31 August 2010

Picior plat valg bilateral

Asta e diagnosticul piticotului dupa o plimbare la ortoped. M-am tot uitat la cum calca: prea spre interior, asa ca am zis sa fac niste investigatii. Din ce am inteles este predispus la platfus, in ideea ca piciorul este inca in formare si nu se poate vorbi clar de platfus decat inspre 3 ani. Si cum Bu are platfus, here we go, copilul ia tot ce gaseste pe la parinti :P (ar trebui sa-i fac o lista, ce sa ia si de ce sa se tina departe, ca nu-i nevoie chiar toate, mama :D).

Concluzia: mers descult pe teren accidentat (nu in casa, afara, la mare, pe iarba, unde gasesc) si incaltari cu glezna si sustinator plantar. In casa sa stea incaltat. Control again peste un an. Doi medici mi-au recomandat Ortopedia, firma de incaltaminte mai degraba ergonomica decat ortopedica, foarte bine facuta si cu modele variate si frumoase.

De altfel primele incaltari ale lui bebel cand a inceput sa mearga au si fost de la Ortopedia, firma care imi place foarte mult, eu avand fixul unei perechi bune de pantofi (in special cand se formeaza piciorul). Ulterior i-am luat de la alte firme, avand grija ce model si ce materiale sunt, dar gandindu-ma ca e vara si sa-i pun ceva mai lejer in picioare. Partea negativa e ca Ortopedia, desi ma declar fan, au pret fix la pantofi: 175 RON si nu fac reduceri, ca se vand oricum ca painea calda :-)) asa ca o sa cheltuiesc ceva pe viitor... Iar de lasat descult l-am tot lasat cand am putut, inclusiv prin casa toata vara, ca doar e cald... dar uite ca nu suspectam nimic pe atunci, e clar ca omuletul e predispus genetic la chestiunea data.

Deh, nu e un capat de tara, dar cat pot sa fac ceva, am sa fac. Si om vedea ce iese, oricum, asta sa ne fie problema :-)...

P.S. Am fost sa-i iau piticotului incaltari si i-am luat doua perechi (una mai pentru toamna). Vorbind cu Bu la telefon dupa aceea i-am spus: azi am cheltuit aproape patru milioane pe pantofi! Jur ca l-am auzit pe Bu cum s-a inecat... :-)).

30 August 2010

Hai-hui

Calatorului ii sade bine cu drumul, iar noi am stat deja prea mult in Bucuresti, asa ca am facut ce stiu eu mai bine sa fac: bagaje. Cred ca pot sa fac un business din asta, ca doar raspund cu succes provocarii de a inghesui cat mai multe in papornite cat mai compacte si putin numeroase.

So, dupa o saptamana (!!! prea mult :D) in Bucuresti, joi seara am decolat. Oprirea a fost la Busteni unde am petrecut o noapte pe racoare, iar a doua zi am facut o oprire scurta la Brasov la nasii nostri de cununie (jucat cu piticotul acestora) si apoi am mers mai departe pana la parintii lui Bu, unde bebel s-a jucat cu verisorul lui mai mare si s-a dat de zor in leagan.

Sambata am aterizat la lacul Sfanta Ana cu sora lui Bu (ne-am regasit si cu nasii nostri de cununie), iar piticotul s-a balacit fericit in apa, a patrulat mandru in fundul gol si a insistat sa se vare tot peste tot (pietricele, noroi, iarba, nimic nu a scapat). Am tras o tura si pe la Balvanyos unde am mai gasit niste rude iar copilul a papat la restaurant cu ai sai parinti si mai apoi a fugarit o pisica pe sub masinile din parcare (cu lasat in patru labe si uitat mirat pe sub ele), latrat la un catel (incercare de dialog???) si admirat cu uuu-rile de rigoare un urs imens-statuie. Totul pe un soare orbitor.

A urmat duminica ploaia incredibila, care ne-a prins de dimineata la parintii lui Bu in curte, culegand mere de pe jos si fugarind iepurasii - piticot are pelerina de ploaie asa ca il las afara cand ploua, doar ca eu nu aveam nimic, asa ca m-a plouat binisor :-). Dupa aceea am reluat traseul: drum-somn de doua ore pana la Brasov unde s-a jucat cu piticotul nasilor de cununie si a infulecat doua iaurturi si o noapte petrecuta la Busteni, de unde aterizam in Bucuresti cu forte proaspete, multi kilometrii la bord si tolba plina cu povesti.

