27 July 2011

Leapsa recunostintei

Am primit o leapsa tare simpatica de la EasyPeasy - in fine, poza cu prajitura cu visine pe mine m-a facut sa-mi pierd orice bruma de neuron, dar leapsa chiar e cat se poate de serioasa si zice asa: "10 ... pentru care sunt recunoscatoare".

Acum, sa va spun eu cinstit, numai recunoscatoare nu ma simt eu acum, ci mai degraba deprimata, furioasa, frustrata, necajita si altele din gama asta, asa ca mi-a fost cam greu sa-mi adun ideile pentru o leapsa care merita putin mai multa atentie. M-a insa ajutat o conversatie purtata ieri cu mama, care vazuse un reportaj despre copiii din Somalia si imi povestea impresionata despre el, cand mi-am dat seama ca am o tona de lucruri pentru care sunt recunoascatoare, oricat de pompos si patetic ar suna ele, dar, really, eu chiar sunt recunoscatoare: ca m-am nascut aici, in tara asta, ca doar exista alternative cu mult mai rele, de la tari in care se moare de foame la cele in care femeile sunt cu adevarat discriminate si eu chiar sunt fericita ca m-am nascut si am nascut aici si nu in Somalia, de exemplu... ca aici exista apa la discretie, dai drumul la robinet si curge cata vrei si da, avem munti si vai si dealuri si mai gasesti si rosii gustoase si suntem in Europa, bref, u get the picture :D... ca am prins democratia si da, sunt libera, chiar libera sa fac ce vreau si sa ma duc unde vreau si nu, nu ma marita nimeni cu forta iar discriminarea mea ca femeie nu e nici pe departe life-threatening... sunt recunoscatoare ca am un frate si stiu ca e greu sa explic asta, dar e altceva cand nu esti singur si cand mai exista cineva cu acelasi background ca tine, care te intelege si pe care sti ca te poti sprijini la greu si care se poate sprijini si el pe tine, fara obligatii sau dedesubturi... sunt recunoscatoare ca omuletul meu e aici si e o minune de copil, dupa tot ce s-a intamplat... sunt recunoscatoare pentru oportunitatile pe care le-am avut, de la bantuit singura prin Europa cu rucsacul in spate pana la casa in care stau (si da, dintr-un anumit unghi pot chiar sa ma consider o rasfatata a sortii)... ca pot sa fiu eu, cu hachitele mele, cu placerile mele secrete si pasiunea pentru n mii de lucruri si colectiile mele de toate felurile sau interesele mele de care uite ca ma pot ocupa si toate acele lucruri mici care ma fac pe mine sa fiu eu... ca poate ca toate insiruirile astea de mari si mici evenimente au fost menite sa ma aduca pana aici, la viata pe care o am, la familia pe care am fondat-o (:D) impreuna cu sotul meu si la cea din care provin si eu pana la urma sunt recunoscatoare ca sunt asa cum sunt, ca sunt eu si ma simt destul de bine cu mine (:D) si viata mea actuala, chiar daca fix in acest moment, in aceste zile, lucrurile nu se astern prea roz in capul meu: the big picture arata bine. Ok, niciun tablou nu e cu adevarat terminat si si aici mai avem imbunatatiri, hehe, cu carul, dar e de bine, e loc de recunostinta :-).

25 July 2011

Plecat-am...

... nu chiar noua (in fine, zece), ci doar trei si nu din Vaslui, ci din Bucuresti, insa aveam dupa noi ditamai valiza-zestre a copilului si o tona de temeri si dorinte secrete de dimineti pline de lene si seri tihnite in doi, caci urma sa ne lasam copilul la bunici, sa tropaie toata iarba din curte, sa cerceteze iepurasii si sa se balaceasca fericit in apa. Bine pentru el, bine si pentru noi, ca tare mai aveam nevoie de asta si o tot planuiam de anul trecut, frici multe si griji pentru mine, ca tot imi e greu sa ma separ de el pentru o perioada lunga de timp.

Insa toate planurile s-au spulberat, visul nostru de odihna in doi s-a naruit si el si ne-am intors acasa in formatie completa, noi doi si piticul. Nu a fost sa fie, pur si simplu au intervenit alte probleme si a trebuit sa ne schimbam planurile... O parte din mine e obosita, deprimata si trista, iar alta se bucura ca e cu cel mic (despartirea e totusi grea) si se apuca de croit noi planuri, mai modeste si in plan local, ca doar copilul trebuie tinut oricum ocupat...

