30 November 2010

Ecuatia numelor in familia Zu

Numele sunt mare lucru la mine in familie, pastratoare de amintiri si mosteniri dragi pe care le transmitem din generatie in generatie. Iar intamplarea face ca si Bu sa aiba traditii similare la el in clan, asa ca situatia a devenit o intreaga ecuatie complexa... Cateva exemple, ca sa vedeti cat de simpatica e chestiunea :-))))?

Pe bunicul sotului meu il chema Z, la fel cum il cheama si pe primul lui baiat, dar si pe primul baiat al acestuia...

Pe sotul matusii mele il chema W, cum s-a numit ulterior si baiatul lor dar, surpriza!, si ginerele lor :D...

Pe soacra mea o cheama E (coincidenta, ca si pe bunica mea din partea tatalui :D), dar o mai cheama si M, ca si pe mama ei...

Pe Bro' il cheama si R, nume venit de la tatal mamei mele...

Gogoasa isi imparte numele cu bunicul meu din partea tatalui... 

Pe bunica mea din partea mamei o chema C, la fel cum se numeste si verisoara mea...

Revenind in timpurile noastre si, mai ales, in ziua de azi, de mare aniversare: pe socrul meu il cheama X, la fel cum il cheama si pe Bu :D, iar pe tata il cheama Y... motiv pentru care piticot se numeste XY si isi serbeaza astazi unul dintre nume :-).

Iar pe mine... well, pe mine trebuia sa ma cheme Horia Matei, caci parintii mei se asteptau la un baiat :-), insa numele se regaseste acum in familia mea, la cineva tare drag mie.

;-)

29 November 2010

Suparat sunt...

La cate de botoasa sunt in acest moment, Angelina Jolie m-ar invidia sincer pentru buzele pe care le afisez... bosumflata toata si neagra de suparare - probabil ca si Aretha Franklin ar fi mic copil pe langa mine, la cat de neagra sunt. Am reusit sa fac disparute o groaza de poze facute in octombrie. Mai precis, telefonul si computerul meu au conspirat si au reusit sa le faca disparute, taman cand ma decisesem sa le descarc. Nu le gasesc nicaieri: le-am cautat si in telefon, si in computer, si pe lustra, si sub masa... nada, duse pe vecie. Si acum cele doua ustensile fac pe niznaiul si pretind ca nici macar nu se cunosc, computerul nerecunoscand device-ul numit iPhone.

Nah, bosumflata si neagra, Angelina Jolie cu ten de Aretha Franklin...

28 November 2010

Stam bine

Dupa ce piticotul a investigat si interogat amanuntit intreaga familie, acum suntem linistiti: toti avem buric, suntem completi! Da, am realizat cu mare bucurie ca si bebe, si tati si mami sunt norocosi posesori de buric, oh, ce fericire pe capul nostru!

26 November 2010

Picturi rupestre





Am izbandit! Peretii nostri nu si-au schimbat culoarea si nici nu au capatat ceva modele artistice iesite din comun, usile nu si-au iesit din banalul alb, iar mobila se prezinta ca la inceput, asa ca pot declara operatiunea finger painting un real succes. Am mazgalit, ne-am prostit, ne-am minunat la culorile variate (erau patru tuburi: rosu, galben, verde, albastru) si am testat de zor tehnica buretelui - o dupa amiaza intreaga care a trecut ca prin minune si, cel mai important, nu a lasat urme :-).

Ne-am instalat tacticosi in bucatarie, cu masuta si sacunelul din dotare si am  purces la umplerea colilor de hartie si minunarea de rigoare in fata fiecarui tutuuuu (masina), mo (mor, de la urs) sau eu mai stiu ce am desenat. Vopseaua e lavabila si iese tare usor, insa copilul s-a declarat scarbit de atingerea ei si a cerut cu insistenta un servetel, cu care s-a sters tacticos :D, asa ca a preferat buretii, desi cand a fost sa-si puna amprentele mainilor nu s-a dat in laturi. A fost mai greu pana cand s-a prins de idee: m-am mazgalit eu intai si el se uita neincrezator la mine, insa mai apoi a dat cu forta in masuta, sa fie sigur ca ies :-).

E clar, e al nostru: are arta in sange!!! Nu-i asa? :D

23 November 2010

Sick. Again

I am soooo looooosing it... cum era aia? Sick and tired of always being sick and tired urla Anastacia intr-o melodie? Aha... voila, asa ziceam si eu!

