26 December 2011

Craciun

Craciunul meu de anul acesta pare rotund. Asta daca ma uit in jos, la burtica bombata deja ce imi dicteaza ore lungi de somn si portii mici de mancare :D, dar si daca ma uit la noi, ca familie. E bine, e frumos, avem un copil minunat si in curand o sa fim patru.

Restul... este tavalugul obisnuit, tipic noua: galop intre mai multe destinatii... balamuc si incurcaturi... cadouri si brazi impodobiti sub care copilul cauta mereu convins cate un "titi", ca doar el asta a inteles, ca primeste masinute :D... temperatura corpului meu ce s-a reglat miraculos (pe motiv de noua functie de incubator) astfel incat frigul tipic orasului de bastina al lui Bu mi se pare o nimica toata si ne jucam in zapada de-a trenuletul, plimbatul cu sania sau da-cu-bulgari-in-mami... pozam, vorbim, vizitam... pandim bomboanele din brad (omuletul ca sa le manance, noi ca sa-l oprim)... si cumva gravitam in jurul copilului carliontat, cu ceva grija si pentru copilul din burtica iar asta ne ocupa tot timpul :D.

Sarbatori fericite!

22 December 2011

Sugar, spice and everything nice...



Mai sus e cadoul facut de noi (omuletul ajutat de mami) pentru educatoare. Mai jos este surpriza ce ma astepta cuminte in cutia postala: o felicitare facuta de el la gradi, pusa frumos intr-un plic de acolo si trimisa prin posta :D. Inutil sa va descriu emotiile ce m-au cuprins cand am vazut numele expeditorului scris frumos pe plic: e  prima scrisoare primita de la fiul meu :-) (ok, nu e opera de arta dar e de la el si zau daca nu asta e tot ce conteaza)!


Intre cele doua evenimente a fost serbarea de la gradi. Iata si impricinatul (remarcati, va rog, bluza cu Mickey Mouse primita cadou de la Buna si nelipsitul iepuras):

19 December 2011

Update

Da, stiu, nu am mai scris de muuuult. Am dormit... :D. In fine, nu numai... dar in mare parte. In rest, am avut zile pline-pline de genul celei in care m-am trezit singura acasa intr-un weekend si pac-pac, am imbracat copilul de dimineata sa-l duc la mama, dau sa ies pe usa, descopar ca a facut caca pe el, schimb copilul, ma arunc afara pe usa, in masina imi aduc aminte ca am lasat cuptorul pornit acasa si checul in el, fug la mama (sta aproape, norocul meu), arunc copilul, imi dau seama ca i-am uitat acasa sacul cu schimburile, pufai, galopez acasa, inchid cuptorul, scot checul ultra-rumenit, fac dus, zac nitel, dau sa ma imbrac sa merg la un botez, descopar ca mi s-a dus firul de la ciorap... samd.

Totul urmat de petrecerea prietenului cel mai bun al omuletului care a implinit 4 ani si la care al meu copil s-a entuziasmat complet ca o sa fie ca in Mickey Mouse, unde ii fac o surpriza lui toodles si ii pregatesc un tort si sufla in lumanari si ies de sub masa si striga "surprizaaaa" - numai asta mi-au auzit urechile jumatate de zi pana cand am ajuns la petrecere unde intai s-a lasat cu lacrimi si jelanie ca nu erau dispusi sa-mi imparta noile jucarii, iar apoi tot ei s-au impacat si s-au descalcit si ajuns sa sufle relativ impreuna in tort (nu mi-am imaginat ca al meu copil va dori sa si apice partea asta din desenul animat :D).

Sau vizite la munte unde am racit cobza, de nu imi mai trebuia nimic si nici sa ies din casa sa vad veveritele cum vin la mancare n-am mai avut chef. S-a entuziasmat omuletul...

Sau petrecerea maaare in care am aniversat o tona de sfinti din familia mea, inclusiv pe cel al omuletului si al bunicului sau, de s-a lasat cu lins frisca de pe tort, tarat pe podele cu autobuzele, desfacut cadourile omuletului de catre amandoi piticii, parte-pe-parte, varat pe sub mese si fugarit pititci (Gogoasa).

Ori weekend-uri ca ultimul, in care am ramas iar parinte-singur si mi-am unit fortele cu un alt parinte singur si al sau copil (prietenul cel mai bun al piticului) asa ca doua mame am plimbat piticii prin Cismigiu, unde au mers in vizita la Mos Craciun si i-au spus ce isi doresc (un "nino waaaw" = maaare), cel mic a desenat impreuna cu un spiridus cel mai futuristo-haotic si lipsit de perspectiva nino pe care l-am vazut in viata mea dupa care ne-a plouat nitel marunt-marunt in timp ce zgatiile se alergeau prin locul de joaca... apoi i-am parcat in camera omuletului , sa doarma, si am facut o ciorba la care visa de ceva timp copilul din burta-mi, iar dupa amiaza am mai primit un copil, pe Gogoasa venita sa doarma la a sa matusa si una bucata sot (nu al meu :D) asa ca i-am indopat si pe ei si pe cine am mai prins, am mai varat niste pui si cartofi in sos de vin la cuptor, sa am de mancare a doua zi, s-au jucat care cu platilina, care cu Wii, ci-am culcat seara pe aia care au mai ramas prin casa (doua bucati copii), am prins ceva din XFactor si m-am prabusit.

A doua zi am adunat trupa, trimis unul la baie sa se spele, mobilizat altul spre imbracare, hranit pe amandoi... cautat loc de parcare de mi-a venit boala, reunit cu mama singura numarul 2 si copilul aferent si Antipa, here we come. Waaaa! a fost refrenul care s-a auzit tot muzeul, cele doua capete crete oprindu-se sa se minuneze la fiecare diorama. Gogoasa studia mai stiintific, dupa denumire, poze, panouri si, mai ales, recipiente cu formol... :D, deh, alta varsta. Mamele carau haine si incercau sa tina pasul. Grota si podeaua din zona dinozaurilor au fost mari hituri, cei mici paseau inceet... iar eu am traversat chiar intreaga pestera tinand cu fiecare mana cate un pitic si gandindu-ma ca daca picam ne rostogolim de-a valma doi omuleti si o gravida :D. La pietrele de la final... neinteresant pentru ei, deja cam obosisera, in fine, excluzand partea in care al meu copil m-a informat ca le "veau" pe toate. Bine mama, sa fie, ametiste, granate si alte alea, sa fie la noi! Ce a urmat: circ la iesire, unul vroia iepurasul, celalalt nu-l avea la el si dadeam in alta tragodie... mers in parc la Kiseleff, urcat pe toate alea, inclusiv pe cele de pe care a trebui sa-i dea joc Gogoasa, ca nu se mai puteau cobori, dat nas in nas cu Ana pe drumul catre masina (cam mars fortat cu un copil adormit si marait, altul flamad care intreba meniul zilei si unul insetat :D), ajuns acasa, hranit copiii (al meu a zis gata, veau nani si s-a dus singur la culcare, de obosit ce era), recuperat Bro' si unul dintre soti (al meu a lucrat aproape non-stop tot weekend-ul) si jucat niste jocuri extrem de caraghioase pe Wii de am ras cu lacrimi de ma durea apoi burta de la atata zgaltait (cred ca bebe a zis ca e party cu dans :D). Plecat toti, spalat copilul propriu, citit povestea cu lunaaa si culcat.

Noapte buna...

Revin cu povestile-jurnal restante despre copilul 1 si copilul 2, musai sa pun si banner cu evolutia sarcinii, stiu... sunt in urma :D.

09 December 2011

Bibi, sau cum se misca muntii

Acum ceva vreme va intrebam daca vreti sa puneti umarul la ceva mutari de munti. Ei bine, de maine un munte se urneste chiar el inspre noi si timp de o saptamana o sa fie cu mult mai usor de pus umarul la munca asta herculiana.


Timp de o saptamana Bibi va avea numere dedicate pentru sms si apeluri. Puteti dona 2 Eur printr-un simplu SMS la 848 - cat va ia? cinci minute? nici macar... si puteti salva viata unui copilas care are deja donator dar mai are nevoie de bani. 140.000 eur pentru o viata, suma din care pana acum s-au adunat 36.293 euro.

Suna crud o viata pusa in cifre, nu? Cititi povestea lui, aici si vi se va pune un nod in gat. Pentru ca suntem oameni iar emotiile si sentimentele ne domina viata si tocmai de aceea zic eu sa apelati la latura voastra umana si impreuna sa mutam muntele acesta pentru Bibi, pentru sansa lui la viata.

Preluati povestea mai departe, scrieti si spuneti despre aceasta saptamana a numerelor dedicate, puneti bannere... donati! Daruiti o picatura de viata...

SMS 2 euro/sms - 848

De asemenea, puteti dona prin Romtelecom, formand :
0 900 900 301- 10 euro/apel
0 900 900 303 – 3 euro/apel
0 900 900 305 – 5 euro/apel

*Nu se percepe TVA.

Atentie: Numerele intra in vigoare pe 10 decembrie si sunt valabile pana pe 16 decembrie ora 24:00!

21 November 2011

Lucrurile bune vin cand te astepti mai putin

... spuse Frumoasa cea Adormita :D.

Sau, daca vreti, la fel de bine postul acesta se poate numi Bebe la bord - take 2 pentru ca frumoasa mai mereu pusa pe un somn bun sunt eu, yours truly, Zu cea insarcinata again, in 6 saptamani.

In stilul nostru clasic de a ne face copiii pe alte coclauri decat cele natale probabil ca pe acesta l-am adus din Italia, asa cum fratele mai mare e "la origine" din Bulgaria. Probabil de aceea, spre deosebire de primul care a venit neasteptat de repede, acesta s-a lasat asteptat: pandea concediul :D. Si l-a pandit destul de mult, cat sa ne luam noi gandul de la el si sa ne faca o surpriza de proportii, una pe care am aflat-o abia acum o saptamana si pe care inca o mai rumegam.

Insa unele lucruri sunt ciclice cumva si cum pe primul l-am anuntat la sase saptamani, iata ca acum, tot la sase saptamani vorbim despre bebe numarul doi. Si speram din tot sufletul sa fie bine, doctorul ne-a spus deja sa fim pregatiti pentru o sarcina cu complicatii datorate problemelor de tensiune aparute in prima sarcina (preeclampsie). Asa ca musai sa raman zen si, zic eu, la fel de "wise" :D ca atunci cand am zis ce scrie aici - copilul exista, se pare ca foreaza ceva tunele pe-acolo, iar eu dorm pe mine...

Asadar, reluam ecuatia cu bebe si de data aceasta mai avem bonus un omulet carliontat topaind prin zona. Ce pot sa spun: stay tuned, ca o sa fie fun :D.

