26 April 2013

Ghici cat de mult te iubesc?

E titlul unei carti, stiu, una care noua ni s-a parut adorabila si pe care o citim mereu cu placere. Poate pornit de acolo, poate din alta parte, nu stiu, cert este ca omuletul meu ne face mai nou declaratii peste declaratii si da, ma iubeste uneori "cat o topaiala de-a lui" (executata demonstrativ prin casa) sau "pana la Soare si inapoi", dar de cele mai mule ori ma iubeste "cat tot orasul!".

Si azi de dimineata mi-a explicat:
Pe Ami o iubesc cat tot cerul noaptea!
Pe tine te iubesc cat tot orasul!
Si pe tati il iubesc cat tot muntele!

:D Bon. Bine ca am transat chestiunea aceasta. Acum ma duc sa ma topesc de drag, ma scuzati.

25 April 2013

Under pressure (despre maternitate)

Iar s-au inflamat spiritele privitor la cezariene versus nastere naturala, totul pornind de la cateva articole aparute recent. Teoretic ar trebui sa lasam caravana sa treaca si cainii sa latre, de ce sa scriu si eu pe subiect? Pentru ca exista presiune, prea multa presiune indirecta pusa pe umerii mamelor si, culmea, am simtit-o si eu. Nu la prima nastere ci la a doua.

Sunt prea multe cezariene in Romania facute din comoditatea medicului. Corect. Exista prea putina informatie pe subiect. Corect.

In cazul meu, ca sa fie lucrurile clare de la inceput: imi e frica de durere rau-rau. Acum imi dau seama ca doctorul imi vorbea implicit despre nastere ca despre una naturala, asa ca nu pot decat sa deduc de aici ca se astepta sa nasc natural, la fel cum au nascut cele doua persoane pe care le si stiu, paciente ale lui. Natural. Si eu am decis sa nasc natural, am zis ca asta este, om vedea, atatea femei trec prin asta si nu mor, hai si eu. N-a fost sa fie, a fost cezariana de urgenta, preeclampsie... lucrurile s-au transat scurt si rapid. Insa daca ma intreaba cineva cum e cu cezariana, am sa-i spun cam ce am scris aici.

Si opinia mea este ca femeia are dreptul sa aleaga, fiind insa bine informata in prealabil si da, e loc si nevoie de informatie despre nasteri.  Cu bune si rele, caci nici nasterea naturala, mai ales in conditiile de acum de la noi nu este floare la ureche, dimpotriva, poti auzi povesti de groaza asa ca e de inteles de ce se tem multe persoane... dar nici cezariana nu e calea fara de durere de care vorbeste toata lumea. Insa tonul face muzica, a te pozitiona in favoarea unei nasteri naturale si a milita pentru aceasta nu ar trebui sa insemne automat sa condamni cealalta varianta. Nu stiu, nu am facut "dezbateri" la scoala, dar in capul meu una dintre regulile de baza ar trebui sa fie sa poti argumenta fara sa comentezi negativ despre punctul de vedere diametral opus. Daca argumentatia ta consta doar in a spune ce face prost celalalt si a insista in zona comparatiilor, apai aia nu e argumentatie, ma scuzati, ala nu e dialaog, aia nu e dezbatere. Daca a sustine nasterea naturala inseamna sa spui de ce nu e buna cezariana, normal ca lovesti, degeaba spui tu ca nu doresti sa lovesti in nimeni, n mii de femei se vor simti atacate in decizia sau pur si simplu intamplarea vietii lor care le-a facut sa ajunga la cezariana. Daca vorbesti despre cu cat mai genial/ grozav/ minunat e copilul nascut natural (facand comparatie!!!) si pozitionezi mama ca fiind eroina daca alege o nastere naturala, le vei face pe celalte sa se intrebe daca asta inseamna ca nu sunt mame la fel de bune pentru copilul lor, ups, teren minat si multa-multa presiune!!!

