28 February 2010

Mda

Cred ca cel mai greu ne iarta cei care ne-au gresit noua.

26 February 2010

Bu si Zu

1. Vorbeam cu el, cum era la inceput cu bebe mic... si Bu zice:

- E tare greu la inceput... iti aduci aminte? Si la noi a fost tare greu, desi tu te tii bine...
- ???? Huh??? Ma tin bine?
- Da, adica daca trebuie sa faci ceva, faci! zise el ferm, de parca era foarte clar de la bun inceput, zau asa, de ce am mai cerut eu explicatii suplimentare???

2. De dimineata cad din pat nauca, pe motiv de bebe care se trezeste noaptea zau-daca-stiu-de-ce. Bu misuna deja eficient prin casa, copilul hranit si schimbat, eu inca incomplet trezita. Ma asez in sufragerie la laptop, incercand sa ma adun, cand Bu apare serviabil cu un pachetel si o farfurie. Desface tacticos pachetelul, fosgaie nitel si insira pe farfurie un strudel cu mere si un croissant cu cascaval. Ma uit nauca si ingaim: huh? Pentru tine, vine replica prompta de la personajul amabil care imi propteste in coasta si o cana in care toarna rapid niste lapte...

25 February 2010

Spring

Sunt gata pentru incantatii, orice, doar-doar mai trece vremea asta urata, ca tare m-am saturat de ea: nu mai suport sa stau inchisa in casa, nu mai vreau sa ma infofolesc pe mine si pe piticot ca sa iesim sa ne picure trei stropi in cap sau, mai rau, sa ne impotmolim in zapada, ma deprima cerul asta intunecat si mor de atata inactivitate. Asa ca:

- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
- nu mai vreau iarna
...

24 February 2010

New baby in town

Acum un an eram convinsa ca piticot ne face figura si se naste taman pe 23, la aniversarea casatoriei noastre. Lucru perfect plauzibil, caci data preconizata a nasterii lui era 1 Martie. Nu a fost sa fie, el s-a nascut pe 6 februarie, insa iata ca anul acesta pe 23 februarie s-a nascut alt bebe in familia noastra, baietelul verisoarei mele si da, un alt verisor pentru piticot :-).

Piticot citeste

Azi eram in alta parte a camerei, de unde nu il vedeam bine pe piticot, dar, hmmm... era cam prea liniste. Asa ca m-am dus incetisor sa vad ce face, iar bebe sedea tacticos in fata bibliotecii si isi alegea carti, studiind oferta ca un om indecis ce sa citeasca in continuare. Cand am ajuns eu langa el se pare ca se decisese la ceva lecturi "usoare" si tinea deja in poala o istorie vietii private, un Maugham si o alta carte numita Podul Mogosoaei. Cult, domle', cult!

23 February 2010

2 ani si inca in plus

Azi se implinesc doi ani de la nunta... cu muuult mai multi de cand suntem impreuna... cu si mai multi de cand ne cunoastem... si un an de bebe la activ :D. Sa ne traim, zic!

Nedumerire

Am momente in care nu inteleg prea bine de ce cei din jur se poarta altfel, cel putin in conformitate cu regulile mele de politete si nu pot decat sa deduc scurt ca s-au schimbat normele si eu nu am fost pe faza... La ce ma refer?

- daca trimit un e-mail, cred ca e corect un raspuns intr-o saptamana maxim. Daca persoana respectiva nu reuseste sa raspunda, lucru de inteles- poate e ocupata, atunci ori cand imi scrie isi cere scuze pentru intarziere (si la urmatorul e-mail nu repeta figura), ori trimite rapid un mail in care spune ca a primit si va raspunde cand va avea timp, acum fiind o perioada aglomerata... ori imi spune ca asta e ritmul ei de viata si isi cere scuze si pentru viitoarele evenimente similare :D

- daca cineva imi e dator cu un raspuns, again, il astept. Mai ales conform raportului: cel care are nevoie/ e dator/ vinde ceva etc este cel care suna. Si se subantelege ca o sa o faca la scurt timp de la momentul stabilit.

- daca trebuie sa ii scriu cuiva o chestie mai dura, uneori incerc sa fiu amabila si politicoasa si ori "diluez" putin raspunsul, ori dau un exemplu personal de situatie similara... in incerarea de a nu da prea tare in persoana respectiva... doar ca, mai nou, de multe ori cei care citesc nu numai ca nu inteleg gestul amabil, ci il iau de bun si ca pe o justificare a situatiei in care se afla si mai si toarna si ei ceva pe deasupra, o lovitura suplimentara, ceva...

Nu sunt nervoasa, pur si simplu nu inteleg chestiile astea... Nu ca tin eu mortis la ele, insa devin deranjante de la un punct incolo... ma simt de parca eu sunt din alt film...

