27 February 2009

Bu, Zu si bebe-interfonul

Evident ca avem si noi interfon de bebe, unul care a fost al nepotului lui Bu, dar, in stilul tipic familiei noastre, nimic nu este pe cat de simplu pare...

Prima chestie legata de interfon este ca, subit, a inceput sa pacane una-doua, stresandu-ma la maxim. Cand imi era lumea mai draga, odrasla se misca si interfonul tragea un semnal in urechile mele stresate. In prima faza am inceput sa suspectez ca odrasla stia cand ma bagam in pat sa mai fur si eu putin somn, pentru ca taman atunci cand, convinsa ca in casa e liniste si ma pot odihni, in secunda in care puneam capul pe perna- pac, pac, prrrr, fsssss, incepea dracia... Apoi, dupa ce mi s-a intamplat sa ma arunc din pat dupa o noua sesiune de fasaieli si pacanituri, ca sa ma napustesc in camera lui bebe si sa ma holbez nedumerita la un ingeras care dormea linistit, am inceput sa suspectez ca ascult alt copil la interfon... hmmm... Bu, am senzatia ca semnalul interfereaza cu ceva si ca seara noi nu ascultam copilul nostru (just try to imagine ce fata a facut Bu la faza asta...). Acum nu stiu care era ideea, stiu sigur ca mai e cel putin un nou nascut in bloc si ca dracia aia de masinarie se manifesta suspect si dupa ce i-am schimbat frecventa (interfoanele normale au 2 frecvente, tocmai pentru astfel de situatii, dar noi suntem cu totul si cu totul deosebiti :D), asa ca Bu s-a ambalat si a cumparat un interfon nou, cu 24 (douazeci si patru!!!) de frecvente. Na! Cu asta sigur am rezolvat-o :-).

A doua chestie este ca, de obicei, tura de masa si schimbat scutece de la miezul noptii este a lui Bu, insa mai misun si eu prin zona. Aseara insa, doborata de oboseala, am decis ca ma duc sa ma culc si i-am pasat interfonul lui Bu cu rugamintea sa-l puna mai apoi langa patul meu, ca sa aud copilul daca se intampla ceva si, bon, sa preiau eu urmatoarele ture de masa... Norocul meu a fost ca m-am trezit singura la ora urmatoarei mese, pentru ca atunci cand m-am uitat la interfon am observat ca grijuliul meu sot, stresat ca nu cumva sa nu aud copilul, imi pusese masinaria exact langa cap, cu volumul la maxim (5), in conditiile in care eu il tin de obicei la 1, maxim 2 pentru situatiile in care sunt in camera alaturata. Pai daca imi tragea bebe un urlet in urechi, cred ca saream din pat isterica si albita inainte de vreme :-))...

24 February 2009

Motive de bucurie

Ieri am aniversat un an de la casatorie. Cadoul? Mogaldeata oracaitoare, evident :-). Ok, ok, am primit de la sotul meu un maimutoi cu buzele tuguiate a mirare exact ca odrasla noastra cand cauta mancare :-)) (hei, am scris in rime...). Nu imi vine sa cred ca deja a trecut un an, eu inca nu m-am obisnuit complet cu ideea. Btw: oare unde imi este verigheta???? Ar trebui sa o caut, desi nu stiu daca saraca merita sa o port si sa o var prin atatea substante "nocive" generate de copil...

Un alt motiv de incantare, surpriza absoluta, a fost gestul lui Powerpuffcookie (da, are un blog cu mancare, nu va uitati daca sunteti pofticiosi, eu tot suspin la cate o idee si ma intreb care e reteta, ca din descriere pare simplu, insa...). In fine, am facut eu o paranteza lunga aici, ca doar daca e vorba de mancare sunt o pofticioasa incurabila, insa ideea este ca mi-a facut o surpriza tare draguta- din pacate nu stiu daca am voie sa spun si nu doresc sa ma bag in intimitatea nimanui, pot doar sa precizez ca este vorba de ceva ce stia de pe blog ca imi place si la care ea avea acces (suna misterios, nu??? :D) si ca da, evident ca m-am bucurat tare mult, insa cred ca mai mult decat cadoul mi-a placut gestul ei extrem de dragut (venind din partea unei persoane care ma cunoaste doar prin intermediul blogului).

