31 December 2013

Buh bye 2013

2013 a fost un an complicat. Sufleteste l-am dus greu, nu mi-a placut. Prea multe s-au intamplat, am ramas cu semne de intrebare si diverse dileme atarnate de gat, ceva tristeti amare, un mare "de ce" naiba care ma chinuie inca si niste tabula rasa de facut, intr-un sens sau altul (mai ramane sa ma dumiresc in care).

Anul acesta am decoperit si ca sunt mult mai puternica decat credeam si ca nu imi mai e (asa) de frica sa ma arunc cu capul inainte. Am mult mai multa incredere in mine, in ce pot sa fac (mda, si eu ziceam ca am incredere in mine, dar siguranta aia care vine din interior e inegalabila). Paradoxal, am invatat si sa tac mai mult (nu stiu daca s-o trec la bune sau nu :D). Nu sunt convinsa ca e bine sa le adun in mine, musai sa gasesc si un mod de a le mai descarca (to do in 2014).

Altfel a fost bine. Am invatat sa functionez cu doi copii (trust me, e mare lucru) - finally lucrurile s-au asezat pe fagas. Pot chiar sa ma joc cu amandoi, ha! Sau sa iesim in parc fara sa moara nimeni de nervi. Yep, I am that good.

Am primit si cateva lucruri (gesturi) pe care le trec la lista mea de comori secrete aducatoare de optimism in viata mea. Gesturile si persoanele respective, nu lucrurile :D. Asta in ciuda faptului ca am stat mai mult in scorbura mea, in continuare simt nevoia sa fac asta - e o faza de regasire, tine si de cata disponibilitate mai am, de prioritati... un amalgam.

Profesional a fost un an bun. Da, stiu, sunt in concediul de maternitate, insa de stat locului nu stiu sa stau, asa ca mi-am ridicat singura noi provocari si de unde initial inclinam catre ceva, iata ca drumurile m-au purtat in alta directie. Fain asa.

Stiu mai bine ce vreau. Am facut si greseli - am inceput ceva pentru mine si n-am reusit sa duc la bun sfarsit, mdap. A intrat la dorintele pentru 2014, am multe asteptari de la anul asta. Ah, am multe de descalcit in 2014. Si mai toate ideile sunt pentru mine, eu cu mine am treaba :D. O sa fie un an interesant, sau cel putin asa se vede de aici :D.

25 December 2013

24 December 2013

Craciun cu sanatate

Frigul ala de acum cateva zile s-a transformat intr-o raceala de toata frumusetea pentru mine. Si pentru cei mici, care au ajuns deja la antibiotic - oh, hapy day!

Copilul mare numara noptile si zilele pana cand "vine", cea mica fura globuri din brad. Ultima data am gasit unul in chiuveta de la bucatarie (?). Facem brazi din lego (avem vreo sapte), cu creta pe tabla de scris, colorati... m-au napadit brazii. Noi ba nu avem suficienta hartie de impachetat, ba nu mai stim unde sa ne mai ascundem sa nu ne prinda curiosul sef si avem discutii soptite pe la colturile camerelor. Si toata lumea se trezeste la cele mai nepotrivite ora: ba ca tuseste, ba ca nu poate sa respire... nu avem scapare, cei mici sunt peste tot, la orice ora.

Asa ca ne tratam in familie si asteptam sa vina Mos Craciun. Cu mai multa santatate, ca e nevoie. Cred ca e aproape, am senzatia ca acusica vine, nu mai sta pana dimineata - suntem nerabdatori tare, abia asteptam sa le vedem fetele si oricum avem o gaura in cap de la intrebarea "cand vine", macar sa trecem de acest hop si, speram noi, sa dormim o noapte linistita. Fara impachetari pe la colturi, fara copii bantuind prin casa. Ne omoara suspansul.

