31 May 2013

Tristeti de... toamna (mdap)

Azi sunt usor trista. Nimic major, dar asaaa... ca un copil caruia i s-a luat jucaria. Nu ajung la Bookfest. Si imi doream. Visam sa merg cu cel mic. Nu am cum. Nici timp nu prea am si nici bani nu sunt, iar ca sa ma duc sa suspin in fata vitrinei cu dulciuri, nope. Mereu am urat senzatia aia cand intri intr-un magazin si iti bate vantul prin buzunare, nu ca musai trebuie sa cumpar ceva dar da, trebuie sa stiu ca pot. Si daca e ceva la care imi place sa scap la shopping, apai cartile sunt boala mea, nu fustele si bluzele. Asa ca mi-e sufletul cam greu azi.

Si ploua, Frumos dar trist. Miroase superb, am deschis toate geamurile, dar e in ton cu starea mea: de toamna melancolica.

30 May 2013

O saptamana "clasica" in familia Zu

Soooo... weekend-ul trecut am galopat pana in orasul de bastina al lui Bu unde se face o maaare adunare anuala pe deal (don't ask). Galopat pentru ca, evident, desteptatorul nostru n-a functionat, aka bebeluna a binevoit sa se trezeasca pe la 7 si ceva in loc de obisnuitul 6.00 (grrr). Ajunsi cu intarziere, balamuc, agitatie, sotul urca masina pana hat-sus-pe-deal si tot mai vroia dar am zis sa o lase totusi mai moale ca nu suntem pregatiti de offroad (btw: era funny, ca de la un punct in sus toate masinile parcate erau doar 4x4), am insfacat geanta cu scutece si mancare - basics si ne-am reunit cu familia (socri, verisor , unchi) pe varf de deal. Unde ne-am bronzat (eu) in ultimul hal (???). Si de unde am coborat ca sa mancam si sa ne frasuim prin targ.

Planul era sa ne intoarcem duminica insa vremea era frumoasa, lenea mare, eu cu piticii mei personali (nu plimb noaptea trupa)... asa ca a ramas pentru luni dimineata, la prima ora. Fain. Ca la ora aia bebeluna ardea toata, dupa ce se zbantuise in diverse moduri de pe la 3 (cred) noaptea. Bu avea serviciu si intarzia, asa ca prabusita pe un fotoliu cu ea adormita intr-un final fericit pe mine am facut rapid un consiliu de familie si am decis ca nu putem pleca, pleaca Bu si eu raman cu copiii o saptamana. Damn! Si aveam atatea de facut, nu aveam mai nimic la mine, m-a luat cu plansul cand am inceput sa ma gandesc.

Bon, am naufragiat o saptamana. Copii raciti amandoi, praf, bebeluna constant cu febra in jur de 38.7 si comportamentul tipic ca atunci cand ii iese un dinte (de data aceasta poate era dinte combinat cu raceala?). Si face foarte urat la dinti, n-am pomenit asa ceva: urlete, nu pot sa o las jos, doarme prost, diareee, febra mare multa, tot tacamul. In toata saptamana o singura noapte a dormit neintoarsa, in rest se tot trezea si am facut de garda intre ea si el (care a decis ca doarme cu bunicii doar in ultima zi, in rest cu mine si se mai trezea pentru apa) iar luni noaptea pur si simplu nu am putut s-o las jos. Nu cred ca mi s-a mai intamplat vreodata asa ceva - o noapte intreaga am fost cu ea in brate, ori o plimbam sa o linistesc ori stateam in fund si ea dormea pe mine. Febra. Ardea toata si plangea de durere. Si e grea, nici nu stiu sa spun ce parti ale corpului nu ma dor, am decis ca la batranete eu le prezint frumusel factura de la doctor copchiilor, ca la cat i-am carat si cat m-au frecat... doh, eram tanara si zdravana candva :-))). In fine, nu a fost sfarsitul lumii insa nici usor nu era - dar inspre spre miercuri s-au mai limpezit apele, i-a scazut febra si am intrat in normal. Mai ales ca de frumos e tare frumos acolo: curte mare, soare (desi vremea nu a fost asa grozava pe cat speram), liniste, aer curat...

