06 February 2010

Povestea inceputului povestii

O scriu ca sa ramana undeva, pentru mine si pentru el (mda, probabil ca o sa fie o istorisire lunga :D):

Bu si Zu s-au casatorit pentru ca vroiau copii. Altfel probabil ca ar fi zburdat in continuare linistiti si necasatoriti, cum o facusera si pana atunci... si chiar s-au gandit de cateva ori daca sa nu puna oul inainte gainii, sau sa renunte de tot la gaina. Insa Zu a zis ca parca e mai bine pentru bebe sa fie si ou si gaina. Asa ca s-au casatorit, pe 23 februarie.

Zu auzise multe povesti despre oameni care incercau de mult sa aiba copii si intelesese ca e o chestiune care dureaza ceva, nu se intampla chiar asa de rapid, asa ca si-a facut linistita programare la un doctor bun, taman in iulie, pentru ca doctorul bun fiind si celebru avea coada la usa. Ideea lui Zu era sa-l cunoasca, sa vada daca se inteleg si apoi sa-l intrebe ce si cum sa faca pentru viitorul copil: ce analize, ce alte lucruri... pentru ca Zu este genul acela de persoana care face lucrurile ca la carte.

Eh, si la inceputul lui iunie Bu si Zu au plecat in concediu la mare, in Bulgaria. Acolo au zis sa incerce chestiunea cu bebelusul, in ideea ca avea sa treaca mult timp pana cand se si intampla cu adevarat sa apara copilul ... Mda, dar Zu e mai tipicara decat orice om tipicar si a decis ca daca au incercat e si posibil sa se si fi intamplat, asa ca pana la proba contrarie ea o sa se poarte ca si cum e insarcinata. Si nu a mai luat niciun fel de pastile si a evitat toate acele lucruri "rele" pentru un bebelus. Ceea ce nu a fost usor (ea avand probleme cu spatele) si nici prea convingator pentru bietul Bu care nu intelegea de ce e sotia lui asa de ferma pe ceva ce e atat de putin probabil, dar a lasat-o cu ale ei, multumindu-se sa o priveasca nedumerit. Zu adora certitudinile, asa ca vroia o confirmare: alba sau neagra? A aflat cu nemultumire ca mai are de asteptat pana la inceputul lunii iulie,,, cale de o luna adica... si a fost o perioada luunga... in care deja incepuse sa se simta mai ciudat, insa putea la fel de bine sa fie imaginatia ei, nu??? Ca doar nu avea habar cum este cu chestia asta cu graviditatea...

Asa a ajuns Zu, care vroia sa vada ce si cum cu doctorul cel bun, ca prima data cand l-a intalnit sa-i spuna: "Buna ziua, eu cred ca sunt insarcinata".

Yep, era insarcinata :D.

Familia a fost anuntata taman la petrecerea de ziua unchiului lui Zu, ca uite ca asta se nimerise, sa afle ea doar cu o zi inainte... iar mai apoi a urmat o sarcina in care se poate spune cu certitudine ca Zu a fost fericita. Foarte fericita: isi iubea teribil copilasul si il plimba, asa, in balon, peste tot, ei doi rostogolindu-se prin lume...

Doar ca Zu este Zu pana la capat, asa ca auzind ea de cazul unei cunostinte careia i-au murit gemenii pe motiv de tensiune ridicata in sarcina, desi nu a avut never-ever probleme cu tensiunea si-a cumparat un aparat de masurat tensiunea si l-a intrebat pe doctor ce sa faca. Si el i-a spus la fel: ca nu exista niciun motiv de suspiciune, dar daca ea e decisa si vrea sa isi ia tensiunea, ok, daca urca la sau peste 14 cu 8, sa il sune. Si asa a ramas: Zu si-a luat tensiunea cam la fiecare doua zile, inca de prin luna a treia si niciodata nu a urcat asa de sus, ci se invartea cuminte in limitele firesti.

