31 May 2010

Aragaz cu patru ochiuri

Cand Bu si Zu s-au mutat impreuna au decis ca din primii lor bani munciti in doi sa-si cumpere foarte trebuincioasele aragaz si frigider. Frigiderul, ca frigiderul... se pare ca a fost ales pe spranceana si isi vede in continuare linistit de racerile lui cotidiene, insa aragazul este un no-name nereusit. Asta pentru ca banii aceia munciti in doi nu erau chiar asa de multi si ca sa poata lua si hota au apelat la o promotie miraculoasa, din care a rezultat aragazul no-name, pacatoasa inventie, cu care m-am tot chinuit de atunci incoace.

Intai pentru ca avea un timer groaznic la cuptor si nu se aprindea decat daca stateai cateva minute bune cu degetul infipt in buton... si si atunci functiona doar daca erai Bu, ca la mine nu vroia si pace!!! Motiv pentru care eu am ajuns sa deslusesc tainee gatitului la cuptor doar de vreun an incoace, de cand a venit un mester si mi-a scos de tot timerul, sa ne linistim. Inca sunt novice la capitolul friptura la tava si ma bucur ca un copil cand imi reuseste o mancare "la cuptor":D.

Apoi i-a cedat partea cu scanteia electrica: a decis sa nu mai funcioneze la unele ochiuri, asa ca am revenit la traditionala cutie de chibrituri, eu, care urasc aprinsul aragazului cu chibrituri.

Ziua condamnarii lui la fiare vechi de apropia cu pasi repezi, dar a decis sa o urgenteze azi, cand, pornita sa inchid focul la cuptor (dupa ce am executat o minunata friptura cu legume :D), butonul a sarit, tust, din lacasul lui, s-a dezmembrat in mai multe bucati si a pornit sa se rostogoleasca vioi pe gresie, sub privirea mea uimita.

Ce sa mai zic? M-am napustit sa inchid gazul de la robinet, macar sa stiu o treaba, si acum il astept pe Bu ca sa-i susur cuvintele magice: aragaz nou. Ca ala vechi... e el cu patru ochiuri, dar fara buton :-).

29 May 2010

Coafura rezista

Azi, dupa o noapte plina cu bebe:

- sala, de dimineata: ah, niste exercitii imposibile, mi-am dat duhul
- alergat acasa, preluat copilul pentru ca Bu sa poata pleca la campionatul de fotbal, pardon, ma scuzati, Cupa Agentiilor la Fotbal :D - adica juca fotbal, pfff, avea si tricou cu numar (5)...
- imbracat, fardat si uscat parul in timp ce ma ingrijeam de bebe
- piticot tot m-a fentat si a inhatat de pe masa doua bucati crackers pe care i-a infulecat rapid
- m-a pus naiba sa-mi pun tocuri (remember ca am fost la sala???)
- imbracat piticot, adunat toate cele si plecat cu doua sacose pe umar si copilul dupa mine catre masina: ah, ce doamna cu sarsanale eram!!! :-)
- condus cu sandale platforma (10 cm) si copil vioi in spate
- petrecere pentru sarbatorit gogoasa :-)) La Multi Ani, La Multi Ani, La Multi Ani!!!!!!
- dat punga cu haine verisoarei 1, dat punga cu haine verisoarei 2, montat scaunul de masa adus la terasa
- cercetat cadouri impreuna cu gogoasa
- pasat copilul oricui am putut sa-l pasez :D
- cules copilul de la fantana decorativa a terasei la care ne aflam
- cules copilul de la fantana decorativa a terasei la care ne aflam
- cules copilul de la fantana decorativa a terasei la care ne aflam
- cules copilul de la fantana decorativa a terasei la care ne aflam
- cules copilul de la fantana decorativa a terasei la care ne aflam
- impuscat la tinta cu sageti de burete (competitie!!!)
- descoperit ca sandalele mele au cedat si pielea lor a devenit lipicioasa (nu, nu stiu de ce)
- piticot marait nu pofteste iaurt
- facut multe fotografii (memorabila este gogoasa in pozitie de atac, cu ochelari, scut si pistol)
- cules jucaria copilului din la fantana decorativa
- ambalat toate catrafusele impreuna cu Bu-cel-sosit-si-el-intre-timp si plecat catre casa, fiecare cu masina lui (eu cu copilul)
- a inceput sa ploua: parcam o masina si plecam amandoi cu cealalta (impreuna cu piticot, evident)
- mers la alta petrecere (1 an, La Multi Ani! :-)) - aici nu ploua
- parcat piticotul adormit bustean intr-un carucior de imprumut
- petrecere 5 minute, incepe ploaia
- ploua de se rup norii, bebe doarme dus
- bebe se trezeste, ne mai invartim nitel, ploua in continuare, plecam acasa
- Bu fleasca, eu plouata bine, ne repliem acasa
- lasam scaunul de masa in masina, ploua prea tare
- final de zi, copil culcat, ma duc sa ma prabusesc

