23 December 2010

Pauza de sarbatoare

Pentru ca am facut bradul si pentru ca lumea noastra incepe sa sclipeasca a magie si sa miroasa a portocale, ma retrag pentru o vreme in offline, sa ma petrec finalul acesta de an in familie, cu pitic, sot, familie, prieteni si catel :D.

Craciun fericit si un An Nou minunat, tuturor!

21 December 2010

Dilema cablurilor

Tinand cont de faptul ca avem device-ul x si device-ul y, cablul de alimentare z si prizele a si b si ca x+z+ priza a sau priza b nu a mers, la fel cum nici y+z+ priza a sau priza b nu a mers, asa cum nici x+y+z+ priza a sau priza b nu a mers si ca de obiciei eu sunt mintea tehnica a familiei... intrebarea este: de ce atunci cand a pus Bu mana a mers???

20 December 2010

Miracolul vietii

Pentru ca lumea mea a fost zguduita de un scandal in blogosfera care m-a facut sa ma simt oribil (dar nu am vrut sa-i generez si mai mult trafic vorbind despre asta)... si pentru ca se apropie Craciunul, timp al magiei si miracolelor din viata noastra, eu am scris despre ceea ce mi-a schimbat cu adevarat pereceptia asupra tainelor vietii si mersul lucrurilor. Despre miracolul maternitatii, aici.

Imi pare rau doar ca spatiul era insuficient si cuvintele cam sarace :-), sunt atatea de spus...

16 December 2010

Combinatii de cuvinte

Auzeam noi tutu ma in sus, tutu ma in jos, cu variatiunea pe tema data: tutu a ma, care ne-a edificat definitiv - prima combinatie de cuvinte a copilului se refera la mult iubita masinuta si faptul ca da, e a lui! (despre masina asta e o intreaga poveste de spus :D). Ahhhh... lucrurile au devenit limpezi:

tutu ma = masina mea (varianta e tutu a ma = masina a mea)
mama opa = mama, hopa jos (musai sa stau jos langa el, la nevoie ma trage si de mana)
tia ma =  (eh, acum sa va vad!) cheia mea

Iar tia ma, ooooo, mama!!!, rostit cu mare entuziasm, inseamna (intr-o traducere aproximativa), bai, ce grozava e mama asta, mi-a gasit cheile mele pe care le cautam de bezmetic prin toata casa si acum sunt tare fericit, ooooo, I could thow a party!!! :D

14 December 2010

Cum am petrecut de Mos Nicolae - a doua parte

Povestea de aici continua cu momentul fabulos in care, nu mai stiu cum, reusim sa culcam copilul si, bonus, doarme chiar in patul lui! Wow! minune, zicem noi, si ne punem pe recuperat somnul. Asta pana pe la 6 dimineata, cand ma trezesc brusc ca sa aflu ca sanvisurile pe care i le facusem cu o seara inainte sotului meu mai ca l-au otravit, dandu-i stomacul peste cap (nope, zau ca nu am vrut sa-l otravesc :D). Stomacul ala sensibil, care face chestii de genul asta.

Booon, sa recapitulam: trebuia sa plecam de dimineata si piticul facuse febra seara iar Bu se declara cu stomacul in pioneze. Right!

Dimineata ne trezeste telefonul prietenilor cu care trebuia sa pornim la drum, ii pusesem pe hold cu o seara inainte asa ca acum stateau si ei cu arma la picior si se intrebau ce si cum... Bu si cu mine ne uitam unul la celalalt, analizam situatia, dam in bobi, tragem linie si decidem: plecam! Copilul era ok, avusese doar un puseu de febra si o noapte agitata, asa ca l-am luat pe sus si l-am lasat la bunici cu medicamentatia aferenta si stabilit clar ca daca era ceva, ne intorceam val vartej (eram la Breaza, nu asa departe), iar Bu a garantat cu mana pe inima ca e bine. Mda...

S-a dovedit o alegere buna: piticul n-a mai facut febra, a bagat mancare buna pregatita de Buna in el la greu, era vesel si ok, i-a prins bine sa mai stea si cu altcineva.

Iar noi... am continuat prin a parlamenta cu ce masina sa mergem : a lor, a noastra, ba a lor, ba a noastra... de a iesit pana la urma ca merge fiecare familie cu masina proprie, daca sunt probleme cu piticot sa ne putem intoarce noi repede... si am pornit la drum. Ok, ajunsi repede, ne-am ratacit nitel prin Breaza, ne-am uitat cum ploua mocaneste si cat de frig putea sa fie afara, asa ca ne-am retras rapid la caldura si un biliard. Plus palinca, adusa miseleste de prietenul cu care plecasem din Bucuresti, palinca ce a pus capac intregii seri: cei doi, plus sotul aniversatei, s-au imbatat!!! Bu a picat cel mai rau: nedormit de mult si terminat de oboseala, a cazut lat din trei (3!!!) paharute de palinca si a inceput sa afiseze zambetul acela de om happy in universul propriu si complet rupt de al nostru. Motoarele i s-au activat la maxim si a inceput nebunia: au dansat, au facut karaoke, mi-a facut dedicatii, a varat un telefon in mancare si... pac, a picat lat intr-o camera de la etaj si dus a fost... Bu has left the building :-)))).

Concluzia 1: nema canasta in seara respectiva, ca ne lipseau partenerii activi de la joc. Concluzia 2: mima e un joc simpatic. Concluzia 3: Bu ma declarase deja "apriga", acum am ajuns si "focoasa", pe motiv ca l-am lasat sa doarma in alta camera :D. Concluzia 4: am jucat a doua zi si canasta, iar noi, fetele, i-am batut mar, sa stim o treaba!

11 December 2010

Bebe Kit by Ves



Au venit taman de Mos Nicolae, cadou pus la cale de firma ce se ocupa cu promovarea lor, ce ma contactase cu cateva zile inainte. Eeee, draguta idee si clar motiv de bucurie, mai ales daca ne gandim la ce aventuri avusesem eu parte inainte de ziua cu pricina (si povestea continua :D).

Dar ce este: un set de vase din email, gandite special pentru dimensiunile celor mici. Se numeste Bebe Kit, este creat de firma Ves, din Sighisoara si pare sa fie un concept inedit de produs. Sunt vase pentru o portie de mancare pentru pitici, ideea find tocmai aceasta: prepararea rapida a piureului pentru bebelus, intr-un recipient destinat doar lui. Avantajele pe care le prezinta producatorii sunt: cel mic va avea zilnic mancare proaspata si sanatoasa, gatita rapid (vasul fiind mic, mancarea se prepara mult mai repede, nu se iroseste nimic si se pastreaza substantele hranitoare din alimente) iar, foarte important, email-ul este materialul cu grad 0 de risc asupra sanatatii copilului. Cat timp are suprafata intacta nu degaja particule chimice in alimente si nu dezvolta bacterii. Partea aceasta mi-a placut in mod deosebit, eu fiind cea care a schimbat si biberoanele copilului cu cele fara BPA (un simplu search va va arata cat de nociva este aceasta substanta). 

Cutia e compacta si tare draguta, chiar ma gandeam ca e o idee buna de cadou, ambalajul fiind bine realizat, iar inauntru incap surprinzator de multe lucruri: o oala si o craticioara cu capac, doua castronele de dimensiuni diferite si o farfurie. Pot veni in mai multe culori, eu l-am primit albastru, evident :D.

Dupa ce ne-am entuziasmat (piticul imi dadea tarcoale, ca vasele arata tare dragut si sunt frumos colorate, chestie tentanta, evident) am trecut la testarea lor. Le folosim deja de o saptamana si pot spune ca  cele mai des utlilzate sunt vasele de servit: piticotului par sa-i placa in mod deosebit. De aproximativ o saptamana isi ia tacticos farfuria cu fructe in sufragerie, unde le mananca in timp ce se joaca. Si cand spun ca o ia chiar el, ei bine, chiar asta face: ma mai uit eu cu sufletul indoit cum o tine ba mai inclinata, ba mai dreapta si mai ca vizualizez bucatelele de fructe zburand in toate partile, dar adevarul e ca ii iese figura si ajunge cu ele intregi in camera de alaturi, iar eu ma bucur enorm cand il vad cum se descurca :-). Din castronul cel mic mananca iaurt, evident, dupa metoda brevetata: ne punem si in cap, dar mananca, zic eu a consolare. Cel mare e putin cam prea mare acum: am pus eu supa in el, insa nu e preferatul nostru din set, e clar.

De gatit nu am gatit in vase, am depasit varsta la care ii prepar lucruri separat si de obicei mananca ce facem pentru intreaga familie, asa ca nu mai am nevoie de cantitati mici. Mi se pare foarte buna ideea pentru inceputurile diversificarii, acum insa nu mai am cum sa o testez :D. Eu le-am gasit vaselor alta utilizare: ii incalzesc piticului portia zilnica de la pranz, pentru ca, recunosc, nu sunt un mare fan al microundelor si al utilizarii lor, asa ca daca le pot evita, le evit.

Concluzia mea (dupa o saptamana de utilizare): sunt fun! Inca ma mai amuz singura cand dau cu ochii de craticioarele minuscule prin bucatarie, iar reactia celui mic la vederea farfuriei face toti banii (v-am spus ca are si locul lui, unde o tine?). Imi e clar ca nu e un produs indispensabil, sincer, normal ca te poti descurca si fara, asa cum te poti descurca fara o mie de lucruri care, totusi, atunci cand le ai, iti fac viata mai usoara, mai placuta, mai sigura, mai buna...

P.S. Dap, pozele le-am facut eu, caci nu am gasit o imagine cu intreg setul pe albastru, asa ca asta e chiar setul nostru. Alte imagini mai gasiti aici (e si un concurs :D).

10 December 2010

Cum am petrecut de Mos Nicolae - prima parte

Petrecerea noastra de Mos Nicolae incepe cu mult inainte, de la noptile nedormite de saptamana trecuta si planurile de evadare peste weekend ale unor parinti cu dor de duca si distractie "de adulti". De aceea am sa o iau de la Anna la Caiafa si o sa transez povestea in mai multe parti.

