29 April 2010

Down

Luni la ora 15.00 aveam avion catre Spania, primul nostru concediu dupa mult-mult timp. Asteptat cu foarte multa nerabdare, dupa un inceput de an oribil, plin de tot felul de probleme si dupa stres si agitatie pentru ca il lasam pe cel mic singur pentru prima data. Dar pentru ca taman in jurul acelei ore se redeschidea aeroportul Otopeni (dupa problema cu eruptia vulcanului), zborul nostru a fost anulat de catre compania aeriana din Spania. Am pierdut tot, inclusiv toti banii.

Si pentru ca am vazut deja peretii casei mult mai mult decat imi doream iarna trecuta... si pentru ca Bu isi ia concediu cu greu si era pacat sa aruncam in aer toate acele zile, doar stand in casa... si pentru ca aveam mare nevoie de ceva relaxare... miercuri de dimineata am plecat in Bulgaria. Macar sa dormim, ne balacim in piscina interioara si sa ne reincarcam bateriile. Ceea ce am si facut, pana luni cand am revenit in tara.

Am ajuns la pranz si imediat l-am sunat pe Bro', ca nu mai vorbisem de mult cu el... si atunci mi-a spus ca in dimineata respectiva matusa noastra (in varsta de 89 de ani, sora bunicii, ale carei singure rude ramase suntem noi) a cazut, s-a lovit la cap si e in coma cu semipareza pe partea stanga. Si ca paramedicul de pe ambulanta chemata i-a spus ca sunt 80% sanse sa nu supravietuiasca mai mult de 72 de ore. I-a facut niste perfuzii dar l-a sfatuit mai bine sa cheme preotul. Ceea ce a si facut, iar mai apoi am stat cu totii cu ea, mama chiar toata noaptea, fara sa doarma aproape deloc... asteptand speriati. A doua zi am chemat o noua ambulanta, macar sa ii mai faca perfuzii, caci noi nu o putam hrani, ea fiind inconstienta... si de data aceasta ni s-a spus clar ca trebuie dusa la spital. Doua abordari diferite, care iata ca ne-au bulversat complet... desi rezultatul final este acelasi: matusa mea a facut un accident vascular, de aceea a si cazut, unul foarte mare, pe intreaga jumatate dreapta a creierului.

Asta e ce am aflat dupa o zi de marti ingrozitoare, cu noi obositi si nemancati (mai ales mama era epuizata, alt motiv de ingrijorare) ajunsi la urgente, pentru internare. Am stat in fata camerei de garda de la 12 si ceva pana pe la 17.00, cand au dus-o sus, in salon... am asteptat nestiind ce se intampla, neindraznind sa plecam din fata usii ca sa nu o pierdem cumva din vedere, asistand la alte tragedii umane de nedescris... de am plecat zdruncinati de acolo.

Au urmat momente de nauceala completa, de frustrare pentru ca nu putem obtine niste informatii clare, fiind amanati pentru "dupa" consultul neurologic, adica pentru miercuri... totul culminand cu faptul ca ieri cand ne-am dus la salonul ei sperand sa aflam ce e totusi cu ea, ei bine, nici macar nu mai era acolo. Eram cu mama care s-a speriat ingrozitor, crezand ca a murit, pentru ca nimeni nu stia nimic de ea. Fusese mutata seara sau peste noapte si tura de dimineata nu avea nimic inregistrat si nici nu o vazuse vreodata... Am gasit-o pana la urma, mutata la etajul 1 (de la 3) si abia atunci am reusit sa vorbim cu un dosctor si am aflat ce si cum: foarte foarte grav, foarte mici sanse de supravietuire.

Acum asteptam, nu putem face nimic altceva...

Eu sunt down rau de tot, a fost un inceput de an execrabil si pare sa nu se mai termine. Sunt obosita, tracasata si deprimata, nu mai am putere si chef de nimic. In weekend ar trebui sa mergem in orasul lui Bu sa il luam acasa pe pitic, de care imi este ingrozitor de dor, dar nu stim ce facem si nici nu stiu cum am sa ma descurc cu el saptamana viitoare... totul este in stand by si concediul nostru a fost un mare fiasco din care ne-am ales cu o telecomanda (inegalabilul Bu a reusit sa puna in bagaje telecomanda de la hotel, dupa care sa se planga ca i-au luat-o cameristele, ca sa apara triumfator cu ea in mana la o benzinarie de pe drum- o gasise in valiza, in timp ce isi cauta banii) si cu magneti pierduti (pe care i-am cautat si ales cu grija, ca sa descoperim acasa ca nu ii avem si ca cel mai probabil Bu a aruncat "punga aia micuta" la gunor, crezand ca e ceva de debarasat). Mda, unele lucruri nu se schimba...

