28 September 2011

Bu, Zu si argintul

Bu zugraveste. Miracolul se implineste: in sfarsit domnul sot a decis sa acopere inesteticele gauri lasate de traseul electric tablou-cuptor ce ne presara gratios holul, dandu-i un aer chic-industial :D. Asa se face ca intr-o zi s-a prabusit pe taburetul aferent canapelei pe care stateam cuibarita cu zenul personal foarte prezent si m-a informat abrupt ca a luat materialele pentru reparatii. O, foarte bine, zic eu linistita. Daaa, am luat si aia si aia si aia si uite asa si invers (nu ma intrebati ce a spus, sunt blonda, nu retin genul asta de informatii). Foarte bine, declar eu multumita, usor nedumerita de elanul lui muncitoresc ce imi cam zbarnaia zenul molesit.

Vazand ca nu prea are cu cine discuta, Bu da sa plece, dar in pragul camerei se intoarce trimufator si lanseaza informatia bomba, menita sa-mi ridice entuziasmul la cote maxime:
- Si am luat si vopsea cu argint!

...

Pauza. Clipit albastru din partea mea (stiti voi, ca aia din desene animate, cand dau prim plan pe niste ochi confuzati si se aude doar sunetul de clipit) si scotocit frenetic prin minte: wtf? ce naiba e aia vopsea cu argint? suntem nababi? e argintie? ce naiba face?

...

Cred ca privirea mea spunea multe si era evident ca nu percutez, asa ca Bu a detaliato-declamat (culmea, in continuare plin de elan): E cu ioni de argint! Distruge microbii, mucegaiul! O sa dau cu ea si in hol si in baie! si rasucindu-se pe calcaie a plecat incantat in cealalta camera.

Ah, bon.

Revolutie nene, vad ca ataca mai multe camere. Si le loveste frontal, cu vopseaua cu ioni de argint in moalele capului.

Chestia asta cu gradinita ne afecteaza in mai multe moduri decat credeam.

26 September 2011

De ce am renuntat la Gradinita Disney

Dupa cum am mai spus, schimbam gradinita. De ce o schimbam, eh, asta este alta poveste, pe care va rog sa o cititi si sa o dati mai departe, in toate zarile, sa afle cat mai multa lume si sa nu mai treaca pe la Gradinita Disney din Bucuresti. Acolo a fost inscris copilul meu, la Gradinita Disney din sectorul 2.

Dupa ce am cautat cu grija cea mai potrivita gradinita (fraiera de mine!!!), am analizat totul pe toate partile, m-am stresat cum se va integra, m-am bucurat de progresele pe care le facea si chiar ma bucuram ca in sfarsit incepeau sa se lege lucrurile (am fost o mama stresata la partea asta cu gradinta), am descoperit ca am fost mintita cu nepasare... La Gradinita Disney in dormitorul copiilor miroase ca intr-o pivnita veche, statuta si umeda. Igrasie? Nu sunt experta in domeniu, sa spun cu mana pe inima ca aia e fix igrasie, nu stiu definitia “tehnica” a igrasei, sa vad daca se incadreaza in descriere, insa stiu sigur ca e un aer imbacsit, prafuit si plin de umezeala, cu haine jilave si perne imputite. Am decis sa las institutiile statului sa decida ce si cum, ei sunt mai in masura sa traga niste concluzii si pot lua masurile potrivite, asa ca am facut reclamatie la Protectia Consumatorului, Dsp Bucuresti (fostul Sanepid), A.R.A.C.I.P. (se ocupa de acreditarea gradinitelor, de la Ministerul Educatiei) si Protectia Copiilor sector 2 - din pacate inca nu am un raspuns final de la niciuna dintre acestea. Insa vreau sa afle cat mai multa lume de aceasta problema, pentru a putea lua o decizie legata de gradinita in cunostinta de cauza, nu vreau sa mai pateasca nimeni ce am patit eu cu cel mic.