Dar mai intai un cantecel... (trust me, merita ascultat, e ultima feblete a lui Bu):


Asaaa... revenind: doua familii surori, a noastra si a prietenilor (si ei cu un copil mic in dotare), au fost invitate la o aniversare in varf de munte, un weekend intreg. Ha! Libertate, si-au soptit cei patru fericiti si au purces la tricotat planuri elaborate pe marginea ideilor unde lasam copiii, la ce ora plecam (in asa fel incat sa putem preda stafeta=copilul) si altele similare (u know all the drill). Complicata dantelarie a fost tesuta, piticotul urma sa stea cu Bunu si Buna de sambata dimineata pana duminica mai tarziu, iar eu impachetam de zor bagaje: mai mici pentru noi, mai mari pentru copilul care era deportat cu o tona de jucarii, tricicleta, cereale, medicamente, saci de dormit si cate si mai cate...

Vineri. Urma sa plecam sambata de dimineata. Booon... piticul face febra: 38,4. Hait! Toata suflarea isi tine respiratia, noi ne dam de ceasul mortii si vizualizam cum se prabuseste weekend-ul nostru in praf si pulbere, decizia finala la intrebarea "plecam sau nu plecam?" e amanata pentru dimineata.

Urmeaza noaptea, cu copil agitat, parca putina febra again, trezit, bantuit, sucit, ajuns in patul nostru, prea vioi ca sa doarma, baletam prin casa cand eu, cand Bu, incercand epuizati sa adormim bucatica de om. Spre dimineata ne regasim in formatie completa in patul nostru, cel mic viermuind de zor si noi cazuti lati intre perne. Brusc, din bezna se aude vocea adormita si usor ragusita a lui Bu: mormaia ceva. Ciulesc urechea, nah, poate imi comunica ceva important si aud, la 4 dimineata, in linistea intrerupta doar de fosgaitul piticului: "Aleluiaaa, Aleluiaaa... Aleluiaaaaa!!!".

???

Bu, pe jumatate adormit, ii canta piticului, sa adoarma!

Era sa cad din pat.

09 December 2010

Jurnal de piticot (22 luni)

Data de 6 inseamna pentru noi in primul rand ziua in care ne-am vazut cu piticul "pe partea cealalta" a universului lui. Asa ca Mosul ne-a adus in desaga impresionanta cifra de 1 an si 10 luni pentru minunea asta de copil sugubat, pfff, mai sunt doua luni si face doi ani (OMG!!!). Iar piticul... e cuminte si capos :D, daca este posibila asa o combinatie, ei bine, noi o avem toata, bine varata in cei 86 de cm si aproximativ 11,5 kg (usor carliontate).

Ultima luna a fost un taifun: boli multe care sunt in realitate una singura, o viroza ce ne-a pus la pamant pe toti si nopti cu treziri pe la 5-6 dimineata pentru a cere imperativ "bi" sau "nana", adica biscuiti sau banana, dupa cum i se nazarea piticului in somn. Nu stiu care e algoritmul ce determina ce va cere in fiecare noapte, noi primim doar litania  disperata :-)). Evident ca acum avem grija sa fim mereu la zi cu stocurile de banane si biscuiti :D. Pentru ca piticul ca mananca. Mult! Zici ca nu l-am hranit pana acum, omuletul baga in el cu un zel nebun, parca e o termita :D: pui, supa, paine cu diverse, iaurt, biscuiti, banane, mere, sucuri de fructe... tot ce pica... isi ia cuminte castronelul cu mancare si lingurita si combate de zor. Si creste inima in mine cand copilul vine singur si cere banane. Sau mere, ca ziua astea sunt la concurenta cu bananele. Il intreb daca vrea altceva, un sanvis, poate si indica decis, nu, ma (=mar) vrea. Ii arat banana: vrei banana? si da din cap hotarat: ma!. Mananaca aproape totul nepasat si stie foarte clar ce vrea si ce nu. Cand vrea sa manance se declanseaza nebunia: se agata de scaunul de bucatarie si incepe sa rosteasca pe tonalitati din ce in ce mai ascutite: mnia-mnia (asta e un soi de "mniam, mniam, ce bun e!" :D), de iti vine sa iti tai si degetele, in graba cu care incerci sa raspunzi tignalului insistent.


La Buna stie unde stau bananele si biscuitii si cere, insistent. Biscuitii ii tine de obicei pe cafetiera si mi-a povestit Buna ca, ultima data cand a incercat sa il fenteze spunandu-i ca nu mai sunt biscuiti, piticul a deschis prompt dulapul de sub blat unde mai tine ea pitite niste dulciuri si i-a aratat ca, uite, mai ai. De unde a stiut el asta, in conditiile in care umblam foarte rar acolo...?


In rest, animalele din vocabularul lui au devenit laconice: vaca se rezuma la un simplu mmmmm, pisica a trecut la un aaaaaaa lesinat iar oaia, care a capatat finally glas pentru ca piticul a invatat sa o imite, rade vesela: heeeeeee... Familia ramane cam la fel: eu sunt mami, Bu e tati, iar bunicii se incapataneaza sa nu aiba nume... De vorbit vorbeste de zor: primim discursuri numeroase, rostite de capsorul cret inca de dimineata de cand se  iteste mutrita in fata ochilor mei adormiti, pana seara tarziu, cand i se activeaza motoarele turbo taman la ora de culcare. Iar dimineata omuletul incepe invariabil prin a isi insirui tot vastul vocabular: mama, tutu, nana, tati, tutu (asta e un favorit, asa ca il repetam), bobo (asta e bebe), aaa, tutu, tai-tai, nani, bi, pi, opa (asta e hopa, foarte folosit) ... si tot asa, ca deja s-au adunat cateva, rostite cu gesturi largi si mimica in ton cu seriozitatea tiradei - apoi se stabilizeaza la o singura cerinta, care cel mai adesea este nana (banana) si eu sunt luata de mana si dusa la bucatarie, unde mi se indica foarte clar ce si cum (piticotul imi ofera versiunea "for dummies" :D). Iepurasul ramane in continuare djege (sau asa ceva), rostit clar si mereu la fel, imposibil de confundat cu altceva, dar complet confuzant in privinta originii numelui acesta ciudat.

E fascinat de imagini si recunoaste o groaza de lucruri: l-am pus sa-mi arate in poze diversi membri ai familiei si i-a recunoscut pe majoritatea. De doua zile tipa, probabil ca sa il bagam in seama: vine langa tine, omulet aparent cuminte si, pac, deschide gura si trage un tignal de mori de inima pe loc. Sunt destul de convinsa ca daca va vedea ca nu are efect va renunta rapid, a mai avut el ceva tentative similare de a se baga in seama si, nefiind incurajat, a abandonat ideea. Pana atunci ne cam sare camasa de pe noi de spaima :-).

Se spala constiincios pe dinti, dupa metoda nou brevetata: se suie pe taburetul lui de la baie (tot nu e suficient de inalt cat sa manevreze toate cele, dar macar ajunge cat de cat la chiuveta) eu ii dau cu pasta si frec bine-bine iar apoi pot sa plec sa-mi vad de treburi linistita, pentru ca urmatoarele cinci minute piticul si le petrece varand periuta sub jetul de apa, frecandu-se cuminte pe dinti si repetand manevra again and again. Cand se plictiseste lasa periuta in chiuveta si vine dupa mine... Chestiunea simpatica e ca daca ma vede la chiveta, hop si el, asa ca de multe ori ma fardez avand varat inaintea mea capul lui cret ce abia se iteste mai sus de marginea chiuvetei: eu ma bibilesc in oglinda si el se spala pe dinti, fericit.

Iubeste, adora chiar, aspiratorul. Al nostru ca al nostru, dar l-a dibuit si pe cel de la Buna si nu e chip sa i-l mai scoti din maini. Ii da tarcoale, mi-l arata cu gesturi largi si entuziaste, ii inhata peria si purcede la "aspirat" cu rabdare prin toata casa: da si pe sub mobile, ba chiar ridica si marginile covoarelor ca sa curete dedesubt!!! In continuare mopul si matura sunt extreeem de tentante si ele...

Cand e sa mergem afara, intinde mainile sa-l imbrac si apoi imi aduce si caciula, sa nu cumva sa o uit! Daca ma vede pe mine ca ma imbrac de plecare, imi arata pantofii :D, iar daca suntem amandoi incaltati cu cizmele de ploaie, mi le arata pe ale lui, incantat, si apoi pe ale mele - iata ca avem la fel (nu, nu sunt identice :-)). Oricum, cizmele mele il fascineaza... Intr-o zi eram la computer, concentrata rau si destul de fericita ca ma lasa in pace 5 minute sa imi vad de ale mele: mosmondea ceva la picioarele mele, cand m-am prins si eu ca imi scosese papucii si se chinuia sa ma incalte cu cizmele de ploaie :-))). Alta data l-am gasit chinuind-se sa isi bage picioarele proprii in cizmele mele, in conditiile in care alea ii ajung fix pana la fund cand e incaltat cu ele :-)))... Dupa ce il incalt si e aproape gata imbracat, se duce la oginda si se uita, mandru :D.

Mergem in magazin tantosi amandoi. Pe strada de obicei sta langa mine si daca ii spun sa imi dea mana, o intinde imediat, prompt. Daca il zic sa stea, ca trebuie sa traversam, se opreste brusc. Daca vede chioscul cu covrigi ni se rupe filmul si incepe sa baleteze in fata lui- vrea covrigi. In magazin e liber sa faca ce vrea si de obicei nu face prostii. Cand isi recunoaste marile pasiuni: banane, biscuiti sau napoltane, inhata un pachet si il pune in cos. Daca ii spun ca nu, nu il luam, nu avem nevoie, sau uite ca e o marca de biscuiti de care am mai luat si nu i-a placut... si sa puna la loc... se opreste nedumerit, cu obiectul dorintei in mana, si se uita la mine. Daca insist ca nu, se intoarce si il pune la loc, in raft, exact de unde l-a luat. Si mai mereu plecam cu banane din magazin, ba chiar uneori le desfacem pe drum, ca nu mai are rabdare. O data a inceput sa planga (la propriu) in casa dupa banane (hait, nu mai aveam), asa de tare ca ne-am imbracat amandoi desi afara ploua si am plecat la magazin, unde le-am cantarit repede si a si mancat una intre rafturi.

