31 October 2010

Control freak mama :D

E suficient sa spun ca taman am terminat de scris o prezentare a copilului meu pentru la gradinita: cum, ce si cand face :-). Sincer, mi se pare normal: eu il cunosc il cele mai mici detalii, ele nu au de unde sa stie ce inseamna iepurasul pentru el sau cu se stramba inevitabil la prima lingurita de mancare (poate sa fie si felul lui preferat, ca ot se stramba) ori cum moare dupa apa si isi face singur balti rasturnand apa din pahar...

De precizat doar ca nu am scris-o pe un ton militaros, ci cu umor si precizarea in susul paginii ca este descrierea facuta de niste parinti subiectivi. Acum sa vedem cand il si duc, ca pare sa tuseasca putin asa ca daca ne da cu rosu in gat la calcule mai stam o tura.

28 October 2010

Copil + spanac = dezastru



Pozele sunt mai vechi, de cand invata sa manance singur, dar am zis ca dupa postul de mai jos e cazul sa ma gandesc la ceva mai vesel. Culmea e ca ii place spanacul :-).

26 October 2010

Se apropie... gradinita

Umbra se intinde deja peste capul meu si o simt cum ma preseaza: saptamana viitoare ar trebui sa-l dau la gradinita. Am amanat noi deja data, acum cam asta e, nu prea mai e loc de intors. Mi-e greu, am emotii, indoieli, temeri, stari din cele mai conflictuale posibile si zau daca ma simt in stare sa-l duc eu cu manuta mea la gradinita. Pentru ca, da, de gasit am gasit-o: nu e cea perfecta, pe care o visam, insa cam e 90% ce imi doream si, well, I guess there will never be o gradinita good enough for my kid :D. Asa ca totul e stabilit, avem si trusoul copilului, analizele sunt pe terminate, pregatirile in toi... doar inima mea se face din ce in ce mai mica, aproape cat o stafida.

Stiu: logic e bine, am toate argumentele pro si totul e cat se poate de corect organizat. Asta trebuie sa facem, exista o mie de motive pentru care e un lucru bun sa mearga la gradinita, alte o mie pentru care alte variante nu stau in picioare si inca o mie pentru care nu ar trebui sa ma stresez atat, ca doar nu e primul si nici ultimul pitic ce merge la gradinita. Cu logica stau bine, doar ca sufletul meu nu gandeste toate astea, ci simte, acut, diverse spaime.

Care spaime? Eh, inainte si eu ma intrebam ce atata stres cu gradinita asta...si nu intelegeam complet, dar e tare greu de fapt. Este practic pasul prin care iti introduci copilul in sistem, intr-un sistem in care nici tu nu crezi si din care acum te lupti sa evadezi: cel al "jobului" zilnic, al rutinei, al lipsei unei anumite libertati de miscare, al regulilor implacabile. Si o faci chiar in contra vointei tale reale: e clar ca nu e "cea mai buna varianta" pentru el, cea mai buna e sa stea cu tine. Iar lui ii produci o trauma, cu forta, caci oricum ai lua-o si oricat de bland ai trata problema, el tot va suferi - si zau daca imi vine sa-mi fac singura copilul sa sufere in halul asta. Plus ca ma tot intreb ce o sa inteleaga el din toate astea: am stat impreuna doi ani, e invatat cu mine mereu langa el, gata sa-i alin o durere sau sa-i rezolv o problema... si e piticul meu mic pe care l-am crescut cum am stiut eu mai bine si cu tot ce am gandit eu mai bun, cu atentie, rabdare si mult timp... si acum il las in grija unor persoane care cu siguranta nu vor face toate lucrurile asa cum le fac eu. Toate valorile investite in el, tot ce am semanat cu grija, toate preocuparile legate de orice: alimentatie (sa manance legume, sa nu manance ciocolata, sa nu moara de foame, sa nu devina obez, sa nu..."), vreme (sa stea mult afara, sa nu il infofolesc, sa nu raceasca, oare sa ii mai pun o bluza, cum sa fac sa stea cu caciula pe cap, oare il rod pantofii), formarea lui (sa nu tip la copil, sa nu ii dau exemple negative, copiii nu se bat intre ei, sa nu i se spuna ca e un copil rau, sa il incurajez sa aiba curaj sa incerce diverse, sa stie ca e iubit neconditionat, sa nu minta, sa fie fericit, sa fie copil, sa se joace, sa...) si tot asa, lista e lunga si presarata cu diverse... totul cade in mainile altor persoane, despre care nu am cum sa stiu mare lucru dar stiu sigur ca NU sunt eu. Pentru ca alegi o gradinita, dar oamenii nu ii poti cunoaste cu adevarat doar din trei vizite si cateva discutii, ai o impresie doar, e buna, dar hei, e vorba de copilul tau. Care e mic, of, cat de mic, si se bazeaza pe tine cu totul.

