30 May 2012

Animalele Majestatii Sale

Ca noi avem un iepuras pe post de plus-sef, se stie. Ca am mai invartit in timp diverse animale prin casa, bon, am povestit... doar ca  mai nou "am schimbat flota" :D. Adica am imbunatatit parcul de animale, nu cu voia mea, ca eu eram fericita cu un singur iepuras si atat (celelalte creaturi disparand pe parcurs, ramasesem doar cu urecheatul), insa mama mea a gasit la Ikea un catel de plus, unul care seamana surprinzator de bine cu Biggy, mare fericire mare. Omuletul a adoptat-o rapid pe "Vivi" (nu ii iese sa spuna Biggy) si a inceput sa o plimbe dupa el. Mai intai si la diverse iesiri in lume, ba chia si la gradinita... de ma si vedeam napustind-ma in Ikea sa cumpar inca vreo doua vivi-uri, sa am de rezerva.

Nu a fost cazul, Vivi a ramas in cele din urma "in incinta" si mai apare doar la somn, unde insa e musai sa fie insotita de alte plusuri pe care copilul le-a dezgropat de prin diverse colturi ale casei, pe unde sedeau cu rol decorativ. Astfel incat acum avem:

- iepurasul. De baza si de neinlocuit. Singurul care mai reuseste sa "evadeze" din casa la drumuri lungi, cand vine cu noi.

- catelul Vivi. Iubire mare, pe locul doi in ordinea preferintelor.

- o maimuta achizitionata de Bu pe la inceputurile vietii noastre in trei, cand pititcul abia se nascuse. E greu de explicat de ce i se parea sotului meu ca bebelusul nostru cel adorabil se stranba ca maimutica aceea (simpatica, de altfel) :D

- o catelusa alba si cam pitzi in opinia mea, cu o coafura de pudel, gene lungi si ochi fardati (???), primita cadou candva in trecut

- o oaie mica, de genul breloc. Ok, cam mare pentru un breloc, e cam dublu ca dimensiune, insa e o oita, clar, una alba si cu picioare lungi, din sfoara.

Ei bine, pe toate acestea le caram noi intr-o procesiune impresionanta seara, la somn: omuletul in fata, mergand tantos dar usor impiedicat in nadragi (are pantaloni putin cam lungi, pijama noua, deh), cu iepurasul tinut bine la piept si Vivi sub bratul celalalt... iar in spate supusul lui loial, yours trully, carand oaia, maimuta si catelusa... si pe toate acestea le insiram apoi in patul unde se mai afla si crocodilul, moment in care se poate culca si Majestatea Sa.

29 May 2012

My song (proposal!!! :D) for today



In realitate nu cantecul ci ideea mi se pare chiar grozava... m-a induiosat si binedispus pe ziua de azi, habar nu am daca sunt hormonii din mine sau "those dancing jews" :-)))).

25 May 2012

Jurnal de omulet - 3 ani si 3 luni

Nu dorm, dupa cum spuneam. Partea buna e ca astfel dimineata pot sa fiu fix in camera de langa a lui si sa ii aud pasii repezi si fosnetul de haine cand iese grabit: e inca adormit, cu iepurasul in brate, parul ciufulit si obrajii rosii de la somn. Pleaca sa ne caute. Il deturnez si se mai cuibareste putin in bratele mele, moale si cald, 5 minute, atat, cat sa il pup si sa ma bucur putin de apropierea aceasta... dupa care sare ca un arc si incepe sa-mi turuie despre lapte si soare afara - gataaa, incepe o noua zi!

Ieri l-am pupat si s-a uitat la mine si cu un gest firesc, plin de "drag" si "iubire", mi-a cautat obrazul si m-a pupat inapoi cu premeditare, zambind larg: mi-a fost atat de drag ca l-am mai pupat de doua ori, cu foc :D si m-a pupat si el pe obraz de doua ori, de m-am topit toata.

Seara am iesit afara - "la balti". Stiu ca ii plac iar el de mic are voie in balti daca e incaltat cu cizme, asa ca l-am echipat corespunzator si am lasat mica tornada rosie (cizme si fas de culoarea aceasta) sa se dezlantuie. A topait neobosit, ca un iepuras, aruncand stropi in toate partile si fugind de colo colo. Cand deja ma gandeam cum sa il conving sa o luam catre casa (ca doar avea pantalonii uzi pana la genunchi) mi-a zis singur ca vrea inapoi si a plecat pasind larg, cu grija mare si zgomot de apa baltind in cizme :D - era fleasca dupa cum aveam sa descopar acasa unde din incaltari i-au iesit doua balti mici si am comentat amandoi ca, vai, sosetele cu "manete" s-au udat.