Cand face o boacana si e certat se uita pe sub genele lungi, cu un zambet smecheresc in coltul gurii... si cand se entuziasmeaza o face teatral: un woooo rostit larg, cu gura rotunjita intr-un O perfect si fetisoara mica stralucind de entuziasm. Mai ca si pune mana la gura, de atata mirare!

Face ordine, cu o precizie uimitoare: eu sunt destul de ordonata de felul meu si mai mereu strang jucariile, punandu-le pe fiecare in cutia/ cosul/ recipientul ei: lego la lego, cuburile moi adunate in cutia lor, animalele in miniatura intr-un cos, masinutele in altul si tot asa... Se pare ca m-a vazut facand asta de suficiente ori si acum strange si el frumos cartile in teanc, in biblioteca, sau uneori cand mai gaseste un cub se duce si il pune prompt fix la locul lui... si tot asa. Nu face asta constant, nici eu nu il oblig, insa vad ca are porniri de genul asta si imi place :-).

Vrea sa sara sau sa topaie intr-un picior, cum a vazul la mine cand dansam, asa ca se prinde cu o manuta de mobila si ridica un picior, cu limba scoasa usor in coltul gurii, a concentrare. De sarit, topaie putin in aer, anemic, apoi aterizeaza pe ambele picioare si se loveste cu manutele de genunchi, entuziast, lansand in eter un wooooo, triumfal. Btw: dansam in continuare cu mare placere, amandoi, iar daca incerc sa ma sustrag de la bataiala agitata sunt luata de mana si adusa la ordine, in ringul de dans :-). Si vai ce-i mai place sa danseze... Si sa rada, sau sa descuie usi,  ori sa cerceteze iPhone-ul lui tati (mai si suna diverse persoane), ori pur si simplu sa ne topim dupa iubirea noastra eterna, apa: o toarna in diverse recipiente in cada, o floscoteste in orice castronel cu apa primeste, o calca in picioare in toate baltile pe care le gasim si o bea cu o sete nebuna.

Nu mai umbla in dulapuri, nu-l mai intereseaza. Nici telecomanda nu mai e tentanta, iar WC-ul a fost abandonat de mult. Vrea afara, vrea alti copii si deja are cativa prieteni constanti, vrea sa ne jucam impreuna, preferabil sa construim ceva, sa ii raspund obsesiv la "ata?" (un soi de "ce e asta?" care se aplica la tot ce ne inconjoara), sa coloram sau sa ne jucam cu masinutele. Si din cand in cand se uita la mine si imi clipeste inchizand alene amandoi ochii, cu un zambet complice pe fata...

03 December 2010

Maternitatea in al n-spelea ceas

Este un mister pentru mine cum de, in anul de gratie 2010, noi dezbatem o chestiune ca problema maternitatii. Sunt oameni care comenteaza grav aspecte care ar trebui sa fie firesti: ce are nevoie copilul, cat timp are nevoie, cum are nevoie, ce face mama, ce face societatea. Lucruri aparent banale, care se intampla inca de la datul lumii asteia, pentru ca o functie fundamentala a corpului femeii este aceea de a procreea, e "programata" genetic pentru asta si, ma scuzati, viitorul nostru depinde de partea asta... Ok, ca e dreptul femeii sa decida daca doreste sau nu sa o faca, da, este si nimeni nu ar trebui sa ii ia libertatea de a alege daca isi doreste sau nu sa aiba copii, insa dupa ce decide... ma scuzati, ce nu e clar? Ce nu am reusit sa ne dumirim in atatea secole de existenta? Ca e o fiinta neajutorata si cineva trebuie sa fie acolo, in permanenta? Ca trebuie sa ne protejam viitorul pentru ca aici este esenta noastra, ca specie? Ca maternitatea e un miracol si nu o rusine? Ce nu stim, nu ne este clar, nu putem sa intelegem dupa atata amar de timp? 

Fundamentul gandirii ar trebui sa fie altul, unul de intrare in firescul lucrurilor, in datul lor si da, de ocrotire a miracolul nasteri si formarii unei noi fiinte umane in primii ei ani de viata.Cum de nu am reusit, dupa atatea secole de "evolutie" sa intelegem si sa acceptam in cultura noastra firescul maternitatii? Pentru ca, imi pare rau, dezbaterile actuale nu sunt la modul "stim cu totii ca asta e ceea ce e nevoie in varianta optima pentru copil si parintii lui, hai sa vedem cum si cat reusim sa si punem in practica" - nah nimeni nu e absurd, se intelege ca societatea are si alte nevoi si statul musai sa le tina in echilibru pe toate... insa noi discutam "chestiunea mamelor" care sunt obsedate, cer prea multe, au pretentii, sunt niste paraziti ai societatii, nu "produc" nimic util (nu, zau???), sunt suspectate de randament scazut, daca nu chiar inutilitate in campul muncii dupa ce au stat acasa cu copilul. Ah, si ar trebui sa fim recunoscatoare ca ni se permite sa facem unul dintre cele mai naturale lucruri de pe lumea aceasta... bon, are sens, in anul de gratie 2010...

Am reusit sa trimitem un om pe luna dar nu ne-am putut integra frumos si firesc pauza maternitatii in viata de familie, in construirea unei cariere, in modul in care priveste societatea toata aceasta problema. Lucrurile ar trebui construite pentru a facilita, incuraja si proteja toata aceasta "minune" a vietii, dand, desigur, libertatea fiecaruia de a alege cum doreste sa isi traiasca aceasta experienta. .. si noi inca nu am putut transforma alegerile legate de acest subiect in ceva absolut normal, firesc, banal chiar, in optiuni care sa poata fi luate fara niciun fel de discutii: vrei sa stai acasa toata perioada, bine, nu vrei, ok, vrei sa alaptezi, bon, vrei sa alaptezi cumva in public, ok, vrea sa stea tatal cu copilul, vrei sa nasti acasa sau la spital, se rezolva... si tot asa, alegeri simple si atat.

In schimb noi ne regasim in situatia de a ne intreba acum, dupa secole de evolutie si mii de descoperiri uluitoare, care e, dom'le, treaba cu maternitatea...?

Pai care sa fie??!

01 December 2010

Yep, e al meu

Şi ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?

:D

E al meu tot, piticul meu de care ma minunez singura uneori :-)))...

30 November 2010

Ecuatia numelor in familia Zu

Numele sunt mare lucru la mine in familie, pastratoare de amintiri si mosteniri dragi pe care le transmitem din generatie in generatie. Iar intamplarea face ca si Bu sa aiba traditii similare la el in clan, asa ca situatia a devenit o intreaga ecuatie complexa... Cateva exemple, ca sa vedeti cat de simpatica e chestiunea :-))))?

Pe bunicul sotului meu il chema Z, la fel cum il cheama si pe primul lui baiat, dar si pe primul baiat al acestuia...

Pe sotul matusii mele il chema W, cum s-a numit ulterior si baiatul lor dar, surpriza!, si ginerele lor :D...

Pe soacra mea o cheama E (coincidenta, ca si pe bunica mea din partea tatalui :D), dar o mai cheama si M, ca si pe mama ei...

Pe Bro' il cheama si R, nume venit de la tatal mamei mele...

Gogoasa isi imparte numele cu bunicul meu din partea tatalui... 

Pe bunica mea din partea mamei o chema C, la fel cum se numeste si verisoara mea...

Revenind in timpurile noastre si, mai ales, in ziua de azi, de mare aniversare: pe socrul meu il cheama X, la fel cum il cheama si pe Bu :D, iar pe tata il cheama Y... motiv pentru care piticot se numeste XY si isi serbeaza astazi unul dintre nume :-).

Iar pe mine... well, pe mine trebuia sa ma cheme Horia Matei, caci parintii mei se asteptau la un baiat :-), insa numele se regaseste acum in familia mea, la cineva tare drag mie.

;-)

29 November 2010

Suparat sunt...

La cate de botoasa sunt in acest moment, Angelina Jolie m-ar invidia sincer pentru buzele pe care le afisez... bosumflata toata si neagra de suparare - probabil ca si Aretha Franklin ar fi mic copil pe langa mine, la cat de neagra sunt. Am reusit sa fac disparute o groaza de poze facute in octombrie. Mai precis, telefonul si computerul meu au conspirat si au reusit sa le faca disparute, taman cand ma decisesem sa le descarc. Nu le gasesc nicaieri: le-am cautat si in telefon, si in computer, si pe lustra, si sub masa... nada, duse pe vecie. Si acum cele doua ustensile fac pe niznaiul si pretind ca nici macar nu se cunosc, computerul nerecunoscand device-ul numit iPhone.

Nah, bosumflata si neagra, Angelina Jolie cu ten de Aretha Franklin...

28 November 2010

Stam bine

Dupa ce piticotul a investigat si interogat amanuntit intreaga familie, acum suntem linistiti: toti avem buric, suntem completi! Da, am realizat cu mare bucurie ca si bebe, si tati si mami sunt norocosi posesori de buric, oh, ce fericire pe capul nostru!

26 November 2010

Picturi rupestre





Am izbandit! Peretii nostri nu si-au schimbat culoarea si nici nu au capatat ceva modele artistice iesite din comun, usile nu si-au iesit din banalul alb, iar mobila se prezinta ca la inceput, asa ca pot declara operatiunea finger painting un real succes. Am mazgalit, ne-am prostit, ne-am minunat la culorile variate (erau patru tuburi: rosu, galben, verde, albastru) si am testat de zor tehnica buretelui - o dupa amiaza intreaga care a trecut ca prin minune si, cel mai important, nu a lasat urme :-).

Ne-am instalat tacticosi in bucatarie, cu masuta si sacunelul din dotare si am  purces la umplerea colilor de hartie si minunarea de rigoare in fata fiecarui tutuuuu (masina), mo (mor, de la urs) sau eu mai stiu ce am desenat. Vopseaua e lavabila si iese tare usor, insa copilul s-a declarat scarbit de atingerea ei si a cerut cu insistenta un servetel, cu care s-a sters tacticos :D, asa ca a preferat buretii, desi cand a fost sa-si puna amprentele mainilor nu s-a dat in laturi. A fost mai greu pana cand s-a prins de idee: m-am mazgalit eu intai si el se uita neincrezator la mine, insa mai apoi a dat cu forta in masuta, sa fie sigur ca ies :-).

