23 December 2014

Problemele LUI cu Mos Craciun si cadourile

Anul trecut ma intrebam diverse legate de Mos Craciun, insa nu m-am asteptat ca baietelul meu cel foaaarte istet si corect (se pare :D) sa aiba cu totul si cu totul alte probleme cu mosul asta:

Intai ca mi-a zis cam asa:
Jucariile astea nu sunt (potrivite) pentru mine. Am primit un tanc care face galagie. Si am vrut un robot care se transforma in masina si am primit un robot. Nu sunt pentru mine, sunt prea dure.

Apoi ca e nemultumit pentru ca:
Eu anul trecut i-am cerut lui Mos Craciun un autobuz...
Si... nu l-ai primit? il intrerup eu nedumerita, stind foarte bine ca l-a primit
Ba da, dar nu mi-a adus doar un autobuz, mi-a adus si alte cadouri!!! continua el, cam agasat ca Mos Craciun asta isi permite cam multe, adica el cere un singur cadou si Mosul ii aduce mai multe, ce l-a apucat?!!!

:-)))))))))))
 Astept sa vad ce va zice dupa 25 dec...

Si productia de semne de carte

Operele ei de arta au devenit semne de carte pe care le-a impartit cu mandrie la gradinita :D


22 December 2014

Cu clopotel

Holterul este un aparat care iti masoara tensiunea la fiecare 30 de minunte. Practic e o cutiuta grea cam cat doua telefoane, pe care o porti atarnata de gat (sau la talie, daca poftesti), legata printr-un tub (furtun?) de o manseta de tensiune care sta in permanenta prinsa pe bratul tau si care, evident, se strange cand iti ia tensiunea.

Cu aparatul asta m-am imprietenit eu timp de 24 de ore: inclusiv noaptea, cand m-am fatait prin oras, cand eram la volan dar si la serbarea bebelunei, la gradi. A fost... ah... dar cum a fost :D. Pentru ca atunci cand il apuca, bazaia. Asadar, la fiecare 30 de minute eu emiteam un bazait ciudat. Ceea ce era fun cand eram singura in casa insa la mall, cand taman ma uitam la ceva de pe raft, aflata fiind langa un domn respectabil - boy, you should have seen his face! :-))

Bonus, cand se apuca dracia sa-mi ia tensiunea eu trebuia sa stau linistita, cu bratul lasat in jos... si m-am prins repede ca era musai sa fac asta, nu numai pentru ca altfel nu isi inregistra valorile cum trebuie (chestiune serioasa, ca doar de aia il purtam), dar daca i se parea ceva dubios atunci relua operatiunea si strangea si mai tare. Ingrozitor de tare - pana aproape de lacrimi de tare. Asa ca nu, preferam sa ma proptesc linistita langa raft, sub privirile socale ale celor din jur sau sa sprijin nonsalant un copac pe strada, studiind romantic traficul...

Ah, si ce cautam, ma rog la mall, femeie cu holter de gat? Cum ce? Pai dragul meu copil, daca citesti asta pestea cativa ani, afla ca masinuta aia Lego la care visai si pe care ti-a adus-o Mos Craciun spre marea ta bucurie, well, io' m-am dus la mall sa o cumpar. Si pentru asta am condus, iar asta, da, a fost cea mai cea parte din toata povestea cu aparaul asta. Intai pentru ca am incercat sa-mi anticipez miscarile - daca stiam ca mai era putin si urma sa-mi verifice tensiunea am preferat sa stau cuminte in masina in parcarea de la mall, decat sa ma prinda la volan - asa ca am studiat linistita si peretele din fata locului unde parcasem :D. Doar ca tot m-a prins, pentru ca era una din acele zile in care toata lumea se decisese sa bantuie prin oras, asa ca sa conduci incercand sa tii mana stanga relaxata si sa injuri marunt in barba pentru ca "n-ai convins" aparatul si reia operatiunea, strangandu-te de brat de sa-ti iasa ochii din cap... aaa, the joy!

Culmea e ca n-am vanatai. Desi de scapat tot n-am scapat, vanataia e pe bratul drept, de unde mi-a luat sange :D.

P.S. Sunt bine, am niste analize de facut, au aparut niste probleme cu tensiunea... diverse... dar nu e o poveste despre mine-bolnava ci despre mine-cu clopotel (pisica?) :D.

17 December 2014

Normalitate

Am bifat prima serbare de iarna asta la gradi - a copilului mare. A fost catel, intr-o sceneta cu o vrajitoare din care cel mai tare cred ca le placea sa se invarta in cerc (toti calare pe matura) si sa se prabuseasca dramatic pe jos :P. Iar lui stiu sigur ca cel mai mult i-au placut cantecele, pe care mi le-a repetat prin casa de imi zdranganea capul, in special pe cel cu saniuta care in loc sa fie naluca e mereu nauca. No bine, ca la serbare s-a auzit clar rostit de toata grupa "saniuta nauca" si m-a pufnit rasul in amintirea momentelor in care ma chinuiam sa-i explic de ce e saniuta aia naluca si nu nauca... Degeabaaa :-)). Si acum am doua cantece noi care nuuuu faceau parte din repertoriul meu (florile dalbe si ceva cu fulgi de nea) pe care  musai sa le caut si sa le invat, ca ne poticnim dupa primele doua versuri. Maine urmeaza serbarea ei. Prima ei serbare :D. N-am stres, n-am dureri, n-am probleme: nu e nimic cu musai, nici cu costume obligatorii si nici cu sume exorbitante sau prezentatori-vedete inchiriati cu ora. Am insa emotii - uf, normal.

Azi mi-am reconfirmat (daca mai avea nevoie de confirmare, deh) faptul ca Brazilian Nut de la Snack Attack este the drink for me, e fix pe gustul meu, as putea sa beau tone in fiecare dimineata din tot restul vietii mele si  apoi am vajait cu masina prin oras, pe unde se circula foooarte bine la prima ora si foooarte prost mai apoi, ba chiar cu oameni urati care claxoneaza si te apostrofeaza isteric. Gen domnul care dupa ce mi-a facut semn sa il las sa treaca strada (perpendicular), taman cand eu ma concentram cum naiba sa ma var mai acana ca sa ii fac loc, a inceput sa urle pe geamul deschis la mine ca "fac scandal". Wtf? Nici nu deschisesem gura... Sau, ca domnul in varsta si probabil foarte iritat de viata care cand drumurile ni s-au intersectat brusc (el a facut un pas la stanga, eu mergeam drept si cu viteza, amandoi eram pietoni) si doar am atins usor sacosa pe care o tinea in mana, cerandu-mi scuze imediat... uhhh, ce mi-au auzit urechile! Am trait insa si reversul medaliei, cat sa compenseze tot: doamna "florareasa din colt" care la librarie, vazandu-ma ca ma scotocesc frenetic dupa 30 de bani, mi-a dat ea cat imi trebuia. Mi-a fost jena sa-i iau, recunosc, dar a insistat asa relaxat, explicandu-mi ca e o suma infima, genul pe care o gasesti si pe jos daca esti atent... ca am plecat de acolo zambind si cu bucuria ca mai sunt si oameni normali pe lumea asta.

Si apropo de normalitate si frumos si spirit de Craciun: am bifat si Shoebox. Din pacate cu probabil cea mai urata cutie din istoria Shoebox, am avut ghnion de o cutie "cu capacul atasat" si o trupa foooarte entuziasta in jurul meu - combinatie fatala :-)).

Normalitatea e frumoasa, sa vad daca o mai regasesc si dupa vreo trei drumuri la banci si furnizori de telefonie mobila, ha, ma duc chiar acum...

16 December 2014

Productia de felicitari

... de anul acesta. Realizate mai mult de el, creatiile noastre devin din ce in ce mai mult "ale lui" si mai putin "ale mele", eu doar adaugand diverse elemente, pe principiul "hai sa vedem cum putem duce mai departe ideea ta".

Cadoul nostru pentru la gradi - textele dictate de el sunt monumentale. Printre altele o roaga pe educatoarea surorii lui sa aiba grija de bebeluna si pe mama prietenului sa il mai aduca pe acesta in vizita... Finalul e de multe ori "Sarbatori Fericite si un pupic". Sau ureaza frumos "Sarbatori fericite" si incheie cu "Pa,pa!" :D.


10 December 2014

Instant love

Sunt vrajita iremediabil si imi doresc ceva despre care Bu a zis ca "mhhm, sunt prea migaloase, la astea trebuie sa ai rabdare"... Poftim declaratie cand eu ii arat incantata noua mea descoperire:






Se numeste "Secret Garden" si este cea mai frumoasa carte de colorat pentru adulti (si nu doar pentru ei). Da, exista carti de colorat pentru adulti si ideea in sine ma vrajeste, eu sunt copilul pe care daca il lasai cu o foaie de hartie si niste creioane de colorat stateam cuminte in lumea mea.... iar cartea aceasta, wow, e minunata si o vreau!!! Pana atunci, pentru pofticiosi, iata aici cateva pagini de printat.

P.S. Doamna autoare a mai scos o carte cu nume magic: Enchanted Forest.