P.S.: am uitat sa spun ca piticot avea body cu Iron Maiden, cumparat de yours truly??? :D

27 May 2010

Noapte alba

Ieri am iesit: Sun Plaza, pe motiv de Zu racita rau-rau, asa ca ne tinem departe de locurile cu multi copii, sa nu care cumva... In fine, asta, plus faptul ca vroiam sa-i cumpar diverse pentru "expeditia" la mare: ah, i-am luat o sapca safari, ooo, o nebunie :D.

Bottom line, piticotul a umblat si s-a agitat, eu am vazut o groaza de lucruri si mi-a placut - in ultimul timp mai mult prin parcuri am stat, nu mai fusesem la cumparaturi... eh, am ajuns acasa seara, obositi dar ok. Chiar si raceala, gatul erau mult mai bine si aveam o stare generala buna, motiv pentru care m-am lalait prin casa pana pe la miezul noptii, cand am cazut lata, dar doar pentru o ora, caci pe la 1 m-am trezit chinuita de o durere de gat ingrozitoare. Imi venea sa tusesc incontinuu, ce pastile de supt, ce medicamente... am behait cat am behait pana cand m-am mobilizat catre bucatarie sa-mi fac un ceai (eu nu beau ceai decat daca sunt bolnava, and I mean bolnava). Pe muteste, sa nu trezesc pe nimeni, am facut o mixtura calda si m-am refugiat in sufragerie si o beam pe intuneric, incercand sa-mi revin. Bezna totala... trec cinci minute bune... si piticot urla brusc. Eu ma lansez catre o mobila sa pun jos cana de ceai, sa ma duc la copil, Bu sare din pat si ma depaseste rapid, aproape lovindu-se de mine (cred ca inca mai dormea) si imi arunca un "tu ce faci aici???" mirat din goana calului, galopand catre copil. Ce sa fac, iaca si eu, in bezna, beau un ceai...procesez eu scurt. Il las sa se duca el, leagana odrasla, ii da apa, pac-pac si la culcare.

Zece minute mai tarziu, ne regasim in dormitor, eu cu ceaiul dupa mine, Bu complet treaz- ii zburase somnul. Decide sa iasa la o tigara si cand sa deschida usa: copilul urla. Il preiau eu: leganat, plimbat, vorbit, culcat.

Alte zece minute mai tarziu, ne regasim in sufragerie: eu confuza, el decis sa citeasca ceva, ca nu ii mai era somn. Zic sa ma duc sa ma culc, ma rasucesc pe calcaie in directia dormitorului si copilul urla. Il preia Bu si il aduce in sufragerie. Poate era racit, asa ca i-am dat preventiv niste medicamente... iarasi cu leganat, plimbat... insa piticotul era vioi nevoie mare si sporovaia vesel. L-am lasat jos: facea ture, gesticula, turuia si radea, in timp ce noi ne uitam la el epuizati... nu vrei sa dormi, mama???. Nah, l-am preluat eu si iarasi leganat, plimbat, soptit, transmis mesaje despre copiii care se culca... nimic, el se agita vesel la mine in brate.