Anastacia - Sick and tired
   
 

Recapituland, de la 1 noiembrie incoace lucrurile arata cam asa: gradinita - raceala bebe - gradinita - viroza ataca piticul - mama copilului cazuta la datorie - bunica bolnava - bunicul bolnav - mama si copilul reveniti - petrecere in familie super faina - Bu bolnav - gradinta - tuse copil - mama piticului racita again - doctor - stam in casa/ acasa - aerosoli la ordinea zilei.

Concluzia este ca moralul meu se scufunda si ca sunt incontinuu obosita, nedormita, in urma cu toate cele, haituita. Nu simt ca se apropie sarbatori, final de an sau alte minunatii, de fapt sunt usor blocata intr-un univers plin cu medicamente in diverse doze si fantome ale lucrurilor nefacute al caror deadline tipa isteric. Nu e sfarsitul lumii, I know, insa eu nu sunt eu cand optimismul ma lasa balta si hazul de necaz isi ia si el picioarele la spinare din viata mea - de aici si vaicarelile de rigoare. In lipsa de optimism si umor, ma vaicaresc si ma descarc.

22 November 2010

De dimineata

Trezirea noastra nu este data de un ceas cu cuc, ci de un omulet imbracat in sleepsuit si cu un iepuras in brate, care se infiinteaza langa patul nostru pe la orele 8 dimineata, cand Bu si cu mine dormim linistiti. Bu doarme profund, dar eu il aud de pe hol si inevitabil mijesc un zambet in somn: vine copilul!: lipa-lipa de pasi micuti ce traverseaza toata casa pana la noi in camera... Nu plange, nu se vaieta, doar isi ia iepurasul si vine cumintel sa se posteze langa patul nostru, sa il luam sus intre noi si sa mai dormim nitel asa toti trei, in miros cald de copil adormit si sunet de urechi de iepuras morfolite.

18 November 2010

Fani Lego Duplo















Ne place lego si ne place tare :-), asa ca ne declaram fani lego, Lego Duplo - din cel  cu piese mai mari, taman bune pentru manute micute... si cu un iepuras la logo, ca sa aiba copilul de ce sa se entuziasmeze (piticul iubeste iepurasii). Prima cutie a primit-o piticul cadou, cand a implinit un an, de la profesoara noastra din facultate :D, apoi si Buna i-a mai luat, mai nou luam si noi... probabil ca vom deveni clienti fideli Lego Duplo, dupa cum vad eu evolutia lucrurilor :D... ca modele sunt atat de multe, sa tot cumparam :-))).

Ca la mine e o refulare a copilariei comuniste in care visam sa am lego (nu, nu visam la papusi Barbie, ci la lego, multe, multe piese, sa fac o casa mare), ca la pitic e o etapa in dezvoltare.. nu stiu, dar amandoi construim. Si cand spun amandoi, da e chiar amandoi, caci piticul pune si el piese cu indemanare, ba chiar a facut zilele trecute un avion (o placa pe care pusese doua piese) cu care facea "vvrrrr" prin aer, wow, ce impresionata am fost! Acum ca am tot stat in casa am profitat sa facem creatiile noastre nastrusnice, la care de obicei mami face baza, iar copilul completeaza in partea de sus: in general sunt case, musai cu o gaura pe unde sa poata introduce diverse piese piticul, cel mai adesea simetrice in partea de jos (mami e obsedata de simetrie :D) si sui in partea de sus, unde piticul isi aduce adaugirile creative si apar forme neobisnuite sau chiar cate un un cal pe acoperis...

15 November 2010

Weekend prelungit

A inceput de vineri, cand piticul a stat acasa, bolnav. Raceala, din cea care cere aerosoli si te face sa tusesti ingrozitor, din tot sufletul. O am si eu acum, din spirit de solidaritate, asa ca inteleg prin ce trece cel mic atunci cand se scoala noaptea pe la 3 ca nu mai poate sa respire de la nasul infundat si accesele de tuse. Si pentru ca ma neglijez (in favoarea copilului), traiesc pe baza de Strepsils si ma apuca teribile accese de tuse cand inhalez din greseala aerosolii copilului. Care copil ziua e functional, insa noaptea, ei bine noaptea beneficiaza de vraja fireasca bolilor de orice tip: noaptea se agraveaza. Big time. Bu se invarte in cerc (did I tell u ca am un sot panicos???) iar eu prepar solutii, aspir nasul, adorm copilul si behai ca o capra. Bonus, avandu-i pe parintii lui Bu in zona pana sambata asta, am preparat si doua feluri de mancare pe zi - nu era cu obligatie la fisa postului, dar, well, ei au stat cu cel mic (ziua, ca noaptea eram ori Bu ori eu ori amandoi). Partea buna este ca piticul isi pune singur batista bebelusului la nas si ne trage de mana catre aspirator cand simte ca e nevoie de "suflat nasul" si, mai nou, gesticuleaza autoritar si in directia nebulizatorului. Partea proasta e ca nu suporta sa i se puna picaturi in nas si ca in ritmul asta o sa devenim zombi ambulanti: we need sleep!!!