La noi a fost aproape un an intreg de boli duse dintr-una in alta: tuse, multa tuse din gat, mai ales la somn de se trezea de cateva ori pe noapte in accese intregi de tuse racaitoare... nas infundat, secretii, batista bebelusului... febra... medicamente peste medicamente bagate in el, de ajunsese sa nu mai vrea sa le ia, se saturase si el, iar picaturile in nas oricum le ura si erau o lupta continua. Acum l-am retras pe cel mic din gradinita de aproape o luna si inca mai tuseste noaptea. Partea buna e ca i s-au dezumflat ganglionii, care erau mai mereu inflamati.

Stiu, toata lumea mi-a spus ca e vorba de imunitate si sunt convinsa ca era si asta si ca o sa mai fie probleme, dar totusi... am inceput sa banuiesc ceva, pentru ca totusi nu mai treceau bolile astea si parca de fiecare data cand il duceam la gradinita iar se imbolnavea, insa uite nu te pricepi, ca parinte, mai ales la primul copil, nu ai habar de o groaza de lucruri si uite cum le inveti, dand cu capul de pragul de sus. Sunt dezamagita, trista si extrem de furioasa. Mi-au ascuns lucruri, dormitorul copiilor e ca o pivnita veche si nu, nu considerau ca au o problema, nu au spus nimic si e vorba de sanatatea unui copil. M-am intrebat cum de nu mi-am dat seama mai devreme, m-am invinovatit, nu stiu... teoretic iarna se da drumul la centrala termica si aceasta usuca aerul, iar eu m-am dus sa vizitez Gradinita Disney in toamna- iarna... iar mai apoi parintii nu umbla oricum prin gradinita pe unde vor ei... dar tot ma simt groaznic. Acum am invatat: era demisol, trebuia sa ma gandesc... si imi vine sa imi dau suturi ca am picat atat de usor in plasa.

Imaginati-va ca va duceti zilnic sa dormiti intr-un beci - cam asa a dormit copilul meu zi de zi!!!

Nu imi vine sa cred ca eu ma chinuiam cu el cu medicamente de imunizare si mers la salina, drumuri intregi, facand eforturi de toate formele si culorile ca sa il pun pe picioare, terminata si eu si sotul si bunicii si toti de atatea boli, atata scos din gradinita si tinut acasa ca sa se refaca... doctorita spunandu-mi ca daca o mai tinem asa riscam sa dam in astm... uitandu-ma la el cum se chinuie, cu raceli peste raceli, febra, tuse aproape incontinuu... un sufletel mic, un baietel de doi ani, cel mai scump lucru pe care il am pe lume, pe care nu stiu cum sa il cresc mai bine si pentru care fac tot ce pot sa ii fie bine si pur si simplu in tot acest timp in Gradinita Disney situatia care putea fi sursa unor probleme de sanatate era musamalizata cu buna stiinta. Incredibil!!! Imi aduc aminte de cate ori am povestit ca e bolnav, sau ca ma duc cu el la salina, poate il mai pun pe picioare, sau cum l-am retras o perioada din gradinita zicand chiar de avertizarea doctoritei cum ca daca nu il tin putin deoparte, sa se refaca, riscam sa dam in astm - iar la Gradinita Disney pur si simplu n-au spus nimic, n-au facut nimic pentru sanatatea lui si a celorlalti copii pe care ii au inscrisi iar asta mi se pare nesimtire crunta, minciuna pe fata.

Sunt extrem de furioasa, pentru ca nu au voie sa faca asta, nu e posibil ca o gradinita particulara, careia eu ii dau bani (destui) sa nu aiba grija de copilul tau, sa te minta in fata, sa nu ii ofere unul dintre cele mai elementare lucruri pe care trebuie sa-l furnizeze: protectie, ingrijire, atentie - un mediu sanatos in care sa stea!!! Eu inteleg ca gradinitele sunt si ele afaceri, dar nu unele facute cu cinism crunt!!! Sunt suflete mici, inocente, fiinte in formare, care nu se pot plange si nu pot protesta, tu ar trebui sa ii protejezi in lipsa parintilor - cum poti sa ai inima sa le faci asa ceva???