E clar, e al nostru: are arta in sange!!! Nu-i asa? :D

23 November 2010

Sick. Again

I am soooo looooosing it... cum era aia? Sick and tired of always being sick and tired urla Anastacia intr-o melodie? Aha... voila, asa ziceam si eu!

Anastacia - Sick and tired
   
 

Recapituland, de la 1 noiembrie incoace lucrurile arata cam asa: gradinita - raceala bebe - gradinita - viroza ataca piticul - mama copilului cazuta la datorie - bunica bolnava - bunicul bolnav - mama si copilul reveniti - petrecere in familie super faina - Bu bolnav - gradinta - tuse copil - mama piticului racita again - doctor - stam in casa/ acasa - aerosoli la ordinea zilei.

Concluzia este ca moralul meu se scufunda si ca sunt incontinuu obosita, nedormita, in urma cu toate cele, haituita. Nu simt ca se apropie sarbatori, final de an sau alte minunatii, de fapt sunt usor blocata intr-un univers plin cu medicamente in diverse doze si fantome ale lucrurilor nefacute al caror deadline tipa isteric. Nu e sfarsitul lumii, I know, insa eu nu sunt eu cand optimismul ma lasa balta si hazul de necaz isi ia si el picioarele la spinare din viata mea - de aici si vaicarelile de rigoare. In lipsa de optimism si umor, ma vaicaresc si ma descarc.

22 November 2010

De dimineata

Trezirea noastra nu este data de un ceas cu cuc, ci de un omulet imbracat in sleepsuit si cu un iepuras in brate, care se infiinteaza langa patul nostru pe la orele 8 dimineata, cand Bu si cu mine dormim linistiti. Bu doarme profund, dar eu il aud de pe hol si inevitabil mijesc un zambet in somn: vine copilul!: lipa-lipa de pasi micuti ce traverseaza toata casa pana la noi in camera... Nu plange, nu se vaieta, doar isi ia iepurasul si vine cumintel sa se posteze langa patul nostru, sa il luam sus intre noi si sa mai dormim nitel asa toti trei, in miros cald de copil adormit si sunet de urechi de iepuras morfolite.

18 November 2010

Fani Lego Duplo















Ne place lego si ne place tare :-), asa ca ne declaram fani lego, Lego Duplo - din cel  cu piese mai mari, taman bune pentru manute micute... si cu un iepuras la logo, ca sa aiba copilul de ce sa se entuziasmeze (piticul iubeste iepurasii). Prima cutie a primit-o piticul cadou, cand a implinit un an, de la profesoara noastra din facultate :D, apoi si Buna i-a mai luat, mai nou luam si noi... probabil ca vom deveni clienti fideli Lego Duplo, dupa cum vad eu evolutia lucrurilor :D... ca modele sunt atat de multe, sa tot cumparam :-))).

Ca la mine e o refulare a copilariei comuniste in care visam sa am lego (nu, nu visam la papusi Barbie, ci la lego, multe, multe piese, sa fac o casa mare), ca la pitic e o etapa in dezvoltare.. nu stiu, dar amandoi construim. Si cand spun amandoi, da e chiar amandoi, caci piticul pune si el piese cu indemanare, ba chiar a facut zilele trecute un avion (o placa pe care pusese doua piese) cu care facea "vvrrrr" prin aer, wow, ce impresionata am fost! Acum ca am tot stat in casa am profitat sa facem creatiile noastre nastrusnice, la care de obicei mami face baza, iar copilul completeaza in partea de sus: in general sunt case, musai cu o gaura pe unde sa poata introduce diverse piese piticul, cel mai adesea simetrice in partea de jos (mami e obsedata de simetrie :D) si sui in partea de sus, unde piticul isi aduce adaugirile creative si apar forme neobisnuite sau chiar cate un un cal pe acoperis...

15 November 2010

Weekend prelungit

A inceput de vineri, cand piticul a stat acasa, bolnav. Raceala, din cea care cere aerosoli si te face sa tusesti ingrozitor, din tot sufletul. O am si eu acum, din spirit de solidaritate, asa ca inteleg prin ce trece cel mic atunci cand se scoala noaptea pe la 3 ca nu mai poate sa respire de la nasul infundat si accesele de tuse. Si pentru ca ma neglijez (in favoarea copilului), traiesc pe baza de Strepsils si ma apuca teribile accese de tuse cand inhalez din greseala aerosolii copilului. Care copil ziua e functional, insa noaptea, ei bine noaptea beneficiaza de vraja fireasca bolilor de orice tip: noaptea se agraveaza. Big time. Bu se invarte in cerc (did I tell u ca am un sot panicos???) iar eu prepar solutii, aspir nasul, adorm copilul si behai ca o capra. Bonus, avandu-i pe parintii lui Bu in zona pana sambata asta, am preparat si doua feluri de mancare pe zi - nu era cu obligatie la fisa postului, dar, well, ei au stat cu cel mic (ziua, ca noaptea eram ori Bu ori eu ori amandoi). Partea buna este ca piticul isi pune singur batista bebelusului la nas si ne trage de mana catre aspirator cand simte ca e nevoie de "suflat nasul" si, mai nou, gesticuleaza autoritar si in directia nebulizatorului. Partea proasta e ca nu suporta sa i se puna picaturi in nas si ca in ritmul asta o sa devenim zombi ambulanti: we need sleep!!!

In rest stau destul de bine cu moralul, surprinzator, si in orele de nesomn si tinut copilul in brate (ala micu' ce respira greu), ma uit la Anatomia lui Grey in draci. Aveam de recuperat seria 6 si acum navighez prin seria 7 cu mult entuziasm fata de jocul actorilor (Bailey e super tare) si mai ales fata de talentul scenaristilor (replici geniale, prezenta de spirit, introsaturi de situatie, personaje creionate credibil etc.) si virtuozitatea regizorului, echipei de filmari, whatever - e foarte bine filmat si montat, sunt impresionata si pe alocuri ma apuca si cu plans (I don't normally do plans, dar cand a fost sa moara George, oh, s-au intrecut pe ei insisi in realizarea episoadelor acelea, asa ca am papat momeala din plin) si, una peste alta, totul are chiar mult umor.

In paralel, scriu, scriu, scriu - am multe de facut, timp si imaginatie mai trebuie :D. Ah, si reparam tevi sparte: ba la bucatarie, ba la baie, asaaaaa, sa nu ne plictisim/ iesim din mana. Acum am ramas tot cu cuptorul (adica fara el :-)). Dar gatesc, nu ma dau in laturi: "facui" o supa linte... o minunatie!!!

Intre timp, tatal si fiul fac lucruri iesite din sfera normalului, care ar trebui sa ma lase albita inainte de vreme, dar, well, I'm still standing :D...bref, piticul varsa o stacana cu apa pe taburetul din sufragerie pentru ca "cel mic voia sa se joace cu apa", misuna cu capsatorul in mana pentru ca "nu are capse, nu e pericol", da sa intre cu picioarele in chiuveta de la bucatarie pentru ca "spala impreuna cu tati batista bebelusului", toarna tot orezul cu lapte pe scaunul de masa si se balaceste in el pentru ca "e linistit, nu vezi?", se joaca frecvent cu telefonul lui Bu la care se uita la fimuletele cu el pentru ca "ii place sa se uite la filme", era cat pe ce sa tarasca nebulizatorul tras de fir prin toata casa (aici am aparut eu in scena) si tooot asa...

11 November 2010

Jurnal de piticot (21 luni)

Luna aceasta este luna gradinitei. Cum despre aceasta am mai scris, iata si ceva fragmente din prezentarea care l-a insotit pe copilul meu la gradi (da, era mai lunga de atat si, in fine, am mai cenzurat-o eu putin :D):

E un copil linistit, cu multa rabdare si un temperament predominant bland. Nu prea stie sa fie obraznic sau agresiv si momentele in care nu ne mai putem intelege cu el sunt cele de frustrare sau oboseala maxima - destul de rare. Are un program de viata destul de bine stabilit (ore de masa, de culcare) si, in general, daca respectam ritmul lui e un copil cu care ne putem intelege. Este insa si incapatanat, mai ales cand e vorba de pasiunile proprii: apa este o mare atractie, fie ca e vorba de balti, recipiente in si din care o poate turna etc. - e mai greu sa intervenim aici (de obicei nici nu o facem, doar incercam sa-i distragem atentia). E destul de sociabil dar nu repezit - intai studiaza terenul cu o figura foarte serioasa (in general prima impresie este de copil serios, desi in realitate este foarte vesel si rade mult). In general nu il fortam, nu il amenintam, nu il speriem si nu il pedepsim. Daca nu vrea sa manance, nu mananca, daca nu vrea sa doarma, nu doarme si tot asa. Decizia noastra este ca lucrurile nepermise sa fie semnalizate clar si ferm de fiecare data (am mers mult pe ideea consecventei) – asa ca acum de obicei le stie si vede singur cand sare calul, daca totusi insista, ori incercam sa il deturnam cu altceva ori cautam cauza (e obosit, il doare ceva...).

Jucaria preferata este un iepuras de plus, cu el doarme intotdeauna. In mod normal, cand il ia in brate si incepe sa isi suga degetul e semn ca vrea la culcare. Isi suge degetul doar la somn iar suzeta nu are, nu foloseste. Iepurasul este asociat cu somnul si atunci e nelipsit, uneori il mai plimba dupa el si in restul timpului, dar fara sa fie indispensabil. Oricum, este foarte important si nu prea e dispus sa il lase altor copii. Daca sta cu el in brate si in restul timpului poate insemna ca are nevoie de alinare insa nu este ceva obisnuit (poate ca va face asta in primele zile de gradinita).