26 August 2010

Cenusa de trandafir

Proiectul meu alternativ, revista online pentru femei Cenusa de trandafir a implinit un an :-).

Spuneam la momentul infiintarii ca "scriu la fel ca aici. Sunt tot eu :-). Dar vorbesc despre o latura a mea si problemele/ intamplarile tipice ei. Pentru ca sunt femeie. Si am cam obosit sa mai citesc doar despre ce machiaj se poarta vara asta sau cum sa il cuceresc. Asa cum spuneam si intr-un post mai vechi... Cred ca a fi femeie inseamna mai mult de atat si ma intereseaza sa aflu cum reusesc alte femei sa "jongleze" cu toate aspectele vietii cotidiene, sa gasesc acele lucruri care ma fac diferita, sa aflu informatii utile sau pur si simplu sa citesc povestile de viata ale unor femei care chiar inseamna ceva."

Acum ca "avem si dintisori" :D, sper ca am reusit toate acestea :-). Mai e drum lung de parcurs si multe de invatat si perfectionat, pana acum pot spune doar ca a fost greu, a fost frumos, a meritat, speram la mai mult si la mai mare si ne bucuram de orice prieteni noi, vizite, comentarii, guest posteri sau colaboratori castigati.

Si da, sarbatorim! Am decis sa ne aniversam printr-un concurs!

25 August 2010

Rabi, evreul, capra si casa

Conform ideii "baga si capra in casa", noi ne-am trantit cu mult elan in mijlocul sufrageriei una bucata cort de copil. Taman ce ne mai lipsea, dar piticotul este fericit, iese si intra intr-o veselie, baga toate jucariile acolo sau se ascunde de mine ca sa facem cucu-bau. Asa ca l-am dotat cu o paturica si pernute moi, copilul e multumit, iar noi va anuntam ca traim cu capra in casa si ne e bine :-).

Bonus, avem si una bucata carucior de shopping de jucarie (multumim Ceska pentru sfat) cu care piticotul pleaca tacticos la "adunat" de diverse obiecte de prin casa. E colorat, e haios, copilul adora sa il incarce cu toate minunatiile.

24 August 2010

Bu, Zu si otita

Dialogurile mele cu Bu sunt "iuti", un schimb de replici rapid, cu multe tachinari si ironii si, desi poate ca la batranete ma astept sa devenim mai molcomi si mai linistiti, pe moment nu imi pot imagina altceva. Motiv pentru care otita, cu a sa ureche terminata si captusita, bonus cu un ghemotoc de vata (pus de doctorita cu interdictia ferma de a il scoate), mi-a adus un Bu naucitor. Eu ma lansam in tiradele mele obisnuite si la un moment dat Bu se intorcea catre mine cu figura usor confuza, afisand un zambet amabil (si ceva din aerul chinezilor zambareti dar cam naivi :D) si glasuia politicos: "Ce spui? Imi pare rau, nu aud pe partea asta"...

Asa ca trebuia sa schimbam locurile ca sa stau pe partea cu urechea buna si sa reiau tirada.

Nu mai zic de genul acela de replici-soapte pe care doi parteneri cu state vechi si le arunca din cand in cand in public, mici semnale codate. Chinezul meu zambaret ma privea tamp: nu auzise nimic, poate puteam sa repet???

22 August 2010

Traim. Stop.

Viata mea s-a "imbogatit" cu o otita din partea lui Bu, care acum traieste pe baza de pastile din 6 in 6 ore sau din 3 in 3 ore si o nunta la care am fost ieri cu piticot cu tot. Prima este dureroasa pentru ca il doare pe Bu teribil si, implicit, ma afecteaza si pe mine, mama full time mai mult decat full time cu aceasta ocazie. A doua este dureroasa si ea in felul ei, pentru ca desi a fost tare frumos iar piticul a devenit rapid mascota evenimentului, eu, ca o doamna ce sunt, mi-am rupt picioarele (adica am ocolit jumatate de Marriott pe tocuri, fugarind Duracell-ul).

In rest, ramane cum am stabilit, ba chiar mai rau, daca ma gandesc la tragedia de la ce am scris in postul anterior.

17 August 2010

Dreptul la speranţă

Nimic nu mai poate fi spus după o tragedie ca cea de la Maternitatea Giulesti. Cuvintele nu ajung pentru a exprima imensitatea prapastiei care se casca în fata noastra. E hau si doare, doare crunt, doare fizic, doare cu lacrimi amare. Doare daca esti om, daca esti mama, daca ai iubit vreodata.

