31 July 2013

Bu si Zu (si masina)

In weekend am fugit la munte. Bagaje le erau frumos puse in hol si cum stiu ca eterna discutie dintre mine si Bu este ca NU ii place sa care toate la mama naibii si mie mi-e greu sa bag masina intre blocuri si sa o parchez fix la botul calului, aka in dreptul usii de bloc, de data aceasta facusem un efort si am pus masina frumusel fix acolo unde stiu ca-i place, aproape si la vedere - sa fie fericit. Dimineata ia omuletul si prima tura de lucruri si pleaca jos la masina, in timp ce eu pregateam copila.

Se intoarce nervos:
- M-ai omorat cu masina!
- De ce, taman acum, cand am parcat-o jos...
- Dar eu nu stiam ca ai parcat-o aici, m-am dus sa o caut pana la service-ul de alaturi si m-am invartit cu copilul si bagajele pe stradute incercand sa-mi dau seama unde ai lasat-o! exclama el furios.

30 July 2013

Dialoguri

La patru ani si jumatate, omuletul versus mami: sah-mat!

Ma chinuiam sa scriu o felicitare pentru un coleg de gradinita al omuletului - sunt execrabila la astea, n-am niciodata idee cum sa formulez toate ideile alea faine care mi se invart prin cap. Ma opresc si il intreb: uite, ii scriu felicitare lui H, tu ce vrei sa-i spui de ziua lui?
- La multi ani lui H, prietenul meu! zise el prompt, adaugand in barba: sa fie mereu prietenul meu!
Scurt si la obiect, mda...

.....................

- Dar tu de ce esti batrana? ma intreaba el, din neant

- Eu????? Eu nu sunt batrana. zic repede in timp ce prin cap imi trec tot felul de idei despre cum propriul meu copil ma considera batrana si vaaaai, credeam ca arat mai bine de atat, zau...
- Atunci de ce ai buline pe mana? (nb.alunite, ah bon, asta era)

.....................

- Eu n-am vazut niciodata un urias... spune el nostalgic in timp ce citeam o poveste cu pitici si uriasi
- Nici eu. Dar uite ca nici pitici nu am vazut. Tu ai vazut pitici? intreb eu, intrand in joc
- Pitici am vazut! exclama el entuziasmat. La munte!
 woooow, imi zic eu in sinea mea, ce frumoasa e lumea asta interioara a lui, a vazut pitici, cat de fain... cand el continua:
- Dar nu se miscau, erau asaaa... statui in curte!

.....................

Alearga vesel si din greseala o calca pe Biggy pe  coada. Trezita din somn, ea schelalaie brusc - omuletul se sperie tare asa ca incepem o discutie lunga despre catei si reactiile lor si cum isi apara familia si, well, cine e familia lui Biggy. 
- Si R e familia lui Biggy? zice el, dupa ce insiram toate rudele
- Nu, nu e chiar familia ei...
- De ceeee? intreaba el, trist
- Pentru ca nu il stie asa de bine, insa daca vede ca e prietenul nostru si ca noi tinem la el... incep eu, cand el ma intrerupe brusc
- Pai sa le facem cunostinta! rezolva el scurt problema

26 July 2013

Dor de munca

M-am trezit mai obosita decat trebuie si cu o durere surda in coloana, semne proaste pentru un inceput de zi. Un Nurofen si un frappe homemade au facut minuni si doua ore mai tarziu lucrurile s-au limpezit - e o zi cu soare si la mine in suflet, iar eu am un navalnic dor de munca. De munca mea aia adevarata, meseria pentru care am facut si o facultate, nu specializarea "parenting" la care tot dau examene. Mi-e pofta sa ma asez la birou fara nicio alta grija pe lume si sa lucrez in tihna, fara sa mai galopez nebunatic intre mai multe sarcini de bifat, timp prea scurt si un copil de ingrijit. Meseria mea e de grafic designer si e o meserie al naibii de frumoasa. Poti face minuni, poti scoate din tine culori si forme si combinatii si poti lasa o idee sa se desfasoare pe hartie (fie ea si virtuala) ca un mosor de ata plecat la drum si sa te bucuri si sa te miri de unde te poate purta o scanteie initiala.