Ce sunt manetele? Ei bine, "manetele" sunt noua pasiune: adica planetele, lista lui de favorite incluzand Marte, Soarele si Luna, iar sosetele cu planete sunt cele de aici: cu monstruleti- zic eu, cu planete - a decretat el, ba chiar cu planete foarte exact identificate... Marte, Soare, Luna... dupa caz. Doar perechea verde, nefericit decorata cu ochi si gura dar fara "manete" este in dizgratie totala: nu a fost incaltata niciodata de la achizitionare incoace, e refuzata constant.

Ceea ce imi aduce aminte ca domnul a inceput sa aiba opinii ferme legate de hainele pe care le poarta si argumentele sunt din cele mai naucitoare: nu vrea chilotii cu elicopter rosu ci pe cei cu elicopter verde... nu vrea noiii tenisi pentru ca "sunt mici, mami" (nope, nu i-a probat ever, asta a decretat singur)...  bluza x e frumoasa insa o sa o imbrac mai tarziu mami, da??? si tot asa, cu un calm imperturbabil si o caposenie de speriat, pana cand simt ca ma iau toate alea si imi vine sa scot aburi ca o locomotiva pentru ca abia invat cum e cu garderoba asta si care sunt smecheriile de mama in ceea ce o priveste. Partea buna este insa ca se dezbraca singur, acum a invatat cum e si cu bluzele si executa concentrat pasii invatati de la "'Mona" la gradinita: baga o mana, a doua, trage peste cap, se blocheaza undeva pe drum, insista, scutura bine, zambeste fericit :D.

Ce mai face copilul meu: vorbeste. Mult. Turuie, ce mai... iar vocabularul i se imbogateste cu o viteza uimitoare, cu atat de multe cuvinte noi si cu pronuntii din cele mai variate ca am ajuns sa nu reusesc mereu sa ma repliez la timp si, vai, sa nu inteleg ce zice copilul meu. Si eu eram aia care mereu intelegea asa ca tot la mine vine ca sa il ajut sa le traduca altora ce vrea sa zica :D. Si canta, acum vad ca e mare fan "In padurea cu alune" si "Alunelul" pe care le stie si de la mine dar probabil ca le-au reluat si la gradi, ca au revenit in forta - oricum e monumental cul le stalceste cuvintele, ma amuza si ma tot chinui sa-l filmez (dar trebuie sa o fac fara sa se prinda, grea chestie, ca altfel se opreste si vrea sa "vada" si el). E frumos si ca spune povesti, interpreteaza roluri... se joaca singur cu masinutele sau ce mai gaseste si "personajele" poarta discutii intregi, despre mami, despre tati, ce poate si ce nu poate face... practic copilul meu isi gestioneaza si clarifica intreaga viata prin role-playing. La fel, citeste :D povestile pe care i le lecturez eu seara la culcare - el deschide cartile si le "istoriseste" dand paginile concentrat :D. Deja trebuie sa caut altele, ca de astea s-a cam plictisit - am senzatia ca am trecut la o etapa superioara cu povesti gen Peter Pan si Cartea Junglei.

Tot mai vrea sa ajute si e prezent in picioarele mele, saritor in fiece secunda. Una din ultimele idei a fost sa isi ajute tatal sa care niste sacose cu cumparaturi sus: scotea cate un obiect-doua din sacosa si il cara si el, important :-)). Sau are initiative proprii, din cele mai nastrusnice si adorabile, care fac balti suplimentare prin casa ori darama in stanga fix ce a reparat el in dreapta, insa nu ai mare lucru de zis pentru ca iti explica el repede ca "pa'ton" (= pardon) si "nu vut, mami" (= nu vrut), "eu jit" (= eu am gresit). La fel de amabil mai informeaza si pe mine cand gresesc, gata sa ma ierte rapid si prezentand situatia cu un zambet gratios :-).