Ah, si daca tot e sa ne minunam:

08 December 2014

Doctorita bolnavioara


Mai intai am sa divaghez nitel: nu sunt din categoria celor care s-a declarat ferm ca fiind din tabara cu Pro tv in razboaiele de emisiuni (Masterchef - Iadul bucatarilor si Vocea romaniei - XFactor). Eu ma uit la toate linistita, mi se pare ca sunt diferite si ca prea e la moda sa emitem pe fb sentinte adresate direct unui trust sau altul (am sa precizez doar ca ma termina cazurile sociale si momentele dramatice prea mult lungite). Si nici nu mi-am ales inca favoritii, insa... insa:


Revenind la oile mele, domnisoara e bolnava, sta acasa, se joaca. So far mi-a ascultat inima cu stetoscopul ei de plastic de vreo patru ori, mi-a facut vreo trei injectii imaginare si cam cinci ceaiuri mici de jucarie. Care il trateaza pe care? :D

P.S. Urasc ceaiul... :-))

E adevarat ca nici eu nu-s in cea mai buna forma. Mi-e somn si mi-e o poftaaaa de ceva bautura calda cu cafea... uf. Dar nu pot, tensiunea mea a luat-o pe coclauri saptamana trecuta, incerc sa stau cuminte in banca mea. In plus, am citit pe nu stiu unde ca nu ne-a vizitat vreo raza veritabila de soare cam de douazeci si ceva de zile incoace - well, ii duc lipsa. Ieri am inghetat doar din doua drumuri la masina, ma durea capul crunt.

05 December 2014

Mica agenda

Cateva lucruri utile, zic eu ca nu doar pentru mine, din evenimentele interesante care au loc in jurul meu...

Mai intai, o conferinta: 



Nu merg eu la multe conferinte, insa aceasta m-a tentat si chiar am vrut sa particip, din pacate insa nu ajung. Am auzit lucruri bune despre cativa dintre lectori iar abordarea "ne ocupam de parinti ca sa le fie bine si copiilor" mi se pare mai mult decat corecta. Am mai spus-o, tocmai pentru ca e o idee in care cred puternic: este important sa te ocupi si de nevoile proprii. In avion, in caz de accident, recomandarea clara este ca parintele sa isi puna mai intai masca de oxigen lui si abia dupa aceea copilului (sau persoanelor din jur care au nevoie de ajutor, de altfel). Mi se pare foarte clar: daca tu nu ai oxigen te sufoci si nu vei avea cum sa ii ajuti pe ceilalti... in concluzie copilul tau/ familia ta va suferi. Daca tu nu esti ok, cum sa poti avea grija de altii?

De aceea o astfel de conferinta mi se pare extrem de interesanta si necesara, in conditiile in care in acest moment exista o sumedenie de sfaturi despre copii cu focus cam exclusiv pe ei... cred ca e bine sa includem si trairile si nevoile parintelui in ecuatie.

Apoi... cateva idei pentru perioada sarbatorilor, lista de fapte bune:
  • cadoul din cutia de pantofi sau proiectul ShoeBox : o cutie de pantofi frumos decorata, in care pui tot ce crezi ca i-ar face placere unui copil (2-18 ani, fete si baieti) iar apoi o duci la una dintre locatiile de pe lista (si sunt destule :D)
  • deveniti Mos Craciun pentru un copil - aici (cadouri pentru copiii bolnavi de cancer de la spitalul Fundeni) sau aici (cadouri pentru copiii abandonați din Sectorul 2, aflați în centrele de plasament din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului) puteti gasi scrisori ale copiilor si sa faceti o bucurie
  • cantati un colind pentru o cauza buna: fiecare video inscris aici inseamna o pereche de ghetute de iarna pentru un copil in dificultate
Eu mi-am propus  sa-i implic si pe cei mici la partea cu colindul dar si la cadoul din cutia de pantofi.

04 December 2014

Amicul din congelator

Pe 26 octombrie in Bucuresti era zapada multa, bogata, prima ninsoare din 2014 pe aici. Soc, surpriza maxima pentru parinti, bucurie pentru cei mici... hai afara. Mergeti voi, eu nu merg, mai am x, y si z de terminat.

Si s-au dus ei doi impreuna cu Bu, la zapadaaaaaa. Infofoliti, echipati, gata sa ia cu asalt parcul unde se asternuse un strat suficient de gros pentru o joaca faina, de iarna. In octombrie, mdap.

Nu stiu pe unde eram cand s-au intors, e clar ca n-am fost pe faza pentru ca atunci cand am deschis congelatorul ceva mai tarziu, sa scot nu-stiu-ce din el, am dat peste individul de mai jos:


Se odihnea linistit la racoare, probabil in asteptarea unor zile mai bune. Nu m-am indurat sa-l zburatacesc de acolo, pana la urma iata ca dupa ce se ducea zapada eu puteam sa scot oricand un om de zapada din congelator, nu??? Apoi a urmat o perioada plina, am fost plecati... mi-a iesit complet din cap. Pana zilele trecute, chiar pe 1 decembrie, cand am dat din nou de el. E tot aici, parca a mai si slabit, nu stiu daca ii prieste, adevarul e ca l-am mai si inghesuit eu cu diverse:


Acum ma gandesc daca sa nu-l trimit afara la joaca impreuna cu fratii si surorile lui, ca taman ce a nins din nou, sa ne saturam de cata zapada ne inconjoara.

02 December 2014

2 ani si 4 luni

Bu a plecat o perioada cu copiii, singur, asa ca atunci cand ne-am regasit cei mici au fost tare incantati si lipiti de mine. Bucurie mare, m-au pupat de acum sunt lustruita toata... el a tipat tare de incantare, iar ea s-a lipit toata de mine. Atat de tare incat o vreme era musai sa merg cu ea cam peste tot pe unde se ducea. 'ai mami (hai mami) si ma tragea de mana sa fiu cu ea.

Asa si la masa: a mancat ea ce a mancat si gata, 'ai mami... Doar ca eu mai aveam trei imbucaturi si cum pana atunci mai mult jonglasem cu hranitul ei si al meu, chiar doream sa le mananc asa ca am dat-o jos de la masa si i-am zis sa se duca ea inainte ca eu mai am de mancat. S-a invartit nitel pe loc dupa care, pac, s-a suit din nou la masa si a inceput sa-mi manance constiincioasa mancarea. pac- pac, expeditiv, trei dumicati mai aveam, toti trei au disparut rapid. Dupa care a declarat scurt: gata! ' ai mami!.

Cum ma uitam la ea amuzata, incercand sa-mi dau seama daca ghemotocul de 2 ani si ceva tocmai mi-a mancat mancarea ca sa terminam mai repede cu asta si sa merg cu ea, bebeluna a reluat, aratandu-mi farfuria: gata! ... dupa care s-a dat jos de la masa si m-a luat de mana 'aide mami indicandu-mi clar prin ton si actiuni ca gata, acum am rezolvat cu mancarea, haide cu mine! :-)

28 November 2014

Bucurie cu aroma de brad

Si cum stateam eu linistita... imi suna telefonul: o balmajeala ciudata la telefon si concluzia, ca urmeaza sa primesc niste flori. Secret... What? Nimic n-am inteles. Eram in ceata.

Am primit asta:


Nu stiu cat se vede in poza, dar e mare si tare frumoasa si e primul ornament de Craciun de anul acesta. Si a venit intr-o zi cam tulbure si usor trista pentru mine, pentru ca Ada parca stie sa nimereasca fix zilele in care mi-ar prinde bine o bucurie. Ada e parte din familia mea (e nasa bebelunei) si e prietena mea si ne leaga un fir rosu care iata ca strabate continente intregi.

27 November 2014

Je si tehnologia moderna

Traiesc cu impresia destul de "strong" ca tehnologia o ia in sens invers. In loc sa se simplifice lucrurile, EU am ajuns sa nu le mai inteleg. Si zic eu, pentru ca stiam sa formatez un computer folosind dischete, cu DOS si Windows (versiunile alea vechi) astfel incat cred ca ma duce capul, totusi, daca am fost in stare sa inteleg cum mergeau smecheriile astea. Ma descurc daca ma lasa cineva cu o increngatura de cabluri in brate, de mufat fiecare pe unde e nevoie, setez si programez o groaza de lucruri, stiu ce contine o trusa de scule si nu mi-e teama sa o folosesc... sunt destul de tehnica (familie de ingineri, nah).

Pai si de ce nu mai inteleg nimic legat de telefonul meu iPhone, celebru in lume pentru ca este, oh, atat de simplu de folosit (not!)?

Si de ce, de ce, de ce ma uit la tableta ca la un elefant cu sapte capete, huh? Are un Windows atat de nou si de smecher ca nimic nu inteleg din el - nu instaleaza programe, vrea apps, are un meniu cu o interfata suie rau.

Iar eu vreau lucruri banale, gen: vreau sa schimb contul de skype, adica doar sa ma conectez pe al meu, nu pe al sotului. Si nu ma lasa!!! Dupa ce am injurat in toate felurile pamantului am descoperit ca e nu-stiu-cum asociat cu un cont de Microsoft si asta este, daca vreau skype ca sa vorbesc cu prietena mea apai musai sa-mi fac un cont cu outlook la coada si sa imi fac un profil nou pe tableta. Nu spun ce chin a fost sa fac asta, eu care urasc tableta, nu reusesc sa navighez pe ea pentru ca nu am mouse si toate folderele alea sunt miiici domn'le, miiiici! Si de ce sa am eu cont de Microsoft pentru un amarat de skype, zau, n-am nevoie de el, nu vreau sa integrez nimic cu nimic, vreau doar sa intru pe skype-ul meu. Al meu!

