27 January 2011

Intoarcerea la job

Mai e putin si cei doi ani de ingrijit copilul se vor termina brusc si, zic eu, cam cinic, pentru ca trebuie sa te prezinti la lucru taman in ziua in care copilul face doi ani. Bittersweet day, careia desi ii inteleg logica birocratica tot am sa ii reprosez gustul amar pe care sigur il lasa in viata fiecarei mame ce trece prin aceasta tranzitie.  Si ma consider norocoasa pentru ca aniversarea piticului pica duminica, asa ca am fentat putin glontul :D.

Oricum, unde lucrez eu lucrurile se fac dupa norme, hartii si legislatie si am descoperit ca am analize de facut, ba chiar si un test psihologic de dat (pe asta l-am mai dat si la angajare si mi-a iesit ca sunt extrem de stabila si echilibrata, ma intreb ce a iesit acum??? :D). Asa am aflat si eu ca stau bine cu glicemia, ca inima mea bate bine si linistita la locul ei si ca trebuie sa-mi schimb ochelarii, ca mi-a crescut dioptria (ba chiar ca daca se punea problema sa o intrebe cineva, doctorita respectiva ma trecea cu cezariana obligatorie la catastif :-)).

Mda, iata cate descopera omul despre sine pentru o banala intoarcere in campul muncii...

26 January 2011

Concurs pe Cenusa de trandafir

Ei bine, am lansat pe Cenusa de trandafir un concurs la care va invit sa participati: premiul este un curs inedit ce isi propune sa va ajute sa dezvoltati instrumentele mentale necesare pentru a ajunge la toate lucrurile acelea grozave pe care le visati de la viata :D. Eu zic sa incercati, teoria suna poate mai complicat, dar una peste alta e o ocazie de a pune lucrurile intr-o noua perspectiva in viata proprie si de a va cunoaste mai bine, pana la urma...

Mult noroc :-).

P.S. Ati vazut cum iubesc femeile? :D

25 January 2011

Cele mai proaste briose

S-a infipt pofticios sa guste din cratita plina, desi il avertizasem ca e proasta - dar tot nu ma asteptam la o asemenea strambatura: e extrem de proasta, a zis Bro', cu care am o relatie de onestitate dusa pana la extrem... Stiam. Era una dintre datile cand gatisem ceva cu adevarat ingrozitor. Mancarea se face cu drag si suflet, atunci iese gustoasa si se leaga toate, iar in ziua aceea nu imi avusesem sufletul in matca.

Imaginea lui Bro' surprins de "chestia" pe care o gatisem este o amintire mai veche ce mi-a revenit brusc in minte ieri, cand am recidivat: am facut cele mai groaznice briose posibile. Aceasta pentru ca, din pacate, cuptorul meu cel nou si cu mine nu suntem inca pe aceeasi lungime de unda. Proaspat montat in weekend (da, am dat petrecere de fericire, ca finally s-a intamplat), minunea tehnica mi-a adus zestre la casa noua cam zece gauri pe traseul hol-bucatarie si un manual de utilizare din care am dedus eu ca briosele necesita o anumita combinatie de butoane smechere. Gresit.

In loc sa iasa asta (prima mea transa de briose, imbunatatita ulterior, but still, pufoasa, aromata si gustoasa!)


 A iesit asta (briose crocante???, mici, negricioase, crapate si deloc pufoase):


Prea trista nu am fost, ci mai mult socata de produsul final. Proiectul meu era oricum sa fac briose ca sa am cu ce sa ma joc impreuna cu cel mic, sa pregatim tava impreuna, sa le punem la cuptor si apoi sa le decoram cu diverse culori si forme. E clar ca trebuie neaparat sa am o "discutie" serioasa cu al meu cuptor, lucrurile nu pot sa ramana asa, insa de data aceasta scopul a fost indeplinit: ne-am distrat pe cinste tot decorand si mazgalind :-).

Iar briosele cele oribile? Trei sferturi din ele au fost mancate de Bu (???), langa un pahar cu lapte.

17 January 2011

Piticot poznas

Statea pe canapea, doar cu scutecul pe el, foarte incantat de ce i se intampla. Noi incercam sa-l imbracam, mai cu vorba buna, mai cu "invaluiri", dar capsorul carliontat se fataia de colo colo. Bu decide sa il ia cu binisorul si il intreaba:

- Hai, nu vrei sa mergi cu mami si tati afara? Mergem impreuna sa-i vizitam pe X si Y...

- Nu! vine raspunsul hotarat... si inainte ca Bu sa se dezmeticeasca, piticul lanseaza si un Pa-pa! continuat de o fluturare agitata a mainii in semn de "la revedere".