Culmea e ca la a doua sarcina m-am trezit cu toata presiunea aceasta in spate (deh, se dezvoltase netul), cu stresul aferent: fac cezariana, de ce, poate e mai bine sa ma gandesc la o nastere naturala (huh, dupa cezariana, iata ce mama eroina sunt, dar m-am oprit pentru ca mai presus de orice vroiam sa duc sarcina cu bine la final, riscul era la fel ca prima data)... sa alaptez, musai sa alaptez, ce ma fac daca nu pot sa alaptez... si tot asa. O perioada buna de timp m-am chinuit si mi-a fost teama sa spun ca vreau anestezie generala. O vroiam  pentru ca eram speriata, ingrozitor de speriata de tot ceea ce se intamplase la prima nastere si imi era teama de reactia mea, de cresterea tensiunii, de un posibil atac de panica pe masa de operatie... aveam cosmaruri si totusi peste toate acestea plana umbra lui "cum sa fac eu anestezie generala, e ceva rau". Nu aleg bine pentru copilul meu. Sunt lasa.

Mda, asta eram eu, ok, plina de hormoni si poate cam emotiva, insa eu, cea aflata la a doua sarcina si cu un cap destul de... destept :D... pe umeri. Nu ma pot opri sa ma gandesc oare ce simt mamele aflate la prima sarcina, cele care nu stiu nimic, nu vor decat sa faca ce e mai bine pentru copilul lor? Cum duc ele presiunea asta? Ce gandesc cele care au trecut printr-o experienta de tipul x sau y si acum simt vinovatia ascociata cu faptul ca alegerea este cea condamnata?

Si mai e ceva: mi se pare absurd ca am ajuns sa ne justificam. Din momentul in care multe dintre noi ne simtim obligate ca atunci cand spunem ca "am nascut prin cezariana" sa adaugam rapid si precizarea: "eu am vrut natural, dar altfel nu s-a putut" sau ceva similar (u get the idea), ceva e in neregula rau-rau. Un dialog firesc ar trebui sa fie cu "am nascut prin cezariana" punct, completari doar daca discutia merge in acea directie, cu siguranta nu ar trebui sa fie nevoie de "scuze".

Asta daca vorbim despre cezariana, insa putem discuta despre orice alt subiect dintre cele are declanseaza inevitabil razboaie de nedescris intre mame, fie ca e vorba de tipul de nastere, alaptare, cosleeping, carucior... u name it. Se aplica la toate. Presiunea.

Informatia e buna. Comparatia e rea. Condamnarea e si mai rea. Nimeni nu e mai putin femeie sau mai putin mama daca a ales una sau alta.

Idiots behind the wheel

Pentru toti cei care lucreaza in publicitate si mai au si putere de decizie nu am de spus decat ca: nu, nu lucrati intr-un domeniu vital, nu faceti paine pentru oameni si nimeni nu moare daca nu e operat pe cord in secunda aia, brieful nu e decat o hartie, deadline-urile stranse sunt absurde, creatia nu se face pe banda si nimeni nu trebuie sa moara pe baricade, asa ca sedintele care incep pe la sapte seara sunt cel putin idioate iar sefii care considera nu doar ca ei isi pot creste copiii cu bone dar si ca angajatii lor ar trebui sa faca la fel (pe principiul minunatei directoare - femeie si mama - perfect capabila sa puna idioata intrebare "da' ce, nevasta-ta nu poate sa spele copilul si singura???"), ei bine, nu am de zis decat:

Up yours!

23 April 2013

6 dinti si alte chestiuni

La ultimul recensamant mandra avea doi dinti. Acum are 6 (sase!!!), pe numarate, plus o gingie inflamata, semn ca ar mai putea iesi ceva. Toate acestea de pe 1 aprilie incoace, show lasat cu urlete si febra-febra-febra si agatat disperat de mine. Dap, ne-am intors la dormitul in fund (al meu) cu copila in brate, fierband toata la 38.8. Acum ne zambeste stirb, dar nu tot la fel de stirb, hehe :-).

