29 March 2012

Jurnal de omulet - 3 ani si...

Nu cred ca am sa mai scriu lunar, deja e greu, omuletul e mare si salturile in crestere sunt mai rare, evolutia e mai lenta... Asa ca o sa schimb putin regula jurnalului, insa il voi pastra, pentru ca povesti sunt :D.

Asadar, ce face omuletul meu la aproape doua luni peste trei ani? E fantastic. Mic, imi ajunge pana pe la... mmmm... sold, sa zicem, carliontat, slabut si cu o mimica de om mare, patruleaza neobosit pe langa mine, mergand repede si cu pasi mici (deh, picioruse de copilas) si vorbeste-vorbeste-vorbeste :-). E teribil de amabil si binevoitor, o evolutie impresionanta in ceea ce priveste caracterul. In acest moment, daca ar fi sa apelez la cateva cuvinte referitor la el, poate ca "rezonabil" e unul - e un copil cu care te poti intelege foarte bine, cu calm si respect trecem orice hop... iar "empatie" e altul - e cald si bland si dornic sa ajute... de altfel 'jut (= ajut) este cuvantul de baza. Daca ma duc la bucatarie doar cat sa-mi pun un pahar de apa si sa mai aranjez cate ceva, capsorul carliontat se iveste rapid de dupa usa, tarand dupa el 'caun ma'e (scaun mare = inaltatorul de la Ikea) si declara 'Jut, mami? Eu 'jut.

Ajuta si personajele din carti: avem o poveste cu un arici caruia vantul ii zboara manusile, fularul si caciula - impresionant desenate undeva deasupra ariciului zgribulit, ei bine, omuletul "le ia" de acolo si i le da inapoi bietului animal, rostind amabil pohtiim (=poftim), asa ca eu modific putin naratiunea si la pagina urmatoare sar peste randul care spune ca ariciul isi recupereaza hainutele, ca doar l-a ajutat Aa'pi, nu?

Si avem multe-multe mee'ci, mami = mersi, care mersi zau daca stiu de unde vine, ca eu zic multumesc si nu mersi... tot ce mi-a putut explica e ca si Mickey Mouse face merci, da mami? Da. Si mee'ci in sus si mee'ci in jos, suntem extrem de protocolari si fereasca... sa nu raspund "cu placere" sau similar, ca sunt rapid interogata de ce nu am raspuns la al lui mee'ci???

Ziceam de taxat, ah, am descoperit ca umblu cu domnul critic dupa mine si trebuie sa-mi controlez reactiile: la fiecare stop ma avertizeaza cand e rosu (musai sa stam) sau verde (putem merge) si a fost profund intrigat si chiar m-a dojenit ca era juja, mami, juja (= rosu)... si nu se merge pe rosu, se sta, mami, of... desi in realitate rosu era pentru dreapta, inainte era verde si eu inainte mergeam, dar stai sa-i explici asta copilului in timp ce conduci :D... sau cand s-a napustit unul sa-mi spele parbrizul si eu mooor cand vin ei neinvitati, asa ca m-am rastit la el si am dat drumul la stergatoare, mda, uitasem de inteleptul meu mic din spate care m-a intrebat prompt de ce sunt suparata, nu imi place apa pe titi???

Daca face ceva gresit, sau (ma) loveste fara sa vrea, ori daca mie imi scapa un "au" involuntar (ca doar burta e deja maricica si in jocurile noastre uneori mai trimite si ea junghiuri), chiar daca adesea mie nici nu imi trece prin cap sa ma supar, el intervine rapid cu un nu v'ut mami, nu v'ut (= n-am vrut) si o privire plina de regrete sincere, de te topesti instant.

Si pentru ca ziceam de burta... din cand in cand vrea sa-mi ridice tricoul: vad, mami, vad - sa-l vada pe bebe :-)). I-am zis ca bebe trebuie sa creasca mai mare ca sa il vada si ca mai dureaza, asa ca acum comenteaza singur ca bebe nu ma'e (= mare, ca omuletul cam mananca r-urile)... I-am aratat recent o burta mare (adica mai aproape de termen) si i-am spus ca asa de mare trebuie sa fie, s-a uitat foarte curios si cine stie ce o fi procesat in capsorul lui, dar s-a apucat sa ma mangaie pe burta :D. Uneori isi mai si pune capsorul pe ea, ca si cum asculta ce face bebe inautru - nu stiu de unde i-a venit ideea, ca eu nu i-am sugerat asa ceva, dar e tare simpatic, zambeste si e cumva... tandru.

