09 January 2011

Jurnal de piticot (23 luni)

Am intrat pe ultima suta de metri! Deja numaram zilele pana la cele 24 de luni pe care le pandim de prin vara si de apropierea carora nu contenesc sa ma mir. Mai e putin...

Pana atunci, piticul iubeste cu disperare asipratorul (tatu, cred, desi e un cuvant care mai apare si in alte contexte, dar sigur cand e vorba de aspirator) biscuitii si Pocoyo. Aspiratorul este mereu localizat, nu doar la noi in casa, dar si la cele doua bunici, ba chiar si la prieteni cand am fost in vizita :D. Iar piticotul adora sa aspire cu sarg. La propriu, caci mai nou cere sa fie si bagat in priza. Mda... sa recapitulam: isi pune jucariile la loc pe caprarii, da cu aspiratorul, daca prinde un servetel sterge si praful, cand mananca cere servetele sa se stearga la gura constiincios iar daca nimereste si matura e foarte fericit sa isi incerce puterile si cu ea... yep, viitoarea mea nora musai sa-mi ridice statuie!!! Peste toate acestea adaugam si faptul ca e linistit, se spala singur pe dinti minute in sir si adora sa faca baie.

E si frumos, zic eu :D, dar nu numai eu... Are cam 87 de cm. si 12 kg., un par carliontat al carui breton va trebui tuns curand si o mutrita ghidusa. Se smechereste, dar in continuare nu are un temperament agresiv sau agitat: e mai degraba genul care analizeaza/ studiaza/ are rabdare. E insa capos si voluntar - stie destul de clar ce vrea si cand i se pune pata, apai i se pune :-). 

Mai adora merele, bananele si sucul de fructe. Asta ultimul poate contine aproape orice combinatie mirobolanta imi trece mie prin cap, ca piticul bea doua pahare pe nerasuflate.

Cu mancarea oscilam intre vrem si nu vrem si, din motive care imi scapa, refuza feluri de mancare pe care inainte le manca fara probleme. Si se lupta cu furculita: adesea ia cu mana bucatele de mancare din castronel, le pune in farfurie, de unde le ia cu furculita si le baga in gura (:D).

Acum sta pe olita, la Pocoyo. Bunica l-a pus pe olita si mi-a spus ca sta cam zece minute, dupa care zice ata = gata. Dar nu face nimic ;-)). Bon, incercam si noi. Pana acum vad ca ii place.

De luni reincepem gradinita si nu sunt happy. Ma astept la raceli si asta ma deprima din start. Plus ca e greu sa-l duc in fiecare dimineata si sa-l las acolo, iar trecem prin tot procesul de adaptare... pfff. Partea buna e ca am fost la homeopat si ca de azi am inceput o imunizare serioasa cu granule care vad ca au fost bine primite (piticot scuipa orice corp strain care se nimereste in lingurita lui, din reflex - abia la a n-a incercare ii pica si lui fisa ca e ceva bun, dar pe astea vad ca le-a papat din prima). Dar pentru imunizarea asta e nevoie de timp, mult timp.

Ce e cel mai dragut este ca am senzatia ca interactioneaza cu jucariile, ca le vorbeste... nu doar ca discuta cu iepurasul sau ii mai da si lui de mancare (ba chiar l-a pus pe olita :D) ci, de exemplu, daca nimereste alta jucarie cu fata "umana" - ii arata casa,ii spune "apa" ca uite, aici e canuta cu apa sau "titi" cand intalnim masina, ori chiar o plimba cu caruciorul si tot asa... ca un inceput de joaca cu personaje si roluri.

Per total a fost o luna plina: prima zapada in care a pasit cu adevarat, primul Mos Craciun intalnit in realitate, primul brad impodobit impreuna... O groaza de lucruri noi de descoperit si enorm de multe motive de bucurie, caci luna sarbatorilor e plina de surprize si cadouri pentru cei mici, iar piticul a avut parte de toate.

7 comments:

Roxana said...

Yuhuuu, piticu mai are un pic si nu mai e chiar pitic:). Sa fie sanatos si vesel si cuminte si pe mai departe. Pupici si asteptam noi povesti

Simona said...

Wow, cum trece timpul! In curand va chefuiti! si deja piticul vostru nu mai e pitic, e un baietel care pe masura ce creste mi se pare tot mai meserias. Ce pot sa spun, uite, punem la bataie una viitoare posibila nora, ceva mai tanara dar tot sarguincioasa, haioasa, care invata repede dar ii place si ei curatenia, si proprie si in jurul ei. Pe undeva parca mi-ai descris si mie copiii, linistiti si cu simtul responsabilitatii, asa ca stiu exact cat de mandri trebuie sa va simtiti cand realizati ce roade da educatia voastra.
Bravo, la mai mare! Si multi pupici piticului :-)))

Zu said...

@Roxana: Multumesc pentru urari, ca bine zici, trebuie sa-i gasesc un inlocuitor pentru "piticot" - ma gandesc la "omulet" :D

@Simona: Multumim, :-)) grozava "oferta", ca tot va urmaresc eu de mult aventurile, ha, mi-ar fi placut sa se cunoasca piticii si sa se joace impreuna - poate cand mai ajungeti pe aici ne vedem si fata in fata, mi-ar face placere.

mariamirabela said...

Hei, mai aveti o luna si faceti petrecere! De-abia astept sa ne povestesti unde ati fost si cum ati chefuit.

Si vreau sa spun aici ca-mi pare rau ca nu ne-am vazut in tara, dar un virus varicelic ne-a tinut departe de anumite vizite care implicau si copilasi.

Zu said...

@Marimirabela: pfff, imi pare rau sa aud asta, sper ca sunteti ok. De mers cred ca vom merge tot la restaurantul pe care vad ca-l frecventeaza deja toata familia mea si o sa lasam piticii sa se desfasoare, ca deja verisorii sarbatoritului au crescut si clanul s-a marit. Daca mai adaugam si invitatii (prietenul carliontat al piticului), iese o trupa destul de mare care sa tropaduie prin restaurant.

mariamirabela said...

Zu: suntem ok, eram si atunci, numai ca am intrat in contact cu o familie care a intrat in contact cu o fetita ce a facut varicela. Si din cauza asta am anuntat pe toata lumea si am sistat vizitele, in functie de dorinta lor. Cine a vrut sa ne vedem, ne-am vazut, cine nu, nu. Si nu, nu avem varicela. :)

Zu said...

@Mariamirabela: aha, got it. Nu stiam (nu eram printre cei anuntati :D) dar probabil ca nu ne vedeam oricum, ca noi am tot fost pe drumuri...

There was an error in this gadget