19 November 2011

Bu si Zu

Dupa un conflict cu cel mic, decis sa faca x lucru taman cum vrea el si nu cum vrem noi (in ultimul timp cred ca are un puseu de independenta, ceva), lucrurile fiind rezolvate, ma asez la computer sa termin ceva, cand Bu intra si el in birou si in spatele meu se aude mormaitul lui cam agitat (alegerea cuvintelor e o dovada clara ca omul era cam confuzat :-))) : "Cred ca a mostenit de la tine, frate, deci atata incapatanare n-am vazut!"

:-))

18 November 2011

Jurnal de omulet - 2 ani si 9 luni


Teroristul nostru creste. Si ii spun terorist pentru ca mmmm, este un munte de caposenie si smecherie. Totul, dar absolut totul la noi este negociere si santaj, inspira si expira din partea mea si oh, cele mai dulci zambete din partea lui. Pentru ca da, smecherul sef are o tactica dementiala: face o boacana, stie ca e ceva ce nu are voie si taman cand ma bosumflu eu mai bine la el, pac, intoarce mutrita aia de ingeras din poza de mai sus, cu un zambet larg (sirop-sirop, ce mai!) si imi zice pe cel mai alintat si plin de iubire ton... "maaami"... de parca l-a lovit revelatia vietii lui si bucuria maxima ca ma vede pe mine, obiectul adoratiei lui... Bonus, imi mai ia si fata in maini si ma mangaie, pas sa nu te apuce rasul, daca te tin curelele!!!

Asa ca pot spune cu mana pe inma ca aia cu usturoiul mancat si gura care nu miroase a invatat-o perfect. Acum lucreaza la negocieri, si cum la capitolul cifre stie doar unul (unu),tei (trei) si opt (rostit triumfal de fiecare data :D), discutiile noastre legate de "hai, se termina episodul asta din Mickey Mouse si gata" ajung la "unuuul, mami!" "mai vrei sa vezi unul? bine, inca unul si gata"... Frumoasa negociere, nu? Doar ca micutul zambaret vede ca ii merge si pluseaza big time, lansand trimfal un "opt!", hehehe, inca opt episoade? sa fim seriosi... moment in care incearca ceva mai pasnic cu un "tei, mami" :D. Si tot asa, la orice, de la numarul de patratele de hartie igienica pe care pofteste sa le consume (hei, se sterge si el, ca oamenii mari) pana la numarul povestilor citite inainte de culcare, totul este prilej de discutii.

A redescoperit trenuletele si insiram sine prin toata sufrageria, eu ma bucur ca i-am gasit ceva carti de povesti mai umane si citesc de zor in fiecare seara (problema e ca face fixatie pe cate una si musai sa o repet la infinit, grrr), vrea sa se imbrace/ coboare din masina/ faca aproape orice singur si "nuuu, mami" e la ordinea zilei. Picteaza si amesteca toate culorile intr-un hal fara de hal, iar autobuzele sunt preferatele lui cand vine vorba de "masinute" (mari, mici, autobuze sa fie!). Facem lego si ne jucam de-a supermarketul, omuletii merg la cumparaturi si cand obosesc mai apar si cate un buldozer sau o pisica prin magazin, ca doar si ei vor o paine, o sticla de lapte, ceva... Am descoperit care este melodia cu wa-wa-wa, era chiar sub nasul meu si nu ma prindeam: "The wheels on the bus", mare feblete mare care acum a intrat si ea in repertoriul meu si nu ca mi se cere sa o cant, mi se spune exact ce parte sa cant: pe cea cu bebe care plange, cu stergatoarele care fac "swish-swish-swish" sau cu usile care se inchid si se deschid...

Lumea imi spune ca sunt calma, foarte calma si ca nu pot nicidecum sa scot flacari pe nari, eu ma simt ca trei vulcani pusi unul peste altul... insa adevarul este ca cel mic e ca cel mai fin detector de metale in preajma mea. Ma simte si reactioneaza prompt atunci cand eu nu sunt ok cu mine si ceva ma framanta, e fantastica legatura asta dintre starea mea de spirit si dispozitiile lui. Asa ca respir/inspir, iau totul ca pe o joaca si ne gadilam, topaim, negociem in cifre si ne minunam incantati la orice masina care intra in garaj (se duce sa faca "nani") sau dovleac sculptat la gradinita. Si e frumos si multa veselie si imi aduc aminte de ce am citit aici: "You can't possibly know the enormity of the feelings you will have for your children. It is absolutely fucking terrifying."

Sa va mai zic?

Ei bine, un copil e 49% "incredible pain in the ass" si 51% "most sublime joy you've ever felt" iar "that one percent makes all the difference".

:D

11 November 2011

Mutam ceva munti?

E greu sa publici despre diverse cazuri pentru ca, inevitabil, va trebui sa alegi pe cine sustii si pe cine nu, pe cine ajuti si pe cine nu. Asa ca am preferat sa raman in umbra si sa nu imi fac publice donatiile, insa... mi s-a schimbat oarecum perspectiva. Am inteles ca primul pas este popularizarea, pentru ca asa vestea va ajunge la cat mai multa lume si muntii ar putea incepe sa se miste. Am inteles asta pe pielea mea, cand cu gradinita - atunci am primit ajutor si am vazut ce inseamna puterea adunata a mai multor oameni. Asa ca vin cu trei povesti ce au nevoie de sustinerea voastra, cu rugamintea sa ajutati si sa transmiteti vestile mai departe:

Talciocul urban de weekend-ul acesta este dedicat sustinerii lui Bibi, un copil (bebelus de nici doi ani!) ce are nevoie de transplant de maduva pentru o boala extrem de rara, cauza pentru care Bogdana pledeaza de foarte mult timp, organizand diverse vanzari de produse pe blogul ei. Ei bine, de data aceasta lucrurile iau amploare si toti banii stransi la talcioc ii vor fi donati lui Bibi.

Ada a scris acum ceva timp despre cazul unui tanar doctor, Catalin Sandu, 25 de ani, absolvent de Medicina cu 9.06, bolnav de o forma de cancer atat de rara incat se cunosc doar 200 de cazuri. Dam o sansa unui tanar doctor sa salveze la randul sau alte vieti?

Maria cauta donatii pentru copii nevazatori din Buzau, de la haine si jucarii pana la ajutoare in bani care se pot transforma in atatea lucruri minunate pentru ei... Orice ajutor este binevenit, hai sa ne asiguram ca vine si la ei Mos Nicolae!

Ce ziceti? Va implicati? Facem muntii sa se miste din loc?

08 November 2011

Dimineti de catifea

Diminetile de catifea vin dupa o noapte buna de somn, in care copilul se trezeste o singura data si tu reusesti sa bucuri de moliciunea saltelei proprii si de perna cea pufoasa. Lumea se vede altfel cand esti odihnit si faptul ca cel mic se agita nitel pe la 6 dimineata, cat sa se ridice din pat si sa se vada ca esti acolo, pentru ca apoi sa se cuibareasca mai bine langa iepuras, e doar un prilej ca sa il invelesti cu pledul si te uiti la el cu drag: cat de mic e! Omuletul doarme si il asculti cum respira incet, aproape ca o soapta, cu gura intredeschisa si figura de ingeras bucalat si inocent. E al tau.

Nu iti mai vine sa dormi, asa ca mai lucrezi ceva la computer, in linistea absoluta ce cuprinde casa - nu e graba, e bine si e tihnit, iar luminile diminetii presara umbre fugare prin intunericul ce cuprinde casa. Apoi intorci capul: pe hol se aude un fosnet aproape imperceptibil, dar pe care il cunosti atat de bine... asa ca te uiti spre usa si astepti si, intr-adevar, curand apare copilul cret, molfaind urechea iepurasului. Il iei in brate si ti se cuibareste la piept inca adormit, furand cateva momente in plus de lene si rasfat.

Apoi isi ridica brusc capul si vezi privirea alerta, vesela: un zambet larg ii lumineaza fata - e clar, s-a trezit, iti spui in timp ce omuletul lanseaza deja binecunoscutul indemn: "Mami, bleble (=lapte)!" si se da jos din bratele tale, tragandu-te repede dupa el catre bucatarie. Incepe o noua zi...

Buna dimineata!

07 November 2011

La opera cu copilul

In weekend am ajuns cu cel mic la primul nostru spectacol de opera: Motanul incaltat - eh, bilete obtinute printr-o intamplare, am zis ca ok, nu stiu cat o sa inteleaga cel mic, insa sigur o sa vada si el ceva, o sa fie simpatic, cu motanul, sala de spectacol etc... si iesim cand cedeaza. So, here it goes, povestea unei iesiri la Opera cu un copil de 2,9 luni, manualul for dummies:

Inati urca mataluta doua (parca?) etaje de scari maestuoase cu copilul in brate, asta daca vrei sa ajungi in secolul asta sus, preferaabil inainte de inceperea spectacolului la care taman ai fost anuntata ca s-au dat mai multe locuri decat sunt. Apoi explica-i copilului de ce s-au stins luminile (chestia asta e intotdeauna surprinzatoare). Dupa care... improvizeaza. La greu. Nu te lasa vrajita de iepurasii de pe scena, ca sa zici ca ai scapat, deh, iepurasii sunt fun si intelege copilul care-i treaba cu ei... dar nu, acusica vin motanul si stapanul sau si incep sa se lamenteze pe scena. Eu i-am explicat omuletului ca sunt suparati, ca le e foame si nu au bani sa-si cumpere mancare iar cand stapanul a insistat sa-si puna si un streang de gat si a incercat sa se spanzure de un copac am trecut cu gratie peste si am subliniat ca este "foarte" suparat (in mod evident, omul vroia sa se spanzure!). Apoi bucura-te de o mica perioada de relaxare, ca iar vine un iepuras si cu astia e usor. Apar si niste vanatori. E simplu: il cauta pe iepuras, el se ascunde (e un joc) si motanul le iese in cale si le spune ca o sa il gaseasca el si, deh, trag un dans in cinstea evenimentului (???)... dupa care uite, mama, vezi, ii da un morcov si noi stim ca iepurasilor le plac morcovii, vezi, ce dragut e... si acum sunt prieteni si, uite, danseaza de bucurie...

Bon, iar zici ca ai scapat si ca poti face asta, te pricepi sa improvizezi, cand pe scena apare nu, nu o trasura, ci o masina, din care coboara doi mafioti-hoti care incep sa se lupte pe niste cufere (in care anunti victorioasa ca sunt bani, prematura idee) si... hmmm... ii spui copilului ca sunt niste oameni care uite ca nu se mai inteleg si se cearta (ignori cu grate cutitele cu care se ameninta, doar s-au certat si au o discutie, da???) si... uite ca apare motanul si le spune sa nu se mai certe si mda, in cufar erau haine, dar, uite, mama, o palarie maaare, vezi ce frumos ii sta??? si uite ce haina frumoasa!!! si ce cizme, mama, wow, ce bine arata acum motanul, vezi, ii place si iepurasului, ca iar danseaza si canta de bucurie amandoi!