Cred ca ne-a dat cu flit :D...

14 January 2011

Bu si Zu

Impinsa de un impuls nebunesc de dragalasenie, imi intreb anexa ce si-ar dori sa manance in weekend. Domnului i se lumineaza fata si incepe sa insire pe un ton vesel, cu puternice accente entuziaste, ceva despre pui facut bun la cuptor, cu cartofi la cuptor si...

Moment in care il intrerup, sec:
- Suna minunat, doar ca nu avem cuptor, remember? ... :D

Moment perpex, ne uitam unul la altul si ne apuca rasul si tot el zice: pai si atunci de ce ma mai intrebi?

12 January 2011

Mamele si netul

Prima a fost mama mea, utilizatoare naucitoare de messenger si maestra in ale navigatului pe net... iar acum mama lui nu doar ca foloseste frecvent Skype si messenger, dar taman si-a facut cont de Facebook :D...

10 January 2011

Piticot motorizat

Piticul iubeste masinutele - in special MASINUTA rosie, una din cele de cocotat pe ele si impins cu picioarele, din care se gasesc in supermarketuri. Povestea ei e simpla: piticul avea o motocicleta (pe acelasi principiu: de incalecat pe-o sa si dus la plimbare) pe care o iubea tare-tare. Mai avea si o tricicleta fara pedale cu design futurist si rotile cele mai silentioase din lume (primita cadou de la nasi, cand i-am taiat motul). Eh, cand veneau prietenii nostri in vizita, cu al lor baiat, batalia se dadea totusi pe motocicleta, asa ca respectivii parinti, la aniversarea copilului propriu i-au cautat motocicleta ca a noastra, sa-l faca si pe el fericit. Cum modelul nostru, mostenit de la nepotul lui Bu, nu se mai gasea, i-au luat o masinuta rosie. Care masinuta rosie... i-a cazut cu tronc piticului, asa ca ajunsesem ca atunci cand ne vizitam sa plecam unii la altii ba cu masinuta, ba cu motocicleta din dotare, ca sa impacam cei doi pitici si sa aiba cu ce sa se fugareasca prin casa, printre picioarele noastre. Tot asa, tot asa... pana cand am decis ca, de Craciun, piticul cu masinuta rosie sa primeasca de la noi o motocicleta, iar piticului cu motocicleta prietenii nostri sa-i daruiasca o masinuta rosie. Zis si facut! La pitic pasiunea a fost mare: in primele zile nu se suia in masina daca alaturi de el, pe bancheta, nu era masinuta rosie si nici nu ii puteam schimba scutecul daca pe canapea nu trona si bolidul rosu...

Si noi ne putem lauda ca acum avem "di tati": si masina, si motocicleta, si tricicleta... si alta tricicleta cu pedale la Buna acasa, plus faimoasa tricicleta multifunctionala cumparata de noi... si alta motocicleta la cealalta bunica acasa... si alta masinuta la munte (nope, noi nu am cumparat decat una dintre toate acestea :D).

09 January 2011

Jurnal de piticot (23 luni)

Am intrat pe ultima suta de metri! Deja numaram zilele pana la cele 24 de luni pe care le pandim de prin vara si de apropierea carora nu contenesc sa ma mir. Mai e putin...

Pana atunci, piticul iubeste cu disperare asipratorul (tatu, cred, desi e un cuvant care mai apare si in alte contexte, dar sigur cand e vorba de aspirator) biscuitii si Pocoyo. Aspiratorul este mereu localizat, nu doar la noi in casa, dar si la cele doua bunici, ba chiar si la prieteni cand am fost in vizita :D. Iar piticotul adora sa aspire cu sarg. La propriu, caci mai nou cere sa fie si bagat in priza. Mda... sa recapitulam: isi pune jucariile la loc pe caprarii, da cu aspiratorul, daca prinde un servetel sterge si praful, cand mananca cere servetele sa se stearga la gura constiincios iar daca nimereste si matura e foarte fericit sa isi incerce puterile si cu ea... yep, viitoarea mea nora musai sa-mi ridice statuie!!! Peste toate acestea adaugam si faptul ca e linistit, se spala singur pe dinti minute in sir si adora sa faca baie.

E si frumos, zic eu :D, dar nu numai eu... Are cam 87 de cm. si 12 kg., un par carliontat al carui breton va trebui tuns curand si o mutrita ghidusa. Se smechereste, dar in continuare nu are un temperament agresiv sau agitat: e mai degraba genul care analizeaza/ studiaza/ are rabdare. E insa capos si voluntar - stie destul de clar ce vrea si cand i se pune pata, apai i se pune :-). 