In rest, eu nu am chef de scris, nu am chef de nimic, nu am moral si nici energie...

19 April 2010

Zbor sau nu zbor?

Azi la ora 15.00 urma sa ma sui in avion: prima mea vacanta in aproape doi ani si prima data cand ma despart de pitic. Pe moment zborul este anulat si stau si astept sa vad ce se intampla. Nu pot sa spun cate de necajita sunt... cu toate pregatirile pe care le-am facut, listele si listutele cu medicamente si mancare pentru copil, grijile si stresul sa fie ok, ca ma despart de el... drumurile si oboseala... si cand planific si eu primul concediu dupa atata timp, mda, erupe vulcanul!!!

16 April 2010

Cipi, acest pititc urias

In ultimul timp am primit mesaje legate cartea Cipi, acest pititc urias, dar din pacate am fost bolnava si nu am putut sa ma ocup de ele la timp, iar acum nu mai reusesc sa le gasesc. Imi pare rau, asa ca rugamintea este sa imi mai dati un semn aici, ca sa pot raspunde.

15 April 2010

Jurnal de piticot (14 luni)

Un an si doua luni inseamna ca merge din ce in ce mai tantos, inca nu complet singur dar aproape / din cand in cand oboseste/ se plictiseste si tot mai apeleaza la noi pentru motorizare.

Mai inseamna si o nou descoperita pasiune pentru masinute, pe care le impinge in timp ce scoate din fundul gatului un "vvvjjjjjjjj" (cam ca un sforait de mata) menit sa ilustreze sonor motorul acesteia, de de prapadim de ras cand il auzim si ne intrebam de unde i-a venit ideea :D.

Restul e veselie multa, curiozitate maxima, bai nesfarsite din care nu se mai da dus (am trecut deja la cada mare), o capacitate uimitoare de a intelege tot ce ii spun (si subliniez tot), abilitatea de a pune cuburile unul peste altul si de a introduce singur formele de sortare in gaurile lor (unele inca mai au totusi nevoie de ajutor, de exemplu inima, ca e mai complexa), spalat pe dinti fara probleme (cu tati demonstrand tehnica alaturi), cocotari incredibile pe plasa tarcului, varari in raftul bibliotecii sau valizele noastre (yep, avem copil in valiza), o pasiune teribila pentru bile de plastic si vase de plastic in general (stropitoarea a fost un mare hit), scos la infinit toate obiectele din sertar si dulap... si tot asa.

14 April 2010

Ziua ciudateniilor

Azi a fost ziua cu planetele aliniate ciudat in universul meu, una pe care se cuvine sa o tin minte:

Ieri mi-am facut programare la doctor, pentru chestiunea cu gatul, care desi este mult (fantastic de mult) ameliorata, tot nu a disparut complet, asa ca am zis totusi sa vedem ce si cum. Bon, sun la Medicover Victoriei si decid ca azi la ora 9.00 e foarte bine, taman bine sa mearga Bu cu mine (el avand serviciul in zona Victoriei si putand merge cu mine inainte de birou). Fac programare, ii spun lui Bu, totul bine si frumos...

Si aici incep sa o ia razna planetele :D...

Intai ii apare lui Bu o filmare pe timp de noapte, una taman buna cat sa-l impiedice sa vina cu mine si sa-l faca sa ma lase si fara masina... apoi vorbesc cu tata care imi spune ca stie unde este Medicover la Victoriei... dupa care, din toate cele de mai sus, plus altele, ajung sa merg cu mama, careia tata ii explica unde trebuie sa ajungem.

Ce urmeaza?

Planeta stramba 1: mama era pe tocuri... ???? Nu, nu stiu de ce, nu e genul ei sa isi puna tocuri cand are de mers dar yep, de data aceasta avea...

Planeta stramba 2: iesim din metrou si mama o ia vitejeste in alta directie decat cea pe unde parca vazusem eu pe harta ca e Medicover. O intreb daca stie drumul - il stie, ca a invatat-o tata...

Si da-i trap pana acolo, ca era aproape noua si trebuia sa ajungem. Am traversat, ocolit, galopat vitejeste prin piata Victoriei si pe diverse stradute, ca sa ma trezesc brusc in fata... centrului medical Sanador. !!! care nu, nu este Medicover, adica tata ne trimisese in alta parte. Auch, foarte big auch, mai ales ca, bonus, pe mama o dureau deja picioarele in ultimul hal.

No bene, da-i galop inapoi dupa Medicover Victoriei, unde am ajuns, evident, la 9.30, ora la care mama nu a mai reusit decat sa se scurga pe un scaun din receptia lor, scaun de pe care am cules-o rapid pentru ca, dap, am pierdut programarea, adica nu, nu m-a mai vazut niciun doctor.