20 February 2010

Promenada

Avem un hol lung, tocmai bun de explorat de un copil mic, plin de curiozitate. Si a vazut multe in ultimul an: pe bebe leganat de plimbarea mea lenta si cantecelele pe care le inganam... mai tarziu pe micutul patruped descoperind lumea si castigand tot mai mult teren, patrat de gresie dupa patrat de gresie... au urmat nesfarsitele trasee cap-coada cu bebe-maimuta tinut bine-bine de ambele manute si pasind cu maare grija, pe varfuri, ca pe ceva fragil... si turele de viteza la manerul bolidului- antemergator, piticot galopand in zdroncanit de roti de plastic... iar acum am ajuns sa ne plimbam, mama si fiu unul langa altul, tinandu-ne de mana :-), de o singura mana. De multe ori suntem chiar trei, caci bebe inhata in mana libera un catelus de plus, pe care il tine atarnat de o ureche :D... Mergem catinel-cainel pana in capat, ne oprim putin la oglinda sa ne scalambaim si apoi ne intoarcem agale, ca doi prieteni vechi ce au multe sa isi spuna. Agatat de mana mea si baletand de parca ar merge pe o franghie, piticot sporovaieste...

19 February 2010

Bu, Bro' si Zu

Saptamana trecuta vine Bu acasa si, cum se "despacheta" el asa, lanseaza intrebarea:

- Fratele tau a ajuns?
- ???? Mmmnnnu... trebuia sa vina la noi????
- Da, am vorbit cu el ca trece pe aici....
- Aha.

Ah, bon, deci vine Bro'...

Ok, mai trece putin si apare Bro' care incepe sa se frasuie prin casa, povesteste diverse... se minuneaza ca eu habar nu aveam ca trebuia sa vina, ca doar Bu l-a invitat de nu stiu cand sa mai treaca pe la noi... noh, bene, eu eram cazuta din copac, dar oricum casa mea e si casa lui Bro' asa ca in afara faptului ca daca stiam ca vine nu aveam doar spanac in frigider, el urand spanacul, totul era ok... In fine, se mai invarte el nitel si pac, incepe sa umble la reviste. Si scoate, si scoate, si scoate, de face un teanc respectabil de publicatii pe care intentiona sa le citeasca:

- Vrei sa le iei acasa?
- Nope, le citesc aici.

Ma uit la el, ma uit la teanc... si il tachinez:

- Stai mai multe zile??? Ca ai ceva de citit acolo, planuiesti cumva sa te muti la noi??? :D
- Nope, vine raspunsul sec, dorm la voi.
- Hehehe, ma amuz eu...
- Nu stiai??? Pai Bu m-a invitat sa dorm la voi.
- Pe bune???

Ah, bon, deci Bro' doarme la noi...

Nu ca n-ar mai fi dormit la noi, hell, are si haine de schimb aici, in fine, doar sortul a mai ramas, ca tricoul i-a placut tare mult si intr-o zi s-a strecurat cu el pe usa si dus a fost, il poarta pe la el prin casa, brrr... dar cam asa am tinut-o intreaga seara... cu mine clipind incontinuu albastru a mirare: e bine cand aflu si eu ce se intampla in jurul meu... :D

18 February 2010

Must buy... ananas

De doua zile Bu se invarte prin casa mormaind ca trebuie sa cumpere ananas. E marcat rau de problema :-), asta pentru ca l-am rugat eu sa cumpere fructe pentru bebe si a luat, dar din motive care imi scapa, a ramas agatat in "ananas", din care nu a gasit si care era doar una dintre sugestiile de pe lista, nicidecum o prioritate.

Intre timp piticot baga in el constiincios mere, pere, mandarine, grepfruit rosu, pepene galben, cirese, prune, banane, caise, portocale, piersici, avocado... un name it, iar eu love-hate storcatorul de fructe. M-am saturat sa-l spal zilnic. Ca o ochelarista cu state vechi ce sunt, intotdeauna mi-am spus ca o sa ii ridic statuie celui care va inventa ceva ochelari cu stergatoare (sau ceva care sa indeplineasca o functie similara si nu, sa nu fie un kitch patetic) insa acum ma reorientez: il caut pe inventatorul storcatorului de fructe care se spala singur si zau ca o sa ii ridic o statuie mai mare decat celui cu stergatoarele!!!!

17 February 2010

Imbatranesc

Ma lasa reflexele, iar asta e semn de imbatranire :P... De unde stiu?

1. E baiat si, ca orice baiat care se respecta, cand era mic a lansat jeturi de pipi in toate directiile. Multe au aterizat pe tricoul lui Bu, dar never on me, pentru ca stiam cand sa "duck". L-am fentat de fiecare data :D. Insa acum cateva zile cand il tineam in brate sa-l duc sa faca baie, dezbracat fiind, a facut pipi pe mine.

2. Arunca jucarii in stanga si dreapta cu o figura imobila fantastica. Intinde bratul si ii da drumul, nici nu se uita dupa ea, ce face si unde cade... Mai nou face asta si la baie, de unde lanseaza din cadita diverse animalute cu dimensiuni destul de respectabile, facute dintr-un plastic rigid. Pana acum am fentat toate jucariile zburatoare, niciuna nu m-a nimerit, insa azi am incasat o balena din cea rigida pe picior. It hurts.