Stie sa manance singur cu lingurita, insa nu o face mereu, uneori nu are chef sau oboseste. Cand mananca singur se murdareste tot :D... Poate sa manance nepasat, dar nu prea vrea, e undeva intre, la mancare care nu este pasata de tot sau foarte fin, dar nici intreaga. In schimb mananca fara probleme paine unsa cu crema de branza, de exemplu, sau biscuiti, ori banane. Un semn ca nu mai vrea sa manance este faptul ca isi scoate babetica si o arunca pe jos :-(. La masa, la prima lingurita se stramba in 90% din cazuri (nu e un semn ca nu ii place) si de cele mai multe ori refuza chiar sa o manance si trebuie “dus cu zaharelul” - de obicei dupa ce reusim sa ii bagam prima lingurita in gura se prinde ca e bun si mai vrea... Daca insa nu vrea si nu vrea dupa alte 3-4 lingurite atunci e clar ca nu mananca si nu trebuie fortat. Mai ales daca e vorba de desert nu trebuie fortat, pentru noi dulciurile, in special ciocolata, mezelurile si sucurile din comert, prajelile… sunt NU si am ales sa nu ii dam.

Bea apa din orice: biberon, canuta cu pai, pahar. Problema la pahar este ca are tendinta sa toarne pe jos ce a mai ramas in pahar dupa ce bea - ii place sa faca balta :-). Bea multa apa dar nu prea cere - de aceea trebuie sa i se dea cana din cand in cand si de multe ori bea mai mult de jumatate din ea.

Ii este foarte frica de doctori si, cred eu, de halatele lor albe. Nu sta nici cat sa se uite cineva in gatul sau urechile lui, urla, se zbate si plange din tot sufletul :-(.

Ce ii place sa faca? Sa se joace cu masini, sa faca lego, sa se balaceasca in apa, sa se dea pe tobogan, sa se uite in carti (preferabil cu animale), sa danseze (o mare pasiune!!!), sa mearga pe masinuta (genul acela fara pedale), sa mature (:D).

10 November 2010

Day eight

Gradinita. Din ce in ce mai bine, un progres evident la care chiar nu ma asteptam: imi imaginam cam o luna de mare jale de partea lui si sentimente acute de vinovatie pe partea mea. Nu e totul roz, mai avem, insa se vede clar dupa cum reactioneaza ca suntem pe drumul cel bun si, sincer, am nevoie sa vad si partea plina a paharului:


- de doua zile chiar nu mai cere sa mearga cu iepurasul la gradinita - pana acum in fiecare dimineata nu iesea pe usa fara iepuras, desi de obicei noi cand plecam undeva nu luam si animalul cu noi, sau, ok, il iau eu pitit intr-o geanta, daca e cazul de somn mai tarziu, dar doar atat

- nu mai tine iepurasul non stop cu el la gradinita, il mai "abandoneaza" pe cate un scaun, o mobila ceva - de obicei acasa iepurasul sta in pat si e folosit doar la somn, la gradinita insa a simtit nevoia sa stea cu el mereu in brate, iata ca incepe sa renunte la el

- nu se mai lipeste de mine ca o caracatita cand ma duc sa il iau, tragandu-ma spre usa sa plecam mai repede... ci vine vesel la mine si ma ia de mana, dar atat, dupa aceea nu ma trage sa iesim ci se mai uita la jucarii... etc.

- cand il duc tot mai plange, dar de exemplu azi parea chiar dornic sa intre in clasa... doar cand a fost sa ne despartim cu adevarat a plans

- pare sa se imprieteneasca si cu alti copii - azi o fetita din grupa lui a iesit pe hol sa ii faca "bau" :D (mda, baiatul meu e mare cuceritor... cand mergem in oras si mai stam la o terasa, ceva, el isi gaseste cate o tanara/ doamna la o masa vecina si ma trezesc ca isi zambeste cu ea peste umarul meu :P)

09 November 2010

Ei bine, da, Hi-Q

Imi place muzica si sunt inconjurata de ea. Nu sunt nici o voce grozava, nici nu ma consider o mare cunoscatoare, insa lumea mea e plina de cantece de toate formele si culorile, cantece de care ma bucur, pe care le regasesc cu placere si pe care le fredonez cu fiece ocazie. De obicei sunt melodii rock sau macar predominant din anii '80, fara ca eu sa fiu cu adevarat o rockerita cu o bogata cultura generala in domeniu. Insa headerul blogului meu vorbeste despre Guns, iar lista mea de concerte la care am mers cu placere include Metallica, Iron Maiden, WASP, Manowar... Sa spunem doar ca sunt o persoana muzicala cu vadite inclinatii rock :D.

De aici si pana la HI-Q este drum lung si cu siguranta ca in afara de a le auzi melodiile la radio, alta legatura cu ei nu am. Insa de cand am nascut, fara niciun fel de explicatie, sens sau logica, de fiecare data cand ma gandesc la pitic imi vin in minte linia melodica si mai ales primele cuvinte ale unuia dintre cantecele lor: "Lumea mea e vrajita de tine"...



... si in fiecare dimineata cand ii vad mutrita vesela ma gandesc la "Buna dimineata, te iubesc" si imi vine sa fredonez refrenul :-).

08 November 2010

Criza de fizic :-)

Teoria spune ca nu am voie sa ridic peste 2 kg. Cine a inventat teoria asta cred ca era dus cu pluta, ca numai un drum pana la supermarket te incarca peste limita cantarului setat asa de jos. Din punctul meu de vedere o viata normala de om, mai ales una de mama cu copil de carat peste tot, include mult mai multe kilograme, asa ca am aruncat frumusel teoria intr-un colt al mintii si mi-am vazut de treaba.

Uitat e si faptul ca prima data cand am auzit faimoasa regula cu 2 kg. este dupa ce am ramas intepenita la propriu si nu am putut functiona normal cateva zile bune, de am ajuns la doctor si m-am indopat cu pastile - dar, hei, asta se intampla in facultate si multi ani au curs pe garla de atunci.

De doua zile mi-am adus aminte de teorie, cu ceva teama in suflet - ma simt cum scartai si tare mi-e sa nu ma rup in doua. Am avut cateva saptamani agitate si apoi a urmat un weekend greu: Bu a plecat din oras si eu  am ramas parinte singur la copilul care a facut si febra 39 (vineri noaptea), de l-am luat sa doarma cu mine in pat. Acum... eu stiu ca exista cosleeping-ul, insa cred ca mie nu mi se potriveste. Hei, eu sunt persoana care a declarat mereu sus si tare ca "imi doresc un pat in care sa nu-l gasesc pe Bu decat daca vreau". Nah, cam greu de realizat intr-un apartament de bloc format din cutiute-cutiute, dar u get the idea...  De fiecare data cand iau piticul cu mine in pat eu nu ma odihnesc bine: ba ma scol cand se foieste el, ba oricum ma calareste toata noaptea, ca tare-i mai place sa dormim cel putin lipiti unul de celalalt, asa ca ajungem cumva inevitabil sa ne "fugarim" prin pat (eu imi fac loc sa stau mai bine, el vine dupa mine) de pana la urma eu ma trezesc aproape de margine si cu un brat imobilizat intr-o pozitie aiurea de catre piticotul-caracatita... bref, nu e bine nici pentru mintea mea obosita si nici pentru oasele mele.

Asa ca am avut un weekend greu, cu el adormit in brate ca nu se simtea prea bine, cu carat de colo-colo, dormit cu el cocotat pe umarul meu... si tot asa, de acum ma doare coloana de mor, ma doare si prin zona gatului si am o senzatie complet aiurea ca urmeaza sa ma dezmembrez si ma gandesc usor cam speriata la teoria aia cu 2 kg careia i-am dat eu cu flit...

Cred ca-mi trebuie un masaj, ceva, sa ma puna pe picioare, ca asa nu prea mai rezist. Ma lasa fizicul :D.

05 November 2010

Day five

Gradinita. Azi am plans amandoi, si el si eu. La gradinita, sa ne vaza toata lumea. Peste nici zece minute (nu exagerez!!!), vazut pitit pe gemuletul de la sala de mese, piticotul statea cuminte in bratele asistentei si casca gura maaare, sa intre mancarea.

Din ce inteleg, se mai smiorcaie pe parcursul zilei, cand isi aduce aminte. Altfel e ok, deja stim: adoarme in masina si il aduc sus in brate, dezbracandu-l in somn :-).

Ajutoare pentru pensionari si someri

Pentru ca mi-a povestit vecina mea si se pare ca nu multa lume stie, va spun si eu ce am auzit, sa dati de veste mai departe cui are nevoie:

Cei care au pensii sub 4 milioane si somerii au dreptul la ajutoare (mancare: faina, zahar, biscuiti etc.) de la stat. Pentru cei din sectorul 2 acestea se dau la Perla, cumva in spatele restaurantului, de luni pana vineri, intre 9.00 si 14.00.

04 November 2010

Printesa bob-de-mazare nu are cuptor

Basmele din familia noastra se insira pe ata cu viteza vantului si mereu apar noi personaje fantastice, de genul celor nemaivazute pana acum. Pe moment am adaugat o noua saltea, motiv de bucurie pentru salele mele de domnita obosita si de azvarlit cat colo salteaua veche, ieftinatura cumparata pe bani putini in vremuri de restriste financiara (cand era bunica fata si noi studenti) si deselata de combinatia fatala 2 in 1, mama+bebe in burta. In fine, azvarlita cat colo complet nu a fost, pentru ca Bu a avut geniala idee de a cocota salteaua noua peste salteaua veche (note to self: a se remedia cat de curand), motiv pentru care procesul somnului incepe mai intai prin aburcarea in pat si continua cu o senzatie de printesa-pe-multe-saltele, in asa fel incat dimineata imi vine sa caut bobul de mazare ca sa ma pot declara si eu, victorioasa, printesa-adevarata!!!

Si cum istoriile la noi nu se ispravesc asa usor, cuptorul cel minunat si nou achizitionat nu functioneste. Nu pentru ca e el capos si nu vrea, ci pentru ca domnul electrician nu este, in continuare, disponibil, motiv pentru care putem considera ca, in cel mai excentric stil posibil, noi am decis sa ne decoram casa cu un cuptor nou nout, super tehnologie complet nefolosita :-).

Life is nice la noi la castel. Daca totusi gasesc bobul ala de mazare, ma tem ca nu pot sa-l gatesc...