20 December 2013

Azi

Azi am facut bradul. Bu l-a inaltat frumos si l-a legat bine, sa nu cada iar noi i-am pus povara de decoratiuni in crengi. Cea mica a fost asa de incantata ca a rasturnat toata cutia de globuri pe podea (nu, globurile noastre nu se sparg, avem copii mici). Cel mare a turuit si a topait incontinuu. Siragurile de perlute scanteietoare au fost un hit - le-au plimbat prin toata casa. Mi-e drag de ei, cum se bucura.

Eu insa nu simt ca e Craciunul. Imi propusesem sa nu mai las o sarbatoare sa treaca fara miros de mancare buna in casa si cozonaci pe masa, dar... la ce bun? Mergem la bunici, e pacat. Am decorat insa casa, doar ca tot n-am reusit sa intru in atmosfera sarbatorilor. Mai degraba simt ca e final de an, al unui an tare incarcat. De cateva zile ma rec fiori reci - tot stau cu o jacheta pe mine. Mi-e frig, mi-e tare frig.

18 December 2013

Problema cu Mos Craciun

Eu cred ca parintilor nostri le era mai usor sa intretina mitul asta. Mie imi e din ce in ce mai greu si ma lovesc de problema "scenariului" imbatabil. Am mii de dileme, ma omoara Mosul asta! In secolul informatiei si al vitezei si al marketingului agresiv eu nu stiu ce sa mai zic si ce sa mai fac in asa fel incat mitul construit de mine sa fie unul credibil. Mereu am senzatia ca intrebarile lui imi vor demonta butaforia in doi timpi se trei miscari, asa ca ma chinui sa fiu cu 3 pasi inainte dar e greeeeu sa mai fiu constanta si coerenta in  sceneta asta cu Mos Craciun.

Pe vremea mea Mos Craciun aducea - magie pura -  si bradul gata impodobit, in fata caruia ramaneam vrajita. Acum in alte case mergem in vizita si sunt brazi inca de pe 1 decembrie. Sau copiii povestesc cum au impodobit ei brazii cu parintii. Nu mai zic de faptul ca oriunde te duci in oras gasesti un brad impodobit si un Mos la colt de strada (ok, cu asta e simplu, doar Mosul ALA sin seara AIA e cel real). Doar ca, una peste alta, eu ce sa-i mai spun copilului? Mosul asta nu stie ce face, la unii aduce bradul impodobit, pe altii ii lasa sa-l faca singuri???

Cand vine Mosul? La unii vine la pranz, la unii seara, la altii dimineata, m-am ametit si eu. Si unde vine, ma rog? Ca eu am vreo x adrese, ba chiar in unii ani nu suntem acasa, ci in orasul sotului - cum vine asta, Mosul vine dupa noi acolo? Ahaaa, bon, dar cui ii aduce cadouri? Doar noua (4) , familiei mele, familiei lui, tuturor, nimanui... eu ce pun sub brad si ce ii explic copilului cand ne vedem cu cineva drag si eu scot "din neant" alt cadou care nu a fost sub brad, ma rog? Plus ca lista asta a "cine mai primeste cadou" pare sa se schimbe in fiecare an, in functie de orasul in care suntem si persoanele cu care ne vedem - Mosul nostru e varza, nimic nu stie!

Aaaa, si ambalajelee... Pitesc toate prin casa ca apucata, chiar si hartiile de ambalaj :D - si mi-e tare teama ca o sa uit intr-o zi si o sa ambalez altceva taman cu hartie ca "aia" in care a venit cadoul de la Mos. Sau ca ambalez un cadou care nu a fost sub brad fix cu hartia "aia". Parca si vad: "aaaa, avem hartie la fel cu a lui Mos Craciun!". Prea multe de tinut minte, zau!

