31 August 2012

Mama de baiat, mama de fata

Experienta mea de mama e cea a unei mame de baiat si in materie de imbracaminte eu gandesc in termeni de "practic"/ "alte culori decat albastru-maro-alb"/"pantalon peste genunchi, sa ferim omuletul de julituri"/ "body-tricou-pantalon". Simplu.

Doar ca acum am fata. Si am primit tot felul de hainute adorabile, care de care mai roz si mai accesorizate cu fundite, volanase si alte chestii pe care automat simti nevoia sa le diminutivezi. In plus, mai si zambesti tamp cand vorbesti de ele. Sunt delicate, diafane si bulversante pentru capul meu de mama de baiat, asa ca mi-a luat doua luni ca sa:

- ma prind ce se face cu rochitele si sa incep sa o imbrac si cu ele. Primul copil l-am tinut toata vara in body si picioarele goale, la bebeluna am procedat la fel pana cand mi-a picat fisa ca pot pune si cate o rochita, fie peste body, fie cu un pantalonas scurt dragut din cei cu croi asa simpatic. Nu ca mi se pare foarte practic, in continuare nu stiu care e treaba cu rochitele astea si toate piesele alea vestimentare ciudate care m-au invadat, probabil ca daca eram de capul meu nu cumparam prea multe rochite pentru ca, sincer, mi se par cam inutile, tot un body cinstit e baza... insa le-am primit si sunt atat de dragute si adorabile si... pfff... e pacat de ele. Iar mandra e bestiala gatita ca o fetita ce e :D.

- imbrac copila in roz. Pentru ca haine roz am o groaza, majoritatea sunt roz/mov sau au macar ceva rozaliu pe ele... nu e scapare, insa pe mine ma cam sperie culoarea aceasta. E preaaa... multa. Dar, bon, am intrat pe teritoriul roz, insa tot il mai combin cu ceva albastru sau verde sau... ca altfel simt ca mi se strepezesc dintii.

Hai ca progresez. Dar nu capitulez in fata imparatitei fundelor roz, asta sa fie clar - tot o sa vreau sa poarte si alte culori, combinatia body+pantalon mi se pare mai practica si sigur o sa vreau sa invete sa se suie si in copaci, nu doar sa faca balet.

30 August 2012

Tricoul meu sic si util

Aproape imediat dupa ce am nascut si taman cand ma dumiream ce si cum cu viata aceasta noua in patru, Ada a scris despre hainele pentru alaptare de la Eu si bebe si eu am stat si m-am minunat ca babele de cate sisteme care faciliteaza alaptarea discreta exista pe lumea asta. Apoi, uitandu-ma la poze, m-am apucat sa suspin ca un copil in fata vitrinei cu bomboane: aratau tare bine. Si pac, inainte sa apuc macar sa rostesc un "vreaaaau si eeeeu", am primit un tricou de la Iulia (cu complicitatea Adei), cadou ce mi-a anticipat dorinta nerostita.

A devenit rapid preferatul meu: e usor de purtat, tare comod si isi indeplineste perfect functia de tricou pentru alaptare, insa unul pe care iti e drag sa il porti. Cand alaptezi e complicat cu hainele, musai "sa ai acces" rapid si usor asa ca deja garderoba e sortata dupa alte criterii si numarul lucrurilor pe care le poti purta se reduce considerabil. Ajungi adesea la doar cateva bluze pe care le imbraci frecvent asa ca e destul de important ca acestea sa iti placa, sa te simti bine in ele si sa fie usor de combinat cu mai mult tinute. Iar nisa aceasta a hainelor de gravida si a celor pentru alaptat e plina de diverse articole practice dar hidoase. E ce am urat cel mai tare cand cu sarcinile: sunt mama, ok, dar nu inteleg de ce trebuie sa-mi pierd simtul estetic.

Ei bine, tricoul acesta arata ca o bluza normala, e sic, nici nu banuiesti ca ascunde niste fante speciale care sunt grozave pentru a alapta discret si fara sa tragi de pe tine toate cele in toate directiile :D (u know what I mean). Inca de cand am vazut pozele imi placea si eram convinsa ca o sa imi fie tare util, insa nu am anticipat cat de mult o sa ma surprinda intensitatea culorii (e un albastru viu, o nuanta frumoasa) si moliciunea materialului, tare placut la atingere. Bref, e comod si usor de folosit... se aseaza bine pe corp si... hmmm... albastrul acela imi scoate grozav in evidenta culoarea ochilor :-)). 