Si da, i-am facut cea mai sexy poza ever:

Copilul cel mare a fost cu bunicul la spectacol si pentru ca biletul era scuuump rau daca aveai peste 4 ani (50 RON?), Bunu cel smecher a incercat sa-l invete ca are 3 ani si jumatate. N-a mers. El are 4 ani! Asa ca a trecut la faza doi: ai 4 ani fara o luna. Ce a inteles copilul: am patru ani cu fara o luna! Ce spune acum copilul cand ii explicam ca are totusi patru ani si trei luni? Bunu a zis ca nu si Bunu stie mai bine. Ma pacalesti! Mdap, a stricat copilul :D.

Seara stam prin parc, eu, copilul si bebeluna, iar apoi urcam toata trupa in lift dupa un ritual bine stabilit, altfel nu avem sanse sa bagam si carucior si copil si ghiozdan si mama si... Parte din acest ritual este faptul ca cel mic imi tine mereu usa de la lift, ca sa pot baga eu caruciorul, iar ieri mi-a spus ceremonios, cu toata seriozitatea celor patru ani ai sai si de la "inaltimea" de 1 metru: poftiti, domnita! :-))

Ah, si tot copilul a localizat pe undeva prin casa un dovleac micut-micut, din plastic, genul galetusa-de-Halloween, simpatic dar foarte evident artificial. Acum il taraste peste tot dupa el si a decretat ca acesta este dovleacul foarte sanatos! Cred si eu, e din plastic tare, are o culoare portocalie vie si un zambet etern desenat pe fata, putem la fel de bine sa ii spunem dovleacul fara de moarte!

 Dovleacul foarte sanatos :-)

Eu ma simt relativ wonder woman si ma amuz ca doar dupa ce am facut o supa grozava (Bu a declarat ca a avut un moment gen Ratatouille - a gustat si s-a simtit brusc ca acasa, ha!), mi-am demonstrat si abilitatile tehnice cand m-am uitat scurt la firele conectate prost la tv si m-am prins de ce mergea imaginea fara culoare si fara sunet - un cablu era pus la video in loc de audio (am I smart or what?).

In paralel insa dorm pe mine si fac numai nefacute, din cele de blonda absoluta pierduta in spatiu: zilele trecute, desi aveam in fata ochilor computerul deschis si conectat la net (fix in fata ochilor, stateam la birou), n-am idee de ce dar eu am luat telefonul si ma chinuiam sa tastez ceva pe fb de pe el, ba mai chiar il si tineam ridicat fix in dreptul monitorului, insa cumva nu imi pica fisa ca poate-poate e mai bine sa folosesc ditamai computerul :-). Si tot asa... ma impiedic singura de mine insami.

Si visez la un chec, din cele facute impreuna cu copilul si decorate de el. Pe principiul fara numar - fara numar si doua in gura copilului - una pe chec. Cam asa:



Insa imi place vremea asta, acum stiu ca a venit sigur primavara, zic eu ca nu mai sunt sanse de furtuni si sigur nu de ninsori, deja astept sa ma loveasca vara in moalele capului. Iar sotul mi-a adus primavara in casa. Just like that, fara un motiv anume:


19 April 2013

Povesti fara limite

Sunt cateva mici momente a caror amintire ma face sa zambesc larg, cu o urma de duiosie strecurata in coltul sufletului. Lumea copilului meu nu cunoaste limite si reguli, motiv pentru care basmele noastre nu au nici ele limitari. Si sunt fabuloase. Dovada stau un colaj si un fragment dintr-o poveste, ambele inventiile lui:

1.



2.


"Si lupul a dormit... si cand s-a trezit a facut engleza... " 


P.S. Daca nu va socheaza o racheta dintre cele mai moderne survoland deasupra castelului din basm si nici lupul care face putina engleza dupa ce se trezeste, sunteti de-ai mei. Daca asa alaturare va surprinde, faceti copii :D! Si lasati-i sa-si construiasca lumea lor...

18 April 2013

Cum sa pierzi un client, in cinci pasi

In valtoarea balamucului cu boli peste boli de la noi in familie, m-au lovit in moalele capului diverse minunatii venite din neant si, bonus, un radio silence fortat, sub forma de "nu net". De joi pana mai ieri. Cand ieri pur si simplu am schimbat furnizorul, ala pe care il avem constant de cand locuim aici si la care nu am renuntat constiinciosi pana... well, pana ieri. Conform principiului "eu nu vreau sa plec din tara, da' uite ca ma imping astia sa plec", iata cativa pasi simpli prin care dai gata clientul pasnic doritor de net constant si fara batai de cap.