Hai ca-i bine!

Schimbare scurta de decor, cade cortina, copilul incepe sa mormaie ceva despre tati si plecat cu titi dar incepe o noua scena si il vrajesti cu povestea palatului, care este, asaaa, o casa foarte maaare si iata ca toti fac nani... care pe unde a apucat, pe jos, pe podea... si uite, imparatul (intr-un scaun cu rotile si un ghiveci cu flori in cap???) e suparat si le spune sa faca ordine si curatenie ca vine motanul in vizita si toti se trezesc si fac repede-repede curat (ignoram individul in costum cu alura de Matrix, nu e clar cine e si de ce sta infipt in mijlocul scenei cat timp restul alearga de bezmetici). Si vin motanul si iepurasul si, ooo, ce fericire, vorbesc cu imparatul... si de aici lucrurile devin incerte pentru ca mai apar si vanatorii si in toata marea aia de costume de epoca vine si o trupa de comando-ninjutu cu cagule in cap si un mare dregator cu fata verde si mers tapan care insista ca imparatul sa semneze ceva si motanul il invata sa nu semneze, ca poporul e "napastuit" (cum explici asta???), iar apoi motanul sare pe geam (???) si copilul se foieste din ce in ce mai tare ca tati, titi...

In timp ce tu negociezi cu cel mic daca sa mai stai sau nu, pe scena s-a schimbat secventa si au aparut niste robi in lanturi care cantau nefericiti. Robi??? Sclavi??? Eu m-am blocat. Imaginatia mea functionase pana acolo, cu astia ce mai era, unde sa ii mai bag in poveste??? Iepurele s-a imprietenit cu motanul, motanul a gasit niste haine foarte frumoase, merg impreuna in vizita la palat si... cu robii ce sa fac? Al meu nici nu stie ce e aia "rob", "inchisoare", "inlantuit" etc... insa omuletul baga textul cu "pipi, mami" si pana cand agitam noi tot randul, ne impiedicam pe intuneric si galopam pana la toaleta si inapoi, se lasa pauza. Aia mare, moment taman bun sa declaram ca ok, atat e suficient pentru moment, mergem acasa, mai ales ca iata ca ies si cei cu care am fost la spectacol: prietenul cel mai bun al omuletului si mama lui.

Acum, sa fiu cinstita, povestea bietului Motan incaltat a luat turnuri nebanuite in cazul unor mame cu copii mici, poate prea mici pentru un spectacol care altfel probabil ca e ok pentru alt segment de varsta, acolo nu imi dau cu parerea, eu povestesc doar experienta din unghiul nostru, ce am facut/ gandit si improvizat. Si ca veni vorba de improvizat, the fun part pentru adulti abia acum incepe, ca cel mai nostim e sa faci schimb de impresii si de povesti, afland astfel ca ceea ce tu ai numit "e suparat pentru ca ii e foame si nu are bani sa cumpere mancare" a fost interpretat doua scaune mai incolo ca "e suparat pentru ca nu a fost la gradinita"... :D

01 November 2011

Lalaieli

Am vazut Vocea Romaniei. Frumos, n-am ce sa zic, dar, zau, oameni buni, nu se compara cu ce fac eu in masina cand merg cu piticul! :D Pentru ca, da, v-ati prins: cant. Sau cantam. Intai incepe el: o jelanie de iti crapa capul, melodii urlato-recitate, nimic cu noima decat daca esti mami si ai habar ca "ho'to'" e "Hot dog" si se vrea melodia din Mickey Mouse sau ca "ia-ia-o" este "Old Macdonald had a farm...". In fine, trebuie sa recunosc: nici mamele nu sunt infailibile, asa ca melodia cu "wa-wa-wa" intonat obsesiv n-am habar ce e, dar cred ca o cam uraaasc :D.

Eh, chestiunea e ca un moment dat cedez. Nu o sa iasa cantaret, asta imi e clar, dar cum sa-i distrug eu placerea si sa-i narui increderea in sine? Pot? Nu pot, asa ca zic macar sa-l completez, sa particip si eu activ, poate imi mai trece durerea de cap. Atata imi trebuie, pentru ca omuletul se prinde rapid ca mami = radio super funny cu comanda vocala si imi dicteaza pe rand ce sa lalai:

"Ho'to', mami" si ma pun pe intonat melodia asta pe care nici nu o stiu bine. Cand ma incalzesc mai tare, pac: "ia-ia-o, mami"... eh, aici e mai bine, pot sa ma desfasor in voie, pot chiar sa-l sperii pe paznicul de la work, iesit saracul din ghereta la timp sa ma auda intonand puternic un ia-ia-o in timp ce activam bariera de la intrare cu cartela, motiv pentru care lasasem si geamul jos.. dar, hait, comada vocala ma intoarce cu coada intre picioare la amicul meu Mickey si al sau "ho'to'", pentru a ma arunca mai apoi in ceata lui "otutu, mami!"... huh? vrei sa faca mami ca trenul? daaa, vine raspunsul entuziast, asa ca ma lansez cu patos intr-un "uciu-ciu-ciu, uciu-ciu-ciu... tu-tuuuuu"!

31 October 2011

Mami stie

Pentru ca eu cred in transmiterea de informatii si periodic imi mai scrie cate cineva sa ma intrebe diverse (raspund cu drag, cat ma pricep) si pentru ca netul asta mi-a scos in cale oameni faini cu care am si lansat proiecte, dar in special multe mame una si una pe umarul carora pot sa ma vaicaresc in liniste ca ele stiu/ been there/ done that si se manifesta la fel de uman ca si mine, pe care pot sa le intreb orice minune a universului mi s-a mai nazarit, care se indigneaza alaturi de mine si purced la atac sau care se napustesc la fel de jumulite, flamande si pofticioase asupra cine stie ce mancare ori pur si simplu se bucura de o conversatie cat se poate de directa, fara fandari si volute obositoare... ei bine, pentru toate acestea si mult mai multe am sa public din cand in cand si aici, pe "Mami stie". Pentru ca eu cred in retelele de mame :D.

Voi?

25 October 2011

Jurnal de omulet - 2 ani si 8 luni

Stiu ca e aproape final de luna insa cel mic a fost in vacanta la bunici, asa ca nu am avut prea multe de scris despre evolutia lui. Insa weekend-ul acesta am fost sa il luam si pot sa spun ca m-am topit :D. E mai inalt cumva, cu un vocabular imbogatit, pur si simplu adorabil... si totusi tot copilul meu cu figura aia vesela care imi zambeste creata si luminoasa, primul lucru pe care il vad dimineata in fata ochilor.

Interesant este ca, la fel ca anul trecut, dupa o sedere prelungita la bunici reactia la aparitia noastra nu este una gen cliseu de film: cu el fugind cu bratele deschise si strigand "maami!!!". Nu copilul nostru dovedeste a n-a oara ca el face lucrurile in ritmul lui, asa ca atunci cand am aparut in raza lui vizuala ne-a tratat de parca fusesem doar pana la magazinul din colt, o fuga de 5 minute. Doar lumina din ochi si insistenta cu care a inceput sa ne aduca jucarii dovedeau ca "e ceva acolo". Evident ca pana la sfarsitul zilei omuletul deja se tinea doar dupa noi, devenisem interlocutorii lui favoriti, se cuibarea in bratele mele si ma mangaia din cand in cand dupa care pleca mai departe la ale lui, se agata de piciorul lui Bu iar cand a vazut ca facem bagajele a tropait pana cand l-am scos afara de unde nu se mai dadea dus de langa masina "sa nu cumva sa piarda trenul" si sa nu il luam cu noi :D. Cunoscandu-l, era clar extrem de fericit iar bucuria cu care statea in masina si entuziasmul cu care si-a redescoperit casa... wow, plus ca turuia incantat, de mama focului.

Cel mai induiosator, pur si simplu de topit inima si facut piftie suflet de mama :D a fost prima noapte, cand am dormit toti trei impreuna la munte si pur si simplu ma cauta in intuneric, manuta mica si calda ce ma batea usor pe brat, parca sa se asigure ca eram acolo... ma prindea de mana si ma tinea asa sau pur si simplu imi gasea obrazul si incepea sa ma mangaie...

24 October 2011

DJ Zu

De azi sunt la butoane, mixez cu talent si ma manifest in intreaga mea genialitate pe pagina de facebook a BodyBebe. Daca nu ii stiati, ei bine BodyBebe - Natural Born Charmers au niste body-uri delicioase, in culori departe de banalul roz pentru fetite si albastru pentru baietei, ha, your baby is way cooler than that (preferata mea e colectia Rebel Tatoo, yeah, rock lives forever :D)!

Si cum sunt "guest star" :D, va invit sa dati like, nu de alta dar puteti vedea live cum ma dau in stamba, asta da imagine :-)). Enjoy!

P.S.: Nu v-am zis de promotie: pentru comenzi de peste 150 lei pe site-ul BodyBebe aveti reducere de 10% din totalul cumparaturilor.

21 October 2011

Ou fragil

Cand eram insarcinata Bu avea accese de grija, nelasandu-ma sa fac prea multe si avand muulte idei, de la o lista cu bauturi pe care nu mai aveam voie sa le beau, la infofolirea mea sau tinerea mea departe de "microbi" :D. Eu, genul care se stie sanatoasa in general si, ok, imi place sa ma mai rasfat si sa ma alint, dar de obicei nu prea pic lata cu diverse boli clasice, ca dragul meu sot care ajunge si la spital cu intoxicatii alimentare, ei bine, ma simteam de parca aveam in jurul meu o closca zburatacind agitata.

Iata ca sarcina m-a lasat cu probleme de tensiune care se pare ca au cam iesit la suprafata in ultimul timp, anuntandu-si prezenta cu un pacanit suparator in urechea stanga si afisand cifre crescute pe ecranul aparatului de masurat tensiunea. Concluzia sotului? Am tensiune, e clar ca nu mai am voie sa beau cola sau altele similare asa ca atunci cand ajungem in vizita pe la prieteni si suntem intrebati "ce bem", vocea "constiintei" mele se aude de undeva din spate si in afara corpului meu (???), enuntand solemn ca "Zu nu are voie sa bea cola" (cafea nu beau din fire, asa ca de asta am scapat). Asa de tare ma bantuie constiinta asta, incat evadata singura in lume "cu fetele" (:D Ada si Cookie) m-am apucat sa beau din cola insa vocea din off care imi zdranganea in cap m-a facut sa trag pe dreapta si sa ma rezum la apa, pfff :-).

