31 January 2012

Desenam in familie

Familie de artisti, v-am spus? Desenam pe orice bucatica de hartie gasim, ba chiar si pe tableta magnetica si mazgalim rapid savante rotocoale colorate, masini cu forme futuriste sau chiar cu rotile in sus (piticot) ori pe mami-tati-A'api-djadja si o groaza de vehicole (autobuze, trenulete, nino, motociclete si cate si mai cate), eh, avem chiar si versiunea combinata: familia calatorind vesela cu diverse autobuze/ trenulete etc :D. Acum... ramane doar sa ghiciti ale cui sunt operele de arta din galeria de mai jos... :D:










27 January 2012

3 ani documentati in detaliu

Ieri m-a apucat nostalgia. De fapt nu nostalgia a fost de vina, ci discutia cu o prietena care ma intreba ce faceam eu cu cel mic pe la 4 luni, cum ne jucam, cum era. Pai ce faceam? Stai sa ma uit la poze si la ce am filmat.

Si uite asa m-am trezit privind filmuletele vechi, cele cu primii pasi, cu primul "mama", cu rasetele in hohote, cu impins cu tenacitate scaunul de masa prin toata casa, cu dansurile lui, cu strambaturile pe care le facea cand nu avea nici o luna si i-am dat zeama de lamaie pentru sughit, cu el la baie, cu bunicii, cu verisorul, cu escaladatul scarii cand nici nu stia sa merga, cu mutrita lui curioasa evoluand luna de luna catre omuletul care e acum... si am ras din toata inima si m-am emotionat si am ajuns sa ma uit si mai pe seara, cu piticul langa mine, incantat ca se vede "pe el" si mai apoi m-am distrat si impreuna cu Bu, eu deja bucurandu-ma de incantarea si uimirea lui de data aceasta.

Mi-am redescoperit primii pasi in viata alaturi de cel mic si, vai, cat de bogat a fost drumul pana aici! Si m-am convins, cand e greu (si e greu!) filmuletele astea sunt un adevarat balsam - iti aduc aminte ca viata e frumoasa si ca ai o comoara ascunsa :D.

Nu stiu ce o sa fie, sunt destul de convinsa ca o sa fiu albita inainte de vreme si zaluda anul acesta incercand sa intru in ritmul unei vieti cu doi copii (:D), dar eu abia astept sa serbez cei trei ani de omulet luna viitoare si sa ma intalnesc in vara cu a doua minune a vietii mele.

24 January 2012

My song for today



Cat Stevens - Lady D'Arbanville

Pentru ca imi place de mor, pur si simplu... :D

23 January 2012

Lupul, spanacul, toaleta si multe altele

Totul a inceput cu Scufita Rosie. Poveste pe care orice parinte al generatiei noastre are o ezitare cand vine vorba sa i-o prezinte copilului propriu, caci, deh, cum sa-i spun ca x a mancat pe y si ca y a murit si i-a fost taiata burta? Doar ca socoteala din targ nu se potriveste cu cea de la bunici unde omuletului meu i se citeste povestea in cauza cu intonatii speciale si copilul deja stie ca vine lupul si "am-am" (=te mananca). Buf, uneori evenimentele o iau inaintea ta si chestiunea e transata.

Si ajungem noi la seara linistita in care gateam cu copilul meu. Eu mesteream un spanac pe la aragaz, el amesteca laptele cu zahar pentru prajitura cu gris din cuptor, cand ii vine ideea sa maraie, ca uite ca a venit lupul la usa bucatariei. Hait! Ce te faci cand vine un lup imaginar la usa bucatariei proprii???  Cum reactionezi la asta? Mmmmnope, lecturile mele de parenting nu ma pregatisera pentru momentul intalnirii cu animalele imaginare din lumea copilului meu. Il gonesti pe lup? Te certi cu el? Ce faci?

Eu am ales calea pasnica. Lupul? Pfoa, prieten vechi, sigur nu a venit sa ne manance, ia vezi, poate are nevoie de ceva, il putem ajuta cumva?