Asa ca, oricat de logic e totul, imi vine sa imi iau copilul in brate si sa fug departe de toate astea si, da, daca gandesc la rece stiu ca o sa fie ok si ca o sa ne descurcam, dar eu tot o sa plang.

23 October 2010

Sambata stramba

La omul cazut la datorie nu merge nimic... nici macar netul, care a decis sa clacheze... si nici macar un banal orez cu lapte, care s-a prins de fundul cratitei cu o indaratnicie buna de alte cauze. Mi-a ramas umorul, sa ma rad singura de cum am aruncat in aer o dupa amiaza in care Bu m-a lasat singura, "sa lucrez" si a plecat cu bebe pe coclauri, de pe la 3 dupa amiaza pana mai acus, cand trebuie sa se intoarca. Dar am dormit, ceea ce e de bine si va doresc si voua :D si am si lucrat putin, ceea ce ma face sa fiu destul de zen.

Nu functionez bine fara presiune, va zic! In conditii de-astea, de liniste in casa si in simtiri, capul se goleste complet, netul o ia la fuga si mancarea se arde... :-))

22 October 2010

Razboi

Sssst... ne luptam: eu vreau sa doarma, el nu vrea. Eu vreau sa dorm eu, el nu vrea. Eu pot sa adorm intr-o fractiune de secunda, direct pe podea daca ma lasa cineva, el nu vrea nici cu perne de puf si cantecele de leagan...

21 October 2010

Duracell in actiune

Ieri, mai pe la amiaza, am parcat copilul din dotare la mama si am plecat sa ma frasui prin lume. Am vazut DM si produse minunate (cumparat, cumparat, cumparat), am primit o prezentare fantastica a unui restaurant pe care normal ca l-am vizitat dupa ce mi se facuse atata pofta, am vazut un imens ciolan cu varza (nu, nu era pentru mine, pfff)... bref, mi-am incarcat tolba cu diverse (Ana e de vina, da??? :D). Am recuperat copilul si am purces spre casa, la orele 9 trecute fix, cand se pune de culcat piticul. Pe care l-am parcat (again, I know, mama denaturata) in bratele sotului (el il culca seara), all nice infasat de culcare si cu biberonul aferent in brate. Iar eu m-am dus sa lucrez diverse la computer.

Pe la 10 erau tot in sufragerie si se auzea galagie. Ok, nu e chiar iesit din comun ca Bu sa amane ora de culcare, insa de obicei cand decidem it's "pijama si biberon" time, gata, asta este. Asa ca m-am mirat, in forul meu interior, dar aveam treaba asa ca nu am insistat. Cel putin pana cand nu a aparut piticotul langa biroul meu, fara sac de dormit, in body si cu picioarele goale, extrem de treaz si de vioi, povestindu-mi ceva despre pantofii pe care ii avea in mana...???