In rest stau destul de bine cu moralul, surprinzator, si in orele de nesomn si tinut copilul in brate (ala micu' ce respira greu), ma uit la Anatomia lui Grey in draci. Aveam de recuperat seria 6 si acum navighez prin seria 7 cu mult entuziasm fata de jocul actorilor (Bailey e super tare) si mai ales fata de talentul scenaristilor (replici geniale, prezenta de spirit, introsaturi de situatie, personaje creionate credibil etc.) si virtuozitatea regizorului, echipei de filmari, whatever - e foarte bine filmat si montat, sunt impresionata si pe alocuri ma apuca si cu plans (I don't normally do plans, dar cand a fost sa moara George, oh, s-au intrecut pe ei insisi in realizarea episoadelor acelea, asa ca am papat momeala din plin) si, una peste alta, totul are chiar mult umor.

In paralel, scriu, scriu, scriu - am multe de facut, timp si imaginatie mai trebuie :D. Ah, si reparam tevi sparte: ba la bucatarie, ba la baie, asaaaaa, sa nu ne plictisim/ iesim din mana. Acum am ramas tot cu cuptorul (adica fara el :-)). Dar gatesc, nu ma dau in laturi: "facui" o supa linte... o minunatie!!!

Intre timp, tatal si fiul fac lucruri iesite din sfera normalului, care ar trebui sa ma lase albita inainte de vreme, dar, well, I'm still standing :D...bref, piticul varsa o stacana cu apa pe taburetul din sufragerie pentru ca "cel mic voia sa se joace cu apa", misuna cu capsatorul in mana pentru ca "nu are capse, nu e pericol", da sa intre cu picioarele in chiuveta de la bucatarie pentru ca "spala impreuna cu tati batista bebelusului", toarna tot orezul cu lapte pe scaunul de masa si se balaceste in el pentru ca "e linistit, nu vezi?", se joaca frecvent cu telefonul lui Bu la care se uita la fimuletele cu el pentru ca "ii place sa se uite la filme", era cat pe ce sa tarasca nebulizatorul tras de fir prin toata casa (aici am aparut eu in scena) si tooot asa...

11 November 2010

Jurnal de piticot (21 luni)

Luna aceasta este luna gradinitei. Cum despre aceasta am mai scris, iata si ceva fragmente din prezentarea care l-a insotit pe copilul meu la gradi (da, era mai lunga de atat si, in fine, am mai cenzurat-o eu putin :D):

E un copil linistit, cu multa rabdare si un temperament predominant bland. Nu prea stie sa fie obraznic sau agresiv si momentele in care nu ne mai putem intelege cu el sunt cele de frustrare sau oboseala maxima - destul de rare. Are un program de viata destul de bine stabilit (ore de masa, de culcare) si, in general, daca respectam ritmul lui e un copil cu care ne putem intelege. Este insa si incapatanat, mai ales cand e vorba de pasiunile proprii: apa este o mare atractie, fie ca e vorba de balti, recipiente in si din care o poate turna etc. - e mai greu sa intervenim aici (de obicei nici nu o facem, doar incercam sa-i distragem atentia). E destul de sociabil dar nu repezit - intai studiaza terenul cu o figura foarte serioasa (in general prima impresie este de copil serios, desi in realitate este foarte vesel si rade mult). In general nu il fortam, nu il amenintam, nu il speriem si nu il pedepsim. Daca nu vrea sa manance, nu mananca, daca nu vrea sa doarma, nu doarme si tot asa. Decizia noastra este ca lucrurile nepermise sa fie semnalizate clar si ferm de fiecare data (am mers mult pe ideea consecventei) – asa ca acum de obicei le stie si vede singur cand sare calul, daca totusi insista, ori incercam sa il deturnam cu altceva ori cautam cauza (e obosit, il doare ceva...).