03 November 2010

Day three

Gradinita. Azi a plans. Era marait inca de dimineata, probabil ca nu era convis ca vrea sa mearga, dar a venit cuminte cu mine. Cand a vazut ca plec, atunci s-a declansat plasul.Am iesit pe usa cu inima cat un purice, aproape sa ma intorc pe calcaie, sa-l iau acasa. Dar am sunat o prietena care este si mama ce si-a dus copilul la gradi la randul ei si, bonus, educatoare de gradinita (alta gradinita). M-a sfatuit sa sun inapoi, sa intreb ce face si cat timp a plans dupa ce am plecat. Se juca: plansese doar cateva minute. Nu e perfect, dar nici tragedia pe care o aveam eu in cap.

E greu si incepi sa te intrebi daca esti o mama buna. Solutia e sa nu-ti lasi gandurile sa plece in directia "aia", a vinovatiei si indoielilor, asa ca da, sunt o mama grozava pentru copilul meu, il iubesc de mor si fac tot ce pot si stiu eu mai bine pentru el! Howgh! :D

pfff...

01 November 2010

Day one

Gradinita. Nu a plans, nu am plans. Asistenta medicala si-a dat jos halatul, sa nu-l sperie. Am sunat dupa o ora: a vrut sa mearga la usa (m-a cautat???) si la povesti nu a stat pe scaunel, ci in bratele educatoarei. Pe mine m-au sunat Bu, mama, tata, Bro' si prieteni care stiu cum e: "been there, done that". La pranz am fost sa il iau: n-a plans, dar s-a lipit tot de mine si nu mi-a mai dat drumul - per total a fost ok, minus partea cu shimbatul scutecului (nu a vrut sa stea si a plans). In rest s-a jucat, a vorbit si a mancat doar felul intai. A adormit in masina si l-am adus acasa in brate, dulce povara adormita, mirosind putin a ciorbita de legume...

31 October 2010

Control freak mama :D

E suficient sa spun ca taman am terminat de scris o prezentare a copilului meu pentru la gradinita: cum, ce si cand face :-). Sincer, mi se pare normal: eu il cunosc il cele mai mici detalii, ele nu au de unde sa stie ce inseamna iepurasul pentru el sau cu se stramba inevitabil la prima lingurita de mancare (poate sa fie si felul lui preferat, ca ot se stramba) ori cum moare dupa apa si isi face singur balti rasturnand apa din pahar...

De precizat doar ca nu am scris-o pe un ton militaros, ci cu umor si precizarea in susul paginii ca este descrierea facuta de niste parinti subiectivi. Acum sa vedem cand il si duc, ca pare sa tuseasca putin asa ca daca ne da cu rosu in gat la calcule mai stam o tura.

28 October 2010

Copil + spanac = dezastru



Pozele sunt mai vechi, de cand invata sa manance singur, dar am zis ca dupa postul de mai jos e cazul sa ma gandesc la ceva mai vesel. Culmea e ca ii place spanacul :-).

26 October 2010

Se apropie... gradinita

Umbra se intinde deja peste capul meu si o simt cum ma preseaza: saptamana viitoare ar trebui sa-l dau la gradinita. Am amanat noi deja data, acum cam asta e, nu prea mai e loc de intors. Mi-e greu, am emotii, indoieli, temeri, stari din cele mai conflictuale posibile si zau daca ma simt in stare sa-l duc eu cu manuta mea la gradinita. Pentru ca, da, de gasit am gasit-o: nu e cea perfecta, pe care o visam, insa cam e 90% ce imi doream si, well, I guess there will never be o gradinita good enough for my kid :D. Asa ca totul e stabilit, avem si trusoul copilului, analizele sunt pe terminate, pregatirile in toi... doar inima mea se face din ce in ce mai mica, aproape cat o stafida.

Stiu: logic e bine, am toate argumentele pro si totul e cat se poate de corect organizat. Asta trebuie sa facem, exista o mie de motive pentru care e un lucru bun sa mearga la gradinita, alte o mie pentru care alte variante nu stau in picioare si inca o mie pentru care nu ar trebui sa ma stresez atat, ca doar nu e primul si nici ultimul pitic ce merge la gradinita. Cu logica stau bine, doar ca sufletul meu nu gandeste toate astea, ci simte, acut, diverse spaime.

Care spaime? Eh, inainte si eu ma intrebam ce atata stres cu gradinita asta...si nu intelegeam complet, dar e tare greu de fapt. Este practic pasul prin care iti introduci copilul in sistem, intr-un sistem in care nici tu nu crezi si din care acum te lupti sa evadezi: cel al "jobului" zilnic, al rutinei, al lipsei unei anumite libertati de miscare, al regulilor implacabile. Si o faci chiar in contra vointei tale reale: e clar ca nu e "cea mai buna varianta" pentru el, cea mai buna e sa stea cu tine. Iar lui ii produci o trauma, cu forta, caci oricum ai lua-o si oricat de bland ai trata problema, el tot va suferi - si zau daca imi vine sa-mi fac singura copilul sa sufere in halul asta. Plus ca ma tot intreb ce o sa inteleaga el din toate astea: am stat impreuna doi ani, e invatat cu mine mereu langa el, gata sa-i alin o durere sau sa-i rezolv o problema... si e piticul meu mic pe care l-am crescut cum am stiut eu mai bine si cu tot ce am gandit eu mai bun, cu atentie, rabdare si mult timp... si acum il las in grija unor persoane care cu siguranta nu vor face toate lucrurile asa cum le fac eu. Toate valorile investite in el, tot ce am semanat cu grija, toate preocuparile legate de orice: alimentatie (sa manance legume, sa nu manance ciocolata, sa nu moara de foame, sa nu devina obez, sa nu..."), vreme (sa stea mult afara, sa nu il infofolesc, sa nu raceasca, oare sa ii mai pun o bluza, cum sa fac sa stea cu caciula pe cap, oare il rod pantofii), formarea lui (sa nu tip la copil, sa nu ii dau exemple negative, copiii nu se bat intre ei, sa nu i se spuna ca e un copil rau, sa il incurajez sa aiba curaj sa incerce diverse, sa stie ca e iubit neconditionat, sa nu minta, sa fie fericit, sa fie copil, sa se joace, sa...) si tot asa, lista e lunga si presarata cu diverse... totul cade in mainile altor persoane, despre care nu am cum sa stiu mare lucru dar stiu sigur ca NU sunt eu. Pentru ca alegi o gradinita, dar oamenii nu ii poti cunoaste cu adevarat doar din trei vizite si cateva discutii, ai o impresie doar, e buna, dar hei, e vorba de copilul tau. Care e mic, of, cat de mic, si se bazeaza pe tine cu totul.

Asa ca, oricat de logic e totul, imi vine sa imi iau copilul in brate si sa fug departe de toate astea si, da, daca gandesc la rece stiu ca o sa fie ok si ca o sa ne descurcam, dar eu tot o sa plang.

23 October 2010

Sambata stramba

La omul cazut la datorie nu merge nimic... nici macar netul, care a decis sa clacheze... si nici macar un banal orez cu lapte, care s-a prins de fundul cratitei cu o indaratnicie buna de alte cauze. Mi-a ramas umorul, sa ma rad singura de cum am aruncat in aer o dupa amiaza in care Bu m-a lasat singura, "sa lucrez" si a plecat cu bebe pe coclauri, de pe la 3 dupa amiaza pana mai acus, cand trebuie sa se intoarca. Dar am dormit, ceea ce e de bine si va doresc si voua :D si am si lucrat putin, ceea ce ma face sa fiu destul de zen.

Nu functionez bine fara presiune, va zic! In conditii de-astea, de liniste in casa si in simtiri, capul se goleste complet, netul o ia la fuga si mancarea se arde... :-))

22 October 2010

Razboi

Sssst... ne luptam: eu vreau sa doarma, el nu vrea. Eu vreau sa dorm eu, el nu vrea. Eu pot sa adorm intr-o fractiune de secunda, direct pe podea daca ma lasa cineva, el nu vrea nici cu perne de puf si cantecele de leagan...

21 October 2010

Duracell in actiune

Ieri, mai pe la amiaza, am parcat copilul din dotare la mama si am plecat sa ma frasui prin lume. Am vazut DM si produse minunate (cumparat, cumparat, cumparat), am primit o prezentare fantastica a unui restaurant pe care normal ca l-am vizitat dupa ce mi se facuse atata pofta, am vazut un imens ciolan cu varza (nu, nu era pentru mine, pfff)... bref, mi-am incarcat tolba cu diverse (Ana e de vina, da??? :D). Am recuperat copilul si am purces spre casa, la orele 9 trecute fix, cand se pune de culcat piticul. Pe care l-am parcat (again, I know, mama denaturata) in bratele sotului (el il culca seara), all nice infasat de culcare si cu biberonul aferent in brate. Iar eu m-am dus sa lucrez diverse la computer.

Pe la 10 erau tot in sufragerie si se auzea galagie. Ok, nu e chiar iesit din comun ca Bu sa amane ora de culcare, insa de obicei cand decidem it's "pijama si biberon" time, gata, asta este. Asa ca m-am mirat, in forul meu interior, dar aveam treaba asa ca nu am insistat. Cel putin pana cand nu a aparut piticotul langa biroul meu, fara sac de dormit, in body si cu picioarele goale, extrem de treaz si de vioi, povestindu-mi ceva despre pantofii pe care ii avea in mana...???

Booon, se pare ca "inca" nu avea chef de somn... va bene, ei stiu mai bine, tata si fiu. Asa ca au scos lego-ul si in urmatorul interval de timp s-au auzit chiraieli si hahaieli din sufragerie, ba chiar am fost "invitata" (=trasa de mana) si eu de catre odrasla insistenta, ca doar se stie ca nimeni nu construieste casute si grajduri pentru animale mai bine ca mami :-).

A urmat ora 11 (??? de obicei piticul sfaraie linistit la ora asta), cand, trecand prin sufragerie, am putut observa ca piticul se invartea neobosit in timp ce tatal lui se retrasese, cam terminat, pe canapea.

Pe la 12  tatal era de-a dreptul lesinat intre perne iar copilul, well, copilul rezista: langa el, cu telefonul la ureche (un telefon mai vechi de-al meu, cu clapeta), turuia si gesticula de zor. Bu, cu o voce epuizata si un ultim dram de ironie m-a informat ca "nu poate sa se culce, nu a terminat de pus in ordine afacerile, uite cum vorbeste de zor", in timp ce omuletul dadea directive in continuare la telefon.