Copilul intra in joc si, cred eu, nestiind prea clar ce sa faca totusi cu lupul asta care are asa o imagine negativa greu de depasit, il scoate rapid din ecuatie si introduce un catel. Un catel care latra la usa noastra de la bucatarie. Aaaa, pai si catelui ce vrea? Eh, turns out ca ii era foame si putin spanac il tenta si pe el (??!) asa ca i-am pus (imaginar) ceva spanac intr-un castronel si omuletul l-a dus cu grija pana la usa, punandu-l apoi pe jos "in fata" catelului si invitanadu-l pe acesta cu gesturi largi sa manance. Catel multumit de spanacul meu, copil fericit, i-a facut si cu mana de "pa-pa"...

Si de aici a inceput nebunia. Catelul a plecat, dar au venit pe rand:
- o rata care a vrut sa faca baie la noi in casa si careia i-am imprumutat servetul meu de bucatarie sa se stearga, sa nu ii fie frig cand iese din apa, deh
- o girafa care a vrut sa guste niste smantana (don't ask, nici eu n-am intrebat, am scos smantana si i-am dat-imaginar in castronel)
- un leu pe care l-am hranit cu supa, omuletul precizandu-mi ca nu trebuie sa fie prea fierbinte (!!! pretentios leul asta, ce sa zic, asa ca am suflat cu grija in supa imaginara)
- o zebra care a vrut o banana, scoasa de copil din frigider si pusa cu atentie pe jos la intrarea in bucatarie
- lupul, dap, lupul, revenit brusc la noi in casa pentru ca, sa vezi si sa nu crezi, avea nevoie sa faca pipi (!!!) asa ca omuletul l-a condus la baie (pe bune, am tras cu ochiul pe dupa colt, in timp ce imi radeam singura in barba: mergea usor aplecat, ca si cum conducea/ impingea pe cineva de la spate si spunea incetisor "'ai,'ai"= hai, hai, plus ca l-a ajutat pe lup chiar sa se urce pe scaunelul inaltator din fata WC-ului :D)
- o maimuta care a vrut un mar pe care cel mic i l-a spalat intai cu atentie la chiuveta
- un iepuras, musafirul final, care, ciudat lucru, a vrut chiar ceea ce mananca iepurasii si in viata reala, adica un morcov, chestie ce l-a tentat si pe pitic asa ca a vrut si el un morcov sa rontaie si iata cum s-a terminat cu vizitele diverselor animale, ca omuletul era ocupat cu mancatul :-)).

E fun la noi :D.

P.S. Aseara vorbea cu jucariile in cada si la un moment dat se auzea chiar cum plangea dupa "mamiiii", de era sa ma scol sa ma duc la el - turns out ca doar interpreta niste roluri, extrem de simpatic, Bu si cu mine radeam pe infundate pe canapea.

NU-urile unei femei insarcinate

Chestiune de alegere a cuvintelor - conform logicii "Nu am fost miresica!!! Am fost mireasa", reluam si la aceasta sarcina:

Nu sunt graviduta!!! Sunt gravida. Sau insarcinata, daca vreti :D.


Ok??!!!

Doar fac un copil, nu m-am dilit.

20 January 2012

Aventuri de mama

1. Programare la dentist pt cel mic. Particular, deci din cel la care mai bine nu intarzii, ca iti dispare programarea. La o adresa care nu imi era cunoscuta asa ca ma cam grabeam. Booon: iau copilul de la gradinita, copilul nu vrea in masina - admira peisajul, negociem, copilul nu vrea sa se aseze in scaun, negociem - eu ma uit la ceas stresata si pufai, se aseaza, ma lupt cu centura, o inchid, ocolesc repede masina, ma arunc la volan, pornesc motorul, pornesc masina... si din spate se aude suav: "fac pipiii, mami". Injur printre dinti, trag masina pe dreapta, opresc motorul, ma dau jos si ocolesc toata sandramaua, desfac centurile, scot copilul, il pun langa un copac, desfac toate capsele si fermoarele, pufai si mai abitir,  il ajut sa faca pipi, il impachetez la loc, iar negociez suitul in masina, iar pun centura, ma arunc la volan si purced sa galopez prin trafic pufaind ca o locomotiva...

