28 November 2014

Bucurie cu aroma de brad

Si cum stateam eu linistita... imi suna telefonul: o balmajeala ciudata la telefon si concluzia, ca urmeaza sa primesc niste flori. Secret... What? Nimic n-am inteles. Eram in ceata.

Am primit asta:


Nu stiu cat se vede in poza, dar e mare si tare frumoasa si e primul ornament de Craciun de anul acesta. Si a venit intr-o zi cam tulbure si usor trista pentru mine, pentru ca Ada parca stie sa nimereasca fix zilele in care mi-ar prinde bine o bucurie. Ada e parte din familia mea (e nasa bebelunei) si e prietena mea si ne leaga un fir rosu care iata ca strabate continente intregi.

27 November 2014

Je si tehnologia moderna

Traiesc cu impresia destul de "strong" ca tehnologia o ia in sens invers. In loc sa se simplifice lucrurile, EU am ajuns sa nu le mai inteleg. Si zic eu, pentru ca stiam sa formatez un computer folosind dischete, cu DOS si Windows (versiunile alea vechi) astfel incat cred ca ma duce capul, totusi, daca am fost in stare sa inteleg cum mergeau smecheriile astea. Ma descurc daca ma lasa cineva cu o increngatura de cabluri in brate, de mufat fiecare pe unde e nevoie, setez si programez o groaza de lucruri, stiu ce contine o trusa de scule si nu mi-e teama sa o folosesc... sunt destul de tehnica (familie de ingineri, nah).

Pai si de ce nu mai inteleg nimic legat de telefonul meu iPhone, celebru in lume pentru ca este, oh, atat de simplu de folosit (not!)?

Si de ce, de ce, de ce ma uit la tableta ca la un elefant cu sapte capete, huh? Are un Windows atat de nou si de smecher ca nimic nu inteleg din el - nu instaleaza programe, vrea apps, are un meniu cu o interfata suie rau.

Iar eu vreau lucruri banale, gen: vreau sa schimb contul de skype, adica doar sa ma conectez pe al meu, nu pe al sotului. Si nu ma lasa!!! Dupa ce am injurat in toate felurile pamantului am descoperit ca e nu-stiu-cum asociat cu un cont de Microsoft si asta este, daca vreau skype ca sa vorbesc cu prietena mea apai musai sa-mi fac un cont cu outlook la coada si sa imi fac un profil nou pe tableta. Nu spun ce chin a fost sa fac asta, eu care urasc tableta, nu reusesc sa navighez pe ea pentru ca nu am mouse si toate folderele alea sunt miiici domn'le, miiiici! Si de ce sa am eu cont de Microsoft pentru un amarat de skype, zau, n-am nevoie de el, nu vreau sa integrez nimic cu nimic, vreau doar sa intru pe skype-ul meu. Al meu!

No bine, am facut-o si pe asta. Acum intru in contul meu ca sa vorbesc si eu cu cineva, whatever, tot mi se pare o porcarie, dar bon.

Doar ca acum mi-a soptit o viorea ca pot sa-mi pun softul de Kindle pe tableta si sa citesc si ebooks. Uraaa, zic! O noua lume plina de posibilitati (si carti :D) se deschide in fata mea! Taman bine, uite o carte pe care doresc sa o citesc si e format de Kindle.

Am dat search in apps dupa Kindle, am instalat singurul app iesit in cale pe tableta, logat cu contul de Amazon (si asta vrea cont, damn) si il deschid frumusel. Dragut soft/app, dar unde sunt cartile mele? De ce nu le vede? Unde e butonul care ma lasa sa-mi deschid o libarie, ceva? Nimic, nene, asta o tine langa ca pe device-ul meu nu-s carti si-mi arata doar butonul de shop. Bon, o luam in sens invers: daca dau dublu click pe carte nu-i asa ca se va deschide singura in Kindle? Ba daaaa... zice logica mea. Ba nuuuu... zice tableta care ma redirectioneaza catre shop pentru a downloada un app cu care sa deschid fisierul respectiv (hellooooo, e fisier de Kindle si eu am deja instalat Kindle pe tableta, wtf is wrong with you? si evident ca in lista oferita automat NU apare Kindle desi fisierul e un .mobi).

