28 February 2011

Concurs KaBea

KaBea a organizat un concurs care a ajuns la mine prin leapsa primita de la MariaMirabela... Multumesc, multumesc, Maria se intreaba daca am timp, calculator si putere sa scriu despre asta, ha, timp am, ca doar sunt treaza de la 5 dimineata (don't ask!), computer, yep, all new and shiny (next story is about this one) iar putere... anytime, daca intrebarea este despre arome :-).

Mirosuri si sunete, cam din asta e format universul meu si asa cum pot reproduce versuri inregi sau doar sa reunosc o melodie inca de la primele acorduri, asa sunt si cu diversele arome pe care le intalnesc: le retin, le colectionez, le ador sau le resping.

De la mama am invatat ca un parfum bun face toti banii si tin minte si acum cum imi placea sa ii cercetez curioasa raftul de sticlute minunat colorate, care mai de care mai luxos rotunjita sau stilat alungita, dupa cum fiecare design cauta sa-i sublinieze aromele. Si erau din cele grele, opulente, de seara (imi amintesc de Poison, Dior)... sau din cele fresh, jucause si provocatoare, ca o dimineata insorita de primavara (ca O de Lancome, care tare imi mai placea). Iar sapunurile, cele devenite un lux in perioada in care am crescut eu, ei bine, eu le puneam printre hainele frumos impaturite din dulap. Cam asta era relatia mea cu sapunurile, comori ascunse menite sa imprumute din mirosul lor hainelor mele, tradate ulterior in favoarea sapunului lichid, insa, cum roata norocului se invarte si concidentele se tin mereu lant, leapsa- concurs a venit intr-o vreme in care imi revolutionez viata, detergentii, alimentele si cosmeticele :D: din cauza copilului caut acum variantele cat mai sanatoase, iar sapunurile naturale sunt pe lista mea de lucruri de cercetat/ documentat.

Revenind insa la aromele preferate, imi plac cele fresh si aromele usor spicy, lemnoase: ador mirosul de natura dupa ploaie, iarba uda, lime, portocale, liliac,  mosc, scortisoara, mar verde, ocean, padure, frezii, ambra, menta. Mai sunt si alte mirosuri care imi plac, dar nu cred ca se potrivesc unor cosmetice :D: paine calda, prajitura abia scoasa din cuptor, bebelus moale si cald, marochinarie, levantica, brad, busuioc... etc. Prima lista insa, dap, cad imediat in plasa unor produse cosmetice cu asa arome si le iubesc neconditionat, asa ca, daca vreti sa ma cuceriti, acum stiti cum :-).

Si pentru ca este ultima zi de leapsa, din pacate prima zi de computer cu adevarat functional la mine, nu stiu cui sa ii predau greaua misiune a decantarii aromelor intr-un timp atat de scurt. Sa zicem...  Ceska si Radda (cea nou posesoare de blog :D)?

23 February 2011

13-9-3

Ani. Azi.

Le aniversam cumva pe toate, la un loc :-). Ultima cifra, 3,  e cu anii de casatorie.

E de bine...

22 February 2011

Animalutele din casa

Colectia noastra de animalute de casa, formata din cei patru iepurasi care sunt doar unul (da, am ajuns la patru :D), s-a imbogatit recent cu cateva achizitii fascinante, care de care mai naucitoare:

Iepurasul coconas e o achizitie facuta chiar de mine, cu ocazia aniversarii omuletului. Mare pasiune in prima perioada, mult mai temperata acum. Iepurasul este inaltut, cam pana la talia copilului si vorbeste... ceva de groaza. Chestia asta l-a terminat pe pitic, care era in stare sa-l porneasca non stop, fiind primul lucru pe care se arunca la trezire, dimineata... si ultimul de care abia se despartea seara, cu greu. Practic, iepurasul te intreaba daca vrei sa te joci cu el de-a v-ati ascunselea si apoi canta fix cantecul cu iepuras coconas (evident!), numara pana la 10 si incepe sa caute morcovul si copilul prin casa. Adica se invarte, se suceste si... da, continua sa vorbeasca, iar cand il gaseste mai executa si un dans al fericirii. Dupa 3 astfel de ture se inchide automat. Doar ca omuletul nu il lasa sa se inchida, nu, nu, il deschidea din nou si raspundea "da" foarte incantat cand creatura il intreba daca vrea sa se joace. Cu jucatul mai putin, ca aici piticul ii aducea amabil morcovul fix la "botul iepurasului", in ciuda eforturilor mele de a il piti in cele mai variate colturi din casa... se pare ca baietelului meu ii placea pur si simplu sa-l vada mergand si vorbind. Ceea ce si facea, non stop, inclusiv in pat, pus tantos langa mine, sa dormim impreuna, dupa cum poruncea omuletul... sau in bucatarie, printre picioarele mele de om ocupat sa gateasca... jur ca m-am gandit de cateva ori sa-l fac tocanita, iar Bu, cand iepurasul l-a sfatuit amabil pe pitic "Am obosit. Spune-le parintilor tai sa-mi schimbe bateriile..." (normal ca il lasasera deja bateriile, mergea non stop!) nu a mai reusit decat sa scoata din el un foarte stins si epuizat "nu vreau sa-i schimb bateriile...".