2. Sotul nu vine acasa la timp, culc copilul singura. Apare si Bu, ca i s-a intepenit un muschi/ nerv la spate, cauta medicamente, da-l cu creme, aterizez si eu in pat. Si copilul se scoala, socant, din ora in ora, asa ca traversez toata casa dormind pe mine pe la 00.40, pe la 1, pe la 2, pe la 3, pe la 4... coafura rezista, eu ma clatin... si pauza pana la 7 cand omuletul se infiinteaza singur in patul nostru. Intai se lateste intre noi doi, adultii prabusiti epuizati printre paturi, pana cand ajungem sa dormim fiecare in pozitii chinuite. Apoi scoate tacticos cartea cu poezii (Elena Farago, carte fara poze, doar cu text din care copilul meu mai nou "citeste") si o rasfoieste linistit, "lecturand" cu voce tare si intonatie in patul meu. La 7 dimineata!!! Pe la 7.20 i-am dat pe amandoi afara din pat, tata si fiu si le-am zis sa se descurce cum or vrea, doar sa ma lase sa dooorm. Ideea geniala a lui Bu a fost ca "ii trebuie o baie calda pentru spate" asa ca a dat drumul la apa, cu putere (in conditiile in care la noi inainte de 8 cred ca nu se spala nimeni in bloc si vine doar apa rece, oricat ai lasa-o sa curga). Si baia e fix langa dormitorul nostru si apa aia curgea, curgea, curgea... si eu sunt insarcinata... aaaa, m-am trezit de tot si gata!

18 January 2012

Baiii, mami

Ieri, liniste la noi in casa. Dupa ce ne jucasem diverse aveam putin program de voie: micutul spiridus se uita la Pocoyo iar eu ma bucuram de o pauza inainte de a purcede cu programul de seara: baie, lapte, spalat pe dinti, citit, culcat. Il si informasem ca o sa vin in curand sa pregatesc toate cele pentru baie, insa pe moment stateam zen in birou, la computer, jumatatea mea de ora de tras sufletul.

Brusc langa mine apare un capsor carliontat itindu-se ceva mai sus de blatul mesei mele de lucru si turuind de zor ceva despre apa... ??? E un episod cu apa la Pocoyo? E Pocoyo in apa??? Ce spui, mami?

Baiii, explica omuletul si ma trage grabit de mana ai, ai, mami (=hai, hai, mami).  Ma uit mai bine la el, mda, era imbracat regulamentar in body, insa mai in jos... nud! Picioare goale, fundulet gol, zambet larg, entuziasm, spriridusul se dezbracase singur si ma poftea grabit sa ii fac baie, ba chiar, cum aveam sa descopar doua minute mai tarziu plecand pe urmele labutelor desculte ce alergau vioi prin casa, daduse si drumul la apa in cada si adusese si masinutele!!! :D

13 January 2012

Jurnal de bebe2 (13 saptamani)

Am intrat in saptamana 14, luna a patra, trimestrul doi. Sa va zic sincer, n-am habar unde s-a dus primul trimestru, cred ca l-am cam dormit :D. Avand si omuletul (bebe 1 :D) de ingrijit de data aceasta, cum prindeam ceva timp liber, pac, aterizam pe unde puteam si una peste alta cu greu am rezistat mai mult de doua zile la rand fara un somn inainte sa ma duc sa-l iau pe cel mic de la gradinita.

Sarcina aceasta a mai venit la pachet si cu enorm de multa aiureala, ceva incredibil, de la uitatul cuptorului pornit pana la o discutie lunga in care m-am convins si pe mine si pe interlocutor ca am Windows Vista instalat in computer pentru ca la inchiderea telefonului sa realizez ca am Windows 7... si pana la monumentala, absolut naucitoarea faza in care m-am dus la intalnirea cu colegii de generala, m-am vazut vesela cu X si ne-am bucurat de revedere si impreuna am dat si peste Y , alta veselie mare, cu care am inceput sa povestesc cu el cine mai vine la intalnire. Si, cu X langa mine, X cu care taman vorbisem, da??? , am declarat gratioasa ca aaaa, sigur vine si X, am vorbit eu cu el pe FB ca vine. Riiight...