Mi-e dor de asta. De meseria mea cea adevarata, facuta de placere, cu pasiune, fara intreruperi si constrangeri. Am proiecte, diferite directii, cerinte de la diversi de logo-uri si alte elemente grafice, dorinte nedeslusite sa incerc diverse, am deja idei si documentare adunata, n-am timp sa-mi las sufletul sa vibreze linistit la ele.

Mi-e pofta sa pictez, sa imi insir pensulele si culorile si sa ma las dusa de inspiratie. N-am mai facut asta de atata timp ca ma doare lipsa si mi-e mila de mine si de stangaciile initiale inerente.

Ma apasa dorinta sa invat, sa ma perfectionez, sa devin mai buna, sa investesc in mine, sa-mi reintru in forma, simt nevoia asa cum simti nevoia de cafea dimineata ca sa poti trai - e un viciu, un drog. Ce fac acum e un surogat, e ca atunci cand bei nechezol. Mie imi e dor de o cafea tare, sa pun Mike Oldfield - The Songs of  Distant Earth (muzica mea perfecta pentru creatie) si sa ma scufund in lucru. Sa am geamul larg deschis, sa adie vantul si casa sa-mi fie plina de muzica iar eu sa ma mai ridic doar pentru un pahar de apa, sa rup ritmul sau sa caut ceva intr-o carte.

24 July 2013

Ce intelege el...

In bucatarie, ma pregateam sa ii dau sa mananc. Spanac (de obicei ii place, dar bon, suntem in faza in care se schimba gusturile aproape zilnic):

- Nu-mi place spanacul...
- Nu-ti place??? Pacat, ca e tare bun - e preferatul lui tati, lui ii place foarte mult.
- Preferatul meu este bombonele si ciocolata si mar.
- Cu mar sunt si eu de acord, cu restul nu prea.
- Marul e mai bun?
- E mai sanatos.
- Daaaa! Si face bine la gat! Cu apa!

23 July 2013

19 July 2013

Bu, doctor

Sooo, una din noptile trecute m-am trezit cu o durere de masea crunta. Da' crunta, in viata mea n-am simtit asa ceva, am zis ca o sa mor si gata, imi pun proteza, nu imi mai trebuie asa ceva. Am luat un Nurofen, nimic. Am luat si o fiola de algocalin si nimic... ma invarteam prin casa ca un leu in cusca... s-a trezit Bu si l-am rugat sa ma ajute, sa-mi spuna povesti, orice, macar sa-mi distraga atentia poate-poate isi face nenorocitul ala de algocalmin efectul. Imi era teama sa mai iau altceva desi deja ma gandeam cu jind la un ketonal.

Cand colo, eu in flacarile durerii, privire de catel distrus catre Bu cel proaspat trezit din somn... si el se aduna din pat si se napusteste cam nauc direct in camara. Aloo domnuuuu', pacienta ei aici, ce-ti veni cu camara??? ma uitam eu dupa el neintelegand nimic. Scotoceste pe acolo nitel si apare: am cautat niste palinca sa-ti dau, dar nu e. Avem insa Ballantine's, merge si asta...

My song for today



M-a uns pe suflet :D

18 July 2013

Don Pandele

Precizare: Acest post este o reclama pe fata si implica legaturi cat se poate de clare de rubedenie si prietenie, ca doar il cunosc personal pe Don Pandele.


In "apararea" mea pot sa spun ca acum mii de ani lansam in eter cateva idei de afaceri al caror potential client fericit ma ofeream sa si fiu. Punctul 1 l-am rezolvat! :D - iata de ce si acest post cu reclama fatisa. Pentru ca poate mai au nevoie si altii, n-oi fi singura cazuta din copac. Si pentru ca Don Pandele este de recomandat, e... hmmm... un domn, cu adevarat domn care te asculta linistit orice minunatie abracadabranta esti capabil sa ii insiri si  si care nu vorbeste repede-repede, grabit si dornic sa te impresioneze cu termenii lui de specialitate si nici nu apeleaza la variante ieftine de tipul "da' cine v-a coafat doamna inainte??? ca v-a distrus tot parul, vaaaai, bine ca ati venit la mine!". Nope, e calm si rezolva roblema. So far mie mi-a formatat doua computere, mi le-a bibilit frumos, m-a salvat de un virus rau care a blocat tot-tot, mi-a explicat cum sa evacuez apa din masina de spalat cea incapatanata, mi-a schimbat bateria la iPhone, mi-a dat idei depre masina de spalat vase care cedase si ea nervos, m-a ajutat cu computerele diverselor rude si... poate cel mai important :D, cand mama l-a rugat sa-i faca mahjong-ul sa mearga la loc pe computer (ooooh, vai, cea mai tare cerere ever, testul suprem la "cum reactionezi la asta", deci mama l-a rugat sa-i repare link-ul la mahjong sau asa ceva, da???), ei bine, l-a reparat. Simplu si scurt, fara discutii - iar asta ne-a salvat, ca mama mea cea afona in ale computerelor e tare trista fara jocul ei si doar se stie, e general valabil: daca mama nu e bine, nimeni nu e bine :-))...