1. Tu, firma mare (dar nu chiar asa de mare), cumperi una bucata firma mai mica, inclusiv clientii ei fideli si nu iti bati capul sa le zici "buna ziua" si nici macar mult mai importantele "de acum incolo vom functiona asa" sau "vedeti pe site tot ce va trebuie, trimitem factura lunar pe mail (care e mail-ul tau, tanti clienta?) si platiti in x loc".

2. Lasi o fatuca lipsita de orice skill de vorbit cu clientii sa raspunda la telefon (cica era o exceptie, ok, da' raul a fost facut) si cand clienta suna sa spuna ca nu are net o expediaza cu un "le voi transmite baietilor cand vin la 12.00" (??? era 10.00, "baietii" de la net nu lucreaza inainte de 12.00? cool firma, da' io' ce fac? imi ziceti si mie ceva mai mult, ca de obicei se poate uita un "baiat" in sistem acolo si iti mai da in bobi de una, de alta, gen: "doamna, aici la mine apare ca aveti net deci trebuie sa venim la domiciliu", ori "doamna, da, apareti in sistem fara net, ia sa vad eu ce pot butona pe aici"...). Eh, cand clienta explica politicos ca e noua la aceasta firma si nu are habar cum functioneaza lucrurile pe aici, cum se face cu "nu am net" asta, care sunt pasii, eh, stupoare, fatuca zice scurt ceva de genul "bon, am sa le transmit baietilor cand vin" si pam-pam, ii inchide telefonul in nas clientei socate!!!

3. Te prezinti pe la 7 seara la usa clientei, sa repari netul. Fara sa o contactezi de loc de la faza cu telefonul trantit in nas. Nimic, 0 verificari telefonice de genul "hai sa vedem ce e cu netul, doamna", nope, tu te carabanesti din partea cealalta a orasului pana la usa femeii care habar nu are ca vii si tocmai bantuie prin casa cu un copil dezbracat in brate, ca, deh, il pregatea de baie. Inutil sa spun ca era posibil ca 1. blonda de clienta sa fi scos routerul din priza, de ex, si de aceea sa nu aiba net (nu era cazul, dar zic si eu) 2. clienta sa nu fie acasa. Dar bon, asta e problema ta si a angajatilor tai, daca vrei sa te trambalezi de nebun - a mea e alta: de ce faci verificarile de la computerul meu inspre exterior, nu e mai logic sa o iei din aproape in aproape si sa te prinzi si tu de ceea ce era evident si anume ca nu, nu era nevoie sa te prezinti la mine in casa si sa scoti diverse fire din router? Zic si eu.

4. Dupa ce repari netul mai sus-numit il tai la cateva zile dupa, fara preaviz, anunt, ceva... pentru ca sistemul inchide netul automat daca nu ati platit factura. Care factura, ca n-am primit niciuna? Aia care a venit pe mail! Seriooos? Aveati adresa mea de mail, pana la urma? Si factura unde s-a dus? Ca ori a murit in spam, fie-i tarana usoara, ori nu stiu pe unde s-a pierdut, dar la mine n-a ajuns. Aaaa, pai ia intrati pe site-ul nostru si faceti-va cont ca sa va vina facturile pe mail (wtf???). Si care preaviz macar, anunt, ceva? Remember ca sunt client nou - n-am habar ce faceti voi si nu stiu cum functionati. Si unde platesc? Ca pe site scrie o strada si un numar si acolo e un bloc plin de apartamente si nici urma de firma voastra pe undeva. Aaaa, da, de platit platiti la buticul de la parter...