Insa eram fara prea multe chestii de bebei la mine, doar strictul necesar, intr-un sat aflat la ceva distanta de oras, adica e nevoie de transport. Bu luase masina. Autobuzul merge din 4 in 4 ore (sau cam asa). A iesit o brambureala intreaga cu masina, in care m-am trezit ca am plecat pana in oras cu autobuzul (si copilul mare dupa mine, fericit) si am esuat in primul parc, la maaare distanta (de mers pe jos) de supermarketul meu tinta. Cand discutam cu socrul meu sa ma recupereze cu masina, pac, anexa imi da telefon ca mi-a inchiriat o masina. Huh??? Si ca sa stau eu frumusel la intrarea in cimitir (:-))))!!!), ca vine un domn cu un Opel rosu. No kidding. La intrarea in cimitir :-))), ah, ce loc fain de intalnire! Nu mai spun ca si cu cimitirul asta m-am ametit de nu se poate: cui ii spuneam ca sunt langa cimitir, ca punct de reper, ma intreba "care? ca sunt doua?". Doh, sunt doua? de unde sa stiu eu care e asta... "ala de pe deal?", mai venea si completarea - care deal, zau??? ala... damn, sunt langa cimitir, un cimitir, unul dintre ele... In fine, deci stau sa astept masina. Opel rosu. Nimic. Cand intr-un final apare o rabluta rosie pe care scria Opel si tocmai ma napusteam spre sofer - un mosulica usor tulburat de entuziasmul meu brusc - suna telefonul: ca s-a schimbat schimbarea si e ca in bancul cu "made in Romania". Nu il stiti? Design romanesc: cum arata o bila mare rosie made in Romania? Simplu, e un cub mic albastru.  Asa si Opelul meu rosu. Era de fapt o Skoda albastra, pam-pam!

Eeeee... cu Skoda asta am avut eu aventuri. Intai ca se inchide cu cheia si daca atunci cand o incui rasucesti cheia in usa ceva mai mult, pac, se deschd geamurile din fata! Sa recapitulam: daca nu esti atent, cand incui masina se deschid geamurile! Eeexact... Si daca descui usile si rasucesti cheia ceva mai mult in contact - pac, se inchid la loc, cuminti! Wtf??? (trebuia sa-mi vada cineva fata - vorbeam la telefon cand mi s-a intamplat faza asta, am inceput sa rad isteric in parcare!). Apoi ca avea marsarierul in fata stanga iar n-am condus ever masina cu marsarierul asa (nu radeti, n-am condus si pace, ce sa fac, na, turns out ca trebuie sa apesi ceva mai zdraven ca sa reusesti sa bagi in marsarier). So, in parcare la supermarket, vecinul meu de la masina de alaturi, un domn mustacios, se uita siderat la mine cum hatan masina pe loc in timp ce eu incercam sa ma prind cum sa bag in marsarier (dar de fapt nimeream tot in viteza I si masina mai facea un pas in fata...). Bietul de el in cele din urma a bagat capul pe geamul meu din dreapta, sa ma intrebe daca sunt ok :D - nu sunt ok, nu pot sa bag masina in marsarier, am trantit eu replica monumentala de blonda absoluta la volan, asa ca omul s-a saltat voiniceste peste geamul meu si mi-a bagat masina in marsarier, sa stim o treaba! Oh, it was fun, culmea e ca la final copilul imi spunea ca lui ii place masina asta si nu vrea sa o dam inapoi, mai bine sa dam masina pe care o conduc de obicei eu, aia cu care venea tati! Masina mea??? Aia pe care o conduc si cu ochii inchisi? Nooo way, vai ce dor mi-a fost de ea!