Oaia bebelus a venit singura la noi in casa, cadou pentru ca am fost prima mama inscrisa in clubul mamelor de la Help Net (deh, arata-mi o promotie si spune-mi cuvantul "cadou" and I'm all yours, plus ca la cate medicamente am tot luat in ultimul timp...). Daca ii scoti suzeta, incepe sa planga si sa tremure. Daca ii pui suzeta, o tocaie fericita.Copilul ii spune iii, nume generic pentru oi... si cam are grija de ea.

Ca la majoritatea jucariilor importante si oitei, in prima ei zi la noi in casa, i-au fost prezentati ceilalti locatari: djege (iepurasul), titi (masina), mami (doh!), titi, abda (mingie)... si tot asa. Iepurasul coconas a primit chiar tratament special - caci i-a fost adus prompt alaturi iepurasul cu-masinuta-cu-telecomanda , primit cadou de Craciun de la nasi, altfel considerat mai degraba o jucarie decat o creatura demna de interes, dar activat brusc la rangul de partener de discutie pentru marele iepuras albastru.

Iepurasii si oaia mananca si ei, daca nu stiati, ba chiar iau si medicamente cu seringa (preferabil in locul copilului, incearca acesta sa ne sugereze :D), iar cand Buna a hranit oaia, omuletul s-a declarat nemultumit ca nu i-a scos si suzeta din gura, sa poate papa mai bine bietul animal. Si ce manca? Paste cu sos de rosii, evident, ca doar asta mananca oile...

Cea mai noua parte este ca animalele noastre fac pipi. Deh, ce sa faca si ele... Dar musai sa le stergem la fund cu servetele umede si sa le dam cu crema, iar daca omuletul pune mana pe crema si nu mami, oita primeste la propriu si nu doar virtual ceva Bepanthen pe blanita ei moale, sa nu cumva sa faca iritatii... Era sa ajung sa sterg la fund si o masinuta rosie, noroc ca am reusit sa-i explic piticului ca masinutele nu fac pipi (daca nu scapam, dupa aceea ma si vedeam ingrijind toata flota auto a casei, si avem ceva masinute :D). Nu a scapat insa un cal, din cei de plastic, imobilizati intr-o postura oarecare, folositi mai mult ca material didactic la varsta asta (pe principiul "uite mama, asta e un cal") - well, eu l-am gasit pe al nostru stand demn cu toate cele patru copite in sus in timp ce era sters constiincios la fund de copilul meu cel inventiv...

Ma intreb cand va ajunge la pinguini. Astia sunt prietenii mei: cand fac baie dau mereu nas in nas cu ei, pe marginea cazii, trei pinguini mici, fiecare cu fular si schiuri asortate, in alta culoare...

16 February 2011

Ma bucur sa va cunosc

Din cand in cand prin blogosfera mai tasneste cate un scandal. Intai am zis ca e de trafic, apoi m-am prins ca pe alocuri s-au pornit forumurile cu tot cu barfele si sicanele de rigoare si acum isi dau in cap pe bloguri si in cele din urma am realizat ca bisericutele din viata reala sunt si pe net, ca lumea e si aici partinitoare si rea si ca ce citim noi e doar suprafata unor relatii imbarligate prin dedesubturile messengerului, mail-ului, telefoanelor sau chiar intalnirilor face tot face. M-am mai dumirit si ca fiecare atrage ce poate si ca daca vorbesti frumos, primesti 'frumos" inapoi. Si m-am trezit recunoscatoare.

Nu imi plac scandalurile. Nu imi place, nu imi doresc si nu incurajez un anumit tip de atitudine si limbaj. Ma bucur ca am fost ferita de astfel de lucruri, in toti acesti ani de cand am blogul singura problema avuta cu cineva din blogosfera a fost transata doar pe mail, in privat, si nici nu ma gandesc sa o fac publica (sincera sa fiu, tocmai pentru ca e o persoana pe care altfel o apreciez si care s-a purtat la fel de civilizat si in aceasta situatie cred ca cel mai probabil este o neintelegere si poate daca vreodata vom avea timp de o discutie mai lunga vom descoperi acest lucru). So, un singur "incident" si si ala mai degraba o discutie civilizata in particular... asa ca ma consider norocoasa pentru lipsa de comentarii cu injuraturi, lipsa de scandaluri, atacuri la persoana si altele similare pe blog.