In privinta sexului copilului Zu nu a spus ce vrea. Nici Bu. Dar restul lumii, vai restul, erau cu totii decisi ca o sa fie o fetita. Pe baza de dorinte personale, vise, ghicit dupa forma burtii sau alte minunatii, aproape toti ii vorbeau lui Zu despre asta: soacra ei ii povestea despre o fetita cu ochii albastri ca ai ei, mama lui Zu strecura priviri emotionate spre rafturile cu rochite... si tot asa... De aceea, cand doctorita de la ecograf le-a spus ca o sa fie un baietel, Zu a intrebat-o daca e chiar sigura si doctorita, lezata in priceperea ei de medic, a ridicat tantosa barbia si a declarat ca ea, avand o vasta experienta in domeniu, vede... un penis mic :D.

Ei bine, pentru baiat Bu si Zu aveau nume, caci stiau inca de a se intalni care erau numele pe care vroiau sa le preia fiecare din familia lui, asa ca a fost simplu: le-au alaturat...

Zu se ducea lunar la control. Data nasterii era 1 martie si, oricat de frica ii era ei de durere fizica si spitale, Zu isi dorea sa nasca natural. Asa ca asteptau cuminti, doar ca... prin ianuarie Zu incepuse sa se intrebe de ce citea prin carti despre cum lovesc copiii asa de tare, cand ei i se parea ca parca bebe da tot mai putin si tot ii povestea asta lui Bu, adaugand insa ca tot cartile scriau ca atunci cand creste bebe nu prea mai are loc sa se miste si loviturile nu mai au aceeasi amploare... Situatia o nelinistea cumva, dar nu mai fusese insarcinata si nu stia cum trebuie sa fie si da, totusi bebe lovea zilnic. Astepta urmatoarea consultatie, pe 12 februarie ca sa-l intrebe pe doctor, doar ca, miercuri 4 februarie, si-a luat tensiunea, ca de obicei. Si desi se simtea foarte bine aparatul indica un stupefiant 14 cu 8. Cifre pe care s-a incapatanat sa le arate si dupa jumatate de ora, si dupa alta jumatate de ora, si ceva mai tarziu cand, sunand la doctor, a fost chemata la el la cabinet si da, si acolo aparatura lor, insista pe 14 cu 8, chiar daca Zu a stat linistita, incercand sa povesteasca diverse cu verisoara ei cea insarcinata si matusa care taman se nimerisera la un consult la acelasi doctor in aceasi zi...

Eh, intrati in cabinet, Bu (care venise de urgenta) si Zu au primit o lista cu medicamente si multe incurajari linistitoare. Dar, cand Bu a intrebat de loviturile copilului, doctorul a devenit mai atent si le-a spus ca ii trimite la o ecografie, daca nu pot urmatoarea zi, atunci neaparat celalta. Bu a declarat ferm ca nu poate chiar a doua zi, asa ca a ramas sa fie urmatoarea, iar mai tarziu Bu a fost chinuit de remuscari pe subiectul acesta, dar nu avea de unde sa stie...

Pentru ca avea nevoie de adeverinta si alte hartii a doua zi (joi) Zu a umblat peste tot: de la serviciu pana la medicul de familie, mergand alene impreuna cu mama ei si luandu-si constiincioasa pastilele si verificandu-si tensiunea la fiecare doua ore. Era normala, mereu normala.

Cu o saptamana inainte Zu cumparase tot- tot (pana la ultima crema de pe lista) ce era nevoie pentru copil, insa nu apucase sa se ocupe de ele si stateau toate, morman, intr-un colt al camerei. Nici patutul nu era montat, caci in weekend urma sa vina unchiul lui Bu sa ii ajute sa faca un dulap in care sa mute din haine si astfel sa reorganizeze camera ce urma sa fie a copilului. Asa ca nimic nu era pregatit, de luni urma sa fie toate puse la locul lor. Se cuvine sa mai aspunem ca, desi a fost o sarcina minunata, fara probleme, nimic-nimic, nici macar greturile tipice, mama lui Zu visa de saptamani intregi lucruri rele legate de nastere si era speriata, din motive de neinteles, caci nimic nu sugera asta. Normal ca nu ii povestise lui Zu si singura persoana care stia, tatal lui Zu, ii tot repeta ca nu are de ce sa se ingrijoreze, ca doar nu exista motive, semne, nimic.