Finalul aventurii a fost de pomina si el: am plecat duminica spre casa si ne-am oprit in drum la nasii de cununie, in alt oras. Acolo Bu s-a sucit si s-a invartit pana cand a ramas fara o lentila la ochelari, n-avem idee unde i-a cazut, ca nimeni nu a reusit sa o mai gaseasca. Incredibil, a disparut fara urma, ditamai lentila. Asa ca a condus pana la Bucuresti cu ochelarii pe nas si fara lentila stanga, arata super, nu prea stiu ce vedea. Cum reusisem sa intarziem pentru petrecerea unui coleg de gradinita al piticului am debarcat direct la party, cu toata trupa din dotare: sotul care privea lumea usor in ceata (ca doar isi scosese ochelarii, sa nu arate  ca un savant nebun), bebeluna care a luat masa in public, copilul aflat in sandale desi venea ploaia si yours truly, incapabila sa fac poze pentru ca mi se umpluse toata memoria telefonului (Murphy ma vegheaza). Dar a fost simpatic, in cele din urma am ajuns acasa pe o ploaie torentiala, dupa ce copiii s-au distrat de mama focului, fix la timp ca sa culcam trupa si sa ne prabusim.

Ahhh... viata noastra zau ca e palpitanta.

29 May 2013

My words for today



Asta e ca sa nu uit de ce citesc eu in fiecare seara povesti. Pana la disperare, pe diverse tonuri. Cu vocea pitigaiata a lui Castanuta-cel-Mic ce il face pe omulet sa rada chicotit si sa ma roage sa mai spun o data. Sau cu vocea groasa a paianjenului din pestera, cea care il face sa se ghemuiasca langa mine. Ori cu vocile subtiri ale purcelusilor care refuza sa-i deschida usa lupului.

Sau de ce citim despre cum respiram, circuitul apei prin oras si alte minunatii similare.

Sursa foto

Ai mei, ai mei, ai mei...


 ... rad de zor la poza de pasaport :D (fotografiile sunt facute in ani diferiti)



28 May 2013

Bu si Zu - texting

Stiiiiu ca am disparut dar e cu motiv serios, am naufragiat in alt oras, fara prea mult net si cu doi copii bolnavi. N-a fost o drama, dar a fost cu povesti de care sa rada nepotii, ca la noi, in familia Zu. Pana cand ma adun eu de pe drumuri sa nu uit sa spun ca la noi pana si banalele sms-uri devin prilej de amuzament. I-am trimis sotului un mesaj scurt, cum ca am facut x lucru, si primesc inapoi urmatoarea secventa de SMS-uri:



Deci sunt o zeita. Sau o ezita??? Oh, well, ma duc sa iau pasaportul copilei, sunt curioasa ce creatura ciudata am sa fiu dupa trebusoara aceasta...


17 May 2013

Bu si Zu. Sacul si petecul.

Mai nou a cazut in sarcina mea sa iau copilul de la gradinita, treaba mai complicata pentru ca e de mers cu masina si n-am cu cine s-o las pe cea mica, asa ca pe la orele 17.30 trecute fix (:D) o sui in carucior si pornim la vale. Ea adoarme, eu ma invart cum sa scot piticul din gradi fara sa o scot pe ea din masina si sa o trezesc... balamuc.

Ieri adun biberonul, geanta, pantofiorii- unde sunt pantofiorii??? (are un talent fantastic la pitit lucruri), caruciorul si copila si ne napustim in lift. Jos senzorul meu de "ceva e in neregula" imi semnalizeaza ca parca nu am cheile de la masina la mine. Caut in genata, caut in buzunarul de la carucior, caut in buzunare - nimic. Injur marunt, sui iar carutul opt etaje, il proptesc strategic in usa ca sa tina liftul, ma napustesc in casa, caut in hanorac, caut in tavita de chei - nimic. Reiau: caut in geanta, caut in buzunare, caut in carucior, caut in hanorac, caut in tavita - nimic! Mai trag o injuratura, deblochez usa de la lift, bag caruciorul in casa si reincep cautarile: caut in geanta, caut in buzunare, caut in carucior, caut in hanorac, caut in tavita - nimic! Nimic!!!