Pe la 2 noaptea decidem sa incercam sa ne culcam toti trei, impreuna, poate adoarme asa. Facem intuneric bezna, ne culcusim frumos, ii dam iepurasul si hai la somn, facem nani acum... Ei, as! Piticot era un Duracell teribil de fericit: a chiuit, turuit, sporovait... ne-a escaladat pe sus, pe jos, pe dreapta, pe stanga... s-a ridicat in picioare... a aruncat cu iepurasul... ne-a mangaiat... ne-a suflat in urechi... ne-a tras de par, inghiontit si bruscat pe toate partile... a facut ture prin tot patul... orice, numai sa doarma nu.

Noi picam de somn. Am incercat sa ramanem seriosi (nu ne-a iesit), ne-a pufnit rasul, i-am cantat (cu vocea mea ragusita)... nimic. Bu mai reusea sa doarma, el doarme si daca se trage cu tunul... insa eu eram terminata. La 3.30 am cedat nervos, am luat copilul, leganat, susurat, vorbit si pac, l-am pus in patutul lui.

A dormit pana pe la 4.00, cand iar a inceput sa urle, iar m-am dus dupa el si iar cu leganat, vorbit, apa, culcare. Dupa care am pierdut sirul. Nu mai stiu de cate ori m-am trezit, deja eram pe pilot automat: copilul urla, coafura rezista... leganat, susurat, culcat... si de la capat.

Pana de dimineata, cand m-am trezit cu piticot zambindu-mi fericit in picioare langa patul meu. Ultima tura, cred ca pe la 7-8 dimineata, il preluase Bu si acum imi dadeau si mie trezirea.

Nu stiu daca am dormit trei ore in noaptea asta si nu, nu stiu ce a avut, singura idee este ca a dormit ieri in masina cand ne-am intors si poate ca nu ii mai era somn (???).

24 May 2010

Bu si Zu, parinti

Azi i-am luat sange piticului, parte din acele analize de rutina despre care scriam aici. Ne-am dus de dimineata, matinali si agitati caci nu stiam la ce sa ne asteptam si, well, per total pot sa spun ca fost mai bine decat imi imaginam eu, dar tot sunt fericita ca nu trebuie sa repet experienta prea curand. Nu a durat mult, insa mie imi curgeau deja lacrimile si imi tremura vocea. Normal ca am iesit din cabinet cu sirena urland de mama focului: mai ales cand asistenta care i-a luat sange a venit, amabila, sa-i aduca un cadou, ha!!!, atata i-a trebuit, s-o vada din nou... tragedie!!!! dar i-a trecut destul de repede si nu s-a intamplat niciuna dintre tragediile pe care le vizualizam eu (ac rupt in vena si alte minunatii).

Eu il tineam in brate, o asistenta ii imobilizase bratul iar o alta ii lua sange, in timp ce piticotul urla si dadea din picioare cu indarjire. Iar Bu? Bu a vrut sa ma lase singura cu asistentele, zicandu-mi: "bine, eu va astept afara"... Ha??? Riiight... nici nu ma vizualizam fara el la scena asta, asa ca a tinut si el copilul.

La final, plecand catre masina, ma stropsesc la Bu: "cum sa ma astepti afara???" si primesc urmatoarea explicatie:

- Nu puteam sa stau acolo, tu nu intelegi, tu ai instinct matern...
??? ma uit perpexa la el si procesez: aha, si???
- Eu am instinct de "ii omor pe toti"...
????!!!!
- Adica instinct patern, completeaza el pe un ton convins...

Update 85%

85% este postul de aici (da, despre bani, acei bani). Update-ul este aici.

Restul... ramane cum am stabilit...

23 May 2010

Frigarui

Piticot mananca de zor fructe, orice fructe catadicsesc eu sa bag in el (am trecut cu brio chiar si hopul capsunilor si ma gandesc deja ce deal sa mai atac). Problema este ca aceleasi fructe, acelea mi-nu-na-te cand sunt pasate si date la lingurita, devin cel mai scarbos lucru din univers cand se prezinta sub forma de bucatele. Bleah! Nimic mai teribil decat o caisa gelatinoasa cutremuratoare, o bucatica zemoasa de pepene sau un patratel de mar crocant! Toate, dar toate bucatelele care ajung pe tavita lui de masa nici gand sa avanseze mai departe catre gura, pfff, sunt luate cu o pensa fina intre doua degete din cele mici si grasute si aruncate cu suprem dispret pe podea. Pentru ca domnul meu este un domn, nu se dezminte :-).