Mai adora merele, bananele si sucul de fructe. Asta ultimul poate contine aproape orice combinatie mirobolanta imi trece mie prin cap, ca piticul bea doua pahare pe nerasuflate.

Cu mancarea oscilam intre vrem si nu vrem si, din motive care imi scapa, refuza feluri de mancare pe care inainte le manca fara probleme. Si se lupta cu furculita: adesea ia cu mana bucatele de mancare din castronel, le pune in farfurie, de unde le ia cu furculita si le baga in gura (:D).

Acum sta pe olita, la Pocoyo. Bunica l-a pus pe olita si mi-a spus ca sta cam zece minute, dupa care zice ata = gata. Dar nu face nimic ;-)). Bon, incercam si noi. Pana acum vad ca ii place.

De luni reincepem gradinita si nu sunt happy. Ma astept la raceli si asta ma deprima din start. Plus ca e greu sa-l duc in fiecare dimineata si sa-l las acolo, iar trecem prin tot procesul de adaptare... pfff. Partea buna e ca am fost la homeopat si ca de azi am inceput o imunizare serioasa cu granule care vad ca au fost bine primite (piticot scuipa orice corp strain care se nimereste in lingurita lui, din reflex - abia la a n-a incercare ii pica si lui fisa ca e ceva bun, dar pe astea vad ca le-a papat din prima). Dar pentru imunizarea asta e nevoie de timp, mult timp.

Ce e cel mai dragut este ca am senzatia ca interactioneaza cu jucariile, ca le vorbeste... nu doar ca discuta cu iepurasul sau ii mai da si lui de mancare (ba chiar l-a pus pe olita :D) ci, de exemplu, daca nimereste alta jucarie cu fata "umana" - ii arata casa,ii spune "apa" ca uite, aici e canuta cu apa sau "titi" cand intalnim masina, ori chiar o plimba cu caruciorul si tot asa... ca un inceput de joaca cu personaje si roluri.

Per total a fost o luna plina: prima zapada in care a pasit cu adevarat, primul Mos Craciun intalnit in realitate, primul brad impodobit impreuna... O groaza de lucruri noi de descoperit si enorm de multe motive de bucurie, caci luna sarbatorilor e plina de surprize si cadouri pentru cei mici, iar piticul a avut parte de toate.

08 January 2011

Adunati de pe drumuri

Azi am venit. Sau am revenit, ca doar am ma fost pe aici luni. Aici, adica in Bucuresti. Si am stat pana marti seara, cand am plecat rapid, pentru ca a murit o ruda a lui Bu si am mers la inmormantare. Oricum mergeam acolo in weekend, sa luam copilul de la bunici - asa insa s-au decalat lucrurile si am ajuns ca din saptamana noastra de "pus lucrurile in ordine" in Bucuresti sa se aleaga praful.. Anyway, daca numaram si cele nici doua zile petrecute in capitala, se poate spune ca am mai fost pe aici. Insa acum chiar ca am ajuns acasa, in formatie completa, cu toate bagajele si copilul din dotare si se poate spune ca "we are here tot stay". Ca doar avem treaba: copil de dus la gradinita, mama de pregatit intoarcerea la work si tata de dus la jobul zilnic. Basca brad de demontat, poze de descarcat, robineti de reparat, cuptoare de montat si lucrari de lucrat.

Pe scurt insa, finalul nostru de an a aratat cam asa: Bucuresti - munte (Valea Prahovei) - orasul de bastina al lui Bu (in Transilvania) - Targu Mures - munte (Valea Prahovei) - Bucuresti - orasul de bastina al lui Bu (in Transilvania)- Brasov - munte (Valea Prahovei) - Bucuresti. Cred ca e cazul sa mai stam si pe acasa, nu??? :D

P.S. Temperaturile au baleiat cu sarg pe sub 0 grade, cu o pasiune nebuna pentru zona lui -15 grade, ba chiar si mai mult... V-am spus ca sunt friguroasa rau-rau???

06 January 2011

Genial!

Pocoyo are un episod cu muzica rock, in care Pato danseaza intr-un picior, a la AC/DC - Angus Young :D...

Absolut demential!!!