No bine, am facut-o si pe asta. Acum intru in contul meu ca sa vorbesc si eu cu cineva, whatever, tot mi se pare o porcarie, dar bon.

Doar ca acum mi-a soptit o viorea ca pot sa-mi pun softul de Kindle pe tableta si sa citesc si ebooks. Uraaa, zic! O noua lume plina de posibilitati (si carti :D) se deschide in fata mea! Taman bine, uite o carte pe care doresc sa o citesc si e format de Kindle.

Am dat search in apps dupa Kindle, am instalat singurul app iesit in cale pe tableta, logat cu contul de Amazon (si asta vrea cont, damn) si il deschid frumusel. Dragut soft/app, dar unde sunt cartile mele? De ce nu le vede? Unde e butonul care ma lasa sa-mi deschid o libarie, ceva? Nimic, nene, asta o tine langa ca pe device-ul meu nu-s carti si-mi arata doar butonul de shop. Bon, o luam in sens invers: daca dau dublu click pe carte nu-i asa ca se va deschide singura in Kindle? Ba daaaa... zice logica mea. Ba nuuuu... zice tableta care ma redirectioneaza catre shop pentru a downloada un app cu care sa deschid fisierul respectiv (hellooooo, e fisier de Kindle si eu am deja instalat Kindle pe tableta, wtf is wrong with you? si evident ca in lista oferita automat NU apare Kindle desi fisierul e un .mobi).

Asta era punctul in care mi-a venit sa ma dau cu capul de pereti. Sau cu tableta.

Am perseverat, insa: metoda eliminarilor. Am instalat Kindle pe PC. Am intrat in soft - varza, nimic n-am inteles, doar ca pot sa "shop" daca vreau. Nu vreau, am cartea in computer asa ca m-am dus si am dat dublu click pe carte care, wow, s-a deschis in Kindle pe PC, singura. Ura!

Asa, deci pe PC merge, pe tableta nu.

Pai bine, hai sa iau softul "Kindle for PC" pe care l-am instalat pe PC si sa-l pun pe tableta mea cu sistem de operare Windows, nu? Sure... doar ca tableta m-a informat prompt ca mnope, acesta nu este un soft potrivit si m-a redirectionat catre shop pentru a downloada un app in schimb. Deja vu, sah-mat, 1-0 pentru tableta.


Da, deci daca vedeti un om care arata cam ca o oala sub presiune, eu sunt. Nu inteleg nimic din tehnologia asta moderna. Si mi-e groaza de faptul ca telefonul meu Apple insista ca trebuie sa-i fac upgrade si nu, evident, nu ma lasa sa instalez diverse lucruri de care am nevoie (cum ar fi skype, ha!) pentru ca nu am ultima versiune de soft. Si mi-e tare frica de ce se va intampla, mi-e teama sa nu-mi pierd echilibrul asta precar la care am ajuns: telefonul merge, am toate conctactele in el, totul e bine in Univers... De ce nu mi-a mers Face Time nici nu mai intreb. Sau de ce in Cloud-ul setat de mine pe computer nu apar si filmele facute cu telefonul, ci doar pozele.

Sunt o persoana teribil de logica in gandire si destul de descurcareata la chestii tehnice, dar cred ca am pierdut un tren undeva si in capul meu s-a sarit o generatie tehnologica. Device-urile astea moderne care ar trebui sa fie "intuitive" si "user friendly" sunt peste puterea mea de intelegere si imi mananca zilele. Si da, am cautat help pe net - totul e explicat de parca ar fi super banal. NU e! Nu merge!!! Lucrurile care ar trebui sa-mi simplifice viata mi-o complica ingrozitor si imi dau o stare de frustrare ceva fantastic.

smiley-bangheadonwall-yellow.gif

25 November 2014

Interstellar

Am asteptat cu nerabdare Interstellar. Mi-a placut mult tot ce am vazut in trailer: abordarea, regizorul, actorii, subiectul... genul de pelicula care promite de la bun inceput sa devina film de referinta, impecabil realizat, fabulos, mind-blowing.

Probabil sunt o persoana foarte critica. Zic si eu, nu stiu, dar sincer... Interstellar putea sa fie mind-blowing, insa nu a fost. Tinteste la stele dar nu devine un film memorabil. Si nu are momentul wow al revelatiei supreme, cand toate piesele se aseaza si tu ramai pe ganduri. Sau, bon, eu nu l-am trait.

E un film bun? Categoric! E mai bun decat multe de pe piata si este incredibi de bine realizat. Da. Imagini, sunet... ideee... da! Insa cand te arunci atat de sus, oamenii vin cu asteptari la film, iar eu.... well, eu mai scurtam putin tot, mai umblam la dialoguri, tratam altfel unele pasaje (unele prea lungi, altele insuficient detaliate), mai scoteam din clisee (gen cele de la final). Si una personala: eu nu inteleg cum te poti preocupa asa de mult de un copil si de celalalt nu, mai ales dupa ce au trecut atatia ani.

Dar bon, it's just my two cents. Am mai fost la filme pe care lumea le-a adorat si eu am inotat impotriva curentului, in ultimul timp asa patesc, nu inteleg prea bine ce se intampla.

21 November 2014

Idei insirate

Am vazut niste poze cu inele... mi-a ramas sufletul la ele :D. Moment in care mi-am dat seama ca in afara de o bratara cu un medalion anume, nu stiu cum se face dar nu am nimic cu Micul Print. Pentru ca daca e sa imi aleg un simbol, apai asta e, deci e clar, imi trebuie o bijuterie inspirata din Micul Print.

In alta ordine de idei, daca tot am citit Limbajul florilor si daca tot are la final un dictionar al mesajelor acestora, am zis sa ma dau rotunda si sa vad si eu daca florile mele preferate spun ceva despre mine. Prin lista de flori care vorbesc despre jale, reconciliere, pasiune, glorie si izbanda, nesinceritate si chiar rea-vointa am scotocit si eu dupa frezie si liniac, pasiunile mele. Si mi-a iesit : "Prietenie care dureaza" si "Primele emotii ale iubirii". Mda, de potrivit mi se potrivesc, acum daca eu vreau (si chiar vreau :P) le voi gasi sigur o interpretare legata de mine si viata mea.

La capitolul muzica, well, Lana Del Rey is a keeper, do try Blue jeans sau Summertime Sadness, Young and Beautiful ori poate Born to Die - are o muzica ce-ti intra sub piele, e ca un drog, te bantuie, te invaluie, te obsedeaza, te fascineaza.

Trecand la alta obsesie: voila. E mai grav, deoarece imi doresc sa stiu si eu sa fac asa ceva - nu, nu imitatii ci the real thing.

Altfel, Black Friday isi reconfirma reputatia de mare fas, singura noutate fiind faptul ca pare sa se intinda ca o peltea pe tot mai multe zile, saptamani... bref, numai friday nu mai e.

Ah, ah, si imi plac surprizele, da, da, iar azi e o zi buna :-).

20 November 2014

Despre lumina: Dreaming of Italy

Toamna mea, cea care imi place, e luminoasa si colorata, nu mohorata si ploioasa, iar mai nou vad ca am virat spre partea "umeda" asa ca putin probabil sa mai apara lumina mea aia magica si speciala, Ma tem ca profetiile celor din jur ca va fi un an sarac in astfel de momente s-au cam implinit :-(. Culmea ca de cateva zile ma tot gandesc la o carte-catalog draga mie, o surpriza placuta descoperita prin 2006 - anul Rembrandt (400 de ani). In intreaga Europa aveau loc expozitii si evenimente dedicate, asa ca am plecat in Olanda, sa vizitez marea expozitie Rembrandt - Caravaggio. Inutil sa spun ca a fost minunat, minunat, minunat.

Insa Mauritshuis adapostea alta minune, o expozitie aparent neinteresanta dar care pe mine m-a pus mult pe ganduri "Dreaming of Italy". Mi-a placut abordarea, m-a intrigat subiectul, am cumparat catalogul (o carte intreaga, zau, are 128 de pagini) si din cand in cand revin la ea cu drag. Chiar si acum am scos-o din raft :D.

Subiectul e complex si acopera Italia in arta, reperul pe care l-a reprezentat aceasta tara din multe puncte de vedere  ("a locus of harmony", "mythical longings", "the remains of classical antiquity", "the centre of European civilisation", "an equally intense and unfulfillable longing", "sense of space and serenity"). Dar ce imi aduc aminte cel mai bine e partea despre lumina - lumina speciala a Italiei, lumina "aia" pe care nici cand incercai sa pictezi un peisaj "gen italian" aflat fiind intr-o tara nordica, nu nu iti iesea. Si totusi "din nord" vin cateva nume grele in arta peisajelor... Diferenta era clara: lumina nordului mai rece si aspra, clara... in timp ce lumina din Italia e calda si usor aurie si lucrurile nu au contururi clare iar culorile se dizolva in ea, totul incremeneste si devine cumva atemporal... well, e the golden light :-).