Plus ca fiecare ii zice ceva, din fiecare parte aude alte idei, pana si din reclamele de la televizor primeste alte informatii (in functie de unde se duce afla ca Mos Nicolae ba aduce doar dulciuri, ba i se nazare sa puna si jucarii)... e naucitor si pentru mine si toate variabilele astea sunt prea greu de controlat. Iar cu tehnologia moderna deja mi-a cerut sa-l sunam pe Mos sa-i explice el direct cam ce isi doreste - ok, asta e simplu, i-am explicat ca nu ii stie nimeni nr de telefon, altfel l-ar suna toti copiii si toata ziua ar sta la telefon in loc sa isi faca treaba cu listele si jucariile... dar apar intrebari pe care noi nu le puneam, e o provocare si asta :D.

Nu mai spun ca la noi intra in discutie si "Ingerasul", ca la jumatate din familie cadourile vin de la Mos Craciun si la jumatatea cealalta le aduce Ingerasul. E ametit complet, ultima data mi-a explicat ca el asteapta cadouri de la Mos Nicolae, Mos Craciun si Ingeras - trei randuri de cadouri, vai mie, trebuie sa insist cum ca Mos Craciun e tot una cu Ingerasul, mama.

Si nu prea mai e nimic magic in cadouri - sunt fix marcile de la magazinul din colt, ce chestie, Mosul asta cumpara si el din supermarketul asta! Nu mai e ca atunci cand  vedeam portocale si banane doar la ocazii speciale iar asta facea din Craciun un eveniment deosebit. Sau cand cereai "un cal de jucarie" (fara marca sau alte detalii) si primeai unul minunat, cum nu mai vazusesi in veci in magazinele din oras, dotate cu papusi aradeanca si inca vreo trei chestii de plastic, nu ca acum cand ceri "a saptea figurina din seria Lego, colectia Heroes".

E tot mai greu de intretinut misterul asta. Ar trebui sa fie fun, magie, bucuria de a darui si placerea de a face cuiva o surpriza... nu sa ma chinui sa tin in picioare decorul scenetei de Craciun si sa tot carpesc mitul pe la colturi...

17 December 2013

Montessori

De ce cred eu in Montessori:

- un articol fain-fain aici
- esentialul aici

Cam asa:

 

16 December 2013

Back to the Future





Aaaaaa, la Skid Row e cu 18, pardon, la mine e cu 22 :D. cel putin asa zice testul asta, test care m-a mai informat ca "most people's mental age is 5 years older". Trust me, depaseste cu muuuult cifra de 5, sunta alta generatie, mai puneti, mai puneti, adica...22 de ani, facultate si masterat, vreo 10 ani de work dupa, doi copii, unul de aproape 5 ani - huh, cand nene? 

Whatever.  Cel mai mult mi-a placut ca ma intreaba daca imi vine sa cant singura: pai cum sa nu? :D So, sunt tinerica rau in spirit, ah, ah, ce de bancuri se pot face aici, da' nu, o sa zic doar ca mi-s fresh si happy, hai un cantecel sa mai cantam! (oare trebuia sa pun melodia aia cu Voltaj, cu 20 de ani???)

13 December 2013

My song for today - the X Factor way :D

Mi-a luat... nu spun cati ani ca sa ma prind care e "genul meu". Stiti voi... alea cu "e brunet, e blond, are ochi caprui" etc. N-am stiut in viata mea, nu m-a interesat, daca la alte persoane pot sa pun degetul pe rana si sa zic "e fix genul tau", la mine nu sunt in stare sa trag o concluzie.

Sau nu eram, ca am senzatia ca m-am dumirit brusc. Adica... am fost fan Guns N'Roses la viata mea (inca mai sunt :D). Axl Rose sedea frumos in postere pe peretii camerei mele. Eh, doar unul am zis eu, doar ca acum m-am trezit holbandu-ma la X Factor la un kind of  Axl Rose si cred ca e cazul sa trag linia si sa zic: "mda, cam asta e genul meu".

