30 October 2012

De-a v-ati ascunselea

"Mami, vreau jucam ceva"
"Bine, ce vrei sa jucam?"
"Deafatiacunselea"
"Huh?" "De-a v-ati ascunselea?", zic eu, incantata sa descopar ca omuletul stie jocul, pesemne ca l-a invatat la gradinita, wow!
"Da"
"Hai! Te ascunzi?" il intreb eu
"Da" zice el hotarat si incantat, gata de actiune... dupa care ma intreaba: "Unde?"

 ...

Imi retin rasul si raspund serios "Unde vrei tu"
"In baie!" vine replica serioasa a copilului care porneste grabit sa se ascunda in baie

...

O perioada am jucat "ca el" - jocul pe anuntate, dar mai apoi m-am gandit sa-i explic totusi cum e cu ascunsul asta si i-am spus ca "te ascunzi, dar nu imi spui unde. Uite, acum te duci si te ascunzi unde vrei si mie nu imi spui, da?"... "Bine" raspunde el "In baie!" si, again, o tuleste in baie :D.

...

Si ne-am ascuns asa ba el, ba eu, pana cand la ultima runda copilul mi-a propus "si acum ne ascundem amandoi". Nu l-am mai intrebat cine urma sa ne caute (eram doar noi doi si bebeluna acasa) :D...


29 October 2012

Amintiri de la botez

Gata. Am ispravit si ultima petrecere mare- mare pe care planuim sa o dam: am avut nunta, botez 1 si botez 2, acum ne odihnim, mai ales ca botezul a fost fix cum e totul pe la noi: cu balamuc. Ah, a doua zi i-am facut si baie de flori mandrei. Balamuc 2 :D.

Mie imi place balamucul, imi place cand e multa lume vesela si copii care alearga in legea lor prin zona. Nu ma deranjeaza, solemnitatea momentelor e in mine si cumva eu inregistrez toate acele clipe speciale si mi le derulez in liniste mai apoi, transformandu-le in clipe de neuitat, alaturi de momentele amuzante: cum am ajuns la biserica si erau atatea fete cunoscute, vai ce surprize!, intrarea in biserica atunci cand imi tineam doi copii langa mine, cand i-a turnat preotul apa in cap si fetita mea a cascat intai ochii mari si apoi a ras din toata inima, cum a gangurit ea in biserica, figura lui Bu in rolul de tata mandru, cum am schimbat-o cu Buna pe treptele bisericii, cum ma tragea Sofia de fusta - era lunga si colorata :D, cei doi baieti-prieteni chicotind in biserica si Bunu incarcand sa-l calmeze pe "al nostru" :D, nasele agitate si "mandre", cum a adormit ea in bratele matusii, cum i se infoia rochita in jurul picioruselor grasune, cum a scapat cu un gest scurt de fundita de pe rochie si R a ridicat-o de pe jos zicand scurt "asta e", cum i-au facut nasii semnul crucii pe frunte, cum s-au napustit toti copiii pe tort (priceless, I tell you!), tutu-ul memorabil al unei fetite invitate, pantofii mei abandonati intr-un colt (in care Buna povesteste ca incerca sa se cocoate copilul meu ceva mai incolo), piticotul in masina lui Bro', caruciorul cu ea dormind in curte, salata de vinete si lipia calda :D, Bu leganand copila, Bu dansand cu omuletul, Gogoasa alergand cu R, A cea gravida dansand :D, piratul animator si linistea ce s-a lasat pentru o bucata de timp, eu imbracata elegant si cu copila in marsupiu, cum m-a hranit pe mine R, Bu si cu mine dansand cu copiii, privirile naselor asupra fetei mele, bunicile cu ea in brate, ingerasul muzical, masina cu geamuri fumurii, cealalta I dansand topait cu tata, o discutie-barfa mica de 5 minute cu Bro' :D, alta A cu coroana din baloane pe cap, baia de flori, sirul de carti insirate cu sarg prin casa mea de doi pitici si adunate constiincioas de I, barbatii varati in bucatarie "la discutii" si L spargand o ceapa :D, cum o "descanta" nasa in timp ce ii punea in cadita toate urarile bune, cadoul plin de valoare sentimentala de la Buna, cadoul de la cele trei nase-zane. Bu band palinca, tata si mama povestind pe baza magnetilor din bucatarie, Z cel mic demontand serios corabia de lemn si L cea mica presarand covrigi prin toata casa :D, nasele plimband galeata, A schiopatand, mandra si Buna stand pe fotoliu, evantaiul Bunei si o imagine generala cu toata lumea adunata intr-o poza de grup.

