26 October 2010

Se apropie... gradinita

Umbra se intinde deja peste capul meu si o simt cum ma preseaza: saptamana viitoare ar trebui sa-l dau la gradinita. Am amanat noi deja data, acum cam asta e, nu prea mai e loc de intors. Mi-e greu, am emotii, indoieli, temeri, stari din cele mai conflictuale posibile si zau daca ma simt in stare sa-l duc eu cu manuta mea la gradinita. Pentru ca, da, de gasit am gasit-o: nu e cea perfecta, pe care o visam, insa cam e 90% ce imi doream si, well, I guess there will never be o gradinita good enough for my kid :D. Asa ca totul e stabilit, avem si trusoul copilului, analizele sunt pe terminate, pregatirile in toi... doar inima mea se face din ce in ce mai mica, aproape cat o stafida.

Stiu: logic e bine, am toate argumentele pro si totul e cat se poate de corect organizat. Asta trebuie sa facem, exista o mie de motive pentru care e un lucru bun sa mearga la gradinita, alte o mie pentru care alte variante nu stau in picioare si inca o mie pentru care nu ar trebui sa ma stresez atat, ca doar nu e primul si nici ultimul pitic ce merge la gradinita. Cu logica stau bine, doar ca sufletul meu nu gandeste toate astea, ci simte, acut, diverse spaime.

Care spaime? Eh, inainte si eu ma intrebam ce atata stres cu gradinita asta...si nu intelegeam complet, dar e tare greu de fapt. Este practic pasul prin care iti introduci copilul in sistem, intr-un sistem in care nici tu nu crezi si din care acum te lupti sa evadezi: cel al "jobului" zilnic, al rutinei, al lipsei unei anumite libertati de miscare, al regulilor implacabile. Si o faci chiar in contra vointei tale reale: e clar ca nu e "cea mai buna varianta" pentru el, cea mai buna e sa stea cu tine. Iar lui ii produci o trauma, cu forta, caci oricum ai lua-o si oricat de bland ai trata problema, el tot va suferi - si zau daca imi vine sa-mi fac singura copilul sa sufere in halul asta. Plus ca ma tot intreb ce o sa inteleaga el din toate astea: am stat impreuna doi ani, e invatat cu mine mereu langa el, gata sa-i alin o durere sau sa-i rezolv o problema... si e piticul meu mic pe care l-am crescut cum am stiut eu mai bine si cu tot ce am gandit eu mai bun, cu atentie, rabdare si mult timp... si acum il las in grija unor persoane care cu siguranta nu vor face toate lucrurile asa cum le fac eu. Toate valorile investite in el, tot ce am semanat cu grija, toate preocuparile legate de orice: alimentatie (sa manance legume, sa nu manance ciocolata, sa nu moara de foame, sa nu devina obez, sa nu..."), vreme (sa stea mult afara, sa nu il infofolesc, sa nu raceasca, oare sa ii mai pun o bluza, cum sa fac sa stea cu caciula pe cap, oare il rod pantofii), formarea lui (sa nu tip la copil, sa nu ii dau exemple negative, copiii nu se bat intre ei, sa nu i se spuna ca e un copil rau, sa il incurajez sa aiba curaj sa incerce diverse, sa stie ca e iubit neconditionat, sa nu minta, sa fie fericit, sa fie copil, sa se joace, sa...) si tot asa, lista e lunga si presarata cu diverse... totul cade in mainile altor persoane, despre care nu am cum sa stiu mare lucru dar stiu sigur ca NU sunt eu. Pentru ca alegi o gradinita, dar oamenii nu ii poti cunoaste cu adevarat doar din trei vizite si cateva discutii, ai o impresie doar, e buna, dar hei, e vorba de copilul tau. Care e mic, of, cat de mic, si se bazeaza pe tine cu totul.

Asa ca, oricat de logic e totul, imi vine sa imi iau copilul in brate si sa fug departe de toate astea si, da, daca gandesc la rece stiu ca o sa fie ok si ca o sa ne descurcam, dar eu tot o sa plang.

17 comments:

Lala said...

Multa bafta si acomodare usoara pentru amandoi!

Roxana said...

Adaptare usoara si sa aveti mereu doar surprize placute de acolo:). Si eu am inceput sa intreb pe ici pe colo, pentru toamna viitoare.
La ce gradi o sa mearga?

Radda said...

Ce draguuut si cata dreptate ai!! Desi nu sunt mama (dar Doamne cat mi-as dori), inteleg sentimentul:sa-ti iei puiutul mic in brate si a fugi cat mai departe, sa-l protejezi asa cum stii mai bine. Cu toate astea sunt convinsa ca va fi ok si ca va veti descurca de minune.Adaptare usoara lui pufulete si tie mult curaj!!

Laura said...

Ei, da, asta-i viata, nu trebuie sa fii prea panicata, lui piticu ii va place sa aiba companie de varsta lui si de vor fi probleme, mamicuta si taticutul lui vor fi acolo sa-l vegheze. Ne doare sufletul cand trebuie usor usor sa-i indepartam nitel dar adevarul este ca nici prea agatati de fusta noastra nu e bine. Oricum tot e bine ca am putut sta cu ei in primii doi ani, mie una acesti ani mi s-au paruit de aur.

adi said...