Un alt "bonus" (desi nuuu e e chiar bonus, bebe, nuuu e ok, mami nu mai vrea, bine?) sunt greturile. In prima sarcina nu am avut greturi, nimic. Nici nu stiam cum vine treaba asta. Ei bine, bebe 2 se pare ca este ceva mai nabadaios, dar tot moderat, multumesc eu dupa doar cinci zile de greturi raspandite aiurea prin calendarul sarcinii: trei legate cam inainte de Craciun si alte doua la inceput de ianuarie. Ok, nu stiu ce urmeaza, dar so far I can live with that... chiar daca zilele alea, ah, zilele alea, vai mie, am murit, nu puteam sa mananc nimic, nu era bine nicicum, doar portocalele au reusit sa-mi fie consolare insa alea in cantitati mari dau aciditate, alta belea. Cel mai crunt a fost cand am plecat cu omuletul pe bd. Magheru, sa-i arat luminitele de sarbatori - eu la volan in traficul ala de ora 7 si ceva, copilul minunandu-se in spate si provocandu-ma sa numaram impreuna stelute, iar eu mestecand guma isteric in fata, cautand zorita o ramasita de portocala, ceva, sa miros, sa-mi taie impulsul ala nebunesc de a ma arunca din masina cu greata mea cu tot, in centrul orasului :D.

Si... mai sunt si analizele. Urasc sa mi se ia sange pentru ca am vene greu de gasit si fragile iar in ultima luna m-au ciuruit ba pentru Bitest, ba pentru analize de sange...  taman bine m-am ales cu variate intepaturi, vase sparte si vanatai cat ciresele pe ambele brate. Si am senzatia ca iar incep sa ma bantuie insomniile, cu siguranta daca ma trezeste ceva noaptea nu mai reusesc sa adorm si stau huhurez, pazind invidioasa somnul omuletului si al lui Bu. Mda, ce sa spun, asta e, rabda baba la sarcina :-).

Dincolo de toate acestea vin ecografiile si vizitele la doctor, emotionante asa cum nu credeam ca mai pot fi, dupa o sarcina parcursa deja pana la capat. Ei bine, cand la 8 saptamani si ceva am mers sa-i aud inima cum bate si am vazut mogaldeata cum se misca, of, m-am topit toata. Bebe dansa la mine in burta, se bataia frenetic, dadea din cap (rocker de-al meu! :D) si doar cand m-am ridicat sa-l vad mai bine (iar doctorul m-a avertizat ca m-am miscat si m-am incordat) s-a oprit, brusc, atent la ce se intampla. M-am asezat la loc si si-a reluat dansul...

Ieri am avut ecografia TN care a durat mai mult, aproape jumatate de ora, timp din belsug sa admir mogaldeata dansatoare care de data aceasta parca stia ca e musai sa pozeze bine pentru masuratori: a stat impecabil, s-a miscat putin, mai mult foia manutele si piciorusele pe acolo, ba chiar ne-a si facut un gest regal de salut ridicand manuta la inceputul ecografiei, pfff... si s-a rasucit o singura data, revenind insa la pozitia initiala cand doctorita i-a spus ca nuuu, era mai bine cum stateai inainte :D. Adorabil e putin spus, emotionant pana la "fara de limita" sa stai acolo si sa te uiti la bucatica aceea de om care se zbenguie fara griji si isi urmeaza linistita ciclul de crestere la tine in burta.