Mai vreti? Ca mai am, capul meu le decanteaza pe toate si le pune la pastrare, fiecare in cutiuta ei.

Normal ca avem si categoria priceless-de-tip-Zu, ca fara se pare ca nu se putea: Buna plecand de la biserica avand la ea cheile de la masina noastra si noi alergand sa le recuperam... masa copilei... tortul cu umplutura gresita si figura lui Bu (probabil si a mea) cand am vazut ca in sectiune e maro si nu alb (mousse de ciocolata neagra in loc de alba, bun, dar nu era tortul comandat de mine, baaaiiii!)... pasul de balet al nasei A... galopul catre casa (sa o culc, o las cu cineva si sa ma intorc la party) si socul in fata liftului care nu mergea (!!!!) - asa ca am aruncat cat colo pantofii si am urcat 8 etaje cu copila de 7 kg pe un umar si tinand gratios fusta lunga de matase, sa nu ma impiedic in ea...

Fain. Botez ca la noi. Welcome to the jungle, baby! Sau, mai clar: bine ai venit in familia noasta, bebeluna lui mama! :D

27 October 2012

Botez

Ssssssst, toata casa doarme, numai eu bantui de pe la 6. Am emotii, azi botezam copila. Nu am cuvinte mari, my legacy nu e ceva grandios: vreau ca cei doi copii ai mei sa stie ca sunt iubiti. Neconditionat. Asta e suma a tot ce incerc sa le ofer si asta cred eu ca le va da putere mai tarziu ca adulti.

Altfel, sper pentru ei la tot binele din lume, sa ajunga sa aiba o viata care sa ii bucure (pe ei, in special) si pe care sa o traiasca din plin. Ce mai, le doresc tot binele din lumea asta!. Si da, urez la plural, pentru ca ce ii doresc ei ii doresc si lui. Minus sotul care sa o tina in puf, lui ii doresc o sotie care sa il tina pe el in puf :-))) desi... lasand gluma la o parte, realitatea e ca le doresc sa aiba parteneri de viata in adevaratul sens al cuvantului. 

Si sa aveti ingeri buni, copiii mei!

Mama

26 October 2012

THE Bu

Bu pregatea apa pentru cada copilei, in perioada in care se lucra pe undeva pe tevi si nu era mereu la fel de calda cum ne-am fi dorit, asa ca nu prea stiu de ce a decis el ca e cazul sa mai incalzeasca niste apa la microunde (?).

Eu eram cu bebeluna la masa de infasat, cand a aparut anexa cu o figura confuzo-pleostita, zicand ceva neclar de genul "cred ca am stricat ceva, probabil ca s-a topil plasticul de la vas".

Bon, il pun sa stea langa copila si plec in explorare, sa vad si eu ce a facut, ca nu intelesesem mare lucru - bagase un "ceva" in microunde si dupa cum se comportase cuptorul si cum mirosea, se temea ca i s-a topit plasticul, dar ce vas bagase si cat de topit era, who knows.

Si dezvaluirea s-a produs treptat, in diverse etape... mai intai mirosul ingrozitor ce te izbea la intrarea in bucatarie, miros ce m-a facut sa ma opresc o secunda si sa ma uit nelinistita catre usa intredeschisa a microundelor: oare ce monstru zace inauntru? Ce priveliste ma asteapta?

Ma apropii incet, deschid larg usa cu precautie si amutesc la vederea balaurului care sedea linistit in mijlocul cuptorului meu cu microunde: un ibric!

Mai ca n-am sarit doi pasi in spate, Bu incercase sa incalzeasca apa la microunde intr-un ibric metalic!!! WTF??? Si singura lui dilema era daca i se topise cumva manerul de plastic?!?

25 October 2012

Eu de ce nu??? (chestie de perspectiva)

Unul dintre misterele mari pe care mi le ofera blogosfera este "cum de unora li se intampla si mie nu"? Mai precis, eu si cele doua nasteri ale mele nu ne-am intalnit cu prea multi oameni rai in maternitate, nici cu cucoane artagoase care sa comenteze ceva despre laptele meu (nu, n-a incercat nimeni sa ma descurajeze iar procentul celor sictirite era net inferior), nici cu pediatre disperate ca alaptez/ inca mai alaptez/ de ce alaptez (dimpotriva!), nici cu prea multe femei rele si insistente privitor la caciula din capul copilului  meu (n-am sa neg, au fost cateva, dar daca le lasi in durerea lor in doua minute ai si uitat ca exista), nici cu femei care se uita piezis ca sunt cam singura nebuna care indrazneste sa scoata copilul afara pe ploaie/ frig/ vant (nope, nimeni n-a iesit la geam sa se holbeze mai bine la asa minune), nici cu valuri de uimire la vederea "copilului purtat" (nu, nu s-a cutremurat pamantul la sositea noastra) si nici cu invazia pungilor de pufuleti ascunse marsav in orice carucior.