Mda, closca zburataceste vioaie si eu ma simt ca un "ou fragil"... :D.

20 October 2011

Sicilia, pe scurt

Am dat o fuga, fuguta pana pe alte coclauri, sa ne clatim si noi ochii si sa ne reincarcam bateriile. Ei bine, Sicilia e... cumva mai putin decat ce ma asteptam, dar tousi plina de imagini superbe de care m-am bucurat din plin, e si scumpa si cam murdara daca ma intrebati pe mine, naucitoare pentru ca fiecare orasel cat de mic si amarat are in medie trei ditamai catedrale minunat construite si impodobite, iar ideea de a sta pe plaja, la soare si de a vedea Etna cea inzapezita la cativa km mai incolo este inca relativ mind blowing. Ce mai era? Eu am suspinat distrusa in fata unor farfurii de ceramica taaare frumoase (febletea mea, am colectie) pana cand sotul mi-a susurat amabil la ureche ca "avem card si poimaine e ziua ta", el a probat veste si camasi si poate ca mai proba si in ziua de azi, la cat de mult i-au placut, pizza are un blat grozav, fructele de mare sunt la ele acasa, iar noi am incalecat pe un scuter si v-am spus povestea asa... (serios, am inchiriat un scuter pe care am vajait de zor pe faleza, aaaa, mi-a fost frica sa nu cadem dar aaaa, ce fain a fost :D).


























19 October 2011

Bu la McDo'

Ca sotul meu este special si ca eu l-am cautat mult pana cand am gasit pe cineva cu care sa fiu sigura ca "asta este, garantat nu ne plictisim", se stie deja. Partea buna e ca nu, nu ne plictisim, nu ne plictisim, dar mai este si inovativ, venind de fiecare data cu alt truc ce ma surprinde complet.

Ultima data m-a sunat vineri seara ca e la McDonald's, ce sa ia pentru acasa etc etc. Oooo, good, am zis eu, deja montata de postul Anei care imi facuse o pofta teribila de fish mac, pfff, ma apuca foame numai cand ma gandeam, dar Bu urma sa vina in maximun sfert de ora acasa, asa ca m-am pus pe asteptat fericita.

Si am asteptat... am asteptat... am asteptat... bai, ce naiba face? Eu visam deja pofticios fish mac in diverse culori, ca nu prea mancam noi des mcdo si tare mi se mai facuse dor si sotul meu, disparut in actiune.

Moment in care ma suna. Ma suna? Ce poate sa fie? vrea sa-i deschid usa/ sa-l ajut? Hai ca n-a luat decat doua meniuri... ma gandesc eu in timp ce raspund la telefon ca sa il aud pe Bu intrebandu-ma inocent: "Ce faci, ma astepti? Ti-e foame?". Doh!...

Si apoi urmeaza povestirea socata si socanta a sotului meu oprit la McDrive unde a facut comanda, a platit si a plecat mai apoi ca o floare fara sa ia mancarea, pentru ca se apucase sa vorbeasca la telefon si a uitat complet, pur si simplu a iesit si a plecat spre casa.

Se recapitulam: a platit mancarea si apoi a trecut vajaind prin fata ghiseului unde urmau sa-l serveasca, fara sa se opreasca sa ia mancarea. Imi si imaginez fetele socate ale bietilor angajati cand l-au vazut ca pleaca...

Cum s-a prins ca nu, nu e miros de mcdo in masina pentru ca nu, nu luase mancarea? A pus o frana brusca si s-a intins din reflex sa prinda cola, sa nu se verse, doar ca nu avea ce sa apuce asa ca s-a trezit socat cu un bon de mc dar fara mancare.

Vazuse si el filmuletul cu "smecheria" prin care poti lua mancare de la mc fara sa platesti si bineinteles ca fix asta ii trecea prin cap cand s-a intors in tromba cu bonul intre dinti, doar ca bietii oameni erau inca bulversati de intamplare si i-au dat mancarea comentand nedumeriti "noi am pregatit, dar... ati plecat, de ce ati plecat?".

"Deh, e vineri, a fost o saptamana lunga si vorbeam la telefon", a venit raspunsul intelept al lui Bu...

18 October 2011

14 October 2011

11 October 2011

My song for today



Aerosmith - Janie's Got a Gun. Preferata mea de la Arosmith, mi se pare cu mult peste celelalte melodii ale lor. Usor obsesiva, are atmosfera din plin :D.

06 October 2011

Bu viseaza

-Te-am visat noaptea trecuta, rosti sotul meu din senin.
- Aaa, da??? Si ce faceam? ma entuziasmez eu zgubilitic...
- Nu stiu, ca am obosit: o noapte visez piticul, o noapte pe tine si tot asa... zise Bu pe un ton daramat, de parca avea un program foarte solicitant in fiecare noapte :D

05 October 2011

Ce as fi vrut sa stiu despre alaptare

Provocarea lunii septembrie la Rox a rezonat si la mine. Stiu ca e octombrie, insa am ezitat mult daca sa scriu, pentru ca sunt atatea mame mult mai "in tema" decat mine si cu singuranta nu e cazul sa fi participat la concurs, doar ca subiectul mi se pare atat de potrivit incat am zis sa-mi spun si eu parerea. My two cents despre ce as fi vrut sa stiu despre alaptare, sau perspectiva mea asupra subiectului, cu precizarea ca raspunsuri nu am sa dau, consider ca sunt multe mame de mii de ori mai capabile decat mine sa detalieze subiectul alaptarii si sa ofere sfaturi.

Ce mi-ar fi fost mie util sa stiu sunt raspunsuri la intrebari despre CUM sa alaptezi, versus DE CE sa alaptezi. Stiam "de ce", fusesem chiar la un seminar al Anei Culcer si m-am intors si mai ferm convinsa de beneficiile alaptarii si chitita sa ma lupt cu toata maternitatea daca e nevoie. Nu intru in detaliile "de ce-ului", sunt convinsa ca majoritatea persoanelor le stiu. Realitatea mea este ca nu a fost nevoie sa ma bat cu maternitatea, suprinzator fata de lucrurile la care ma asteptam chiar m-au incurajat sa alaptez, dar mi-au lipsit acut niste informatii competente, clare, detaliate si aici m-am lovit din plin de "cum sa alaptez", intrebarea la care mi-ar fi placut sa am din start niste raspunsuri. Pentru ca de la intentie si dorinta de a face pana la a pune in practica sunt multe hopuri in ceea ce priveste alaptarea si e pacat sa se ajunga la renuntai sau esecuri doar din cauza lipsei de informatie.

Asa ca, ce as fi vrut sa stiu, cu plusuri si minusuri, actiune si reactiune, explicat stil "alaptarea for dummies" :D:
- cum se tine corect copilul la san, care sunt pozitiile utile, cum sa apuce sanul, ce greseli poti face, tips&tricks etc
- cum faci sa ai lapte si mai apoi cum faci sa te asiguri ca ai in continuare
- ce faci cand iei medicamente, ce mananci si ce bei in timpul in care alaptezi
- care sunt problemele des intalnite in alaptare (febra laptelui, canale infundate, mastita, stres, plecari de acasa etc), explicate cu pro si contra si posibile solutii si acestea cu plusurile si minusurile lor
- alte lucruri utile, gen faptul ca laptele se poate congela si cum (aici am sa spun ca da, mi-ar fi placut sa stiu asta cand am avut febra laptelui si am aruncat o groaza, vai mie!)
- ce tip de produse exista in acest domeniu, care sunt mai bune etc (de la tampoane de sani pana la pompe si tricouri speciale de alaptare, sa zicem), ce se recomanda
- unde gasesti informatii suplimentare, surse sigure, verificate si eventual sprijin, oameni pe care sa te poti baza

Poate ca toate acestea sunt lucruri usor de aflat cu un simplu search pe net, insa eu am nascut cu o luna inainte si uite ca asa, prin contextul acesta, ultima luna de sarcina, cea in care in care imi propusesem constiincioasa sa ma documentez despre "ce va fi dupa nastere" si sa imi adun informatiile necesare s-a spulberat, nasterea mea naturala a devenit cezariana de urgenta si totul s-a trasformat intr-un tavalug. Situatia aceasta m-a facut sa inteleg si sa vad cat de mult lipseste o informatie clara, bine structurata, furnizata fix in maternitate, cand ai nascut. Primele greseli acolo se fac si iti pot determina parcursul ulterior in alaptare, iar cand abia ai nascut, esti buimaca, nu te pricepi si asistentele, oricat de binevoitoare (nu le luam in calcul pe cele acre), nu au timp sa tina seminarii, sa detalieze situatii, cazuri si posibilitati ci doar arunca franturi de informatii din mers... asa ca ajungi sa te izbesti din plin de toate intrebarile de mai sus. Da, le gasesti raspunsuri pe parcurs, the hard way - dand cu capul de pragul se sus - insa imi era util sa stiu o mare parte din aceste lucruri inca din maternitate/ primele zile asa ca nu inteleg cum de primim cutiute cu mostre de scutece si carticele despre cum sa ii faci baie si masaj si nimic despre CUM sa alaptezi. Nu doar despre "de ce" ci despre "cum", o prezentare nu atat emotionala cat mai degraba concreta, cu explicatii, desene si detalierea corecta, obiectiva a situatiei.

Genul acesta de informatii as fi vrut sa le am la indemana/ stiu despre alaptare, asta e ce mi-a lipsit mie, acut.

02 October 2011

Mame... rele, bune, perfecte

Am senzatia ca undeva, candva, am deschis cutia Pandorei. Nu regret ce am scris atunci, ba chiar m-am bucurat ca subiectul a fost dezvoltat de mai multe persoane, pe alte bloguri, oferind perspective diferite si extrem de interesante pentru mine - si e firesc ca fiecare sa adauge un pic din cheia proprie lecturarii, ma asteptam la asta.

E firesc sa se si incinga putin spiritele, sa se afirme opinii, e corect, insa credeam ca ramanem la un anumit nivel, chiar sa ajunga la razboaie pe bloguri, in diverse postari sau comentarii, sa se raneasca oamenii si sa se formeze "tabere", imi pare rau, e stupid si de mii de ori gresit. Scriu de ceva timp, ma bucur de cititori pe sufletul meu si de dialoguri civilizate si cunosc deja cateva dintre persoanele din blogosfera, din cele care s-ar putea situa acum pe pozitii opuse... sunt oameni pe care eu nu ii pot separa in tabere, imparti, organiza, considera si eventual trata diferit.

