Istoria se repeta (again)

Cam la distanta de 2-3 ani, sa zicem... Bu care o criza de toxiinfectie alimentara care de obicei culmineaza cu mersul la urgente. Cum suntem de atatia ani impreuna, deja am trait cam 3-4 astfel de crize si imi aduc aminte perfect cum l-am luat cu tata in miez de noapte de la camin ca sa-l ducem la spital, mai mult taras decat pe picioarele lui, sau cum am chemat salvarea cand pur si simplu i se blocau muschii. Pe scurt, domnul are un stomac sensibil, chinuit probabil de perioada din facultate in care a stat in camin si mai mult nu a mancat. Acum teoretic se ingrijeste, adica are parte de o masa calda zilnic, insa refuza sa renunte la acele alimente care din cand in cand ii pun capac. Capac, as in ajuns la spital si chiar internat, ca acum cativa ani cand eram eu insarcinata si am avut parte de aventura de aici.

Bon acum... eu sincer nu cred ca trebuie sa facem chestia asta la un numar fix de ani si cu siguranta nu in fiecare sarcina. In fapt, nu cred ca in vraji magice si repetarea pasilor ca sa ne iasa ecuatia taman la fel si sa ne fereasca de spiritele rele, asa ca pot sa ma lipsesc linistita de genul acesta de momente, multumesc. Si va rog, cineva sa-i spuna si sotului meu, asta pentru ca vineri a tinut mortis sa reia povestea cu toxiinfectia alimentara. Adica daca eu sunt insarcinata el ce si-o fi spus, aaaa, e cazul de o criza "din aia"!

Norocul meu e ca l-am prins la timp si am indesat in el fix tratamentul recomandat de doctori data trecuta, ca deja ii era rau-rau-rau, doar ca omul mai e si capos si dupa ce cateva pastile l-au facut sa se simta ceva mai bine imi declara inteligent de pe canapeaua din sufragerie ca o sa ia pastila mai tarziu, acum e bine. No kidding? Eu cu tine la spital nuuuu mai vreau sa ajung in miez de noapte, nu multumesc! Sa te adun cu salvarea de prin casa si sa te vad cum tremuri tot cu tensiune 7? NU. Asa ca am trecut la represalii: sunt insarcinata, obosita, racita cobza (dap, am patit-o si eu) si imi ajunge, asa ca daca nu iei pastila asta acum, fac o criza de isterie! (hei,desperate times call for desperate measures
:D). And it worked. Dupa o noapte grea pot spune ca am fentat spitalul, desi am fost f aproape, la un moment dat il vedeam deja cum se clatina pe picioare, plus ca a facut si febra si se tara chinuit din pat pe canapea si inapoi fara sa fie in stare de nimic, of. Acum mai ramane sa ma pun si eu pe picioare, ca sunt racita si ma omoara chestia asta si... mnu, nu stiu ce sa fac ca sa evit reluarea povestii dupa n ani.