Si rezultatele sunt toate bune, masuratorile sunt in parametrii, sarcina are 13 sapt si 3 zile iar conform masuratorilor bebe are 13 saptamani si 6 zile. Totul pare ok, nu sunt anticorpi de RH, da, riscul de preeclampsie e in continuare acolo si chiar am avut o alerta cu o tensiune de 15 cu 8 care cred ca m-a aruncat direct intr-un atac de panica si mi-a adus acum o lista cu medicatie in caz ca mai apare, insa in afara de aceasta crestere tensiunea mea a fost f ok pana acum, sper sa ramana la fel mai ales ca inteleg ca totusi problemele nu prea apar inainte de 20-23 de saptamani, asa ca ar trebui sa mai avem cateva saptamani de liniste, oricum, eu inspir si expir cat pot de calma, ma bucur de fiecare pas inainte si... mmm, dospesc :D.

12 January 2012

Mancare gatita pentru acasa

Pentru ca mi-am adus aminte, iata care a fost solutia mea temporara dupa ce am nascut: aveam nevoie de mancare (in special eu, mai ales lichide :D) insa tocmai intrase taifunul in viata noastra si inca mai incercam sa ne punem pe picioare si sa ne organizam putin asa ca solutia unei firme care livra mancare gatita acasa (pentru cateva zile/ o saptamana), wow, mie mi-a simplificat enorm existenta si asa mult prea incalcita in acel moment. Pe vremea aceea (batranetile astea :D) stiam de Pomello, intre timp am mai aflat si de Oala cu bunatati - eu la prima apelasem si deja ma cunosteam bine cu cel de la livrari care era suficient de amabil cat sa nu sune la sonerie ci sa bata discret la usa, sa nu-mi trezeasca copilul, bebe plecand de la care, de altfel, cand l-a gasit intr-o repliza de urlete maxime mi-a spus zambind: "Vedeti doamna, de aia nu fac eu copii"... :D. I-am zambit si eu, ca era tanar si inca nu stia care e treaba cu copiii astia, cum iti fura ei sufletul si te fac sa vezi lumea in culori nebanuite...

11 January 2012

De ce sa il faci pe al doilea

(cred ca se aplica si la al treilea, al patrulea, samd, dar nu ma bag, ca nu fusei acolo :D)

Cu primul copil e simplu: cei doi s-au vazut, s-au placut, s-au luat (cu acte sau fara) si au decis ca vor un coil, un mostenitor, sa intregeasca famiglia si sa paseze genele mai departe... in fine. Decizie mare si aici, dar alta discutie, de tipul: viata cu sau fara copii. In fine, dupa episodul acesta apar rudele: aaa, si cand il faceti pe al doilea? Eee, e clar ca va pricepeti, faceti copii frumosi, musai sa mai faceti unul. Da' nu vreti si o fetita/ un baietel (replica variaza in functie de sexul primului copil)?. Folclorul (= intelepciunea poporului) ofera variate motive pentru acest al doilea copil iar eu am auzit idei de genul: sa nu fie primul singur, cresc altfel in doi, invata sa imparta si sa fie mai generosi; sa ai ajutor la batranete, sa aiba maica cine sa-ti aduca apa; sa nu iti pui toate ouale intr-un singur cos (pe asta eu am luat-o ca pe un soi de backup, daca nu iese bine treaba cu primul...si zau ca e cel mai aiurea argument posibil); pentru ca vedem lumea in doi, ca doar si noi am avut frate sau sora; pentru ca asa primul nu mai ramane singur pe lume cand nu or sa mai fie parintii; pentru ca mai vreau un copil de sexul opus... De partea cealalta temerile de parinte opresc de multe ori ideea, ca doar o sa fie mult mai greu, primul o sa fie gelos, cum o sa il afecteze, cum ii modifica personalitatea, ce tare ii provoaca aparitia inca unui copil in familie, oare o sa il accepte, oare putem sa ducem doi (emotional, financiar, logistic) etc.