Jucaria preferata este un iepuras de plus, cu el doarme intotdeauna. In mod normal, cand il ia in brate si incepe sa isi suga degetul e semn ca vrea la culcare. Isi suge degetul doar la somn iar suzeta nu are, nu foloseste. Iepurasul este asociat cu somnul si atunci e nelipsit, uneori il mai plimba dupa el si in restul timpului, dar fara sa fie indispensabil. Oricum, este foarte important si nu prea e dispus sa il lase altor copii. Daca sta cu el in brate si in restul timpului poate insemna ca are nevoie de alinare insa nu este ceva obisnuit (poate ca va face asta in primele zile de gradinita).


Stie sa manance singur cu lingurita, insa nu o face mereu, uneori nu are chef sau oboseste. Cand mananca singur se murdareste tot :D... Poate sa manance nepasat, dar nu prea vrea, e undeva intre, la mancare care nu este pasata de tot sau foarte fin, dar nici intreaga. In schimb mananca fara probleme paine unsa cu crema de branza, de exemplu, sau biscuiti, ori banane. Un semn ca nu mai vrea sa manance este faptul ca isi scoate babetica si o arunca pe jos :-(. La masa, la prima lingurita se stramba in 90% din cazuri (nu e un semn ca nu ii place) si de cele mai multe ori refuza chiar sa o manance si trebuie “dus cu zaharelul” - de obicei dupa ce reusim sa ii bagam prima lingurita in gura se prinde ca e bun si mai vrea... Daca insa nu vrea si nu vrea dupa alte 3-4 lingurite atunci e clar ca nu mananca si nu trebuie fortat. Mai ales daca e vorba de desert nu trebuie fortat, pentru noi dulciurile, in special ciocolata, mezelurile si sucurile din comert, prajelile… sunt NU si am ales sa nu ii dam.

Bea apa din orice: biberon, canuta cu pai, pahar. Problema la pahar este ca are tendinta sa toarne pe jos ce a mai ramas in pahar dupa ce bea - ii place sa faca balta :-). Bea multa apa dar nu prea cere - de aceea trebuie sa i se dea cana din cand in cand si de multe ori bea mai mult de jumatate din ea.

Ii este foarte frica de doctori si, cred eu, de halatele lor albe. Nu sta nici cat sa se uite cineva in gatul sau urechile lui, urla, se zbate si plange din tot sufletul :-(.

Ce ii place sa faca? Sa se joace cu masini, sa faca lego, sa se balaceasca in apa, sa se dea pe tobogan, sa se uite in carti (preferabil cu animale), sa danseze (o mare pasiune!!!), sa mearga pe masinuta (genul acela fara pedale), sa mature (:D).

10 November 2010

Day eight

Gradinita. Din ce in ce mai bine, un progres evident la care chiar nu ma asteptam: imi imaginam cam o luna de mare jale de partea lui si sentimente acute de vinovatie pe partea mea. Nu e totul roz, mai avem, insa se vede clar dupa cum reactioneaza ca suntem pe drumul cel bun si, sincer, am nevoie sa vad si partea plina a paharului:


- de doua zile chiar nu mai cere sa mearga cu iepurasul la gradinita - pana acum in fiecare dimineata nu iesea pe usa fara iepuras, desi de obicei noi cand plecam undeva nu luam si animalul cu noi, sau, ok, il iau eu pitit intr-o geanta, daca e cazul de somn mai tarziu, dar doar atat

- nu mai tine iepurasul non stop cu el la gradinita, il mai "abandoneaza" pe cate un scaun, o mobila ceva - de obicei acasa iepurasul sta in pat si e folosit doar la somn, la gradinita insa a simtit nevoia sa stea cu el mereu in brate, iata ca incepe sa renunte la el

- nu se mai lipeste de mine ca o caracatita cand ma duc sa il iau, tragandu-ma spre usa sa plecam mai repede... ci vine vesel la mine si ma ia de mana, dar atat, dupa aceea nu ma trage sa iesim ci se mai uita la jucarii... etc.