Cumva nu imi vine sa cred ca sunt oameni care pot merge atat de jos, pana la meschinarii de acest tip - eu le incredintez copilul meu, un pitic de doi ani si ei isi bat joc de el. Ok, ca nu pot pune toate problemele de sanatate avute de copil pe seama acestei situatii, ca nu pot sa bat in cuie cuvantul igrasie referitor la dormitorul acela imbacsit... nici nu trebuie, pur si simplu NU aveau voie sa faca asta, NU ii poti face asta unui om, unui copil, Nu poti sa imi iei bani ca sa imi ti copilul in conditiile astea, NU poti sa ma minti in fata!!!! E gresit, de mii de ori gresit!!!

Asa ca scriu aici ca sa afle toata lumea ce am patit eu, pentru ca nu vreau ca alti parinti sa treaca prin asta cu copiii lor sau sa simta ce am simtit eu in prima saptamana cand am aflat (cand pur si simplu am vrut sa sfasai tot ce am intalnit in cale) - da, copilul meu nu va mai merge la aceasta gradinita, insa e vorba si de alti copii care sunt inscrisi sau s-ar putea inscrie la Gradinita Disney si ei au dreptul sa stie. De aceea va rog sa spuneti asta mai departe, sa afle cat mai multa lume: Gradinita Disney e un mare NU! Sanatatea copiilor vostri nu reprezinta o prioritate pentru ei si considera ca e ok sa va ascunda lucruri!

P.S. Multumesc din suflet Maria pentru sustinere! M-a ajutat cu sfaturi, telefoane si sprijin inca de cand am aflat si am decis sa nu las lucrurile asa. Si multumesc tuturor celor care au preluat articolul (thx, Arhi, Bogdana, Sabina, Oana, Mariamirabela, Radda, Laura), i-au dat share pe Facebook sau l-au promovat cine mai stie cum :D. Multumesc pentru ca ma ajutati sa spread the word - am apelat la puterea netului, a mamelor :D si a boggerilor pentru ca nu se poate sa fim mereu calcati in picioare, e nevoie sa ne mobilizam si sa ne mai cerem si drepturile.

19 September 2011

Supravietuiesc



Adele - Rolling in the deep. Mare hit candva pe la radio, still very nice, imi place mult cum "creste" iar vocea ei merge perfect.

Stiu ca am lipsit mult de pe aici si s-a cam prafuit situatia (si s-a umplut de clipuri??? urasc blogurile cu multe filmulete si nimic altceva), dar, da, inca mai traiesc. Supravietuiesc. Sincer, asta e cuvantul: supravietuiesc. Am senzatia ca asta am facut mai tot anul asta, parca sunt intr-o goana constanta dupa un tren care insista sa fuga inaintea mea. Nu eu controlez situatia, ea ma duce pe mine si sentimentul acut este ca nu am facut nimic, doar ca am reusit sa trec si de ziua asta, si de asta, si de asta... sa supravietuiesc. Copilul e bolnav, supravietuiesc, ma intorc la job, supravietuiesc, gauresc peretii, supravietuiesc, vacanta mea se da peste cap, supravietuiesc, jobul meu se complica dramatic cu bonus un program nou de invatat, supravietuiesc, casa mea o ia razna, supravietuiesc, ma lovesc depresii, supravietuiesc, ma simt tradata, supravietuiesc, sunt dezamagita, supravietuiesc, copilul descopera crizele de tantum, supravietuiesc, fac si desfac bagaje, supravietuiesc, spal si strang lucruri, supravietuiesc, proiectele mele se suprapun cu diferite urgente majore, supravietuiesc, caut gradinita, supravietuiesc, ma apuca vionovatiile de mama, supravietuiesc, scoatem multi bani din buzunar, supravietuiesc, ma dau si eu cu fundul de pamant, supravietuiesc, sotul lucreaza mult, supravietuiesc, diverse persoane ma calca pe nervi, supravietuiesc, imi vine sa urlu, supravietuiesc, fac piata, supravietuiesc, nu merge liftul trei zile la rand, supravietuiesc, trecem la olita, supravietuiesc, computerul se buseste de cateva ori la rand si mereu in momente critice, supravietuiesc, uit (???) sa platesc facturi, supravietuiesc, ne panicam si ne agitam, supravietuiesc, ajung o peltea emotiva, plang mult (eu!??), supravietuiesc, nu dorm destul, supravietuiesc, vestile bulversante se tin lant... si tot asa, supravietuiesc la fiecare in parte, una cate una, e tot ce pot sa fac.