Interesanta si destul de potrivita cu "personajul" mi se pare descrierea educatoarei, care la intalnirea noastra pentru evaluare mi-a spus ca nu e un copil violent, nu il vezi implicat in certuri sau batai sau... insa daca apare un conflict, desi nu e agresiv nu e moale, slab si cumva nu e el cel care cedeaza si pleaca umilit cu coada intre picioare (ca sa zicem asa), de cele mai multe ori lucrurile se rezolva destul de elegant. In fine, nu stiu sa redau exact ideea, dar eu m-am prins ce zice, ca fix asta e omuletul meu: suficient de capos si stabl pe picioarele lui ca sa stie ce vrea, nu foarte dispus sa renunte la ale lui dar nici agresiv sau certaret, dimpotriva, pasnic si linistit. Dornic sa se inteleaga, dar deloc dispus sa renunte umil. Are sens? :D

In fine, la asta se adauga si o doza incredibil de mare de timiditate aparuta recent - intotdeauna a fost genul circumspect, insa mai nou se vara langa mine si nu se da dus, nu vrea, nu-l intereseaza, e timid. Cred ca e o faza, nu il stiu chiar asa, uneori ma ia si pe mine prin surprindere si nu stiu prea bine cum sa reactionez la timiditatea asta brusca :-)).

Insa ca sa nu ramanem doar in sfera cu copilul pasnic si intelegator, well, omuletul, ca orice copil care se respecta, mai face si pozne. Ultima, the big one? A primit niste creioane geniale, f f moi si cu care se deseneaza tare placut, un soi de creioane cerate, complicat de explicat, dar sunt exelente doar ca... in omuletul meu au starnit brusca pasine de a experimenta si pe alte suprafete. Cu albastru, culoarea lui preferata. Auch. Taburetul nostru, set cu canapeaua, a devenit acum din brun, un soi de albastriu-brun, in ciuda faptului ca a fost spalat de zor de tati si omuletul incantat de noua activitate... covorul a capatat si el o zona usor albastrie, iar noi ne-am revoltat si am confiscat creioanele, punandu-le unde va mai sus. Mda... totul era bine, pana cand capsorul meu carliontat care nu se suie mai niciodata pe nimic s-a gandit sa impinga taburetul pana la "bar", sa se cocoate pe el, sa ia creionul albastru, dupa care sa impinga taburetul pana la televizor, sa se cocoate pe el si... asta e momentul in care am intrat eu in camera, cel in care "domnul Goe" se pregatea sa deseneze un nino titi pe ecranul tv-ului nostru...


Vocabularul lui s-a imbunatatit major, insa in continuare are cuvinte proprii care vin dintr-un film necunoscut si imi pastreaza intacta caracteristica de "mama unicat care ea si doar ea intelege tot ce zice copilul :D". Un singur exemplu: jitu inseamna "singur"... eee??? Si face o groaza de lucruri singur, ii place chiar sa faca el, sa fie acolo, sa ajute, sa puna el mana, sa vada, sa studieze, sa cerceteze si sa se joace singur uneori, jocuri elaborate: de rol, cu mami tati iepurasul si toooata polologhia de buncici si prieteni... sau in care combina piese din diverse seturi pentru a face constructii impresionante... ori cele cu personaje imaginare, cand imi aduce cadouri invizibile si mi le depune mandru in poala, ori decide ca, well, el are o pisicuta galbena, mami una verde si tati una mov si le plimbam pe toate prin casa, iar cea galbena bea din lapte cot la cot cu el :D.

6 comments:

The way I am said...

"In fine, nu stiu sa redau exact ideea, dar eu m-am prins ce zice, ca fix asta e omuletul meu: suficient de capos si stabl pe picioarele lui ca sa stie ce vrea, nu foarte dispus sa renunte la ale lui dar nici agresiv sau certaret, dimpotriva, pasnic si linistit. Dornic sa se inteleaga, dar deloc dispus sa renunte umil. Are sens? :D"
Eu am inteles perfect si sincer cred ca este cea mai bun combinatie pe care ti-o poti dori pentru el si dupa mine si cea mai benefica, probabil va fi genul diplomat care va stii perfect sa iasa din situatii cu fruntea sus si cu batalia castigata:)

Kamelia said...

ce frumos ca ati ajuns intr-o etapa "rezonabil" - "empatic"! sper sa ajung si eu acolo cindva ;)
iar scenele cu inaltatorul din bucatarie tirit in ajutor si anuntul de rosu-verde la semafor sunt identice si la noi :)

Luminita said...

bravo, sa fiti sanatosi!
si trimiteti si la noi putin din treaba aia cu 'rezonabil' :)

Zu said...

@The way I am: Sper sa ai dreptate, sunt tare curiioasa sa vad ce personalitate se formeaza din toate etapele astea prin care trecem - imi doresc sa nu fie agresiv sau neobrazat dar sa aiba curajul sa lupte pentru lucrurile in care crede si pe care si le doreste. E complicat, imi doresc atatea lucruri pentru el :D...

Zu said...

@Kamelia: da??? am zis eu ca cei doi seamana... :D. Eu sper sa-l tina faza asta cu empatia, ca tare bine mai e, oh! Insa vine bebe, sunt curioasa cum o sa fie.

Zu said...

@Luminita: daca am putea... mi-as pastra si mie in borcane pentru zilele negre si l-as imparti pe "rezonabil" asta tutror parintilor care au macar un fir de par alb mostenit de pe urma copiilor ;-))

There was an error in this gadget