Isi imparte lumea in "prieteni" si... si nu stiu, ca nu are o categorie pentru restul. Insa m-am bucurat sa aflu ca sunt prietena lui, ca si tati e "preten meu", impreuna cu salba de bunici, ba chiar si Biggy, catelul bunicilor ori cativa colegi de gradinita sau verisori/ verisoare... Daca nu ii e prieten, chestiunea este marcata cu o ridicare trista din umeri, nu, nu e "preten meu" insa in general lumea lui e formata din oameni simpatici. Si cand vorbesc la telefon ma intreaba mereu cine e, iar acum imi stie deja si lista de prieteni - interlocutori frecventi, asa ca ma intreaba punctual daca e x, y sau z si uneori chiar si vorbeste cu ei putin :D.  La gradinita, cum pe mine ma stiu deja cativa copii ca fiind "mama A'pi" si imi sar veseli in fata gata sa mai vorbim diverse, asa si el, stie din mame si le striga, grabit sa le arate ultima masinuta sau desenul de pe tricou ori cizmele de ploaie cu trenulet pe ele... iar la un botez la care am fost recent se ducea singur pe la diverse persoane si le arata cum si-a patat pantoful cu inghetata sau eu mai stiu ce chestie importanta avea de povestit - te trage de maneca, insista pana cand i se da atentie si cu o figura vesela si incantata comunica ce are el pe suflet acolo :-).

Si parca s-a lungit, nu stiu... a crescut. E mare. Are idei (unele nastrusnice, majoritatea amuzante :D), initiativa, opinii, contrazice ("ba da", pffff, deja il urasc pe ba da asta), imi explica el ca stie ca am x lucru pana cand simt ca scot aburi si ma ia cu pufaiala, se alinta, se sclifoseste (pfff), se bucura cu un entuziasm pur si molipsitor care imi lumineaza sufletul... e mare, e baietel in plina formare, e puiul meu care creste si eu trebuie sa ma adaptez la schimbarea aceasta clara si sa imi gasesc noi metode de a juca rolul de parinte, fara sa stric "miracolul" :D.

23 May 2012

Criza/ crize

N-am scris de foarte mult timp si lumea ma intreaba, pe buna dreptate, ce e cu mine. E bine una peste alta, dar e greu si obositor si stresant si nu e cea mai grozava perioada a vietii mele. Nu ca am cu adevarat de ce sa ma plang, parca nici nu imi vine cand ma uit ca la o tragere de linie scurta totul da cu plus: bebe e bine, noi suntem bine, tata merge dupa operatie, Bu si-a scos piciorul din ghips si e mobil la loc... astea sunt esentialul si cu astea stam bine.

Doar ca... nimic nu se leaga firesc, nu curge lin, avem mai peste tot parte de sincope care ne/ma forteaza la o gandire creativa, la jonglerii nenumarate ca sa iasa, sa se insire boabele pe ata. Daca vrei sa faci x descoperi ca fix in ziua aia mai ai de facut si y si z sau ca persoana pe care te bazai are si ea alte treburi sau ca s-a stricat masina ori telefonul ori, mai rau, apar probleme de santatate... bref, nu se aliniaza planetele astea si pace, nu vor sa faca un pod intre tine si tinta finala si tot trebuie sa topai haotic din bolovan in bolovan ca sa ajungi la mal.

Bonus, fac niste crize ciudate. Nu des, dar la cateva saptamani, suficient cat sa ma destabilizeze nitel si sa ma sperie. Ma doare tare, tare rau (durerea de masea e sub asta, deja plang de durere) in zona pieptului, zona in care insa nu imi e clar ce organe se mai afla :-)) dupa marile mutari facute de bebe pe acolo (sunt totusi deja luna a opta :D). E ca o criza de bila pe fond nervos, dar totusi nu reactioneaza la medicamente specifice ci la antiinflamator care se da la nevralgii, asa ca si eu si doctorul ridicam din umeri neputinciosi: nu stim ce e, nu stim cum se poate preveni, nu vreau sa iau Ketonal pe paine si nuuu trece singura, e persistenta si ma doboara si ma termina pentru ca ma apuca in cele mai neobisnuite locuri (la volan, mda) si dureaza ore intregi. Partea buna, foarte buna, cea mai buna din toata aceasta ecuatie, cea care ma face sa zic totusi ca well, c'est la vie, lucrurile stau totusi bine este ca nu e asociata cu tensiune marita sau preeclampsia cea pacatoasa care ma pandeste din umbra, ba chiar ca bebe e bine mersi - ultima data cand m-a apucat la volan am intors masina si cu tot cu copilul in scaunul din spate m-am infiintat la doctor si uite asa am vazut la ecografie ca mandra statea linistita in burta si dadea din manute, fara griji :-). Si asta e huge. 