Nu sunt experta, insa dincolo de analiza fireasca a contextului, care zic eu ca musai ca a existat si la primul copil asa cum exista si la al doilea si la al treilea si la al catelea o fi, cu intrebari de genul: relatia noastra e destul de stabila, exista probleme de sanatate, cum stam financiar... dupa mine al doilea copil nu e mai prejos cu nimic decat primul si asa cum raspunsul in cazul primului copil e simplu: "ne-am dorit un copil", asa ar trebui sa fie si in cazul celui de-al doilea: "pentru ca il dorim". Fara a ignora complet cele insirate in paragraful de mai sus (unele sunt absurde rau, insa cateva au ceva noima), totusi al doilea copil nu ar trebui sa vina pe lume ca o proptea pentru primul, sau ca o anexa a acestuia, trebuie sa vina pe lume pentru ca este dorit, ca orice copil de pe planeta asta. Si atat.

Restul... sunt discutii pe langa, punctul de plecare zic eu insa ca ar trebui sa fie mereu "ne mai dorim sau nu unul?" Si daca raspunsul e unul pozitiv, bon, se poate decide daca se poate, e momentul, cum sa facem... etc., insa in cele mai multe cazuri acestea nu reprezinta chestiuni insurmontabile, decizia nu e acolo, decizia e in "il vrei sau nu".

10 January 2012

Jurnal de omulet - 2 ani si 10/11 luni

Am sarit o postare aniversara. Nu mi s-a mai intamplat asta. De vina sunt sarbatorile acestea agitate dar mai ales somnul care m-a dovedit. A fost o perioada plina, plina rau. Si omuletul a simtit asta din plin, pentru ca, ciudat sau nu, pana sa ii spun de sarcina relatia noastra se schimbase putin: ori ca eram eu tensionata si el ma simtea, ori ca treceam prin diverse stari noi si a reactionat, ori ca a perceput cumva schimbarea (stia?) si s-a confuzat - cert este ca erau vibratii aiurea in aer si brusc nu ma mai intelegeam la fel de bine cu propriu-mi copil. Cateva informatii suplimentare m-au pus pe ganduri, asa ca, desi initial ziceam sa mai stau, sa ma vad intai eu "pornita bine pe dumul asta" si apoi sa nu-i creez deja asteptari pentru haaat in vara, pana la urma i-am spus. Ca mami are bebe. Si, stupid sau nu, cred ca undeva, cumva, stia. Si ca ce i-am spus eu a venit doar ca o confirmare de care avea nevoie din partea mea, o confirmare primita cu o reactie de genul "aha, ok" si fara intrebari suplimentare, emotii, dileme sau framantari. Chestiunea a fost luata firesc si concluzia la care am ajuns acum este ca "mami bebe, tati nu bebe, A'api nu bebe" adica, mai clar, mami are bebe in burta, tati si cu el nu au bebe in burta. Simplu, nu?

Acum lucrurile au revenit la normal intre noi. Sa zicem ca e armonie si pace in casa noastra, desi e cam greu sa vorbim de liniste, norisori pufosi si tril de pasarele cand ai o tornada mica de aproape trei ani :D. Mai degraba e frumos si uimitor iar eu ma regasesc in postura babei uimite de la poarta care duce mana la gura si se minuneaza singura: bai, ce a crescut si ce minune fantastica pot sa am in viata mea! Ma surprind studiindu-l: parca e mai inalt, aaaa, ce simpatic vorbeste (usor cantat), aaa, formuleaza niste propozitii adorabile, aaa, a fost plecat si la intoarcere s-a cuibarit tot in bratele mele, aaa, ce istet e, vai ce ii merge mintea, uite, gandeste niste traznai de iti sta mintea in loc, aaa, ce smecher mic e!
 
Hitul finalului de an a fost "wow nino" (= o masina cu sirena, mare) din care a primit vreo... patru (?) pentru ca se pare ca Mos Craciunii de pretudindeni s-au mobilizat, asa ca am avut de la nino mare si mut, la nino care canta o melodie gen Bad Boys, latra ordine si merge singura inainte sau inapoi, la nino mica si rosie si pana la nino-teroarea care zdrangane de mama focului si deschide si inchide usile (asta ultima are ban la Buna in casa, am fost sfatuiti amical sa o facem pierduta :D). Mos Craciun i-a scris constiincios (cu penelul Adei) si desi prima reactie a fost sa caute direct masinuta in plic (e inca mic, nu s-a prins el prea bine cum sta treaba cu ii scriem-ne scrie-aduce cadoul sub brad), surpriza a fost totala, entuziasmul mare si stelutele au fost adunate cu grija si depozitate langa brad, misiva lecturata si pusa pe usa, musai sa o vada si tati cand vine. De altfel, in urma acestei avalanse de nino-uri, concluzia omuletului era ca unde vedea brad incepea sa topaie fericit intonand "nino-nino-ninooo" (fix cum face sirena de masina, semn ca da, astepta un nino, pam-pam!).

