25 August 2009

August diabolic

Luna aceasta m-a terminat. Nu ca am avut aventuri, ca noi aventuri avem in mod curent, deja ne-am obisnuit cu ideea... ci am avut intamplari de banc prost, una dupa alta, pleiada. Sa ma explic:

- inundatie in baie. Nu de orice fel, ci din cea pacatoasa: o teava sparta in pardoseala vecinului, noi in concediu... a tot picurat pana cand am ajuns noi acasa... intr-o veselie... Si ma uit eu mai bine la ceea ce credeam ca este zidul propriu-zis, iesind de sub vopseaua udata: "mmmmmmmmm, Bu, ce sunt petele alea???? Avem cumva mucegai???". Mda, avem mucegai in baie. Ooooooooo, happy me...

- odrasla familiei, proaspat descutecata si curatata, lasata sa se zbantuie in fundul gol, mosmondea linistita o zdranganea pe salteluta ei de joaca. Alaturi, in poza idilica de famile fericita, Bu manca cereale si eu ma uitam la tv. Copilul ne zambea frumos, i-am zambit si noi incantati, ne-am privit cu caldura si bucurie unul pe celalalt, ca vai ce bebe frumos si cuminte avem, ce mai, aerul era plin de iubire... pana cand a inceput sa miroasa ceva ciudat in toata iubirea aia... asa ca m-am uitat mai bine cum se distra odrasla: facuse caca si era ocupat sa scufunde o jucarie in el... Am tipat brusc, inhatat producatorul de arome si tusti la chiuveta unde Bu si cu mine l-am curatat bine-bine si ne-am chinuit sa ne mai stergem si pe noi pe unde ne atingea odrasla agitata. Decid sa nu mai infas copilul, ca tot a facut... si tati pleaca sa il puna in patut... Dupa cinci minute se intoarce Bu, razand manzeste: a facut pipi in pat :-)). ???? Faci misto de mine??? Nope, se uita la mine si facea pipi, zice Bu...

- bag eu, vioaie, ceva rufe la spalat. Chestie banala?? Mda, numai ca nu stiu cum/ ce am facut insa cand am deschis cuva si am inceput sa le scot... stupoare...: una bucata carpa mov (fosta alba); una bucata lenjerie intima personala mov cu danteluta alba (fosta alba cu danteluta); una bucata costumas copil mov cu dungi rosii si albastre, plus un soare galben (fost alb cu decoratiunile colorate de mai sus); una bucata carpa mov cu albastru (fosta alb cu albastru) si, piesa de rezistenta, una bucata marsupiu copil (Chicco) grena cu captuseala mov (fosta alba):D... Peste doua zile, aud din hol vocea lui Bu usor nedumerita: "Tzumpi, da' de ce e marsupiul nostru cu mov???"

- proaspat intoarsa din concediu dau in cea mai mare depresie de dupa sarcina. Imi esuasera toate corabiile (nici acum nu s-au urnit de tot, dar well...). Disperata sa ies din casa, inhat copilul din dotare, plus o prietena cu odorul propriu (aproape doi ani), cocot carucioare, odrasle si bagaje in masina si navighez prin trafic catre Baneasa, zona comerciala. Acolo debarc 2 carucioare, doi copii si ce mai gasesc prin masina si purcedem asa... la plimbare prin magazine. Pana cand dau sa-mi cumpar un tricou (terapia prin shopping este cea mai buna) si nu, nu-mi gasesc portofelul. Nope, nu era in geanta. Cel putin nu in geanta cu care eram la mine... si aveam eu o banuiala ca poate l-am uitat in cealalta geanta (chestie pe care nu o fac never ever), insa eram la mama naibii, cu tot circul dupa mine si piticotul deja incepea sa se agite de foame... Evident ca taman in ziua aceea, Doina, singura persoana care ma putea ajuta verificand geanta mea de acasa, nici macar nu a raspuns la telefon, desi am sunat ca disperata de 7 ori pe putin... Da, s-a dovedit ca portofelul era asaca, insa ziua mea s-a dat peste cap...