Sincer, e altfel cand cunosti omul, cand poti pune lucrurile in context, cand descoperi ca sunt persoane bune, cu suflet mare, capabile de gesturi frumoase si dornice sa fie mame cat mai bune pentru copiii lor, cand vezi ca sunt oameni frumosi si interesanti, deloc rai sau incrancenati si cu care se poate discuta, se pot gasi elementele comune, se poate invata sau se poate conveni amiabil ca exista cai si cai, momente si momente, pareri si pareri, puncte comune sau nu.

Si e pacat, tare pacat si imi pare rau si cumva ma doare sufletul pentru ce se intampla.

28 September 2011

Bu, Zu si argintul

Bu zugraveste. Miracolul se implineste: in sfarsit domnul sot a decis sa acopere inesteticele gauri lasate de traseul electric tablou-cuptor ce ne presara gratios holul, dandu-i un aer chic-industial :D. Asa se face ca intr-o zi s-a prabusit pe taburetul aferent canapelei pe care stateam cuibarita cu zenul personal foarte prezent si m-a informat abrupt ca a luat materialele pentru reparatii. O, foarte bine, zic eu linistita. Daaa, am luat si aia si aia si aia si uite asa si invers (nu ma intrebati ce a spus, sunt blonda, nu retin genul asta de informatii). Foarte bine, declar eu multumita, usor nedumerita de elanul lui muncitoresc ce imi cam zbarnaia zenul molesit.

Vazand ca nu prea are cu cine discuta, Bu da sa plece, dar in pragul camerei se intoarce trimufator si lanseaza informatia bomba, menita sa-mi ridice entuziasmul la cote maxime:
- Si am luat si vopsea cu argint!

...

Pauza. Clipit albastru din partea mea (stiti voi, ca aia din desene animate, cand dau prim plan pe niste ochi confuzati si se aude doar sunetul de clipit) si scotocit frenetic prin minte: wtf? ce naiba e aia vopsea cu argint? suntem nababi? e argintie? ce naiba face?

...

Cred ca privirea mea spunea multe si era evident ca nu percutez, asa ca Bu a detaliato-declamat (culmea, in continuare plin de elan): E cu ioni de argint! Distruge microbii, mucegaiul! O sa dau cu ea si in hol si in baie! si rasucindu-se pe calcaie a plecat incantat in cealalta camera.

Ah, bon.

Revolutie nene, vad ca ataca mai multe camere. Si le loveste frontal, cu vopseaua cu ioni de argint in moalele capului.

Chestia asta cu gradinita ne afecteaza in mai multe moduri decat credeam.

26 September 2011

De ce am renuntat la Gradinita Disney

Dupa cum am mai spus, schimbam gradinita. De ce o schimbam, eh, asta este alta poveste, pe care va rog sa o cititi si sa o dati mai departe, in toate zarile, sa afle cat mai multa lume si sa nu mai treaca pe la Gradinita Disney din Bucuresti. Acolo a fost inscris copilul meu, la Gradinita Disney din sectorul 2.

Dupa ce am cautat cu grija cea mai potrivita gradinita (fraiera de mine!!!), am analizat totul pe toate partile, m-am stresat cum se va integra, m-am bucurat de progresele pe care le facea si chiar ma bucuram ca in sfarsit incepeau sa se lege lucrurile (am fost o mama stresata la partea asta cu gradinta), am descoperit ca am fost mintita cu nepasare... La Gradinita Disney in dormitorul copiilor miroase ca intr-o pivnita veche, statuta si umeda. Igrasie? Nu sunt experta in domeniu, sa spun cu mana pe inima ca aia e fix igrasie, nu stiu definitia “tehnica” a igrasei, sa vad daca se incadreaza in descriere, insa stiu sigur ca e un aer imbacsit, prafuit si plin de umezeala, cu haine jilave si perne imputite. Am decis sa las institutiile statului sa decida ce si cum, ei sunt mai in masura sa traga niste concluzii si pot lua masurile potrivite, asa ca am facut reclamatie la Protectia Consumatorului, Dsp Bucuresti (fostul Sanepid), A.R.A.C.I.P. (se ocupa de acreditarea gradinitelor, de la Ministerul Educatiei) si Protectia Copiilor sector 2 - din pacate inca nu am un raspuns final de la niciuna dintre acestea. Insa vreau sa afle cat mai multa lume de aceasta problema, pentru a putea lua o decizie legata de gradinita in cunostinta de cauza, nu vreau sa mai pateasca nimeni ce am patit eu cu cel mic.

La noi a fost aproape un an intreg de boli duse dintr-una in alta: tuse, multa tuse din gat, mai ales la somn de se trezea de cateva ori pe noapte in accese intregi de tuse racaitoare... nas infundat, secretii, batista bebelusului... febra... medicamente peste medicamente bagate in el, de ajunsese sa nu mai vrea sa le ia, se saturase si el, iar picaturile in nas oricum le ura si erau o lupta continua. Acum l-am retras pe cel mic din gradinita de aproape o luna si inca mai tuseste noaptea. Partea buna e ca i s-au dezumflat ganglionii, care erau mai mereu inflamati.

Stiu, toata lumea mi-a spus ca e vorba de imunitate si sunt convinsa ca era si asta si ca o sa mai fie probleme, dar totusi... am inceput sa banuiesc ceva, pentru ca totusi nu mai treceau bolile astea si parca de fiecare data cand il duceam la gradinita iar se imbolnavea, insa uite nu te pricepi, ca parinte, mai ales la primul copil, nu ai habar de o groaza de lucruri si uite cum le inveti, dand cu capul de pragul de sus. Sunt dezamagita, trista si extrem de furioasa. Mi-au ascuns lucruri, dormitorul copiilor e ca o pivnita veche si nu, nu considerau ca au o problema, nu au spus nimic si e vorba de sanatatea unui copil. M-am intrebat cum de nu mi-am dat seama mai devreme, m-am invinovatit, nu stiu... teoretic iarna se da drumul la centrala termica si aceasta usuca aerul, iar eu m-am dus sa vizitez Gradinita Disney in toamna- iarna... iar mai apoi parintii nu umbla oricum prin gradinita pe unde vor ei... dar tot ma simt groaznic. Acum am invatat: era demisol, trebuia sa ma gandesc... si imi vine sa imi dau suturi ca am picat atat de usor in plasa.

Imaginati-va ca va duceti zilnic sa dormiti intr-un beci - cam asa a dormit copilul meu zi de zi!!!

Nu imi vine sa cred ca eu ma chinuiam cu el cu medicamente de imunizare si mers la salina, drumuri intregi, facand eforturi de toate formele si culorile ca sa il pun pe picioare, terminata si eu si sotul si bunicii si toti de atatea boli, atata scos din gradinita si tinut acasa ca sa se refaca... doctorita spunandu-mi ca daca o mai tinem asa riscam sa dam in astm... uitandu-ma la el cum se chinuie, cu raceli peste raceli, febra, tuse aproape incontinuu... un sufletel mic, un baietel de doi ani, cel mai scump lucru pe care il am pe lume, pe care nu stiu cum sa il cresc mai bine si pentru care fac tot ce pot sa ii fie bine si pur si simplu in tot acest timp in Gradinita Disney situatia care putea fi sursa unor probleme de sanatate era musamalizata cu buna stiinta. Incredibil!!! Imi aduc aminte de cate ori am povestit ca e bolnav, sau ca ma duc cu el la salina, poate il mai pun pe picioare, sau cum l-am retras o perioada din gradinita zicand chiar de avertizarea doctoritei cum ca daca nu il tin putin deoparte, sa se refaca, riscam sa dam in astm - iar la Gradinita Disney pur si simplu n-au spus nimic, n-au facut nimic pentru sanatatea lui si a celorlalti copii pe care ii au inscrisi iar asta mi se pare nesimtire crunta, minciuna pe fata.

Sunt extrem de furioasa, pentru ca nu au voie sa faca asta, nu e posibil ca o gradinita particulara, careia eu ii dau bani (destui) sa nu aiba grija de copilul tau, sa te minta in fata, sa nu ii ofere unul dintre cele mai elementare lucruri pe care trebuie sa-l furnizeze: protectie, ingrijire, atentie - un mediu sanatos in care sa stea!!! Eu inteleg ca gradinitele sunt si ele afaceri, dar nu unele facute cu cinism crunt!!! Sunt suflete mici, inocente, fiinte in formare, care nu se pot plange si nu pot protesta, tu ar trebui sa ii protejezi in lipsa parintilor - cum poti sa ai inima sa le faci asa ceva???

Cumva nu imi vine sa cred ca sunt oameni care pot merge atat de jos, pana la meschinarii de acest tip - eu le incredintez copilul meu, un pitic de doi ani si ei isi bat joc de el. Ok, ca nu pot pune toate problemele de sanatate avute de copil pe seama acestei situatii, ca nu pot sa bat in cuie cuvantul igrasie referitor la dormitorul acela imbacsit... nici nu trebuie, pur si simplu NU aveau voie sa faca asta, NU ii poti face asta unui om, unui copil, Nu poti sa imi iei bani ca sa imi ti copilul in conditiile astea, NU poti sa ma minti in fata!!!! E gresit, de mii de ori gresit!!!

Asa ca scriu aici ca sa afle toata lumea ce am patit eu, pentru ca nu vreau ca alti parinti sa treaca prin asta cu copiii lor sau sa simta ce am simtit eu in prima saptamana cand am aflat (cand pur si simplu am vrut sa sfasai tot ce am intalnit in cale) - da, copilul meu nu va mai merge la aceasta gradinita, insa e vorba si de alti copii care sunt inscrisi sau s-ar putea inscrie la Gradinita Disney si ei au dreptul sa stie. De aceea va rog sa spuneti asta mai departe, sa afle cat mai multa lume: Gradinita Disney e un mare NU! Sanatatea copiilor vostri nu reprezinta o prioritate pentru ei si considera ca e ok sa va ascunda lucruri!

P.S. Multumesc din suflet Maria pentru sustinere! M-a ajutat cu sfaturi, telefoane si sprijin inca de cand am aflat si am decis sa nu las lucrurile asa. Si multumesc tuturor celor care au preluat articolul (thx, Arhi, Bogdana, Sabina, Oana, Mariamirabela, Radda, Laura), i-au dat share pe Facebook sau l-au promovat cine mai stie cum :D. Multumesc pentru ca ma ajutati sa spread the word - am apelat la puterea netului, a mamelor :D si a boggerilor pentru ca nu se poate sa fim mereu calcati in picioare, e nevoie sa ne mobilizam si sa ne mai cerem si drepturile.

19 September 2011

Supravietuiesc



Adele - Rolling in the deep. Mare hit candva pe la radio, still very nice, imi place mult cum "creste" iar vocea ei merge perfect.