De ieri ma tot uit la televizor si nu ma mai pot gandi la altceva. E groaznic, teribil si imi vine sa plang, mie, care nu am fost acolo si sunt doar un simplu observator.

Dar sunt mama si om si nici nu ma pot gandi ce este in sufletul familiilor respective, ce simt mamele care si-au pierdut nou nascutii in acest incendiu. Sa simti bucatica aceea de viata crescand in tine, sa ii veghezi cu sufletul la gura fiecare miscare si sa te bucuri de intalnirea cu sufletul protejat timp de nouă luni, pentru ca apoi să-l pierzi brusc, intr-un mod atat de absurd... Bucuria se transforma in durere crancena.

Aşa ceva nu trebuie sa se intample. Nu e voie. Nu se poate.

Avem dreptul la speranţa, avem dreptul ca macar într-un spital sa ne stim in siguranta. Nu e o rugaminte, e un drept. Avem dreptul la aceasta certitudine, sa ne stim nou nascutul in siguranta in salonul de alaturi.

Copilul meu a avut 2300g, s-a nascut la 37 de saptamani, dismatur si a stat in incubator prima saptamana din viata lui. Ma cutremur cand ma gandesc la tragedia de la maternitatea Giulesti.

16 August 2010

Gaga imposibil

L-am revazut astazi si am aceeasi reactie: bai, la videoclipul asta se uita si copiii!!! Ca doar e difuzat la orice ora pe toate posturile de muzica! Si ok, piticotul se uita la ce pun eu, dar un copil mai mare se uita singur la televizor!

Eu sunt satula: ori dai de asa ceva, ori de femei in costume de baie si tocuri care se bataie indecento-sexy, sa taraie pe podea sau se zbenguie sub stropi de apa. Ati ascultat versurile astea? What I want is what you want - asta ca sa dau doar un exemplu...

Adica fain, ascultam muzica, dar ce naiba se intampla, zau???

Si dupa aceea ne plangem ca am ajuns obiecte sexuale.

14 August 2010

Visare

Noi suntem de joi la munte, dupa ce am razbit printr-un trafic incredibil, totul culminand cu o ora petrecuta intre Sinaia si Poiana Tapului. Motiv pentru care acum ne consideram "sechestrati" in varf de munte si nu prea mai iesim stanga-dreapta, dar nu ma plang: e tare bine in mijlocul naturii. Am si scapat de canicula aceea de care se plange tot Bucurestiul la radio si Bu la telefon (Bu care s-a si imbolnavit cum am plecat noi, sa stiu o treaba - da, tot boala aia :D).

Si in ton cu starea mea de bine si de lene absoluta, cu piticot care mananca zmeura, mure si pepene rosu si cu mine fericita cu o salata de vinete "de la mama", plus somn linistit in aer curat, iata un site care mi-a placut la nebunie, recomandarea mea de "lectura" vizuala pentru cei care vor sa zambeasca si sa viseze putin: aici. Enjoy!

13 August 2010

Jurnal de piticot (18 luni)

Un an si jumatate, alt hop trecut si parca ceva mai multe emotii pentru mine la asa "aniversare" rotunda. Deja e mare, baietel in toata puterea cuvantului,a si crescut cumva, iar cu cu membrele alea lungite nu mai e o biluta de bebelus cu manute si picioruse pufoase - mai degraba imi aminteste de Gogoasa: slabuto-lungut si usor zburdalnic in miscari, ca un manz tanar (:D).

Se catara peste tot si este tot mai sigur pe el. Zilele trecute eram in bucatarie, tocam ceva cand din spatele meu s-a auzit un "eeee" binecunoscut, eee-ul acela pe care il scoate cand e super entuziasmat de ceva. M-am intors la timp ca sa-l vad stand in picioare pe scaunul de bucatarie (destul de subred de felul lui), sprijnit in maini pe masa si contempland fericit "bogatia" de obiecte care ii erau acum la indemana. Vai mie! Of, orice se poate escalada este rapid testat: pe scaunul de masa deja se suie singur.

Intelege aproape tot ce ii spunem, fie ca ii cer sa-mi aduca un obiect, ori ca mama il intreaba daca are sandale noi (i-am luat sandale, ca i-a crescut numarul :D) si el se apleaca mandru sa puna mana pe ele, sa i le arate... Si stie o groaza de lucruri, ne uimeste: a luat o minge gonflabila dezumflata pe care o aveam pe la munte si a dus-o la gura, ca si cum o umfla... sau cand i-am dat un set miniatural de "chinezisme" imitand mopuri, maturi si alte minunatii mici (adora lucrurile mici, gen lingurite sau maturele), a bagat prompt mopul in galeata dupa care l-a scos si a inceput sa spele masuta cu el :D. Daca il mai invat si sa dea cu aspiratorul, om sunt!