Dar era vineri, dimineata de 6 februarie in care trebuiau sa mearga la spital pentru ecografie, dimineata venita dupa o noapte in care Zu nu l-a simtit deloc pe bebe iar asta a speriat-o teribil. Atat de tare incat s-a asezat langa Bu in pat si a plans in brate la el, Zu nefiind o plangacioasa din fire.

Acum... era vorba de o simpla ecografie. Dar ceva din Zu ii spunea ca parca-parca e mai mult, e greu de spus ca stia, dar ceva era acolo, asa ca a facut cele doua lucruri la care s-a putut gandi ea: a pus intr-un loc clar si la vedere lista cu toate cele pentru copil si detaliile la ce folosesc si... s-a spalat pe cap. Pentru ca Zu avea un fix personal: cum isi dorea sa nasca natural, isi propusese ca la inceperea travaliului sa incerce sa faca un dus si sa se spele pe cap :D.

Apoi au plecat la spital, unde au asteptat cuminti sa le vina randul si cand au intrat a inceput povestea... Zu nu vedea monitorul. Bu da. Iar declaratia lui este ca in momentul in care a comutat pe circulatia sangelui, ecranul care la ecografiile anterioare, era plin de variatiuni de rosu-portocaliu-galben, era acum predominant negru. Si i s-a cascat pamantul sub picioare... mai ales cand doctorita a le-a spus ca TREBUIE sa vorbeasca urgent cu doctorul lor si chiar s-a oferit sa mearga cu ei si sa ii ajute sa il gaseasca in spital. Ceea ce a si facut, dupa ce a scos la imprimanta foaia cu rezultatele, care nu sunau deloc bine pentru Zu, asa ca i-a soptit stresata lui Bu ca ceva e "foarte in neregula".

Doctorul lor era intr-o operatie si le-a transmis ca ii roaga insistent sa il astepte o jumatate de ora, ceea ce Bu si Zu au si facut, sprijinind un perete in sala de asteptare, aproape fara sa vorbeasca si tinandu-se mai tot timpul de mana. Zu nu a plans si nici nu s-a isterizat, dar era speriata, iar Bu era calm in fata ei, insa Zu stia ca de fiecare data cand iese la tigara suna pe cineva apropiat si se descarca, plus ca ochii il tradau :D. Cand a venit doctorul le-a spus multe lucruri dar tot ce au retinut ei este ca vrea sa faca cezariana chiar atunci, ca nu vrea sa mai astepte. Abia mai tarziu au aflat ca era preeclampsie si probabil ca daca mai asteptau o zi ea intra in coma si bebe murea.

Era 6 februarie iar termenul oficial era 1 martie, niciunul nu era pregatit psihic si Zu nu avea nici macar bagajul de maternitate facut... Au sunat la parintii lui Zu si i-au trimis la ei acasa sa aduca macar o camasa de noapte si papuci, precizandu-le exact unde se afla lista cu lucrurile, cea pe care Zu o pusese la vedere :-). Bu tot iesea la tigara si dadea telefoane, parintii lui erau deja anuntati si se agitau de zor, aflati in alt oras... prietenul lui incerca sa-l imbarbateze la telefon, iar sotia acestuia plecase deja spre spital. Dar nici parintii lui Zu, nici altcineva nu a ajuns sa o vada pe Zu intrand in operatie, pentru ca ea, vazand ca doctorul se cam agita asteptand si el ca cele necesare sa ajunga, i-a spus s-o opereze. Sa-i dea o camasa si papuci din spital si gata.

