23 February 2015

7

Sau 13. Sau 17. Depinde cum/ ce numeri.



13 February 2015

Unde e 'tolul meu?

Copila mea vorbeste si vorbeste mult, atat de mult incat uneori nu ma aud gandind de toate comentariile ei si intrebarile si problemele si nedumeririle si... Plus ca vorbeste stalcit asa ca uneori e o provocare sa inteleg ce imi spune, una solicitanta - voi face o paranteza aici pentru a remarca faptul ca nu, nu eu sunt cea care intelege cel mai bne tot ce spune, mama aia atotstiutoare si experta, wonder mom, ci fratele ei cel mare care intelege intotdeauna ce zice ea (wow!) si acolo unde eu inca mai procesez confuza el deja raspunde, ofera, rezolva problemele. Sunt mega impresionata de chestia asta.

Insa e haioasa si teribil de simpatica atunci cand vorbeste si comentariile ei sunt delicioase, uneori ma distrez doar ascultand-o. Azi mosmondeam ceva in bucatarie si din spatele meu se auzea trilul ei vesel. Taca taca taca taca, fata mea avea diverse comentarii. Pana cand s-a facut usor liniste si tonul s-a schimbat. Era usor confuza si repeta nedumerita: "unde e 'tolul meu?", "unde e 'tolul meu?", "unde e 'tolul meu?" Huh? Ce a mai pierdut si ce e aia 'tolul, am apucat eu sa ma intreb inainte sa ma intorc si sa o vad cum statea in fund si se chinuia sa-si puna pantalonii.

Nu, nu stiu de ce ii scosese. Nu am idee nici ce facuse, insa reusise sa puna corect un piciorus prin cracul pantalonului insa pe al doilea il incurcase undeva pe traseu si nu reusea sa-l scoata pe partea cealalta a cracului... Asa ca statea in fund mirata si repeta insistent, tragand de pantalon: "unde e ' tolul meu?" (unde e piciorul meu?) :-)).

Am ajutat-o sa se imbrace si cand labuta piciorului s-a ivit afara din pantalon a exclamat razand: "a, 'ici era 'tolul meu!" . Dupa care s-a ridicat vesela si a plecat din bucatarie incantata, lansadu-mi un "mumumeeesc!" (multumesc) cantat.

12 February 2015

Doi dintr-o lovitura

Cei doi din fata se clatinau de ceva vreme insa nu mi-am imaginat ca le va veni sorocul fix in aceeasi zi. Azi, adica. Ziua in care copilul meu cel mare a topait incantat in fata mea, cu un dinte mic-mic (minuscul, nu ma gandeam ca sunt atat de mici si fragili) in mana. Primul dinte. A dansat dansul ploii si si-a aratat dintele oricui a putut (inclusiv surorii lui mai mici care dormea la momentul cheie si acum vrea si eaaa)...

Al doilea dinte, cel de langa el, se clatina periculos, cam la 90 de grade, de am zis ca ramane cu el in mana. Doua (sau trei) ore mai tarziu a cazut si el la datorie, se pare ca nu a rezistat fara fratele lui, iar noi avem acum Intaiul Mare Stirb al familiei, doi dinti din prima si un gol respectabil in dantura (jos).

11 February 2015

Colectionez culori

Imi plac enorm numele de culori, variantele "mai aparte", cuvintele cu sonoritate simpatica sau origini usor de detectat... dar si culorile pe care le reprezinta si le adun ca un colectionar avid, oh, my precious :D.


Burgundy









Arsenic








Eau de Nil








Falu red








Midnight blue








Taupe








Verdigris

Aubergine








Peacock








Coquelicot








Marigold








Plum








Teal









09 February 2015

Party

Eu vreau sa stiu ce fumezi... mi-a zis Ada ieri razandu-si in barba, ca doar ea stie, oh, cat de bine, cum e cu balamucul copiilor si petrecerile lor. Adevarul e ca anul acesta mi-am depasit cu inconstienta barierele proprii si m-am apucat sa fac diverse lucruri noi, despre care nu stiam prea clar cum vor iesi. Asa se face ca omuletul meu a tinut-o din petrecere in petrecere iar eu am (re)descoperit diverse despre mine si abordarea unei probleme.

Totul a inceput de joi - vineri, cand am intrat cu dreptul in balamuc, realizand primul tort din viata mea. Asadar, Houston, we have a cake. Big cake, cat tava de cuptor, de unde si dilema "da' eu pe ce sa il pun?"(mda, decorul este dupa puteri si capacitatea de a glazura si convinge nuca de cocos sa se lipeasca pe laterale). Dar lumea a zis ca a fost bun, foarte bun, de mancat s-a mancat tot si mi s-a mai si cerut si reteta, deci e de bine.


Sambata am realizat cu stupoare caaat de multi copii sunt in familia mea extinsa. Si ce mari s-au facut. Restul serii se pierde intr-o nebuloasa din care retin ca bebeluna a mancat si din meniul de copii si pastele tatalui ei si din pestele meu si doua felii de paine si felia de tort a bunicii. Si ca omuletul a facut Lego-uri vajaind si a invatat un numar de magie "spectaculos" (cu o cutie de lapte).