05 January 2011

Fara liste dar cu artificii pe final de an

Anul acesta nu ne-am facut liste. Parca de cand e piticot in viata noastra nu mai simt nevoia sa insir ce imi doresc pentru anul ce va sa vina. Il am pe el, mi-e bine. Daca ii e lui bine, e bine. Astea sunt elementarele, nici nu mai merita mentionate. Iar apoi... potopul de insiruiri si dorinte firesti: sa ne fie bine, sa imi fie bine, sa calatorim (avem un plan :D), sa ducem piticul la mare, sa se impace cu gradinita, sa reiau serviciul cu bine, sa mai amenajam o camera, sa-mi monteze si mie cineva cuptorul ala (doh!!! :D), sa citesc mult mai mult (m-am lasat pe tanjala, pfff), sa imi suflec manecile la treaba, sa am si clipe de relaxare (daca vi se pare ca dorintele mele se bat in cap, nope, va inselati :D), sa pastrez prietenii adevarati langa mine, sa imi fac altii si sa ii ignor pe restul :P, sa... mda... multe de zis pe lista asta.

Asa ca sa revenim la finalul de an spectaculos in felul lui, datorita stilului nostru caracteristic de a pati mereu ceva. Pe scurt, finalul nostru de an a constat intr-un Craciun facut partial acasa, partial la mama... un drum cu copilul acasa la Bu, o sarbatorire a celor 80 de ani ai bunicii acestuia si plecarea noastra in libertate fix a doua zi, lasand copilul la bunici si fugind la Targu Mures unde sa petrecem Revelionul cu niste prieteni si trupa lui Bro'. Si:

1. Intorsi acasa de la masa de Craciun de la ai mei, toata trupa ne rostogoleam frumos prin casa, plini si obositi, cand mie mi se nazare ca "aud cum curge apa la baie". Bu, ai dat tu drumul la apa? Mnnnnuuuu... Ciudat, zic eu si deschid usa ca sa vad cum tot curgea apa in WC (cea din rezervor se scurgea in vasul de WC, ca si cum cineva tragea apa). Ups, weird, Bu vino sa vezi! Si vine. Si vede. Si decide ca s-a stricat ceva asa ca da sa inchida robinetul aferent WC-ului. Si robinetul, ce sa faca si el, cedeaza, in trambite si jeturi spectaculoase de apa prin baie, asa ca Bu decide sa inchida direct robinetul de la apometrul iar pentru asta intai muta masina de spalat, apoi isi da seama ca nu trebuia sa mute masina de spalat si o pune la loc... iar mai apoi noi ramanem fara apa rece la baie, pana in ziua de astazi, pe motiv de robinet inchis. So, niet cada la copil, niet WC (mai avem unul, suntem happy, doar ca trebuie sa ne amintim mereu sa nu ne napustim pe asta :D) si niet masina de spalat.

2. Aflati la aniversarea strabunicii piticotului, ni se prezinta o supa clara de pui, cu taietei facuti in casa... o minunatie culinara aburinda ce i-a trezit piticului toate instinctele legate de foame, inainte sa apucam si noi sa ne asezam la masa. Si a ras o farfurie plina de supa, cu un entuziasm nebun si un ten rozaliu ce se rumenea spre rosu, de bucurie am zis noi, de la ardeiul iute cu care fusese condimentata supa, in realitate... Evident ca nu am aflat ca strabunica decisese sa condimenteze din plin supa taman anul acesta decat cand ne-am asezat si noi finally la masa si am dat sa mancam... ca strabunica nu se gandise sa ne spuna :D. Concluzia: a doua zi urma sa plecam si ne-am petrecut noaptea cu un pitic intai isteric, apoi plin de adrenalina, dar mereu tragand parturi... treaz de pe la 23.00 pana pe la 3.00. Partea teribila este ca m-a trezit in urlete si nu il puteam linisti, pana cand am aprins lumina si am vazut ca plangea in somn: avea ochii inchisi bine-bine si nici gand sa se trezeasca, dar de urlat urla de mama focului. A trebuit sa-l sterg cu putina apa pe fata ca sa se trezeasca, finally, iar asta l-a trimis direct intr-o bucla de plans isteric din care am iesit doar cand i-am dat voie sa traga de limbile ceasului de perete al bunicilor. La ora aceea eram dispusa sa-i dau orice :D - Bu era plecat in oras (a aparut mai tarziu, taman la timp sa prinda cateva serii bune de rafale de mitraliera lansate de fundul piticului) iar eu m-am speriat teribil. Acum sunt datoare un ceas de perete si, desi piticul a mancat cu pofta ardei iute (???), nu cred ca o sa mai prinda prea curand asa ceva :-)).

