21 November 2011

Lucrurile bune vin cand te astepti mai putin

... spuse Frumoasa cea Adormita :D.

Sau, daca vreti, la fel de bine postul acesta se poate numi Bebe la bord - take 2 pentru ca frumoasa mai mereu pusa pe un somn bun sunt eu, yours truly, Zu cea insarcinata again, in 6 saptamani.

In stilul nostru clasic de a ne face copiii pe alte coclauri decat cele natale probabil ca pe acesta l-am adus din Italia, asa cum fratele mai mare e "la origine" din Bulgaria. Probabil de aceea, spre deosebire de primul care a venit neasteptat de repede, acesta s-a lasat asteptat: pandea concediul :D. Si l-a pandit destul de mult, cat sa ne luam noi gandul de la el si sa ne faca o surpriza de proportii, una pe care am aflat-o abia acum o saptamana si pe care inca o mai rumegam.

Insa unele lucruri sunt ciclice cumva si cum pe primul l-am anuntat la sase saptamani, iata ca acum, tot la sase saptamani vorbim despre bebe numarul doi. Si speram din tot sufletul sa fie bine, doctorul ne-a spus deja sa fim pregatiti pentru o sarcina cu complicatii datorate problemelor de tensiune aparute in prima sarcina (preeclampsie). Asa ca musai sa raman zen si, zic eu, la fel de "wise" :D ca atunci cand am zis ce scrie aici - copilul exista, se pare ca foreaza ceva tunele pe-acolo, iar eu dorm pe mine...

Asadar, reluam ecuatia cu bebe si de data aceasta mai avem bonus un omulet carliontat topaind prin zona. Ce pot sa spun: stay tuned, ca o sa fie fun :D.

19 November 2011

Bu si Zu

Dupa un conflict cu cel mic, decis sa faca x lucru taman cum vrea el si nu cum vrem noi (in ultimul timp cred ca are un puseu de independenta, ceva), lucrurile fiind rezolvate, ma asez la computer sa termin ceva, cand Bu intra si el in birou si in spatele meu se aude mormaitul lui cam agitat (alegerea cuvintelor e o dovada clara ca omul era cam confuzat :-))) : "Cred ca a mostenit de la tine, frate, deci atata incapatanare n-am vazut!"

:-))

18 November 2011

Jurnal de omulet - 2 ani si 9 luni


Teroristul nostru creste. Si ii spun terorist pentru ca mmmm, este un munte de caposenie si smecherie. Totul, dar absolut totul la noi este negociere si santaj, inspira si expira din partea mea si oh, cele mai dulci zambete din partea lui. Pentru ca da, smecherul sef are o tactica dementiala: face o boacana, stie ca e ceva ce nu are voie si taman cand ma bosumflu eu mai bine la el, pac, intoarce mutrita aia de ingeras din poza de mai sus, cu un zambet larg (sirop-sirop, ce mai!) si imi zice pe cel mai alintat si plin de iubire ton... "maaami"... de parca l-a lovit revelatia vietii lui si bucuria maxima ca ma vede pe mine, obiectul adoratiei lui... Bonus, imi mai ia si fata in maini si ma mangaie, pas sa nu te apuce rasul, daca te tin curelele!!!

Asa ca pot spune cu mana pe inma ca aia cu usturoiul mancat si gura care nu miroase a invatat-o perfect. Acum lucreaza la negocieri, si cum la capitolul cifre stie doar unul (unu),tei (trei) si opt (rostit triumfal de fiecare data :D), discutiile noastre legate de "hai, se termina episodul asta din Mickey Mouse si gata" ajung la "unuuul, mami!" "mai vrei sa vezi unul? bine, inca unul si gata"... Frumoasa negociere, nu? Doar ca micutul zambaret vede ca ii merge si pluseaza big time, lansand trimfal un "opt!", hehehe, inca opt episoade? sa fim seriosi... moment in care incearca ceva mai pasnic cu un "tei, mami" :D. Si tot asa, la orice, de la numarul de patratele de hartie igienica pe care pofteste sa le consume (hei, se sterge si el, ca oamenii mari) pana la numarul povestilor citite inainte de culcare, totul este prilej de discutii.