5. Mai lasati sa treaca o perioada si pac, iarasi fara net. Dupa care incepe circul: nu raspunde nimeni la telefon inainte de 12.00 (ce aveti cu ora asta, oameni buni?), clienta e pusa sa invarta n numere de IP prin computerul propriu si sa mute diverse fire si totusi operatiunea aceasta nu ajuta la nimic, mdap, netul nu merge, vom incerca sa reparam. Ok, cel putin am ajuns la un consens: netul nu merge. Si incercat sa-l repare a fost, pana pe seara cand vine un mesaj pe tel cum ca merge netul. Mmmmnu, nu merge, zice clienta care se uita nemultumita la computerul propriu. Ciudat, ca doar toata lumea are net, dar vom incerca sa reparam, vine amabil raspunsul si... nimic. Dupa aproximativ sapte zile si doua noi reclamatii ca nu, netul nu merge in continuare - v-am inregistrat sesizarea - incercam sa remediem - si aici am murit, clienta isi pune net. De la alt furnizor. Si suna sa rezilieze contractul. Moment in care i se spune ca figureaza in sistem ca are net si ca sesizarile ei au fost solutionate. No kidding! Da' pe mine nu ma intrebati de sanatate, chiar asa, declarati mortul viu???

Si gata, clientul e satul, pierdut, la revedere. Totul in doar cinci pasi de o absurditate naucitoare.

10 April 2013

Lecturi de pus pe ganduri

In ultimul timp am intalnit pe net cateva articole care mi-au placut mult si care, hmm, mi-au dat de gandit. E miercuri, mai e ceva pana la weekend, poate e timpul pentru cateva subiecte serioase:

Discriminarea intre sexe, discriminare inversa? Aici, aici.

Scoala? Homeschooling? Downshifting? Aiciaici si aici.

Sanatate si alimente: aici si o emisiune teribila aici.

Un gand pentru mame si cateva ganduri de la mame pentru copiii lor aici si aici.

Asistam la o schimbare de mentalitate? Interesant.

O idee buna pe care imi pare rau ca n-am avut-o la momentul respectiv (momentele :D).

09 April 2013

Cotidiene

Raportam de pe front: doi copii bolnavi, un virus (doi, trei...) pardalnic ce ataca stomacul si provoaca raceala. Nope, nu sunt intr-un punct bun acum. In fapt nici macar n-am habar unde s-a dus al meu happy place si cum arata, am avut senzatia ca il prinsesem de un pcior  candva pe la inceputul saptamanii trecute dar nope, dus a fost, in vartej de boli si alte momente deprimante. Mdap "mi-ai luat inimaaa si-ai plecat" (ghiciti melodia, va rog).

In alta ordine de idei, daca nu stiati, Marte este o planeta ”portocaliu cu mai mult rosu, asa”. Si pe ea traiesc dinozauri rosii, nu dinozauri cu mai multe culori ca pe Pamant, doar rosii. Si, evident, Mickey Martianul (despre care nu pot sa sper decat ca se are bine cu dinozaurii rosii).

Cat despre bebeluna, well, zambetul ei imi lumineaza diminetile. In fiecare zi. De la 6.30.

05 April 2013

03 April 2013

Activitati pentru copii la Miko Kids

De cand bebeluna a inceput sa "mearga" (varianta in patru labe, cu tentative de ridicare in picioare) ma tot gandesc la saltelele de la Miko Kids, despre care, iata, nu am apucat sa scriu - am fost invitata sa ii vad in actiune, sa testam doua cursuri. Initial am zis ca nu am cum, cel mare fiind la bunici, insa Ana m-a asigurat ca activitatile gandite pentru cei mici i se potrivesc si mandrei mele asa ca am inhatat copila si hmmm... fluturasul :D si am plecat la joaca.

La primul curs n-am mai intrat, pentru ca ajunsesem cam tarziu, dupa somnul ei de dimineata, insa era Learn with Music si pe acesta il stiu de la gradinita omuletului, am asistat la o ora de prezentare. Se invata engleza prin joaca si muuulte multe cantecele, tin minte ca la un moment dat chiar le-a dat diferite instrumente, s-a mers in cerc etc., vai, era o nebunie intreaga si am plecat cu capul cam zdranganind :-)... dar celor mici le place enorm. Din ce stiu eu, toti copiii de la gradinita au declarat convinsi ca ei vor la cursul acesta. Mdap, nu stiu copil sa il refuze. So, clientul lor e copilul si clientul e castigat :D. Am tot auzit ca au lectii si pentru copii asa mici ca bebeluna, cred ca sunt simpatice pentru ei, deja o vad pe mandra ca are mici tentative de bataiala pe loc ce cred ca ar trebui sa fie dans, ca doar o apuca atunci cand dau drumul la muzica (mnu, nu sunt :D), iar ideea de a invata inca o limba la o varsta asa de mica mie mi se pare foarte buna. Am vazut la omulet, care e bilingv, cat de usor si natural a invatat si acum vorbeste doua limbi, fara sa le incurce si facand firesc trecerea intre ele.