Interesant este ca deja recunoaste si cere lucruri, chiar trebuie sa ma feresc: am pus doua banane pe masa, in ideea ca le i le dau mai tarziu si dupa cateva minute omuletul statea langa masa si imi cerea insistent ceva de pe ea: bananele :-). Sau am fost la piata si a vazut banane, ups! Ori pepene rosu, de care el nu manca: pfff, mancam noi si el tropaduia pe langa noi, sa-i mai dam (se pare ca nu ne miscam suficient de repede pentru el). Plus ca se serveste si singur de pe masa: se ridica pe varfuri si apuca tot ce e in raza lui de actiune (i-a furat lui tata pepene din farfurie :-)).

Daca nu primeste sau nu se intampla ce vrea el, urla. In fine, intai scartaie cam ca un pui de tigru jigarit, dar apoi incepe sa urle si cred ca astea sunt celebrele crize de tantrum sau "plansul de nervi". Yep, nervi are, are si draci si daca nu faci ca el se duce repede si face o prostie, fix ceva ce stie ca nu are voie, asa... de-al naibii (of, de la cine a mostenit chestia asta, mmm??? :D). Totusi, la ce povesti am auzit, cu tavalit pe jos si isterie pura, stam inca bine - iar eu ma chinui sa aplic toate teoriile invatate, cu mult-mult-mult calm :D.

Ii place sa se mozoleasca tot de mancare (eu ma consolez cu ideea ca invata sa manance singur, pfff), sa arunce pietre in balti sau sa se vare cu totul in ele (e mort dupa apa si mereu vrea sa se balaceasca), sa imitam diverse animale cand citim din carti, e topit dupa chei si usi si ii place teribil si sa danseze (e fan-ta-stic!!! are niste miscari incredibile). Mai nou tine mortis sa se incalte: incearca din rasputeri sa-si puna in picioare pantofii, iar cand nu reuseste trece la ai mei (in astia ii intra picioarele muult mai usor :D).

I se contureaza putin personalitatea, una de "apa linistita" dar adanca: e circumspect, analizeaza totul cu o mutra serioasa, concentrat. Pare pasnic, insa este capos cat poate :-) (are si de unde mosteni, ohoho). daca el nu vrea ceva, nu vrea si pace - la fel si inversa, poti sa inventezi mii de tertipuri, cand i se nazare ca vrea sa ajunga undeva, nu uita. Intrigat de mecanisme si sisteme de functionare, e in stare sa cerceteze ceva minute bune in sir, dar nu se arunca totusi cu capul inainte niciodata, intai studiaza bine terenul, ba chiar se vara dupa fustele mele, ca sa aiba timp sa-si dea seama ce si cum. Ii trece repede, e chiar foarte sociabil dupa aceea - nu are probleme sa stea la oricine in brate sau sa ramana fara mine. Inca nu a descoperita partea cu posesivitatea si egoismul, asa ca da cu darnicie cam tot ce are si nu plange daca cineva ii invadeaza universul, dimpotriva. Nu e un copil "cuminte", insa este un copil flexibil, cu care te poti intelege daca il respecti si tu pe el si ritmul lui de viata.

Multa lume m-a tot intrebat cum e viata cu copil si primul impuls e sa spui "e grea", caci e tare dificil dar mai apoi imediat adaugi ca "e si frumos tare" pentru ca exact asta este: totul la un alt nivel, unde greutatile sunt incredibile insa si bucuriile sunt pe masura si atunci la intrebarea "regreti?" nu poti sa raspunzi decat "esti nebun???" :-). Nu ai cum sa regreti. Nu ai cum sa iti imaginezi viata fara copil, asa cum nu poti descrie cuiva cum e viata cu un copil: trebuie traita pe propria piele. Merita! :D

09 August 2010

Weekend de cosmar

A fost frumos la munte... Toata saptamana am stat cu piticot numai afara, in curte si ne-am relaxat. S-a balacit in piscinuta (bine, mi-a aruncat si papucii inauntru :D). L-am lasat descult si a ras uimit cand a trecut de pe gresie pe iarba si mai apoi pe covorul pufos, oprindu-se surprins cand a dat de pardoseala rece din casa. Am cules impreuna zmeura din spatele casei si copilul meu a hapait fericit doi pumni plini, dupa care m-a tarat inapoi, ca mai vroia. Ne-a plouat cu soare si am stat veseli sub stropii calzi. Am vazut catei, gaini, mere si cirese in copac si chiar si o broasca mare si grasa, pe care am urmarit-o cum sarea linistita (bebe murea de ras). A aruncat pietre in diverse balti si a incercat sa se vare tot in ele.