Insa cu toate aceastea adunate e obositor si greu si frustrant. Si am obosit, oboseala din cea fizica, de om nedormit si haituit, dar poate mai mult de atat e oboseala psihica, de om incarcat cu te miri ce, ca nici eu nu mai stiu sa pun degetul pe rana. Stiu doar ca atunci cand zic ca acum imi trag sufletul mai apre ceva care imi necesita atentia imediata si ca mi-ar placea un time out, sa ma adun putin, sa imi revin in matca. Pentru ca sunt revarsata (hehe, mai ales la propriu, ca burta mi-a luat-o in fata :-)) si ma vreau in control. Stiu, veti spune ca de aici si buba, ca prea sunt eu control freak, insa eu nu ma inteleg bine cu haosul, cu alergatul asta cu sufletul la gura si repliatul pe ultima suta de metri, eu inteleg de ce e haos si ca uneori lupta asta cu morile de vant e inutila  dar am nevoie sa il imblanzesc si sa mi-l fac prieten, ca altfel nu pot functiona si nu sunt eu cea care imi doresc sa fiu, mama, sotie, ruda... la parametrii pe care ii consider normali.

Poate imi e si usor teama: se apropie nasterea, vine tavalugul. Trebuie sa ma apuc de pregatiri, sa organizez lucruri, sa spal/ calc/ cumpar si ma simt ca un om care vede tornada cum vine si tot ce poate face e sa se infiga bine pe picioare, cat mai bine posibil, in speranta ca nu o sa iasa complet jumulit :-)). Nu e de rau, e o tornada frumoasa si dorita si ma bucur nespus de sarcina si ca bebe e ok, dar sunt atatea necunoscute in fata, atatea lucruri de rearanjat in noua ordine a noii vieti in patru, atatea mingii cu care sa jonglez deodata... si eu stiu ca astea sunt greu de dus si cand esti in forma cea mai buna, iar eu nu o sa fiu asa, o sa fiu o femeie operata care a nascut si in care or sa joace sarba diversi hormoni, oh-la-la!!! Stiu ca o sa fie frumos, o, sigur ca stiu ca atunci cand voi ajunge in varful muntelui privelistea imi va taia rasuflarea... urcusul asta ma cam sperie,  nu prea stiu cum sa il abordez, pe moment stau la poalele muntelui si ma holbez la panta aia abrupta si cam amenintatoare si imi fac calcule strategice in lipsa de altceva, ca doar imi e frica de doctori, de durere, de spital, sa nu se intample ceva, ca nu o sa fiu suficient de atenta cu copilul cel mare, ca nu o sa stiu sa reactionez in timp util la ceva, ca socoteala de acasa nu se potriveste niciodata cu cea din targ (evident!!!) si ca... of, drobul de sare, stiu, e absurd, probabil sunt hormonii din mine cei care susura aiureli ori doar ma bantuie amintirile unei nasteri cu hopuri (despre care insa nu trebuie sa uit ca s-a terminat cu bine). Sau e doar lipsa de somn bun, de calitate, odihnitor - imi e cald-cald si ma lupt toata noaptea cu fantasme si paturi si perne, ori oboseala de la atata sus-jos/ ridicat-aplecat dupa copilul de trei ani care e activ si isi vrea mama, plus stransul asta de diverse obiecte de pe jos (jucarii in special) care a devenit un efort in sine: tot ce este pe jos reprezinta o provocare pentru mine si burta mea :D.

Asa ca ma scutur si imi aduc aminte: de ce ma vaicaresc??? Ca daca le insir pe toate, pe lista, bifare dupa bifare, ca o mantra pesonala, noi suntem bine, bebe e bine, cel mic e bine, eu sunt bine, sotul e bine, ai mei sunt bine, familia lui e bine, suntem bine, toti suntem bine si asta e ce conteaza. O sa avem un copil, asta e o veste grozava!!! Restul... se duc ca apa printre pietre, trebuie doar sa nu uit sa rad, daca imi pastrez umorul pot sa le depasesc :D.
There was an error in this gadget