Deci da, iata-ma superficiala si adolescentina: impresionata de Alex Mataev care arata bine, canta cu feeling fix genul meu de piese, atitudine de rocker (putin prea sensibil cand vorbeste, I agree, dar bon, nu am discutat cu el, nu ma pronunt in privinta personalitatii), exact cum trebuie imbracat, damn'.

Acum sa nu ma intelegeti gresit, omul imi e drag, dar de castigat eu zic totusi ca Florin Ristei e mai bun. Ca voce, show, da, mai bun. Merita sa castige. Si nu, Bu nu intra in discutie, Bu e Bu, nu poate fi comparat cu nimeni :D.

P.S.: anul acesta X Factor e mai bun ca Vocea si Top Chef a urcat fata de Masterchef unde au adus vedete care nu stiu sa gateasca (?).



12 December 2013

Pentru Maria :D

Mandra nu doarme. Ar trebui sa doarma insa nu doarme, nu doarme, nu doarme - ii aud pasii mici pe hol cum tropaie de zor in timp ce eu ma ascund in birou. Lucrez. Sau lucram, mai exact, doar ca m-a intrerupt un curier cu o punga maare verde in care se afla un pachet de scutece absorbante.

Aaa, bon.

De la Farmaciile Dona... care au de acum scutece la preț de hipermarket. Pentru oricine stie cat costa un pachet de scutece si care e diferenta dintre pretul din farmacie si cel de la marile magazine, asta e o veste al naibii de buna. Mai ales daca aveti o farmacie Dona la o distanta "de mers pe jos" :D. Eu am una pe strada, am si card, imi place ca fac diverse lucruri in laboratorul propriu - preparate pe care nu le gasesc chiar peste tot si de care mi s-a intamplat sa am nevoie.

Multumesc si multumesc si echipei din spate (Free Communication) care chiar m-a impresionat. Pentru ca cineva si-a dat silinta sa caute varsta copilului meu si sa aleaga fix marimea de scutece de care are nevoie. Si pentru ca scrisoarea era "cu adresant" si incepea frumos cu "Draga mamica de Maria". Nu, pe fata mea nu o cheama Maria (mai precis o cheama si Maria :D), dar eu nu prea scriu pe blog numele copiilor mei. Asa ca apreciez efortul depus de cineva pentru a cauta numele copilului meu care este foarte-foarte bine ascuns si  niciodata scris complet, cred ca le-am dat ceva batai de cap :D.

11 December 2013

Pishutriile

Cand eram mica asa spuneam la bijuterii - "pishutrii" :D. Acum, cam am fata mandra si cotofana, vad ca atenteaza de zor la averile mele greu stranse, cu pietre grele si relativ valoroase, frumoase, cu ape si sclipiri in lumina soarelui dar... ale mele, mama! Asa ca i-am cumparat zdranganele sclipitoare, roz, translucide - bratari de copila. Si le insira tacticoasa pe brat, isi mai trage si o bluza peste cap (doar peste cap, ca bratele nu stie sa si le bage), isi mai tranteste si un colant/dres (ce ii pica in mana) in jurul gatului, pe post de fular, si pleaca la plimbare, Coana Manda prin casa. Uneori mai pride si cate o caciula. Sau macar un pantalon, tot aia e. Daca mai nimereste si bocancii mei sau macar papucii fratelui mai mare, aspectul de zuza e definitivat.

Azi ne-am jucat cu catelul de plus. E febletea ei, inhatat din Ikea si carat in brate tot magazinul, nu i-a mai dat drumul. L-am luat acasa, ce sa facem, acum  armata noastra de plusuri s-a completat cu un catel, dar bon, il iubeste domnisoara. Iubire mare, zic. Totul pana cand m-am gandit sa ii pun bratarile catelusului, in joaca - s-a uitat luung la el, s-a dus la raft si a luat cutia in care tinem zdranganelele si mi-a facut semn sa le scot pe toate si sa le pun la locul lor, in cutie. Cotofana isi vroia inapoi comorile, se pare ca nu e dispusa sa le imparta. Nici macar cu un catel de plus...