Si zau daca se poate spune ca mi se intampla ceva special, nimic, astea nu sunt tragedii, sunt cotidian cu un twist de "cam multe care insista sa nu iasa", dar parca prea vin toate tavalug. A nu se intelege ca umblu plansa si nervoasa non stop, dar nici nu pot sa spun ca stau bine cu moralul. Nu ma deranjeaza ce fac, ci faptul ca pe langa asta planurile mele, dorintele, tot ce vroiam sa mai fac (fie ca e vorba de o intalnire de suflet, o reteta de placinta, o piesa de teatru sau un proiect la care tin) este amanat pe termen nedefinit, de la inceputul anului incoace, mereu intervenind o urgenta, o prioritate a altcuiva sau o chestiune de neignorat si iar mai strang putin din dinti, sa trecem si hopul asta si apoi sa vina o perioada mai buna si uite asa am ajuns obosita psihic de nu mai stiu ce zi e, cine sunt, ce naiba fac. Nu vreau si nu sunt genul care sa imi traiesc viata doar ca sa spal rufe si sa platesc facturi, doar "supravietuind" fiecarei zile pe rand... si totusi, de fiecare data cand ma trezesc ma asteapta o lista atat de lunga de "neterminate", ca nu am timp sa ma gandesc la altceva. Vreau sa o iau putin inaintea trenului sau macar sa ajung sa alerg in paralel cu el, nu cu sufletul la gura in urma lui.

Dar imi revin eu. I'll be back! cu o multime de povesti, ca tare s-au mai adunat de spus si facut si imi pun eu viata nitel pe picioare si moralul la inaltime si atunci sa vezi the new me, all happy and shiny :D. Stiu ca nu e asa de rau si ca va trece, pana atunci nu ma vaicaresc ci supravietuiesc...

Keep walking.

14 September 2011

Sunete

1. Stam in pat, e noapte si prin geamul deschis se aud infundat zgomotele strazii, sunt undeva jos si departe, ca doar noi stam la etajul opt si nu avem ferestre la bulevard. N-are a face, copilul aude tot si exclama vioi in penumbra incaperii, intrerupand conversatii sau, mai rau, incercari neizbutite de somn si mai ales de adormit copilul, cu informatii de ultima ora despre traficul de afara. Urechea vigilenta sta la panda si diferentiaza fin autobuzele de tramvaie si masinile de salvare (sau politie) de motociclete si fiecare in parte este semnalat entuziast: A! Nino!, O! A-bu!, Dja!, O-tu-tu, mami!.

2. Melodiile lente, "de sentiment", cantate de doamne cu tremolouri si jelanii acute (frumoase melodii de altfel, din cele de suspinat si tremurat) ii trezesc sentimente profunde, probabil venind din strafundul fiintei lui, caci se isca in el asa... o dorinta de cantare care il face sa se lanseze in lalaieli de nedescris, cumva similare (ma scuzati) cu reactia aceea a cateilor care se pun pe cantat. E pur si simplu adorabil, imi vine sa il mananc tot cand il apuca faza de meloman...

3. De la Buna zicere aflu ca atunci cand Biggy se napusteste afara cu urechile in vant, sa latre si ea in rand cu tot cartierul de patrupede, copilul meu se arunca si el pe urmele ei, sacadand si el vesel: "wow,wow" :D.

11 September 2011

Jurnal de omulet - 2 ani si 7 luni - continuare

Cum omuletul la 2 ani si 7 luni pare sa fie prolific, iar mama lui aeriana, revin cu completari, pana nu uit, ca e pacat sa nu fie jurnalul cat mai detaliat. Asadar, in completarea celor de aici:

Canta. Pe strada in casa, in masina (imi spun bunicii surprinsi), omuletul meu lalaie de mama focului niste "ceva-uri" proprii care mie nu imi suna a nimic si imi par doar niste insiruiri aiurea de sunete. Ma scuzati, stiu ca e puiul meu (=puiul ciorii) si ar trebui sa imi sune a triluri de privighetoare, dar, nope, nu sunt, sunt doar niste "zgomote" nostime foc, pe care el le interpreteaza cu toata seriozitatea, patruns complet de aceasta indeletnicire.