Ok, asta e momentul in care am inhatat copilul si sacul de dormit, am refacut compozitia artistica a piticului gata de culcare si l-am luat in brate catre camera lui, sa doarma. Pe drum omuletul a mai avut o tentativa de a-si termina afacerile, caci a deschis rapid telefonul si a inceput sa turuie disperat: ma gandesc ca probabil chema ajutoare, sa-l salveze de mama asta care-l vroia culcat la 12 noaptea, auzi, ce chestie!!!

De culcat s-a culcat relativ usor, ii era si lui somn, doar ca poate bause o cafea sau ceva, nu stiu...

20 October 2010

Una pe an

In bunul spirit al familiei noastra, conform principiului clasic "nicio masa fara peste" - ah, nu, pardon, nu, nu era asta principiul, ci "niciun an fara o camera renovata"- anul acesta avem, ta-da-aam, bucataria!!! Asta pentru ca domnul aragaz o cauta cu lumanarea, doh!

Si cum nu puteam sa ne oprim doar la a schimba aragazul (banal pentru noi, zau asa!), am atacat si chiuveta (robinetul era prea jos, mereu ma impiedica atunci cand aveam oale mari) si blatul si corpurile de sub el. Bref, jumatate din bucatarie, sa stim o treaba :D.

So: vasele din bucatarie sunt in sufragerie (happy piticot here), aragazul vechi e in balcon iar rufele de uscat au fost exilate in birou. Acum suntem pe final si e relativ bine: inainte si microundele erau in birou si nu, nu aveam aragaz si nici chiuveta (just imagine that!), navigam cu gratie cu mancarea de la frigiderul din bucatarie in birou, sa o incalzesc si apoi pe hol, unde era scaunul de masa al piticului (mancare facuta de mama, evident, si adusa de la ea de acasa :D.

19 October 2010

Ploaie



Mi-a intrat apa asta pana in maduva oaselor, sunt murata toata si satula de atata umezeala, vreme sumbra si picuri marunti de ploaie. Asta si pentru ca, desi eu NU vreau afara in ruptul capului, nu ma indur sa nu-mi las odrasla sa se frasuie prin balti. Echipat corespunzator, trece rapid prin ele, stropind cu entuziasm in toate partile, sub privirile curioase ale celor din jur. Mama piticului (yours trully), impasibila si zgribulita, sta ceva mai incolo si se uita linistita la toata aceasta tropaiala.

Ca sa ma explic: piticotul are cizme de cauciuc, salopeta de material cauciucat si geaca din acelasi material, cu gluga ce are un elastic pe margini, in asa fel incat nu cade. Sub gluga, o caciulita. So, super echipat, zic eu, doar ca o doamna l-a intrebat ce face afara, ca "o sa se ude tot" (???) :-).

18 October 2010

Aniversare

Pe pagina mea de Facebook e sarbatoare, asa ca sa fie petrecere si aici: joi a fost ziua lui Bu, azi e a mea. Asa ca, sa ma urez: sa traiesc, sa infloresc, sa fiu sanatoasa, sa castig la loto, sa mananc tone de ciocolata si sa nu ma ingras, sa imi iasa toate planurile visate si nevisate (inca) si sa fiu nemasurat de fericita!

Happy Birthday to me :D.

14 October 2010

Procesiunea

La un capat este Biggy, grabita sa cerceteze tot ce mai e nou prin cartier, iar la capatul celalalt, pasind marunt si tinand puternic lesa retractabila in manutele lui mici, este piticul. La mijlocul distantei dintre cei doi, mergand usor cocosata pentru a tine "sfoara" lesei este Buna, gata sa stopeze rapid orice salt brusc al catelului ce ar putea destabiliza copilul. Mergand anevoios pe langa pitic si tinandu-l de gluga sunt eu, gata sa-l prind daca e sa cada si indrumandu-l la traversari unde "lantul uman" trebuie sa treaca repede strada.

Scopul intregii insiruiri? Piticul e fericit, are senzatia ca o plimba pe Biggy in lesa.

11 October 2010

Jurnal de piticot (20 luni)

Piticot doarme acum, moale si cald, bine infofolit in saculetul lui de dormit si cu iepurasul strans la piept: e minunea mea la care ma uit zilnic cu uimire si incantare, minunea mea de 1 an si 8 luni deja. Iar luna aceasta s-a schimbat enorm, parca a fost un alt salt in cresterea lui.

Vorbeste. Mult. Are deja un vocabular bogat, de la diversele animale care fac din ce in ce mai haios (cocosul face tuuuu, rata ap-ap, gaina ot-ot, porcul un sunet similar cu ghjoh dar pe care imi e imposibil sa-l "scriu", sarpele sasaie, albinele zzzz si ele in legea lor si tot asa, o fauna intreaga), pana la cuvinte aparent fara sens dar care definesc lucruri clare (iepuras la el e un soi de djege pe care nu prea il pot transpune in litere). Mai are cuvinte pe care le "suspectez": cred ca zice un soi de sta cand vrea ceva, pentru ca atunci cand tot gesticuleaza spre diverse lucruri noi le luam in mana si il intrebam asta? pe asta il vrei? asa ca el acum se duce la diverse obiecte si zice parca un sta :D. La fel si cu ade care cred ca e haide si ata care zic eu ca e gata. Bajbaim si dibuim :-). Clare sunt mama, tata si tutu (masina). De baza ramane apa, pronuntat ferm si in orice context care implica apa: apa de baut, apa din cada, apa din WC, apa din baltile de pe strada, apa din vasul lui Biggy, apa desenata in cartile pe care le citim, apa din fotografii, apa care cade din cer cand ploua, apa pe care insista sa i-o torn in galetusa mica-mica sau paharul de jucarie ca sa se poata mozoli prin ea - copilul meu iubeste apa in toate formele ei si e mare fan balaceli (inclusiv in balti). Si e in stare sa spuna apa obsesiv, la infinit, tot aratand catre noua descoperire: apa, da mama, e apa.

Intelege. Enorm. Bilingv. Unde e nasul, unde e gura, dar urechile, dar burta... adu-mi te rog aia, uite ca a cazut o piesa acolo... nu e voie, te rog frumos sa nu faci aia... te mananc pe tot, bucatica cu bucatica. Vede telefon si duce mana la ureche, ma sterg eu la nas asa ca face si el rost de un servetel si se mozoleste la nas, suna telefonul si intreaba tata?.

Mananca. Singur, dar nu mereu. Insa poate, clar poate. Mananca mere muscand lacom din fructul intreg sau felii daca i-l tai eu. Bea apa din orice: pahar, cana cu pai, chiar si cana cu mustuc, gen Gatorade (ca altceva nu imi vine in minte)... A invatat chiar si ceea ce prinsese mai greu: ca daca vrei sa bei din biberon trebuie sa-l dai peste cap, sa curga, nu merge pe orizontala - stia sa bea din pahar fara probleme dar la biberon nu se prinsese ca e nevoie de aceeasi miscare, in conditiile in care s-a prins cum trebuie sa bei din cana cu pai din prima, de pe la inceputul anului...

E dependent de noi. Sa nu-l parasim. Daca nu ne vede nu plange dupa noi, dar daca ne vede plecand... e jale.

Doarme. Singur pana pe la 5 dimineata, dupa care Bu-cel-slab il aduce cu noi in pat unde ne inghesuim toti trei. Nu sunt convinsa ca e o idee buna pe termen lung, oricat de mult imi place mutrita lui adormita.

Danseaza. Cu mare placere, oricand si oricum. Imi cere singur sa-i pun muzica, la combina, gesticuland si bataindu-se in fata ei, doar-doar mi-o pica fisa :D.

Are scopuri. Nu mai merge prin casa "cam fara tinta", cum facea inainte: acum stie exact unde vrea sa ajunga si ce vrea sa faca acolo, nu ii vin ideile pe parcurs ci sunt deja formate cand pleaca la drum. Mai greu de deturnat de la ale lui in conditiile date :-).

Merge. De mana cu mine, un drum scurt pana la unul dintre magazinele din zona... parcurgem distante din ce in ce mai mari impreuna. Si nu mai trebuie sa-l fugaresc pe strada, sta langa mine. Iar in magazine, nu stiu cat o sa il tine, dar daca ii spun ca nu luam ceva si sa puna la loc... o face. Evident ca si eu il las sa-si scufunde mainile pana la cot in cutia cu Eugenii fosnitor ambalate si stralucitoare sau alte minunatii similare (pliculetele de cafea sunt si ele foarte tentante). La casa, in timp ce platesc, el imi mai aduce cate un baton de ciocolata de la standul cu ultimele produse amplasat chiar alaturi - cei din magazin sunt draguti si ma stiu deja, eu i le dau vanzatoarei si ea le pune la loc :D. Iar cand a reusit sa dechida sticla de detergent lichid si si-a turnat putin pe geaca, agentul de paza a ras amuzat si le-a chemat si pe vanzatoare, sa vada piticul (sticla era in cos, voriam sa o cumpar si omuletul imi "reorganiza" produsele - nu, nu am crezut ca o poate deschide).

Rade. Cand ii spun ca-l mananc, cand ne fugarim prin casa, cand ii gadil talpile moi sau cand ma asez in fata lui si incep sa clipesc des - atunci se prapadeste de ras si incearca si el sa ma imite: inchide si deschide ochii cu o figura super-incantata.

Se entuziasmeaza. La fiecare lucru nou pe care il descopera emite un "uuu" mirat si incantat si se apropie repede-repede cu manutele alea curioase si mutrita fascinata. Azi a descoperit ca lemnul pluteste: el in scufunda in cada si cand ii da drumul, pac, iese la suprafata. Uuuuu!

Creste. Fantastic, incredibil, uimitor. Un miracol in fata ochilor mei.