- vine mama lui Bu in vizita. Ok, toate bune si frumoase, pana vineri cand pac, ramanem fara curent. Eu, ea si copilul, trei huhurezi intr-o casa fara curent. Am stat cateva ore bune, in caldura, fara aer conditionat, asteptand sa dea drumul la curent... pana cand soacra mea a iesit in holul blocului si s-a intors confuza: "da' afara e lumina...". "Pe bune??? Pe hol e lumina???? Si noi de ce nu avem???". Long story short, dupa ceva telefoane disperate am ajuns la concluzia ca ne sarise siguranta de la apartament. Adica nu cea de la tabloul din casa, ci cea care are un tablou pe undeva prin bloc. De care nici nu stiam ca exista. Si habar nu aveam unde era... Insa acum stiu! Acum stiu multe lucruri: ca sunt muuulte tablouri in bloc; ca nu, numerele apartamentelor nu sunt trecute langa toate sigurantele si ca nu, al meu nu era trecut. Si ca da, poti sa urci de multe ori de la un etaj la altul tot cautand si da, o metoda buna (desi neortodoxa) de a iti gasi propria siguranta este sa lasi cate un apartament in bezna, pe rand (pai da' ce, doar eu????). Iar un vecin bun e mare noroc la casa omului, mai ales cand are rabdarea de a umbla cu tine si iti mai si imprumuta o siguranta de la el. Noroc ca era din cea cu buton, ca dupa aceea mi-a sarit curentul cam din ora in ora, de ajunsesem sa fac ture sus-jos pe scari si sa stam doar cu cate un aparat electric pornit: ba masina de spalat, ba aerul conditionat, poate si fierul de calcat... dupa gust... Asta probabil din cauza ca siguranta primita e mai mica decat ce ne trebuie noua, nu stiu sa spun exact pentru ca 1. nu, inca nu am inlocuit-o (e greu sa gasesti o siguranta fuzibila zilele astea) si 2. nu, nu se poate citi pe ea de care e pentru ca este plina de vopsea de cand a zugravit amabilul meu vecin... Pam- pam :D...

- cu siguranta sarita (doar la apartament, inca nu si la cap :D), primim si vestea ca liftul e in renovare. Si nu merge decat pe bucatele. Adica daca vrei sa iesi din casa e posibil sa nu mai ai cum sa te intorci. Cool. Iar in weekend il opresc. Eu stau sus, suficient de sus cat sa imi fie greu cu un copil si un carut, asa ca, desi aveam treaba in Bucuresti, ne-am mobilizat si am plecat la munte.

- iar la munte barbatii s-au decis sa isi spele masinile. Bu ia buretele, se umpe de clabuc si face un gest scurt, firesc, de scuturare a mainii... Yep, right, ce e firesc in viata mea lately??? Mana uda, miscarea mainii ii imprima viteza, bref... ii zboara verigheta de pe deget. Undeva in iarba. Urmarea a fost ca 7 (sapte!!!) oameni au cautat cu insistenta nefericitul ala de inel, ba in patru labe, ba dand cu masina de tuns si rasfirand apoi iarba taiata, ba cu grebla... si verigheta nu a aparut. Nu stim unde este, nu am gasit-o nici pana acum, a trebuit sa plecam de la munte si nu imi pot imagina unde a aterizat... Sigur e undeva acolo pentru ca o avea cu o zi inainte. Am rascolit toata casa, doar- doar... dar nimic. Inca nu imi vine sa cred ca s-a pierdut, ca Bu nu mai are verigheta. Valoarea sentimentala o face aproape de neinlocuit, iar ea a mai si fost cumparata din Egipt- facuta la comanda, dupa modelul nostru unicat...

2 comments:

mariamirabela said...

Zu, numai tie ti se puteau intampla toate astea! Daca nu as fi stiut pe ce blog citesc si m-ai fi intrebat apoi, as fi spus fara sa ezit ca este vorba de al tau!

Terapia prin shopping este buna, dar nu exagera! Eu ma vindec cam ciudat: daca pana acum imi lasam banii la Mango, Zara si altele asemenea, acum intru rapid in ele, dau o tura si ma opresc la Zara baby, la Mothercare sau Z, sau la M&S baby. Si nu-mi convine, pe bune!

Zu said...

Daca imi povestea cineva tot ce mi se intampla mie ziceam ca ma ia de fraiera si ma abureste :D. Well, e clar ca pe Bu l-am cautat cu un fix in gand si incep sa cred ca si familia mi-am gasit-o tot dupa principiul asta cu "sa nu ma plictisesc", ca doar eu sunt ultima venita pe lume- probabil ca i-am studiat bine inainte, sa vad daca vor corespunde cerintelor mele :-))...

Si nu, in magazine de copii nu mai intru, sunt un mare NO No, am atatea hainute, sa ma satur... doar ca pic la targurile de copii si la raioanele de jucarii :D.