09 December 2010

Jurnal de piticot (22 luni)

Data de 6 inseamna pentru noi in primul rand ziua in care ne-am vazut cu piticul "pe partea cealalta" a universului lui. Asa ca Mosul ne-a adus in desaga impresionanta cifra de 1 an si 10 luni pentru minunea asta de copil sugubat, pfff, mai sunt doua luni si face doi ani (OMG!!!). Iar piticul... e cuminte si capos :D, daca este posibila asa o combinatie, ei bine, noi o avem toata, bine varata in cei 86 de cm si aproximativ 11,5 kg (usor carliontate).

Ultima luna a fost un taifun: boli multe care sunt in realitate una singura, o viroza ce ne-a pus la pamant pe toti si nopti cu treziri pe la 5-6 dimineata pentru a cere imperativ "bi" sau "nana", adica biscuiti sau banana, dupa cum i se nazarea piticului in somn. Nu stiu care e algoritmul ce determina ce va cere in fiecare noapte, noi primim doar litania  disperata :-)). Evident ca acum avem grija sa fim mereu la zi cu stocurile de banane si biscuiti :D. Pentru ca piticul ca mananca. Mult! Zici ca nu l-am hranit pana acum, omuletul baga in el cu un zel nebun, parca e o termita :D: pui, supa, paine cu diverse, iaurt, biscuiti, banane, mere, sucuri de fructe... tot ce pica... isi ia cuminte castronelul cu mancare si lingurita si combate de zor. Si creste inima in mine cand copilul vine singur si cere banane. Sau mere, ca ziua astea sunt la concurenta cu bananele. Il intreb daca vrea altceva, un sanvis, poate si indica decis, nu, ma (=mar) vrea. Ii arat banana: vrei banana? si da din cap hotarat: ma!. Mananaca aproape totul nepasat si stie foarte clar ce vrea si ce nu. Cand vrea sa manance se declanseaza nebunia: se agata de scaunul de bucatarie si incepe sa rosteasca pe tonalitati din ce in ce mai ascutite: mnia-mnia (asta e un soi de "mniam, mniam, ce bun e!" :D), de iti vine sa iti tai si degetele, in graba cu care incerci sa raspunzi tignalului insistent.


La Buna stie unde stau bananele si biscuitii si cere, insistent. Biscuitii ii tine de obicei pe cafetiera si mi-a povestit Buna ca, ultima data cand a incercat sa il fenteze spunandu-i ca nu mai sunt biscuiti, piticul a deschis prompt dulapul de sub blat unde mai tine ea pitite niste dulciuri si i-a aratat ca, uite, mai ai. De unde a stiut el asta, in conditiile in care umblam foarte rar acolo...?


In rest, animalele din vocabularul lui au devenit laconice: vaca se rezuma la un simplu mmmmm, pisica a trecut la un aaaaaaa lesinat iar oaia, care a capatat finally glas pentru ca piticul a invatat sa o imite, rade vesela: heeeeeee... Familia ramane cam la fel: eu sunt mami, Bu e tati, iar bunicii se incapataneaza sa nu aiba nume... De vorbit vorbeste de zor: primim discursuri numeroase, rostite de capsorul cret inca de dimineata de cand se  iteste mutrita in fata ochilor mei adormiti, pana seara tarziu, cand i se activeaza motoarele turbo taman la ora de culcare. Iar dimineata omuletul incepe invariabil prin a isi insirui tot vastul vocabular: mama, tutu, nana, tati, tutu (asta e un favorit, asa ca il repetam), bobo (asta e bebe), aaa, tutu, tai-tai, nani, bi, pi, opa (asta e hopa, foarte folosit) ... si tot asa, ca deja s-au adunat cateva, rostite cu gesturi largi si mimica in ton cu seriozitatea tiradei - apoi se stabilizeaza la o singura cerinta, care cel mai adesea este nana (banana) si eu sunt luata de mana si dusa la bucatarie, unde mi se indica foarte clar ce si cum (piticotul imi ofera versiunea "for dummies" :D). Iepurasul ramane in continuare djege (sau asa ceva), rostit clar si mereu la fel, imposibil de confundat cu altceva, dar complet confuzant in privinta originii numelui acesta ciudat.

E fascinat de imagini si recunoaste o groaza de lucruri: l-am pus sa-mi arate in poze diversi membri ai familiei si i-a recunoscut pe majoritatea. De doua zile tipa, probabil ca sa il bagam in seama: vine langa tine, omulet aparent cuminte si, pac, deschide gura si trage un tignal de mori de inima pe loc. Sunt destul de convinsa ca daca va vedea ca nu are efect va renunta rapid, a mai avut el ceva tentative similare de a se baga in seama si, nefiind incurajat, a abandonat ideea. Pana atunci ne cam sare camasa de pe noi de spaima :-).