- cand il duc tot mai plange, dar de exemplu azi parea chiar dornic sa intre in clasa... doar cand a fost sa ne despartim cu adevarat a plans

- pare sa se imprieteneasca si cu alti copii - azi o fetita din grupa lui a iesit pe hol sa ii faca "bau" :D (mda, baiatul meu e mare cuceritor... cand mergem in oras si mai stam la o terasa, ceva, el isi gaseste cate o tanara/ doamna la o masa vecina si ma trezesc ca isi zambeste cu ea peste umarul meu :P)

09 November 2010

Ei bine, da, Hi-Q

Imi place muzica si sunt inconjurata de ea. Nu sunt nici o voce grozava, nici nu ma consider o mare cunoscatoare, insa lumea mea e plina de cantece de toate formele si culorile, cantece de care ma bucur, pe care le regasesc cu placere si pe care le fredonez cu fiece ocazie. De obicei sunt melodii rock sau macar predominant din anii '80, fara ca eu sa fiu cu adevarat o rockerita cu o bogata cultura generala in domeniu. Insa headerul blogului meu vorbeste despre Guns, iar lista mea de concerte la care am mers cu placere include Metallica, Iron Maiden, WASP, Manowar... Sa spunem doar ca sunt o persoana muzicala cu vadite inclinatii rock :D.

De aici si pana la HI-Q este drum lung si cu siguranta ca in afara de a le auzi melodiile la radio, alta legatura cu ei nu am. Insa de cand am nascut, fara niciun fel de explicatie, sens sau logica, de fiecare data cand ma gandesc la pitic imi vin in minte linia melodica si mai ales primele cuvinte ale unuia dintre cantecele lor: "Lumea mea e vrajita de tine"...



... si in fiecare dimineata cand ii vad mutrita vesela ma gandesc la "Buna dimineata, te iubesc" si imi vine sa fredonez refrenul :-).

08 November 2010

Criza de fizic :-)

Teoria spune ca nu am voie sa ridic peste 2 kg. Cine a inventat teoria asta cred ca era dus cu pluta, ca numai un drum pana la supermarket te incarca peste limita cantarului setat asa de jos. Din punctul meu de vedere o viata normala de om, mai ales una de mama cu copil de carat peste tot, include mult mai multe kilograme, asa ca am aruncat frumusel teoria intr-un colt al mintii si mi-am vazut de treaba.

Uitat e si faptul ca prima data cand am auzit faimoasa regula cu 2 kg. este dupa ce am ramas intepenita la propriu si nu am putut functiona normal cateva zile bune, de am ajuns la doctor si m-am indopat cu pastile - dar, hei, asta se intampla in facultate si multi ani au curs pe garla de atunci.

De doua zile mi-am adus aminte de teorie, cu ceva teama in suflet - ma simt cum scartai si tare mi-e sa nu ma rup in doua. Am avut cateva saptamani agitate si apoi a urmat un weekend greu: Bu a plecat din oras si eu  am ramas parinte singur la copilul care a facut si febra 39 (vineri noaptea), de l-am luat sa doarma cu mine in pat. Acum... eu stiu ca exista cosleeping-ul, insa cred ca mie nu mi se potriveste. Hei, eu sunt persoana care a declarat mereu sus si tare ca "imi doresc un pat in care sa nu-l gasesc pe Bu decat daca vreau". Nah, cam greu de realizat intr-un apartament de bloc format din cutiute-cutiute, dar u get the idea...  De fiecare data cand iau piticul cu mine in pat eu nu ma odihnesc bine: ba ma scol cand se foieste el, ba oricum ma calareste toata noaptea, ca tare-i mai place sa dormim cel putin lipiti unul de celalalt, asa ca ajungem cumva inevitabil sa ne "fugarim" prin pat (eu imi fac loc sa stau mai bine, el vine dupa mine) de pana la urma eu ma trezesc aproape de margine si cu un brat imobilizat intr-o pozitie aiurea de catre piticotul-caracatita... bref, nu e bine nici pentru mintea mea obosita si nici pentru oasele mele.

Asa ca am avut un weekend greu, cu el adormit in brate ca nu se simtea prea bine, cu carat de colo-colo, dormit cu el cocotat pe umarul meu... si tot asa, de acum ma doare coloana de mor, ma doare si prin zona gatului si am o senzatie complet aiurea ca urmeaza sa ma dezmembrez si ma gandesc usor cam speriata la teoria aia cu 2 kg careia i-am dat eu cu flit...

Cred ca-mi trebuie un masaj, ceva, sa ma puna pe picioare, ca asa nu prea mai rezist. Ma lasa fizicul :D.