Si ma intreb: de ce nu, ma rog? Ca daca citesti pe net te iei cu mainile de cap si nu mai iesi din casa de cata lume incuiata si rauvoitoare e pe strazi.

Cred ca umblam pe strazi diferite...

Sau, poate ca pe langa unele incidente la care indignarea e cat se poate de reala, de multe ori e vorba de cautarea lor cu insistenta, poate ca e doar o chestiune de perspectiva aleasa: te astepti sa se uite lumea ciudat la tine pentru ca x lucru si atunci automat vei observa orice privire, cat de mica... iti doresti atentia aceasta care sa iti arate tie cat de speciala, unica, aparte esti... ai nevoie de confirmarea excelentei tale in rolul de mama si o gasesti in dovada faptului ca esti altfel, contra gandirii invechite si inchistate. Uneori dormi si asa cum iti asterni si lumea are tenta rozalie sau mai gri pe care cauti sa o vezi.

Ori, again, poate ca pur si simplu ne plimbam pe strazi diferite...

22 October 2012

Ziua in care am salvat lupii (din wc)

Ii cunoasteti pe prietenii nostri, lupii? Ei bine, deunazi, lupul imaginar al copilului meu a ajuns, n-am habar cum, in wc. Mdap, scufundat in apa de la wc. Mdap, lupul imaginar, I know.

Cest este ca cel mic se frasuia prin zona, mi-a zis ca, vai, lupul a cazut in vasul de toaleta, pai sa-l ajutam, zic eu, da, sa-l scoatem de acolo, vai, lupul, zise el si da sa apuce peria de wc de alaturi. Hait! cand am vazut una ca asta mi s-au activat toate sistemele de alerta de mama-igiena-copil si am pus pauza intregii actiuni. Una e sa ne uitam in vasul de toaleta dupa lupi imaginari, alta e sa scormonim in el cu peria, la propriu.

Doar ca bietul lup era acolo, amarat si cam pleostit, cred eu, inteleg ca fratele lui ("lupul lui tati") il privea de pe rezervor, imi imaginez eu ca probabil cam condescendent, dar, deh, nu pot sa bag mana in foc pentru imaginarul copilului meu. Copil pe care trebuia sa-l ajut asa ca am sacrificat o spatula de lemn din bucatarie (c'est la vie, ce nu fac eu pentru personajele imaginare din viata omuletului!) si am invitat animalutul (e clar ca e mic, daca s-a putut cocota pe spatula) sa urce pe ea si apoi l-am transportat cu maaare grija pana in sufragerie.

Nu, nu i-am tinut nicio prelegere despre pericolele vasului de toaleta, am presupus ca si-a invatat lectia si singur, biata jivina.

Chestia e ca toata operatiunea de salvare i-a placut nespus copchilului, care "a scufundat" rapid pe rand si ceilalti membri ai familiei de lupi, aparand din cand in cand cu alerta ca, vai, x animal e in wc, de trebuia sa reluam sceneta cu spatula de lemn varata ceremonios in vasul de wc. Picture that! Genul de moment Kodak sau din cele pe care Mastercard nu le poate acoperi, real bonding time: io' si copilul meu scormonind preocupati in wc si consoland amabil o creatura invizibila.

Ha! Talk about mother and son moments!

19 October 2012

Mutrite de bebeluna



Jurnal de bebeluna (3 luni)

Doamnisoara bebeluna e o minune care nu inceteaza sa ma incante: acum scoate la iveala una bucata gropta in obrazul drept (si doar acolo, cel stang nu are) pe care o vanez deja cand zambeste. Si zambeste mult, cu toata gurita larg deschisa a incantare, zambeste, gangureste, isi suge cu pofta pumnisorii si da ritmic din picioare, lovind salteaua cu forta.