Poate veti spune ca e din cauza ca blogul meu nu este printre primele ca trafic, eu am sa spun insa ca e vorba si de voi, cei care ma cititi, iar pentru asta va multumesc. Nu va stiu pe toti, ma tem ca multi sunteti "in umbra" (nu vreti sa iesiti de acolo, sa facem cunostinta??? :D), dar eu sunt fericita ca se poate. Fara scandaluri, tatisme si injurii.

Asa ca, buna ziua, ma bucur ca ati venit in vizita, eu sunt Zu (designer, iubita, mama, odrasla, sister si prietena :D) si va invit la discutii despre viata asa cum e ea :-)...

14 February 2011

Dau in bobi

Omuletul a facut ieri febra 39.9. Prietenul lui, cu care s-a jucat sambata, a ajuns azi noapte la urgenta cu diagnistic de enterocolita. Acum eu ma lupt cu febra si dau in bobi - nici macar nu stiu daca e sau nu enterocolita. Imi vine sa ma asez jos si sa plang, de obosita si stresata ce sunt.

11 February 2011

Marti, the Zu way :D

So, m-am intors la work...De luni, zi din care nu imi amintesc mare lucru, doar ca am dat un cap din plin intr-o grinda metalica din magazia pe unde bantuiam ca sa imi dezgrop biroul. Restul e cam in ceata, tin minte doar ca m-a durut capul toata ziua, crunt :-).

A doua zi... forte proaspete si o groaza de lucruri importante de facut: sedinta la work la 13.00 si programare la doctor la 16.00. Doctor pe care il vanez cam de doua luni, asa ca eram tare happy ca in sfarsit am izbandit :D (nimic grav, o alunita ceva mai naravasa ce ar cam trebui scoasa).Doar ca lucrurile nu merg mereu asa cum te astepti.

Mai intai pentru ca afland de programarea la doctor foarte din scurt, am zis totusi sa o rog pe mama sa-l ia pe cel mic de la gradi, ca eu eram cam la limita cu timpul si riscam sa nu ajung, dar cum la mine era marti cu toate ceasurile sale strambe, s-a dovedit ca mama avea bilete la teatru si nu, nu putea ajunge... Deja ma vedeam cam stransa cu usa, nu imi era clar cum o sa izbandesc eu cu toate, dar, hei, mai respiram inca :D.

Apoi am aflat ca nu mai am cont de net si pentru reactivarea lui si a e-mailului trebuie sa fac referat si sa ma plimb cu el pe la semnat prin vreo x birouri. Computerul... nici el mai grozav: formatat si dus la service entru ca insista sa dea mesaje de eroare. Un monitor (din doua) stricat. Nu lucruri grave, dar suficiente cat sa te trezesti ca nu esti functional si sa ai dupa ce sa alergi in dreapta si in stanga.

Punctul in care chiar ca toate au luat-o razna in universul meu a fost cel in care sedinta de la 13.00 s-a concretizat abia pe la 15.30: brusc m-am trezit ca trebuie sa aleg intre doua lucruri importante pentru mine si nu stiam ce sa fac. Am sunat la doctor si cu chiu cu vai am reprogramat pentru 20.00 seara, dupa care am stat cam agitata la sedinta, macar sa se termine la timp sa ajung la cel mic la gradinita(am si primit doua proiecte destul de din scurt, asta pentru ca e o perioada foarte plina - dap, in conditiile in care nu am computer si sunt proaspat venita din concediu :-)), cool, nu? ).

Anyway, s-a terminat, am galopat dupa copil la gradinita, conducand ca nebuna... am reusit sa fac si cumparaturi si m-am apucat de gatit, ca mai avem si musafiri acasa si musai sa manance ceva :-).

Bu a ajuns acasa la fix ca eu sa plec sa ajung la doctor, deja eu eram cam la limita de timp si ma grabeam, again, cam cum facusem cam toata ziua... si, cand taman eram la stop langa cabinetul medical, urmand sa parchez dupa ce treceam de intersectie si ma bucuram ca yep, se pare ca am izbandit, ajung la timp... pac, cum stateam eu asa la stop cu masina oprita si toate cele, mi-a lovit unul masina in fund!!!