Asa ca e bine. Sunt happy. Chiar nitel cam siropoasa, zic eu... :P

22 February 2009

Insiruiri

De doua saptamani lumea mea se invarte in jurul mogaldetei. Duse sunt studiile superioare si abilitatile mele de a rezolva complexe situatii de criza la job, supravietuirea consta in capacitatea de a pune un scutec intre doua bataieli nervoase de picioruse, sau de a identifica rapid motivul plansului isteric. Nu ma plang, ma minunez. E o "jungla" noua, aici se cer alte abilitati :-).

Zvonuri despre ce se intampla in exterior ajung si pe la mine, dar cumva si aici totul se leaga de bebe: e criza (criza? ha! sa vezi criza cand oracaie odrasla) sau ca a fost jefuita o banca (ooo, in ce lume ne crestem copilul???) sau ca Basescu se manifesta electoral in Covasna (na, s-a gasit si asta, pai de asta am eu timp acum???). Ma simt ca intr-un acvariu: ma uit pe geam, wow, a nins- uite mami zapada, uite cum fulguie, oooo... si ne uitam ca la cinema. Prin casa vin si pleaca oameni grabiti, jumuliti, udati de ploaie sau isterizati de trafic, carand diverse sacose cu aprovizionare si bebe si cu mine ne uitam la ei cu mirare- lumea lor nu este inca a noastra. O sa iesim si noi afara, dar chiar si atunci, timpul nostru va avea alte dimensiuni. Pe moment tronam regal in centrul unei panze de paianjen, fiind insa la randul nostru captivi: nu, nu pot pleca din casa cand si cum am eu chef. Nu inca. Oricum, libertatea mea de altadata s-a dus naibii :D.

Si nu, zau ca nu ma simt mai "femeie", "doamna", "cucoana"... de-astea... tot copilul lui mama sunt, doar ca acum am si o papusa :P.

Nu regret. E alta etapa. Am un sef muult mai solicitant decat orice job posibil, trust me on that, insa am stiut de la bun inceput ca nu imi doresc/ pot trai o viata fara copii. Hei, ieri chiar am visat ca sunt din nou insarcinata- cine stie ce idei misuna prin subconstientul meu... am si ras cu Bu ca mie nu imi ajunge ce am :-). Apropo de ras: Buna (= mama mea) a decis ca se tampeste total cu atata "Cutiuta muzicala" si i-a cumparat copilului Mozart de bebei iar Cachici a tras azi un jet de mare precizie taman pe tricoul lui Bu (pe care il avertizasem sa fie pe faza, dar hei, crezuse ca daca odrasla a tras deja un jet pericolul a trecut, hehehe) :-)), e funny la noi aici...

21 February 2009

Despre Degetel



Bebe este acasa doar de o saptamana, asa ca nu avem prea multe poze cu el. Cu numele... pe moment preferam sa il "dam anonim", ca pe restul familiei, asa ca ramanem la diverse apelative gen "mogaldeata, piticania, degetel sau oracaitorul sef".


Ieri a implinit doua saptamani si noi deja ne uitam la el ca parca s-a mai rotunjit, well, acum avem si confirmarea cantarului: 2 470 kg. Uraaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!! Va dati seama ca a fost party in casa la noi :-)). Mami a sarbatorit cu apa plata si bebe cu lapte :D. Legat de lapte: da, il alaptez insa prin metoda complet aiuristica a biberonului, pentru ca odrasla noastra nu putea sa fie altfel decat extrem de capoasa- e incredibil cata vointa si spirit de catar zac in bucatica asta de om! Pentru ca am nascut prin cezariana si am mai fost si la terapie intensiva, mogaldeata a apucat sa descopere ce chestie grozava e biberonul si acum zau ca nu e prost sa renunte, ca doar eu nu am facut copil prost, no way... Asa ca ne batem la fiecare masa, eu zic ca mai castig teren putin cate putin, el se face ca suge, stiind ca tot apare el biberonul pana la urma... e un balet dubios pe care il jucam pentru ca nu pot sa adopt masuri drastice: el fiind totusi micut, prioritatea e sa creasca.