Partea cu batutul de toba din picioare se aplica si la baie, unde ii place-place-place si se amuza singura lovind apa cu putere. Se mai distreaza si cu jucariile atarnate: caruselului mama-gasca ii spune povesti intregi, cu tipete si chiote,iar jucariile de la salteluta sunt certate, trase si jumulite de manutele ei neindemanatice in cascade intregi de sunete care ma termina pur si simplu: copila mea vorbeste, vrea sa vorbeasca muuult :D.

Masuratorile de acum, hmmm, aproape doua saptamani, indica o copila de 6850 g, 63 cm si o multitudine de cute adorabile la cele trei luni ale ei - grea, grea, stiu, asa ca am trecut la baby carrier ca pe mine ma lasa spatele.

Raceala insa ne-a facut sa stam mai mult prin casa, mai ales ca si eu am picat la datorie rau de tot si n-am fost in stare de prea multe, asa ca abia astept sa ne reluam rutina cu plimbarile si sa ne refacem un program ceva mai coerent - pe moment oricum am senzatia ca vrea sa isi schimbe orele de masa si incerc sa ma dumiresc ce si cum. Mai ales ca ziua nu prea pare sa aiba chef sa doarma: foarte putin si in reprize scurte, cam de o ora-maxim doua. Mda, nu imi mai aduc aminte cum era la bebe 1, nu mai stiu si oricum invat din nou, alt stil, alt ritm, ca doar e alt copil.

Isi tine capul bine de pe la doua luni sau chiar mai devreme, tantosa si mandra intoarce privirea peste tot, sa vada ea. Pentru ca vede, focalizeaza foarte bine si e mereu in alerta. Cand o iau in brate isi infige o manuta in parul meu iar cand ii dau de mancare ma trage de bluza si ma tine strans, sa nu ma piarda, de parca as putea sa plec undeva :D... Daca ma uit la ea imi zambeste larg si ofteaza a incantare si de multe ori se opreste din mancat doar ca sa se uite la mine si sa imi traga un zambet :D. Sta pe burta si ridica bine capul cu miscari incete, ezitante, usor uimita la inceput, incantata de reusita ei dupa aceea, moment in care ma descopera culcata pe saltea langa ea si iarasi apare zambetul acela larg de-un-milion-de-dolari.

Nu se impaca bine cu rochitele (ce rochite la un bebelus, ca i se suie toate incap sau se aduna pe la spate, pfff?) - o mai imbrac pe la ocazii, sa fie si ea eleganta, insa ultima data mi-a facut figura si pana cand am ajuns la party domnisoara isi umpluse pumnisorii cu pufisori gri din minunata rochita tricotata si ii indesa fericita pe gat, motiv de panica maxima pentru al ei tata si de dezbracare rapida a odorului ramas astfel in dres roz si body pastelat oh, ce chic!

Bro' al ei, fratele cel mare, o fascineaza si se uita mereu dupa el curioasa iar daca acesta plange se lanseaza si ea intr-o jelanie intreaga, de zici ca e sfarsitul lumii la noi in casa, cei doi copii bocesc pe doua voci. Si daca tot a venit vorba de cei doi, behold:

18 October 2012

Aniversara

De ziua mea copila s-a trezit la o ora pe care o sare de mult deja: fix la miezul noptii. Sa manance, zise ea chiuind, insa eu sunt sigura ca de fapt vroia sa ma felicite prima. Si mai apoi dimineata mi-a inceput bine, cu o mutrita vesela si o groaza de triluri din partea ei, caci mai nou sporovaie linistita minute in sir, cascade intregi de gangureli care "se cer" filmate si admirate si care ma fac mereu sigur-sigur sa rad din toata inima.

Asa ca e bine. Diseara il astept si pe piticul cel mare, sa ii spun ca e ziua mea si sa imi ceara tort ca sa cantam "La Multi Ani" si sa suflam in lumanari.

Pana atunci, La Multi Ani lui Bu, pentru acum patru zile si La Multi Ani mie, pentru azi!

12 October 2012

Zu, the smart one

Acum... n timp, cand a fost Babyexpo, am plecat tropa-tropa cu bebeluna in masina sa ma vad acolo cu I, prietena si viitoare nasa de copil. Singura chestie e ca am ajuns mai devreme decat I si am zis sa nu scot copila din masina, ca dormea, sa o astept pe I si abia apoi sa vedem ce facem.