Am incercat in mii de feluri care mi-ar trecut prin minte... m-am chinuit sa-i explic ca, uite mama, e tot ala, doar ca acolo e pasat si aici e bucatica... am testat cu fructe mai moi si altele mai tari, nimic, doar banana a reusit sa ajunga pana in gura si a fost acceptata de Alteta Sa Regala, motiv pentru care am si ridicat-o la rangul de Fruct Suprem.

Toate acestea pana mai ieri, cand am descoperit solutia, pardon, SOLUTIA, ca doar se cuvin majuscule aici, la asa descoperire. Raspunsul este: scobitoarea!!! Mica in stat si subtire in talie, dar bine infipta cand e nevoie (nu, nu i-am dat-o lui, ci o manevrez eu)!!! Yep, nu va uitati asa ciudat, toate acele bucatele care zburau vioaie prin bucataria mea isi gasesc in mod miraculos calea catre gurita cea mofturoasa daca (si numai daca) sunt infipte intr-o scobitoare. Hip, hip, ura!!!

Ah, o noua lume se deschide in fata mea... :-))).

21 May 2010

...

Matusa mea a murit noaptea trecuta. Era in spital, in coma, de mai bine de 20 de zile.

Nu, nu am fost anuntati si cand mama s-a dus la spital la pranz pur si simplu nu a mai gasit-o in salon. Asa a aflat.

Azi e ziua de nume a mamei mele.

Premii antice









Premiile de mai sus sunt antice pentru ca le-am pierdut eu pe traseu, lucru pentru care imi cer scuze, dar uite ca in Casuta Laurei ma asteptau cuminti impreuna cu o leapsa care ma provoaca sa dau premiul altor 12 persoane si sa spun 10 lucruri care imi plac. Asaaaa...

Cele 10 lucruri care imi plac? Mmmmm, ok, sa le sarim pe cele pe care le iubesc si sa vedem ce iese la "imi plac": ciocolata calda cu diverse arome, cartile captivante, muzica rock, calatoriile, arta, amenajarile, cutiile si toate chestiile de depozitare, esarfele, liliacul si freziile, linistea si spatiile deschise.

Cele 12 persoane/ bloguri la care trimit leapsa? Vorbe-n vânt, Bonzai mititel, Lore's blog, Dudu mic si capos, Matei goes public, Nothing important, Andreea's Wonders, Soarele de pe strada mea, Calatoria unui bob de orez cu urechiuse, Creata la patrat, Philip, Rayan si muma lor si Blogul Cojocarilor - cu mentiunea nu e musai sa o preluati (daca nu vreti sa puneti lepse pe blog) :D.

20 May 2010

Un sfat va rog

Am decis sa ducem piticotul la mare luna viitoare si pana atunci adun diverse, de zor. M-am impotmolit insa la chestiunea esentiala :D, ca sa-i spunem asa... fundul pretioasei odrasle... mai precis partea cu slipul. Aici am nevoie de un sfat, caci tare imi este neclara situatia. Noi mergem cateva zile doar, bebe are 15 luni si nu face la olita, iar variantele pe care le-am gasit eu sunt urmatoarele:

- scutec de inot de unica folosinta (trecem peste faptul ca nu gasesc nicaieri, oi gasi eu pana la urma), dar inteleg ca totusi nu retine bine urina, ia apa (???) si devine greu la fundul copilului. Asa e?

- scutec de inot refolosibil. Inteleg ca nu retine urina, ci doar materiile solide. ma gandesc ca imi trebuie doua, daca se murdareste unul??? sau nu???

- scutec de training la olita, ar merge cand il las pe plaja, sa se joace

- slip care se pune peste scutec (de unica folosinta???)