3. Reuseam sa navighez pe intuneric printre diverse obstacole zornaitoare si inselatoare (prin dimensiunile lor) fara probleme, cu o dexteritate teribila. Acum ma impiedic ba de un castronel colorat care zboara cat colo zdranganind suparat, ba de super-scaunul-vorbitor (bine, astuia i-a mutat Bu locul, nu se pune).

E clar... ma lasa reflexele, eram mai buna la asta...pfff :P

Leapsa cu porunci

Sunt restanta veche la o leapsa in care trebuie sa scriu 10 porunci/ principii dupa care ma ghidez in viata, leapsa venita taman din Casuta Laurei. M-a lovit la fix, eu fiind o control freak plina de printipii, reguli si socoteli :-), dar e prima data cand trebuie sa le scot de la naftalina si sa le insir frumos, asa ca sa incercam... Chestia e ca nu sunt chiar principii de viata, mai degraba chestiuni care ma caracterizeaza, sa le zicem "fixuri" ??? :D... asa ca, in ordine aleatorie:

1. Fara regrete. Sper ca atunci cand o sa ma apropii de final si o sa ma uit in urma sa nu am prea multe regrete legate de alegerile pe care le-am facut, fie ca am ales sa fac sau sa nu fac ceva.

2. Eu cu mine. Incerc sa fac acele lucruri cu care ma simt bine, impacata, multumita. Sa ma simt bine in pielea mea :D. Asta si pentru ca sunt singura persoana cu care musai sa-mi petrec toata viata, dar si pentru ca daca mie imi e bine pot sa fac sa fie bine si pentru ceilalti...

3. Corecta. Am o coloana vetebrala bine infipta :D. Sunt corecta pana la ultima farama de principiu, enervant de corecta, obsedata de corectitudine. Da, bon, nu imi iese tot timpul perfect, dar asta e tendinta... :-))

4. Simtul datoriei. E si asta bine infipt in creierul meu. Las totul balta pentru cei dragi, sunt acolo la nevoie si mi se pare absolut firesc.

5. Loialitate. Merge mana in mana cu simtul datoriei. Nu suport tradarea, injungherea pe la spate.

6. Sunt directa. Politicoasa, dar directa. Daca nu vrei sa afli adevarul, nu ma intreba. Maximum pe care pot sa il fac este sa evit raspunsul, sa dau o replica politicoasa si atat. Nu suport falsitatea si urasc din tot sufletul manipularile- ma intorc pe calcaie si o iau in directia opusa.

7. Prietenoasa. La asta mai lucrez. Imi place sa cunosc oameni, sa socializez, sa comunic... insa la origine sunt timida, genul care se inroseste usor, asa ca working on partea cu prietenoasa, deschisa si cu zambet pe fata :-).

8. Fun. Viata trebuie sa fie fun, pe cat posibil. Sa ma bucur de ea, sa gasesc latura pozitiva a lucrurilor, sa vad jumatatea plina a paharului, sa imi faca placere ce fac.

9. Deschisa la nou. Imi place sa vad, sa inteleg, sa aflu, sa cunosc...

10. Investesc in mine si in cei din jur. Timp (timp de calitate, sa-i spunem asa), energie si mai ales sentimente.

Makes sense? :D... Eh, acum sa vadem ce se afla si prin alte dulapuri, asa ca dau leapsa cu 10 principii/ porunci/ caracteristici personale catre: Calatoria unui bob de orez cu urechiuse, Sunrise..like morning in your eyes si Zmeura's Weblog.

15 February 2010

Taierea motului

Weekend-ul acesta i-am taiat motul si , ca de obicei, eu m-am simtit bine. Nu stiu cum ne ies noua evenimentele astea majore, dar si la nunta si la botez Bu a organizat si eu am venit frumos si m-am distrat de minune... Cam asa a fost si acum. Pe scurt, am fost cam 25 de oameni (familie mare+ ceva prieteni), mancare multa (portiile erau mari...) si un tort dragut, singurul element la care am contribuit eu (am ales modelul): cu etaj si decorat cu bobite colorate si cutiute de cadouri, foarte vesel totul. Din fructe, pentru ca lui Bu nu-i plac torturile de ciocolata (daca e posibil asa ceva!!!) si m-a rugat insistent sa-i iau ceva "sa manance si el".

Gogoasa a fost monumentala cand a venit la mine si m-a informat ca piticotul nu are creier mic. ???? Am ramas perplexa, prima data am crezut ca nu aud bine, dar apoi m-am dumirit: gogoasa tocmai invatase ca taman creierul mic e responsabil cu echilibrul si mersul si cum piticot nu merge inca deductia extrem de logica a gogoasei a fost ca nu are creier mic. :D Dar o sa aiba, m-a linistit el rapid... :D

Alta minunatie a fost Bro', care avea "capul spart"= o taietura de toata frumusetea la spate, de la o cazatura pe gresie, prin casa, inteleg eu. Asa ca, in timp ce vorbea cu cate cineva, noi, rudele preocupate, ne mai strecuram pe la spatele lui sa studiem gravitatea situatiei...