Stiu ca am lipsit mult de pe aici si s-a cam prafuit situatia (si s-a umplut de clipuri??? urasc blogurile cu multe filmulete si nimic altceva), dar, da, inca mai traiesc. Supravietuiesc. Sincer, asta e cuvantul: supravietuiesc. Am senzatia ca asta am facut mai tot anul asta, parca sunt intr-o goana constanta dupa un tren care insista sa fuga inaintea mea. Nu eu controlez situatia, ea ma duce pe mine si sentimentul acut este ca nu am facut nimic, doar ca am reusit sa trec si de ziua asta, si de asta, si de asta... sa supravietuiesc. Copilul e bolnav, supravietuiesc, ma intorc la job, supravietuiesc, gauresc peretii, supravietuiesc, vacanta mea se da peste cap, supravietuiesc, jobul meu se complica dramatic cu bonus un program nou de invatat, supravietuiesc, casa mea o ia razna, supravietuiesc, ma lovesc depresii, supravietuiesc, ma simt tradata, supravietuiesc, sunt dezamagita, supravietuiesc, copilul descopera crizele de tantum, supravietuiesc, fac si desfac bagaje, supravietuiesc, spal si strang lucruri, supravietuiesc, proiectele mele se suprapun cu diferite urgente majore, supravietuiesc, caut gradinita, supravietuiesc, ma apuca vionovatiile de mama, supravietuiesc, scoatem multi bani din buzunar, supravietuiesc, ma dau si eu cu fundul de pamant, supravietuiesc, sotul lucreaza mult, supravietuiesc, diverse persoane ma calca pe nervi, supravietuiesc, imi vine sa urlu, supravietuiesc, fac piata, supravietuiesc, nu merge liftul trei zile la rand, supravietuiesc, trecem la olita, supravietuiesc, computerul se buseste de cateva ori la rand si mereu in momente critice, supravietuiesc, uit (???) sa platesc facturi, supravietuiesc, ne panicam si ne agitam, supravietuiesc, ajung o peltea emotiva, plang mult (eu!??), supravietuiesc, nu dorm destul, supravietuiesc, vestile bulversante se tin lant... si tot asa, supravietuiesc la fiecare in parte, una cate una, e tot ce pot sa fac.

Si zau daca se poate spune ca mi se intampla ceva special, nimic, astea nu sunt tragedii, sunt cotidian cu un twist de "cam multe care insista sa nu iasa", dar parca prea vin toate tavalug. A nu se intelege ca umblu plansa si nervoasa non stop, dar nici nu pot sa spun ca stau bine cu moralul. Nu ma deranjeaza ce fac, ci faptul ca pe langa asta planurile mele, dorintele, tot ce vroiam sa mai fac (fie ca e vorba de o intalnire de suflet, o reteta de placinta, o piesa de teatru sau un proiect la care tin) este amanat pe termen nedefinit, de la inceputul anului incoace, mereu intervenind o urgenta, o prioritate a altcuiva sau o chestiune de neignorat si iar mai strang putin din dinti, sa trecem si hopul asta si apoi sa vina o perioada mai buna si uite asa am ajuns obosita psihic de nu mai stiu ce zi e, cine sunt, ce naiba fac. Nu vreau si nu sunt genul care sa imi traiesc viata doar ca sa spal rufe si sa platesc facturi, doar "supravietuind" fiecarei zile pe rand... si totusi, de fiecare data cand ma trezesc ma asteapta o lista atat de lunga de "neterminate", ca nu am timp sa ma gandesc la altceva. Vreau sa o iau putin inaintea trenului sau macar sa ajung sa alerg in paralel cu el, nu cu sufletul la gura in urma lui.

Dar imi revin eu. I'll be back! cu o multime de povesti, ca tare s-au mai adunat de spus si facut si imi pun eu viata nitel pe picioare si moralul la inaltime si atunci sa vezi the new me, all happy and shiny :D. Stiu ca nu e asa de rau si ca va trece, pana atunci nu ma vaicaresc ci supravietuiesc...

Keep walking.

14 September 2011

Sunete

1. Stam in pat, e noapte si prin geamul deschis se aud infundat zgomotele strazii, sunt undeva jos si departe, ca doar noi stam la etajul opt si nu avem ferestre la bulevard. N-are a face, copilul aude tot si exclama vioi in penumbra incaperii, intrerupand conversatii sau, mai rau, incercari neizbutite de somn si mai ales de adormit copilul, cu informatii de ultima ora despre traficul de afara. Urechea vigilenta sta la panda si diferentiaza fin autobuzele de tramvaie si masinile de salvare (sau politie) de motociclete si fiecare in parte este semnalat entuziast: A! Nino!, O! A-bu!, Dja!, O-tu-tu, mami!.

2. Melodiile lente, "de sentiment", cantate de doamne cu tremolouri si jelanii acute (frumoase melodii de altfel, din cele de suspinat si tremurat) ii trezesc sentimente profunde, probabil venind din strafundul fiintei lui, caci se isca in el asa... o dorinta de cantare care il face sa se lanseze in lalaieli de nedescris, cumva similare (ma scuzati) cu reactia aceea a cateilor care se pun pe cantat. E pur si simplu adorabil, imi vine sa il mananc tot cand il apuca faza de meloman...

3. De la Buna zicere aflu ca atunci cand Biggy se napusteste afara cu urechile in vant, sa latre si ea in rand cu tot cartierul de patrupede, copilul meu se arunca si el pe urmele ei, sacadand si el vesel: "wow,wow" :D.

11 September 2011

Jurnal de omulet - 2 ani si 7 luni - continuare

Cum omuletul la 2 ani si 7 luni pare sa fie prolific, iar mama lui aeriana, revin cu completari, pana nu uit, ca e pacat sa nu fie jurnalul cat mai detaliat. Asadar, in completarea celor de aici:

Canta. Pe strada in casa, in masina (imi spun bunicii surprinsi), omuletul meu lalaie de mama focului niste "ceva-uri" proprii care mie nu imi suna a nimic si imi par doar niste insiruiri aiurea de sunete. Ma scuzati, stiu ca e puiul meu (=puiul ciorii) si ar trebui sa imi sune a triluri de privighetoare, dar, nope, nu sunt, sunt doar niste "zgomote" nostime foc, pe care el le interpreteaza cu toata seriozitatea, patruns complet de aceasta indeletnicire.

Mananca. Langa noi e un magazin de branzeturi si mezeluri, din cele traditionale ce au impanzit intreg Bucurestiul. Omuletul meu se opreste de fiecare data in usa lui si imi declara incantat: "mnam-mnam", aratand cu degetul catre tejgheaua de branzeturi. Asa ca intram, doua personaje naucitoare, clienti zilnici dar care cer fix 3-4 felii de cascaval, taiate mai groase, ca sa le poate tine omuletul bine in mana... si acesta le papa vesel pe strada, fix cat tine drumul pana acasa.

Cumpara. Cu banuti lui. Eu am un paharel cu maruntis (10 bani, 5 bani...) si omuletul l-a gasit. A insirat banutii pe canapea, i-a descantat/ organizat/ admirat... dupa care a decretat ca mergem sa cumparam lapte. Asa ca la magazin s-au itit de dupa tejghea un capsor simpatic si doua manute mici ce strangeau in degetele cate o moneda nesemnificativa dar inmanata cu mare mandrie nevoie mare vanzatoarei. Evident ca eu am completat suma si, victorie, am cumparat lapte, adica, ma scuzati, omuletul a cumparat lapte!

08 September 2011

Jurnal de omulet - 2 ani si 7 luni

Mie imi place muzica rock. Copilul meu ar trebuie sa guste un Whitesnake melodios, o Metallica mai zbantuita sau poate chiar un Iron Maiden energizant, ca doar a fost la concertele acestor formatii pe cand era in burta mea... si asa si parea sa fie, sau cel putin asta atesta filmarile facute prin casa cu omuletul trantindu-se melodramatic pe jos, pe genunchi (rock star style) sau tropaind febril de pe un picior pe altul intr-o pozitie cracanata (sugerant atitudinea de chitarist pe scena). Mai nou, insa, ma simt intr-un univers rap, pentru omuletul si-a descoperit propria persoana si in loc de Aa'pi se refera la el insusi cu nou gasitul cuvant eu, in varianta lui piticoteasca si cat se poate de rap: "iou"!. Si cum vrea sa faca el orice, toata ziua asta aud: iou, iou, iou, spus ferm, raspicat, sacadat (in timp ce ma impinge deoparte), mai ca ma astept sa aiba si continuarea aferenta iar casa sa-mi rasune de "Iou', man!". What's up?

Eh, si omuletul iou-iou e foooarte slow motion in ultimul timp. Un drum Eminescu-Obor (pana la posta) dureaza frumos doua ore si cuprinde analiza culorilor tuturor masinilor de pe o latura de Mosilor; cereri insistente de mancat la terasa (?); oprirea la trecerea oricarui nino, autobuz, tramvai, ba chiar si motocicleta si semnalarea lor zgomotoasa; impinsul responsabil la un carucior de supermarket de jucarie in care mai adunam, dupa caz, o castana, doua frunze, un covrig, sapca data jos din cap, o revista; hranirea porumbeilor cu covrigi; dorinte fierbinti de a devia traseul pe alte strazi, stradute si mai ales prin pasaje, soldate cu negocieri aprige daca totusi asta ar insemna o intoarcere radicala din drum; dat huta pe o rampa minute in sir; suspinat pe langa orice punga de pufuleti la Mic.ro (si multe magazine de-astea mai sunt in drum)/ chiosc cu biscuiti in vitrina etc; tavalit nitel pe jos, adunat pietricele, eventual decis ca vrea sa mearga in patru labe o bucata buna de drum (!!!); sters insistent cu servetele umede intreg mobilierul din posta; oprit ("ca e obosit/ vrea sa stea sa se uite cum trec autobuzele/ are chef de altceva"), spre disperarea mea fix la o strada de casa pe care deja o vizualizez salvatoare, locul idilic in care am sa ma prabusesc...