In weekend-ul anterior am avut prieteni in vizita si piticot s-a jucat cu copilul lor iar noi am jucat canasta intr-o veselie.

Frumos.

A urmat weekend-ul acesta, cand ne-am aglomerat si am ajuns sa fim 8 adulti si 4 copii (de 8, 6 si aproape 3 ani, plus piticot, cel mai mic). Printre noi si Gogoasa plus Bro' si, evident Bu, venit de la Bucuresti. Planuiam gratar si relaxare dar ne-am procopsit cu entero/colita/viroza, cred, careia i-au cazut victima mai intai Gogoasa si piticot. Sambata, taman cand imi spunea Bu la telefon ca piticot a vomitat in masina - plecase pana la Predeal, Gogoasa a vomitat langa mine si de aici a inceput circul: febra si diareee. A fost o noapte ingrozitoare, in care piticot a avut febra 39.4 si aproape ca nu scadea, desi l-am si "impachetat" cu otet si i-am dat si Novocalm... il tineam in brate, invelit (caci speram sa transpire) si ardea tot - imi venea sa plang cand il vedeam asa. Cu o noapte inainte dormisem prost, caci incepuse sa iaisa caninul numarul doi, iar in ziua respectiva nici nu apucasem sa mananc mare lucru, asa ca stomacul meu se revolta - am avut noroc de ajutoare in jurul meu, mi-au adus chiar de mancare gata facut bucatele (sa iau cu mana libera), dar nu prea puteam sa inghit nimic. Iar Bu a condus de nebun pana la Brasov sa cumpere lapte fara lactoza si alte medicamente. La parter, Gogoasa nu avea febra, dar il durea burta si ii era tare rau. Noi i-am dat piticotului antitermice din patru in patru ore, l-am culcat cu noi ca sa-l supraveghem si l-am si pus in prosoape umede, asa ca febra a scazut, cu greu, la 39.2 si apoi la 38.5... pana spre dimineata. Doar ca urla ca din gura de sarpe cand trebuia sa ia medicamentul, abia dormea si chiar la 5 s-a trezit de tot, vioi: avea chef de joaca si distractie si de la fundul lui se auzea de parca era motocicleta cu atas. Asta a fost punctul in care eu, epuizata si de oboseala, am clacat si am inceput sa rad nervos, gandindu-ma cum aratam din exterior: doi adulti terminati, prabusiti pe marginea patului, cu figurile complet lesinate si rugandu-se de o bucatica de om de 80 de cm sa doarma... iar piticotul gesticuland vesel si tinand unul dintre celebrele lui discursuri in timp ce patrula prin camera, imbracat intr-un sleeping suit atarnandu-i pe fund si cu mers de Chaplin...

L-am si intrebat, epuizata: "nu vrei sa te culci, mama???" si el mi-a raspuns un "Eh!" sec, dupa care mi-a intors spatele, fluturand din mana.

A doua zi eram si eu bolnava, insa o forma pe care am dus-o pe picioare, intrebandu-ma mai mereu daca nu cumva e doar oboseala maxima. Totusi nu cred, am mai avut eu nopti nedormite si parca nu eram asa de lesinata complet. Plus ca am fost lasata sa dorm si tot nu imi reveneam, eram o leguma. Asa ca Bu si-a petrecut restul zilei cu piticot atarnat de gat (cu febra scazuta pe la 37.7), Gogoasa a inceput sa se refaca, lumea s-a agitat sa stranga diverse, am reusit si eu sa fac bagajele, ca sa plecam seara (desi eu una intitial imi propusesem sa mai stau o saptamana, insa cu bebe bolnav mai bine la Bucuresti). Nu am reusit insa sa plecam seara, caci era trafic mare, asa ca Bu si cu mine si Bro' am decis sa mai stam pana dimineata, restul au plecat pe o ploiaie torentiala. Piticot a facut iar febra, 39, dar i-a scazut repede de data aceasta si a dormit neintors toata noaptea, plus tot drumul pana la Bucuresti, de dimineata. Acum e bine. La fel si Gogoasa, care ieri noapte nici nu a avut somn, ci chef de vorba si joaca :-). Ulterior am aflat ca a mai clacat un copil din cei patru (a inceput sa vomite de pe drum), iar azi s-a imbolnavit si ultimul. Aceleasi simptome, aceeasi boala - enterocolita sau ceva similar. Si se pare ca si adultii se resimt.