10 December 2013

Dar din dar...

Zilele acestea incerc sa-i explic piticului de ce ne aduce Mos Craciun daruri. Dincolo de raspunsurile alambicate la replici de genul "eu vreau sa-l sun pe Mos Craciun si sa-i explic (personal) ce imi doresc" (damn', m-a blocat nitel cu asta), vreau sa-i povestesc despre faptul ca ne aminteste de bucuria de a darui. De a ne ajuta. De a face cadouri cu drag, din suflet, doar pentru a ii aduce un zambet pe buze celuilalt, de a ii vedea fata imbujorandu-se a incantare. Imi doresc ca el sa inteleaga ca si aceasta anticipare a bucuriei cuiva e pretioasa, poate cea mai pretioasa. Imi doresc ca noi toti sa ne aducem aminte de acest lucru, asa ca iata lista mea de sugestii privitor la "cum poti face o fapta buna", proiecte cu suflet, pentru oameni cu suflet, oameni frumosi:

- Shoebox - cadoul din cutia de pantofi (pentru copii orfani, intre 2 si 18 ani)
Se ia o cutie de pantofi, se imbraca in haine festive (hartie de ambalaj lucioasa si fosnitoare) si se umple cu lucuri mici, dar care sa aduca bucurie si apoi se duce la unul din centrele Shoebox. Puteti pune in cutie tot ce intra, ce vreti si ce credeti ca ii trebuie unui copil de varsta si sexul pentru care doriti sa oferiti ceva:
    • dulciuri (ex.ciocolata, biscuiti, napolitane), dar NU ceva perisabil (ex.banane, portocale, iaurt)
    • articole scolare: caiete de scris, creioane colorate, un ghiozdan, un penar sau orice altceva
    • jucarii potrivite pentru varsta si sexul copilului
    • produse de igiena personala: perie si pasta de dinti, sapun, sampon, gel de dus, absorbante (in fiecare an am observat ca fetele aveau mare nevoie de asa ceva)
    • o felicitare de Craciun pe care sa scrii citeva rinduri pentru copilul care va primi cutia de la tine (esti liber sa pui datele tale de contact si sa pastrati legatura si pe viitor)
    • articole de imbracaminte: un fular, caciula, ciorapi grosi, manusi sau orice altceva de acest fel, nou sau purtat dar care sa arate bine, sa nu fie rupt, patat sau deteriorat
    • poate o lumanare parfumata care sa le aminteasca si lor de mireasma Craciunului, insa fara chibrituri, nu cumva copiii sa faca vreo isprava… Lumanarea nu trebuie sa fie neaparat ceva “fancy”, ci una “folosibila” (multi dintre ei NU au nici macar curent electric)
    • orice alt cadou de care stiti ca s-ar bucura copiii vostri sau de care v-ati fi bucurat voi daca erati in locul lor

- Bursa de fericire - platforma online de strângere de fonduri pentru dotarea secţiilor de oncologie din spitalele româneşti
Cumperi actiuni, te oferi voluntar, redirectionezi 2% (sau convingi o companie sa-si redirectioneze din impozitul pe profit :D - legea permite acum acest lucru)... ai trei variante pentru a ajuta. Si totul este transparent: stii cat donezi, urmaresti traseul banilor, stadiile proiectului şi vezi concret unde ajung banii donati, care contribuie la salvarea de vieti. Ce mi se pare mie important: ca se dezvolta o infrastructura care poate ajuta nenumarati pacienti mai apoi.

- Ajuta un bunic - o idee tare frumoasa si nu asa de greu de pus in aplicare
O suma aparent infima (pentru unii dintre noi), o supa calda, o vorba buna pentru niste bunici nedrept uitati de lume. E un proiect deschis, aproape orice se poate face pentru a aduce putina fericire.