Mananca. Langa noi e un magazin de branzeturi si mezeluri, din cele traditionale ce au impanzit intreg Bucurestiul. Omuletul meu se opreste de fiecare data in usa lui si imi declara incantat: "mnam-mnam", aratand cu degetul catre tejgheaua de branzeturi. Asa ca intram, doua personaje naucitoare, clienti zilnici dar care cer fix 3-4 felii de cascaval, taiate mai groase, ca sa le poate tine omuletul bine in mana... si acesta le papa vesel pe strada, fix cat tine drumul pana acasa.

Cumpara. Cu banuti lui. Eu am un paharel cu maruntis (10 bani, 5 bani...) si omuletul l-a gasit. A insirat banutii pe canapea, i-a descantat/ organizat/ admirat... dupa care a decretat ca mergem sa cumparam lapte. Asa ca la magazin s-au itit de dupa tejghea un capsor simpatic si doua manute mici ce strangeau in degetele cate o moneda nesemnificativa dar inmanata cu mare mandrie nevoie mare vanzatoarei. Evident ca eu am completat suma si, victorie, am cumparat lapte, adica, ma scuzati, omuletul a cumparat lapte!

08 September 2011

Jurnal de omulet - 2 ani si 7 luni

Mie imi place muzica rock. Copilul meu ar trebuie sa guste un Whitesnake melodios, o Metallica mai zbantuita sau poate chiar un Iron Maiden energizant, ca doar a fost la concertele acestor formatii pe cand era in burta mea... si asa si parea sa fie, sau cel putin asta atesta filmarile facute prin casa cu omuletul trantindu-se melodramatic pe jos, pe genunchi (rock star style) sau tropaind febril de pe un picior pe altul intr-o pozitie cracanata (sugerant atitudinea de chitarist pe scena). Mai nou, insa, ma simt intr-un univers rap, pentru omuletul si-a descoperit propria persoana si in loc de Aa'pi se refera la el insusi cu nou gasitul cuvant eu, in varianta lui piticoteasca si cat se poate de rap: "iou"!. Si cum vrea sa faca el orice, toata ziua asta aud: iou, iou, iou, spus ferm, raspicat, sacadat (in timp ce ma impinge deoparte), mai ca ma astept sa aiba si continuarea aferenta iar casa sa-mi rasune de "Iou', man!". What's up?

Eh, si omuletul iou-iou e foooarte slow motion in ultimul timp. Un drum Eminescu-Obor (pana la posta) dureaza frumos doua ore si cuprinde analiza culorilor tuturor masinilor de pe o latura de Mosilor; cereri insistente de mancat la terasa (?); oprirea la trecerea oricarui nino, autobuz, tramvai, ba chiar si motocicleta si semnalarea lor zgomotoasa; impinsul responsabil la un carucior de supermarket de jucarie in care mai adunam, dupa caz, o castana, doua frunze, un covrig, sapca data jos din cap, o revista; hranirea porumbeilor cu covrigi; dorinte fierbinti de a devia traseul pe alte strazi, stradute si mai ales prin pasaje, soldate cu negocieri aprige daca totusi asta ar insemna o intoarcere radicala din drum; dat huta pe o rampa minute in sir; suspinat pe langa orice punga de pufuleti la Mic.ro (si multe magazine de-astea mai sunt in drum)/ chiosc cu biscuiti in vitrina etc; tavalit nitel pe jos, adunat pietricele, eventual decis ca vrea sa mearga in patru labe o bucata buna de drum (!!!); sters insistent cu servetele umede intreg mobilierul din posta; oprit ("ca e obosit/ vrea sa stea sa se uite cum trec autobuzele/ are chef de altceva"), spre disperarea mea fix la o strada de casa pe care deja o vizualizez salvatoare, locul idilic in care am sa ma prabusesc...