My kind of light.

Asa ca azi, in plina ploaie mocaneasca, nu ma pot gandi decat la lumina aia magica. Dreaming of Italy, arc peste timp.

19 November 2014

Vin vremuri grele

Vreau sa spun doar ca azi a inceput Gaudeamus. Si ca vine Black Friday dupa care sarbatorile si eu nu ma pot gandi decat la reduceri la carti. Si Lego, hai, fie.

Deci e grav. Foarte grav. Pentru ca, nu-i asa, carti inseamna bani. Dar si spatiu de depozitare: de unde iata, se iveste nevoia de o biblioteca (doua, trei). Si de o casa mai mare, vai mie. Si ne intoarcem la visul cu casa cu sase camere, din care una sa fie o biblioteca inaaaalta pe doua etaje, cu galerie sa te pierzi pe acolo si scara sa ajungi la carti si geamuri maaari sa intre multa lumina.

17 November 2014

14 November 2014

Biggy la drum


Cam asa calatoreste Biggy. Nu ca ar reusi sa stea tot timpul cu capul pe mana lui tata (mai trebuie sa schimbe si el vitezele etc.) dar la stopuri se poate alinta in voie.

13 November 2014

Unele lucruri se repeta

In septembrie 2010 copilul meu cel mare avea 1 an si ceva, acum are deja 5, insa unele lucruri nu se schimba: plecat fiind cu tatal lui, i-a intrat o aschie in deget si cum omuletul meu e fricos rau la lucruri de genul acesta, s-a lasat cu plansete si manuta stransa tare-tare. Asa ca m-au sunat: el avea nevoie sa ma auda, Bu isi dorea ca eu sa-l calmez ca sa ii poata scoate aschia (nu intrase sub piele, se putea extrage destul de usor insa omuletul nu il lasa si pace).

Cum copilul plangea de zor in telefonul meu, am incercat sa ii distrag atentia povestindu-i diverse insa mi-a raspuns printre suspine si hohote de plans ca mai bine cantam ceva asa ca, ceva ani mai tarziu, iata-ma din nou cantand la telefon, sa-l linistesc.

Aschia a fost scoasa, drama s-a terminat repede, ramane in urma amintirea unor lucruri care se repeta, insa cu adaugirea fireasca unei alte varste - de data aceasta copilul e mai mare si isi poate exprima clar gandurile, asa ca in plina repriza de plans am avut parte si de urmatorul schimb de cuvinte:

- Iti aduci aminte cand ai patit x lucru si ti-am spus ca doare doar cat o ciupitura si chiar asa a fost?
- Daaa, rosteste el distrus
- Asa e si acum, tot la fel o sa simti... 
 pauza
- Te rog sa ai incredere in mine...
incerc eu sa-mi continui explicatia in timp ce in partea cealalta a telefonului copilul hohotea de mama focului, insa rapsunsul a venit rapid, rostit printre sughituri de plans:
- Nuuuu prea cred...

12 November 2014

Trei nebuni in pijamale

Am inceput aceasta zi ascultand Florence and the Machine si mi-am adus aminte (madlena, nah) de dimineata in care corpul meu a decis sa se activeze la o ora imposibila, una la care toata casa inca dormea. Si cum inca de seara mi se invartea prin cap playlistul meu cu Florence and the Machine si... m-am refugiat in bucatarie cu o cana de ciocolato-cafea si telefonul cu muzica.

Uitasem insa ca piticii in pijamale care bantuie desculti si ciufuliti la prima ora a diminetii (eu am doi) sunt atrasi de muzica. Asa ca usa de la bucatarie s-a deschis larg si s-au itit doua capete curioase.

E 6 dimineata mama, go to sleep!

Nah, piticul mare se uita deja peste umarul meu la videoclip iar piticul mic zambea larg si ma tragea sa dansam.

E 6 dimineata mama, go to sleep!

Well, cateodata n-ai sorti de izbanda si pace asa ca ne-am mutat in sufragerie unde daca daca vecinii nostri se uitau pe geam la ora aceea imposibila puteau vedea trei nebuni in pijamale dansand "cu figuri" si topaind de zor pe la ora 6 dimineata. Iar copiii mei au dansat pe Marina and the Diamonds, KT Tunstall, Scissors Sisters, Florence and the Machine... si, evident, Pharell (e iubirea bebelunei) :D.

Buna dimineata!






07 November 2014

Bu si mobila

Casa noastra este mobilata in continuare cu lucruri din "zestrea" mea - mobile cu care am plecat eu de acasa de la "mama si tata". Am mai cumparat noi unele, le-am mai inlocuit pe multe dintre ele... dar inca mai avem. Printre aceastea, si setul din hol: cuier, bancheta si inca o dracie gen bancheta de telefon.

No bine, insa mie imi place sa mut mobile. Mai precis iubesc sa mut mobile prin casa si a ramas de pomina in familie modul in care dupa un timp mama (care nu muta nici macar un scaun mai la dreapta) se trezea cu toate mutate prin camera mea: patul in locul biroului, biroul mutat la geam, capra de desenat pusa pe verticala si facuta noptiera... bref, le ameteam pe toate. Pana in ziua in care m-a gasit cocotata pe birou si aproape plangand pentru ca... well, epuizasem variantele. Mdap, cateva piese de mobilier, o camera mica, un numar fix de permutari functionale.

In casa noastra cea noua am cam fost pasnica (zic eu), ocupata fiind cu treaba asta cu parentingul (primii ani), insa cam de un an incoace mi-am revenit si deja am invartit nitel cele doua banchete din hol, incercand sa le fac loc celor mici sa se poata incalta singuri. Asa ca din lipsa de spatiu am improvizat pe celalalt perete al holului o mobila (hidoasa) din cele doua banchete puse una peste alta. In ideea ca e temporara, doar ca Bu s-a obisnuit cam tare cu ea si cand mie au inceput sa-mi scapere calcaiele si sa-i spun ca "gata, o dam afara, punem x lucru in loc" nici nu m-a luat prea in serios si a mormait un da in barba.

Well, eu nu glumeam asa ca m-am apucat sa o golesc si sa o scot pe hol. Da, eu singura (m-a intrebat si el asa, dupa ce a venit acasa, noaptea tarziu si a avut un imens soc atunci cand nu a mai recunoscut holul).

Cum improvizatia noastra de mobila era locul lui preferat pentru a isi pune cheile si alte angarale cand venea acasa, urmatoarea perioada a tinut-o in tirade despre cat de utila era, ce facem noi acum si hai sa o bagam la loc in casa (mobila trona frumusel in holul blocului). Eu o tineam pe a mea: era urata, vrei alta, cumparam ceva, a fost mereu o improvizatie pe termen scurt, nu-mi spune ca iti placea.

Totul in paralel cu discutia despre masuta din sufragerie (cumparata de el, prea mare pentru casa noastra in opinia mea, ah, i-am zis asta de cand am luat-o :D) care a ajuns in hol si scaunul Poang care a migrat din sufragerie catre dormitorul copiilor. Dupa Poang si mobila asta boscorodea cel mai tare :P.

Doar ca Bu e zapacit, atat de zapacit incat iese din lift si intra in casa fara sa vada stanga-dreapta (mnope, el n-a vazut ca mobila noastra era in hol inainte sa intre in casa), asa ca atunci cand a venit acasa si mi-a zis a n-a oara ca "hai sa o aducem inapoi in casa, o vreau inapoi", am putut sa ii raspund "nu se poate, nu mai e pe hol". Soc si groaza;

- "A luat-o cineva?!!!" 
- "Da, a disparut, nu mai e!"
- Serios, nu mai e pe hol?
- Mnu, de doua zile nu mai e...

06 November 2014

Drama de ieri

Cand a auzit ca avem supa-crema, a declarat ca lui "nu-i place" supa-crema si ca NU mananca. N-am apucat sa zic ceva de genul "de cand, de unde, hai sa gusti" pentru ca s-a intors pe calcaie si s-a dus la el in camera. Sus in pat.

Iesire dramatica din scena.

Si asa a inceput...

Intai ca nu stiam ca nu-i place supa-crema, dimpotriva, ii placea mult... dar bon, e o faza din care mai avem destule: azi mananca x aliment, maine il uraste din tot sufletul (???). Apoi ca dansa a vazut pastilele ei, din care papa una pe zi si doar una (ca doar sunt medicamente, deh) si din care o mancase deja pe cea din ziua respectiva. Balamuc! A inceput sa urle ca ea vrea pastila. Eu, cu explicatii despre medicamente si toate cele... Ea, cu datul cu fundul de pamant. Eu o tineam pe a mea. A vazut ca nu se intelege cu mine asa ca s-a intors si ea pe calcaie si s-a dus dupa el, in camera, sa-si planga impreuna de mila.

Nah, doi dintr-o lovitura - de unde pana atunci ne intelesesem de minune si facusem desene cu lipici si resturile de la ascutirea creioanelor, acum amandoi erau in plina drama. M-am retras in sufragerie relativ nauca si gandindu-ma ce sa fac, in timp ce ii auzeam susotind dincolo.

