08 March 2012

Piesa de teatru cu final neasteptat

Povestea incepe cu telefonul de la I., prietena mea - fericita ca are copilul o saptamana in vacanta la bunici si, well, e libera ca pasarea cerului, asa ca vrea sa mearga la teatru!!! Bref, se si duce dupa bilete la teatru! Ooook... pai daca e revolutie, vreau si eu, dar hai sa vorbim mai incolo, ca sunt prinsa acum. Bon, doar ca mai incolo eram intr-o discutie, asa ca m-am procopsit cu un bilet (Bu nu putea veni) la teatru miercuri, ca doar miercuri sunteti si voi  liberi de copil, nuuu???? Ba daaaa, de obicei e miercurea, dar stai sa vezi coincidenta, ca saptamana asta e joi... aaaa, incurcatura.... o descalcim cu ajutorul mamei mele, vai ce bine, merg la teatru! Entuziasm din cel pe care doar un parinte care capata brusc ceva timp liber de calitate pentru sufletul sau il poate intelege.

Si ieri seara am fost la "Vizita batranei doamne" - foarte buna piesa, mi-a placut mult punerea in scena si m-a impresionat decorul, extrem de bine gandit. Dureaza ceva, pauza a venit abia dupa doua ore, doua ore petrecute din pacate pe niste scaune extrem de incomode si cu prea putin spatiu - ca sa poti trece trebuie sa ridici in picioare tot restul randului. Dar am avut locuri tare bune, aproape de scena - in randul patru (in fine, numerotarea e mai ciudata, randul era cinci... nu imi e clar). Evident ca fiind eu insarcinata, principala grija a prietenelei mele era daca "esti bine", "e bine", "e totul ok" (si zau ca am asigurat-o ca nu, nu planuiesc sa nasc la TNB in seara aia), in timp ce principala mea grija era coada la toaleta :D, deh, preocupari de gravida.

Insa, surpriza, nope, nu gravida a condimentat seara la teatru oferindu-i un final neasteptat, ci I., care a inceput sa se foiasca pe scaun dupa pauza. ? Nu ma simt bine... nu ma simt bine... ok, dar cum adica nu te simti bine, ce ai, ti-e greata, te doare burta, ce? Ma gandeam ca e o usoara indispozitie, deh, trece, doar ca sotul ei afisa o figura din ce in ce mai stresata (oooo, da, ne cunoastem de mult, amicul P. are belsug de gene de stres bine infipte in sange) si I. arunca bomba: cred ca am cadere de calciu!

Nah, nu-i bine. E rau-rau. Ultima data cand eram cu I. si a facut cadere de calciu eram la o terasa si prietenul meu de atunci a luat-o pe sus, dusa in brate la masina si apoi la spital. Dap, asta a fost acum muuult timp ca nu face astfel de crize des, ci asaaaa, cam pe la 4-5 ani, se pare. Mda, turns out ca am un magnet pentru cei care din cand in cand trantesc o pardalnica de criza majora (ca cea de acum cateva zile), preferabil incluzand si o cadere de calciu.:D. Anyway, randul patru,  Maia Morgenstern pe scena, ioc spatiu de miscare, perspectiva unei jumatati de rand ridicate in picioare... ah, ne cerem scuze sincere fata de actori si spectatori, da, da, noi trei eram cei care am iesit miseleste din sala... speram noi ca am facut-o cu cat mai putin deranj posibil: prietenul P cel stresat, I cea in cadere de calciu si yours trully, gravida de la coada plutonului! :D.

Inait am crezut ca mai avem timp sa  ajungem la mine acasa, sa ii dam niste medicamente si sa treaca, insa pe traseu situatia s-a agravat, deja incepeau sa i se blocheze muschii, era de dus la spital, asa ca am ajuns sa traim partea suprarealista a povestii: spitalul de la Foisor nu, nu are camera de garda, nu stiu ce e aia, nu cunosc... iar spitalul de urgenta (!!!! si subliniez, de urgenta!!!) de pe Ferdinand (cel al ministerului de interne) avea poarta incuiata cu lacat!!! Incuiata. Cu lant, lacat, tot tacamul. Seara tarziu, bezna, poarta inchisa bine-bine, nu tu portar, nu tu sonerie, ceva la care sa suni, poti sa crapi linistit in fata spitalului, nu imi venea sa cred!

Am lasat balta cautarile (desi am trecut si pe langa spitalul Colentina, dar ne era si frica sa mai incercam, I deja se chinuia sa respire) si ne-am dus direct la Urgente. Unde intai trebuie sa-ti faca fisa... abia apoi iti pot face si injectia salvatoare, doh! Dar bon, am ajuns, i-a facut injectie, n-a fost suflicient, i-a pus si perfuzie - o sticla intreaga picurata marunt-marunt in vena, timp destul pentru ca I sa inceapa sa vehiculeze diverse idei nastrusnice, de la "ii scriu lui Maia Morgenstern o scrisoare, ca am plecat asa" (???), pana la reluarea filmului cu "esti bine", "e bine", "e totul ok" (da, nu nasc acum, promit!) si alte susrse de stres de genul "te rog eu, nu pune mana pe nimic", "nu pune mana la gura, sunt microbi" (cascam) si tot asa... 

Totul e bine cand se termina cu bine (asta ca sa ramanem in registrul teatrului), sticluta aia de perfuzie a facut minuni si am putut pleca acasa. Concluzia mea este ca, well, am senzatia ca mie imi e scris sa plimb pe cineva la spital in fiecare sarcina. Ca de data aceasta n-a fost sotul, ah, bon, asta e pentru ca am fentat eu soarta, dar uite cum si-a luat repede revansa doamna soarta si eu iar am ajuns sa tropai pe  langa un pat de spital... :D

Si cam asta a fost fabuloasa noastra iesire la teatru! O seara cu adevarat memorabila, o piesa cu un final cu totul si cu totul neasteptat (pai, o vizita-surpriza la Urgente, eee, zau ca nu-i de colo !!!), o intrare festiva in ziua de 8 martie :D (am ajuns in patul meu pe la 2 noaptea) si o mare dilema de final: cum se termina piesa? Noi am plecat taman cand urma sa se intruneasca intreg consiliul, asa ca daca stiti cumva piesa spuneti-mi si mie va rog care e finalul, ca tare curioasa mai sunt...

3 comments:

Radda said...

:)) viata ta e o aventura! macar nu ai timp sa te plictisesti ;)
La Multi Ani! :)

Roxana said...

nu stiu piesa, imi pare rau:).
Bine ca s-a terminat ok toata intamplarea...ce seara memorabila:D.
Inteleg ca ai terminat portia de dus oameni la spital pe anul asta, da?SI pe viitorii sper eu

g.cojocaru said...

la tine e scris in stele! :))) nu poti sa rupi legatura cu spitalele deloc. :))

La multi ani!

There was an error in this gadget