17 July 2013

Bunicul...

... bate toba? Neee, aia era bunica si oricum ma indoiesc sincer ca i se potriveste descrierea.

Impresionat de noul puseu de curaj dobandit de nepot, care pedaleaza acum de zor, merge la inot cu drag si a fost chiar si la patinoar, bunicul pus pe rasfat ne-a luat pe sus si ne-a dus (pe mine si cei doi pititci) fix la Decathlon, de unde nu am plecat doar cu cotiere si genunchiere, conform ideii initiale, ci si cu... staiti sa vedeti... un cos pentru bicicleta, manusi pentru micul ciclist, pompa de bicicleta (???) si... tadaaaam... role! Am plecat sa luam niste banale protectii si ne-am intors cu role? Mdap. Inutil sa descriu cum baleta copilul pe role tinut de bunic si o angajata prin magazin: era o frunza in bataia vantului :-))). Dar avem sperante (si role) - doar el le-a vrut.

Dupa care (nu stiu care e mai copil intre ei), in loc sa mergem acasa la mancare/ poveste/culcare, nepotul si bunicul s-au plimbat cu bicicleta prin imensa parcare de la Decathlon Pallady...


Ceea ce imi aduce aminte teoria mea conform careia e nevoie de bunici in viata unui copil si rolul lor e sa-i rasfete pe nepoti siiii... sa-i asculte pe parinti :D. Pentru ca parintii fac regulile, ei preiau rolul autoritatii si grijile si stresul cresterii unui adult in adevaratul sens al cuvantului (motiv pentru care e corect ca cele doua generatii sa nu se incurce una pe alta, pana la urma copilul cu parintii locuieste si ei au ultimul cuvant de spus, e al lor si ei decid cum aleg sa-l creasca), in timp ce bunicii au facut deja asta, responsabilitatea principala nu mai e a lor, insa se pot relaxa si bucura cu adevarat de spectacolul copilariei, daruindu-i nepotului amintiri de neuitat si luxul unui spatiu in afara timpului, acolo unde e cald si moale si e mereu loc de alint. Si te poti plimba in parcarea unui mall, ca sa vezi care ajunge primul la macaraua din fundal...

16 July 2013

Caftim snitele

Acum mii de miliarde de ani am citit la Mara un post in care spunea cum l-a pus pe Max sa bata snitele. Si ce sa vezi, la comentarii ii cam sarea lumea de gat ce de ce/ cum/ exploateaza copilul sau eu stiu ce ii mai facea. Whatever, eu jur ca de atunci am trait cu dorinta secreta sa ajung sa imi bata mie copilul snitelele (bine, bine, carnea pentru ele...). Sa gatim impreuna. Sa se descurce atat de bine, ah, ah.

Duminica a fost acea zi. A venit topaind pe langa mine, ca el vrea sa ma ajute. Aaaaaa! m-a palit revelatia si mi-am adus aminte de postarea aceea, wow, pai eu fac fac snitele (da, da, am invatat), acum e momentul!... si i-am raspuns zambind: ooo, da, sigur ca ma poti ajuta, dragul meu. Ia, stai tu frumos aici, iti da mama carnea si tocatorul si uite ce v-a trebui sa faci. I-am pus sortul de bucatarie si intai copilul s-a uitat cam sui la ce faceam insa apoi s-a pornit sa cafteasca bietul pui cu un sarg de au iesit urmele de la ciocan si pe tocator iar carnea era zdrentuita toata si stravezie - am facut cele mai subtiri snitele ever!