In rest, ne-am carabanit la restaurant cu scaunul de masa, in care piticot a si dormit linistit cam doua ore... a primit o groaza de cadouri, ceva incredibil- multe haine si, da, am jucarii noi acum :D, in cazul in care imi lipseau... pe unele le-am si desfacut la restaurant, sa se joace cu ele, de ajunsesem ca la un moment dat pe jos (intr-un colt, langa masa) sa fie nasa, gogoasa si piticot, jucandu-se si desfacand pachete... am avut la apel trei nasi din toti cati are bebe si unul a legat funda in parul copilului, unul a taiat si ultimul a mai taiat putin, in forma de cruce, timp in care bebe statea linistit dar cam nedumerit ca toata lumea se holba la el... i-am pus suvita intr-o cutiuta tare draguta, primita cadou de la nasa... dupa care i-am pus tava in fata...

Tava pe care aveam: bani, aur, un aparat foto (in husa, sa nu-l tenteze butoanele chiar asa de tare), un mouse, o pensula, un cleste (sau asa ceva, il adusese Bro' si insemna "inginer", am decis noi), un creion de desen, un stilou, o carte... cam atat imi aduc aminte. I-am pus tava si apoi o luam, rearanjand un pic obiectele, intre alegeri. Ma asteptam sa fie haotic, eventual sa se napusteasca la obiecte cu amandoua manutele sau sa planga daca ii iau "prada", insa a fost clar, scurt si precis, chiar fara ezitari la primele doua obiecte, iar noi am ras mult: intai a luat cartea, extrem de hotarat, apoi, cand i-am adus din nou tava, a inhatat pensula, iar dupa aceea a inceput sa ne tachineze... a pus mana pe mouse, pe bani, s-a tot invartit pe la bani... punea mana dar nu lua nimic... si in cele din urma a inhatat stiloul. Dupa care i-am mai pus tava, just for fun, dar nu a mai luat nimic, parca stia. Imi place ce a ales: carte, pensula si stilou :-).

Piticot a ras mult, a fost rasfatat de toata lumea, a si marait ceva cand vroia sa adoarma, dar apoi asa de cuminte a fost ca nu am de ce sa ma plang, cred ca s-a "distrat" si el :-)).

Iar pentru noi finalul a fost apoteotic: am ajuns acasa incarcati cu copil si cadouri si nu, nu mergea liftul :-))...

11 February 2010

Cacofonii sonore

La mine in casa decoleaza cate un avion cam la fiecare 10 minute. Din timp in timp mai trece si cate o masina de salvare, pasarelele ciripesc iar vacile intervin pe tonuri mai joase...

asta e de la covorasul-puzzle muzical primit cadou de bebe, covoras pe care mai calcam si noi din greseala si atunci trimitem avioanele alea la diverse origini clar stabilite

Ceva mai incolo, avem diverse animale domestice, iar la mica distanta se gaseste grupul celor salbatice... evident ca fiecare glasuieste pe limba sa...

Daca adaugam si deja clasicele "biscuitii sunt in borcan..." (don't ask), sau "sunt o omiduta vesela", bonus celelalte mirobolante sonoritati in limbi straine (in total se canta si vorbeste pe trei limbi la noi in casa), ai zice ca este suficient.

Ei, as! Ultima achizitie, cadou primit de la Buna, o minunata carticica muzicala ce a facut sa-i sclipeasca ochii lui bebe, s-a pornit sa-mi cante un stupefiant indemn: "Haideti sa vaslim!".

Eh, cu vaslit nu aveam...

10 February 2010

Leapsa? Lepse...



Sunt doua, care merg mana in mana. In ordine cronologica, cea venita de la mariamirabela zice sa imi scot secretele la iveala: pe cine citesc eu mai abitir, cu placere si dependenta... iar cea de la oanamada ma premiaza direct, cu titlurile de mai sus, eeee... multumesc frumos. Acum, dupa ce ma cocot eu pe podium si primesc statueta cu domnul Oscar, musai sa insir lista mea, nu?

Doar ca, sincer, e tare greu de ales. Iar eu citesc multe bloguri... La fiecare gasesc mai mereu ceva ce-mi place, fiecare dintre blogurile trecute in reader-ul meu are o parte pe care o apreciez si chiar daca nu sunt o mare comentatoare, chiar le citesc pe toate, constiincioasa. Dintre toate acestea, sa incerc, intr-o ordine aleatorie, nu blogurile pe care le citesc zilnic, pentru ca nu am asa ceva, ci blogurile pe care imi face placere sa le redescopar, din diverse motive:

- Pentru suspinat cu jale in suflet: Easypeasy: nu e nevoie sa explic de ce, zau, deschideti blogul si o sa vedeti pozele, e moarte curata, suferinta pura si, pfff, totusi insist sa o citesc... Pe langa asta, am descoperit in spatele blogului un om frumos :-).

- Pentru portia mea de ras: Suzi, Somewhere on the Masthead si posturi ca acesta din Nascut din spermatozoizi campioni :D.

- Pentru "frumos": Mónika Pădureţ pentru asta si asta si asta si...

- Pentru ca scriu "curat" si tare placut: Nazariri si Memyself-and-you

- Pentru "inspiratie" (sa-i zicem :D): Lost & Found Desk, Bad banana blog si Made by girl.