20 July 2011

Metroul

Ieri am dus omuletul prima data cu metroul. Dupa o experienta cu tramvaiul, tratat ca si cum e ceva absolut firesc si domnul parca se plimba cu tramvaiul de cand s-a nascut, nu ma asteptam la ceva mai mult, insa m-am inselat. Initial si aici parea pasnic: am coborat scarile trecut barierele, ajuns in statie... insa cand a venit monstrul pe sine, omuletul mi-a sarit in brate si s-a agatat de mine cum numai el stie sa o faca, in pozitia tipica de "pui de maimuta agatat de mama" care implica nu doar faptul ca eu il tin pe el in brate ci chiar agatarea lui de mine (cu maini infipte bine in tricou si picioare stranse pe soldul meu). Apoi a studiat problema, asa cum numai capsorul lui mic o face: fara sa scoata un cuvant, focusat sa absoarba tot ce se intampla in jurul lui si cu rotitele invartindu-se la maxim in background.

Am mers doar o statie dar toata experienta i-a placut mult si a inceput sa tururie ca vrea "tou" (metrou, zis si "o-tu-tu", ca doar e un fel de tren, nu?) de nu mai puteam sa-l opresc, asa ca am mai mers o tura, de data aceasta cu o statie in plus, ca sa avem de unde sa ne mai intoarcem o statie, bonus. A stat singur pe scaun, agatat insa cu disperare cu o manuta de mana mea (legatura vitala: ma strangea bine, sa fie sigur ca nu pierde contactul) si cu mutrita aceea a lui, de omulet concentrat la maxim. Si de fiecare data dupa coborare am facut cu mama politicos metroului si i-am spus "pa-pa" :-).

Dovada ca intreaga excursie l-a marcat mai mult decat credeam a venit in miez de noapte, cand s-a trezit brusc dintr-un somn agitat ca sa imi spuna ca "mami, o-tu-tu pa-pa" si sa isi fluture manuta de la revedere...

15 July 2011

Jurnal de omulet - 2 ani si 5 luni

Se suie singur in scaunul de masina. Se cocoata ca o maimuta, pana ajunge sus, de se umfla inima de mama in mine cand il vad atat de descurcaret, independent, agil si dornic sa evolueze. Doar ca mai apoi nu se opreste in scaun, sa ii pot pune centura si sa plecam la drum linistiti si fericiti, ci traverseaza scaunul pana pe partea cealalta, pe bancheta, unde se aseaza, incantat ca e un om mare, si de unde nu se da dus nici cu rugaminti fierbinti nici cu negocieri temeinice, de inima mea de mama palpita cand il vad atat de capos, determinat, vai mie, are personalitate si se simte.

Stie formele si diferentiaza chiar un patrat de un dreptunghi, de inima mea de mama creste ca un aluat pus la dospit, insa e tot copilul care a fost in stare, ca niciodata (de obicei e linistit), in weekend sa urle doua (2!!!) ore in spate in timp ce eu conduceam catre munte, cu nervii zdrente si inima mea de mama batand nebuneste.

Baletez zilnic pe sarma sentimentelor si ma chinui din rasputeri sa imi pastrez echilibrul, inima mea de mama gasind parca tot mai multe motive sa se mandreasca cu copilul ei cel minunat, caci progresele sunt evidente si parca a facut un salt din nou, si tot inima mea de mama tremurand ca piftia de tot atatea ori pe zi cand il vede cum se aventureaza cu motocicleta aia pe strazi sau cum insista sa faca totul ca el, de cele mai multe ori invers decat ar trebui in momentul respectiv.

"Nu, mami!" este refrenul lunii, rostit moale, dar ferm si intotdeauna insotit de o miscare a mainii menita sa o respinga pe a mea, intinsa sa il ajute. Iar eu stau deoparte si il pazesc in timp ce urca singur scarile pana suuus de tot, sau vrea sa se cocoate pe toate scaunele, cat de subrede si se distreaza la maxim incalecand manerul de la fotoliu. Si mai stau minute bune, contempland din ce in ce mai insistent ideea de a imi cumpara un scaun portabil (piant), cat timp el se uita la porumbei, da ture nenumarate cu motocicleta pe rampa bancii din vecini sau se cocoata pe bordurile magazinelor (cu sau fara motocicleta).