Asta era punctul in care mi-a venit sa ma dau cu capul de pereti. Sau cu tableta.

Am perseverat, insa: metoda eliminarilor. Am instalat Kindle pe PC. Am intrat in soft - varza, nimic n-am inteles, doar ca pot sa "shop" daca vreau. Nu vreau, am cartea in computer asa ca m-am dus si am dat dublu click pe carte care, wow, s-a deschis in Kindle pe PC, singura. Ura!

Asa, deci pe PC merge, pe tableta nu.

Pai bine, hai sa iau softul "Kindle for PC" pe care l-am instalat pe PC si sa-l pun pe tableta mea cu sistem de operare Windows, nu? Sure... doar ca tableta m-a informat prompt ca mnope, acesta nu este un soft potrivit si m-a redirectionat catre shop pentru a downloada un app in schimb. Deja vu, sah-mat, 1-0 pentru tableta.


Da, deci daca vedeti un om care arata cam ca o oala sub presiune, eu sunt. Nu inteleg nimic din tehnologia asta moderna. Si mi-e groaza de faptul ca telefonul meu Apple insista ca trebuie sa-i fac upgrade si nu, evident, nu ma lasa sa instalez diverse lucruri de care am nevoie (cum ar fi skype, ha!) pentru ca nu am ultima versiune de soft. Si mi-e tare frica de ce se va intampla, mi-e teama sa nu-mi pierd echilibrul asta precar la care am ajuns: telefonul merge, am toate conctactele in el, totul e bine in Univers... De ce nu mi-a mers Face Time nici nu mai intreb. Sau de ce in Cloud-ul setat de mine pe computer nu apar si filmele facute cu telefonul, ci doar pozele.

Sunt o persoana teribil de logica in gandire si destul de descurcareata la chestii tehnice, dar cred ca am pierdut un tren undeva si in capul meu s-a sarit o generatie tehnologica. Device-urile astea moderne care ar trebui sa fie "intuitive" si "user friendly" sunt peste puterea mea de intelegere si imi mananca zilele. Si da, am cautat help pe net - totul e explicat de parca ar fi super banal. NU e! Nu merge!!! Lucrurile care ar trebui sa-mi simplifice viata mi-o complica ingrozitor si imi dau o stare de frustrare ceva fantastic.

smiley-bangheadonwall-yellow.gif

25 November 2014

Interstellar

Am asteptat cu nerabdare Interstellar. Mi-a placut mult tot ce am vazut in trailer: abordarea, regizorul, actorii, subiectul... genul de pelicula care promite de la bun inceput sa devina film de referinta, impecabil realizat, fabulos, mind-blowing.

Probabil sunt o persoana foarte critica. Zic si eu, nu stiu, dar sincer... Interstellar putea sa fie mind-blowing, insa nu a fost. Tinteste la stele dar nu devine un film memorabil. Si nu are momentul wow al revelatiei supreme, cand toate piesele se aseaza si tu ramai pe ganduri. Sau, bon, eu nu l-am trait.

E un film bun? Categoric! E mai bun decat multe de pe piata si este incredibi de bine realizat. Da. Imagini, sunet... ideee... da! Insa cand te arunci atat de sus, oamenii vin cu asteptari la film, iar eu.... well, eu mai scurtam putin tot, mai umblam la dialoguri, tratam altfel unele pasaje (unele prea lungi, altele insuficient detaliate), mai scoteam din clisee (gen cele de la final). Si una personala: eu nu inteleg cum te poti preocupa asa de mult de un copil si de celalalt nu, mai ales dupa ce au trecut atatia ani.

Dar bon, it's just my two cents. Am mai fost la filme pe care lumea le-a adorat si eu am inotat impotriva curentului, in ultimul timp asa patesc, nu inteleg prea bine ce se intampla.

21 November 2014

Idei insirate

Am vazut niste poze cu inele... mi-a ramas sufletul la ele :D. Moment in care mi-am dat seama ca in afara de o bratara cu un medalion anume, nu stiu cum se face dar nu am nimic cu Micul Print. Pentru ca daca e sa imi aleg un simbol, apai asta e, deci e clar, imi trebuie o bijuterie inspirata din Micul Print.