Curaj, Zu, o sa-ti fie mai greu tie decît lui, eu am trait asta acum doua luni (fetita avea 11 luni cînd a mers la cresa)si am suferit ca un cîine. La început a fost ok, mai ales ca aici (în Franta) e o perioada de adaptare cînd am stat si eu cu ea, apoi s-a prins care-i treaba si a început sa plînga cu mare jale.Eu ma straduiam sa nu ma "citeasca"; educatoarea mi-a repetat ca atîta timp cît sîn eu nefericita o sa fie si ea. Desi am fost tare suspicioasa la început, am ajuns treptat sa le apreciez pe educatoare; bineînteles ca s-a îmbolnavit imediat, bineînteles ca-i curge nasul des, dar asta e, acum e vesela si mîncacioasa si e fericita sa-si vada prietenele în fiecare zi. Mai citesc pe bloguri ca sînt mame speriate ori de cîte ori copilul lor vine în contact cu unul de la gradinita/cresa, purtator de microbi. Repet doar ce spun si altii, asa se imunizeaza copiii, e normal. Mult curaj tie si lui bebe Zu, pe care-l admiram!

alina said...

Of, instictele materne nu avem cum sa le adormim si desigur ca adaptarea asta nu e nicidecum floare la ureche nici pentru parinti (mame in special), nici pentru pitici. Insa incet incet (sau mai repede in cazurile norocoase), se produce si adaptarea si da, e si bine. Asa ca imbarbateaza-te, eu iti urez multa putere si cat mai putine dificultati!

mariamirabela said...

De-ai sti cat de mult te inteleg! Si cred ca asta iti pot spune cam toate mamele care au trecut sau urmeaza sa treaca prin asta.

Si cat de tare te vedeam eu saptamana trecuta si cat de entuziasta mi se parea ca esti cu "trusoul", cu prosopelele, cu pijamalele, aproape ca ma pacalisei. :)

Eu m-am gandit de multe ori daca metoda asta cu "plange cateva zile, pana ii trece, apoi e vesel si de-abia asteapta" este o metoda buna pentru ei, mai ales la varste asa de mici. Pentru ca eu nu as putea sa fac asta zilnic, sa o las acolo plangind dupa mine pana i se rupe sufletul. Pentru ca eu tot sper sa gasessc ori gradinita unde sa se mearga dupa alta metoda de acomodare, ori sa creasca fetita incat sa inteleaga ce se intampla si sa nu planga.

Despre faptul ca tot ce-i faceai tu pana acum ii va altcineva nici nu vreau sa comentez, desi sunt sigura ca exista si educatoare si ingrijitoare cu suflet, pasionate si care iubesc copiii. Nu vreau sa comentez pentru ca este prea dureros.

mariamirabela said...

Iti tin pumnii sa mearga totul cat mai lin, iar acomodarea sa fie cat mai usoara pentru amandoi.

Zu said...

@Lala: Multumesc, stiu ca e un proces prin care trebuie sa trecem... o sa o facem si pe asta :D

@Roxana: Multumesc, Roxana - daca te intereseaza gradinite in zona Mosilor iti pot da mai multe detalii pe mail, ca am tot invartit problema pe toate partile :-).

@Radda: Cu mintea imi dau seama ca totul o sa fie bine, cu sufletul stau cam greu... :D. Chiar sper sa ii placa si sa invete tot ce nu pot eu sa-l invat acasa (partea asta cu societatea, comunitatea mi se pare un plus).

@Laura: E un sentiment impartit: logic imi dau seama ca e ok, cu sufletul nu prea imi vine mie sa-l las... Dar, deh, de mers inainte tot mergem inainte, avem deja gradinita si gata, ii cam dam drumul, cu speranta ca o sa fie totul bine. Si ai dreptate, si eu ma consider norocoasa ca am avut cei doi ani, e mare lucru - nu imi pot da seama cum e sa te intorci la lucru dupa doar trei- sase luni.

@Adi: :-) Multumesc pentru vorbele frumoase si incurajari. Noi ne-am gandit sa-l dam cu ~doua luni inainte sa ma intorc eu la birou, tocmai pentru ca stiu ca se imbolnavesc in prima perioada si o sa fie nevoie de mine, dar ca sa si pot interveni daca totusi ceva nu e ok. Cred ca ai mare dreptate cu partea cu "te simte", asa ca incerc sa fiu entuziasta: e de bine, e de bine, e de bine :-).

@Alina: Ce bine zici: mamele sunt unice, fiinte complet deosebite cu trairile lor... si poate ca doar o mama va intelege cu adevarat furtuna asta de sentimente. Pana acum consider ca am facut cea mai buna alegere, nu e gradinita perfecta dar mie mi s-a parut cea mai buna din cele gasite, urmeaza testul cel mare, testul piticului :D.

