau sa ajung in miez de noapte, nu multumesc! Sa te adun cu salvarea de prin casa si sa te vad cum tremuri tot cu tensiune 7? NU. Asa ca am trecut la represalii: sunt insarcinata, obosita, racita cobza (dap, am patit-o si eu) si imi ajunge, asa ca daca nu iei pastila asta acum, fac o criza de isterie! (hei,desperate times call for desperate measures
:D). And it worked. Dupa o noapte grea pot spune ca am fentat spitalul, desi am fost f aproape, la un moment dat il vedeam deja cum se clatina pe picioare, plus ca a facut si febra si se tara chinuit din pat pe canapea si inapoi fara sa fie in stare de nimic, of. Acum mai ramane sa ma pun si eu pe picioare, ca sunt racita si ma omoara chestia asta si... mnu, nu stiu ce sa fac ca sa evit reluarea povestii dupa n ani.

02 March 2012

Carnavalul, sau cand astrele nu se aliniaza

Sa incepem cu inceputul: carnavalul. Organizat la gradinita - carnaval la care omuletul trebuia sa se costumeze in ce alegea el. Ei bine, am zis ca sunt inteligenta si m-am uitat pe un site cu costume, am ales ce era marimea lui si stiam eu ca o sa ii sune cunoscut cumva (de exemplu Darth Vader nu i-ar fi spus nimic, habar nu are cine e :D) si i-am aratat: uite, mama, ce iti doresti: un animal? poate iepuras, ca tot ai tu un iepuras... sau doctor?... ori pitic?... si tot asa. Raspunsul naucitor a venit prompt: "nino titi" (= masina cu girofar = orice de la pompieri, la politie sau salvare). Hait! Nino titi nu am si nici nu stiu de unde sa fac rost... oh, ce ma fac... procesam eu rapid in timp ce copilul imi explica detaliat cum vrea el sa aiba niste roti la picioare, da mami?

Ok, am mobilizat facebook-ul si intors netul pe dos si am gasit un costum care din pacate nu era in stoc si idei despre cum puteam face asa ceva. Doar ca era teribil de incomod pentru el, asa ca am ezitat si am zis sa mai las sa treaca putin timp, sa vad daca ramane la ideea initiala. Si iata ca da, s-a razgandit: vrea iepuras! Aaaa, iepuras e buuun, mami, pe asta stiu de unde il iau si pica taman bine ce i-ai spus si Bunei, ca mamica ta cea aeriana a incurcat zilele si turns out ca nuuu trebuie pentru saptamana viitoare ci pentru acusica, in doua zile, aaaaaaaaaaaaaaaaa! Bon, am dat telefoane, m-am agitat, am alergat nitel si gata, costumul de iepuras era pregatit (ba chiar am stat seara si l-am si ajutstat nitel ca era cam lung) pentru carnaval. Niciodata probat insa, pentru ca refrenul omuletului (entuziast altfel) era "aaa, nuuu, mami, il imbrac la gradinita! Iepurasul la gradinita, da, mami?".

A doua zi insa... ei bine, astrele nu s-au aliniat. Sunt rare momentele in care omuletul si eu suntem atat de dezacordati incat sa nu mai mearga nimic intre noi, atat de rare incat mi le cam amintesc pe toate si le pot numara pe degetele de la o mana. De fapt, dupa iarna "aia" in care tare greu mi-a fost inchisa in casa cu copilul care vroia neaparat sa invete sa mearga si muncitorii care izolau blocul la geam, imi aduc aminte cu precizie de faza cu "dormitul pe treptele blocului" de aici. Si cam atat, parca. In fine, cred ca mai e ceva, dar nu imi e clar pe unde si cum :D, e ceva vag.

Cert este ca it happened again. El nu a vrut nimic. Nici sa se imbrace in costum, desi in jurul lui roia de fluturasi, printese, pirati, bondari, dragoni ba chiar si serpi... nici sa stea cu colegii lui... nici sa... bref, nimic. Doar sa stea lipit de mine. Cocotat la mine in brate. Alintat. Marait. Sau sa nu plece de acasa, probabil, ca nici decolarea asta nu a fost usoara. Iar eu nu aveam o zi buna, ce sa mai zic, eram acolo dar nu reuseam sa fiu cu adevarat acolo cu el si pentru el, pur si simplu nu am rezonat si acum imi pare rau pentru asta, nu e o tragedie ca nu a vrut sa se imbrace in costum, stiu ca era prima lui serbare si era normal sa reactioneze intr-un fel sau altul, in mod normal nu imi pasa de toate astea, hai sa fim cinstiti, nu conteaza, e ok, dar ieri imi venea sa ma asez jos si sa plang. Pentru ca nu iesea nimic si aveam un sentiment acut de neputinta si descurajare. Si lipsa de energie. Nu stiu, hormonii, o perioada grea si pentru mine, insomniile... m-a prins cu garda jos si n-am reusit sa ma repliez cu adevarat, doar m-am linistit dupa ce am iesit putin  si am respirat adanc. M-a dezarmat. Parca eram alti eu si el, senzatia aceea ca ti-a schimbat cineva copilul.

Uneori se intampla si asta si e ciudat. Probabil ca trebuie sa o iau ca atare, sunt si zile in care parca suntem pe alte lungimi de unda si pur si simplu nu mai am puterea sa gasesc raspunsul corect la ecuatia noua pe care mi-o lanseaza copilul. Ar trebui sa ne spuna cineva ca sunt si zile ca asta. Cand nu are sens sa o iei impotriva curentului. Ca relaxarea face minuni, plus un nivel de asteptari redus, pus o atitudine de "go with the flow". Si ca e ok cand totusi se intampla. Aduni cioburile sparte, salvezi ce se mai poate salva, stai cat de calm poti, inspiri, expiri, suni o prietena, mananci ciocolata si te ascunzi intr-o scorbura pana cand se reaseaza penajul infoiat. Si data viitoare o sa fie mai bine.

Mda, deci asta a fost primul nostru carnaval :D. Fara poze cu copilul imbracat in iepuras, fara zambete dulci, doar cu vartej de sentimente si dorinta acuta de a ma tara inapoi sub plapuma de unde probabil ca nu trebuia sa ies dimineata. Pentru ca nu era o zi buna, pur si simplu.

Da, stiu, candva o sa rad de toate astea. Hei, ieri radeam deja, dar mai asaaaa... doar cu jumatate de gura :D.

01 March 2012

Martisoare





Facute in joaca impreuna cu cel mic (am adaptat o idee de pe net) si prilej de distractie cu faina si aluat, de pictat toate degetele cu rosu sau de invatat sa taie cu foarfeca (mmm, mai avem de lucru aici)... nu sunt perfecte si da, au necesitat si punerea mamei la lucru (mai ales la legat snururi si capsat :D) dar, hei, sunt facute de noi!