In alta ordine de idei, daca tot am citit Limbajul florilor si daca tot are la final un dictionar al mesajelor acestora, am zis sa ma dau rotunda si sa vad si eu daca florile mele preferate spun ceva despre mine. Prin lista de flori care vorbesc despre jale, reconciliere, pasiune, glorie si izbanda, nesinceritate si chiar rea-vointa am scotocit si eu dupa frezie si liniac, pasiunile mele. Si mi-a iesit : "Prietenie care dureaza" si "Primele emotii ale iubirii". Mda, de potrivit mi se potrivesc, acum daca eu vreau (si chiar vreau :P) le voi gasi sigur o interpretare legata de mine si viata mea.

La capitolul muzica, well, Lana Del Rey is a keeper, do try Blue jeans sau Summertime Sadness, Young and Beautiful ori poate Born to Die - are o muzica ce-ti intra sub piele, e ca un drog, te bantuie, te invaluie, te obsedeaza, te fascineaza.

Trecand la alta obsesie: voila. E mai grav, deoarece imi doresc sa stiu si eu sa fac asa ceva - nu, nu imitatii ci the real thing.

Altfel, Black Friday isi reconfirma reputatia de mare fas, singura noutate fiind faptul ca pare sa se intinda ca o peltea pe tot mai multe zile, saptamani... bref, numai friday nu mai e.

Ah, ah, si imi plac surprizele, da, da, iar azi e o zi buna :-).

20 November 2014

Despre lumina: Dreaming of Italy

Toamna mea, cea care imi place, e luminoasa si colorata, nu mohorata si ploioasa, iar mai nou vad ca am virat spre partea "umeda" asa ca putin probabil sa mai apara lumina mea aia magica si speciala, Ma tem ca profetiile celor din jur ca va fi un an sarac in astfel de momente s-au cam implinit :-(. Culmea ca de cateva zile ma tot gandesc la o carte-catalog draga mie, o surpriza placuta descoperita prin 2006 - anul Rembrandt (400 de ani). In intreaga Europa aveau loc expozitii si evenimente dedicate, asa ca am plecat in Olanda, sa vizitez marea expozitie Rembrandt - Caravaggio. Inutil sa spun ca a fost minunat, minunat, minunat.

Insa Mauritshuis adapostea alta minune, o expozitie aparent neinteresanta dar care pe mine m-a pus mult pe ganduri "Dreaming of Italy". Mi-a placut abordarea, m-a intrigat subiectul, am cumparat catalogul (o carte intreaga, zau, are 128 de pagini) si din cand in cand revin la ea cu drag. Chiar si acum am scos-o din raft :D.

Subiectul e complex si acopera Italia in arta, reperul pe care l-a reprezentat aceasta tara din multe puncte de vedere  ("a locus of harmony", "mythical longings", "the remains of classical antiquity", "the centre of European civilisation", "an equally intense and unfulfillable longing", "sense of space and serenity"). Dar ce imi aduc aminte cel mai bine e partea despre lumina - lumina speciala a Italiei, lumina "aia" pe care nici cand incercai sa pictezi un peisaj "gen italian" aflat fiind intr-o tara nordica, nu nu iti iesea. Si totusi "din nord" vin cateva nume grele in arta peisajelor... Diferenta era clara: lumina nordului mai rece si aspra, clara... in timp ce lumina din Italia e calda si usor aurie si lucrurile nu au contururi clare iar culorile se dizolva in ea, totul incremeneste si devine cumva atemporal... well, e the golden light :-).

My kind of light.

Asa ca azi, in plina ploaie mocaneasca, nu ma pot gandi decat la lumina aia magica. Dreaming of Italy, arc peste timp.

19 November 2014

Vin vremuri grele

Vreau sa spun doar ca azi a inceput Gaudeamus. Si ca vine Black Friday dupa care sarbatorile si eu nu ma pot gandi decat la reduceri la carti. Si Lego, hai, fie.