@Mariamirabela: Of, ce sa zic... din pacate nu cred ca ma ajuta prea mult sa ma dau cu capul de pereti, ca altfel ma dadeam cu sarg deja :D. De aceea nu invart prea des cutitul in rana si "ma tin tare".

Nu stiu inca ce sa fac cu integrarea lui: si mie imi vine sa pun piciorul in prag si sa fac altfel, insa nu sunt sigura ca e nici asta o varianta buna - poate doar prelungesc agonia? Am o prietena care a trecut prin ambele posturi: mama care isi ducea piticul la gradinita anul trecut si educatoare care primeste pitici anul acesta - cred ca o sa merg pe ce ma va sfatui ea.

De chestia de care nu comentezi nu comentez nici eu, o amintesc doar in treacat ca altfel ma apuca plansul :-(...

Silvia said...

Hehehe! Daca privesti ca il duci cu forta acolo si il introduci intr-un sistem in care tu nu crezi, vei suferi ca un caine muuuuulta vreme de acum incolo.

Trebuie sa cauti in tine motivele pentru care il trimiti la gradinita, oricare gradinita ar fi ea.

NU e usor niciodata, mai ales ca e primul pas, dar daca constientizezi ca il duci la gradinita spre binele lui, atunci vei suferi ca un caine, dar doar pentru cateva zile.

Si nu, nu ii este mai bine cu tine acasa. Fiecare are componenta lui in viata pe care doresti sa i-o dezvolti. Acasa, cu mama, sentiment matern, caldura, iubire etc. La gradinita socializare, disciplina, seriozitate, adaptare etc. Din punctul meu de vedere, una fara alta nu merg. Noi de-asta am ales program de 4 ore si, sincera sa fiu, cred ca asa o vom tine pana la scoala, la 4 ore. Are de toate intr-o zi. Plus ca am invatat-o ce inseamna week-end, iar la gradinita am dus-o de la 2 an si fix o luna. A fost 3 luni, a venit vacanta mare si din septembrie a reinceput. Nu mai este cea mai mica de acolo, dar toti copiii o iubesc. Iar cei care au plecat la scoala vin sa o vada zilnic, cand se intorc spre casa. :) Iar faptul ca se duce cu placere dimineata, ca ne povesteste ce a facut la gradinita si primul lucru cand o iau imi spune "a fost frumos la gradinita azi", ma asigura ca si ea de-abia astepta sa fie la gradinita. :)

Un mesaj lung, si as mai scrie, pentru ca stiu cum te simti, been there, done that. Dar cauta deep down inside motivele. Daca ele ti se par incorecte si consideri fara drept de apel ca vei traumatiza copilul, nu-l trimite acum, mai asteapta putin. Nu te grabeste nimeni.

Te imbratisez, sa ne tii la curent!

PS: evident ca citesc tot ce scrii, ca de obicei, dar nu mai am timp sa si comentez. Acum insa a fost alta poveste... :) E un moment foarte importat pentru voi!

Zu said...

@Silvia: multumesc pentru comentariu, cred ca aveam nevoie sa-mi aduc aminte si de cealalta perspectiva asupra problemei. Ai dreptate, cred ca ii e mai bine si cu mine si cu ce ii ofera gradinita, nu doar cu mine, nuuuuu... doar ca la noi problema se cam pune de program prelungit 8-18, iar asta e greu :D.

Multumesc, again, aveam nevoie sa "aud" tot ce ai scris, mi-a prins bine :-).

Silvia said...

Avand in vedere ca pana sa imi dau demisia am lucrat 8 luni cu program prelungit... Si chiar daca ar fi scapat Mariuca la 6, eu tot la 8 ajungeam... Stiu cum e, dar cred ca cam tot aia este (cacofonie intentionata).

Dar, dupa cum am vazut pe propria-mi piele, nu stii niciodata ce surprize iti rezerva viata. Am muncit mai bine de 10 ani ca sa ajung si sa raman in publicitate si acum produc cosmetice naturale!! :))=))

Roxana said...

Zu, mersic:). Noua ne trebuie gradi in zona Tineretului...Daca stie cineva vreuna minunata, sa ne sopteasca si noua.

Zu said...

@Silvia :D ai dreptate, eu fac acum ceva la care nu ma gandeam, ever ca o sa fac "pe langa" concediul de maternitate...

@Roxana: Prin zona Tineretului tot eu stiu :-): gradinita Elite - am o prietena pe acolo, cred ca merita sa o pui pe lista si sa vezi daca ti se potriveste.

Roxana said...

Zu, mersic mult. Culmea e ca tocmai le-am scris un mail. Asa intr-o doara sa vad daca au grupe de pitici si cum e cu inscrierea. Mi-a raspuns o doamna foarte simpatica:).Asa ca daca o recomanzi si tu clar e in capul listei. Inca o data multumesc

Zu said...

@Roxana: :-))) ce coincidenta! Eh, daca ai nevoie de info suplimentare despre gradinite, scrie-mi... si bafta multa!

Oana said...

te inteleg desi pana va merge ilinca mai e ceva, dar parca sa te aud si pe tine ma ia si pe mine asa o stare...
bafta multa!!

There was an error in this gadget