Si mai intrati si pe blogul Mariei Coman. E un om care strange munti de lucruri si mobilizeaza energii pozitive. Stiu ce spun, am dus si eu haine, ba colo, ba colo, inspirata de discutiile cu ea. Intrati pe blogul ei, mereu posteaza despre cazuri in care e nevoie de ajutorul nostru. Sau cititi aici despre proiectele propuse de Nicoleta Tintea, un om pe care eu il apreciez enorm.

06 December 2013

Micul meu artist


Un perete, ceva vopsea speciala, creta, magneti si un copil creativ. Al meu :D.

Copilul meu care luni a sarit cumva prost la gradi si de atunci are laba piciorului umflata. Nu, nu glezna, partea superioara a labei. Intai am zis ca nu e nimic, am dat cu crema, trece, insa cum miercuri tot mai era umflat, am mers la doctor. Intindere de ligamente, odihna la pat, stat cu piciorul intins... 3-4 zile. Right: sa stea cuminte, intins. Dupa o zi intreaga de "mai mult in pat decat pe jos" pentru ca am stat ca vulturul dupa el, am ajuns la compromisul de mai sus :-).

Si tare imi place ce face si cum face. E pasionat si absorbit in intregime de desenul lui (s-a intrerupt doar ca sa imi mai ceara creta) ii vin tot felul de idei, e pasionat, e un deliciu sa-l urmaresti si mai ales sa vezi ce iese. Imi place ideea, imi plac tusele in mai multe directii, culorile, combinatia cu magneti, masina lasata culoarea fundalului... imi place mult :D.

05 December 2013

In my secret life...

Am dat intamplator peste cutia cu materialele din facultate. Am insirat o parte pe birou, minunandu-ma. Parca descoperisem o capsula a timpului, mirosul, petele de pe capac, hartia de protectie usor sifonata... totul ramasese intact :D. Intr-o alta viata cam asta era cotidianul meu:


In viata de acum carpesc pantalonii copilului, prima mea activitate de acest tip :D:


Mi-e dor de vremurile acelea, era frumos, e o parte din mine. Nu ca privesc prima poza cu regret, nu, nu simt ca am facut un pas in spate, nu simt maternitatea ca pe o povara ci ca pe o evolutie fireasca. Mi-e bine cu mine asa cum sunt acum, imi e drag ce fac. Eu sunt happy pe bucatica mea de tarla, cu copii, miros de prajitura in cuptor si pantaloni carpiti, mie asta imi aduce bucurie, la fel cum ma bucur sa citesc (devorez?) carti, sa lucrez in continuare (nu, nu am stare), sa conduc, sa vad, sa cercetez, sa ma bucur de timp/ liniste si ce ma inconjoara si sa descopar ca, uite, pot sa fac si asta si asta si... in fine, sunt ok cu mine, dupa cum spuneam. Si o sa vina si timpul creioanelor inapoi, candva. O sa vina si timpul cursurilor pe care imi doresc sa le fac. Sunt sigura. A nu se intelege ca fac aici elogiul maternitatii, departe de mine gandul ca nu se poate si fara copii in viata. Se poate si e ok. Ce nu e ok e sa il faci fara sa ti-l doresti, pe asta n-o mai inteleg intr-o epoca plina de solutii, insa sa decizi firesc cum ca viata ta ar trebui sa includa doar un iubit si un catel sau doar o planta ori nici macar aia... e la fel de valabil ca decizia mea de a avea copii. Ce nu e ok sa desconsideri pe cineva pentru ca a facut o alta alegere decat tine. Fericirea fiecaruia ia diferite forme, poate ca nu o inteleg dar de respectat o respect si apreciez mereu persoanele care reusesc sa isi dea seama ce vor de la viata si au puterea sa isi construiasca lumea lor frumoasa, asa cum o vad ei. E mare lucru sa iti gasesti calea in viata asta nebuna.