Ce conteaza, am facut "snitele cu urme de pui" dar copilul meu a batut carnea, ha! :-)))

15 July 2013

De weekend

Vineri omuletul s-a intors din tabara si ma bucur tare mult ca s-a simtit grozav. Sunt extrem de mandra de el. A fost fain, sincer, si ma bucur ca a avut aceasta experienta.

Bref, trei zile departe de parinti, aproimativ 12 copii, diverse activitati, vizita la Vulcanii Noroiosi, o herghelie si ceva poiana cu sculpturi... mi-a adus si un aranjament floral facut de el in excursie :D... noi am primit mereu mail-uri cu detalii despre ce faceau piticii (oh, oh, cat am ras cand am vazut lista camerelor: el era singurul baiat intr-o camera de fete, vai, sunt deja tachinata ca o sa fie mare cuceritor :D)... am supravietuit! :-)


A urmat un weekend plin de activitati predominant in trei, pentru ca Bu era prins cu serviciul. Asa ca ne-am prezentat toti trei dis de dimineata in Cismigiu, sa salutam porumbeii. Si am decis ca e fain dimineata in Cismigiu, superb parc, o placere, pacat ca se aglomereaza si devine imposibil pe timp de weekend. Ne-am uitat la rate, le-am dat paine (am primit si noi de la o doamna simpatica) si covrig cu mere (ce, poate le place si ratelor!).  Fain, fain, imi era dor de parcul asta, e parcul unei mari halci din copilaria mea. Apoi am mers la o lansare de carte (!!!), "Habarnam pe Luna" unde omuletul a primit cateva creioane colorate si a desenat ceea ce personal consider ca este Habarnam intr-o scorbura... saaau Habarnam in mijlocul unei palalai mari de foc (il ardeau cumva pe rug? a zis ceva nepotrivit despre Luna?) - dar mai bine nu ma intrebati :D - in timp ce Marian Ralea le citea fragmente din carte si bebeluna patrula vioi printre rafturi (cu mine pe post de baston), vrand sa guste din intreaga oferta a librariei Humanitas. Un balet fantastic, deoarece ba ea dorea sa se cocoate pe un raft mai jos, ba el ne pierdea din raza vizuala si devenea subit alertat de chestiune :-)). Motiv pentru care nu am mai stat si la premiere (a celui mai frumos desen), ci ne-am ales volumele cu Habarnam pe care doream la le cumparam, i-am explicat frumos omuletului ca o carte cu un catel pe coperta parte interesanta, corect, dar e important si ce contine, asta e cu lecturi pentru clasa a VII-a, nu e pentru tine, mama... si am plecat. La masina alt balet: ea trage de carti si le darama, eu le ridic in timp ce incerc sa pun bagajele in masina, el se decide ca vrea unul dintre volume sa il citeasca in masina... iar cad toate, iar adunam, pun copilul 1, pun copilul 2, inchid centuri, inchid carucior... si plec in tromba. Right: acasa nu aveam una dintre carti. Sa mor, aaaaaaaaaa, cum de s-a intamplat asta???

Acasa... well, sa zicem doar ca atunci cand unul doarme celalalt nu doarme si invers. Si ca Bu imi adusese inapoi oala minune pe care sa o testez din nou - oook, am facut mancare.

Seara am iesit impreuna cu Bu si cateva cunostinte si domnisorul s-a invartit de o punga de pufuleti cu surpriza, motiv pentru care acum imi lanseaza mie rachete in sufragerie. Mandra in schimb era capabila sa rada toata painea din jur, pe o raza de 1 km, am oprit-o insa la timp. Iar eu am descoperit ca mai nou pe frecventa pe care intra rock fm se mai cocoata ceva post cu sport, iata de ce imi povestea unul de dimineata in masina ce transferuri s-au mai facut in fotbal si eu nu intelegeam ce mi se intampla.