Mai sunt... blogurile mele de suflet si cele despre mame, familii si copii. pe astea am sa le tin pentru mine :-) (da, stiu ca trisez dar cele de suflet sunt prea de suflet, iar cele de copii chiar sunt o lista lunga).

Cui dau leapsa mai departe? Cu premii cu tot, nu uitati, merge la: Casuta Laurei, About life, the universe and the baby si Alina downunder .

09 February 2010

Jurnal de piticot (12 luni)



Un an.

Asta suna teribil de ireal, nu stiu cand a trecut si nu stiu cand copilul meu s-a transformat dintr-un bebelus in omuletul de azi. Ma uit la el si nu imi vine sa cred, un an suna atat de matur, e alta etapa, pfff, piticot are un an :D. Se si vede: sta mai tantos, perfect echilibrat... scotoceste peste tot, a invatat sa dechida usile si sertarele la dulapuri... zilele trecute s-a suit singur in patul nostru, lasandu-ne cu gura cascata si morti de entuziasm... se si da jos din pat (perfectionam ambele manevre)... boscorodeste de zor in limba lui, dar parca spune si cate ceva ce seamana cu diverse cuvinte (ieri cred ca mormaia "bravo, bravo")... danseaza, maraie, rade, zambeste... bate din palme... se joaca cucu-bau... face un pa-pa nostim, cu ambele maini... imi da obiecte si eu ii multumesc, intr-un balet infinit... si ma pupa :D- isi apropie fata de a mea, ca si cum m-ar pupa.

Ii plac copiii asa ca mi-am propus sa il pun in contact cu alti copii, cat mai des. In ultimul timp nu prea am mai iesit, din cauza ninsorii si a faptului ca nu ne-am simtit grozav, nici eu nici el... dar abia astept sa pornim din nou sa cucerim orasul, de data aceasta mi-am propus sa-l invat sa mergem si singuri cu masina, incetul cu incetul... mananca bine, iar eu pentru el am intrat de tot in bucatarie si fac cele mai mirobolante supe creme, ciorbe sau pur si simplu combinatii cat mai sanatoase pe care el le papa de zor... dintii sunt tot 7, stiu ca mai e unul pregatit sa iasa dar cand se va intampla asta, nu am idee... doarme toata noaptea (desi uneori se mai trezeste de sete), iar dimineata sta in picioare si ne cheama, maraind si cand intram in camera (doar atunci) isi arunca iepurasul afara din patut :D.

Cum este piticot la un an? Apetisant :D, vesel, capos, curios si foarte iubit :-).

06 February 2010

Povestea inceputului povestii

O scriu ca sa ramana undeva, pentru mine si pentru el (mda, probabil ca o sa fie o istorisire lunga :D):

Bu si Zu s-au casatorit pentru ca vroiau copii. Altfel probabil ca ar fi zburdat in continuare linistiti si necasatoriti, cum o facusera si pana atunci... si chiar s-au gandit de cateva ori daca sa nu puna oul inainte gainii, sau sa renunte de tot la gaina. Insa Zu a zis ca parca e mai bine pentru bebe sa fie si ou si gaina. Asa ca s-au casatorit, pe 23 februarie.

Zu auzise multe povesti despre oameni care incercau de mult sa aiba copii si intelesese ca e o chestiune care dureaza ceva, nu se intampla chiar asa de rapid, asa ca si-a facut linistita programare la un doctor bun, taman in iulie, pentru ca doctorul bun fiind si celebru avea coada la usa. Ideea lui Zu era sa-l cunoasca, sa vada daca se inteleg si apoi sa-l intrebe ce si cum sa faca pentru viitorul copil: ce analize, ce alte lucruri... pentru ca Zu este genul acela de persoana care face lucrurile ca la carte.

Eh, si la inceputul lui iunie Bu si Zu au plecat in concediu la mare, in Bulgaria. Acolo au zis sa incerce chestiunea cu bebelusul, in ideea ca avea sa treaca mult timp pana cand se si intampla cu adevarat sa apara copilul ... Mda, dar Zu e mai tipicara decat orice om tipicar si a decis ca daca au incercat e si posibil sa se si fi intamplat, asa ca pana la proba contrarie ea o sa se poarte ca si cum e insarcinata. Si nu a mai luat niciun fel de pastile si a evitat toate acele lucruri "rele" pentru un bebelus. Ceea ce nu a fost usor (ea avand probleme cu spatele) si nici prea convingator pentru bietul Bu care nu intelegea de ce e sotia lui asa de ferma pe ceva ce e atat de putin probabil, dar a lasat-o cu ale ei, multumindu-se sa o priveasca nedumerit. Zu adora certitudinile, asa ca vroia o confirmare: alba sau neagra? A aflat cu nemultumire ca mai are de asteptat pana la inceputul lunii iulie,,, cale de o luna adica... si a fost o perioada luunga... in care deja incepuse sa se simta mai ciudat, insa putea la fel de bine sa fie imaginatia ei, nu??? Ca doar nu avea habar cum este cu chestia asta cu graviditatea...