- slip simplu, se poarta fara nimic

- costum simplu, intreg, gen de surfer

Da, stiu ca sunt multe variante si combinatii intre ele- de aici si dilema mea... Practic eu vreau sa il duc si la piscina si acolo sa nu-mi faca vreo nefacuta :D dar si sa-l las pe plaja, nu chiar in fundul gol dar cam asa ceva...

Asa ca m-am ametit si caut sfaturi in blogosfera :-).

19 May 2010

Fitness matinal

In aceasta dimineata mama Zu si al ei copil au executat un complex exercitiu de gimnastica: pentru tonus si voie buna la inceput de zi. Intai au alergat tinandu-se de mana pe holul luuung al casei, mama rostind sacadat incantatia magica: "tropa-tropa-tropa" si copilul hahaindu-se cu gura pana la urechi (aproximativ 7 ture de hol, piticotul vroia mai multe dar e bine sa dam dovada de moderatie)... iar mai apoi au efectuat flexari de genunchi pe Hail and Kill sau Highway to Hell, urmate de bataielile de cap si legatatul gratios ale piticotului pe Californication.

Ce impresii au participantii la acest exercitiu?
Gandurile copilului: De ce ne-am oprit???! Hai ca incepe Living on a Prayer - vreau sa fac pe rockerul in genunchi!Dupa care ar trebui sa mai alergam niste ture de hol...
Gandurile mamei: Zau daca nu ar trebui sa fiu slaba-bat dupa un an de "gimnastici" similare!!!

18 May 2010

Balet

Cu un pampers intr-o mana si doua forme colorate in cealalta, copilul meu se balangane gratios pe muzica din Lacul Lebedelor...

Update

... la postul anterior:

- am gasit telecomanda!!!! Yupiii!!! (era sub un dulapior, puteam sa juram ca ne-am uitat acolo)
- inca ma mai doare nasul, ups ?!

17 May 2010

Unde se duc telecomenzile???

Ieri am fost la concert si am scris aici cam cum m-am simtit. Revenita pe meleagurile locuintei proprii, mi-am gasit sotul (la miezul noptii) cautand furibund "telecomanda" :-))... I-a dat-o piticului (de fapt, i le-a dat, ca sunt doua, dar pe prima a gasit-o intr-un dulapior din dormitor) si acum o cauta de zor. Nu a gasit-o, nu am gasit-o nici eu azi... plus ca eu ma intreb daca nu cumva nu e copilul de vina ci taticul lui, care mai are obiceiul de a lua telecomanda dintr-o camera pentru a abandona-o in alta... asa ca putem cauta de zor atat pe jos, cat si pe sus :D. Si cum fara ea nu putem muta posturile (complicat de explicat de ce), e jale mare la noi in casa si intrebarea ramane in picioare: unde se duc telecomenzile cand se pitesc???

In alta ordine de idei, nu, nu am iesit batuta de la concert, insa cu cateva ore inainte, gadilandu-mi copilul, acesta s-a miscat brusc si ne-am ciocnit rau de tot, mai precis mi-a dat un cap in nas de am vazut stele verzi (la propriu) si ma doare si acum... ceea ce imi dovedeste ca gadilatul copilului este mai periculos decat mersul la concert :-)).

16 May 2010

Cotidiene (mai speciale)

La ce ma refer? La faptul ca azi ma duc la concert la AC/DC si tare imi e ca o sa ma ploua, ca la Metallica, acum doi ani... Partea nostima este ca de data aceasta bebe ramane acasa cu tati, nu mai merge la mine in burta, ah, o sa ma ploua doar pe mine :P.

Si pentru ca am zis de piticot, doctorita ne-a recomandat sa-i facem:

- un exudat
- o analiza de sange
- un control la ochi

Nu, nu are nimic, insa e bine sa le facem. Problema e unde, mai ales partea cu sangele, ca tare mi-e frica de asta. La vaccin nu numai ca urla inca un sfert de ora dupa ce pleaca doctorita, dar trebuie tinut bine, asa ca mi-e teama de faptul ca nu o sa stea (si zau ca-l inteleg, cine e fraier sa stea la injectie :-)???)... Am primit niste recomandari, ma mai documentez... sa vedem ce si cum...