Altfel e rau de foame, cand il apuca incepe sa dea din maini, picioare... toate cele... si sa tot tuguie buzele in aer, arata ca un dirijor scapat de la balamuc :D. Si mai si pica de fraier: inghite lacom orice ii bag pe gat, luand teapa de multe ori pentru ca pe langa diverse chestii dulci gen calciu, vitamine etc, mai nimereste si cate o zeama de lamaie la care se stramba atat de comic, incat eu mor de ras... In rest, in afara chestiunii cu gazele, care ne-a dinamitat complet existenta, este chiar cumintel: mananca dupa un program destul de bine respectat, ii place tare mult la baie si doarme linistit in patut. Nu, nu isi dezminte porecla de Cachici, face in draci- ieri a reusit sa faca un caca-jet, pana foarte aproape de un vas de plastic aflat pe jos, chestie care l-a lasat pe Bu perplex si l-a facut sa exclame: "mai avea putin si dadea gol...". Fiind baiat am avut si surpriza legata de pipi: well, mami a reusit sa-l fenteze de fiecare data pana acum, insa crede sincer ca este vorba de o bafta chioara si se intreaba cat o sa o mai tina norocul :D.

Are tignal si volum zdravene. Ultima data l-a apucat urlatul taman cand se afla cu capul pe umarul lui mami, chestie care, wow, m-a trezit instantaneu!!! Fantastic este ca reuseste sa-l trezeasca si pe tati, personaj celebru pentru abilitatea de a dormi in orice conditii.

Chestiunea gazelor ne-a naucit total. Ca o bomba aruncata in mijlocul grupului inamic, ne-a dispersat pe toti si ne-a debusolat. Piticania plange, urla, se mataie- nu mereu, ci cu precadere dimineata, cand ma prinde complet destabilizata, dupa o noapte "de garda" si cu capul plin de utopii gen "dus" si "somn". Nu doarme bine. Am incercat toate remediile posibile, de la Bonnisan la Sab Simplex, la carpe calde pe burta, la cele mai ciudate pozitii de ragait, la gimnastica de ragait, la studiat in detaliu alimentatia mea si supozitoare cu glicerina. Problema nu este ameliorarea situatiei, ci faptul ca gazele revin, chestiune careia nu am reusit sa-i dam de cap. Practic, dilema noastra este ceva de genul "de ce nu se duc gazele la mama lor, cand se duc???" :D. Dar ce nu te omoara te face mai puternic, astfel incat infruntam fiecare zi cu mai mult calm si una din doua: ori situatia se amelioreaza, ori ne-am obisnuit noi cu ea si doar ni se pare ca "e mai bine" :-).

P.S. Again, multumim mult tuturor de sfaturi si de ganduri bune, chiar ne prind tare bine. Fac bine si la moral dar si la disperarea noastra de parinti nepriceputi :-).

19 February 2009

Gaze, Gaza, razboi

Am zis eu ca o sa lipsesc mai des, doar ca nu credeam ca o sa se intample asa curand... Ma invart in cerc si sunt cam disperata: bebe are gaze. Sau cel putin asa credem: ii "forfoteste burtica", are o mutrita nefericita, nu, nu plange incontrolabil, insa nu mai doarme linistit si, chestia teribila, a scazut cantitatea de mancare si viteza cu care o baga in el. Asa ca suntem in razboi cu gazele, azi e a doua zi. Ieri doctorita ne-a dat un medicament, Sab Simplex- a fost ok, spre seara s-a linistit mult si a revenit la mesele lui sanatoase si programul coerent, insa peste noapte lucrurile au luat-o razna la loc si iar ma regasesc in fata unei odrasle care sughita teribil de des si mananca matait.

Nu inteleg: deja ma chinui la maxim sa il ajut sa elimine aerul, prin toate metodele cunoscute... ori sunt teribil de nepriceputa ori nu am habar ce se intampla, de unde tot vin gazele astea...

15 February 2009

Am revenit

...acasa. Stiu ca am lipsit cam mult si probabil ca o sa mai lipsesc, insa lucrurile s-au precipitat fantastic si au luat o turnura neasteptata. Acum o luna, Bro' m-a intrebat daca e ok sa lipseasca din tara in perioada 5- 15 februarie, ca el vrea sa fie aici cand vine pe lume piticot, asa ca vroia sa stie cand trebuia sa nasc si daca era safe sa lipseasca. Ooooooooooooo, stai linistit, am zis eu, pai termenul nasterii e 1 martie. Baiat. Pesti.

Urmatoarea programare la doctor? 12 februarie.