E in continuare un copil linistit, capabil sa se joace singur minute in sir, jocuri pe care le inventeaza singur si la care munceste concentrat. Are un temperament foarte interesant, din punctul meu de vedere: e curios, dar cumva retinut, nu se avanta - studiaza lucrurile in ritmul lui si abia apoi incearca si el. E capos si desi pare timid, slab poate, de fapt e reticent/ circumspect si destul de categoric, in felul lui.

Am ajuns recent la un loc de joaca si am avut ocazia sa il studiez mai bine de doua ore - mi s-a parut tare interesant. Prietenul lui i-a aratat cum sa faca circuitul acela de chestii de burete, genul ingradit, omuletul s-a uitat, a mers putin dupa el dar fara tragere de inima si abia mai tarziu, cand piticul cel mare era la toaleta si eu ma faceam ca nu il vad :D s-a dus si a facut singur tot circuitul, pam-pam! Si tot acolo a gasit o masinuta Little Tikes, neagra si aia a fost: doua ore nu i-a trebuit alta masina, nu l interesa sa o schimbe sau ceva, de fiecare data se intorcea tot la aia si la un moment dat isi crease singur un joc in care mergea cu masinuta si aduna bile de plastic de pe jos - se dadea jos constiincios, inchidea portiera, lua mingiuta, o punea in portbagaj, se urca in masina si tot asa... Bine, tot acolo mai facea ceva care ma termina de ras: la cateva minute de mers cu masina se dadea jos din ea si topaia vesel in jurul ei (executa un soi de dans tribal :D), dupa care se suia la loc si pleca mai departe (???!) :-)).

In rest... s-a mai inaltat, am fost si la doctor - i-am facut analizele si se pare ca are imunitatea scazuta :-(, am fost si la inot (sta agatat de mine ca un pui de maimuta), am invatat sa ii spun povesti si ii place, a descoperit elicopterele pe cerul din Valea Prahovei si acestea au devenit noul "nino": se opreste, tuguie buzele, arata mirato-entuziast catre cer si exclama "o! ope!", adicatalea trece un elicopter (in fine, inca mai lucrez la partea cu "asta e tunet, mama, nu elicopter" :D), am fost si la restaurant unde domnul mananca risotto si insista sa puna din sucul de portocale in supa de pui (btw: mananca! :D), i-am aratat un melc adevarat si a topait fericit pe langa el, plimba de zor valizele prin casa, turuie, turuie, turuie, mananca mere intregi cu mare pofta, adora sa "coloreze" (desi mai mult ma pune pe mine la munca) si uda florile impreuna cu Bunu...

Ah, si se vara tot in dulapul de bagaje de la Decathlon. Dupa care inchide si usa...

Iar eu... fac ture pe la salina pentru el, desenez nenumarate "nino, mami", creez adevarate scenete la baie si imi incep fiecare dimineata cu un pupic pe o mutrita zambareata ce rasare langa mine, rontaind un iepuras. Inima de mama batand intens: "o noua zi, o intreaga lume de descoperit" - cam asta e deviza noastra.

14 July 2011

Mame rele, mame bune - reloaded

Stiti postul cu mame rele, mame bune? Ei bine, s-a rostogolit la vale ca un bulgare de zapada si a devenit un soi de leapsa, asa ca daca va doriti sa aflati mai multe cititi la Ada, la MoniQ si la Anca si preluati si voi daca va tenteaza, mi se pare interesanta ideea de a aduna mai multe postari scrise de diferite mame, fiecare aducand perspectiva ei noua. Daca ati scris pe subiect si nu mi-am dat seama, dati un semn intr-un comentariu si va adaug in lista.

Reality check

Ma simt ca ca in bancul ala cu ardeleanul care vede o girafa si declara ca "asa ceva nu exista!".