Pe langa toate acestea parca este si mai capos si dificil in ultimul timp. Crizele de tantum, cat sunt ele de rare (si sunt rare, dar si in raritatea lor tot se vede o intetire) devin chiar crize si am ajuns sa facem showuri de toata jena pe strada, fie ca tipa din neant, face fix ce ii spun eu sa nu faca sau o ia la fuga in directia opusa. Sunt rare, insa imi ajung pana peste cap. Dupa cum spuneam pe Facebook, dupa o zi care le-a cam depasit pe toate: "De ziua mea mi-a pus capac. A decis ca vrea sa doarma (adica s-a culcat si vroia nani fix acolo) pe treptele unui bloc imputit , sa umble la o cutie electrica de pe strada, sa arunce cu pietricele in orice, sa isi vare mainile intr-o balta si sa picteze cu o pana varata in apa murdara o vitrina, sa fuga fix in directia opusa mie, sa atinga cele mai imputite lucruri pe care le gasea... doua ore a durat cosmarul si iesisem doar sa cumpar lapte. Da, copilul meu era ala linistit...". Bref, mie imi fierbe sangele in vine, mai ca dau in clocot toata in timp ce ma stradui sa vorbesc calm si sa gasesc o noua parghie de negociere, ceva... si sa nu scot flacari pe nari... iar el zambeste smecher. Am scos cartea lui Catherine Dolto - De ce fac copiii crize de furie. S-a uitat foarte atent la poze si l-au impresionat explicatiile mele. Sa vedem cum functioneaza...

Altfel, e iubaret. Pupa si insista sa fie pupat. Rade, topiaie, alearga, sare ca o broasca. Se entuziasmeaza si chiuie de fericire. Intelege impecabil orice ii spun. Mananca, baga in el cu entuziasm in special supe, taietei sa aiba. Cere singur mar. Deschide frigiderul, se uita ce l-ar tenta, glasuieste si apoi inchide usa trantind-o cu zgomot. Pune sinele de la Ikea si face seturi de trenulete pe care le plimba prin toata casa, in timp ce imi expica, doct, ca avioanele si elicopterele zboara pe cer, dar masinile nu, ele merg pe pamant. Iar trenul are nevoie de sine, evident! Adora tractoarele, iubeste sa coloreze si uraste sa-l speli pe gura. In schimb se spala singur pe dinti de n ori pe zi si scupa constiincios apa pe care o bea dintr-o canuta. Se cocoata singur pe scaunel, da drumul la apa la chiuveta si se spala pe maini, dar mai spala si o masinuta, ceva. Daca ii dau un servetel umed se sterge ceremonios pe maini. Apoi curata si podeaua :D.

Recunoaste masinile, toate masinile: a mea, a lui tati, a lui Bunu personala, a lui Bunu de la work... numai la masina noua (si frumoasa foc!) a lui Bro' a declarat scurt ca aia e "Aa'pi titi". Orientat baiat :D. Cat despre Cars... eu m-am saturat pana peste cap de el, omuletul e fascinat si tot neamul meu are cate o masina/ rol in film. Avem: Aa'pi titi (evident ca Fulger :D), tati titi (Bucsa :D), mami titi (Sally, asta era simpla, masina lui Bunu (judecatorul), a Gogoasei (cel mic... Guido) si tot asa, restul le incurs, Bu le stie mai bine.

Pasareasca lui - japoneza pura - este fascinanta, ultima achizitie fiind "ai", cuvant generic ce se aplica la orice situatie de disconfort propriu: supa arde, apa din cada frige, banana e prea rece, totul e ai, mami si frumusetea limbii lui consta tocmai in bogatia de sensuri pe care le acorda unui singur cuvant. Omuletul isi simplifica viata. Mai are un adorabil "eee", spus cu buza de jos lasata si imensa tristete in glas (semn ca cineva plange) si opusul lui, un "hem" din gat, declinat la toate persoanele din casa (Arpi sughita, dar mami nu, nu sughita si nu, nici Buna nu sughita). Lucram la "te rog" - e inca optional.

Ultima luna a adus, treptat, singura, trecerea la olita. Fara stres, fara obligatii - o saptamana la bunici, urmata de incurajari/ laude si neaparat un pupic zgomotos, au facut ca piticul sa prefere sa semnalizeze vehement cand face si apoi sa se laude cu "produsul" finit pe care il ducem ceremonios la WC impreuna, el trage apa, eu spal olita. Musai sa-l pup, iar daca uit cumva mi se opreste in drum si face zgomotos din buze "smack, smack", zgomotul de pupic. Inca mai exersam faza cu "fara pampers pe strada", nu ma grabesc, nu il cert, nu il agit (a facut si la copac, dar s-a si intors acasa cu un mers cracanat si o "placinta" in chilotel). Nostima este ideea lui ca in vasul olitei nu intra mai multe "chestii", motiv pentru care m-am trezit cu un caca pe covor, ca doar olita era deja ocupata cu un pipi facut inainte si neinterceptat la timp de mama abia trezita, fantoma nauca prin casa... (ok, surpriza nu a fost asa placuta :D).

Trusa mea de doctor si exersarile indelungi par sa fi meritat: la ultima vizita a doctoritei au cautat iepurasul in urechi, s-a jucat cu stetoscopul, a capatat o "paleta" de limba si nu a zis nici pas (wow!). In fine, la injectie a plans, dar asta ma asteptam. Dupa plecarea doctoritei am avut o sesiune intensa de mutat plasturi de pe piciorul lui, pe al meu sau pe al iepurasului, in functie de care dintre noi era ultima "victima", lovita de o rana subita la picior.

A bagat un dop de pasta de dinti in chiuveta si a infundat-o (l-a scos Bu cu patentul). Acum agita amenintator un pix, incercand sa deseneze un nino pe hartia cu ultimele lui analize (l-am redirectionat spre o foaia goala :D). E argint viu, zvarluga curioasa, Iou, iou! e tot ce aud, si un tropait rapid de picioruse pe gresia din hol: sa ajunga el primul. Am senzatia ca ne asteapta zile interesante: 2 ani si 7 luni par sa fie vremuri grele :-)...

P.S. A umplut coala de mai devreme, pe ambele parti. Zice ca a desenat un iepuras si un balon. Ma duc sa-l laud entuziast si sa-i dau alta foaie. Cred ca vrea sa-i desenez un leu :D.

Update: Jurnalul de luna aceasta are si continuare, aici.

07 September 2011

Kidnapping?

Aflata cu cel mic pe langa parcul Ioanid, pe una dintre aleile laturalnice, omuletul a gasit o balta si dezacordul a fost total: el vroia inauntru, eu eram convinsa ca mai bine nu. Ca sa evit un conflict si sperand ca se va razgandi, am plecat cativa pasi mai incolo, vorbind la telefon in timp ce-l priveam ce face. Ce sa faca? Un domn in varsta s-a apropiat de el, genul acela de bunic care intra in vorba cu cei mici si le spun diverse, doar ca, una doua, il vad ca pleaca cu copilul meu de mana in directia opusa!!! Hait! Evident ca in doi pasi eram langa cel mic (am si stigat la el si i-am inchis si lui Bro' telefonul in nas :D), panicata de ce vedeam - iar domnul mi-a explicat senin ca piticul tot zicea apa asa ca il ducea in parc, la cismea, sa-i dea apa (???!!). Ha! Nu stiu ce a fost asta, e prima (si sper eu singura) data cand patesc asa ceva si mi s-a facut rau, la propriu. Omul acela putea sa fie orice, de la un bunicut amabil pana la... mai rau, nu stiu si nici nu vreau sa ma gandesc, stiu doar ca nu iei copilul altuia de pe strada!!! Nu!

Acum ma gandesc cum sa-i explic omuletului ca nu e voie sa plece cu strainii, inca nu imi pusesem cu adevarat problema asta, ca doar e inca mic si sunt mereu cu el, cu ochii pe el... desi e adevarat ca nu sunt genul sa il tin lipit de mine, mai degraba am mereu grija sa fie in raza mea vizuala si la o distanta usor de recuperat, din cativa pasi sa pot ajunge la el. Dar mi-a sarit inima din loc.

Iar doua minute mai tarziu, dupa ce m-am ratoit la domn si i-am explicat ce si cum copilului, suna Bro': ca dupa ce trag un urlet brusc si ii inchid telefonul in nas sa fac bine sa-l sun inapoi, sa nu dea in panica pura :D.

06 September 2011

Space, the final frontier

Incepand de ieri deschide singur usa de la frigider. Ia ce doreste si apoi o inchide cu zgomot.

30 August 2011

Sweet Child of Mine - variatiuni pe tema data

Cred ca cea mai tare ever e varianta indiana (neaparat de ascultat pana la capat):D:



Alte versiuni (cu "celebritati"):















si...







Iar la final (desi clipuri mai sunt, variantele parand sa tinda catre infinit - am gasit si cu muzicuta :D) the one and only:

26 August 2011

Cautam gradinita

Pentru ca nu am reusit sa gasim varianta de gradinita taman buna pentru omuletul nostru, am decis sa apelez la "memoria virtuala colectiva " :D si sa va cer ajutorul. Caut o gradinita buna, preferabil in sectorul 2 Bucuresti, in zona Mosilor (sa zicem Izvorul Rece - Foisorul de Foc - Obor - Pta Galati), asa ca daca stiti ceva sau aveti ceva sfaturi, sugestii... va rog sa nu va abtineti :D, orice informatie e binevenita.

25 August 2011

Cenusa de trandafir in haine noi

Acum doi ani scriam despre un proiect de suflet: o revista online pentru femei, Cenusa de trandafir. Eh, iata, doi ani mai tarziu am decis sa facem revista "si mai buna", asa ca astazi lansam un nou format! Cadou de ziua noastra :D.

Ce s-a schimbat? Pe langa un layout nou, mai bine organizat (eee, nice, ce ziceti?) principala modificare o reprezinta faptul ca in fiecare luna vom analiza o tema prestabilita. Vom anunta subiectele cu mai mult timp inainte, astfel incat cei care sunt interesati sau considera ca au ceva de spus legat de acest subiect sa ne poata trimite sugestiile proprii si noi sa incercam sa le punem in aplicare, pentru ca ceea ce ne propunem este sa dezbatem tema pe toate partile. Ce mai, vrem "sa descalcim" putin problema, asa ca oricine are idei, intrebari, nedumeriri... este bine venit. Noi vom prezenta idei proprii, opinii ale unor persoane ce activează in domenii ce definesc sau sunt legate de tema aleasa, interviuri, concursuri care sa va permita sa "testati" pe propria piele despre ce discutam, chestionare in care ne puteti prezenta punctul propriu de vedere... dar si rubrici permanente, review-uri si cate si mai cate :-).

Eu ma simt tare bine, cu haine noi si in pragul unui nou inceput, iar in plus tema lunii septembrie este una care ma intereseaza direct: "lumea bio", asa ca ma laud emotionata :-).

24 August 2011

My song for today



The Naked And Famous - Young Blood. Asta daca va intrebati cumva care e melodia din al doilea clip de aici (daca nu l-ati vazut, va recomand insistent sa o faceti, e de "jos palaria" si pe mine m-a cucerit big time)... Al doilea clip, da?