Jurnal de piticot (15 luni)

La ale sale trei luni peste un an, piticot merge de zor. Urca scari, coboara scari, escaladeaza borduri si se cocoata pe diverse praguri... ce mai, e in plina actiune. Cele mai simpatice sunt momentele in care oboseste/ se impiedica/ da de ceva periculos: nu scoate niciun cuvant ci doar se lasa sa cada pe genunchi (sau uneori doar se opreste locului) si intinde o mana in aer, cu un gest poruncitor, de rege - sa-l prinzi si sa-l scoti din incurcatura.

Totusi pe strada prefer sa-l tin de mana, dar doar pentru ca daca ii dau drumul vireaza in cele mai neobisnuite directii. Nu am reusit sa-l fac sa inteleaga chestia cu "vino la mama", cred ca, dimpotriva, la el asta inseamna "fugi de mama, ca e nasoala treaba" :D... Plus ca e lipicios - se duce la oameni si parca stie pe cine sa aleaga: in Ikea l-a luat o doamna langa ea pe o canapea pe care tocmai o testa, alta l-a luat in brate, pe strada un domn a mers cu noi o bucata buna de trotuar, alta data s-a oprit la usa unei banci si nu stiam eu ce face, vrajise o domnisoara care a iesit si i-a dat o bomboana de ciocolata (a mers tantos cu ambalajul fosnitor in mana tot restul bulevardului)... si tot asa.

E un copil foarte linistit si curios, insa genul care analizeaza lucrurile inainte de a se aventura undeva. Sta si studiaza sau contempla linistit ce se intampla... cred ca in scafarlia lui se aduna adevarate baze de date :-)). Nu e dependent de mine, dimpotriva - a stat la bunici aproape trei saptamani si nu a plans dupa noi sau ceva si nici cand plec de acasa nu se streseaza, pur si simplu e... mai circumspect din fire, sa zicem. Eu am decis ca are instincte bune de supravietuire :D, nu se duce cu capul inainte.

Dar curios e: ca vrea sa cerceteze tot. Si mai e si capos: unde vrea el sa mearga sau ce vrea el sa faca... pfff... se incotofeneaza si se incotreaza tot, cat e el de mic, bucatica de om, nu zici ca are atata forta. Iar daca nimic nu merge, apeleaza la lacrimi, wow, tragedie instant, zici ca e sfarsitul lumii :-)). Asta si pentru ca a fost ceva mai rasfatat la bunici (lucru firesc), dar si pentru ca are de unde mostenii, are, are. Cand l-am vazut cum incepe sa tropaie marunt din picioare mi-am adus aminte de mine in copilarie: cum nu imi convenea ceva incepeam sa tropai si sa urlu, huh, pe asta nu trebuia sa o mosteneasca :-)). Dar stie cand nu e voie la ceva si se uita intai la noi, pentru confirmare, iar daca vede ca insistam cu "nu e voie", nu se baga.

In lift topaie de pe un picior pe altul, pentru ca ii place ca se misca podeaua si insista sa deschida usile interioare (in mers), motiv pentru care eu tin mereu un picior proptit strategic in ele. La Buna pleaca intins dupa Biggy, pe care incearca sa o mangaie (in fine, nu ii iese mereu un mangaiat, uneori el crede ca o mangaie si de fapt o trage de coada :D) - dar e mort dupa catei si cand vede unul pe strada incepe sa chiuie si sa faca "wow, wow"... In parc se umple de nisip, insista sa se suie pe tobogan - dar in sensul invers, de jos in sus. Ii place tare mult la baie si cand umplem cada se tine cu manutele de marginea ei (sta pe varfuri) si se uita curios cum curge apa inauntru. Apoi se apuca sa arunce toate jucariile inauntru, una cate una si se uita dupa ele cum cad (si are vreo zece). Ii place sa transfere obiecte dintr-un recipient in altul - ultima data i-am spalat mai multi pantofiori si cand s-au uscat l-am lasat sa se joace cu ei intr-un lighean mare, de unde ii tot scotea si baga la loc. E mort dupa pantofi :-). Are un ritm de viata foarte rezonabil, mananca aproape orice, rade mult, se joaca si singur si e sociabil. Ah, da, si are si toti dintii pentru varsta lui: dinti, masele, de toate - asa a zis doctorita, dupa ce am rugat-o sa ne spuna ce si cum, pentru ca noi ne chinuiam sa-i identificam maselele cand tipa :D (pe alea de sus nu reuseam sa le vedem bine).