Deci e grav. Foarte grav. Pentru ca, nu-i asa, carti inseamna bani. Dar si spatiu de depozitare: de unde iata, se iveste nevoia de o biblioteca (doua, trei). Si de o casa mai mare, vai mie. Si ne intoarcem la visul cu casa cu sase camere, din care una sa fie o biblioteca inaaaalta pe doua etaje, cu galerie sa te pierzi pe acolo si scara sa ajungi la carti si geamuri maaari sa intre multa lumina.

14 November 2014

Biggy la drum


Cam asa calatoreste Biggy. Nu ca ar reusi sa stea tot timpul cu capul pe mana lui tata (mai trebuie sa schimbe si el vitezele etc.) dar la stopuri se poate alinta in voie.

13 November 2014

Unele lucruri se repeta

In septembrie 2010 copilul meu cel mare avea 1 an si ceva, acum are deja 5, insa unele lucruri nu se schimba: plecat fiind cu tatal lui, i-a intrat o aschie in deget si cum omuletul meu e fricos rau la lucruri de genul acesta, s-a lasat cu plansete si manuta stransa tare-tare. Asa ca m-au sunat: el avea nevoie sa ma auda, Bu isi dorea ca eu sa-l calmez ca sa ii poata scoate aschia (nu intrase sub piele, se putea extrage destul de usor insa omuletul nu il lasa si pace).

Cum copilul plangea de zor in telefonul meu, am incercat sa ii distrag atentia povestindu-i diverse insa mi-a raspuns printre suspine si hohote de plans ca mai bine cantam ceva asa ca, ceva ani mai tarziu, iata-ma din nou cantand la telefon, sa-l linistesc.

Aschia a fost scoasa, drama s-a terminat repede, ramane in urma amintirea unor lucruri care se repeta, insa cu adaugirea fireasca unei alte varste - de data aceasta copilul e mai mare si isi poate exprima clar gandurile, asa ca in plina repriza de plans am avut parte si de urmatorul schimb de cuvinte:

- Iti aduci aminte cand ai patit x lucru si ti-am spus ca doare doar cat o ciupitura si chiar asa a fost?
- Daaa, rosteste el distrus
- Asa e si acum, tot la fel o sa simti... 
 pauza
- Te rog sa ai incredere in mine...
incerc eu sa-mi continui explicatia in timp ce in partea cealalta a telefonului copilul hohotea de mama focului, insa rapsunsul a venit rapid, rostit printre sughituri de plans:
- Nuuuu prea cred...

12 November 2014

Trei nebuni in pijamale

Am inceput aceasta zi ascultand Florence and the Machine si mi-am adus aminte (madlena, nah) de dimineata in care corpul meu a decis sa se activeze la o ora imposibila, una la care toata casa inca dormea. Si cum inca de seara mi se invartea prin cap playlistul meu cu Florence and the Machine si... m-am refugiat in bucatarie cu o cana de ciocolato-cafea si telefonul cu muzica.

Uitasem insa ca piticii in pijamale care bantuie desculti si ciufuliti la prima ora a diminetii (eu am doi) sunt atrasi de muzica. Asa ca usa de la bucatarie s-a deschis larg si s-au itit doua capete curioase.

E 6 dimineata mama, go to sleep!

Nah, piticul mare se uita deja peste umarul meu la videoclip iar piticul mic zambea larg si ma tragea sa dansam.

E 6 dimineata mama, go to sleep!

Well, cateodata n-ai sorti de izbanda si pace asa ca ne-am mutat in sufragerie unde daca daca vecinii nostri se uitau pe geam la ora aceea imposibila puteau vedea trei nebuni in pijamale dansand "cu figuri" si topaind de zor pe la ora 6 dimineata. Iar copiii mei au dansat pe Marina and the Diamonds, KT Tunstall, Scissors Sisters, Florence and the Machine... si, evident, Pharell (e iubirea bebelunei) :D.

Buna dimineata!






07 November 2014

Bu si mobila

Casa noastra este mobilata in continuare cu lucruri din "zestrea" mea - mobile cu care am plecat eu de acasa de la "mama si tata". Am mai cumparat noi unele, le-am mai inlocuit pe multe dintre ele... dar inca mai avem. Printre aceastea, si setul din hol: cuier, bancheta si inca o dracie gen bancheta de telefon.