23 August 2011

Rascolita

Sunt ganduri care nu imi dau pace, lucruri ce ma macina incet si de care incerc sa ma scutur si nu reusesc. Sunt dezamagita, furioasa si vreau sange. De ce? Pentru ca oamenii sunt lipsiti de suflet in fata celor mai pretioase lucruri din viata ta, pentru ca "te fac" cu zambetul pe buze si privirea senina si pentru ca eu ar trebui sa stiu mai bine decat sa cad in plasa lor.

Nu e un post ca sa ma vaicaresc si nici ca sa spun ce mi s-a intamplat, este unul ca sa NU uit.

17 August 2011

Do'tor Aa'pi


Scoate tacticos stetoscopul, si-l pune in urechi si vine la mine:

- Mimo, mami!
- Vrei sa imi asculti inima?
- Da! vine raspunsul incantat

Ma plec pe vine, ii arat cum sa puna cerculetul rosu in dreptul inimii si imit bataile acesteia: tuc, tuc. Rade incantat si fuge sa aduca otoscopul, cu care se uita atent in urechile mele. Apoi imi ciocane genunchii, pentru reflexe si imi pune termometrul, pe care uneori il confunda si cu un telefon, asa ca mai poarta si cate o conversatie detaliata (cu un confrate?). Concluzia acestui consult amanuntit (care include si taierea unghiilor de la picioare, caci altceva nu i-a trecut prin cap ce ar putea face cu forfecuta chirurgicala :D) este ca am nevoie de o injectie, asa ca ia un aer serios si ma inteapa in burta sau in laba piciorului, dupa inspiratie. Apoi o luam de la capat... ca e distractiv.

Uneori il consult eu pe el, metoda buna de a il face sa stea locului pentru un schimbat de scutec, dar cel mai adesea ma ataca el pe mine. Dimineata, la pranz si seara, sunt pacientul lui preferat, in fata caruia deschide solemn trusa si incepe sa extraga diverse instrumente. Si ce conteaza daca sunt pe fuga, sau daca tropai prin bucatarie gatind ceva, seringa ma inteapa in picioare si foarfeca are grija de manichiura mea... iar omuletul plimba trusa de doctor peste tot dupa el, iar la culcare musai sa fie prin zona, ca doar e primul lucru de care intreaba dimineata.

Este primul "role play" pe care il joaca in adevaratul sens al cuvantului si este adorabil cum isi spune singur "do'tor Aa'pi", luandu-se foarte in serios. Nu stiu de ce nu prea il tenteaza sa trateze animalele de plus, insa pe noi/ pe mine in special ne cauta neobosit de toate cele. Scopul meu era sa ii obisnuiesc putin cu ideea de doctor si sa nu ii mai fie atat de frica de consult, ca tare urat mai reactioneaza, cu plansete si tipete. Eh, nu stiu daca am reusit, o sa vedem, - eu sunt gata sa il las sa o caute si pe doctorita in urechi inainte sa il caute ea pe el :D - dar cu siguranta am facut un omulet fericit nevoie-mare.

16 August 2011

Ziua mea de nume

In onoarea zilei mele (dap, ma cheama si Maria) m-am facut creata. Si blonda. In fine, blonda cam eram eu, acum am niste suvite suplimentare, ceva mai clar blonde, insa creata, nope, pe asta nu o incercasem, desi parul meu are niste tendinte naturale de ondulare (taman cele care au fost incurajate acum).

So, Bu a decis ca ma intinereste, eu m-am obisnuit cu greu cu noua mea figura si ma gandesc cum sa o reproduc pe cont propriu, iar copilul cred ca mi-a comunicat ca trebuie sa imi spal parul!!! :D Sau cel putin eu asta am inteles, ca nu e bine cu parul asa, sa il spal, sa revina la normal... Mda, sa pare ca am un critic mic in casa, mic si exigent :-)).

Altfel... totul e cum am stabilit: pingele tocite, multe de facut si, again, dureri de coloana. Dar cu moralul stau destul de bine: imi place vara asta in care nu m-am copt prea mult, prefer asa decat sa ma ascund in casa din cauza caldurii insuportabile.

12 August 2011

Zaharul din iaurtul cu fructe



Filmul este cu si de la Viorel Copolovici - Pranzul din caserola - unde gasiti mereu retete grozave (do try the cheesecake, e simplu de facut si delicios, "the uhmmm...").

10 August 2011

Jurnal de omulet - 2 ani si 6 luni

Doi ani si jumatate - e un nou salt in dezvoltare, un progres pe care imi vine sa il numesc mai degraba "deschidere", caci copilul meu parca a inflorit. E mai sigur pe el, mai "baietel" pus pe sotii, mai curios si dornic sa invete, mai dezghetat, mai descurcaret. Personalitatea lui tot mai puternica iese de dupa fustele mamei si pentru mine e o mirare continua sa o observ si sa ii studiez fatetele: nu sunt eu, nu e nici Bu, e un omulet de sine statator, cu multe asemanari socante, insa una peste alta cu totul si cu totul alta fiinta, una pe care imi face placere sa o descopar.

Luna aceasta, desi eu nu sunt nicidecum grabita sa il pun pe olita (nu vad de ce sa fug sa castig maratonul, asa ca va rog sa nu ma mai intrebati de sanatate pe acest subiect), pe motiv de deranj la stomac si iritatie de scutec am ajuns sa incepem chestiunea scutecului cu susul in jos: copilul meu doarme fara scutec, insa ziua il poarta :D. Adica i-a placut atat de mult ideea, incat cere sa i-l scoatem la culcare, iar majoritatea noptilor nu avem accidente (pentru celelalte exista protectii de pat). Oook... ce pot sa spun, ma mai gandesc cum sa tricotez restul povestii.

Apropo de povesti: daca mai citesc o singura data povestea din Cars eu declar oficial ca o iau razna, devin maniaca si dau foc studioului, producatorilor, marketingului si, mai ales, traducatorului care a incropit cartea de la Biblioteca Adevarul. Filmul nu ii place (nici mie, l-am pus o singura data si mi-a ajuns, multumesc), insa din toata colectia Disney Clasic i-a casunat taman pe cartea cu masini, asa ca in fiecare seara la culcare incerc sa tricotez dupa imagini o poveste care altfel nu are cap si nici coada, asa de prost e scrisa. Dar, da, vestea buna e ca citim la culcare. Si citim si in masina, pentru ca omuletul are o colectie de 4-5 carticele din cele cu poze mari, ba cu animale, ba cu fructe, ba cu mijloace de transport si le citeste cu mare placere in timp ce conducem prin lumea larga. Cum le citeste? Ah, asta e o adevarata distractie, caci singurul lui interlocutor sunt eu, fie ca sunt copilot, fie ca ma chinui sa sofez (uneori printr-un trafic infernal, alteori cu 120 la ora pe autostrada)... si dialogul este invariabil de tipul:

- Maaami!
- Poftim iubitule
- O-titi!
- Aaaa, e un trenulet acolo?
- Da!
- Maaaami!
- Poftim.
- 'Oio!
- Aaa, ai vazut un vapor?
- Da, 'oio apa!
- E si apa acolo? Vaporul merge pe apa , mama.
- Da, 'oio apa! Mnamnam 'oio apa!
- E ceva de mancare pe vaporul de pe apa?
- Da! vine raspunsul satisfacut ... si asa o tinem in continuare, minute bune in care studiem curiosi carti pe care ma chinui sa le invat pe dinafara, caci daca sunt la volan si nu, nu stiu la ce animal se refera (era o caprioara, doh!) e in stare sa ma intrebe obsesiv de n mii de ori. Uneori am senzatia ca ma testeaza :D, pfff. Dar e bine, isi formeaza limbajul, zice mintea mea obosita.

Ii place tare mult sa deseneze si se chinuie sa respecte conturul. Nu ii iese mereu, insa in fiecare dimineata se arunca pe masuta (cea nou cumparata :D) pe care stau creioanele si cartea de colorat, mazgaleste ceva si apoi imi arata triumfator .

Mai are o "preocupare" absolut naucitoare pentru mine: pentru ca eu l-am invatat ca atunci cand vede o mizerie pe strada, in special "caca" de caine, sa ocoleasca si sa nu "calce in", well, el face asta constiincios, insa mai intai se opreste si imi arata obiectul cu pricina, explicandu-mi pe un ton trist ca ala e "wow-wow pi", mizerie de caine. Asa ca, vreau nu vreau, iata ca in parcursul nostru de la gradinita pana acasa inventariem cam toti rahatii de caine.

Tonul trist se aplica si la orice masinuta fara roti sau stricata cumva - mi-o aduce cu o figura distrusa, ce mai, compasiune pura, si imi arata amarat rau ca masina e stricata, vai noua, cautand usor impacientat in jur roata lipsa, poate o repara mama in mod miraculos (daca are si roata, mi le aduce pe amandoua, masina schioapa - tratata ca o pasare beteaga si bucatica lipsa, presupus salvatoare).

Au aparut si partile negative (moment in dezvoltare si influenta gradinitei?): a inceput sa nu mai dea jucariile (faza cu posesiunea e in floare, lucram la asta, ce sa facem) si da in mine (nu tare, ci cam cum ai da "leapsa" la joc) insa loveste, ca semn al frustrarii si neputintei cand nu ii convine ceva (ah, ce urasc partea asta, ce sa fac???).

Ce mai face? Mananca zmeura din curte, ba chiar alearga sa o culeaga singur cand poate; se descalta singur, dar mai inspre sufragerie, asa; spala toata gasca lui Mickey Mouse, care a ajuns sa faca baie cu el si, deh, sufera; are parca tot mai mult curaj si incredere in fortele proprii si isi testeaza limitele; insista sa isi cocoate singur motocicleta in portbagaj; zice si face diferenta mare-mic, insa la el sunt "uau!" (exclamat pe un ton entuziast, in acord cu dimensiunile mari pe care se presupune ca le are obiectul respectiv) si "mi", egal mic. Avem si "baii" care inseamna "baie" si se exclama vesel nevoie mare pana si in Bricostore, topaind agitat intre cazile expuse acolo si comentand dornic "baiii A'pi!"... dar si "mamaii" care este "mamaie", asistenta medicala de la gradinita si, in general, se pare ca toate cuvintele noi din aceasta perioada au un savuros "ii" la coada, de Bu si cu mine radem infundat cand mai auzim cate unul nou.

Stam mult afara, plecam des din oras, bantuim, cum ii spun eu - deh, sa ne facem plinul pentru iarna ce va veni, cand ne vom inchide in casa si vom juca jocuri. Acum exploram, facem cu mana pisicii din vitrina, mutam camioanele la salina, cotobaim dupa zmeura sau pur si simplu ne oprim langa un bumper de viteza si stam acolo minute bune, sa vedem cum fac masinile opa peste el (ah, musai sa fac rost de un scaun micut, pliabil, usor de transortat :D).