Sirena

Cat timp poate sa urle o alarma de masina???

O ora and still counting...

04 August 2010

Alaptare

Pentru ca Rox a scris aici un articol pe acest subiect si pentru ca suntem in saptamana in care sarbatorim alaptarea la nivel mondial (yep), am zis ca e cazul sa-mi scriu si eu experienta in domeniu...

Vroiam sa alaptez si eram pornita sa ma bat cu tot spitalul pentru ca bebe sa nu fie invatat cu laptele praf si biberonul si imi si dadacisem familia sa reactioneze daca eu nu eram disponibila imediat. Dar planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din targ, caci cezariana mea de urgenta m-a dus la Terapie intensiva, unde am stat cateva zile - timp in care bebe a primit lapte praf :D... In total am stat in spital o saptamana, prima parte separata de bebe, iar mai apoi transferata in aceeasi sectie cu el, moment in care:

- am fost incurajata sa-l pun la san, chiar daca nu aveam lapte
- copiii erau hraniti de mame si aveam program fix, din trei in trei ore (mai rau ca in armata, jur), doar masa de la miezul noptii ii dadeau lapte praf si ne lasau sa dormim, insa daca doream ne puteam duce si atunci la copil. In rest, daca o mama sarea o masa, trimiteau o asistenta dupa ea, insistand sa vina la bebe.
- am putut aduce pompa mea electrica si, dupa ce mi-au scris numele pe ea, o trimiteau la sterilizat si o aveam pregatita la fiecare masa. Aveam si biberonul propriu (bebe era mic, 2300 g, nici nu reusea sa prinda bine, ce sa mai si suga)
- neonatoloaga a insistat sa continui sa incerc sa-l hranesc, macar putin pus la san, cat se poate, si apoi abia dat biberonul (cu lapte muls)
- mi-au facut rost de un "fluturas", pentru ca bebe sa poata suge totusi si m-au invatat ce sa-mi cumpar
- daca te aratai interesat, asistentele te invatau diverse lucruri despre febra laptelui, alaptat, muls, etc.
- cand am plecat acasa mi-a recomandat, la fel, sa nu renunt la incercari si, dupa ce face greutatea pentru vaccin, sa incerc sa-l trec exclusiv pe mese de san - cu precizarea ca o sa imi fie foarte greu si voi avea nevoie de nervi tari

Asta a fost experienta mea: buna sau rea... nu stiu. La un spital de stat, fara sa fiu eu o mare personalitate-celebritate. Zic eu ca a fost mai buna de cat ce povesti am tot auzit :-). Doar ca impresia mea generala asupra problemei alaptatului este ca sunt mult prea putine informatii despre cum sa o faci, caci nu, nu e ceva de tipul tac-pac, vine de la sine, cum credeam eu in imensa mea inocenta :-) si imi pare rau ca sunt multe lucruri pe care nu le-am stiut la timpul potrivit.

Era caninilor

Suntem la munte, doar eu si piticot, prima data cand ne incumetam la asa aventura. Dar de', domnul e deja mare si mi-am permis sa incerc. Si e bine, el e fericit, eu linistita, nu e canicula ci tare placut afara, iarba si miros de natura, relaxare si mult frumos in jurul nostru.

Problema este ca atunci cand am decis sa ma lansez in aventura, piticot a uitat sa ma informeze ca are de gand sa inceapa campania "acum imi ies caninii"... Dupa ceva maraiala majora, o noapte cu urlete si diaree cat cuprinde, raportam cu mandrie ca avem un canin in dreapta sus (!!!) :D. Ziceam eu ca el e grabit-rau: chiar e, are deja o groaza de dinti si ceva masele, credeam ca ne oprim anul asta, dar iata ca nu, omuletul are planuri mari si se vrea cu dantura completa cat mai repede...

Din cauza aceasta el e ceva mai solicitant ca de obicei si ultimele zile am stat si la propriu si la figurat dupa fundul lui :-). Sunt destul de obosita si fur minutele libere ca sa ma odihnesc, dar altfel suntem amandoi bine, cu senzatia de "vacanta" in suflet :-).
There was an error in this gadget