Plus ca e foarte bine lucrat, bine finsat. Pe site scrie "fabricat in Romania la un nivel inalt de calitate" si nu, nu sunt vorbe goale.Nu stiu cum sa redau ideea, dar senzatia e de ceva facut cu drag si respect fata de cel care o va purta, m-a impresionat mult si este si motivul pentru care am decis sa scriu acest post. Pentru ca pe mine m-a convins si m-a castigat.

29 August 2012

Bu, the father

Copila are un tranzit nabadaios ceea ce duce la numeroase urlete pe motiv de dureri de burta. Care dureri ne cam rup noua inima, ca parinti... dar si spatele, bratele si bref, tot corpul in efortul de a o tine/ cara/ legana/ plimba. Pentru ca doar asta pare sa o linisteasca, uneori nici macar asta :-(. Plus somnul pe mami, de am ajuns perna universala, amortesc dormind pe apucate si stand in fund.

Dupa o zi in care cam asta e tot ce am facut si deja ma durea fiecare particica a corpului posibila si imposibila, cand Bu a venit acasa am jucat jocul cu "pasatul copilului" (il jucam destul de des, ca niste parinti obositi si disperati ce suntem :-)), el ramanand la leganat si cantat si eu prabusindu-ma in patul din dormitor. De unde, toropita de canicula teribila a verii toride de afara, am auzit cum in sufragerie Bu ii fredona incetisor copilei "Mos Craciun cu plete dalbe...".

24 August 2012

Say whaaat??? Unde sa mergem, mama?

Mergi cu mine? ma intreba copilul si eu am ingaimat uimita un unde? desi intuiam foarte bine cam pe unde vroia dansul sa se duca. Doar tocmai citeam din cartea cu planete, o inventie pop-up cu sistemul solar si alte minunatii... asa ca raspusul lui mergem pe Luna? da, mami? mergi cu mine pe Luna? a venit cat se poate de firesc.

Tulai, copchilul vrea sa mergem pe Luna! 

Am bagat eu placa aia cu "se ajunge greu", "e departe"... bla bla, insa omuletul stia clar ca ne ajunge o racheta. De unde, pacatele mele, o racheta, ca nu avem asa ceva, zau? zise forul meu interior, in timp ce restul fiintei mele se chinuia sa formuleze cam aceeasi idee in versiunea "vorbim cu copilul". Ei, as, omuletul stia foarte bine care era solutia si mi-a explicat detaliat cum ca masina noastra functioneaza si pe post de racheta (nu zau? de ce n-am stiut eu asta pana acum, vai cat timp am pierdut mergand bara la bara pe la Sinaia, de acum incolo sa vedeti ce o sa mai zburd eu prin trafic, jar mananc!) si a repetat intrebarea cu "mergem pe Luna?.

Ah... pai sa vedem, eh, chiar acus nu pot sa merg pe Luna, in seara asta mai am niste jucarii de adunat si stau si cam prost cu somnul... si maine e o zi cam plina, dar bon, daca insisti... presupun ca am putea sa dam o tura mica pe Luna, treaca de la mine... Dar nu stam mult, da? ca mai trebuie sa fac si piata si deja am programata o vizita pe Marte...

So, se pare ca fug nitel pana pe Luna. Vreti sa va aduc ceva?

20 August 2012

Jurnal de omulet - 3 ani si 6 luni

Copilul meu cel mare pare mic, este mic, o bucatica de om cuibarita sub pilota albastra mai mare decat el, de sub care iese doar varful capsorului, un ciuf de par tuns scurt. Dar stiu ca atunci cand se trezeste si incepe sa misune prin casa volubil si entuziast clipesc de doua ori uimita la aceasta schimbare de perspectiva, mirata de cat de mare s-a facut, cat de independent e, cum vorbeste, vai, cand a crescut atat de mare??? Ma uit la el si imi creste inima in piept: e baietel - strengar in toata firea si nu ma pot opri sa ma minunez cat de repede a trecut timpul si cum el e puiul meu mic, mic in continuare dar, wow, atat de mare!