3. Doua cupluri cu copii, evadate in libertate la Targu Mures nu au facut altceva decat sa doarma, sa se adune pe la 12.00 dimineata pentru "micul dejun", sa faca o plimbare scurta (foarte scurta, ca era un frig incredibil) prin oras, sa revina pentru masa de "seara" si sa joace carti pana pe la 4 dimineata, cand, eventual, se gandeau sa faca o baie in piscina. Dap, asta ne-am dorit sa facem, mai precis ne-am dorit sa nu facem nimic. Si n-am facut, ba chiar am jucat carti si in dimineata de Revelion, ca ne chinuia rau problema lui "cine merita sa castige la canasta". Dar, the fun part in toata povestea este Revelionul: organizat la hotel, cu mese, dans, antren, totul super ok si fun... plus o tombola cu mai multe premii, la care ne-am luat cu totii bilete. Erau multe persoane acolo, cam 50, sa zic, poate chiar mai multe... si pac, trage un bilet de la masa noastra: Bro'. Ha! Castigase o cafetiera, eu ma apuc repede sa fotografiez momentul si aflu ca cel care castiga trage urmatorul bilet, asa ca ma pun pe susurat incantatii: da-i premiul surorii tale, da-i premiul surorii tale, da-i premiul surorii tale... si nope, nu iese numarul meu, insa iese unul tot de la masa noastra, moment in care il vad pe Bu cum trece nonsalant pe langa mine si se duce sa isi ia premiul extras de Bro' :-)))!!! (dap, au ras de noi ca e blat, ca a extras biletul cumnatului... iar de castigat, erau 12 sedinte la spa, pe care nu le-am putut lua ca atare, ca e cam departe de casa :D).

04 January 2011

Sarbatori cu piticot

A fost primul an in care piticotul chiar intelegea ceva din chestiunea cu sarbatorile, asa ca ne-am pregatit temeinic. Am luat carti cu Mos Craciun si i-am prezentat din timp personajul, povestea si actiunea cu bradul impodobit si cadourile... am creat scenarii de gestionare a sabatorii impreuna cu Bu (sa vina bradul inainte sau cu tot cu cadourile?), constienti fiind ca asa cum o spunem anul aceasta, asa va ramane... si am cautat ornamente de brad din cele mai rezistente la tras/rupt/jumulit, fiind si primul an in care faceam brad cu adevarat (pana acum am avut doar ceva mic si simbolic, ca tot mergeam la ai mei).

Ce a iesit? La Mos Nicolae, desi am executat noi ritualul punerii ghetelor in hol impreuna cu piticul, de dimineata a trecut val vartej pe langa cadouri, in graba lui de a ajunge la noi in camera, asa cum face mereu. Abia apoi, cand i-am aratat si ne-am minunat de ce aparuse la noi in ghete, s-a entuziasmat. Maxim! Fiecare cadou in parte a fost insotit de o mutrita ce radia si niste oooo-uri in cascada, o adevarata placere sa-l urmaresti :-).

A urmat Craciunul, unde bradul a fost tratat cu mult mai multa bunavointa decat ne asteptam, piticul fiind foarte interesat de procesul montarii lui (statea lipit de Bu, probabil gata sa-i vina in ajutor cu un sfat bine plasat :D cat timp acesta se chinuia sa-l puna in suport) dar neavand nicio intentie sa traga de el. L-am impodobit, am pus colinde si am decorat toata casa cu cel mic dupa noi (partea cu lipitul de stickere pe caramizile de sticla a fost favorita lui), a incercat chiar sa puna cuisoare in portocale (a varat vreo cinci pe aceeasi gaura :D)... iar apoi ne-am minunat de cadouri a doua zi. Am fost si la ai mei la masa si nici de bradul lor nu a tras iar cadourile le-a primit cu o atitudine extrem de fireasca, de parca stia de cand lumea si pamantul care e chestia cu Craciunul.

Plecati apoi dupa cateva zile in orasul lui Bu, am ajuns la timp pentru petrecerea de 80 de ani a strabunicii piticului, unde acesta a vazut alti brazi in alte case, alte cadouri si multa lume pusa pe sarbatorit si bucurat. Asa ca a avut parte de un final de an plin de lume, cadouri si veselie, unul in care piticul s-a jucat, a alergat, s-a bucurat, s-a alintat... A fost frumos :-).

Cele mai "inedite" cadouri? A primit el multe, insa merita mentionate: o casa construita din lego de catre Gogoasa, pentru ziua de nume a piticului... o tastatura  veritabila ca sa butoneze si el in timp real cu noi... fructe (banane, portocale, mere, kiwi) de care, da, s-a bucurat enorm... si o masinuta rosie care i-a cazut cu tronc rau-rau.