Bon, doar ca fetita mea s-a trezit si a inceput sa se foiasca, asa ca IO, persoana inteligenta, am decis sa ma sui in spate, langa ea, sa mai stam de vorba una-alta pana cand apare I. Zis si facut: ma sui langa copila, vorbim nitel, conversatia nu ii ajunge, o iau in brate, zic sa ies cu ea din masina, dau sa deschid usa si... nimic. Nimic-nimic.

Nope, nu puteam sa ies pentru ca usile din spate de la masina mea sunt blocate pe sistemul child-proof, protectie pentru cel mare, asa ca NU, nu se deschid din interior. Se deschd insa fara probleme din exterior, sau se deschid oricum cele din fata, insa eu eram singura si mai suisem in spate, unde stateam acum cu bebluna in brate si procesam ce inteligenta sunt.

M-am blocat singura in masina...

Da, existau solutii de rezolvare a situatiei, insa asta nu exclude faptul ca mi-au mers neuronii brici in ziua aia, clar, foarte destept din partea mea sa ma sui asa in masina, oh, ce mandra sunt de mine! :D

11 October 2012

Ce fel de mama sunt

Cand cei de la Kinder m-au intrebat daca sunt o "mamica de toata lauda" (expresie care da titlul site-ului lor), intai mi-am zis ca eu nu sunt asa ceva. Apoi m-am mai invartit nitel in jurul cozii si am revenit asupra ideii: si ma rog de ce nu? Ok, probabil nu foloseam chiar cuvintele astea, insa ma consider o mama buna, nu? sopti dracusorul de pe umarul meu stang... Bine, bine, insa sa nu exageram, mai e loc si de mai bine aici, plus ca e cazul si de ceva modestie, nu ma caracterizeaza genul acesta de afirmatii, zise ingerasul de pe umarul stang. Mdap, insa chestiunea asta cu "nu sunt perfecta" e si ea de bine, obsesia lui "eu stiu cel mai bine, eu sunt absolutul" e periculoasa rau - after all am vazut deja din scandalurile de pe net unde poate duce lipsa asta a unui simt al proportiilor - a revenit persuasiv dracusorul cel smecher...

Of bon, ce mai tura-vura, eu chiar am o parere buna despre mine ca mama, zau :D. Recunosc faptul ca inca nu s-au jucat cartile pana la final si o sa fiu convinsa de rezultatul pozitiv al minunatului meu rol de mama cand o sa imi vad copiii fericiti si impliniti la casele lor, dar so far so good. Si pana cand juriul "ala adevarat" = copiii mei o sa se poata exprima concret pe subiect (btw: cel mic mi-a zis ca ma iubeste, oare se pune? :D), pot sa bat campii cat vreau eu.

Doar ca nu am habar sa ma laud, am crescut cu povestea aceea cu "lauda de sine bla bla" asa ca tot ce pot spune cu adevarat e ca sper ca reusesc sa fiu fix ce mi-am cam dorit sa fiu ca mama: copiii mei sa stie ca ii iubesc neconditionat, sa am rabdare si mult calm, sa facem lucruri fun impreuna, sa ii ajut sa descopere lumea si sa se dezvolte intr-un mod creativ (prin joaca), sa le ofer amintiri pentru o viata, sa fiu stanca si refugiul lor... Bref, vreau sa le fiu mama care stiu eu ca pot sa fiu, mama calda si buna si mirosind a fursecuri abia scoase din cuptor, mama leoaica pentru puii ei, mama "sunt destul de inteleapta sa te las sa cresti independent si sa nu te tin legat de fustele mele", mama capabila sa renunte la si sa faca lucruri pe care nu ma vedeam in stare sa le fac inainte sa ma loveasca maternitatea din plin, mama care invata de la copiii ei si incearca sa se perfectioneze in fiecare zi, mama care nu se teme sa isi recunoasca greselile si are puterea sa se replieze, mama care are umor si nu se ia atat de in serios, mama care ofera repere, mama care crede ca familia e cel mai important lucru pe care l-a facut vreodata. 

Si de ce scriu postul acesta? Pentru ca m-am saturat de avalansa de discutii de pe net care pot face orice mama la inceput sa se indoiasca de instinctul si calitatile ei de mama. Rectific: pot face si o mama aflata la a doua nastere sa se intrebe daca e suficient de buna, trust me (o sa va povestesc despre asta cu alta ocazie). Dincolo de toate dezbaterile aducatoare de sentimente acute de vinovatie, baza ideii de maternitate e iubire, multa iubire. Si dincolo de IQ mai mare sau mai mic in functie de n variabile pe care le tot scot la iveala studii peste studii, mai exista si EQ, inteligenta emotionala, iar asta cred eu ca depinde de iubire. 