Si jocul acesta mic/ mare e jocul nostru permanent, al meu de parinte uimit, al lui de baietel care oscileaza intre doua stari: mami, sunt mic, zice el adesea si eu ii confirm ca e baietelul meu si il iau in brate si il pup, caci se doreste alintat si el si vrea, simte nevoia sa isi reconfirme statutul in familie asa ca ii fac pe plac... insa mai apoi imi spune rapid cat de mare e el si cum el poate sa mearga/ vorbeasca/ manance singur (spre deosebire de bebelusa noastra) sau imi explica savant ca are 3 ani si 5 luni si 4 luni (:D) si e mare si cere sa stea pe scaunul inalt de bar (iar cand eu ii spun ca nu e indeajuns de inalt si sa mai astepte, sa mai creasca, eu stiu, pe la 6 ani poate... revine dupa 5 minute incercand sa ma convinga ca e mare, are 6 ani :D).

Rolul lui cel nou pe care i-l studiez de o luna si ceva incoace, cu grija sa nu apara gelozii si cu inima umflata gogoasa de cat de minunat se poarta, e cel de frate mai mare. Si e tare simpatic in noul lui rol :D. O arata pe cea mica tuturor musafirilor, insistand ca e "bebe meu", a lui...  se minuneaza de manutele ei mici si rade fericit cand o vede "zambind in somn" (mami, uite, rade). O mangaie si o pupa si da, cand e intrebat de rude ce face sora lui, ii informeaza pe toti ca "plange" (pentru ca deh, asta pare sa si fie activitatea ei de baza, singura mai vizibila, in rest ea dormind si mancand).

De la ultima vizita la magazin cu Bu s-a intors cu un bebelus de jucarie care are un biberon: ii da si el lapte si il pune adesea la culcare... asa ca acum avem iepurasul, bebelusul si... un elefant de plus, capatat cadou de cea mica, insa dorit foarte tare de el asa ca am decis ca se poate juca el cu plusul (prilej pentru o explicatie subtila legat de faptul ca lucrurile se impart intre frate si sora).

Inca nu mi-a cerut "sa o trimit inapoi la spital, de unde am adus-o" sau ceva similar :D si nici nu vrea lucruri in detrimentul ei, insa da, uneori cere atentie suplimentara cu un "maaami" alintat si o completare de obicei legata despre cum si el "e mic"... iar in primele zile parca a vobit ceva mai tare si a fost mai zgomotos in incercarea de a se baga in seama (s-a linistit intre timp). Stam impreuna si ii citesc povesti sau il alint si incerc sa aplic o groaza din principiile care mi se invart in cap: nu face diferentiere, nu il sutui, nu insista ca el e mai mare, nu ii raspunde decat pe linia lui de conversatie si nu "da vina" pe cea mica (daca vrea apa, de exemplu, nu ii spun ca nu pot pentru ca ma ocup de bebe ci ii spun doar "imediat, stai sa termin ce fac si vin"), ai rabdare, alinta-l, nu il trimite de acasa, nu ii schimba radical universul etc.

Rasplata so far? Mi-a spus ca ma iubeste, prima data in viata lui si a mea (!!!), aaaa, copilul meu mi-a spus ca ma iubeste!!! :-))... si imi spune adesea ca sunt prietena lui si ca ii place de mine :D.

In rest, e un vorbaret incurabil copilul-meu-bucatica-rupta ce turuie pana cand nu mai ai idee ce gandesti, cine esti si ce naiba faceai pe lumea asta, de o inteleg pe mama care imi povesteste ca vorbeam ca o moara stricata langa ea in timp ce gatea, de simtea ca acusica isi taie si degetele in curand, bruiata de melita mea :D. Bonus, domnul mai si canta - are un repertoriu impresionant, in mai multe limbi... si e un deliciu sa il auzi cum interpreteaza stalcit si cu glasciorul lui de copil "melc melc codobelc", "in padurea cu alune", "the weels on the bus", "twinkle, twinkle little star" sau geniala "podul de piatra" care nu "s-a daramat" la el ci "s-a matatat" (dap, inca mai croieste cuvinte proprii :D).

Mai si citeste cu mare drag si pe combinatia aceasta carti - cantece am ajuns ca seara la culcare uneori sa citesc doua povesti si sa cant (cantam) patru cantece:D. Sau citeste singur, asta fiind partea mea favorita: deschide tacticos o carte (nu conteaza ca e o carte de-a lui cu desene simpatice sau eu stiu ce roman de adult scris cu fonturi mici si randuri dese) si taca-taca, taca-taca, improvizeaza povesti proprii, turuind tare simpatic si convins de ce zice.