05 October 2010

Ciorile din Bucuresti

Eh, asta nu mai vazusem inca... Stiu ca sunt ciori in minunata noastra capitala, insa sa vad una cum sta tantosa pe masina din fata mea, fara nicio grija in viata, mi s-a parut incredibil. Am scos repede telefonul si am fotografiat-o:


04 October 2010

Piticot - pastor :D

Reunirea familiei a avut loc, acum suntem ocupati sa ne reasezam in matca. Dar musai sa notez ca piticotul a decis ca nu mai vrea sa fie separat de noi, asa ca in primele zile (weekend) de fiecare data cand unul dintre noi iesea din camera, venea repede dupa el, il lua de mana si in aducea prompt langa celalalt. Sa fim cu totii mereu in raza lui vizuala, asta era dezideratul, dar concret asta insemna ca cel mai adesea trebuia sa fim toti in aceeasi camera: one big happy family :D!

01 October 2010

Piticot

Daca sunt pe Facebook... sa fie si aici:







28 September 2010

Cu cantec :-)

Era o reclama pe la tv... ceva cu "atunci cand nu pot sa dorm, o sun pe mama sa imi cante...". Cam in filmul asta m-am trezit eu, mama cu sot si copil in deplasare: m-a sunat Bu, ca piticotul nu vroia/putea sa doarma. Avusese o zi agitata, cu o cazatura soldata cu "buba" la cap (partea asta m-a cam speriat). Am facut conversatie cu omuletul, ma-ma... da, pisoi, eu sunt, mama... si cum face pisica, dar catelul... si tot asa... pana cand ma roaga Bu sa ma apuc sa-i cant piticului, sa adoarma.

Huh... nah, ca pe asta n-o mai facusem: sa cant la telefon.

Asa ca, pe speaker, eu la Bucuresti si ei in partea aialalta a tarii, singura in "vastele apartamente", eu cantam... si tot lalaiam despre vulpi, pitici, broscute si toate cele si pe partea cealalta se lasase o liniste totala... de intrasem la banuieli, ca i-am adormit pe amandoi :D. Dupa aproape o jumatate de ora de stat la telefon ma gandeam ca "mai cant una si ma duc", dar m-a oprit Bu, ca piticotul dormea dus deja de pe la a treia melodie :-). Pui mic.

27 September 2010

Lecturi de septembrie

Online, ca offline... sunt tare off :-(. Parca nu mai gasesc nimic bun-bun de citit. Si caut Oscar si Tanti Roz de o vesnicie, parca a inghitit-o pamantul in librarii... La fel si Romain Gary, de care am citit eu la Ana ca e de citit si mi-am notat sa-l caut, pfff, riight, ca il caut de mi-a venit plictisul. Si tot asa: am o lista intreaga de cautat si suficienta lene cat sa nu le comand online, asa ca atunci and ma vad intr-o librarie scot lista si le iau la puricat, dupa care ma descurajez complet ca nu gasesc nimic si nu imi mai vine sa imi iau nimic... ca tare multe carti sunt si nu ai habar peste ce dai, plictisitoare chestie.

Revenind insa la online...

La capitolul motherhood sunt cele mai multe descoperiri:
- cel mai tare kid ever, cu niste replici geniale: aici e doar o mostra :-)
- o descriere grozava, plus foto pentru "the supreme being" :-)
- si pentru ca ziceam de foto, huh :-)
- cred ca cele mai ciudate inventii pentru copii posibile, de care nici nu aveam habar ca exista
- o opinie foarte bine formulata, despre garduri, un post ce mie mi-a placut

Umor, umor, umor:
- de copil aici
- mai inspre haz de necaz cand e vorba de banci si comisioane, in doua episoade: aici si aici
- si tipic Cabral aici si aici

Iar in rest:
- the big news, o ghicitoare cu raspuns inclus in titlu :D. Yep, pot sa ma bucur public :-)
- imagini de savurat, suspinat, visat aici si aici (registre diferite)
- comunicare geniala si unitara
- ganduri de analizat si procesat aici

25 September 2010

Parfumurile la control :-)

Daca e ceva ce am invatat bine de tot de la mama, e ca parfumurile si bijuteriile trebuie sa fie de calitate (la bijuterii chestiunea este discutabila, dar in mare exclude chestiile de kitch ieftin). Am mai invatat eu si ca o pasca sau un cozonac bun musai sa aiba mai multa umplutura decat coca, dar pe moment am sa ma rezum la parfumuri, caci imi caut unul.

Genul meu? Fresh si/sau spicy. Nu dulci, nu incarcate - sunt unele care miros foarte bine, dar nu mi se potrivesc.

Printre favorite? Burberry (o descoperire surprinzatoare, dar tare draga mie), Gucci Rush (cel mai sexy parfum ever, dupa mine) si DKNY (cel mai super-uber-nice parfum primit cadou de la Bu).

Ei bine, acum imi caut un parfum nou. Stiu ca pot oricand sa ma intorc la vechile iubiri sau sa le gasesc o derivata (Burberry Brit chiar ma tenteaza), insa parca mi-ar placea sa vad si ce e nou si oricum imi surade ideea de a avea mai multe parfumuri in paralel, asa ca se poate si unul vechi si unul nou :D. So: sugestii? Recomandari? Idei? Nu de alta, dar sunt atatea variante ca numai sa stau sa le miros pe toate dintr-un magazin si tot cedez nervos...

Update: Ana m-a invatat de bine si mi-a aratat un Nina Ricci - Premier Jour, care miroase foarte tentant...

24 September 2010

1,2,3

1. Acum ceva timp eram cu piticot la ai mei acasa si cum stateam eu linistita in sufragerie, vad ca apare piticul din bucatarie mestecand de zor ceva. Ma uit la el... rumega temeinic. Procesez... ce a gasit dom'le de mancare??? De unde? Cum?

2. Inca nedumerita, decid sa ma iau dupa el - pentru ca omuletul taman vira inapoi spre bucatarie. Intra linistit... eu dupa el... si pac, il vad cum se duce tacticos la bolul lui Biggy, inhata o bobita de mancare de catel si o vara in gura inainte sa am eu timp de reactie.

3. Hait! zic: e clar ca mosteneste Gogoasa, care a fost gasita mancand cot la cot cu Biggy din faimoasele bobite. Inhat repede vasul de boabe si ii explic piticului ceva despre cum "asta nu e mancarea ta, mama si nu e bine sa mananci asa ceva". Nu cred ca a inteles mare lucru, doar se se uita cam necajit ca i-am luat "hrana" de la gura. Moment in care vede pe jos inca o bobita, scapata din castron pesemne: o inhata repede-repede si o vara si pe aia in gura, inainte sa apuc sa il interceptez.

1,2,3... trei bobite mancate inainte sa apuc sa-mi dau seama ce mi se intampla...

Da, era in perioada in care nu manca mai deloc: predominant lapte, banane si paine. Pot sa adug si bobitele de catel pe lista, la capitolul "delicatese" :D.

23 September 2010

Concert Guns N'Roses

Este trupa careia chiar i-am fost fan de tipul clasic: postere pe pereti, invatat pe dinafara aproape tot din caseta video cu concertul din Tokio, stiut cam toate versurile din orice melodie si mazgalit toate caietele cu numele trupei (inca ii mai sunt fan, printr-o loialitate prelungita). So, colanti sau nu, Slash sau nu, eu nu puteam rata ocazia sa-i vad.

Si i-am vazut. Si zau daca regret. Ok, am citit cronici de toate formele si culorile: au intarziat si au avut o prestatie oribila, sau, dimpotriva, a fost super beton tot concertul. Eu nu pot spune ca fost the best of the best, nu a fost: da, Guns intarzie, dar tot nu e fun sa stai doua ore si ti se cam lasa de toate cele... iar prima parte a concertului Axl a cantat oribil, spart, cu melodiile interpretate de intreaga trupa pe alt tempo, parca... groaznic. Ma apucasera groaza si disperarea, plus ceva mila pentru bietul om - om pe care, de altfel, nu il mai vazusem in viata mea atat de incotosmanat :D: avea blugi lungi, tricou, sacou kitchos, bandana, palarie de cowboy si ochelari de soare!!! (in fine, asta la inceput, ca a schimbat la tinute de m-a ametit).

Trupa in spate (4 chitaristi???) canta foarte ok, unitar, doar ca vocea lui Axl era stridenta si defazata peste tot ansamblul asta, nu stiu, poate era ceva tehnic, un reglaj de sunet, ceva. Ok, nu mai e el fix ceea ce a fost, again, asteptarile mele erau oricum foarte mici si cu siguranta nu aveam pretentia la formatia din vremurile ei de glorie, are totusi 48 de ani, insa iata ca mai tarziu s-a dovedit ca-l duce vocea si ca poate... asa ca, nu am idee: nu se incalzise, erau probleme de sonorizare sau pur si simplu nu a vrut sa isi forteze vocea... Probabil ca o combinatie.

M-au mai nedumerit un fragment de Pink Floyd si un solo de chitara cu Pantera Roz (wtf ???), modul in care se schimbau chitaristii intre ei la solo-uri, grafica video din spate (slab, slab), monitoarele prea mici si prea jos amplasate si gustul vestimentar al lui Axl (nu era el nici inainte prea priceput, dar caderea aceasta inspre cowboy nu cred ca i se potriveste).

Insa, taman cand eram eu pe culmile disperarii, a intrat cu un Sweet Child O'Mine pe care era EL, Axl, asa cum trebuia sa fie si of, totul suna ireal de ok, si toata lumea a cantat cat ii tineau plamanii (inclusiv eu) si, gata, eram din nou o pustoaica de liceu si pe scena era Guns. Vraja era acolo, o facuse si din momentul acela a inceput sa se spele de pacatele de la inceput :D. Si a cantat si Don't cry si You Could Be Mine si Knockin’ On Heaven’s Door (wow! ce bine suna in continuare, cu pus multimea sa urle si tot tacamul) si Paraduse City si November Rain si... cam tot ce trebuia sa cante, yessss!!! Nu pot spune ca redresarea a fost 100% perfecta, insa diferenta era evidenta si chiar daca nu m-au tinut in permanenta in priza tot m-am bucurat enorm sa-i vad, sa-i aud, sa le cant melodiile, sa simt atmosfera de Guns si sa ma simt pustoaica again. .

A fost bine? Daaaaa. A meritat? Daaaa. Regret? Nuuuu.

Am vazut Guns, am topait, am cantat, m-am bucurat. Adica, wow, am fost la GUNS!!!!!!!!!!! :-))))))))







More videos here.