Cred ca saracul a zis ca a dat peste femeia nebuna, pentru ca deja aveam o privire tulbure si boscorodeam printre dinti ceva de un "doctor" :D, plus ca nici nu stiam ce sa fac, sa mergem la politie, sa completam formularul ala de intelegere bla bla, asa ca m-am pus pe dat telefoane. Dupa ce i-am fotografiat masina :-))). Per total nu e mare lucru, mi-a sifonat bara, dar numai asta imi lipsea - acum trebuie sa alerg si dupa RCA-ul lui sa-mi rezolv masina.

Sa recapitulam: zi nebuna la work, sedinta cu diverse informatii noi, galop la gradinita, galop la cumparaturi, galop acasa, gatit, galop la doctor, accident de masina...

Fun. Lots of fun.

09 February 2011

Jurnal de piticot devenit omulet - 2 ani

Povestea inceputului aventurii noastre e aici, se mai cuvine doar sa adugam ca Bro' vorbise cu Zu cu ceva timp inainte de a naste care e data probabila si la auzul acelui 1 martie a intrebat daca e ok sa plece la schi la inceputul lui februarie, el vrand totusi sa fie in Bucuresti cand urma sa-i nasca sora. Evident ca Zu a lansat foarte convinsa un daaa, du-te linistit, nu-i problema, nu nasc si ca, mda, fix a doua zi dupa ce a plecat Bro' din tara, s-a nascut piticot :D, motiv pentru care Bro' suna din varful muntilor Austriei sa vada ce ii face nepotul pe care sorella lui asteptase sa iasa el din tara ca sa fuga sa-l nasca :P.


Eh, piticul a implinit duminica doi ani si nu putem spune decat ca il iubim enorm si ne lumineaza viata. Doi ani au trecut ca prin vis si totusi uite ca mi-e greu (deja) sa-mi aduc aminte cum era atunci cand avea 2300 g si abia aveam curaj sa-l tin in brate, o papusa mica ce inota in toate hainutele pe care le aveam... Parca e in alta viata ;-). Acum e deja conturat ca un omulet, cu personalitate si atitudine de baietel capos si curios, frumusel si destept (zic eu :D) , fiind mai degraba genul care cerceteaza/ analizeaza, curios, usor timid si serios (prima data cand vede pe cineva nici macar nu zambeste :-)), dar sociabil si vesel in fond.


Vorbeste pe limba lui sau "a noastra" si spune romane intregi. Invata cuvinte noi la gradi si se vede, deja i-au aparut in vocabular unele pe care eu nu le-am folosit asa des (de exemplu, tractor) si, banui eu, chiar si un mirobolant "one, two, three" stalcit incredibil, dar care totusi mie asa mi-a sunat, ca parte a unuia dintre dansurile-cantate pe care le executa de zor prin casa. Pentru ca danseaza nu doar ca un rocker, usor cracanat in atitudinea de "tin o chitara aici si I feel the music, man!" ci si niste coregrafii aparte care sigur nu imi apartin, dintre care se detaseaza net deja celebra "yo-yo-yo... up!" unde la partea cu yo-yo isi roteste manutele morisca in fata iar la up le ridica brusc in aer, razand :D.

Interesant este ca si Buna si Bunu au capatat in sfarsit nume, insa unele complet naucitoare, ei fiind un maaaaa rostit lung si entuziast, cu variantele a-maaaa si ata-maaaa. Nu, nu stim de unde vin numele astea...??? Bro' pare sa fie opa! iar educatoarea, pe care o cheama Dana, a devenit nana.

Zice da, hotarat si incantat si, premiera, zice si nu, un nu categoric cu care e cam greu sa te lupti, ca e capos ca amandoi parintii lui la un loc... Norocul e ca il zice rar si la chestii minore :-).

Recunoaste pantofii sau papucii si ii aduce sa ne incaltam cu ei, ba chiar lui Buna i-a inhatat cizmele cand se descalta si le-a dus singur la locul lor. Deschide dulapul cu caciuli, fulare si manusi si mi le aduce pe toate sa le probez, pana cand facem morman langa mine si eu nadusesc scufundata sub o caciula groasa de iarna si cu un fular infasurat in jurul gatului. Insista sa imi dea si mie sa mananc, sau cel putin sa mancam amandoi acelasi lucru. Ii place sa coloram impreuna si mazgaleste de zor in timp ce eu ma pun la mintea lui si le facem cangurilor labutele rosii si fundal de nori trecatori in spate, sau masinutei rosii o serie de buline portocalii, sa arate mai sic :D. Galopeaza de zor pe masinuta sau motocicleta si a descoperit ca se poate azvarli cu putere in usa de la baie, ca la patinoar, iute-iute cu bolidul rosu.