Recent a descoperit "baile colorate" - adica eu ii pun in apa diverse pastile smechere care o coloreaza- alta distractie, una pentru care e in stare sa se spele singur pe cap ca sa primeasca mai repede varianta de culoare aleasa, ah, cat de geniala ma simt: copilul sta la spalat si ne mai si distram!

Il iau in brate si il alint, poate mai mult decat inainte, pentru ca vreau sa fiu sigura ca STIE cat de mult il iubesc si cat de drag imi e. Vreau sa stie ca eu sunt tot eu, mama lui si ca imi e drag de mor, pana la cer si stele si dincolo de ele. Am doi copii si, incredibil, iubirea mea nu s-a impartit ci a crescut cumva magic, s-a dublat ca aluatul pus la dospit :-)).

19 August 2012

Ochi de lapte



Dupa cum spuneam, diva nu sta la pozat, e singura imagine pe care am reusit sa o prind si si asta e usor miscata :D... 

Acum sa vedem ce culoare vor ramane la final, sunt curioasa. Eu declar deschisa sesiunea de votare :-)).

15 August 2012

Jurnal de bebeluna (1 luna)

"Aia mica" a facut o luna acum deja... o saptamana, of, insa viata noastra e tare plina si tare greu de pus in matca, asa ca blogul avut de suferit. Azi am zis insa ca e zi de sarbatoare, musai sa scriu despre bebeluna noastra, zisa si "aia mica" :D :

Ami creste si creste frumos, a luat 1 kg intr-o luna, ajungand de la 3400 g la 4400g si de la 52 de cm la 57 cm. 

Ami este fata cu un singur cercel pe motiv de gaura data gresit intr-o ureche, asa ca am decis sa scoatem cercelul si sa refacem gaura dupa 3 luni.


Ami viseaza frumos si zambeste larg in somn uneori, un zambet venit dintr-o lume secreta, cu multa lumina, culori diafane si norisori pufosi.

Ami are parul usor cret si ochi de lapte cu ape adanci de un albastru inchis (nu, nu stim ce va ramane pana la urma).

Ami stie cand incerc sa-i fotografiez ochii si ii inchide repede sau isi pune mana in dreptul lor, mica diva smechera de la o varsta asa de frageda :D.

Ami stie si cand te gandesti sa o pui jos in pat, adormita fiind la tine in brate... si deschide un ochi, un singur ochi vigilent, semn ca "mnop, nu e momentul, mai fa mataluta o tura de hol in timp ce ma legeni sau imi canti ceva relaxant".

Ami stie cand trebuie sa vina mancarea si daca nu vine suficient de repede urla tare si vehement, reclamandu-si drepturile. Si Ami urla tare-tare de iti tiuie timpanul si intri in alerta de gradul 0, rosie, de care vreti... si te apuca fibrilatiile.

Ami miroase a lapte si e moale si calda si are pielea incredibil de fina.

Ami are cele mai dragute picioruse din lume, taman bune de pupat si mancat.

Ami e mare amatoare de plimbari cu caruciorul si doarme "cu pofta", cu mainile ridicate in sus pe langa cap.

Ami gesticuleaza cu sarg si uneori vad cum din cosuletul in care doarme rasar maini sau picioruse aruncate agitat in aer, un balet teribil de amuzant, insotit de icnete si pufaieli.

Ami scoate sunete fantastice, venite din alta lume parca, iar momentul maxim este cand lanseaza un "a" sec in eter, o combinatie de mirare cu plictis si ironie pe care nici sa vreau nu reusesc sa o imit.

Ami nu se supara cand sunt zgomote in jur si nici daca o pupi pana cand o lustruiesti toata.

Ami are uneori o privire de om intelept gandind probleme adanci ale vietii, alteori una mirato-incruntata ca o intrebare muta... si tuguieli de buze extrem de caraghioase.

Ami doarme in masina si e deja plimbata, caci la doar doua saptamani am fugit cu ea din Bucuresti unde era mult prea cald ca sa traim.

Ami are degete lungi, de pianista.

Ami se ghemuieste toata la pieptul tau si e mica-mica, de tinut toata cu o singura mana, dulce povara.

My song for this special day



Pentru ca pe noi doua ne cheama si Maria...  :D.
There was an error in this gadget