Insa miercuri 4 februarie mi-am verificat tensiunea, ca de obicei. Nimic iesit din comun, era un element ce trebuia tinut sub observatie, asa ca pur si simplu, trecand pe langa aparatul de luat tensiunea, am zis sa ma verific. Aveam 14 cu 8, tensiune la care nu mai ajunsesem in timpul sarcinii si despre care doctorul imi spusese ca nu e ok, sa-l sun daca apare sau, mai rau, daca am mai mult de atat. Cum dupa jumatate de ora tensiunea era aceeasi, m-am agitat putin, l-am sunat pe Bu, am sunat doctorul, am mers la el si mi-a luat again tensiunea (tot 14 cu 8, dar eu ma simteam excelent)... si mi-a dat niste pastile sa iau, tensiunea de supravegheat insistent si sa merg vineri la prima ora la spital sa fac o ecografie Doppler.

Ok, am luat pastilele, tensiunea a revenit la normal... a doua zi am tropaduit linistita prin oras, am fost si la birou sa-mi iau adeverinta de serviciu... mi-am monitorizat tensiunea constant, totul era super ok... asa cum a fost toata sarcina, fara probleme majore, o bucurie... Singurul semn de mirare? Parca bebe era cam linistit in ultima vreme dar de lovit tot lovea si, well, era ultima luna, nu mai avea atata loc de frasuit prin burta... Dar chestiunea ma nelinistea cumva in coltul sufletului si acum, cu puseul de tensiune, asteptam cu inima cat un purice ecografia, sa vedem ce mai face bebe.

Vineri 6 februarie, la prima ora, eram cu Bu de manuta la spital. Stat asteptat, intrat la ecografie, am auzit cum batea inima lui bebe, ne-a mai venit inima la loc... si din punctul ala lucrurile au luat-o la galop catre un final neasteptat: doctorita s-a incruntat, ne-a spus ca doctorul nostru trebuie sa vada ecografia neparat si ca merge ea cu noi... doctorul era in operatie, a trebuit sa asteptam jumatate de ora pe o bancuta in hol, incercand sa ne tinem pana si respiratia, sa nu cumva sa tulburam spiritele (da, am fost calma, ce puteam sa fac, insa in inima mea eram moarta de frica), dupa care i-am vazut pe cei doi doctori sfatuindu-se si am aflat ca trebuie sa facem cezariana de urgenta, ca fatul e in pericol mare din cauza tensiunii si nu mai stiu bine ce altceva pentru ca suna incredibil de ireal.

Nu am mai avut timp nici sa ii asteptam pe ai mei cu lucrurile necesare mie si lui bebe, i-am sunat doar si le-am spus ce si cum sa aduca de acasa (norocul meu ca le cumparasem deja, doar ca nu erau organizate deloc...), m-am imbracat cu o camasa de la spital care imi era stramta, un halat scurt si niste papuci dubiosi si gata, m-au bagat in zona de operatie, unde Bu nu avea voie. El ramasese pe hol, disperat, in timp ce pe mine m-au conectat la un monitor (pentru bataile inimii lui bebe) si m-au pus sa discut cu diversi doctori: de la un rezident pana la o anestezista. A trecut asa cam jumatate de ora, stateam intr-o pozitie incomoda si ma simteam incredibil de singura si neajutorata... insa panica m-a cuprins cu adevarat in sala de operatie, cu masa aia ingusta si luminile puternice... o multime de oameni necunoscuti... m-au intepat in coloana de trei- patru ori (pentru rahi) si nu a mers, eu deja tremuram toata... asa ca mi-au facut anestezie generala. Pana in sala de operatie am reusit sa raman calma, insa acolo... groaznic, mi-a fost teribil de frica. Ultimul lucrur pe care mi-l amintesc este ca ma dadusera cu iod si ma legau de masa...

Dupa aceea am aflat ca ai mei l-au gasit pe Bu in culmea disperarii... si ca dupa operatie a venit doctorul si le-a spus ca eu si piticot suntem ok. Baiat, 2 300 g, nascut la 37 de saptamani, varsator (asa cum dorea Bu :-) ). Eu eram la terapie intensiva, bebe la incubator, dar eram bine... Tot dupa aceea am aflat ca mai apoi, mort de fericire, Bu a anuntat/ sunat tot universul si a tarat-o pe mama in oras sa-mi cumpere un ceas superb pe care l-am primit cand am ajuns acasa :D.