Asta legat de articolul acesta care a circulat online destul de mult si la care m-am trezit gandindu-ma destul de serios dupa ce l-am citit si nu, imi pare rau, dar desi contine o tona de adevaruri eu tot nu sunt de acord cu el.Te casatoresti pentru tine si pentru el. Nu pentru mama, tatal, fratele sau catelul tau sau pentru mama, tatal, fratele sau catelul lui, ci pentru tine si ce iti doresti si simti ca poti deveni langa el. Pentru voi doi impreuna, voi doi si copiii pe care eventual i-ati avea, singura alta parte implicata in relatia pe care o numim casatorie care insa nu depinde de hartia cu semnatura de la primarie. Copiii sunt partea importanta pentru ca da, nu sunt ai mei ci imi sunt dati doar o bucata de drum, insa pana cand se vor face suficient de mari, eu si cu el suntem cei care avem responsabilitatea lor. A sigurantei, integritatii, bunastarii si tot asa. Noi doi devenim oglinzi, modele si lumea pe care ne-o contruim noua devine si lumea lor, reperul lor, iar asta e poate cel mai important. Te casatoresti pentru tine, pentru el si pentru copiii care ar fi sa vina, pentru ca alegi un drum, o viata, un stil de viata si te implici , ti-l formezi impreuna cu el, ti-l insusesti. Il faci sa fie al tau. Si al lui. Al vostru.

Nu, nu m-a suparat nimeni. Nici deprimata nu sunt. Am divagat doar nitel, pornind de la sertarul cu creioane colorate care da, ma asteapta cuminti sa ma intorc la ele - dupa atatia ani tot nu le-am aruncat sau dat copiilor, stiu ca pot sa imi iau altele oricand, insa acestea au o valoare speciala. Si va veni si vremea lor, sigur ca da.

04 December 2013

Diva in devenire


Vocabularul piticotului era super amuzant: cateva "cuvinte", mai multe intelesuri - sa stim o treaba, sa ne simplificam viata. Cuvinte inventate, insa, stalcite si amestecate.

Dansa a dus trasenia un pas mai departe, invatand fix doua cuvinte, da' taman pe alea bune: "mama" si "caca". Are o voce usor nazala si cuvintele sunt rostite toate clar si ferm, cu mutrita aia serioasa si buzele rotunjite a mirare. Altfel, de vorbit vorbeste de te doare capul. Toata ziua turuie ticatica, taca taca, mmmm daidai... dar astea sunt singurele "cuvinte" cu sens, repetate constant si in contexte potrivite. Drept pentru care lucrurile sunt clare, problemele se transeaza simplu, ce atatea batai de cap cu vocabularul asta?

Toata lumea e "mama". Inclusiv tata. Vrea sa-l strige pe tati? "ma-ma!", raspicat. Eu sunt tati, insista respectivul, silabisindu-si doct numele in limba lui. "Mama!", insista darz capsorul carliontat :D, ce sa te intelegi cu el? Buna e "mama", Lidia e "mama", Lili e "mama"... lucrurile sunt simple in universul ei. Iar cei care nu sunt bagati la categoria "mama" nu exista pentru ea. Scurt. Diva capoasa cu o lume intreaga de servitori in jurul ei.

Cand situatia e nasoala, e "caca". Nu-i convine ceva? "caca". E nedumerita, nu-i sigura pe ceva? "caca". Ii pun o minunatie de tutu pe ea: se uita mirata in jos, descopera cu nu isi mai vede picioarele, face cativa pasi cu fusta infoiata unduindu-se in jurul ei, pipaie usor nemultumita volanele si decide scurt: "caca!". Iesim afara, bate vantul, rece, nu-i place... o pala mai puternica o face sa se napusteasca rapid in bratele mele, de unde bine adapostita ridica nasul in vant si decreteaza: "caca"! La lift, gaura dintre acesta si etaj o nedumereste - se apropie tematoare, ii da tarcoale si insista: "caca". Da, mama, hai incoace, nu e nimic grav, e doar zona de trecere bla bla zic eu. "caca", nu se da ea batuta. Daca face, hmmm... caca... duce mana la scutec si ne spune: "caca". Cu atatea "caca" in jur mai luam insa si noi plasa si ne napustim sa o schimbam cand diva doar isi declara dispretul regal fata de cine -mai-stie-ce.