Duminica iar mi-am luat trupa si am plecat cu masina tronca-tronca prin Bucuresti. Decathlon iti is - omuletul a testat trotinete si biciclete, bebeluna a probat o casca (facea ctc pentru fratele ei) si am plecat indesand cu ajutorul lui Bro' in masina si o bicicleta maaare. Albastra, fulgerul albastru ales si denumit special de el (in fine, mai are vreo trei nume, inca nu e clar). A incaput cu greu langa carucior. Masinuta verde (pe care o urasc sincer pentru ca e ii e deja mica, ocupa spatiu si zdroncane ingrozitor) n-a mai avut loc, a ajuns pe scaunul din dreapta, in fata. Pana acasa voinicii mei au adormit amandoi, asa ca am ramas masinuta verde si cu mine cuminti pe locurile din fata, pazind somnul copiilor timp de o ora langa bloc... Norocul meu ca in sapaturile facute in portbagaj pentru a face loc bicicletei si caruciorului am descoperit, cazuta dupa cutia de scule, cartea lipsa cu Habarnam, cea pe care o credeam pierduta!!! Asa ca am citit Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai, deh...


Dupa care am mai tras si o tura cu bicicleta cea noua, in parcare, ca altfel nu erau sanse sa intram in casa... Si am facut si snitele cu cei doi copii super treji si vioi frasuindu-se prin bucatarie. Si a trebuit neaparat-neaparat sa iesim in parc (ia de coboara Zu iarasi toata trupa pe scari in jos, cocoataa iar caruciorul in masina, copilul 1, copilul 2... si condu pana la parc unde descarca toate cele de mai sus, plus bicicleta cea noua - ce desteapta esti ca ti-ai pus pantalonii deschisi la culoare, doh :D). Dar a fost fain. Bucuria copiilor este cu adevarat priceless, iar omuletul era atat de fericit si concentrat... bebeluna il aplauda din carucior :D... apoi a venit si Bu, am mancat inghetata, am stat pe banca, omuletul s-a descaltat si a misunat pe pietrisul de la locul de joaca (unde, surpriza, s-a intalnit cu prietenul lui cel mai bun de la gradinita, ha)... domnisoara s-a dat in leagan si a cerut atat de insistent mancare incat o doamna amabila s-a oferit sa-i dea vreo doi pufuleti (i-am explicat ca nu i-ar ajunge nici pe-o masea, probabil ar avea nevoie de toata punga) si la final de zi ne-am dus cu totii acasa in ritmuri de muzica de la radio (am cantat "Aïcha", da, recunosc)... ca pot sa declar oficial ca a fost un weekend fain.

Si m-am prabusit in pat s-am spus povestea asa...

11 July 2013

Jurnal de bebeluna (12 luni) - detaliile :D

Zana mea cu carlionti este o minune care imi umple sufletul de bucurie in fiecare zi. E capoasa si indrazneata si vesela si curioasa. Mereu in alerta, mereu gata de studiat/ cercetat/ explorat, mereu gata de un zambet larg - adevarata raza de soare.


Are cam 9.5 kg si 77 cm, ochi de o culoare aparte: un albastru profund, de mare in furtuna, carlionti tare simpatici si copane adorabile :D.

Merge binisor tinuta doar de o mana si cred ca in curand isi va da drumul singura ca de multe ori eu sunt doar de forma acolo. Uneori e asa grabita ca te trage dupa ea, alteori o luam agale prin toata casa, camera dupa camera, nu ratam niciuna, un traseu clar, repetat la infinit, in care eu din mers mai mut un obiect, mai invart o lingura in mancare, ma mai rog la zei sa oboseasca si suspin trist la vederea canapelei inaccesibile. Antemergatorul e si el sucit si invartit pe toate partile, ba chiar e si depozit pentru comorile ei secrete - diverse obiecte pe care le aduna de prin toata casa: doi magneti cu animale,  o oaie de plus (sau o broasca, dupa caz), un peste de plastic. In fapt, orice se poate impinge este folosit in scopul deplasarii bebelunei: carucior, scaunul de bucatarie, cutia cu jucarii, caruciorul de supermarket al fratelui ei, inaltatorul omuletului... orice. Dimineata o ia repede-repede in patru labe (nu mai are rabdare de mers biped) pana in camera fratelui ei - stie ca acolo trebuie sa caute cand ii lipsesc persoane de la apel si nu o pot opri, are o tinta fixa. Daca fug dupa ea sa o prind incepe sa rada si baga viteza si mai mare, creatura mica patrupeda moarta de incantare ca e urmarita. Groaza mea sunt scarile: ea le iubeste, eu le detest. Cate trepte poti urca intr-o zi? Va spun eu: multe, prea multe.