Duminica a venit al doilea moment major de orbire personala - omuletul si-a invitat cativa colegi de gradinita la noi acasa. Si cum unii colegi au surori sau frati mai mici in grupa cu bebeluna si mai ales o anumita surioara pare sa fie prietena ei cea mai buna... right, in casa mea s-au prezentat un total de 10 copiii, 7 cu varste in jur de 5-7 ani si 3 de 2-3 ani. Fara parinti (o singura mama a ramas si ea, asa ca eram trei adulti in toata casa :D). Nu m-am stresat, am facut o pizza si doua checuri, le-am pus pe masa si asta a fost... iar petrecerea a fost o mare bucurie si incantare pentru copii. Am avut si o jucarie cu apa (ha! :D) si un soi de joc muzical (Bu continua sa ma surprinda) si grupul care s-a refugiat in varful patului si pe cel care facea Lego si mare hit al masinutelor-pe-circuit si... A fost bine: da, au facut dezordine si galagie dar in cea mai mare parte s-au cam gestionat singuri iar eu m-am uitat amuzata, n-au stricat nimic, nu s-a intamplat nici o drama si nimeni n-a plans sau s-a certat cu altcineva. N-am iesit traumatizata si nici isterica din experienta asta. Obosita, da, firesc.

Asa ca am avut un weekend plin. Concluzia mea este ca lucrurile sunt de multe ori si asa cum te astepti sa fie si se vor intampla asa cum te astepti sa se intample. Cand cauti ce-ar putea merge rau sigur ca vei vedea doar latura negativa si dezastrul care se precipita asupra ta. Eu una am aflat ca daca pornesti la drum calm si optimist poti face si un tort onorabil si o petrecere cu 10 copii intr-un apartament de bloc. Totul tine de perspectiva :D.

06 February 2015

6

Cand copilul meu a implinit un an am simtit ca am trecut un prag important, am perceput varsta aceea ca pe un hotar - hotarul dintre numaratul lunilor si adunatul anilor. Era o clipa importanta, o cifra aparte in setul numerelor pe care le adunam an de an.

La fel percep si varsta de 6 ani. Un nou prag, pe care iata, il trecem azi - la ora 14 si cateva minute s-au implinit fix sase ani de cand il cunosc (:D), de cand sunt mama. Sase ani mai tarziu copilul meu nu mai e nici bebelus, nici toddler si nici macar prescolar, am trecut toate granitele si in fata mea se intinde lumea cu un scolar alaturi, la toamna copilul meu (al meu?!, oh vai, cand a trecut timpul si oh, vai, mnu, nu sunt pregatita) va merge la scoala.

Baiatul meu trece intr-o noua etapa :D iar eu ieri ma uitam, deh, la poze vechi. Greu de descris valul de emotii ce m-a cuprins si incantarea cu care am regasit carliontii pe care ii poarta acum surioara lui sau zambetul smecher-oh-atat-de-tipic-lui pe care il afiseaza cand "are o idee". Era bucalat si copilaros, acum e fin si slab si cumva croit pe lung, fara sa fie inalt. Are trasaturi frumoase, delicate, osatura fina si ochi cu gene lungi si dese. I-a aparut o alunita mica pe barbie, fix pe linia maxilarului, i-au ramas mici o groaza de pantaloni si i se clatina doi dinti...

E  o combinatie pe care nu o pot pune in cuvinte intre reticent si capos si mamos si... luminos :-). Mai degraba il simt cum e decat sa ii pot descrie personalitatea. E bun, un suflet bun. Are o gandire logica ce ma surprinde adesea. Intelege orice daca ii explici, poti vorbi cu usurinta cu el. Rade, se bucura, copilareste din plin si totusi il simt cum creste, vad cum de sub oasele alea mici se pregateste sa se inalte un pre-adolescent (un mic adult), e un viitor barbat acolo.

6 ani. Wow! Am mai trecut un prag. Nu-mi doresc nimic anume, nu vreau sa fie altfel, mi-e bine asa cum e, il vreau fericit si implinit, sa-i fie bine in pielea lui, sa aiba incredere ca poate face orice isi propune, doar sa vrea - viata e a lui, sa se bucure de ea. Creste frumos si sunt tare, tare mandra de el. Mandra ca sunt mama lui. Inca din ziua in care s-a nascut ma consider o norocoasa :D.

03 February 2015

De ce-uri

Varsta intrebarilor ne-a lovit din plin si logica omuletului continua sa ma uimeasca, alaturi de curiozitatea aceasta minunata care insa imi cam pune neuronii pe moate pentru ca... ah, oh, cum sa cuprinzi cantitati uriase de informatii intr-un raspuns simplu si clar? Am ajuns sa citesc diverse carti gen "Intrebari mari de la cei mici...la care raspund niste oameni foarte importanti" petru ca ma tot ia prin surprindere cu varietatea subiectelor atacate :D.

De ce au pinguinii aripi daca nu zboara?
De ce se spune cale ferata?
De unde stii care ciuperci sunt otravitoare?
Cum arata Dumnezeu?
Semnele de circulatie de ce sunt pe strada?
De ce este portocala portocalie?

Trei dintre intrebarile de mai sus au aparut in ultima conversatie, la telefon, deci omuletul e rapid si naucitor. Iar daca toate acestea nu reusesc sa te destabilizeze, mai ataca fulgerator si cu un "tu cum vrei sa fie tortul tau la ziua ta?", care ziua mea e la toamna si eu tocmai ii explicam cum e cu ciupercile otravitoare (la asta a vazut ca m-a blocat si a decis singur ca imi trebuie un tort cu printese).