Asa a ajuns Zu, care vroia sa vada ce si cum cu doctorul cel bun, ca prima data cand l-a intalnit sa-i spuna: "Buna ziua, eu cred ca sunt insarcinata".

Yep, era insarcinata :D.

Familia a fost anuntata taman la petrecerea de ziua unchiului lui Zu, ca uite ca asta se nimerise, sa afle ea doar cu o zi inainte... iar mai apoi a urmat o sarcina in care se poate spune cu certitudine ca Zu a fost fericita. Foarte fericita: isi iubea teribil copilasul si il plimba, asa, in balon, peste tot, ei doi rostogolindu-se prin lume...

Doar ca Zu este Zu pana la capat, asa ca auzind ea de cazul unei cunostinte careia i-au murit gemenii pe motiv de tensiune ridicata in sarcina, desi nu a avut never-ever probleme cu tensiunea si-a cumparat un aparat de masurat tensiunea si l-a intrebat pe doctor ce sa faca. Si el i-a spus la fel: ca nu exista niciun motiv de suspiciune, dar daca ea e decisa si vrea sa isi ia tensiunea, ok, daca urca la sau peste 14 cu 8, sa il sune. Si asa a ramas: Zu si-a luat tensiunea cam la fiecare doua zile, inca de prin luna a treia si niciodata nu a urcat asa de sus, ci se invartea cuminte in limitele firesti.

In privinta sexului copilului Zu nu a spus ce vrea. Nici Bu. Dar restul lumii, vai restul, erau cu totii decisi ca o sa fie o fetita. Pe baza de dorinte personale, vise, ghicit dupa forma burtii sau alte minunatii, aproape toti ii vorbeau lui Zu despre asta: soacra ei ii povestea despre o fetita cu ochii albastri ca ai ei, mama lui Zu strecura priviri emotionate spre rafturile cu rochite... si tot asa... De aceea, cand doctorita de la ecograf le-a spus ca o sa fie un baietel, Zu a intrebat-o daca e chiar sigura si doctorita, lezata in priceperea ei de medic, a ridicat tantosa barbia si a declarat ca ea, avand o vasta experienta in domeniu, vede... un penis mic :D.

Ei bine, pentru baiat Bu si Zu aveau nume, caci stiau inca de a se intalni care erau numele pe care vroiau sa le preia fiecare din familia lui, asa ca a fost simplu: le-au alaturat...

Zu se ducea lunar la control. Data nasterii era 1 martie si, oricat de frica ii era ei de durere fizica si spitale, Zu isi dorea sa nasca natural. Asa ca asteptau cuminti, doar ca... prin ianuarie Zu incepuse sa se intrebe de ce citea prin carti despre cum lovesc copiii asa de tare, cand ei i se parea ca parca bebe da tot mai putin si tot ii povestea asta lui Bu, adaugand insa ca tot cartile scriau ca atunci cand creste bebe nu prea mai are loc sa se miste si loviturile nu mai au aceeasi amploare... Situatia o nelinistea cumva, dar nu mai fusese insarcinata si nu stia cum trebuie sa fie si da, totusi bebe lovea zilnic. Astepta urmatoarea consultatie, pe 12 februarie ca sa-l intrebe pe doctor, doar ca, miercuri 4 februarie, si-a luat tensiunea, ca de obicei. Si desi se simtea foarte bine aparatul indica un stupefiant 14 cu 8. Cifre pe care s-a incapatanat sa le arate si dupa jumatate de ora, si dupa alta jumatate de ora, si ceva mai tarziu cand, sunand la doctor, a fost chemata la el la cabinet si da, si acolo aparatura lor, insista pe 14 cu 8, chiar daca Zu a stat linistita, incercand sa povesteasca diverse cu verisoara ei cea insarcinata si matusa care taman se nimerisera la un consult la acelasi doctor in aceasi zi...

Eh, intrati in cabinet, Bu (care venise de urgenta) si Zu au primit o lista cu medicamente si multe incurajari linistitoare. Dar, cand Bu a intrebat de loviturile copilului, doctorul a devenit mai atent si le-a spus ca ii trimite la o ecografie, daca nu pot urmatoarea zi, atunci neaparat celalta. Bu a declarat ferm ca nu poate chiar a doua zi, asa ca a ramas sa fie urmatoarea, iar mai tarziu Bu a fost chinuit de remuscari pe subiectul acesta, dar nu avea de unde sa stie...

Pentru ca avea nevoie de adeverinta si alte hartii a doua zi (joi) Zu a umblat peste tot: de la serviciu pana la medicul de familie, mergand alene impreuna cu mama ei si luandu-si constiincioasa pastilele si verificandu-si tensiunea la fiecare doua ore. Era normala, mereu normala.