Pe langa toate acestea parca este si mai capos si dificil in ultimul timp. Crizele de tantum, cat sunt ele de rare (si sunt rare, dar si in raritatea lor tot se vede o intetire) devin chiar crize si am ajuns sa facem showuri de toata jena pe strada, fie ca tipa din neant, face fix ce ii spun eu sa nu faca sau o ia la fuga in directia opusa. Sunt rare, insa imi ajung pana peste cap. Dupa cum spuneam pe Facebook, dupa o zi care le-a cam depasit pe toate: "De ziua mea mi-a pus capac. A decis ca vrea sa doarma (adica s-a culcat si vroia nani fix acolo) pe treptele unui bloc imputit , sa umble la o cutie electrica de pe strada, sa arunce cu pietricele in orice, sa isi vare mainile intr-o balta si sa picteze cu o pana varata in apa murdara o vitrina, sa fuga fix in directia opusa mie, sa atinga cele mai imputite lucruri pe care le gasea... doua ore a durat cosmarul si iesisem doar sa cumpar lapte. Da, copilul meu era ala linistit...". Bref, mie imi fierbe sangele in vine, mai ca dau in clocot toata in timp ce ma stradui sa vorbesc calm si sa gasesc o noua parghie de negociere, ceva... si sa nu scot flacari pe nari... iar el zambeste smecher. Am scos cartea lui Catherine Dolto - De ce fac copiii crize de furie. S-a uitat foarte atent la poze si l-au impresionat explicatiile mele. Sa vedem cum functioneaza...

Altfel, e iubaret. Pupa si insista sa fie pupat. Rade, topiaie, alearga, sare ca o broasca. Se entuziasmeaza si chiuie de fericire. Intelege impecabil orice ii spun. Mananca, baga in el cu entuziasm in special supe, taietei sa aiba. Cere singur mar. Deschide frigiderul, se uita ce l-ar tenta, glasuieste si apoi inchide usa trantind-o cu zgomot. Pune sinele de la Ikea si face seturi de trenulete pe care le plimba prin toata casa, in timp ce imi expica, doct, ca avioanele si elicopterele zboara pe cer, dar masinile nu, ele merg pe pamant. Iar trenul are nevoie de sine, evident! Adora tractoarele, iubeste sa coloreze si uraste sa-l speli pe gura. In schimb se spala singur pe dinti de n ori pe zi si scupa constiincios apa pe care o bea dintr-o canuta. Se cocoata singur pe scaunel, da drumul la apa la chiuveta si se spala pe maini, dar mai spala si o masinuta, ceva. Daca ii dau un servetel umed se sterge ceremonios pe maini. Apoi curata si podeaua :D.

Recunoaste masinile, toate masinile: a mea, a lui tati, a lui Bunu personala, a lui Bunu de la work... numai la masina noua (si frumoasa foc!) a lui Bro' a declarat scurt ca aia e "Aa'pi titi". Orientat baiat :D. Cat despre Cars... eu m-am saturat pana peste cap de el, omuletul e fascinat si tot neamul meu are cate o masina/ rol in film. Avem: Aa'pi titi (evident ca Fulger :D), tati titi (Bucsa :D), mami titi (Sally, asta era simpla, masina lui Bunu (judecatorul), a Gogoasei (cel mic... Guido) si tot asa, restul le incurs, Bu le stie mai bine.

Pasareasca lui - japoneza pura - este fascinanta, ultima achizitie fiind "ai", cuvant generic ce se aplica la orice situatie de disconfort propriu: supa arde, apa din cada frige, banana e prea rece, totul e ai, mami si frumusetea limbii lui consta tocmai in bogatia de sensuri pe care le acorda unui singur cuvant. Omuletul isi simplifica viata. Mai are un adorabil "eee", spus cu buza de jos lasata si imensa tristete in glas (semn ca cineva plange) si opusul lui, un "hem" din gat, declinat la toate persoanele din casa (Arpi sughita, dar mami nu, nu sughita si nu, nici Buna nu sughita). Lucram la "te rog" - e inca optional.