Il sun pe Bu:
- Cheile mele de la masina sunt la tine? 
- NU!
- Sigur?
- Nu au de ce sa fie la mine, tu ai mers cu masina ieri.
- Stiu,  nu ma intereseaza daca ar trebui sa fie la mine, verifica daca sunt la tine sau nu, ca eu nu le gasesc...
- Fuck! Sunt la mine!

Damn! Copilul trebuia luat de la gradi in 30' de min si Bu inhatase si cheile mele de dimineata. Asta e, se duce el. Inchid telefonul, respir adanc gandindu-ma acum eu ce fac, copila e in carut, imbracata si imi zambeste vesela - tocmai am plimbat-o in jos si sus cu liftul... cand bate cineva la usa. Vecina, amabila: v-ati uitat cheia in usa.

16 May 2013

Eu

Nu am mai scris pe blog o vreme pentru ca nu am avut energie, pur si simplu. E una dintre putinele dati/ perioade in care chiar nu am stiut ce sa mai zic, am preferat sa ma retrag, sa ma restrang si sa ma pun pe picioare cu pasi mici. Ceea ce se si intampla, work in progress.

Suuunt cammm... dezamagita. De x lucruri carora nu le gasesc sensul si, mai grav, solutia. Si asta dureaza de ceva timp, cu toate eforturile mele de a imi reintra in matca (intre timp m-am dumirit si ca trebuie sa ajustez matca pentru noile mele coordonate, logic de altfel, stiu, am nascut acum 10 luni, e clar ca imi ajustez viata dupa noile masuri.). Cel mai rau dintre toate acestea este ca nu ma prind incotro sa carmesc barca, mereu am avut o idee in mare incotro merg si cam pe unde imi doresc sa ajung, ok, cu ajustari pe parcurs, evident, ca doar nimeni nu e absurd, dar de data aceasta nu prea stiu ce decizii trebuie luate (pentru mine / pentru noi, evident) si imi e greu. Si mi-am dat seama cat de varza pot sa fiu: incurc zile, fac cele mai absurde calcule din univers (mi-e si jena de mine), sunt incapabila sa fac niste conexiuni clare intre diferite informati, nu pica fisaaaa! Sunt foarte obosita si cam haituita mereu asa ca mi-e si greu sa gandesc limpede. Bonus, mai am si diverse dezamagiri de ordin personal care vin "sub centura" si dor tare-tare.  So: nu-s bine, nu ma aflu intr-un happy place, nu-mi vine nici macar sa rad despre asta.


Cel mai bine din toata ecuatia aceasta e ca m-am prins ca sunt mai puternica decat credeam (ha!). Cu mentiunea ca nu mi-ar strica nitica relaxare si ceva "jemanfichism" - did I tell u ca am primit cadou un masaj (fain, fain, zau, nu te toaca nimeni ca pe o bucata de carne, e bland si cu muzica taman potrivita si miroase divin si e o ora si ceva de rasfat in tihna) si cu aceasta ocazie am descoperit ca sunt incapabila sa ma las in voia rasfatului, imi zicea sa las mana moale si eu habar nu aveam cum se face asta, vai mie, sunt mereu control freak, e grav daca trebuie sa reinvat sa ma relaxez... In fine, partea buna e ca mi-a picat fisa ca pot sa fac o groaza de lucruri si ca mult din ce am pana acum nu este doar noroc din belsug ci si carmitul barcii in directia cea buna. Si cumva ma simt bine "eu cu mine" si am o stare de calm interior care vine din constientizarea acestei "puteri". A nu se intelege ca e vorba de cat de tare pot eu sa tip si sa intimidez lumea sau de cate kg pot sa ridic pe un singur brat :-)), e mai degraba un soi de putere venita din rabdarea de a croi cu migala ceea ce iti doresti, e si asta o forta, una buna de avut si de cultivat, de apreciat si de iubit la propria persoana.

So, sunt vremuri tulburi pe la mine, nimic grav totusi, doar ca ma schimb, renunt la unele lucruri sau persoane, am mai crescut si iata ca am o alta atitudine si multe schimbari si decizii de luat, planul meu de viata trebuie ajustat, mdap, acum sa vad incotro indrept eu barca aia...