Bebeluna isi dorea sa se suie in patul lui, in care nu urca inca pentru ca e sus (e pat suprapus) - probabil ca asa intelesese ea, ca acolo e locul jelaniei supreme si incerca sa il imite pana la capat pe fratele ei. Smecherul cel mare stie ca nu sunt de acord cu asta, asa ca a trims-o la mine cu mesaj: sa-mi spuna ca vrea si ea in patul de sus siiii sa imi transmita si mesajul lui "spune-i ca am stomacul gol".

Zis si facut. Pas-pas, apare creata mica, cu mutra inocenta: "Mamiii, v'eau sus!". De partea cu stomacul lui gol uitase, asa ca din off (aka de sus, din patul unde se refugiase) se aude vocea lui "si spune-i ca am stomacul gol!!!".

Nedumerita, carliontata pleaca fara sa mai astepte raspuns, oricum nu intelegea ea prea bine ce si cum, insa primeste lamuriri suplimentare: "ii spui lui mami ca vrei sus SI ca eu am stomacul gol, ai inteles?!. "Da!" zice mandra mea incantata, dupa care apare iar in sufragerie: "Mamiii, v'eau sus!" si... nimic... asa ca iar intervine vocea lui "spune-i ca stomacul meu e gol!!!". Bref, povestea se repeta de vreo trei ori, eu deja muream de ras in fata mutritei inocente a zanei, copilul cel mare realizeaza ca are o problema serioasa de comunicare cu propriul mesager asa ca se prezinta singur in sufragerie sa ma informeze pe un ton lacrimogen ca "stomacul meu e gol".

No bine, i-am propus sa guste din supa (de linte, facuta cu putina afumatura, chiar era f. buna) si concluzia e ca a dat gata un castron intreg declarand de cateva ori ca "e delicioasa". Iar bebeluna a uitat complet de pastila, cu toate plimbarile astea cu mesajele pe care le tot pierdea pe drum.

The end.

03 November 2014

Al meu

A venit de la gradinita, vesel si plin de energie. Bebeluna si cu mine statusem acasa - ea bolnava, eu pe post de dadaca. Prinsa intre n ture de medicamente/ dat mancare si... mai ales imbracat-dezbracat al fetei care are noua pasiune de a isi scoate hainele, se chinuie sa se imbrace, iar le da jos, isi lasa papucii sau pantalonii prin diverse camerre, azvarle scutecul cat colo dupa care vrea scutec la loc, sau nu vrea si ma ameteste cu olita... bref, ma terminaaaa... epuizata cu toate cele deci, am asistat linistita la micul taifun care intorcea toate cu fundul in sus. Nu mai aveam energie sa discut cu ea despre asta, zau, asa ca avea cateva seturi de jucarii raspandite prin sufragerie.

Copilul cel mare a venit vesel acasa si ne-am bucurat sa ne revedem, doar ca eu am mai intarziat nitel in hol aranjand ceva, asa ca nu am vazut scena intrarii in sufragerie, doar am auzit amuzata franturile de comentarii pe care le lansa catre sora sa, care il urmarea prin camera incantata ca il vede:

E dezordine! Trebuie sa facem ordine! 
...(replica neinteligibila din partea ei)
Pai nu e frumos asa, ce, tie iti place? Casa trebuie sa fie curatica!!!
... (probabil ca mandra insista sa-l ia la joaca)
Nu pot sa ma joc acum, trebuie sa fac ordine!

In 5 minunte a strans singur tot, fara sa-i spuna cineva ceva sau sa fie vreun motiv de suparare. Acum se joaca pe podea cu masinutele in timp ce sora lui isi scoate hainele de zor...

31 October 2014

Micul afacerist

Eu nu am un  Lidl aproape si nici nu merg des pe acolo, asa ca Stikeez m-au ocolit cu gratie pana cand a aparut in casa mea o broscuta cu ventuza. Miiica...
Mi-a dat-o R. V. (coleg de grupa cu el), a declarat copilul, iar eu cum habar nu aveam ce e aia, am lipit-o pe un geam si am uitat complet de ea cam doua saptamani bune.
Pana cand a mai aparut ceva: o ratusca. Tot asa, de la gradi. Infipta si ea pe geam, doar ca ratuca asta a inceput sa genereze conflicte: era a lui dar ea era topita dupa ea. Scandal si circ.

Asa ca m-am dus la Lidl si am primit doua sau trei pachetele pe care le-am desfacut pe sest in masina, in speranta ca dau peste o ratusca. N-am dat, dar am gasit un caine si o girafa pe care i le-am pasat ei, si inca o creatura ciudata care a ajuns la el, eu incercand sa echilibrez balanta.

Deci el avea trei. Dupa care... n-am inteles cum, ce a facut, cum s-a invartit, ce a negociat la gradi insa a ajuns la un total de 9 fara ca eu sa ii mai iau ceva. Adica majoritatea obtinute pe cont propriu, plus o dublura (un porcusor) pe care i l-a adus generos acasa surorii lui. Nu stiu ce a facut: a schimbat broasca pe un iepure, a primit dublurile altora, apoi a facut din nou rost de o broasca (acum are si broasca si iepure), imi vorbeste folosind cuvinte ca "dubluri" si "schimb"... m-a ametit si m-a impresionat.

Ieri am mai facut un drum pe la Lidl impreuna cu mama, asa ca amandoua am primit un pumn de dracii din astea mici. Din pacate nu oita, care a devenit obsesia lui...  Acum colectia lui contine 15 creaturi. A ei... nu mai stiu. S-au mai adaugat cateva, a pierdut girafa si porcusorul e dat disparut, dar altfel e si ea disperata dupa ele, ca sunt miiiiciiii (!!! ceea ce le face si atat de usor de pierdut, grrr).

So, eu i-am dat lui 7. El a reusit sa-si creasca toata colectia pana la 15.

30 October 2014

Se dau urmatoarele flori...


... doua ghivece cu orhidee, o muscata si un rozmarin. Plus o persoana-dezastru la flori, careia ii mor toate plantele aduse vreodata in casa (si am tot incercat diverse). Ei bine, de data aceasta nuuu vreau sa mai moara, imi plac, le iubesc, nu stiu ce (sa) le fac (btw: rozmarinul e deja in declin). N-am idee daca le dau prea multa apa sau prea putina, daca le tin prea in soare sau nu... asa ca help, ingrijirea plantelor for dummies: ce sa le fac?

29 October 2014

Nunta la palat. Dubla.

Acum... o luna am aflat si eu (da, abia acum o luna) ca acum ceva ani, inteleg, cand piticul meu era chiar pitic la gradinita, colega lui, Clara (cu un an mai mare) s-a dus acasa si a declarat ca ea se va casatori cu el. Mi-a spus mama ei, voila, si eu statusem linistita atata amar de timp :D.

Aseara insa, cuibariti intre perne, citeam linistiti cand omuletul m-a anuntat brusc:
- Tu stii cu cine o sa ma casatoresc eu?
Hait, zic.
- Cu cine?
- Cu Mara! declara el incantat
aham... Mara este o fetita tare simpatica, prietena cu el, despre care mi-a povestit ca il pupa in fiecare zi, el fiind usor intrigat ca "da' chiar asa, in fiecare zi???" Nah, se pare ca tactica asta a dat roade... :P

- Dar stii cu cine se casatoreste Sarah? continua el
Sarah fiind prietena lui cea mai buna: el, ea si un baietel (Stefan O.) reprezentand un triunghi etern (cam de trei ani incoace), mai mereu impreuna in majoritatea activitatilor, bref, o prietenie veche si tare unita.
- Cu cine?
- Cu Stefan O.!

Asa, se pare ca au dezbatut problema in detaliu si au transat toate elementele. Well, acum sa le anunt pe celelalte mame, poate ele nu stiu...

27 October 2014

Scena la gradinita

Colegul lui de grupa, Radu V., coboara grabit scarile. Ai mei urca tragandu-si fiecare dupa el ghiozdanul (din cele pe roti): intai cel mare, miscandu-se rapid, apoi pitica, mai greu la deal. R. se opreste si se uita intrigat la bebeluna:

- Asta e sora ta?
- Da!
- Eu nu am o sora, eu am un frate! rosteste el ferm si o ia mai departe pe scari in jos
- Eu am o sora! zice raspicat al meu
pauza
- ... care mereu face numai prostii! continua el pe un ton amuzat, urcand scarile cu sora cea mica si carliontata tragand si ea cu sarg de ghiozdan in urma lui

... mai urca trei trepte si...
- Hai, da-mi mie ghiozdanul tau, sa te ajut. Mie imi e mai usor! se intoarce el catre mandra si ii ia usurel ghiozdanul din mana

De dor si jale


Atat, fara cuvinte (ce ar mai fi de spus?).