Si... ajungem la saltele. Cursul de gym, adica. Prezentarea oficiala spune ca sunt saltele premiate international de catre WESCO, practic sunt diverse forme moi care pot alcaturi un traseu pentru cel mic sau obstacole-de studiat pentru el. Spatiul nu era mare, insa era plin cu astfel de forme si provocarile pentru un bebelus sunt din belsug, de la mers pe panta pana la trecut prin cilindru si tot asa. Cand am fost in vizita domnisoara inca mergea in marsalier asa ca mai mult a stat in alt spatiu, unul cu multe cutii cu jucarii care au reprezentat atunci suficienta atractie cat sa imi stea cuminte mai bine de o ora (ah, the joy!). Acum insa ma tot gandesc la saltelele acelea, ca ar fi un loc safe in care sa isi testeze limitele si sa descopere cum e cu echilibrul asta :D.

Bref, mie mi-a placut, pentru ca joaca mea a insemnat sa mai stau si eu de vorba cu mame bloggerite pe care le stiu, copila a fost super linistita si a avut ce face si bonus am o si poza super simpatica a ei razand la mine in brate (FotoUnion e de vina) :D. Si cred ca o sa o duc pe mandra la Gym, vreau sa ii vad reactia la saltelele acelea, sper sa-i placa... iar pentru el ma intriga Cooking Class... hmmm, chiar sunt curioasa cum e.

02 April 2013

My words for today


De aici. Pentru ca nu mai trag de oameni de mult. Si pentru ca ideile de program impreuna ar trebui sa vina din ambele directii. Si pentru ca nu merita sa tot dai cu capul in ziduri.

01 April 2013

Jurnal de bebeluna (8 luni)

La aproape noua luni, copila mea este fabuloasa. De doua zile se ridica in picioare si sta asa, incantata de noua descoperire si extrem de concentrata in efortul de a se sustine - treaba grea, ce o face inca sa se clatine usor nesigura. Rade stirb, cu doi dinti si rade din suflet, cu toata bucuria vietii in priviri. Se enerveaza repede si des si nu ii place sa ii spui nu (ha! :D) iar cand incepe sa urle intai trage un strigat dupa care e liniste, ai zice ca s-a calmat, dar nu, ea e rosie toata de furie si din gat aproape ca nu ii mai iese niciun sunet, parca nu mai aer nici aer sa tipe la cat de indignata e, doar se incordeaza si se inroseste toata... dupa care urmeaza o cascada de plansete/ urlete de drama queen ofticata major, mica, rosie la fata si cu pumnisorii stransi :D... iar daca situatia e rea-rea, baga si un vibráto, un soi de rrrrrrrrrrrrrrr rostogolit amenintator din fundul gatului, de se usuca plantele si seaca fantanile. Mdap, cand eram mica daca nu imi convenea ceva dadeam marunt-marunt din picioare si tipam. Ea e fata mea. A mea si a liniei de femei din neamul meu. Bucatica rupta.

Insa mai are si latura de om amarat, cand se jeleste trist si afiseaza o figura atat de nefericita ca ti se face mila instant si pleci si dupa luna de pe cer doar-doar se limpezesc ochisorii aia de azur si reapare zambetul ala stirb, vai mie! :D

Bu are si el partea lui de gene in filmul acesta: de la cateva trasaturi fizice care sunt ale lui si nu ale mele, pana la socantul sunet pe care el ii face cumva uneori din gat si pe care nu mai stiu pe nimeni altcineva sa il poata scoate. Nimeni altcineva in afara de micuta printesa-bebelusa care ne-a zambit intr-o zi inocent si a inceput sa haraie identic din gat, lasandu-ne perplecsi.

