25 March 2012

Surprize, surprize!

Familia mea e mare. Si multa si lata :D, cand ne pornim sa ne adunam umplem mai mult decat o camera normala de apartament de bloc. Sau un apartament intreg :D. Motiv pentru care avem "restaurantul nostru", adica ala unde ne-am invatat sa ne ducem cu toata trupa si stim ca avem loc si nu deranjeaza nimeni pe nimeni, ca doar suntem clan italian! Adica o gasca maaare care cuprinde, mmm: pe mine (evident!:D) si Bu si omuletul nostru, Bro' cu Gogoasa, Buna si Bunu, matusa 1 si unchiul 1, matusa 2 si unchiul 2, verisoara 1 si sotul ei si copilul lor, verisoara 2 si sotul ei si copilul  lor (ei uneori mai lipsesc, pe motiv de job al sotului care il poarta prin alte tari). La acestea s-au adaugat recent M si fata ei, iar la capitolul "abandonuri" ii inscriem pe matusa 3 si unchiul 3, plus verisorul aferent. Mai am o verisoara (plus sot) care vine si ea din cand in cand, dar nu mereu, ca locuieste in alta tara. Ce iese din asta? Pai... ieri, cand am serbat cu mare fast si tam-tam doua aniversari importante in familie: La Multi Ani, mama!!! La Multi Ani, Bro'!!! - sa ne traiti, sa ne cresteti mari, sanatosi si fericiti, daaaa?!!!!! (yep, in familia asta ciudata fratele meu e nascut cu o zi inaintea mamei mele, alti ani, evident, doh!)... in fine, ieri, ziceam, ne-am adunat 14 adulti, 2 copii cam de 10 ani si 3 pitici de 2-3 ani. Toata lumea vorbea, glumea, se frasuia de colo colo, farfuriile isi schimbau constant proprietarii si cate un copil ajungea sa ciuguleasca de prin portia altuia, Gogoasa ba se vara pe sub mese (modalitatea lui preferata de a ajunge mai repede dintr-o parte in alta) sau se juca de-a ascunselea, piticotii se fugareau in jurul meselor sau s-au adunat cuminti in jurul tortului, varandu-si degetelele in frisca... nu suntem galagiosi sau ceva, dar suntem multi si e frumos :D.

Eh, si asta-i baza. Nucleul, la care se adauga, dupa caz, ba parintii lui Bu cand vin si ei prin oras, ba prietenul cel mai bun al omuletului nostru si familia sa daca il serbam cumva pe el, ba alti socri, alte rude, alte extensii ale neamului, in functie de pe cine serbam... in fine, chestia e ca daca spunem ca suntem "doar noi" - pai "doar noi" sunt cam aia de sus. Si, evident, avem destule aniversari in neam :D. Ah, si sa vedeti cand plecam la mare, in Bulgaria, in fiecare an, minim un weekend prelungit: ne insiram dupa caz, care cat sta, care la ce ora ajunge, ne grupam, ne organizam si plecam in expeditie :-).

Bon, acum imaginati-va domniile voastre tot familia asta, dar peste, mmm, un an- doi: hehe, surpriza definitivata ieri (cu ultima veste adaugata la pachet) este ca printre picioarele noastre se vor invarti nu trei copii mici, ci dublu lor, sase adica! De unde pana unde? Ha, pai am doua verisoare prezente si povestea e cam asa: eu sunt cea din mijloc, verisoara 1 e mai mare, verisoara 2 e mai mica, verisoara 3 (cea din strainatate) e cea mai mica. Si atentie va rog, ca se complica treburile :D... eu am nascut prima un baietel care are acum trei ani, verisoara 1 a urmat cu o fetita de doi ani si... 5 luni (acum), iar verisoara 2 are si ea un baietel ce tocmai a implinit doi ani. Asta inseamna trei pitici, cei de care vorbeam mai sus, insaaaaa... verisoara 2 taman a nascut o fetita, acum, in martie. Eu voi naste o fetita prin iulie si... tanaaam, pac, iata ca si verisoara 1 e din nou insarcinata si va naste in noiembrie! So, cele trei verisoare s-au nimerit sa nasca toate anul asta (vai de noi!!! :-))) si cifra de trei pitici se dubleaza in mod miraculos!

Ah, am o viziune, cu noi debarcand pe plaja in versiunea noua si imbunatatita, pfff, ca in filmele alea de actiune cand eroii merg in slow motion, umar la umar si privind inteligent in zare... la noi o sa fie tot clanul, cu toti piticii aia iesind dezorganizat din rand si diversi tatici sau bunici carand prosoape, jucarii gonflabile, lopatele si galetuse :-)).

P.S. daca tot vorbim de suprize, pai am mai aflat doua chestii din familia-clona :D: sotul ei a reusit recent sa-si piarda si el verigheta - el a pierdut-o in mare, cum a pierdut-o sotul meu cititi aici... si amandoua am primit cate un ceas Tissot (fix Tissot :D!) de la anexele aferente, la nasterea primului copil. Ah, si v-am spus ca au inceput sa ne tachineze ca suntem singurele cu ochi albastri din tot grupul asta?...

No comments: