Teroristul nostru creste. Si ii spun terorist pentru ca mmmm, este un munte de caposenie si smecherie. Totul, dar absolut totul la noi este negociere si santaj, inspira si expira din partea mea si oh, cele mai dulci zambete din partea lui. Pentru ca da, smecherul sef are o tactica dementiala: face o boacana, stie ca e ceva ce nu are voie si taman cand ma bosumflu eu mai bine la el, pac, intoarce mutrita aia de ingeras din poza de mai sus, cu un zambet larg (sirop-sirop, ce mai!) si imi zice pe cel mai alintat si plin de iubire ton... "maaami"... de parca l-a lovit revelatia vietii lui si bucuria maxima ca ma vede pe mine, obiectul adoratiei lui... Bonus, imi mai ia si fata in maini si ma mangaie, pas sa nu te apuce rasul, daca te tin curelele!!!
Asa ca pot spune cu mana pe inma ca aia cu usturoiul mancat si gura care nu miroase a invatat-o perfect. Acum lucreaza la negocieri, si cum la capitolul cifre stie doar unul (unu),tei (trei) si opt (rostit triumfal de fiecare data :D), discutiile noastre legate de "hai, se termina episodul asta din Mickey Mouse si gata" ajung la "unuuul, mami!" "mai vrei sa vezi unul? bine, inca unul si gata"... Frumoasa negociere, nu? Doar ca micutul zambaret vede ca ii merge si pluseaza big time, lansand trimfal un "opt!", hehehe, inca opt episoade? sa fim seriosi... moment in care incearca ceva mai pasnic cu un "tei, mami" :D. Si tot asa, la orice, de la numarul de patratele de hartie igienica pe care pofteste sa le consume (hei, se sterge si el, ca oamenii mari) pana la numarul povestilor citite inainte de culcare, totul este prilej de discutii.
A redescoperit trenuletele si insiram sine prin toata sufrageria, eu ma bucur ca i-am gasit ceva carti de povesti mai umane si citesc de zor in fiecare seara (problema e ca face fixatie pe cate una si musai sa o repet la infinit, grrr), vrea sa se imbrace/ coboare din masina/ faca aproape orice singur si "nuuu, mami" e la ordinea zilei. Picteaza si amesteca toate culorile intr-un hal fara de hal, iar autobuzele sunt preferatele lui cand vine vorba de "masinute" (mari, mici, autobuze sa fie!). Facem lego si ne jucam de-a supermarketul, omuletii merg la cumparaturi si cand obosesc mai apar si cate un buldozer sau o pisica prin magazin, ca doar si ei vor o paine, o sticla de lapte, ceva... Am descoperit care este melodia cu wa-wa-wa, era chiar sub nasul meu si nu ma prindeam: "The wheels on the bus", mare feblete mare care acum a intrat si ea in repertoriul meu si nu ca mi se cere sa o cant, mi se spune exact ce parte sa cant: pe cea cu bebe care plange, cu stergatoarele care fac "swish-swish-swish" sau cu usile care se inchid si se deschid...
Lumea imi spune ca sunt calma, foarte calma si ca nu pot nicidecum sa scot flacari pe nari, eu ma simt ca trei vulcani pusi unul peste altul... insa adevarul este ca cel mic e ca cel mai fin detector de metale in preajma mea. Ma simte si reactioneaza prompt atunci cand eu nu sunt ok cu mine si ceva ma framanta, e fantastica legatura asta dintre starea mea de spirit si dispozitiile lui. Asa ca respir/inspir, iau totul ca pe o joaca si ne gadilam, topaim, negociem in cifre si ne minunam incantati la orice masina care intra in garaj (se duce sa faca "nani") sau dovleac sculptat la gradinita. Si e frumos si multa veselie si imi aduc aminte de ce am citit aici: "You can't possibly know the enormity of the feelings you will have for your children. It is absolutely fucking terrifying."
Sa va mai zic?
Ei bine, un copil e 49% "incredible pain in the ass" si 51% "most sublime joy you've ever felt" iar "that one percent makes all the difference".
:D
4 comments:
Chiar daca uneori sunt la capatul rabdarii si ma rog sa faca o pauza, sa accepte macar o zi tot ce ii propun eu, fara comentarii si negocieri, imi dau seama ca e mai amuzant asa. Mi-ar lipsi negocierile astea ale noastre si bucuria de a gasi solutii impreuna:)
Eu stiu sigur ca nu-mi lipsesc momentele tensionate, cand ma dadeam cu capul de parchet si de toti peretii s-o conving sa se imbrace cu ceva, ca afara este frig, iar ei notiunea de frig ii era usor straina. Asa, cum este acum, este mult mai bine: nu vrei pantalonasii? Ok, iesi asa afara. In 2 secunde este inapoi: mami, figgg. Pai n-am spus si eu tot asa?
Partea buna este ca invata: ca se pun manusi, caciula, ca a venit iarna, ca ne imbracam din prima, altfel mamica pleaca singura la magazin...
Si la noi partea preferata este tot cea cu stergatoarele si cu claxonul si cu soferul care striga "move on back".
La multi ani, acum serbam 3 ani!
@Roxana: pe mine ma uimeste ce mare sa- facut, cum gandeste el lucrurile si ajunge la concluzii proprii... wow, nu imi pot ascunde zambetul din coltul gurii la faze de-astea.
@Mariamirabela: da, da, aproape 3 ani, un prag de trecut! E mult mai simplu acum, ca am cu cine sa ma inteleg dar e si ceva mai greu pentru ca poate sa spuna nu :D, asa ca evit sa ajungem in situatii de "care pe care".
Ahhh... melodia aia e un hit de aproape un an, credeam ca o sa ii treaca, dar vad ca nu... nu stiu ce e cu ea dar inteleg ca prinde tare la copii.
Post a Comment