Marea realizare (si pasiune) e cu numaratul. Cu mici poticneli la doi si sapte ii iese un sir de cifre pronuntate usor stalcit si lungite cumva in insiruire, cifre dintre care marea lui febrete raman trei si opt: "unuu, doua, tei, patu' (enuntat triumfal, ca un prag important), ciiici, sesii, saapti, opt (alt mic moment de triumf :D), noa, zeci!!! (finalul apoteotic, rostit ca o mica izbanda personala, iote ca am ajuns la capat cu numaratoarea)". Si de aici incepe balul: numaram tot ce prinde si sta suficient cat sa ne exersam noi noua dobandita abilitate. Sau sunt informata cate x lucruri va face: opt, ba nu, tei, ba cici... Cu adevarat remarcabil este ca al nostru copil bilingv numara pana la 10 "in limba lui mami" si pana la 5 "in limba lui tati" :D.

Seara avem doua reguli: fara desene inainte de ora 8, asa ca se uita singur la ceasul digital, cand e opt, sa dam drumul la Mickey Mouse cel care i-a capiat pe Buna si Bunu dar continua sa domine in topul preferintelor. A doua regula este ca la culcare citim o carte, una pe care o alege el din cele cateva date de mami - de obicei e cea cu luuuna, sau cea in care numaram stelutele... si cel mai adesea sfarsim prin a negocia inca o carte si, daca ar fi dupa el, inca una si inca una :D.

Stie ca daca se loveste "pupa mama" si cel mai adorabil gest pe care l-a facut a fost ca il pupe pe Bunu atunci cand se plangea ca il doare tare piciorul - "pup A'api" a fost replica de topit instantaneu pana si calotele polare...

La gradinita pare sa fie bine, mama patita sufla acum si in iaurt, insa cu bolile stam f ok, raportam doar trei zile lipsa cu o raceala fara febra si un puseu de 1. independenta/ abilitate de a se descurca singur 2. dorinta de a vorbi (care ma bucura). Asta pentru ca stie sa se spele singur pe maini, sa scoata geaca si sa o puna in cuier etc etc iar pragul vorbitului lui - pasareasca proprie care ma facea sa ma tem ca va avea ceva frustrari pentru ca ceilalti copii nu vor intelege ce spune... ei bine, se pare ca smecherul meu a reusit sa se faca inteles, ba chiar pare sa aiba mai multe prietene fete (mamoase, de!) care chiar ii aduc de mancare dimineata (au bufet suedez, se servesc singuri, iar domnul uneori este servit :D). Si vrea din ce in ce mai mult sa isi dea drumul la vorbit, invata cuvinte noi cu rapiditate, deja nu mai tin pasul cu lista. Unele au sens, de exemplu "departe" e "parte", altele vin tot din radacina lui de micut japonez care le amesteca pe toate, de "rosu" a ajuns "ruja" iar "soare" e "java" (???).