24 October 2014

Role-play

Domnisoara cocotata pe scaun, la masa, il manevreaza fericita pe "chit-chit" (un soricel de plastic, cam de 1cm). Chit-chit incearca sa manance si el din salata dar se murdareste pe nas, asa ca ne amuzam impreuna de nepriceperea lui si il lamurim ce si cum, in timp ce este sters cu grija. Doar ca, surpriza, mare criza se abate pe capul bietului soricel: Chit-chit pipi!!! Pipiiii!!! Cacaaaa!!! manuta mica agita soricelul panicat (se pare) care nu stie unde sa se refugieze pentru asa treburi presante. Spectatorul (eu :D) priveste amuzat cum micucta creatura manevrata de ghidusa bebeluna ocoleste disperata bolul de salata si se arunca dupa un pahar- baieeee! (mda, se pare ca acolo era baia).

Gata? intreb eu cand soricelul iese de acolo
Nuuu! Pu'rt! raspunde razand fata :-)) (eh, da, alarma falsa,  n-a fost decat un part...)

23 October 2014

Ziua (minutele) cartitei

Azi am plecat la gradi pe ultima suta de metri, pentru ca fusese doctorita de dimineata asa ca am intarziat. Evident ca fix cand am parcat si eu in spatele blocului a fost sa fie ziua in care vine masina de gunoi, asa ca am stat si dupa ea :-)... In fine, am dus copilul mare si am luat rucsacul bebelunei, care sta acasa pe motiv de tuse urata. Mica paranteza: rucsacul era important rau-rau pentru ca fata are si ea doi stikeez din aia si ii iubeste de nu se poate: un catel sau lup, nu stim sigur (inca mai deliberam) si un porcusor. Ea mai are si o girafa dar pe astia doi ii iubeste. El are vreo opt si ar mai vrea, e boala grea asta cu stikeez si mai rau e ca nu avem decat o ratusca si amandoi sunt disperati dupa ea. Mda.

Eh, si cand sa parchez ma suna sotul, sa ii iau tigari. De obicei uit imediat cum inchid telefonul, nefiind fumatoare, insa de data aceasta chiar am reusit sa tin minte, asa ca m-am indreptat mandra spre casa. Unde m-a luat in primire mandra (care nu uita!) ca ghiozdanul ei? Hait, rucsacul era in masina, il uitasem. Am bagat in marsalier si m-am dus la masina, sa il iau, ca nu scapam fara. Ajunsa jos, am zis eu sa fiu inteligenta si sa cumpar niste fructe de la chioscul din colt, sa avem portocale si altele plus poate le mai fac ceva, ca le-am facut ieri o tarta (cu smochine si crema frangipane si au ras-o pe toata, nu mai e). No bine, adun eu pungute- pungulite, domnul de la chiosc le cantareste si... nu aveam portofelul, apucasem sa il las jos cand am intrat in casa si am uitat ca nu e la mine. So, tropa-tropa cu sacosele sus, intru iar pe usa, las rucsacul, inhat portofelul si o iau iar pe scari in jos, sa platesc ce-am cumparat :D.

Nu mai bine ma bag eu frumusel sub patura si ies de acolo doar cand se termina cu Mercurul retrograd, ploile si toate cele de care mi-au mai povestit diversi? Ca deja am busit telefonul, multam fain, imi ajunge, mai ales ca astia de la service-urile autorizate Apple m-au informat ca "Apple nu repara ecranul, se schimba tot telefonul" (whaaat? adica solutia oficiala e sa cumpar unul nou!). Ah, si am facut si o miscare gresita si am un muschi blocato-contractat pe la umar, de ma doare de mor de fiecare data cand misc mana dreapta (si-s dreptace 100%).

22 October 2014

When life gives you lemons...

Ieri a fost marit, o marti perfecta, genul acela de zi de-a mea, a mea, a mea, a mea - cred ca am mai descris eu unele pe aici, in care am spart tot ce era de spart sau am reusit sa umplu bucataria cu detergent si ulei (yep, I can do that :D).

Ieri n-am inceput eu, ma jur. Dar dupa ce abia am reusit sa imbrac trupa si sa-i scot pe usa pentru ca la doi pasi de masina mandra sa faca pipi pe ea si eu sa trebuiasca sa dau undo si sa revin in casa ca sa schimb tooot ce era pe ea... dupa ce ca drumul catre gradi inseamna sa ne oprim de doua ori pentru ca bebeluna sa isi puna/ respectiv scoata tacticoasa (as in ffff incet si fara sa primeasca ajutor) niste chestii din ghiozdan... dupa ce staaau sa o las sa se suie singura si sa se dea jos singura din masina (la fel de incet, ca nu se pricepe)... dupa ce el mi-a jelit 20 de minute in brate (ca niciodata) si eu am ramas cu ea acasa pentru ca n-am mai avut cu cine sa o las si domnisoara nuuuuu a vrut sa se culce timp de aproape 2 ore (???)... noh, dupa toate astea cred ca am cedat si eu nervos si am zis ca bine, daca tot e bal, bal sa fie.

Asa ca m-am dus in parc cu trupa si pe asfaltul ala zgrunturos, din cel mai zgrunturos, eu am dat cu telefonul de pamant. Iphone, in prezent varianta cu ecranul facut praf. N-am cuvinte sa descriu cum arata si nici macar nu vreau sa ma gandesc la pret.

Si pentru ca tot nu am inteles ca mai bine ma duc acasa si nu mai pun mana pe nimic, m-am dus acasa si fix pe ultima suta de metri a zilei de ieri (adica pe la ora 23 si 50 de minute) am insistat sa umblu eu la filmarile cu episoadele de Art atack pe  care le-am sters scurt, din greseala. Vreo 10 episoade, extrem de iubite de pitic.

Norocul meu ca a cazut cortina si s-a incheiat ziua, ca altfel nu stiu ce idei imi mai veneau.

20 October 2014

Mic test pentru adulti

Din categoria "cine nu are copil, well, sa isi faca", iaca intrebarea adresata de copilul cel mare intr-o zi cu soare, in drumurile noastre cotidiene prin oras. Intrebare care ne-a facut sa ne holbam de zor la toate masinile din trafic, sa facem comparatii, sa tragem concluzii... bref, ne-a tinut ocupati o buna bucata de timp si a devenit intrebarea cu care ne-am distrat noi testand familionul in ultima vreme:

- De ce unele masini nu au stergatoare la spate?

Inainte sa va repeziti la alea cu masini hatchback etc., mai cercetati problema, ca intrebarea e da' de ce nu au toate, ma rog, indiferent ca sunt asa sau asa? Adica se doreste o explicatie completa a motivului pentru care atunci cand au fost proiectate unele au iesit cu si altele fara.


Asadar...  de ce?

17 October 2014

Turuieli

Vorbeste, vorbeste, vorbeste - toata ziua vorbeste. Si nu singura, asta e, insista sa avem un dialog. Sau, in fine, varianta "ea da ordine, eu le ascult/ ea cere, eu execut". Mai intai e "maaami", rostit taraganat-o alintat si repetat obsesiv pana cand impricinata raspunde. Daca mai este si cel mare acasa, incepe si el, cu un "mami" mai ferm, ca un ecou. In punctul asta deja imi zdrangane capul, dar nu-i tot. Domnisoara cere diverse, roaga, zice "veau" si "rog" la fiecare 5 minute (se pare ca vrea multe) si insista pe combinatii de cuvinte pe care nici cand sunt fresh la minte si trup (as in foaaarte odihnita :D) nu le dibui decat dupa ceva efort mental.

De exemplu: "papam ma". Ghici?
Raspuns: hipopotam mare :D

Plus ca ii plac la nebunie niste mingiute foarte, foarte mici (bilute) si masinutele minuscule. Pe care le cara bine stranse in pumnisor prin toata casa si care, evident, la un moment dat se pierd. Moment in care incepe sa se agite, se tanguie distrusa dupa ele si, in general, nu mai are nimeni liniste. Inutil sa spun ca urasc draciile alea, le urasc din tot sufletul, cum se strecoara ele in cele mai ascunse cotloane si dispar miseleste si imi incurca mie viata!

Are idei, idei, idei multe si combinatii si curiozitati si vorbesteeeee... si totul musai sa fie interactiv. Mdap, interactivitatea ne omoara :P.

Si ii merge mintea. Bunu mi-a povestit ca si-a aruncat, tacticoasa sosetele dupa pat. Pac, pac- una, doua, vjjj... bine indesate intr-un loc mai greu de ajuns. Dupa ce s-a invartit nitel si a pufait in jurul lor, Bunu a intrebat mai mult retoric: pai ce ai facut? acum ce facem? cum le scoatem de acolo? Raspunsul prompt, rostit pe un ton adorabil de piticania carlionatat a fost: bat! Logic, nu? Folosim un bat si le scoatem de acolo :-))). Voila, ea face problemele, ea ofera si solutiile, viata e simpla!

Imi cere si insista. Vine dupa mine. Striga din sufragerie. Si insista. O tine pe a ei. Pentru cele mai banale chestii, gen: desenam. Si fac eu acolo ceva. Nu e bine, ochi, zice dansa asa ca fac niste ochi. Nu mun (bun) decide carliontata. Ok, modific si imi cere un nas. Cred ca am desenat vreo cinci variante de nas. Deja se dadea cu fundul de pamant, insistand distrusa ca nu muuun, nuuuu!!! cand am intrebat, cu ultima farama de neuron intact pe care o mai aveam, dar cum trebuie sa fie??!!!.