05 November 2010

Day five

Gradinita. Azi am plans amandoi, si el si eu. La gradinita, sa ne vaza toata lumea. Peste nici zece minute (nu exagerez!!!), vazut pitit pe gemuletul de la sala de mese, piticotul statea cuminte in bratele asistentei si casca gura maaare, sa intre mancarea.

Din ce inteleg, se mai smiorcaie pe parcursul zilei, cand isi aduce aminte. Altfel e ok, deja stim: adoarme in masina si il aduc sus in brate, dezbracandu-l in somn :-).

Ajutoare pentru pensionari si someri

Pentru ca mi-a povestit vecina mea si se pare ca nu multa lume stie, va spun si eu ce am auzit, sa dati de veste mai departe cui are nevoie:

Cei care au pensii sub 4 milioane si somerii au dreptul la ajutoare (mancare: faina, zahar, biscuiti etc.) de la stat. Pentru cei din sectorul 2 acestea se dau la Perla, cumva in spatele restaurantului, de luni pana vineri, intre 9.00 si 14.00.

04 November 2010

Printesa bob-de-mazare nu are cuptor

Basmele din familia noastra se insira pe ata cu viteza vantului si mereu apar noi personaje fantastice, de genul celor nemaivazute pana acum. Pe moment am adaugat o noua saltea, motiv de bucurie pentru salele mele de domnita obosita si de azvarlit cat colo salteaua veche, ieftinatura cumparata pe bani putini in vremuri de restriste financiara (cand era bunica fata si noi studenti) si deselata de combinatia fatala 2 in 1, mama+bebe in burta. In fine, azvarlita cat colo complet nu a fost, pentru ca Bu a avut geniala idee de a cocota salteaua noua peste salteaua veche (note to self: a se remedia cat de curand), motiv pentru care procesul somnului incepe mai intai prin aburcarea in pat si continua cu o senzatie de printesa-pe-multe-saltele, in asa fel incat dimineata imi vine sa caut bobul de mazare ca sa ma pot declara si eu, victorioasa, printesa-adevarata!!!

Si cum istoriile la noi nu se ispravesc asa usor, cuptorul cel minunat si nou achizitionat nu functioneste. Nu pentru ca e el capos si nu vrea, ci pentru ca domnul electrician nu este, in continuare, disponibil, motiv pentru care putem considera ca, in cel mai excentric stil posibil, noi am decis sa ne decoram casa cu un cuptor nou nout, super tehnologie complet nefolosita :-).

Life is nice la noi la castel. Daca totusi gasesc bobul ala de mazare, ma tem ca nu pot sa-l gatesc...

03 November 2010

Day three

Gradinita. Azi a plans. Era marait inca de dimineata, probabil ca nu era convis ca vrea sa mearga, dar a venit cuminte cu mine. Cand a vazut ca plec, atunci s-a declansat plasul.Am iesit pe usa cu inima cat un purice, aproape sa ma intorc pe calcaie, sa-l iau acasa. Dar am sunat o prietena care este si mama ce si-a dus copilul la gradi la randul ei si, bonus, educatoare de gradinita (alta gradinita). M-a sfatuit sa sun inapoi, sa intreb ce face si cat timp a plans dupa ce am plecat. Se juca: plansese doar cateva minute. Nu e perfect, dar nici tragedia pe care o aveam eu in cap.

E greu si incepi sa te intrebi daca esti o mama buna. Solutia e sa nu-ti lasi gandurile sa plece in directia "aia", a vinovatiei si indoielilor, asa ca da, sunt o mama grozava pentru copilul meu, il iubesc de mor si fac tot ce pot si stiu eu mai bine pentru el! Howgh! :D

pfff...

01 November 2010

Day one

Gradinita. Nu a plans, nu am plans. Asistenta medicala si-a dat jos halatul, sa nu-l sperie. Am sunat dupa o ora: a vrut sa mearga la usa (m-a cautat???) si la povesti nu a stat pe scaunel, ci in bratele educatoarei. Pe mine m-au sunat Bu, mama, tata, Bro' si prieteni care stiu cum e: "been there, done that". La pranz am fost sa il iau: n-a plans, dar s-a lipit tot de mine si nu mi-a mai dat drumul - per total a fost ok, minus partea cu shimbatul scutecului (nu a vrut sa stea si a plans). In rest s-a jucat, a vorbit si a mancat doar felul intai. A adormit in masina si l-am adus acasa in brate, dulce povara adormita, mirosind putin a ciorbita de legume...
There was an error in this gadget