Am trecut de mult la reductor, olita a fost abandonata, iar accidentele sunt din ce in ce mai putine. Din pacate acasa mananca mai putin, nu il trage ata... cumva e genul care prefera sa se joace si sa faca orice altceva decat sa piarda timpul mancand si cred ca nu da buzna la masa de lene, nu din alte motive. Pur si simplu copilul asta nu traieste ca sa manance si sigur nu mananca singur, nu e genul - daca e atmosfera in jurul lui, daca e lume si se ia cu ceilalti, da - la gradi se pare ca mananca bine, ba chiar ca e unul dintre cei cu care nu sunt probleme iar supele si ciorbele sunt intotdeauna ispravite. In caz de oboseala mare spune "gata, A'api nani" si se duce singur la culcare, iar regula veche cu "cand copilul meu zice nu, gata, nu mai ai sanse sa bagi nicio lingura de mancare in el" e in continuare valabila :D. Cu somnul acasa avem inca de pazit pe langa el 10-15 minute (eu), uneori chiar si o ora (Bu), iar dimineata ne trezim invariabil cu el in vizita. Mai dormim ceva impreuna dupa care incepe sa ne intoneze "mami, bleble, mami Minii" de pas sa mai dormi! :D

Si vine si mi se cuibareste tot in brate iar eu il legan usor si il intreb: "cine e puiul meu mic?", iar vocea mica si melodioasa imi raspunde incantata: "A'api"... E puiul meu de om.

09 January 2012

2012

Incep sa realizez, cred ca al doilea an consecutiv, ca la vreme de sarbatoare sau in vacante eu dispar complet. Dau shutdown din online si ma retrag cu ai mei, preferand prefer sa transform putinele momente in care are si Bu liber in timp petrecut cu familia. Familia noastra si familia lui sau familia mea... In rest, cu riscul de a parea nepoliticoasa, dispar - cei care imi sunt dragi au parte de gandurile mele bune si imi vor primi urarile cu prima ocazie dupa ce imi reintru in ritmul firesc, iar eu mesaje nu prea trimit (incerc sa raspund la cele primite, totusi :D). Nu e prea frumos stiu, dar sunt rare momentele in care "il am acasa" si ne putem face program in voie impreuna, in restul timpului am destule momente pe care sa le daruiesc celorlalti, acum sunt zgarcita cu mine si cu clipele mele de "calitate".

Anul acesta a si fost nebunie, eu dormind pe mine si cu o plecare precipitata pentru a ne izola de toti si de toate in satul parintilor lui, intre nameti si dealuri... iar mai apoi seri de lene absoluta petrecute in doi sau patru (cu prietenii nostri de canasta) in care nu ne-am dorit decat sa inchidem usa intre noi si lume.

Nu am facut nici lista tipica a lucrurilor pentru noul an: ce mai putem pune pe ea, in 2012 ni se va naste un copil, ce se mai poate adauga la asta, ce iti mai poti dori pe langa? Iar modificari... vom avea destule, toate prilejuite de venirea aceasta pe lume, asa ca o sa fie oricum un an plin si musai un an frumos, ca doar e anul nasterii copilului nostru!

Am sa spun doar ca pentru blogul meu imi doresc sa fie asa cum era la inceput, in primul meu an de mamicie, in care daca va veti uita la comentarii veti vedea ca era armonie si buna pace, ca oameni cu diverse opinii isi exprimau ideile deschis si fara conflicte - asta imi doresc si acum, sa am un blog prietenos, fara incrancenari, usa sa fie deschisa oricui/ oricum/ oricand si sa putem interactiona asa cum candva se putea, fara toate framantarile acestea obositoare si dureroase, fara razboaie. O sa am un an plin si greu, am o sarcina relativ dificila de dus pana la capat iar mai apoi o sa fiu proaspata mama again, cu tot tavalugul cuprins in aceste cuvinte si voi avea nevoie de sustinere, zambete si multi, multi prieteni asa ca da, imi doresc un blog "trouble-free" (asa cum uite ca a reusit sa fie so far) si in care oricine isi exprima ideile cu bun simt sa se simta ca acasa. Nu doresc acum sa deschid cutia Pandorei pe acest subiect, vreau doar sa spun cu voce tare ca, utopic sau nu, imi doresc sa fie cam cum era candva cand comunitatea asta a mamelor era mult mai unita si deschisa catre alte idei.

In rest... nu am facut nici urari, dar zic sa avem parte cu totii de un an bun, mai bun ca toate daca se poate, fiecare cu ce isi doreste in el si, bonus, cu multe bucurii pentru toti! Sa ne fie bine in 2012 asta! Hai la drum! :D