Booon, se pare ca "inca" nu avea chef de somn... va bene, ei stiu mai bine, tata si fiu. Asa ca au scos lego-ul si in urmatorul interval de timp s-au auzit chiraieli si hahaieli din sufragerie, ba chiar am fost "invitata" (=trasa de mana) si eu de catre odrasla insistenta, ca doar se stie ca nimeni nu construieste casute si grajduri pentru animale mai bine ca mami :-).

A urmat ora 11 (??? de obicei piticul sfaraie linistit la ora asta), cand, trecand prin sufragerie, am putut observa ca piticul se invartea neobosit in timp ce tatal lui se retrasese, cam terminat, pe canapea.

Pe la 12  tatal era de-a dreptul lesinat intre perne iar copilul, well, copilul rezista: langa el, cu telefonul la ureche (un telefon mai vechi de-al meu, cu clapeta), turuia si gesticula de zor. Bu, cu o voce epuizata si un ultim dram de ironie m-a informat ca "nu poate sa se culce, nu a terminat de pus in ordine afacerile, uite cum vorbeste de zor", in timp ce omuletul dadea directive in continuare la telefon.

Ok, asta e momentul in care am inhatat copilul si sacul de dormit, am refacut compozitia artistica a piticului gata de culcare si l-am luat in brate catre camera lui, sa doarma. Pe drum omuletul a mai avut o tentativa de a-si termina afacerile, caci a deschis rapid telefonul si a inceput sa turuie disperat: ma gandesc ca probabil chema ajutoare, sa-l salveze de mama asta care-l vroia culcat la 12 noaptea, auzi, ce chestie!!!

De culcat s-a culcat relativ usor, ii era si lui somn, doar ca poate bause o cafea sau ceva, nu stiu...

20 October 2010

Una pe an

In bunul spirit al familiei noastra, conform principiului clasic "nicio masa fara peste" - ah, nu, pardon, nu, nu era asta principiul, ci "niciun an fara o camera renovata"- anul acesta avem, ta-da-aam, bucataria!!! Asta pentru ca domnul aragaz o cauta cu lumanarea, doh!

Si cum nu puteam sa ne oprim doar la a schimba aragazul (banal pentru noi, zau asa!), am atacat si chiuveta (robinetul era prea jos, mereu ma impiedica atunci cand aveam oale mari) si blatul si corpurile de sub el. Bref, jumatate din bucatarie, sa stim o treaba :D.

So: vasele din bucatarie sunt in sufragerie (happy piticot here), aragazul vechi e in balcon iar rufele de uscat au fost exilate in birou. Acum suntem pe final si e relativ bine: inainte si microundele erau in birou si nu, nu aveam aragaz si nici chiuveta (just imagine that!), navigam cu gratie cu mancarea de la frigiderul din bucatarie in birou, sa o incalzesc si apoi pe hol, unde era scaunul de masa al piticului (mancare facuta de mama, evident, si adusa de la ea de acasa :D.

19 October 2010

Ploaie



Mi-a intrat apa asta pana in maduva oaselor, sunt murata toata si satula de atata umezeala, vreme sumbra si picuri marunti de ploaie. Asta si pentru ca, desi eu NU vreau afara in ruptul capului, nu ma indur sa nu-mi las odrasla sa se frasuie prin balti. Echipat corespunzator, trece rapid prin ele, stropind cu entuziasm in toate partile, sub privirile curioase ale celor din jur. Mama piticului (yours trully), impasibila si zgribulita, sta ceva mai incolo si se uita linistita la toata aceasta tropaiala.

Ca sa ma explic: piticotul are cizme de cauciuc, salopeta de material cauciucat si geaca din acelasi material, cu gluga ce are un elastic pe margini, in asa fel incat nu cade. Sub gluga, o caciulita. So, super echipat, zic eu, doar ca o doamna l-a intrebat ce face afara, ca "o sa se ude tot" (???) :-).

18 October 2010

Aniversare

Pe pagina mea de Facebook e sarbatoare, asa ca sa fie petrecere si aici: joi a fost ziua lui Bu, azi e a mea. Asa ca, sa ma urez: sa traiesc, sa infloresc, sa fiu sanatoasa, sa castig la loto, sa mananc tone de ciocolata si sa nu ma ingras, sa imi iasa toate planurile visate si nevisate (inca) si sa fiu nemasurat de fericita!

