16 March 2012

Jurnal de bebe2 (23 saptamani)

Postul acesta se putea numi la fel de bine "Copilul bate toba" :D. Pentru ca mogaldeata asta face, ma toaca marunt-marunt, cu sarg. N-am pomenit asa ceva.

Stiu ca teoria spune ca nu e bine sa faci comparatii si zau ca mi-am propus sa nu fac asta, insa experienta mea anterioara de "gravidenie" nu m-a pregatit pentru asa ceva. Toata lumea vorbeste despre prima miscare ca o "bataie de aripi de fluture", pardon, eu n-am simtit niciun fluture la prima sarcina, ci ceva mai degraba ca o unduire in apa, ca un delfin, sa zicem. Miscarile erau fluide, continue, organice, legate cumva, iar bebe parea ca inoata, alene, contemplativ, fara griji.

Acum nu. Am in burta un bebe karateka ce da nervos din calcaie, cam ca o smucire brusca a membrelor, un soi de "banzaaai" si pac, o lovitura! Apoi liniste. Relaxare din partea mea. Pac, alta lovitura venita din neant. Si tot asa, nimic continuu, totul e fragmentat, brusc, socant, uneori chiar tresar pentru ca ma ia complet prin surpindere. Alteori, mai ales cand stau intinsa, incepe rafala. O serie rapida de lovituri marunte-marunte, ca o bataie de toaca, meticuloasa. Nu doare, nicidecum, dar este cumva inconfortabil, mai ales ca izbeste cu predilectie jos, in zona operatiei de cezariana facuta anterior, asa ca uneori nu mai rezist si ma ridic, sa ne plimbam, sa se legene, sa "adoarma" (???). Intr-o seara a lovit fix sub revista pe care o tineam sprijinita pe burta ca sa pot citi... si mi-a tresarit revista in mana :D.

E nostim. E altfel. E ceva nou. Ma amuza.

Altfel, mogaldeata face bine. So far e fata - pana la proba contrarie, ca sa zicem asa :D. Si e totul ok, la masuratori a iesit foarte bine, are ceva mai putin de 500g, nu sta locului sa i se faca o ecografie (fie ea si morfofetala), extrem de flexibila si de zgubilitica, in afara "batutului de toba" nici ca am alte probleme. Sau, ba nu, mint, ca bebe mai face ceva: imi piteste neuronii :d. Ma simt ca o glorie apusa care se culca pe laurii deja ofiliti ai ceea ce a fost. Candva am fost Miss, mai vezi declamand teatral in filme cate o cucoana vestejita dar purtand cu incapatanare tocuri si boa rosu de pene... deh, aia  sunt eu: candva ma ducea capul mai bine, eram chiar pe faza, zau! Acum... nope. Nimic. Privile albastra, zambet larg, cinci minute pauza va rog, sa-mi pice fisa.

Asa ca daca va dati intalnire cu mine, intrebati-ma de doua ori daca e vorba de Calea Floreasca sau Calea Dorobanti, tineti minte ca uit o groaza de lucruri, iar daca va zic ca ma duc la doctor, apai aduceti-mi si mie aminte ca am nascut un bebe de 2300g, nuuu de 2700g cat m-am trezit initial sa-i spun doctoritei (norocul meu ca era Bu langa mine) si, in general, luati-ma cu binisorul, eventual ajutati-ma sa trec si strada, va rog... Sunt de treaba, amabila, cu o privire usor opaca, dar am fost candva miss, va zic eu :D!

3 comments:

shmeny said...

ahahaha esti tare simpatica si ma distrez mereu cand te citesc. o fetita e taman buna langa un baiat. si daca o fi si s-o razgandi si o iesi tot baiet, ehehe, atunci sa te tii :)

Zu said...

Daca iese baiat... nu stiu daca o sa avem nume :D (oare trebuie sa incepem sa ne gandim si la nume de baiat, asaaa, preventiv???). In alta ordine de idei, multumesc pentru asa comentariu frumos, pica bine la suflet :D.

Radda said...

:) Habar nu aveam ca la 23 de saptamani, miscarile sunt atat de...intense; oricum sentimentul trebuie sa fie....deosebit!(si cred ca te bucuri de fiecare clipa) :) Daca mai incurci cumva strazile si ajungi pe Calea Floresca, da un semn.......cu siguranta se gaseste cineva in zona sa te ia cu binisorul,sa te ajute si sa treci strada :)) si cu siguranta stie si ca ai fost (si vei fi din nou) miss! ;)