Incredibil, nu???

Am decis ca asta este, e clar ca nu era sa fie sa ajung eu la doctor azi, ca prea au fost multe impotriva... si am plecat mai departe, ca mai aveam de umblat pentru niste acte. Mama se clatina deja cam suspect pe tocuri... cand o vad ca incepe sa se uite cu jind la vitrinele de pantofi. :-) Isi adusese brusc aminte ca tot cauta ea nu-stiu-ce-incaltari-comode, asa ca am ajuns sa cumparam pantofi si sa plecam cu tocurile in punga :D. Ah, da, si cu alt moral... nu cred ca am vazut asa om fericit ca are incaltari noi :D.

Continuarea filmului cu planetele aliniate ciudat se petrece mai pe seara... cand Bu era inca la birou si la usa au sunat "oamenii cu aerul conditionat". Adica cei care ne demontasera unitatile exterioare ca sa poata lucra muncitorii la izolarea blocului. Acum ca au dat jos schelele, chiar vorbisem cu Bu sa-i chemam inapoi pe cei cu aerul conditionat, sa le monteze la loc... asa ca i-am bagat in casa si m-am apucat sa-l boscorodesc mental pe Bu, ca putea sa-mi spuna si mie ca i-a chemat si sa mai si fie acasa, ca nici bani nu aveam sa-i platesc si nici nu-mi place mie sa ma ocup de chestii de-astea, prefer sa fie el de fata.

Si il sun:
- Unde esti? Ca au venit cei cu aerul conditionat.
- Au venit??? zice el usor cam mirat
- Da, puteai sa-mi spui si mie ca vin... sa stiu si eu. ma infig eu in el
- Pai nu i-am chemat eu. vine replica naucitoare
- ... ??? Nu i-ai chemat tu??? zic eu cu voce tare si mare mirare, moment in care unul dintre "oamenii cu aerul conditionat" imi zice:

- Nu, nu ne-a chemat, am venit noi singuri.

???

Adica ei au vazut ca se dadusera schelele jos si venisera singuri sa puna unitatile exterioare...

...

Serios, eu cred ca am fost pe alta planeta azi...

09 April 2010

OMG

OMG, OMG, la geam meu muncitorii dau jos schelele de pe bloc... Oh, sunt atat de fericita ca nu pot sa spun, explodez. Ieri a fost prima (prima!!!) zi dupa aproape doua saptamani de durere non-stop in care m-a durut foarte putin capul, ah si am putut sa ma aud gandind, cata fericire... si, bonus, azi imi dau jos schelele alea nesuferite cu care am stat toata iarna la geam... ha, doua motive de bucurie majora! Copilul doarme bustean la el in camera, Bu e si el lesinat in pat, ce conteaza, eu tot i-am spus vestea cea mare si am executat dansul ploii pe langa el :-).

01 April 2010

Premii






Am zacut eu bolnava (inca nu m-am refacut complet dar, hei, pot sa intorc capul spre dreapta, spre stanga nuuuu), dar premii tot am adunat, m-am trezit cu desaga plina de cadouri (ok, cu cosuletul plin, pardon, ca e Paste...). Sunt din Casuta Laurei, de aici si aici (ok, asta e chiar apetisant :D), multumesc frumos pentru ele si imi cer scuze pentru intarziere, le dau acum mai departe, dar mai intai premiul cel apetisant si roz imi cere sa spun 10 lucruri care ma fac fericita, doar ca eu am sa amintesc doar unul care face cat 10, 1000, u name it:
- Piticot - mi se par cu adevarat fantastice acele momente in care ma uit la el si ma simt fericita ca am asa o minune de copil, un miracol, o bucurie, un noroc pe capul meu :D... si mi-e drag de mor si daca ma uit la Bu stiu ca si el gandeste la fel si asta ma face sa fiu si mai fericita si da, sa ma bucur ca nu sunt chiar dusa cu pluta in trairile mele lacrimogene :-)))...

Si iata catre cine pleaca premiile (stiti deja cum e cu ordinea... aleatorie):

- Vorbele
- Lore's blog
- Frunzele
- Dudu mic si capos
- Nothing important...
- Calatoria unui bob de orez cu urechiuse
- Soarele de pe strada mea
- Creata la patrat
- Blogul Cojocarilor
- Alina downunder
- Oaki
- Amalgam de ganduri
- De toate pentru toti
- Fluturi
- Matei goes public

... si sa ma si opresc, nu? :D

Un pas mic...

Deci cat e azi? 1 aprilie. Normal :D. Se putea altfel??? Pai nu...

So, piticot a pasit pentru prima data singur, azi, 1 aprilie 2010.

Patru pasi.

:-)
There was an error in this gadget