A redescoperit trenuletele si insiram sine prin toata sufrageria, eu ma bucur ca i-am gasit ceva carti de povesti mai umane si citesc de zor in fiecare seara (problema e ca face fixatie pe cate una si musai sa o repet la infinit, grrr), vrea sa se imbrace/ coboare din masina/ faca aproape orice singur si "nuuu, mami" e la ordinea zilei. Picteaza si amesteca toate culorile intr-un hal fara de hal, iar autobuzele sunt preferatele lui cand vine vorba de "masinute" (mari, mici, autobuze sa fie!). Facem lego si ne jucam de-a supermarketul, omuletii merg la cumparaturi si cand obosesc mai apar si cate un buldozer sau o pisica prin magazin, ca doar si ei vor o paine, o sticla de lapte, ceva... Am descoperit care este melodia cu wa-wa-wa, era chiar sub nasul meu si nu ma prindeam: "The wheels on the bus", mare feblete mare care acum a intrat si ea in repertoriul meu si nu ca mi se cere sa o cant, mi se spune exact ce parte sa cant: pe cea cu bebe care plange, cu stergatoarele care fac "swish-swish-swish" sau cu usile care se inchid si se deschid...

Lumea imi spune ca sunt calma, foarte calma si ca nu pot nicidecum sa scot flacari pe nari, eu ma simt ca trei vulcani pusi unul peste altul... insa adevarul este ca cel mic e ca cel mai fin detector de metale in preajma mea. Ma simte si reactioneaza prompt atunci cand eu nu sunt ok cu mine si ceva ma framanta, e fantastica legatura asta dintre starea mea de spirit si dispozitiile lui. Asa ca respir/inspir, iau totul ca pe o joaca si ne gadilam, topaim, negociem in cifre si ne minunam incantati la orice masina care intra in garaj (se duce sa faca "nani") sau dovleac sculptat la gradinita. Si e frumos si multa veselie si imi aduc aminte de ce am citit aici: "You can't possibly know the enormity of the feelings you will have for your children. It is absolutely fucking terrifying."

Sa va mai zic?

Ei bine, un copil e 49% "incredible pain in the ass" si 51% "most sublime joy you've ever felt" iar "that one percent makes all the difference".

:D

11 November 2011

Mutam ceva munti?

E greu sa publici despre diverse cazuri pentru ca, inevitabil, va trebui sa alegi pe cine sustii si pe cine nu, pe cine ajuti si pe cine nu. Asa ca am preferat sa raman in umbra si sa nu imi fac publice donatiile, insa... mi s-a schimbat oarecum perspectiva. Am inteles ca primul pas este popularizarea, pentru ca asa vestea va ajunge la cat mai multa lume si muntii ar putea incepe sa se miste. Am inteles asta pe pielea mea, cand cu gradinita - atunci am primit ajutor si am vazut ce inseamna puterea adunata a mai multor oameni. Asa ca vin cu trei povesti ce au nevoie de sustinerea voastra, cu rugamintea sa ajutati si sa transmiteti vestile mai departe:

Talciocul urban de weekend-ul acesta este dedicat sustinerii lui Bibi, un copil (bebelus de nici doi ani!) ce are nevoie de transplant de maduva pentru o boala extrem de rara, cauza pentru care Bogdana pledeaza de foarte mult timp, organizand diverse vanzari de produse pe blogul ei. Ei bine, de data aceasta lucrurile iau amploare si toti banii stransi la talcioc ii vor fi donati lui Bibi.

Ada a scris acum ceva timp despre cazul unui tanar doctor, Catalin Sandu, 25 de ani, absolvent de Medicina cu 9.06, bolnav de o forma de cancer atat de rara incat se cunosc doar 200 de cazuri. Dam o sansa unui tanar doctor sa salveze la randul sau alte vieti?

Maria cauta donatii pentru copii nevazatori din Buzau, de la haine si jucarii pana la ajutoare in bani care se pot transforma in atatea lucruri minunate pentru ei... Orice ajutor este binevenit, hai sa ne asiguram ca vine si la ei Mos Nicolae!

Ce ziceti? Va implicati? Facem muntii sa se miste din loc?

08 November 2011

Dimineti de catifea

Diminetile de catifea vin dupa o noapte buna de somn, in care copilul se trezeste o singura data si tu reusesti sa bucuri de moliciunea saltelei proprii si de perna cea pufoasa. Lumea se vede altfel cand esti odihnit si faptul ca cel mic se agita nitel pe la 6 dimineata, cat sa se ridice din pat si sa se vada ca esti acolo, pentru ca apoi sa se cuibareasca mai bine langa iepuras, e doar un prilej ca sa il invelesti cu pledul si te uiti la el cu drag: cat de mic e! Omuletul doarme si il asculti cum respira incet, aproape ca o soapta, cu gura intredeschisa si figura de ingeras bucalat si inocent. E al tau.