Ultima luna a adus, treptat, singura, trecerea la olita. Fara stres, fara obligatii - o saptamana la bunici, urmata de incurajari/ laude si neaparat un pupic zgomotos, au facut ca piticul sa prefere sa semnalizeze vehement cand face si apoi sa se laude cu "produsul" finit pe care il ducem ceremonios la WC impreuna, el trage apa, eu spal olita. Musai sa-l pup, iar daca uit cumva mi se opreste in drum si face zgomotos din buze "smack, smack", zgomotul de pupic. Inca mai exersam faza cu "fara pampers pe strada", nu ma grabesc, nu il cert, nu il agit (a facut si la copac, dar s-a si intors acasa cu un mers cracanat si o "placinta" in chilotel). Nostima este ideea lui ca in vasul olitei nu intra mai multe "chestii", motiv pentru care m-am trezit cu un caca pe covor, ca doar olita era deja ocupata cu un pipi facut inainte si neinterceptat la timp de mama abia trezita, fantoma nauca prin casa... (ok, surpriza nu a fost asa placuta :D).

Trusa mea de doctor si exersarile indelungi par sa fi meritat: la ultima vizita a doctoritei au cautat iepurasul in urechi, s-a jucat cu stetoscopul, a capatat o "paleta" de limba si nu a zis nici pas (wow!). In fine, la injectie a plans, dar asta ma asteptam. Dupa plecarea doctoritei am avut o sesiune intensa de mutat plasturi de pe piciorul lui, pe al meu sau pe al iepurasului, in functie de care dintre noi era ultima "victima", lovita de o rana subita la picior.

A bagat un dop de pasta de dinti in chiuveta si a infundat-o (l-a scos Bu cu patentul). Acum agita amenintator un pix, incercand sa deseneze un nino pe hartia cu ultimele lui analize (l-am redirectionat spre o foaia goala :D). E argint viu, zvarluga curioasa, Iou, iou! e tot ce aud, si un tropait rapid de picioruse pe gresia din hol: sa ajunga el primul. Am senzatia ca ne asteapta zile interesante: 2 ani si 7 luni par sa fie vremuri grele :-)...

P.S. A umplut coala de mai devreme, pe ambele parti. Zice ca a desenat un iepuras si un balon. Ma duc sa-l laud entuziast si sa-i dau alta foaie. Cred ca vrea sa-i desenez un leu :D.

Update: Jurnalul de luna aceasta are si continuare, aici.

07 September 2011

Kidnapping?

Aflata cu cel mic pe langa parcul Ioanid, pe una dintre aleile laturalnice, omuletul a gasit o balta si dezacordul a fost total: el vroia inauntru, eu eram convinsa ca mai bine nu. Ca sa evit un conflict si sperand ca se va razgandi, am plecat cativa pasi mai incolo, vorbind la telefon in timp ce-l priveam ce face. Ce sa faca? Un domn in varsta s-a apropiat de el, genul acela de bunic care intra in vorba cu cei mici si le spun diverse, doar ca, una doua, il vad ca pleaca cu copilul meu de mana in directia opusa!!! Hait! Evident ca in doi pasi eram langa cel mic (am si stigat la el si i-am inchis si lui Bro' telefonul in nas :D), panicata de ce vedeam - iar domnul mi-a explicat senin ca piticul tot zicea apa asa ca il ducea in parc, la cismea, sa-i dea apa (???!!). Ha! Nu stiu ce a fost asta, e prima (si sper eu singura) data cand patesc asa ceva si mi s-a facut rau, la propriu. Omul acela putea sa fie orice, de la un bunicut amabil pana la... mai rau, nu stiu si nici nu vreau sa ma gandesc, stiu doar ca nu iei copilul altuia de pe strada!!! Nu!

Acum ma gandesc cum sa-i explic omuletului ca nu e voie sa plece cu strainii, inca nu imi pusesem cu adevarat problema asta, ca doar e inca mic si sunt mereu cu el, cu ochii pe el... desi e adevarat ca nu sunt genul sa il tin lipit de mine, mai degraba am mereu grija sa fie in raza mea vizuala si la o distanta usor de recuperat, din cativa pasi sa pot ajunge la el. Dar mi-a sarit inima din loc.

Iar doua minute mai tarziu, dupa ce m-am ratoit la domn si i-am explicat ce si cum copilului, suna Bro': ca dupa ce trag un urlet brusc si ii inchid telefonul in nas sa fac bine sa-l sun inapoi, sa nu dea in panica pura :D.

06 September 2011

Space, the final frontier

Incepand de ieri deschide singur usa de la frigider. Ia ce doreste si apoi o inchide cu zgomot.
There was an error in this gadget