La capitolul mancare, ah, cred ca am creat copilul sac-fara-fund. Mananca orice, am senzatia ca si pietre daca ii dau si pe alea la va manca (nisip a incercat deja). Si de unde eu nu cred/ credeam in copilul pofticios, iata ca m-am procopsit cu unul: nu pot manca langa ea! Nu pot si pace. Nu pofteste la ceva anume insa STIE ca acolo e mancare, nu conteaza ca pe farfurie am cartofi prajiti, morcovi fierti, paine si ciocolata - daca ei ii dau morcov fiert e fericita, dar sa ii dau. Si sa fie din farfuria mea. De cerut, cere raspicat, intainzand clar mana si intonand ferm si sacadat ceva ce suna a "da-i, da-i, da-i, da-i!", de noi am ajuns sa ii spunem "domnisoara daidai". Da-i de mancare :D. Interesant e ca mananca deja bucati (nu prea mai vrea pasat). Dimineata mananca sanvici - eu il tin si ea musca. Da, sunt si eu cam socata, recunosc. La un an si nici o luna castronelul ei arata cam asa (telina, morcov, cartof, broccoli si peste) si se serveste singura:


Se urca pe orice poate, se agata de ce gaseste si e in stare sa se suie pe scaunul de plastic al fratelui ei, de acolo pe masuta lui si de acolo incearca sa ajunga in fotoliu. Se baga sub masa de infasat sau se mai vara si in cutia cu jucarii si atunci e super comica pentru ca de sub fundul ei mai canta cate un microfon vioi sau eu mai stiu ce alta jucarie.. La inceput m-am mirat, parca omuletul nu facuse asa ceva, insa apoi mi-am dat seama ca el nu avea toate aceste obiecte in jur, casa era mult mai safe pe atunci, ea acum gaseste tot felul de minunatii in jur chiar daca eu incerc sa fie totul cat mai sigur. Cel mai mare hit sunt masinutele lui - e moarta dupa ele: le plimba pe sol si imita sunetul de motor "prrrrr" :-))).

In masina se descalta si o gasesc morfolind fericita o soseta. In carucior sta tantosa cu un picior sub ea si usor in laterala, niciodata complet dreapta. Daca o pupi langa ureche se gadila si rade in cascada :D, iar cand gaseste ceva nou cu butoane e fascinata. Imi inchide computerul si imi deschide unitatea de cd iar cand a ajuns prima data in spatele computerului, unde e o adunatura de fire si mufe... avea cea mai fermecata privire posibila, un soi de aaaaa mut, extaz pur. Deschide cartile si da paginile - are unele cu sunete si cel mai mult ii place pisica, mereu rade cand o vede si uneori incearca sa o pupe. Ma pupa si pe mine, umed si stangaci, strangandu-ma tare in brate. Doarme bine noaptea (toata noaptea, tot ca fratele ei, de pe la 3 luni, cu mici perioade de modificari), insa ziua... adoarme greu, preferabil afara, in carucior sau prea putin (zic eu) acasa. Rareori se sperie dar cand o face se agata disperata de noi, aproape tremurand (ultima data a latrat-o un catel prin gard). Isi punea telefonul la ureche, ca si cum ar vorbi. Nu suporta sepcile in cap dar sta cu pampon. Se admira in oglinda. E cotofana rau si ii plac bijuteriile - e primul lucru de care se agata la oricine daca e luata in brate. Zambeste mult si cu pofta, din suflet.

O iubesc, ma fascineaza, imi umple sufletul de bucurie. E minunata, zau.

10 July 2013

Prima excursie

Azi mi-a plecat omuletul in prima lui excursie (tabara?). Inima mea cred ca a sarit o bataie la fiecare cinci minute si probabil va continua sa o faca pana cand am sa il vad acasa. O parte din mine e teribil de mandra de el, cealalta parte se intreaba in continuare ce m-a apucat de l-am lasat. Adica what's wrong with you, woman??? Mdap, cred ca el e mai pregatit pentru asta decat mine.

I-am facut bagajul si l-am fotografiat iar imaginea printata A4  am lipit-o pe interiorul capacului valizei. Asta i-a placut enorm, sa vada ce haine are cu el, sa se poata orienta usor - le-a identificat rapid si m-a intrebat nedumerit de ce lipsesc sandalele - eh, puiule, ce sa fac daca le aveai cu tine la gradi cand am facut eu poza :D...