Iar cand nu-i convine ceva (major-major), trece la maraieli si jelanii teatrale. Tragedia e mare si o traieste cu intensitate. Bate din piciorusele alea mici, se prabuseste la pamant demonstrativ, suntem intr-o adevarata drama, clasicii rusi suspina, domnisoara e o diva.

02 December 2013

Marea debarcare

La 6 dimineata cei doi generali pregateau atacul... Problema cand ai doi copii (si nu doar unul) este ca nu mai ai superioritate numerica. Piticii sunt la egalitate, ba chiar daca incep sa urle si sa se zbata, situatia se pierde usor de sub control.

Planul era simplu: ii trezim rapid si, inainte sa apuce sa intrebe de mancare sau apa, ii imbracam si ii suim in masina. Intai intru eu cu el, apoi tu cu tu cu ea, ii dam ei de mancare, lui o masinuta, ciocolata si o medalie, il ducem pe el la gradi, ne lasi pe noi acasa. Scurt, simplu, eficient.

Mancare, scutece, jucarii - in geanta. Lista cu ce vrem - in buzunar.

Analize de sange pentru amandoi copiii. Recoltare.

In realitate, cand sa trezim diabolic trupele nestiutoare si inocente, primul obstacol a fost pitica ce dormea pe jumatate ascunsa sub perna. Adorabila. Apoi fetisoara ei adormita si confuza, sa-ti franga inima si nu alta. Si cel mic cu nenumaratele lui intrebari despre doctor si... groaznic!!!... injectii.  Intr-un moment de ameteala, Bu s-a pierdut si s-a napustit cu el la baie si l-a spalat pe dinti. Oroare: sdio exudat faringian!! Prima infrangere. Autogol. Ne-am imbarbatat tacit si am purces la drum: one down, dar mai erau atatea pe lista, macar pe alea sa le bifam.

Am intrat eu cu el. L-am timut in brate, am vorbit, s-a uitat curios cum ii ia sange desi eu (eu!!!) nu ma simteam in stare sa ma uit. N-a plans, a fost grozav de curajos, desi in camera de alaturi un baietel urla de mama focului. A primit si un creion de la doamna asistenta si bon, s-a dat lovit pe restul diminetii - ca el nu poate misca mana dreapta pentru ca "ma doare, mami". Ah, bon, norocul meu ca e stangaci, altfel, zau, nu stiu cum manca ciocolata aia... :P (a trebui sa-l sui si sa-l cobor din masina).

Bine, pana aici e bine.

A urmat ea, cu tati. Noi asteptam in hol. Am auzit-o urland, ii distingeam clar plansetul prin tot corul ala de vaicareli din alte cabinete. Ii stiu plansul si ma durea tot corpul de supararea ei, ma simtem neputincioasa pentru ca nici macar nu aveam cum sa intru sa fiu acolo cu ea.. Si urla atat de tare... zdranganea cladirea. Si-a dat drumul la tot volumul, full power: suparare, durere, nemultumire - erau toate acolo. Bu mi-a spus ca nu vroia sa tina mana si pace, a fost crunt - iar mutrita ei cand a iesit, pfff. - isi mai aducea aminte si mai tragea cate un planset sfasaietor, intre doua guri de lapte.

Dar le-am facut. Analizele. Nu stim insa cine a castigat meciul. Ne chinuie niste sentimente de vinovatie suspecte. Si ne-a ajuns, nu mai vrem prea curand. Probabil ca e remiza.
There was an error in this gadget