Restul? Nu am vrut cezariana, dar nu am avut de ales. Doare ca naiba si m-au si intepat mai apoi pe toate partile. Am avut si perfuzii si tensiune marita, dar s-au rezolvat. M-au tinut la terapie intensiva pana luni, cand m-au transferat mai aproape de bebe. Piticot a stat si el in incubator pana la externare, insa nu a avut nevoie de perfuzii decat la inceput si nu a fost cazut sa urmeze ceva tratamente. E insa mic- 48 de cm. Casa nu era pregatita- norc doar ca apucasem sa cumpar/ adun cam toate lucrurile (de la patut pana la scutece, cantar, creme si hainute) si facusem liste cu ce trebuie/ cand/ unde. Mai dadusem si comanda pentru ceva mobila, chestie care a picat ca nuca in perete in tot balamucul declansat de nasterea precipitata, asa ca mama si Bu, completati mai apoi de unchiul si parintii lui Bu, au tras de nebuni sa termine casa la timp pentru mine si copil. Au dezinfectat, au montat tot, au cumparat ce stiau ca imi doream dar nu ajunsesem inca sa iau (un dulapior), au adus perdelele comandate de mine, au montat lustra, cumparat covor, invatat sa foloseasca sterilizatorul in timp record, pus hainele in dulapuri si facut ture dupa ture la spital, tot aducandu-ne mie si lui bebe diverse lucruri de care aveam nevoie si incercand sa ma si hraneasca pe mine...

Vinerea asta (dupa o saptamana) am fost externati. Bebe, zis mai nou si Cachici (pt ca face caca des :D) este un mancacios ceva incredibil, teribil de mic- atarna pampersii pe el si inoata in tote hainele, vioi si plin de energie, frumos foc (si nu o zic doar eu :D) si destul de cuminte so far. Noi tremuram ca varga la fiecare sughit si adiere de vant, ne dispera cat de neajutorati suntem. Bu este topit, afiseaza o figura usor tampa, a invatat sa schimbe scutecele si sa-i dea biberon si se comporta usor haotic :D. Iar eu... well, si acum imi vin lacrimi in ochi cand ma gandesc la episodul nasterii, nu am reusit sa inteleg exact cum naiba s-au dus toate varza in doar trei zile... dar merg inainte cu indarjire, scopul fiind sa ajungem intai la 2 500 kg, apoi la 2 800 kg si tot asa... Pana atunci dorm pe mine si incerc sa invat cat mai multe, cat mai repede.

Iar familia? Bro' suna aproape zilnic din creierul muntilor- vine azi inapoi, i-am explicat ca am asteptat sa plece ca sa-l fentam :P. Mama lui Bu a fost si ea aici si ne-a ajutat cu sfaturi, acum mama a preluat "garda" si impreuna am reusit sa-i facem prima baita... sora lui Bu e pe net cu sfaturi diverse (da, Bu a cumparat si un webcam si, da, si o combina mica, sa-i punem muzica lui bebe- nu, nu l-am putut opri, era deja in vrie :D)... toata lumea e mobilizata si incercam sa ne gasim un ritm de functionare.

Multumesc pentru toate comentariile si mail-urile, o sa incerc sa revin si pe net, incetul cu incetul, insa pe moment inca e haos in viata noastra.

Avem un baietel (un "degetel" :D) nascut pe 6 februarie 2009.

03 February 2009

Rubedenii

Pe principiul "ploua cu gravide, bre'!", principiu care continua sa ma lase cu gura cascata lately (hei, deschideti orice revista "glossy" si gasiti 1-2 gravide noi, sunt la calup sezonul asta), "mogaldeata" zisa si "piticania" se pare ca se va procopsi si cu una bucata verisor/ verisoara, aflata in proces de coacere, stadiul incipient :-) (a inteles cineva ceva??? :D). Iar bebe 2, fratele lui de cruce din alt oras (copilul nasilor de cununie ) se pare ca a capatat si o zi de nastere - 13 martie (da, se va naste prin cezariana), asa ca piticania este asteptata si ea sa se decida ce si cum, caci noi deja murim de nerabdare sa o intamplinam cu surle si trambite.