Puterea sentimentelor este fantastica si prea putin apreciata - gandirea/intelectul au ajuns pe primul plan, desi aspectele afective pot schimba major caltatea vietii unui om. De noi depinde nu in mod special "ce IQ" are ci cat este de capabil sa se bucure de viata si sa o priveasca pozitiv. IQ-ul este un dat genetic ce nu se modifica in mod special in urma experientei de viata, asa ca ce putem face pentru a ne ajuta copii sa fie mai buni in viata? De iubirea investita de noi in el depinde formarea ca OM a unui copil... de ea depind empatia, stabilitatea lui emotionala, spontaneitatea, creativitatea, capacitatea de a gestiona relatii, puterea de a fi bun si generos si iubitor, abilitatea de a isi gestiona propriile sentimente... Si nu e asa de complicat, magia e acolo, mama cea mai buna pentru copilul ei e fix mama lui si nu alta, e nevoie doar de putina incredere in fortele proprii (nu, nu orgoliu maxim si nici ochelari de cal). The force is with you :D.

Revenind la situatia mea, well, pot spune ca so far, so good...   

10 October 2012

Racit, racita, raciti

Am bifat prima runda de raceala in noua formula: de patru. Interesant este ca micul insitgator s-a dovedit a fi chiar ea, mandara bebeluna care s-a imbolnavit prima asa ca, da, iata ca am copil de 3 luni cu raceala. Nu, asa ceva nu avusesem, al ei frate a rezistat mai mult. Dar, bon, ea se grabeste la toate, se pare...

Eu... sunt lovita de tren si imi bubuie capul, nu ma plac bolnava nici in zilele in care pot lua orice medicamente, ce sa mai zic de acum, cand am un numar limitat de remedii pe care le pot baga in mine. Ma simt groaznic, parca imi bat sapte tobe pe creier.

Copilul mare a dat si in tuse si pe moment pare cel mai afectat de boala, asa ca il fugaresc prin casa cu diferite substante si ii expic beneficiile ceaiului. Nasol e ca nu le cred nici eu, nu beau ceai decat daca sunt tare bolnava, asa ca predic cam neconvingator, se pare. In schimb vrea supa: seara, la culcare sau pe la 8 dimineata... ?

Altfel... sa zicem ca e de bine. Am nevoie de foarte mult somn, vreau sa ies mai mult din casa (am avut zile in care am renuntat la plimbarile cu cea mica, sa se puna mai repede pe picioare) si vreau energie. Am inceput sa iau vitamine, stiu. Incerc sa aflu ce ar trebui sa iau/ le dau: miere cu catina sau miere cu propolis?

In rest, m-am impacat definitiv cu cuptorul la capitolul briose (adica am facut unele chiar bune) si am terminat de reorganizat casa pentru formula "cu doi copii". Nu am net sau merge sporadic si prost (cand merge) de o saptamana incoace iar televizorul a decedat brusc. Dupa care, intors de la reparat, afisa o paloare suspecta: totul era galbui asa ca a fost returnat la service de unde a revenit ieri, la fix sa apuc si eu sa vad ceva din emisiunile astea-concurs cu cantari, ca pe restul le-am ratat cu brio, pfff. Pe langa toate acestea telefonul meu e busit complet, merge numai la chestiile de baza si si atunci face fite (uneori cand ma suna Bro' nu ii afiseaza apelurile, alteori pur si simplu nu reactioneaza-neam la comanda mea de "end" a unui apel... ii fain, ce sa zic) si cardul meu s-a declarat gol la momentul cheie cand ma bazam pe suma din el. So, m-am razboit cu tehnologia si m-am simtit ingrozitor de "rupta de lume"... si, dap, evident ca in absenta mea lumea asta s-a intors nitel cu fundul in sus (pe net, I mean). Dar am bifat prima data cand sotul a ramas singur cu doi copii acasa (a supravietuit :D) si eu m-am detasat de toate la un party unde am descoperit ca "ce chestie, karaoke e quite fun".

Daca reusesc sa opresc bubuitul tobelor si marsul piticilor nervosi din capul meu pot declara ca viata isi reintra pe fagasul normal (desi... unele persoane ar putea spune ca tot ce mi s-a intamplat se inscrie perfect in tipicul aventurilor Zu :D). Anyway: miere cu propolis sau cu catina?
There was an error in this gadget