Se spala constiincios pe dinti, dupa metoda nou brevetata: se suie pe taburetul lui de la baie (tot nu e suficient de inalt cat sa manevreze toate cele, dar macar ajunge cat de cat la chiuveta) eu ii dau cu pasta si frec bine-bine iar apoi pot sa plec sa-mi vad de treburi linistita, pentru ca urmatoarele cinci minute piticul si le petrece varand periuta sub jetul de apa, frecandu-se cuminte pe dinti si repetand manevra again and again. Cand se plictiseste lasa periuta in chiuveta si vine dupa mine... Chestiunea simpatica e ca daca ma vede la chiveta, hop si el, asa ca de multe ori ma fardez avand varat inaintea mea capul lui cret ce abia se iteste mai sus de marginea chiuvetei: eu ma bibilesc in oglinda si el se spala pe dinti, fericit.

Iubeste, adora chiar, aspiratorul. Al nostru ca al nostru, dar l-a dibuit si pe cel de la Buna si nu e chip sa i-l mai scoti din maini. Ii da tarcoale, mi-l arata cu gesturi largi si entuziaste, ii inhata peria si purcede la "aspirat" cu rabdare prin toata casa: da si pe sub mobile, ba chiar ridica si marginile covoarelor ca sa curete dedesubt!!! In continuare mopul si matura sunt extreeem de tentante si ele...

Cand e sa mergem afara, intinde mainile sa-l imbrac si apoi imi aduce si caciula, sa nu cumva sa o uit! Daca ma vede pe mine ca ma imbrac de plecare, imi arata pantofii :D, iar daca suntem amandoi incaltati cu cizmele de ploaie, mi le arata pe ale lui, incantat, si apoi pe ale mele - iata ca avem la fel (nu, nu sunt identice :-)). Oricum, cizmele mele il fascineaza... Intr-o zi eram la computer, concentrata rau si destul de fericita ca ma lasa in pace 5 minute sa imi vad de ale mele: mosmondea ceva la picioarele mele, cand m-am prins si eu ca imi scosese papucii si se chinuia sa ma incalte cu cizmele de ploaie :-))). Alta data l-am gasit chinuind-se sa isi bage picioarele proprii in cizmele mele, in conditiile in care alea ii ajung fix pana la fund cand e incaltat cu ele :-)))... Dupa ce il incalt si e aproape gata imbracat, se duce la oginda si se uita, mandru :D.

Mergem in magazin tantosi amandoi. Pe strada de obicei sta langa mine si daca ii spun sa imi dea mana, o intinde imediat, prompt. Daca il zic sa stea, ca trebuie sa traversam, se opreste brusc. Daca vede chioscul cu covrigi ni se rupe filmul si incepe sa baleteze in fata lui- vrea covrigi. In magazin e liber sa faca ce vrea si de obicei nu face prostii. Cand isi recunoaste marile pasiuni: banane, biscuiti sau napoltane, inhata un pachet si il pune in cos. Daca ii spun ca nu, nu il luam, nu avem nevoie, sau uite ca e o marca de biscuiti de care am mai luat si nu i-a placut... si sa puna la loc... se opreste nedumerit, cu obiectul dorintei in mana, si se uita la mine. Daca insist ca nu, se intoarce si il pune la loc, in raft, exact de unde l-a luat. Si mai mereu plecam cu banane din magazin, ba chiar uneori le desfacem pe drum, ca nu mai are rabdare. O data a inceput sa planga (la propriu) in casa dupa banane (hait, nu mai aveam), asa de tare ca ne-am imbracat amandoi desi afara ploua si am plecat la magazin, unde le-am cantarit repede si a si mancat una intre rafturi.

Cand face o boacana si e certat se uita pe sub genele lungi, cu un zambet smecheresc in coltul gurii... si cand se entuziasmeaza o face teatral: un woooo rostit larg, cu gura rotunjita intr-un O perfect si fetisoara mica stralucind de entuziasm. Mai ca si pune mana la gura, de atata mirare!

Face ordine, cu o precizie uimitoare: eu sunt destul de ordonata de felul meu si mai mereu strang jucariile, punandu-le pe fiecare in cutia/ cosul/ recipientul ei: lego la lego, cuburile moi adunate in cutia lor, animalele in miniatura intr-un cos, masinutele in altul si tot asa... Se pare ca m-a vazut facand asta de suficiente ori si acum strange si el frumos cartile in teanc, in biblioteca, sau uneori cand mai gaseste un cub se duce si il pune prompt fix la locul lui... si tot asa. Nu face asta constant, nici eu nu il oblig, insa vad ca are porniri de genul asta si imi place :-).

