11 July 2013

Jurnal de bebeluna (12 luni) - detaliile :D

Zana mea cu carlionti este o minune care imi umple sufletul de bucurie in fiecare zi. E capoasa si indrazneata si vesela si curioasa. Mereu in alerta, mereu gata de studiat/ cercetat/ explorat, mereu gata de un zambet larg - adevarata raza de soare.


Are cam 9.5 kg si 77 cm, ochi de o culoare aparte: un albastru profund, de mare in furtuna, carlionti tare simpatici si copane adorabile :D.

Merge binisor tinuta doar de o mana si cred ca in curand isi va da drumul singura ca de multe ori eu sunt doar de forma acolo. Uneori e asa grabita ca te trage dupa ea, alteori o luam agale prin toata casa, camera dupa camera, nu ratam niciuna, un traseu clar, repetat la infinit, in care eu din mers mai mut un obiect, mai invart o lingura in mancare, ma mai rog la zei sa oboseasca si suspin trist la vederea canapelei inaccesibile. Antemergatorul e si el sucit si invartit pe toate partile, ba chiar e si depozit pentru comorile ei secrete - diverse obiecte pe care le aduna de prin toata casa: doi magneti cu animale,  o oaie de plus (sau o broasca, dupa caz), un peste de plastic. In fapt, orice se poate impinge este folosit in scopul deplasarii bebelunei: carucior, scaunul de bucatarie, cutia cu jucarii, caruciorul de supermarket al fratelui ei, inaltatorul omuletului... orice. Dimineata o ia repede-repede in patru labe (nu mai are rabdare de mers biped) pana in camera fratelui ei - stie ca acolo trebuie sa caute cand ii lipsesc persoane de la apel si nu o pot opri, are o tinta fixa. Daca fug dupa ea sa o prind incepe sa rada si baga viteza si mai mare, creatura mica patrupeda moarta de incantare ca e urmarita. Groaza mea sunt scarile: ea le iubeste, eu le detest. Cate trepte poti urca intr-o zi? Va spun eu: multe, prea multe.

La capitolul mancare, ah, cred ca am creat copilul sac-fara-fund. Mananca orice, am senzatia ca si pietre daca ii dau si pe alea la va manca (nisip a incercat deja). Si de unde eu nu cred/ credeam in copilul pofticios, iata ca m-am procopsit cu unul: nu pot manca langa ea! Nu pot si pace. Nu pofteste la ceva anume insa STIE ca acolo e mancare, nu conteaza ca pe farfurie am cartofi prajiti, morcovi fierti, paine si ciocolata - daca ei ii dau morcov fiert e fericita, dar sa ii dau. Si sa fie din farfuria mea. De cerut, cere raspicat, intainzand clar mana si intonand ferm si sacadat ceva ce suna a "da-i, da-i, da-i, da-i!", de noi am ajuns sa ii spunem "domnisoara daidai". Da-i de mancare :D. Interesant e ca mananca deja bucati (nu prea mai vrea pasat). Dimineata mananca sanvici - eu il tin si ea musca. Da, sunt si eu cam socata, recunosc. La un an si nici o luna castronelul ei arata cam asa (telina, morcov, cartof, broccoli si peste) si se serveste singura:


Se urca pe orice poate, se agata de ce gaseste si e in stare sa se suie pe scaunul de plastic al fratelui ei, de acolo pe masuta lui si de acolo incearca sa ajunga in fotoliu. Se baga sub masa de infasat sau se mai vara si in cutia cu jucarii si atunci e super comica pentru ca de sub fundul ei mai canta cate un microfon vioi sau eu mai stiu ce alta jucarie.. La inceput m-am mirat, parca omuletul nu facuse asa ceva, insa apoi mi-am dat seama ca el nu avea toate aceste obiecte in jur, casa era mult mai safe pe atunci, ea acum gaseste tot felul de minunatii in jur chiar daca eu incerc sa fie totul cat mai sigur. Cel mai mare hit sunt masinutele lui - e moarta dupa ele: le plimba pe sol si imita sunetul de motor "prrrrr" :-))).

In masina se descalta si o gasesc morfolind fericita o soseta. In carucior sta tantosa cu un picior sub ea si usor in laterala, niciodata complet dreapta. Daca o pupi langa ureche se gadila si rade in cascada :D, iar cand gaseste ceva nou cu butoane e fascinata. Imi inchide computerul si imi deschide unitatea de cd iar cand a ajuns prima data in spatele computerului, unde e o adunatura de fire si mufe... avea cea mai fermecata privire posibila, un soi de aaaaa mut, extaz pur. Deschide cartile si da paginile - are unele cu sunete si cel mai mult ii place pisica, mereu rade cand o vede si uneori incearca sa o pupe. Ma pupa si pe mine, umed si stangaci, strangandu-ma tare in brate. Doarme bine noaptea (toata noaptea, tot ca fratele ei, de pe la 3 luni, cu mici perioade de modificari), insa ziua... adoarme greu, preferabil afara, in carucior sau prea putin (zic eu) acasa. Rareori se sperie dar cand o face se agata disperata de noi, aproape tremurand (ultima data a latrat-o un catel prin gard). Isi punea telefonul la ureche, ca si cum ar vorbi. Nu suporta sepcile in cap dar sta cu pampon. Se admira in oglinda. E cotofana rau si ii plac bijuteriile - e primul lucru de care se agata la oricine daca e luata in brate. Zambeste mult si cu pofta, din suflet.

O iubesc, ma fascineaza, imi umple sufletul de bucurie. E minunata, zau.

4 comments:

MMA said...

"La multi ani!" sa va traiasca si sa creasca mare. E tare frumoasa!

Simona said...

Ai uitat sa ne povestesti un singur lucru: cum interactioneaza cu carliontzatul numarul 1 (cum oi fi stiut sa faci asa copii frumosi!).
Sa va traiasca zana, e superba!!! :-)

Roxanici said...

Sa fie fericita!La multi ani!
Am un cetatean de 9 luni cam sclifosit: ia doar cateva lingurite din mancare si apoi pune lacat la gura.Pe primul loc sta dozatorul matern...si am incercat de toate: cartof dulce, carne de vitel, cod si multe altele.
Asa doritoare de mancare a fost mereu?!

g.cojocaru said...

La multi ani! :) Sa va traiasca sanatoasa.

There was an error in this gadget