Raspunsul de mica zana cu hachite a venit scurt: mo'cov! (morcov) asa ca i-am desenat bietului personaj un nas in forma de morcov si pacea s-a reinstaurat in regat.

Cel putin pentru urmatoarele cinci minute...

Update: acum e iar drama pentru ca biluta aia mica-mica intrat sub canapea (si nu, nu merge scoasa cu un bat).

Update 2: a fost drama si pentru ca am uitat sa o las sa deschida (apese ea pe buton) usa de la bloc. Am uitat, nah! Ce conteaza: cand am facut "la loc comanda" si am invitat-o amabil sa dechida ea, s-a intors cu spatele, ca "nu"! Acum nu mai vroia ea, da???!!!

14 October 2014

Si totusi... special

Azi de dimineata, cum conduceam eu asa prin oras, mi-am adus aminte (sau am rostit in gand) a nu-stiu-cata-oara incantatia anotimpului acesta: "imi place toamna asta". Imi place, serios! E ceva in aer, lumina blanda, calda, cu o stralucire aparte... e sigur legat de lumina asta speciala, lumina de toamna, doar ca nu orice toamna e asa:



Toamna aceasta are zilele ei aparte, care sterg totul cu buretele si rascumpara fiecare picatura mohorata de ploaie. Zile in care straluceste, e magica si plina de culoare.


Dincolo de tot balamucul cotidian si boscorodelile mele, e o toamna calda si plina de lumina , iar azi e o zi frumoasa si speciala.

10 October 2014

Replici - 5 ani si 8 luni

Pentru ca ieri a fost ziua in care in holul plin de parinti si copii s-a auzit clar intrebarea adresata tatalui prietenei lui bune de la gradi:

- Dar voi de ce nu mai sunteti impreuna? De ce nu mai sunteti casatoriti?

...ahaaaammmmm.
...sa mai descarc din sacul cu replici:

In masina, necajit ca nu stiu ce "nedreptate" i-am facut (din cele care vin cu fisa postului de parinte),  vede o reclama la inghetata si imediat ii sclipeste o idee asa ca declara trist, pe un ton de personaj distrus:
- Mi-ar prinde bine o inghetata. M-ar mai linistit nitel.

---------------

Citim despre diverse creaturi care traiesc in apa. La fiecare descoperim cate o particularitate si concluzia e inevitabil ceva de genul:
- Pisica de mare are tepi! Eu nu ma mai duc in apa!
...
- Langusta are clesti! Eu nu ma mai duc in apa!
...
- Meduzele inteapa! Eu nu ma mai duc in apa!
...
- Eu nu ma mai duc in apa!!!

---------------

Mergem cu masina si ma intreaba de ce nuuuu mai ajungeeeemmmmm (:D)... asa ca ii raspund ca e trafic. Sunt corectata ferm:
- Nu se zice "trafic"! 
-...?
- E "bara la bara"!

---------------

 Nu stiu daca sa-l trec la capitolul viitor nabab sau personaj chibzuit, dar planul lui de viitor legat de masini suna cam asa:
- Eu cand  sa fiu mare o sa imi iau trei masini. Mai intai imi cumpar una si daca o sa mai am bani imi mai iau doua!

09 October 2014

La Boomerang, la maraton

Sambata am fost invitati de Boomerang sa sustinem (sau sa participam) la Cursa Copiilor din cadrul Maratonului International al Bucurestiului si am ramas surprinsa. Wow!!! Nu stiam ca e un eveniment de asa amploare si sper (sperrrr, ca al meu e genul care nu se duce, nu face, nu se baga) ca poate si piticul meu va alerga data/ datile viitoare. Mi s-a parut grozav.

Acum a fost "de testare" si o mare noutate pentru mine. Nu m-am asteptat sa fie atat de multa lume, asa ca am luat si bebeluna iar domnisoara s-a cam speriat de multime (motiv pentru care eu ma salutam cu Mamica Urbana si White PR in timp ce ma uitam peste multime incercand sa-mi dau seama unde mi-a disparut sotul cu copila :D). Si nu m-am asteptat sa fie atat de frig, norocul meu cu benitele Boomerang, au mai salvat putin situatia iar mandra s-a gatit imediat, curioasa :-).

Mi-au placut mult activitatile si am ramas fan al aparatului de masurat intensitatea tipetelor, ha, how cool is that! :D Mai era si activitatea de pescuit, mare magnet pentru cei mici, insa imaginea mea preferata este asta:



pentru ca imi aduce aminte de Gogoasa (nepotul meu, mare fan Scooby-Doo, posesorul unei familii intregi de plusuri Scooby-Doo de diferite dimensiuni) si de imaginea aceasta, iata, paralela peste timp:


... plus de faptul ca intr-o vreme pe langa blocul meu parca o camioneta Mystery Machine  fix cea din desenul animat, iar eu, matusa "dresata", reactionam prompt si incercam sa aflu ce e cu ea, a cui e, ce face, cum sa fac sa i-o arat nepotului - bref, masina aceea ma intriga teribil. Mdap, Scooby-Doo e un personaj prezent in viata mea inca de dinainte sa am copii - stiam desenele, personajele, jucariile... tot.

08 October 2014

Octombrie plouat

Nu prea m-a mai tras inima sa scriu. Am avut si mult evenimente, nu prea fericite, si mult clipe in care m-am intrebat "la ce bun". Pe scurt, un taximetrist inteligent s-a gandit ca mai scoate niste bani daca se infige in masina mea cand ieseam cu spatele dintr-o parcare (avea loc berechet sa ma ocoleasca, plus posibilitatea sa opreasca si sa claxoneze daca dorea, dar n-a dorit, a dorit sa iasa tipand din masina, in ideea ca ma intimideaza)- a urmat un circ cu multe emotii. Apoi ne-am imbolnavit si dupa aceea s-a imbolnavit doar cea mica, insa atat de rau incat am chemat salvarea si ne-am ales cu un bilet de internare la Matei Bals (peste care am riscat si am trecut, ni l-au lasat acasa in alb, dar a fost crunt, cu ea tinuta doar in brate ore in sir). Apoi prietena mea a plecat si asta a fost greu de incasat si de dus, printre boli si altele, plecarea ei fiind si ea cu peripetii la randul ei iar eu neputincioasa, la 10 minute distanta dar totusi atat de departe. Dupa care am pierdut o cheie importanta, de la un garaj care nu era al meu... si nu pot sa spun de cate ori am refacut drumul (noaptea, cu lanterna) si cum am cautat-o de nebuna, avand mai apoi cosmaruri cu chei pierdute (s-a rezolvat, dar eu am intrat in pamant si am murit de vreo doua ori atunci). Si oamenii, atatia oameni care ma cunosc, ma citesc si totusi in viata mea reala nu mai poftesc sa apara si e greu cand iti dai seama ca o parte din familia ta nu iti cunoaste fata si e trist. Si gradinita, alergatura, uneori am senzatia ca tot ce fac este sa sui copii in scaune de masina si sa ii dau jos si sa conduc de nebuna prin oras. Si tot valul asta de amaraciune si peripetii, lipsa de timp, lipsa de chef, golurile lasate de diversi si meschinaria altora... ce sa mai scriu din toate astea? Sa scriu ca am reusit sa-mi sparg suportul de lingura, cel pe care il iubeam si fara de care ma simt aiurea in bucatarie (da, stiu, e un suport de lingura, ce mare lucru, dar il foloseam zilnic si din acest motiv acum imi aduc aminte zilnic ca nu il mai am, musai sa-mi cumpar altul). Sau ca Bu a plecat dimineata grabit cu masina, sa lase copilul la gradi... iar seara s-a intors cu autobuzul, uitand ca avea masina si lasand-o linistita intr-o parcare unde se platea cu ora, in centru? (da, a iesit pe usa si s-a dus dupa ea). Well... viata merge mai departe, a noastra fix in stilul nostru, dupa cum ziceam, mai nou am inceput sa le fac si eu (am uitat ghizdanul copilei la Mega, in dulap, peste weekend - da, l-am recuperat), chestia care l-a socat maxim pe Bu, convins ca eu nu fac asa ceva. Fac, fac - azi am crezut ca e joi si e abia miercuri. E miercuri, octombrie, se apropie ziua mea si afara ploua trist.

18 September 2014

Bu in actiune

Intr-o zi cu soare, dimineata devreme, deschid computerul... ma asez linistita... nimic. Nu merge netul. Ma uit, ma invart, ma sucesc - nimic. Bineeeee, zic eu bataioasa si sun la UPC: nu merge netul. Ati verificat priza? Da. Ati verificat x, y,z? Da. Numaram impreuna beculetele care lumineaza pe router, ne mai agitam nitel... Si totusi la mine merge... zise vocea din telefon. Moment in care imi aduc aminte de prelungitorul ascuns sub straturi de praf si cabluri taman in spatele imprimantei, cel la-care-nu-umbla-nimeni-niciodata. No hai, sa ma uit si la asta, zic...

Era inchis! (era prelungitor cu buton). Ok, il deschid, evident ca netul porneste, imi cer mii de scuze la telefon, navighez fericita pe net si seara cand vine acasa Bu, ii povestesc nedumerita patania, minunandu-ma de zor cum de s-o fi inchis prelungitorul ala, ca nu ma prind. Raspunsul: eu l-am inchis.