Vrea sa sara sau sa topaie intr-un picior, cum a vazul la mine cand dansam, asa ca se prinde cu o manuta de mobila si ridica un picior, cu limba scoasa usor in coltul gurii, a concentrare. De sarit, topaie putin in aer, anemic, apoi aterizeaza pe ambele picioare si se loveste cu manutele de genunchi, entuziast, lansand in eter un wooooo, triumfal. Btw: dansam in continuare cu mare placere, amandoi, iar daca incerc sa ma sustrag de la bataiala agitata sunt luata de mana si adusa la ordine, in ringul de dans :-). Si vai ce-i mai place sa danseze... Si sa rada, sau sa descuie usi,  ori sa cerceteze iPhone-ul lui tati (mai si suna diverse persoane), ori pur si simplu sa ne topim dupa iubirea noastra eterna, apa: o toarna in diverse recipiente in cada, o floscoteste in orice castronel cu apa primeste, o calca in picioare in toate baltile pe care le gasim si o bea cu o sete nebuna.

Nu mai umbla in dulapuri, nu-l mai intereseaza. Nici telecomanda nu mai e tentanta, iar WC-ul a fost abandonat de mult. Vrea afara, vrea alti copii si deja are cativa prieteni constanti, vrea sa ne jucam impreuna, preferabil sa construim ceva, sa ii raspund obsesiv la "ata?" (un soi de "ce e asta?" care se aplica la tot ce ne inconjoara), sa coloram sau sa ne jucam cu masinutele. Si din cand in cand se uita la mine si imi clipeste inchizand alene amandoi ochii, cu un zambet complice pe fata...

8 comments:

Diana Cornea said...

Uite, apropos de "ata", l-a auzit Ana, cand ne-am intalnit ultima oara, pe piticot si de-a doua zi a inceput sa arate in jur diverse zicand, evident, "ata":)
Ma bucur ca-i ordonat si ascultator, e mare lucru, deja!

Va pupam

Zu said...

@Diana: :-)))) da, la varsta asta prind extrem de repede. Piticul a invatat "nani" dupa doar cateva zile la gradinita, de ma miram de unde stie el cuvantul asta, ca eu nu i-am spus niciodata asa...

Radda said...

Offff, ce dulce e!!Lesin, ma topesc aici in fata monitorului, de dragul lui!Sa fie sanatos si sa va fie mereu prilej de bucurie si mandrie!

Ella said...

Si cand te gandesti la cum era piticul tau acum 22 de luni :). O bucatica de omulet, complet dependent de tine pentru absolut orice. Si cat de pline au fost ultimele 22 de luni din viata ta ... nu-i asa ca habar nu ai cand au trecut? :)

mariamirabela said...

Ce ma bucur ca tii jurnalul asta, asa de mult ma ajuta, nici nu-ti inchipui. Cand degetzica era in faza de scos totul din cutii, sertare, etc si eu eram usor disperata pentru posesiunile mele, am vazut la tine ca trece si urmeaza faza cu pusul lucrurilor la loc. Si asta mi-a intarit cugetul. La fel si acum: cand povestesti ca sta cuminte langa tine, ca-ti da mana cand i-o ceri, ca aranjeaza jucariile pe grade si contingente imi creste inima de bucurie. Pentru el, pentru tine, dar si pentru mine.

Sa creasca sanatos, mare si frumos si de-abia astept sa ne vedem.

Simona said...

E un dulce micul tau baietel, ca nu mai e piticot deja...
Imi place la nebunie si mie sa citesc prin ce faze treceti, e o dubla placere pentru ca noi am trecut deja odata prin ele (cam in aceeasi ordine) si urmeaza in curand sa mai trecem inca odata, iar multe lucruri le-am uitat...
Pupici multi!

Zu said...

@Radda: :-) multumesc - vezi ca "seful" tau are o poza cu tine si piticot :D (i-am trimis poze)

@Ella: chiar ca nu stiu cand au trecut. Si mai e ceva: mi se pare ca inainte sa nasc aveam incredibil de mult timp liber pe care il iroseam aiurea... si nu stiam :-)))

@Mariamirabela: nu ma gandisem la asta... desi si eu ma inspir de la alte persoane, dar mi se para ca tin un jurnal destul de haotic, fara date exacte de dimensiuni, cantitati etc. Insa legat de evolutia lor: mi se pare tot mai evident ceva ce am citit pe la inceputul aventurii mele cu piticot: copiii cresc in salturi. Asa e, iar piticul meu de acum este tot cel de ieri, dar nu mai are aceleasi manii, pasiuni, obsesii. Are altele :D...

@Simona: Da, il mai tin eu de piticot, dar in curand face doi ani si trebuie sa ma gandesc la o varianta ceva mai "de adult" :-). Multumesc, uite ca eu la voi citesc si ma amuza tare, pentru ca sunt doi si asa vad nu numai ce ma asteapta, dar si care e diferenta cand un copil creste cu un frate mai mare. Comparand cu ce stiu de la piticot, imi e clar ca invata lucrurile mult mai repede.

Oana said...

sa creasca maaare si frumos:)
(destept si sanatos se intelege:) )

There was an error in this gadget