05 July 2011

Micutul japonez si Dictionarul ambulant

Cam asa ar putea suna numele noastre intr-o poveste fantastica: Micutul japonez si Dictionarul ambulant, personaje fabuloase ce de mai sus strabat orasul zi de zi, in masinuta lor albastra sau pur si simplu cu motocicleta verde de copil, purtand dialoguri de neinteles pentru alte urechi, dar perfect clare pentru mama si fiu. Asta pentru ca al meu copil ar putea la fel de bine sa se integreze in cultura japoneza, unde un simbol are mai multe sensuri - ei bine, la noi, pentru eficientizare, copilul (= Micutul japonez) reduce la minim cuvintele, inventeaza altele proprii si apoi le mai si da mai multe sensuri. Si iese dictionarul nostru unic, pe care doar mama (= Dictionarul ambulant) il poate recita fara gres la orice ora din zi si din noapte (in fine, daca ma sculati brusc, am nevoie de doua secunde de gandire, sa imi resetez conexiunile) si tot ea culege cu grija noile aparitii, adaugandu-le la vocabular.

Cuvinte simple in aparenta ascund intelesuri-minune, pe care musai sa le dibui in functie de context si care, fantastic, se repeta fara gres (copilul nu va denumi un obiect cu alt cuvant ci de fiecare data il va folosi pe cel pe care i l-a atribuit, intru fericirea neuronilor si asa solicitati ai mamei si mirarea ei constanta "de ce asa si cum de...")... Si ca sa exemplificam:

- ue inseamna floare, elefant, suc, baloane de sapun, supa, Goofy (din Mickey Mouse)
- tia inseamna avion, usa, cheie, sosete, creioane colorate, cocos, fluture
- bipi inseamna biscuiti sau buric
- ie inseamna taietei sau gradinita
- titi inseamna masina, dar o-ti-ti (pronuntat cumva sacadat) inseamna tren sau tramvai
- pi inseamna paine dar cred ca si pamant
- papu inseamna geaca sau balon si cred ca si caciula
- bleble inseamna lapte, insa pronuntat usor diferit (greu de reprodus) inseamna minge
- ati inseamna afara sau inauntru (dupa caz)
- tatu inseamna pantofi sau telefon, dar tato este aspirator, carucior, coada si ta'too este tractor
- A'pi e numele lui, dar si numele pe care il foloseste pentru prietenul lui cel mai bun si pentru Mickey Mouse
- dja' este motocicleta dar dje' este mizerie, cah sau "ceva murdar care se afla pe degetul meu si te rog sa il stergi acuuum, mami"

Pe langa acestea se mai adauga si nou aparuta aji = girafa (:D ???) descoperita la Universitate, unde (daca nu stati) este o girafa care isi iteste gatul lung din pamant si pe care omuletul a ochit-o entuziast in timp ce conduceam concentrata prin intersectie, de a trebui sa-mi rotesc gatul ca un girofar si sa imi folosesc toate talentele de detectiv pentru a afla ce naiba e aji aia pe care mi-o tot arata copilul, insistand: ati, mami (adica afara, afara din masina, evident), ota (adica acolo, asta).

Restul, raman cum le-am stabilit: mami, tati, apa, nani, opa, buf, nino, mna-mna (mancare), djedje (iepuras), ii (oaie), mu (vaca), goh-goh (purcel), ot-ot (gaina), wow-wow (caine), piu (pasare), chi-chi (soricel), hoio (barca), meu (zmeu), am-am (rata), au (pisica), ana (Irina, Dana sau chiar Doina, dupa caz), ama (Mara), dii (dinti)... si mai sunt, dar zau daca mi le aduc aminte pe toate, se pare ca imi e mai usor sa le recunosc atunci cand le aud decat sa le reproduc eu :D.

Si sa nu uitam ca face propozitii cu toate acestea, combinatii de cuvinte absolut bulversante - prilej pentru acele dialoguri clare ca buna ziua pentru mine (cu conditia sa fiu pe faza :D), dar naucitoare pentru restul lumii. Uneori insa nu ma prind la ce se refera, de ce imi zice, de exemplu ue in masina, oare ce a vazut (ca sa realizez dupa ce il intreb de flori si de suc ca el imi arata un elefant vazut pe o sigla, din goana traficului, pfff), dar pana la urma ii dam noi de capat si continuam in pasareasca noastra (in fine, el in pasareasca, eu intr-o limba corecta, ca nu stalcesc si eu cuvintele dupa el, ci il las sa le pronunte cum ii place dar eu le spun corect).