In fine... parintii mogaldetei o roaga respectuos sa se nasca "naturel" si cu un travaliu rapid (eu insist in mod special pe partea cu travaliul scurt/ rapid/ cum vreti sa-i spuneti). Deja am contractii Braxton Hicks si de fiecare data cand ii spun lui Bu, acesta se uita usor visator la burta mea si zice cu multa speranta: "a inceput nu? poate totusi il facem in februarie...". Februarie, februarie, ok, dar preferabil undeva in intervalul 20 februarie- 1 martie, se poate???...

02 February 2009

Cotidiene

In weekend n-am avut net. E weird sa nu ai net, nu mi-am dat seama cate lucruri depind de o simpla conexiune, tot vroiam sa fac diverse si ma prindeam ca nu, nu pot pentru ca nu am net...

Bine, am si umblat. Mult. Adica am cam cumparat 90% din chestiile legate de bebe de care am nevoie. Inclusiv unele de care nu am nevoie, dar "trebuia" sa le iau. De exemplu: un set de umerase :D. Ok, ok, e una dintre foarte putinele mele extravagante, zau asa. Chiar m-am abtinut sa intru in magazinele de haine. Si tot am tocat o groaza de bani... Ok, ok, poate ca nu era neaparata nevoie sa pun perdele in camera lui si nici sa iau un covor, dar vreau sa arate a camera de copil... sa fie vesela si primitoare si luminoasa si... yep, yep, toate alea de bine pe care le gandesc eu pentru bebe :-).

Azi am fost la Kika. Again. Au unele lucruri f. ok- de exemplu canapele, sau raionul de copii, sau perdelele... M-am si decis sa fac perdelele la Kika si zau ca nu am mai vazut asa brambureala de mult:
- angajati care comentau politica propriului magazin, la modul negativ (:D aproape ca te descurajau sa cumperi)
- sisteme de lucru haotice si greoaie: angajatii se impotmoleau in ele iar eu am ajuns ca pentru o amarata de perdea si o draperie sa semnez 6 (sase!!!!) hartii (numite si "contract" :-)) ) si sa platesc 2 bonuri diferite la casa, have no idea why
- sistemul de stocuri cel putin ciudat: daca te intereseaza ceva din ce este expus, ai grija pentru ca : a) nu, nu este obligatoriu sa fie pe stoc b) nu, nu este obligatoriu sa il mai primeasca, desi este expus c) da, daca e vorba de o mobila o poti comanda insa d) da, probabil va costa mai scump (??? pe bune) si e) da, probabil vei astepta intre o luna si doua luni sa ajunga in tara

So, trebuie sa iti placa foarte, foarte mult ceva de la Kika pentru a ajunge sa il si comanzi, pentru ca te lovesti de un sistem ce pare mai degraba menit sa te descurajeze, nu sa te ajute. Si trebuie sa ai nervi tari, noua ne-a luat doua ore sa comandam o comoda si niste perdele, in conditiile in care stiam deja ce vrem. Kika e in continuare ok si probabil ca voi insista sa mai cumpar unele produse de la ei, insa nu o sa fie prima mea optiune, e clar, au mare nevoie de un training pentru angajati si de ceva simplificare a sistemelor de lucru. Mai ales cand comunica "usor si prietenos". Yeap, right!!! Doua ore... pffff.

Si tot azi m-am si necajit: speram si imi doream tare mult sa fac si cursurile prenatale si iata ca de la 1 ianuarie, cand eu imi propusesem sa ma apuc si de asta, nu se mai tin si ma tot amana... Ultima data imi spusesera sa revin dupa 1 februarie, well, astazi am aflat ca nu se vor tine nici pana la 15 februarie. In ritmul asta eu nu le mai apuc, deja sperantele mele sunt tare mici... sau poate apuc sa mergi si eu la o lectie, doua si pac, gata, nasc... Eventual sa ii rog sa-mi faca versiunea pe repede inainte a cursului, ca ma grabesc tare, sa nu nasc inainte :-)).

Altfel sunt bine, in pline amenajari prin casa si bantuieli prin oras. Nu prea stau locului, nici nu imi place (ma plictisesc prin casa), imi si face bine sa ies si chiar mai am tot felul de lucruri de rezolvat. Doar ca obosesc repede si am devenit rea de foame- daca trece de 15.00 si eu nu am mancat de pranz, deja e de rau, grrrrrrrr :D.