??????

De ce sa inchizi prelungitorul care alimenteaza imprimanta si routerul? Ala la care nu ai umblat in viata ta si la care se ajunge greu???

Se incingea prea tare!

Huh?

-----------------------------------

Cateva zile mai tarziu am ramas fara televizor. Nu mergea receiverul de la tv si pace, iar eu n-aveam timp de el asa ca am plecat cam nedumerita de acasa. La intoarcere m-am si oprit sa platesc cablul, desi stiam ca sunt la zi cu platile si ca parca oricum primeam diverse sms-uri de avertizare inainte sa-l taie, dar mai bine sa stiu sigur ca totul e ok. Acasa, inainte sa ma apuc sa sun la UPC, apare Bu. Nu merge cablul, zic eu. A, stai asa, zice el... si se apuca sa mestereasca in spatele televizorului, bagand cablul receiverului la loc in priza (da, din cauza asta nu mergea). Nu, noi nu-l scoatem niciodata din priza. Niciodata.

De ce sa scoti receiverul din priza, hodoronc tronc?

Se pare ca il deranja ceva. Lumina sau sunetul, n-am inteles exact, eram mult prea socata de ce mi se intampla.

-----------------------------------

Recent am gasit si incarcatorul meu de iPhone scos din priza. Mi-e si frica sa intreb, cu ala ce a avut... :D

15 September 2014

Prima zi de...

Buna dimineata! Noi mergem la gradi! Prima zi de gradinita a bebelunei :D

Voila si cateva fragmente din descrierea pe care o voi da educatoarei:

"...e un copil cu personalitate puternica insa predominant blanda si intelegatoare, un copil cu care nu te poti intelege doar daca este foarte obosit sau frustrat. Ce o calmeaza sunt explicatiile detaliate, pe un ton bland. Are un program de viata destul de bine stabilit (ore de masa, de culcare) si, in general reactioneaza bine la rutina, consecventa. E vesela si destul de sociabila, nu a stat insa foarte mult fara mine, nu stiu cum va reactiona la gradinita. Curioasa foc, isteata si un pic neinfricata (se urca pe diverse lucruri etc :D). E usor reticenta cand e vorba de ceva nou - intai studiaza terenul cu o figura foarte serioasa.

Nu are o jucarie preferata clara insa va aduce la gradi este un iepuras de plus, cu care doarme de obicei - sper sa o ajute. Iepurasul este asociat cu somnul si nu prea e dispusa sa il imparta.

La somn - adoarme singura destul de usor insa nu stie sa doarma in pat fara margini si e posibil sa o distraga ceilalti copii.

Nu “vorbeste” inca (doar cuvinte stalcite si mici combinatii) si are unele cuvinte specifice ei, “inventate”, al caror inteles e greu de dedus:

mami, tati, nani, doi - cuvinte simplu de inteles
apa - inseamna si apa (la apa mai zice si viz) dar mai inseamna si tata
nam-nam - inseamna mancare, ca vrea sa manance
nem sau nu - inseamna nu
chichi - inseamna cercei sau ochelari, dupa caz
kis sau ‘ata - inseamna gata
ma - inseamna mar
djete - inseamna sosete
jeta - inseamna bicicleta sau motocicleta
tutu - masina

Inca nu face la olita sau la WC, pare chiar ca o sperie. Si nici nu prea sta sa fie schimbata - i se pare foarte amuzant sa fuga :D. In schimb anunta pipi sau caca destul de des, desi nu face de fiecare data cand zice. Spune si cand face part :D.

Mananca singura cu mana sau tacamuri, bucati, fara probleme. E foarte pofticioasa si ii place sa manance. Supa o bea de multe ori cu paiul, restul mancarurilor e preferabil sa fie bucati si se descurca. Cere singura apa.

Ce ii place sa faca? Sa se joace cu masinutele, sa faca puzzle, sa se balaceasca in apa, sa se uite in carti (ii place mult sa i se citeasca), sa danseze. Se ascunde - cand stie ca e cautata se duce linistita intr-un colt mai ferit si asteapta sa fie gasita, desi aude ca o strigam - o amuza foarte tare asta."

10 September 2014

To thine own self be true

Pe la sfarsitul anului trecut mi-am facut cont pe Goodreads, un site unde treci cartile citite si cam ce "rating" le dai tu. Era provocarea mea cu mine sa revin la ritmul constant de lecturi (cu un bebe mic e mai greu, acum domnisoara a crescut si reusesc sa ma ocup si de asta). De la inceputul anului si pana acum Goodreads zice ca am citit 47 de carti. Nu le-am pus pe cele legate de jobul meu, de parenting sau pe cele citite cu cel mic (:D) - cumva mi se pare ca acestea intra la alta categorie, sunt "in fisa postului".

Acum ceva timp am gasit o critica interesanta la adresa acestui site, care spunea ca utilizatorii sai au tendinta de a se concentra asupra cantitatii in detrimentul calitatii si ca totul devine o acumulare si o goana dupa imagine deoarece lumea ajuge sa dea puncte in functie si de impresia pe care o lasa celorlalti. Cu cantitatea stau bine, nu-mi pasa, n-am nimic de demonstrat, nu galopez catre nimic, citesc cat apuc si cum apuc.

La rating... mda, asta e o provocare. Nu pentru ce gandesc ceilalti, ci pentru ca intre stelutele de la 1 la 5 mie imi lipseste taman un 4,5, perfect pentru unele carti carora de multe ori nu mi-e clar cat sa le dau. Cu cele proaste e simplu, sunt proaste si gata. Insa uneori parca 5 e prea mult, parca 4 e prea putin... Si cu riscul de a parea o Balanta ciudata, uneori revin asupra notelor, le mai sucesc nitel, parca nu-mi suna chiar bine, armonia nu e totala :D. Ieri am gasit citatul de mai jos si... mmm... cred ca imi voi regandi putin lista de 10 - "cartile care sunt totul, nostalgia placerii de atunci de a citi" :D


Asa am descoperit ca e un exercitiu si ratingul asta, unul care ma incanta - e exercitiul de a iti asculta vocea interioara, de a te izola de tot din exterior si de a iti raspunde la o simpla intrebare" cat de mult mi-a placut mie cartea asta?". Pare simplu, dar nu e, e mult zgomot de fond, e agitatie, e "de stare"... e analiza, te intorci la carte si o rasucesti pe toate partile, o diseci, ii cauti senzatia pierduta, starea pe care ti-a dat-o, o porti in gand o vreme... imi place tot procesul acesta de decantare, de gasire a vocii interioare, de onestitate cu tine insuti."To thine own self be true" zice Shakespeare si eu extind ideea la faptul ca dincolo de ce afisezi la exterior macar in forul tau interior sa cunosti adevarul, sa nu te lasi vrajit de masca pe care o afisezi, tu cu tine sa ramai onest si sa-ti cunosti realitatea, esenta.

09 September 2014

Sick as a dog (sau patru?)

Intai a plecat el. Sotul. Cateva zile la filmari, in alt oras. Timp in care am sculat copiii, i-am imbracat, apoi  am suit in masina copiii, am mers la gradinita, dat jos copiii, lasat unul singur la gradi, suit pitica in masina, mers acasa/ parc/ masa/ culcare... si iar in masina, gradi, sus-jos din masina... parc... ture... culcat un copil, apoi culcat al doilea copil seara... si prabusit mai apoi. Imediat mai apoi, ca nu mai aveam energie de nimic. Inutil sa spun ca in tot timpul asta eu mai si lucrez. Am noroc sa am un program flexibil, dar de lucrat tot lucrez. In fine, u get the picture, it was lovely.

Apoi s-a imbolnavit primul copil, fix in noaptea intoarcerii sotului. O gastroenterita virala. Lovely night. Am plecat la munte in weekend, terminati dupa o saptamana de balamuc, in ideea de a ne relaxa si a ne detasa nitel de toate cele. Right, ne-am petrecut weekendul si mai ales minunata noapte de weekend cu copila bolnava in brate, terminati. Apoi am picat eu. Rau de tot, asa de rau nu stiu sa-mi mai fi fost, crunt-crunt. Am bolit doua zile, abia ieri am reusit sa incep sa gandesc limpede. Doar ca, mdap, s-a imbolnavit el. Sotul.

Lovely night, lovely day si lovely zi de Sfanta Maria ieri, cu doua Marii in casa si boli cat cuprinde... In acest context, e de inteles de ce copila are o preocupare clara, din categoria "caca" si "nu caca"si enumera tot ce prinde, ajungand pana la minunatii ca "tutu nu caca" sau "apa nu caca".

25 August 2014

This is us

Sau cel putin asa imi doresc sa fie mereu. Libertate si un dram de nebunie.

Btw, nu imi e clar de ce varsta arat, insa eu ma simt tanara si cumva inca un copil... verigheta nu port/ purtam... asa ca cine ne vede in anumite contexte (ca atunci cand am iesit cu bicicleta prin parc, imbracati sport amandoi) nu stiu daca isi imagineaza ca suntem parintii respectabili (si foarte casatoriti) a doi copii, cel mai mare avand 5 ani si jumatate. Nici eu nu reusesc sa ma vad tot timpul asa :D.