E o minune mica, al carei cap usor carliontat se iveste de dupa cele mai neasteptate sertare (cel de sus, la care ajunge ridicat pe varfuri si cu o mutrita concentrata) sau usi (cea de la intrare inseamna ca mergem afara, yupiii...) si care patruleaza neobosita prin toata casa si prin vietile noastre.

14 May 2010

85%

Ce sa spun? Ca nu am cuvinte... ??? Nu mai am, sau am unele atat de urate incat mai bine ma abtin. Sunt genul de persoana care nu se uita la stiri sau talk showuri, insa de data aceasta nici macar nu mai pot sa ma uit la politicieni cum imi explica doct de ce e mai bine asa.

Nu e mai bine, pentru ca a creste un copil nu inseamna doar scutece si lapte praf, inseamna investitie in el, in viitorul lui: de la a te asigura ca are cele mai bune ingrijiri medicale... pana la tot felul de jucarii educative si programe de inot, diferite cursuri, orice... pana la iubirea, atentia si rabdarea investite in el... toate acestea il transforma in omul de maine, in generatia viitoare, care ne dorim sa fie sanatoasa (nu lovita de boli crezute eradicate, pentru ca nu au fost bani de vaccinare), puternica economic (ca doar ei sunt urmatorii platitori de taxe) si cu un anumit grad de educatie (care de unde vine oare?).

Nu e mai bine, pentru ca nu sunteti convingatori cand ne spuneti sa strangem centura si totusi voi tocati bani pe toate cele si nu aveti un plan coerent si constant. Nu va cred, imi pare rau, nu cred ca ganditi pe terment lung, ci ca doar incercati sa carpiti disperati gaurile rupte de pe fundul sacului, in timp ce tot apar altele pentru ca nu priviti lucrurile in ansamblu.

Nu e mai bine, pentru ca fiecare om isi face un calcul- pe ce se poate baza si sunt multi care au credite facute sau sunt varati in diverse combinatii financiare, stiind ca se asteapta la anumite sume. Am ajuns sa nu mai facem nimic, sa functionam la minima rezistenta, caci nimeni nu mai are curaj sa faca un pas mai riscant - oricand datele ecuatiei se pot schimba. Nu mai avem siguranta zilei de maine pentru ca ne tot miscati presul de sub picioare, modificand taxe, salarii si alte dari, nu pentru ca noi nu avem putere de munca.

Si nu e mai bine, pentru ca eu nu sunt la mila nimanui: nu numai ca am muncit inca din facultate iar asta inseamna ca am platit cu varf si indesat impozite - dar am mai si platit procent din salariu, adica nu o suma fixa, ci o suma direct proportionala cu cat de mare imi era mie salariul la momentul respectiv... banii pe care ii primesc acum mi se cuvin si atata timp cat am dat procent si nu suma fixa, mi se pare corect sa primesc inapoi tot procent.

Asa ca am semnat toate petitiile online pe care le-am gasit si stiu ca luni la 12.00 o sa fie miting si ma gandesc ce mai e de facut, pentru ca sa-mi dau drumul la vorbe ma tem ca nu ajuta.