Cu o saptamana inainte Zu cumparase tot- tot (pana la ultima crema de pe lista) ce era nevoie pentru copil, insa nu apucase sa se ocupe de ele si stateau toate, morman, intr-un colt al camerei. Nici patutul nu era montat, caci in weekend urma sa vina unchiul lui Bu sa ii ajute sa faca un dulap in care sa mute din haine si astfel sa reorganizeze camera ce urma sa fie a copilului. Asa ca nimic nu era pregatit, de luni urma sa fie toate puse la locul lor. Se cuvine sa mai aspunem ca, desi a fost o sarcina minunata, fara probleme, nimic-nimic, nici macar greturile tipice, mama lui Zu visa de saptamani intregi lucruri rele legate de nastere si era speriata, din motive de neinteles, caci nimic nu sugera asta. Normal ca nu ii povestise lui Zu si singura persoana care stia, tatal lui Zu, ii tot repeta ca nu are de ce sa se ingrijoreze, ca doar nu exista motive, semne, nimic.

Dar era vineri, dimineata de 6 februarie in care trebuiau sa mearga la spital pentru ecografie, dimineata venita dupa o noapte in care Zu nu l-a simtit deloc pe bebe iar asta a speriat-o teribil. Atat de tare incat s-a asezat langa Bu in pat si a plans in brate la el, Zu nefiind o plangacioasa din fire.

Acum... era vorba de o simpla ecografie. Dar ceva din Zu ii spunea ca parca-parca e mai mult, e greu de spus ca stia, dar ceva era acolo, asa ca a facut cele doua lucruri la care s-a putut gandi ea: a pus intr-un loc clar si la vedere lista cu toate cele pentru copil si detaliile la ce folosesc si... s-a spalat pe cap. Pentru ca Zu avea un fix personal: cum isi dorea sa nasca natural, isi propusese ca la inceperea travaliului sa incerce sa faca un dus si sa se spele pe cap :D.

Apoi au plecat la spital, unde au asteptat cuminti sa le vina randul si cand au intrat a inceput povestea... Zu nu vedea monitorul. Bu da. Iar declaratia lui este ca in momentul in care a comutat pe circulatia sangelui, ecranul care la ecografiile anterioare, era plin de variatiuni de rosu-portocaliu-galben, era acum predominant negru. Si i s-a cascat pamantul sub picioare... mai ales cand doctorita a le-a spus ca TREBUIE sa vorbeasca urgent cu doctorul lor si chiar s-a oferit sa mearga cu ei si sa ii ajute sa il gaseasca in spital. Ceea ce a si facut, dupa ce a scos la imprimanta foaia cu rezultatele, care nu sunau deloc bine pentru Zu, asa ca i-a soptit stresata lui Bu ca ceva e "foarte in neregula".

Doctorul lor era intr-o operatie si le-a transmis ca ii roaga insistent sa il astepte o jumatate de ora, ceea ce Bu si Zu au si facut, sprijinind un perete in sala de asteptare, aproape fara sa vorbeasca si tinandu-se mai tot timpul de mana. Zu nu a plans si nici nu s-a isterizat, dar era speriata, iar Bu era calm in fata ei, insa Zu stia ca de fiecare data cand iese la tigara suna pe cineva apropiat si se descarca, plus ca ochii il tradau :D. Cand a venit doctorul le-a spus multe lucruri dar tot ce au retinut ei este ca vrea sa faca cezariana chiar atunci, ca nu vrea sa mai astepte. Abia mai tarziu au aflat ca era preeclampsie si probabil ca daca mai asteptau o zi ea intra in coma si bebe murea.

Era 6 februarie iar termenul oficial era 1 martie, niciunul nu era pregatit psihic si Zu nu avea nici macar bagajul de maternitate facut... Au sunat la parintii lui Zu si i-au trimis la ei acasa sa aduca macar o camasa de noapte si papuci, precizandu-le exact unde se afla lista cu lucrurile, cea pe care Zu o pusese la vedere :-). Bu tot iesea la tigara si dadea telefoane, parintii lui erau deja anuntati si se agitau de zor, aflati in alt oras... prietenul lui incerca sa-l imbarbateze la telefon, iar sotia acestuia plecase deja spre spital. Dar nici parintii lui Zu, nici altcineva nu a ajuns sa o vada pe Zu intrand in operatie, pentru ca ea, vazand ca doctorul se cam agita asteptand si el ca cele necesare sa ajunga, i-a spus s-o opereze. Sa-i dea o camasa si papuci din spital si gata.