Happy Birthday to me :D.

14 October 2010

Procesiunea

La un capat este Biggy, grabita sa cerceteze tot ce mai e nou prin cartier, iar la capatul celalalt, pasind marunt si tinand puternic lesa retractabila in manutele lui mici, este piticul. La mijlocul distantei dintre cei doi, mergand usor cocosata pentru a tine "sfoara" lesei este Buna, gata sa stopeze rapid orice salt brusc al catelului ce ar putea destabiliza copilul. Mergand anevoios pe langa pitic si tinandu-l de gluga sunt eu, gata sa-l prind daca e sa cada si indrumandu-l la traversari unde "lantul uman" trebuie sa treaca repede strada.

Scopul intregii insiruiri? Piticul e fericit, are senzatia ca o plimba pe Biggy in lesa.

11 October 2010

Jurnal de piticot (20 luni)

Piticot doarme acum, moale si cald, bine infofolit in saculetul lui de dormit si cu iepurasul strans la piept: e minunea mea la care ma uit zilnic cu uimire si incantare, minunea mea de 1 an si 8 luni deja. Iar luna aceasta s-a schimbat enorm, parca a fost un alt salt in cresterea lui.

Vorbeste. Mult. Are deja un vocabular bogat, de la diversele animale care fac din ce in ce mai haios (cocosul face tuuuu, rata ap-ap, gaina ot-ot, porcul un sunet similar cu ghjoh dar pe care imi e imposibil sa-l "scriu", sarpele sasaie, albinele zzzz si ele in legea lor si tot asa, o fauna intreaga), pana la cuvinte aparent fara sens dar care definesc lucruri clare (iepuras la el e un soi de djege pe care nu prea il pot transpune in litere). Mai are cuvinte pe care le "suspectez": cred ca zice un soi de sta cand vrea ceva, pentru ca atunci cand tot gesticuleaza spre diverse lucruri noi le luam in mana si il intrebam asta? pe asta il vrei? asa ca el acum se duce la diverse obiecte si zice parca un sta :D. La fel si cu ade care cred ca e haide si ata care zic eu ca e gata. Bajbaim si dibuim :-). Clare sunt mama, tata si tutu (masina). De baza ramane apa, pronuntat ferm si in orice context care implica apa: apa de baut, apa din cada, apa din WC, apa din baltile de pe strada, apa din vasul lui Biggy, apa desenata in cartile pe care le citim, apa din fotografii, apa care cade din cer cand ploua, apa pe care insista sa i-o torn in galetusa mica-mica sau paharul de jucarie ca sa se poata mozoli prin ea - copilul meu iubeste apa in toate formele ei si e mare fan balaceli (inclusiv in balti). Si e in stare sa spuna apa obsesiv, la infinit, tot aratand catre noua descoperire: apa, da mama, e apa.

Intelege. Enorm. Bilingv. Unde e nasul, unde e gura, dar urechile, dar burta... adu-mi te rog aia, uite ca a cazut o piesa acolo... nu e voie, te rog frumos sa nu faci aia... te mananc pe tot, bucatica cu bucatica. Vede telefon si duce mana la ureche, ma sterg eu la nas asa ca face si el rost de un servetel si se mozoleste la nas, suna telefonul si intreaba tata?.

Mananca. Singur, dar nu mereu. Insa poate, clar poate. Mananca mere muscand lacom din fructul intreg sau felii daca i-l tai eu. Bea apa din orice: pahar, cana cu pai, chiar si cana cu mustuc, gen Gatorade (ca altceva nu imi vine in minte)... A invatat chiar si ceea ce prinsese mai greu: ca daca vrei sa bei din biberon trebuie sa-l dai peste cap, sa curga, nu merge pe orizontala - stia sa bea din pahar fara probleme dar la biberon nu se prinsese ca e nevoie de aceeasi miscare, in conditiile in care s-a prins cum trebuie sa bei din cana cu pai din prima, de pe la inceputul anului...