De la mine, ah, de la mine se pare ca a luat logoreea. Imi tine discursuri intregi si  totul e modulat si interpretat: ba e serioasa si insira o tirada intreaga, ba parca povesteste o gluma razand din toata inima, ba subliniaza ce rosteste acolo uitandu-se adanc in ochii mei, ba ii se domoleste cascada de sunete si pare ca istoriseste usor poticnit o intamplare mai veche... eu nu trebuie sa fac nimic, doar sa stau spectator mut si incantat, domnisoara e in stare sa turuie singura minute bune.

Ma asteptam sa fie ca o tornada atunci cand va incepe sa "misune". Cam de doua saptamani merge in patru labe (in directia cea buna, ca inainte o lua in marsalier :D) si nu, nu e grabita ci mai degraba chibzuita si tacticoasa (takes her sweet time :D). Cand a pornit la plimbare nu a explorat toata casa dintr-o rasuflare, nope, prima zi a mers putin prin sufragerie si i-a ajuns... apoi se tot oprea la limita de gresie a holului si studia problema... si intr-o zi pur si simplu a pornit mai departe, ca si cum era momentul potrivit si atat, fara batai de cap, fara agitatie, o evolutie in ritmul ei. La fel face cu orice jucarie noua, om intalnit, situatie diferita - intai sta si studiaza, analizeaza, proceseaza si nu pare genul usor de impresionat sau de scos din ale lui. 

Acum ca umbla prin toata casa, ma vaneaza. Sau ma urmareste... Daca plec pana in capatul celalalt al casei sa duc ceva repede, vine incetisor dupa mine. Avem un hol mai lung: acolo ne intersectam pe la jumatatea drumului cand eu ma intorc grabita spre sufragerie, eventual sa mai iau ceva. Isi schimba linistita directia si continua sa ma umrareasca insa daca iar schimb sensul de mers si iar ne intersectam se enerveaza, se aseaza hotarata in fund si incepe sa vocalizeze, certandu-ma ca de ce nu o astept si pe ea, ca ce e asta, ea munceste din greu sa ma ajunga! La fel si la bucatarie, unde ma invart mult tot gatind si ea imi vaneaza picioarele - din cand in cand trebuie sa stau pe loc si sa astept sa ma prinda, sa puna mana pe mine, sa ma cerceteze nitel ca sa fie sigura ca sunt tot eu si Universul e asa cum il stia si apoi ne putem vedea linistite fiecare de treaba ei. Ah, si ii place sa isi scoata sosetele si eventual sa patruleze prin casa cu una dintre ele bine stransa in pumnisor.

E cotofana :D. Maaare cotofana. Tot ce sclipeste, bijuteriile, paietele, orice chestie mai stralucitoare ii fura imediat privirea si manuta aceea grasuta se intinde imediat sa apuce. Si sa bage in gura. Sa testeze... E fata, clar! si cred ca ii vor placea diamantele.

Si e fata mea cea capoasa. Nu a mancat trei zile. Greva foamei, doar lapte, uneori il refuza si pe ala. Pur si simplu, nici macar nu deschidea gura sa guste, nimic... si asta  doar pentru ca am schimbat locul - am fost in vizita la bunici.Cum ne-am intors acasa, gata, a reinceput sa manance, lacoma si pofticioasa, cum o stiu.

Are un carliont in varful capului. Si picioare grasute. Cand vrea sa o iau in brate intinde mainile, grabita. Maraie. Scanceste. Din cand in cand zice sacadat ma-mam-mammmmmm, mai ales cand nu ii convine ceva. Urla daca se termina mancarea sau daca nu vine suficient de repede. Iubeste sa se vada in oglinda, se pupa si isi rade incantata. Tremura de nerabdare. Ii place sa intoarca jucariile cu fundul in sus, sa le studieze concentrata toate laturile. II fac turnuri din cuburi si ea le darama, tacticoasa. Viata mea cu ea e ca un carusel vesel si plin de culori stralucitoare.

Bundle of joy.