12 May 2010

Back in the city

Ne-am intors. Duminica seara, pe ploaia "aia" torentiala, cu o groaza de bagaje. Ce sa zic, incerc sa ma adun, sa-mi reintru in ritm... umblu enorm de mult si mi-am rupt deja picioarele pentru ca mai tot timpul stam pe afara, piticul si eu. El merge bine- bine, este bronzat si a crescut (zic eu :D) iar eu sunt mai descurajata ca oricand de tara asta si de vremurile pe care le traim. Niciodata nu am simtit ce simt acum: imi vine sa plec, sa renunt la tot, sunt teribil de dezamagita de ce fac "astia" si nu mai pot nici macare sa ii vad la televizor.

05 May 2010

Plec

Azi la 13.00 ma sui in tren. Asta deoarece de dimineata am primit o veste tare trista, care ne-a bulversat complet: o persoana foarte draga din familia lui Bu a murit... tare-tare aiurea e viata asta uneori :-(.

Inmormantarea e vineri, parintii lui Bu trebuie sa ajute si sa fie acolo, cineva trebuie sa stea cu piticul zilele acestea, Bu e la serviciu, asa ca eu ma sui in tren si ma duc acolo iar joi seara/ noaptea porneste si Bu inspre noi, ca sa ajunga si el la inmormantare si apoi sa ne intoarcem cu bebe acasa. Cam asta e planul.

04 May 2010

Femeia isterica

Bu a spalat masina. E curata - luna. Gentleman fiind, azi de dimineata a decis sa plece cu a mea si sa mi-o lase mie pe a lui, aceasta avand si un loc de parcare mai bun. No bene: vorbesc azi cu mama si ii spun ca o duc eu la spital sau unde are nevoie - turns out ca azi merge Bro' si nu mai plec nicaieri, asa ca imi var nasul in computer si stau pe acolo cam toata ziua. Pana acum cinci minute, cand am aruncat un ochi pe geam, enervata fiind de picamerul care duduie de ieri (sapau un sant in fata blocului) si am descoperit cu stupoare ca:

- acum sapa in spatele blocului
- au sapat un sant fix in fata masinii noastre !!!!
- totul arata acum cam asa: masina mea este singura ramasa in zona, in stanga are un zid, in fata sant plus morman cu pamantul pe care il scot taman cam la 40 de cm de botul ei, iar langa usa din dreapta un morman cu bucatile de asfalt
- nu mai pot pleca nicaieri!!!

M-am dus jos, am interpretat cu mare succes rolul de femei isterica (pentru ca asa ma simteam)... si ce daca??? De blocata sunt blocata, o murdaresc la loc, tare mi-e sa nu o si zgarie, iar eu sunt foaaaarte nervoasa.

03 May 2010

Dor

Da, dorm pana la ore ce acum cateva saptamani mi se pareau imposibile, nu mai depind de un program riguros (comparatia cu armata e foarte buna) si am timp liber berechet, ce mai, simt din plin gustul savuros al libertatii absolute: eu si infinitul, zau, parca mi-a disparut si linia orizontului din ecran... dar mi-e dor de el. Casa e prea goala si prea ordonata, jucariile nu se clintesc de la locul lor, parca nu am scop in viata si, mai grav, nu mai am pe cine sa smotocesc, pupacesc, admir.

Mor de dorul: de la zambetul larg pana la manutele curioase. Sau labutele micute, taman bune de pupat :D.

Viata, cu cele rele

Astazi se face o saptamana de cand matusa mea este in coma. E internata la urgente, inconstienta, pusa pe ventilatie artificiala si perfuzii. Uneori avem senzatia ca reactioneaza la prezenta noastra, ca ne strange de mana - insa nu putem spune cu siguranta ca nu e un gest reflex. Am decis sa nu aducem copilul acasa, sa-l mai lasam pana in weekend, pentru ca nici nu stim ce urmeaza si la ce ne putem astepta si mai suntem si foarte obositi. Desi imi lipseste enorm, nu ma simt pregatita sa ma ia de "fresh", cand eu sunt cam epuizata psihic. Asteptarea, nesiguranta, ne chinuie pe toti, sunt informatii pe care nu le stim: ce poate urma, cat timp, cat o va tine spitalul... ne invartim in cerc si senzatia de "on hold" este chinuitoare.
There was an error in this gadget