La baie ii place sa-i pun putin gel de dus in podul palmei, sa isi spele si el manutele, concentrat :D. Adora abtibildurile si dupa ce am decorat tot peretele de caramizi de sticla, am ajuns sa impopotonam masina cea rosie cu stelute albastre, sa ne punem inimioare rosii pe tricou (acolo unde bate inima cea adevarata si calda) sau sa lipim ingerasi pe papuci si masina de spalat vase. Ca tot vorbim de ea: omuletul considera ca e datoria lui de baza sa ii inchida usa de fiecare data cand este pe langa ea sau daca doar trece razant pe culoarul de langa bucatarie - se opreste, se intoarce din drum si o inchide, ce conteaza ca eu o las intredeschisa ca sa se mai aeriseasca...

Merge, alearga, topaie si are un fel de a tropai extrem de caraghios, cand se bucura de ceva sau daca ne jucam "de-a fugaritul" prin casa, alearga repede-repede cu piciorusele ale micute, bataindu-se usor nerabdator si chicotind vesel. Daca te vrea cu el sau doar doreste sa-ti arate ceva, te ia de mana si nu iti mai da drumul. Si uneori te pupa sau pur si simplu ti se cuibareste in brate, de te topesti tot...La plecare zice papa, din proprie initiativa, si o face atat de frumos, fluturand si manuta si tot... de iti vine sa-l mananci, cat e de mic.

Ne trage dupa el, gesticuleaza, lalaie, turuie, cere, refuza... bref, e in continua miscare, argint viu curios, cu par cret si zambet larg pe intreaga fata. Rade cu pofta si se bucura de cele mai nastrusnice si neobisnuite lucruri: de la un gest nou invatat la descoperirea alunitei lui mami sau a butoanelor de la carusel. Uneori are aerul unui hopa-mitica, nimic nu pare sa-l doboare: se repliaza, cerceteaza si apoi porneste din nou la atac... parca vezi rotitele invartindu-se in spatele mutritei aleia radiind de atata incantare. 

Au trecut doi ani in care am invatat eu de la el enorm de multe, mi s-au schimbat prioritatile si am descoperit cat de miraculoasa e viata. Doi ani inseamna putin, stiu, in viata unui om, insa e un hop mare pentru noi, caci aduce multe schimbari, asa ca il percepem ca pe un prag pe care, iata, l-am trecut. Si ajunsa aici nu pot sa spun decat ca am avut un noroc incredibil si ca ma uit la omuletul asta si ma minunez cata viata si putere de lupta zac in el de a ajuns de la bebelusul acela mic cat o papusa si plapand din incubator la baietelul asta fantastic, articulat si perfect construit :-).

Doi ani. E un prag. L-am trecut. Aventura continua.

02 February 2011

Reconfiguram?

Piticul doarme din prima zi singur. As in singur in pat, singur in camera, singur la adormit. Si cam de pe la 6 luni a inceput sa doarma si toata noaptea, fara treziri nocturne.Yep, I know, multe mame ma urasc :-). Don't ! :D. Those days are over... Acum se suie in pat si cu manuta aia mica intinsa poruncitor catre podea imi lanseaza un teribil de fem "nani! Mami, nani". Mda, podeaua e prietena mea de multe nopti incoace, pe ea imi petrec timpul ba mai jucand un joc pe telefon, ba numarand oi, stele si ce mai gasesc... pe ea o injur marunt pentru modul in care imi chinuie oasele.

Ma chinui cu podeaua nu doar la culcare, ci mai ales la trezirile nocturne venite nu stiu de unde, din dorinta de a se asigura ca suntem acolo, din mult prea multa energie neconsumata (foarte probabil, ca doar la gradinita a ajuns sa doarma doua-trei ore, in loc de una si jumatate ca inainte), sa fie o tuse rebela, sa fie aerul, sa fie alinierea planetelor... nu stiu. Iau lucrurile asa cum vin, cu calm, daca se poate. Ba chiar am ajuns sa reconfiguram reconfigurarea si eu sa dorm cu piticul in timp ce Bu se mai refugiaza in sufragerie, depasiti fiind de valul evenimentelor si imensa cantitate de nesomn ce ne-a lovit din plin.

Asa ca, in plin prag de doi ani ai piticului noi am reconfigurat totul si am ajuns sa adormim copilul tinandu-ne de mana sau lasandu-l sa stea calare pe noi ori cu lecturi nocturne pe covorul insuficient de moale din dormitorul piticului, avand ca partener tacut crocodilul mare de plus de la Ikea...