Si asta a fost. Zu a intrat intr-o zona unde Bu nu putea veni si l-a lasat pe acesta disperat in spate. Zu nu stia asta atunci, a aflat doar cand au venit si ceilalti in sala de asteptare si le-a declarat daramat ca "nu stiu ce ma faceam daca nu erati aici". Iar Zu, imbracata intr-o camasa prea stramta si niste papuci stalciati, a fost dusa intr-o camera mare si goala, unde au pus-o sa stea pe pat intr-o pozitie chinuita, ca sa fie circule sangele la copil si conectata la un monitor care bipaia bataile inimii lui, pe care Zu le pandea si numara. Au venit diversi medici si au intrebat-o tot felul de lucruri: alergii, istoric medical, tip de anestezie... si Zu a incercat sa raspunda cat mai corect, chinuindu-se sa isi adune gandurile din pacla de emotii care o acapara. Se simtea singura si neajutorata, se gandea ca asa ceva nu e posibil sa se intample, se intreba de bani- nimeni nu daduse nimic, oare cum sa faca sa le spuna, sa le dea, ceva, sa fie sigura ca vor avea grija de ea... dar incerca sa ramana in continuare calma. Insa tot esafodajul s-a daramat cand o asistenta i-a adus un telefon si Bu i-a spus ca "nu am apucat nici macar sa te pup". Atunci a inceput sa tremure si asa a continuat si cand au dus-o intr-o sala rece, cu peretii albi, de faianta, plina de oameni in alb si cu masti pe fata: sala de operatii unde se simtea mica, ea si balonul ei de burta cu bebe inauntru. A tremurat in bratele unei asistente si cat timp au intepat-o de patru ori in coloana, in incercarea de a ii face anestezie... si a tremurat si cand s-au decis sa-i faca anestezie generala si o legau de masa... si ultimul ei gand constient a fost ca " mi-e frica. nu stiu ce se intampla si nu pot sa controlez nimic. cel putin cand bebe e la mine in burta stiu ca e acolo si pot sa incerc sa-l protejez. eu ma ridic si le spun ca plec. imi iau copilul si plec."... si apoi a adormit...

S-a trezit la terapie intensiva, legata de un monitor si cu un saculet de nisip pe burta. Vorbea stalcit, de la anestezie, dar Bu si mama ei, care erau acolo, ii raspundeau. Aveau un baietel de 2300 g si 48 de cm :-) pe care nu l-a vazut decat mult mai tarziu, cand au dus-o in fata imcubatorului in scaunul cu rotile. Era mic, scofalcit si incredibl de neajutorat, iar cand i l-au pus in brate prima data Zu s-a topit toata si i-au dat lacrimile.

Dupa o saptamana de stat in spital, timp in care toata familia s-a agitat sa aranjeze toate acasa: parintii si unchiul lui Bu si parintii lui Zu au spalat, calcat, montat, aranjat tot pana cand le-au dat drumul celor doi, mama si copil, acasa. Si exact la un an de cand anuntau la petrecerea aniversara a unchiului ca urmeaza sa aiba un bebe, a venit botezul. Tot de ziua unchiului :D. Iar azi, fix azi, se implineste un an de cand s-a nascut piticot, pe 6 februarie 2009 (o vineri), la ora 14:05.

05 February 2010

Virtualul da peste mine

Azi m-am trezit ca sotul meu mi-a cerut prietenia pe Facebook :D... I-am dat-o, ce sa mai zic... si l-am informat pe Facebook ca domnu' e sotu' meu, da' mi-a zis ca ii trebuie confirmare pentru chestia asta :-))), pfff, zau asa, poate nu confirma... Maine-poimaine imi cere sa fim vecini in Farmville :D...

Si ca sa confirmam ca opusele se atrag: eu nu pun poze, el si-a pus copilul in cap (la propriu)... eu nu pun jobul, el il pune... eu pun studiile (ca sa imi gasesc colegii de scoala), el nu le pune... eu adun linistita prietenii, el are deja 65 :D...

04 February 2010

Deci da...

Copilul meu, de un an fara o zi si ceva, deschide usa de la dulap si se baga inauntru. Ia si jucaria cu el...

Mda, nu am replica la asta...

Auch, a deschis si usita de la apometre... no more fun...

Foarte traiesc, multumesc

Ei bine, da, am fost bolnava. Intepenita de coloana, de nu imi mai trebuia nimic de la viata, doar o canapea mare si pufoasa... si taman asta nu am avut, pentru ca bebe a decis si el sa o faca lata si a inceput sa-i curga nasul. Noroc ca nu l-a tinut mult... Eu, in schimb, inca ma adun. Dar musai sa ma pun pe picioare, caci sambata bebel face un an, nu, nu pot sa cred, dar da, atat timp a trecut :D.

Si ca sa povestesc si nespusele din toata perioada aceasta, avem concluzia saptamanii: e bun blogul asta la ceva!!! De ce? Pai pentru ca citind faimosul post cu sosetele, am fost sunata de verisoara-cea-insarcinata-care-nu-mai-e-insarcinata-ca-doar-a-nascut-intre-timp, sa ma intrebe oaresice detalii pentru ca avea ea o idee (care nu ne-a iesit dar, eh, well...)... si mai apoi pentru ca ai mei ne-au chemat pe la ei, dar eu si bebe fiind bolnavi, la sugestia lui tata (care da, mi-a descoperit si el blogul :D) care citise postul cu snitele, s-au infiintat cu cratiti de mancare (da, i-am intrebat daca vor sa stea mai multe zile) si, bonus, snitele pe care mama le-a facut sub ochii subsemnatei, ca sa invete subsemnata cum se fac snitele :-))...

Dap, ma gandesc ca e o idee buna sa-mi fac lista pe blog cu ce mai am nevoie sau ce imi doresc, eventual cu marimi, detalii de unde se gaseste de vanzare :-)))...

A, si da, am zis eu intr-un post mai vechi ca mai am o verisoara insarcinata, nu??? :D
There was an error in this gadget