Altfel nu imi fac griji, se descurca de minune, inteleg ca omuletul a informat deja pe toata lumea ca ii este frica de lup (?) si si-a impresionat prietenele care sunt dispuse sa il apere sau chiar sa doarma cu el, just in case.

09 July 2013

Ultrascurte

Eu astazi vreau sa spun doar atat: awwwww!

In rest, aflati despre noi ca suntem bine, bebeluna a ales frumos, i-am rupt si turta, i-am taiat si o suvita de par (sa o punem la pastrare), ne-am simtit tare bine si a fost un party fain si relaxat, sarbatorita a primit un pampon pe care acum il poarta mandra (in timp ce incearca sa-mi inchida computerul - must hurry) si eu mor de emotie ca maine imi pleaca omuletul in prima lui excursie (cu gradinita).  Mai avem un bebe de jucarie care zice mama si un tutu superb pe care poftesc sa-l imbrac eu, am mancat o turta excelenta si un tort demential, am primit si un troller pentru copilul cel mare care a avut grija deja sa-si bage jucariile in el, ma duc sa fac fac bagaje si presimt ca maine o sa ma topesc toata de atatea griji de mama.

06 July 2013

Jurnal de bebeluna (12 luni)


Un an.

Bebeluna e o minune. 

Nu ma intrebati cand a trecut timpul; nu ma intrebati nici macar cand am facut eu doi copii care uite cat de mari sunt, vai mie; nu ma intrebati cum de e atat de fabuloasa; nu ma intrebati nimic... sunt prea ocupata sa ma minunez si sa ma emotionez.

Draga mea, 

Te iubesc enorm si iti doresc tot ce e mai bun pe lumea asta, sa te dezvolti TU asa grozava cum sunt sigura ca esti, sa te bucuri de viata si sa ai parte numai de oameni calzi si iubitori in jurul tau.

Love, mama

05 July 2013

My song for today



Nu ma pot abtine, zau :-)))

I heart Oly/ Olympus

Eh da, nu sunt eu omul laudelor mari dar am cateva branduri care imi plac si pe care le recomand cu drag. Pe zona de lactate unul dintre ele e Olympus. Nu sunt experta, nu ma intrebati de ce, unde si cum, stiu doar ca imi place ce fac, mie mi-au castigat increderea si... hmmm... le cumpar :D. In opinia mea telemeaua lor e foarte gustoasa, iar iaurtul ala malefic de gras (10% !!!) grecesc este cel mai bun de pe piata. Howgh! :D

Si daca tot m-au gasit - fan secret - si m-au invitat la o intalnire pentru a prezenta noul iaurt bio Olympus, apai sa zic pe scurt ca directia in care se dezvolta mi se pare faina - sunt primii care au lansat un iaurt certificat bio produs in tara si sa faci bio in Romania nu e de ici de colo (si am senzatia ca nu se vor opri aici). Ce inseamna ca e bio? Well, Olympus Bio are in compozitie lapte care provine 100% din agriculturi bio locale, de la animale hranite si crescute in ferme bio, si respecta cele mai riguroase standarde de calitate [...] certificat de către organizația de certificare ecologică Bio Austria, ceea ce reprezintă o garanție a faptului că laptele bio folosit în producția iaurtului parcurge etape stricte în procesul de producție, de la momentul colectarii până la momentul obținerii produsului finit. Asa, am incheiat citatul :D...

Mi-a placut ca a fost o intalnire foarte relaxata, intr-un un loc tare simpatic (un loc de joaca :D, eee), ca au fost muuulte fructe, ca piticul meu a mancat struguri, banana, cred ca si niste fructe de padure si, bonus, un iaurt bio (serios, carei mame nu-i creste inima in piept la asa imagine?). In rest, omuletul a vrut sa escaladeze peretii capitonati (musai de vazut, canapelele cele mov si moi se continuau curbat pe pereti) si a mai descoperit si sucul de portocale (a, bon, nu stiam ca produc si asta), iar mie tot evenimentul acesta mi-a confirmat cumva ca Olympus e serios si coerent ca brand (daca are sens ce zic eu aici) si, mdap, acum sunt si mai curioasa sa testez si alte produse de la ei (ok, nu sunt consumatoare de iaurt cu fructe, insa cel bio e deja bifat pe lista mea iar branza kefalotiri ma tenteaza tare)...