Nu iti mai vine sa dormi, asa ca mai lucrezi ceva la computer, in linistea absoluta ce cuprinde casa - nu e graba, e bine si e tihnit, iar luminile diminetii presara umbre fugare prin intunericul ce cuprinde casa. Apoi intorci capul: pe hol se aude un fosnet aproape imperceptibil, dar pe care il cunosti atat de bine... asa ca te uiti spre usa si astepti si, intr-adevar, curand apare copilul cret, molfaind urechea iepurasului. Il iei in brate si ti se cuibareste la piept inca adormit, furand cateva momente in plus de lene si rasfat.

Apoi isi ridica brusc capul si vezi privirea alerta, vesela: un zambet larg ii lumineaza fata - e clar, s-a trezit, iti spui in timp ce omuletul lanseaza deja binecunoscutul indemn: "Mami, bleble (=lapte)!" si se da jos din bratele tale, tragandu-te repede dupa el catre bucatarie. Incepe o noua zi...

Buna dimineata!

07 November 2011

La opera cu copilul

In weekend am ajuns cu cel mic la primul nostru spectacol de opera: Motanul incaltat - eh, bilete obtinute printr-o intamplare, am zis ca ok, nu stiu cat o sa inteleaga cel mic, insa sigur o sa vada si el ceva, o sa fie simpatic, cu motanul, sala de spectacol etc... si iesim cand cedeaza. So, here it goes, povestea unei iesiri la Opera cu un copil de 2,9 luni, manualul for dummies:

Inati urca mataluta doua (parca?) etaje de scari maestuoase cu copilul in brate, asta daca vrei sa ajungi in secolul asta sus, preferaabil inainte de inceperea spectacolului la care taman ai fost anuntata ca s-au dat mai multe locuri decat sunt. Apoi explica-i copilului de ce s-au stins luminile (chestia asta e intotdeauna surprinzatoare). Dupa care... improvizeaza. La greu. Nu te lasa vrajita de iepurasii de pe scena, ca sa zici ca ai scapat, deh, iepurasii sunt fun si intelege copilul care-i treaba cu ei... dar nu, acusica vin motanul si stapanul sau si incep sa se lamenteze pe scena. Eu i-am explicat omuletului ca sunt suparati, ca le e foame si nu au bani sa-si cumpere mancare iar cand stapanul a insistat sa-si puna si un streang de gat si a incercat sa se spanzure de un copac am trecut cu gratie peste si am subliniat ca este "foarte" suparat (in mod evident, omul vroia sa se spanzure!). Apoi bucura-te de o mica perioada de relaxare, ca iar vine un iepuras si cu astia e usor. Apar si niste vanatori. E simplu: il cauta pe iepuras, el se ascunde (e un joc) si motanul le iese in cale si le spune ca o sa il gaseasca el si, deh, trag un dans in cinstea evenimentului (???)... dupa care uite, mama, vezi, ii da un morcov si noi stim ca iepurasilor le plac morcovii, vezi, ce dragut e... si acum sunt prieteni si, uite, danseaza de bucurie...

Bon, iar zici ca ai scapat si ca poti face asta, te pricepi sa improvizezi, cand pe scena apare nu, nu o trasura, ci o masina, din care coboara doi mafioti-hoti care incep sa se lupte pe niste cufere (in care anunti victorioasa ca sunt bani, prematura idee) si... hmmm... ii spui copilului ca sunt niste oameni care uite ca nu se mai inteleg si se cearta (ignori cu grate cutitele cu care se ameninta, doar s-au certat si au o discutie, da???) si... uite ca apare motanul si le spune sa nu se mai certe si mda, in cufar erau haine, dar, uite, mama, o palarie maaare, vezi ce frumos ii sta??? si uite ce haina frumoasa!!! si ce cizme, mama, wow, ce bine arata acum motanul, vezi, ii place si iepurasului, ca iar danseaza si canta de bucurie amandoi!

Hai ca-i bine!