E dependent de noi. Sa nu-l parasim. Daca nu ne vede nu plange dupa noi, dar daca ne vede plecand... e jale.

Doarme. Singur pana pe la 5 dimineata, dupa care Bu-cel-slab il aduce cu noi in pat unde ne inghesuim toti trei. Nu sunt convinsa ca e o idee buna pe termen lung, oricat de mult imi place mutrita lui adormita.

Danseaza. Cu mare placere, oricand si oricum. Imi cere singur sa-i pun muzica, la combina, gesticuland si bataindu-se in fata ei, doar-doar mi-o pica fisa :D.

Are scopuri. Nu mai merge prin casa "cam fara tinta", cum facea inainte: acum stie exact unde vrea sa ajunga si ce vrea sa faca acolo, nu ii vin ideile pe parcurs ci sunt deja formate cand pleaca la drum. Mai greu de deturnat de la ale lui in conditiile date :-).

Merge. De mana cu mine, un drum scurt pana la unul dintre magazinele din zona... parcurgem distante din ce in ce mai mari impreuna. Si nu mai trebuie sa-l fugaresc pe strada, sta langa mine. Iar in magazine, nu stiu cat o sa il tine, dar daca ii spun ca nu luam ceva si sa puna la loc... o face. Evident ca si eu il las sa-si scufunde mainile pana la cot in cutia cu Eugenii fosnitor ambalate si stralucitoare sau alte minunatii similare (pliculetele de cafea sunt si ele foarte tentante). La casa, in timp ce platesc, el imi mai aduce cate un baton de ciocolata de la standul cu ultimele produse amplasat chiar alaturi - cei din magazin sunt draguti si ma stiu deja, eu i le dau vanzatoarei si ea le pune la loc :D. Iar cand a reusit sa dechida sticla de detergent lichid si si-a turnat putin pe geaca, agentul de paza a ras amuzat si le-a chemat si pe vanzatoare, sa vada piticul (sticla era in cos, voriam sa o cumpar si omuletul imi "reorganiza" produsele - nu, nu am crezut ca o poate deschide).

Rade. Cand ii spun ca-l mananc, cand ne fugarim prin casa, cand ii gadil talpile moi sau cand ma asez in fata lui si incep sa clipesc des - atunci se prapadeste de ras si incearca si el sa ma imite: inchide si deschide ochii cu o figura super-incantata.

Se entuziasmeaza. La fiecare lucru nou pe care il descopera emite un "uuu" mirat si incantat si se apropie repede-repede cu manutele alea curioase si mutrita fascinata. Azi a descoperit ca lemnul pluteste: el in scufunda in cada si cand ii da drumul, pac, iese la suprafata. Uuuuu!

Creste. Fantastic, incredibil, uimitor. Un miracol in fata ochilor mei.

05 October 2010

Ciorile din Bucuresti

Eh, asta nu mai vazusem inca... Stiu ca sunt ciori in minunata noastra capitala, insa sa vad una cum sta tantosa pe masina din fata mea, fara nicio grija in viata, mi s-a parut incredibil. Am scos repede telefonul si am fotografiat-o:


04 October 2010

Piticot - pastor :D

Reunirea familiei a avut loc, acum suntem ocupati sa ne reasezam in matca. Dar musai sa notez ca piticotul a decis ca nu mai vrea sa fie separat de noi, asa ca in primele zile (weekend) de fiecare data cand unul dintre noi iesea din camera, venea repede dupa el, il lua de mana si in aducea prompt langa celalalt. Sa fim cu totii mereu in raza lui vizuala, asta era dezideratul, dar concret asta insemna ca cel mai adesea trebuia sa fim toti in aceeasi camera: one big happy family :D!

01 October 2010

There was an error in this gadget