No bine, insa mie imi place sa mut mobile. Mai precis iubesc sa mut mobile prin casa si a ramas de pomina in familie modul in care dupa un timp mama (care nu muta nici macar un scaun mai la dreapta) se trezea cu toate mutate prin camera mea: patul in locul biroului, biroul mutat la geam, capra de desenat pusa pe verticala si facuta noptiera... bref, le ameteam pe toate. Pana in ziua in care m-a gasit cocotata pe birou si aproape plangand pentru ca... well, epuizasem variantele. Mdap, cateva piese de mobilier, o camera mica, un numar fix de permutari functionale.

In casa noastra cea noua am cam fost pasnica (zic eu), ocupata fiind cu treaba asta cu parentingul (primii ani), insa cam de un an incoace mi-am revenit si deja am invartit nitel cele doua banchete din hol, incercand sa le fac loc celor mici sa se poata incalta singuri. Asa ca din lipsa de spatiu am improvizat pe celalalt perete al holului o mobila (hidoasa) din cele doua banchete puse una peste alta. In ideea ca e temporara, doar ca Bu s-a obisnuit cam tare cu ea si cand mie au inceput sa-mi scapere calcaiele si sa-i spun ca "gata, o dam afara, punem x lucru in loc" nici nu m-a luat prea in serios si a mormait un da in barba.

Well, eu nu glumeam asa ca m-am apucat sa o golesc si sa o scot pe hol. Da, eu singura (m-a intrebat si el asa, dupa ce a venit acasa, noaptea tarziu si a avut un imens soc atunci cand nu a mai recunoscut holul).

Cum improvizatia noastra de mobila era locul lui preferat pentru a isi pune cheile si alte angarale cand venea acasa, urmatoarea perioada a tinut-o in tirade despre cat de utila era, ce facem noi acum si hai sa o bagam la loc in casa (mobila trona frumusel in holul blocului). Eu o tineam pe a mea: era urata, vrei alta, cumparam ceva, a fost mereu o improvizatie pe termen scurt, nu-mi spune ca iti placea.

Totul in paralel cu discutia despre masuta din sufragerie (cumparata de el, prea mare pentru casa noastra in opinia mea, ah, i-am zis asta de cand am luat-o :D) care a ajuns in hol si scaunul Poang care a migrat din sufragerie catre dormitorul copiilor. Dupa Poang si mobila asta boscorodea cel mai tare :P.

Doar ca Bu e zapacit, atat de zapacit incat iese din lift si intra in casa fara sa vada stanga-dreapta (mnope, el n-a vazut ca mobila noastra era in hol inainte sa intre in casa), asa ca atunci cand a venit acasa si mi-a zis a n-a oara ca "hai sa o aducem inapoi in casa, o vreau inapoi", am putut sa ii raspund "nu se poate, nu mai e pe hol". Soc si groaza;

- "A luat-o cineva?!!!" 
- "Da, a disparut, nu mai e!"
- Serios, nu mai e pe hol?
- Mnu, de doua zile nu mai e...

06 November 2014

Drama de ieri

Cand a auzit ca avem supa-crema, a declarat ca lui "nu-i place" supa-crema si ca NU mananca. N-am apucat sa zic ceva de genul "de cand, de unde, hai sa gusti" pentru ca s-a intors pe calcaie si s-a dus la el in camera. Sus in pat.

Iesire dramatica din scena.

Si asa a inceput...

Intai ca nu stiam ca nu-i place supa-crema, dimpotriva, ii placea mult... dar bon, e o faza din care mai avem destule: azi mananca x aliment, maine il uraste din tot sufletul (???). Apoi ca dansa a vazut pastilele ei, din care papa una pe zi si doar una (ca doar sunt medicamente, deh) si din care o mancase deja pe cea din ziua respectiva. Balamuc! A inceput sa urle ca ea vrea pastila. Eu, cu explicatii despre medicamente si toate cele... Ea, cu datul cu fundul de pamant. Eu o tineam pe a mea. A vazut ca nu se intelege cu mine asa ca s-a intors si ea pe calcaie si s-a dus dupa el, in camera, sa-si planga impreuna de mila.