03 July 2013

Cateva studii

Ieri, in urma unui studiu atent efectuat, folosind instrumente delicate (cum ar fi un cutit foarte ascutit si un fund de lemn), am decis ca din toata cutia de macarons cel mai bun e cel cu violete. Cel mai bun pe care l-am mancat in toata viata mea. Acum inteleg cum sta treaba cu macarons, aham.

Un alt studiu efectuat de picioruse mititele-mititele a stabilit cu precizie ca locuinta Adei e mai mult lunga decat lata. In caz ca va intrebati. Eu recunosc sincer ca nu ma intrebam, dar cine sunt eu sa zic ceva, nu? Eu doar tineam copila de mana.

Mai am un studiu in plina desfasurare, stay tuned ca e de mare interes, inca ii mai caut un nume: "exista viata dupa ceaiul de ceapa" sau "sunt pe lumea asta  si ceaiuri care se beau de placere"? Hmmm... cercetam problema.

Iar la final de zi am descoperit, tot cu ajutorul unui studiu ad hoc, cum ca se poate sa ajungi acasa in acelasi timp cu sotul, ba chiar e posibil sa parchezi si doua masini mai incolo sa vezi cum se iteste capul lui Bu care, coincidenta, tocmai parcase si el. Stupoare si soc: "ce faci acasa la ora asta?" (wow, venise cu jumatate de ora mai devreme!) si "unde ai fost", plus "ai montat singura scaunul de masina? cum ai facut?". Eh, I am supercalifragilistic, just like that :D. Drept rasplata am primit sa testez un soi de oala minune (don't ask) cu manual si carte de retete in rusa (serios, just don't ask).

P.S. Am uitat: daca aveti nevoie de ceva care sa va ridice moralul doar cautati folderul "Other" de la mesajele de pe Facebook, acolo fb ascunde multe grozavenii - eu am dat peste niste complimente minunate de la o cititoare a blogului (scrise in ianuarie, dar ce bine mi-au picat!) si aud ca poti gasi si replici de agatat, fb style :D.

02 July 2013

Stari, emotii

Ieri a fost o zi plina de emotii. Intai ca noaptea mi-a sosit copilul de la bunici - vacanta lunga, imi era dor de el. Dormea in masina cand au ajuns si Bu a incercat sa nu-l trezeasca si sa-l duca sus invelit intr-o patura care ii acopera cumva si fata (sa nu bata lumina) insa in lift omuletul a inceput sa zambeasca fericit. Era acasa si se bucura. Era acasa si ma bucuram, m-am topit cand i-am vazut mutrita rasarind de sub patura si zambind din toata inima la mine. Parca e mai lung, parca e mai frumos, parca e mai vorbaret, parca e... ma uit la el si ma bucur de el.

Apoi ca am primit diverse vesti mari, bune, rotunde, wow, wow!... sau dimpotriva mici si meschine, of... si am avut discutii care m-au pus pe ganduri. La final de zi m-am trezit intoarsa pe dos si obosita psihic, sunt lucruri pe care e bine sa nu le rascolesc, rani care s-au redeschis, n-am nevoie de asta, mi-e greu. Daca eu nu sunt bine nimic nu e bine si n-am nevoie sa nu fiu bine, nu imi permit sa nu fiu bine. Se apropie ziua bebelunei si conjunctura face ca acest moment sa tulbure ape - musai sa-mi mut focusul pe altceva. Must see pink :D!

Una peste alta, am o stare proasta. Viata e urata uneori si zau daca inteleg de ce trebuie sa fie asa. Ar trebui sa rad, sa scriu lucruri vesele, sa povestesc enorm si sa ma amuz teribil dar nu-mi vine. Prefer sa tac si sa ma indepartez de toti si de toate. Mi-a ajuns atata socializare si investit in oameni, multumesc. Time out. Pana la urma sunt eu cu mine, nu?

Stiu, e doar o faza, trece. Ma mai descarc si eu, nu-i sfarsitul lumii. Revin dupa o scurta pauza publicitara, un somn bun si ciocolata multa. Sper sa fie suficient.

Sursa foto