Schimbare scurta de decor, cade cortina, copilul incepe sa mormaie ceva despre tati si plecat cu titi dar incepe o noua scena si il vrajesti cu povestea palatului, care este, asaaa, o casa foarte maaare si iata ca toti fac nani... care pe unde a apucat, pe jos, pe podea... si uite, imparatul (intr-un scaun cu rotile si un ghiveci cu flori in cap???) e suparat si le spune sa faca ordine si curatenie ca vine motanul in vizita si toti se trezesc si fac repede-repede curat (ignoram individul in costum cu alura de Matrix, nu e clar cine e si de ce sta infipt in mijlocul scenei cat timp restul alearga de bezmetici). Si vin motanul si iepurasul si, ooo, ce fericire, vorbesc cu imparatul... si de aici lucrurile devin incerte pentru ca mai apar si vanatorii si in toata marea aia de costume de epoca vine si o trupa de comando-ninjutu cu cagule in cap si un mare dregator cu fata verde si mers tapan care insista ca imparatul sa semneze ceva si motanul il invata sa nu semneze, ca poporul e "napastuit" (cum explici asta???), iar apoi motanul sare pe geam (???) si copilul se foieste din ce in ce mai tare ca tati, titi...

In timp ce tu negociezi cu cel mic daca sa mai stai sau nu, pe scena s-a schimbat secventa si au aparut niste robi in lanturi care cantau nefericiti. Robi??? Sclavi??? Eu m-am blocat. Imaginatia mea functionase pana acolo, cu astia ce mai era, unde sa ii mai bag in poveste??? Iepurele s-a imprietenit cu motanul, motanul a gasit niste haine foarte frumoase, merg impreuna in vizita la palat si... cu robii ce sa fac? Al meu nici nu stie ce e aia "rob", "inchisoare", "inlantuit" etc... insa omuletul baga textul cu "pipi, mami" si pana cand agitam noi tot randul, ne impiedicam pe intuneric si galopam pana la toaleta si inapoi, se lasa pauza. Aia mare, moment taman bun sa declaram ca ok, atat e suficient pentru moment, mergem acasa, mai ales ca iata ca ies si cei cu care am fost la spectacol: prietenul cel mai bun al omuletului si mama lui.

Acum, sa fiu cinstita, povestea bietului Motan incaltat a luat turnuri nebanuite in cazul unor mame cu copii mici, poate prea mici pentru un spectacol care altfel probabil ca e ok pentru alt segment de varsta, acolo nu imi dau cu parerea, eu povestesc doar experienta din unghiul nostru, ce am facut/ gandit si improvizat. Si ca veni vorba de improvizat, the fun part pentru adulti abia acum incepe, ca cel mai nostim e sa faci schimb de impresii si de povesti, afland astfel ca ceea ce tu ai numit "e suparat pentru ca ii e foame si nu are bani sa cumpere mancare" a fost interpretat doua scaune mai incolo ca "e suparat pentru ca nu a fost la gradinita"... :D

01 November 2011

Lalaieli

Am vazut Vocea Romaniei. Frumos, n-am ce sa zic, dar, zau, oameni buni, nu se compara cu ce fac eu in masina cand merg cu piticul! :D Pentru ca, da, v-ati prins: cant. Sau cantam. Intai incepe el: o jelanie de iti crapa capul, melodii urlato-recitate, nimic cu noima decat daca esti mami si ai habar ca "ho'to'" e "Hot dog" si se vrea melodia din Mickey Mouse sau ca "ia-ia-o" este "Old Macdonald had a farm...". In fine, trebuie sa recunosc: nici mamele nu sunt infailibile, asa ca melodia cu "wa-wa-wa" intonat obsesiv n-am habar ce e, dar cred ca o cam uraaasc :D.

Eh, chestiunea e ca un moment dat cedez. Nu o sa iasa cantaret, asta imi e clar, dar cum sa-i distrug eu placerea si sa-i narui increderea in sine? Pot? Nu pot, asa ca zic macar sa-l completez, sa particip si eu activ, poate imi mai trece durerea de cap. Atata imi trebuie, pentru ca omuletul se prinde rapid ca mami = radio super funny cu comanda vocala si imi dicteaza pe rand ce sa lalai:

"Ho'to', mami" si ma pun pe intonat melodia asta pe care nici nu o stiu bine. Cand ma incalzesc mai tare, pac: "ia-ia-o, mami"... eh, aici e mai bine, pot sa ma desfasor in voie, pot chiar sa-l sperii pe paznicul de la work, iesit saracul din ghereta la timp sa ma auda intonand puternic un ia-ia-o in timp ce activam bariera de la intrare cu cartela, motiv pentru care lasasem si geamul jos.. dar, hait, comada vocala ma intoarce cu coada intre picioare la amicul meu Mickey si al sau "ho'to'", pentru a ma arunca mai apoi in ceata lui "otutu, mami!"... huh? vrei sa faca mami ca trenul? daaa, vine raspunsul entuziast, asa ca ma lansez cu patos intr-un "uciu-ciu-ciu, uciu-ciu-ciu... tu-tuuuuu"!