Nah, doi dintr-o lovitura - de unde pana atunci ne intelesesem de minune si facusem desene cu lipici si resturile de la ascutirea creioanelor, acum amandoi erau in plina drama. M-am retras in sufragerie relativ nauca si gandindu-ma ce sa fac, in timp ce ii auzeam susotind dincolo.

Bebeluna isi dorea sa se suie in patul lui, in care nu urca inca pentru ca e sus (e pat suprapus) - probabil ca asa intelesese ea, ca acolo e locul jelaniei supreme si incerca sa il imite pana la capat pe fratele ei. Smecherul cel mare stie ca nu sunt de acord cu asta, asa ca a trims-o la mine cu mesaj: sa-mi spuna ca vrea si ea in patul de sus siiii sa imi transmita si mesajul lui "spune-i ca am stomacul gol".

Zis si facut. Pas-pas, apare creata mica, cu mutra inocenta: "Mamiii, v'eau sus!". De partea cu stomacul lui gol uitase, asa ca din off (aka de sus, din patul unde se refugiase) se aude vocea lui "si spune-i ca am stomacul gol!!!".

Nedumerita, carliontata pleaca fara sa mai astepte raspuns, oricum nu intelegea ea prea bine ce si cum, insa primeste lamuriri suplimentare: "ii spui lui mami ca vrei sus SI ca eu am stomacul gol, ai inteles?!. "Da!" zice mandra mea incantata, dupa care apare iar in sufragerie: "Mamiii, v'eau sus!" si... nimic... asa ca iar intervine vocea lui "spune-i ca stomacul meu e gol!!!". Bref, povestea se repeta de vreo trei ori, eu deja muream de ras in fata mutritei inocente a zanei, copilul cel mare realizeaza ca are o problema serioasa de comunicare cu propriul mesager asa ca se prezinta singur in sufragerie sa ma informeze pe un ton lacrimogen ca "stomacul meu e gol".

No bine, i-am propus sa guste din supa (de linte, facuta cu putina afumatura, chiar era f. buna) si concluzia e ca a dat gata un castron intreg declarand de cateva ori ca "e delicioasa". Iar bebeluna a uitat complet de pastila, cu toate plimbarile astea cu mesajele pe care le tot pierdea pe drum.

The end.

03 November 2014

Al meu

A venit de la gradinita, vesel si plin de energie. Bebeluna si cu mine statusem acasa - ea bolnava, eu pe post de dadaca. Prinsa intre n ture de medicamente/ dat mancare si... mai ales imbracat-dezbracat al fetei care are noua pasiune de a isi scoate hainele, se chinuie sa se imbrace, iar le da jos, isi lasa papucii sau pantalonii prin diverse camerre, azvarle scutecul cat colo dupa care vrea scutec la loc, sau nu vrea si ma ameteste cu olita... bref, ma terminaaaa... epuizata cu toate cele deci, am asistat linistita la micul taifun care intorcea toate cu fundul in sus. Nu mai aveam energie sa discut cu ea despre asta, zau, asa ca avea cateva seturi de jucarii raspandite prin sufragerie.

Copilul cel mare a venit vesel acasa si ne-am bucurat sa ne revedem, doar ca eu am mai intarziat nitel in hol aranjand ceva, asa ca nu am vazut scena intrarii in sufragerie, doar am auzit amuzata franturile de comentarii pe care le lansa catre sora sa, care il urmarea prin camera incantata ca il vede:

E dezordine! Trebuie sa facem ordine! 
...(replica neinteligibila din partea ei)
Pai nu e frumos asa, ce, tie iti place? Casa trebuie sa fie curatica!!!
... (probabil ca mandra insista sa-l ia la joaca)
Nu pot sa ma joc acum, trebuie sa fac ordine!

In 5 minunte a strans singur tot, fara sa-i spuna cineva ceva sau sa fie vreun motiv de suparare. Acum se joaca pe podea cu masinutele in timp ce sora lui isi scoate hainele de zor...
There was an error in this gadget