Si asta a fost. Zu a intrat intr-o zona unde Bu nu putea veni si l-a lasat pe acesta disperat in spate. Zu nu stia asta atunci, a aflat doar cand au venit si ceilalti in sala de asteptare si le-a declarat daramat ca "nu stiu ce ma faceam daca nu erati aici". Iar Zu, imbracata intr-o camasa prea stramta si niste papuci stalciati, a fost dusa intr-o camera mare si goala, unde au pus-o sa stea pe pat intr-o pozitie chinuita, ca sa fie circule sangele la copil si conectata la un monitor care bipaia bataile inimii lui, pe care Zu le pandea si numara. Au venit diversi medici si au intrebat-o tot felul de lucruri: alergii, istoric medical, tip de anestezie... si Zu a incercat sa raspunda cat mai corect, chinuindu-se sa isi adune gandurile din pacla de emotii care o acapara. Se simtea singura si neajutorata, se gandea ca asa ceva nu e posibil sa se intample, se intreba de bani- nimeni nu daduse nimic, oare cum sa faca sa le spuna, sa le dea, ceva, sa fie sigura ca vor avea grija de ea... dar incerca sa ramana in continuare calma. Insa tot esafodajul s-a daramat cand o asistenta i-a adus un telefon si Bu i-a spus ca "nu am apucat nici macar sa te pup". Atunci a inceput sa tremure si asa a continuat si cand au dus-o intr-o sala rece, cu peretii albi, de faianta, plina de oameni in alb si cu masti pe fata: sala de operatii unde se simtea mica, ea si balonul ei de burta cu bebe inauntru. A tremurat in bratele unei asistente si cat timp au intepat-o de patru ori in coloana, in incercarea de a ii face anestezie... si a tremurat si cand s-au decis sa-i faca anestezie generala si o legau de masa... si ultimul ei gand constient a fost ca " mi-e frica. nu stiu ce se intampla si nu pot sa controlez nimic. cel putin cand bebe e la mine in burta stiu ca e acolo si pot sa incerc sa-l protejez. eu ma ridic si le spun ca plec. imi iau copilul si plec."... si apoi a adormit...

S-a trezit la terapie intensiva, legata de un monitor si cu un saculet de nisip pe burta. Vorbea stalcit, de la anestezie, dar Bu si mama ei, care erau acolo, ii raspundeau. Aveau un baietel de 2300 g si 48 de cm :-) pe care nu l-a vazut decat mult mai tarziu, cand au dus-o in fata imcubatorului in scaunul cu rotile. Era mic, scofalcit si incredibl de neajutorat, iar cand i l-au pus in brate prima data Zu s-a topit toata si i-au dat lacrimile.

Dupa o saptamana de stat in spital, timp in care toata familia s-a agitat sa aranjeze toate acasa: parintii si unchiul lui Bu si parintii lui Zu au spalat, calcat, montat, aranjat tot pana cand le-au dat drumul celor doi, mama si copil, acasa. Si exact la un an de cand anuntau la petrecerea aniversara a unchiului ca urmeaza sa aiba un bebe, a venit botezul. Tot de ziua unchiului :D. Iar azi, fix azi, se implineste un an de cand s-a nascut piticot, pe 6 februarie 2009 (o vineri), la ora 14:05.

21 comments:

oaki said...

Mama prin cate ai trecut, mai ca ma sperii sa nu vreau copil.
Mai, sa iti traiasca. Sa fie mare, sanatos, sa aiba tot ce-si doreste el si sa fie cel mai tare copil:)
La multi ani!

ana said...

la multi ani,ma, lui piticot!

Lala said...

La multi ani fericiti pui mic !
Zu si Bu : numai bucurii alaturi de piticotul vostru si sa fiti fericiti toata viata!

Andreea Badran said...

La multi ani bebe Zu, sa fii sanatos si norocos si sa-i scutesti in viitor pe parintii tai de sperieturi similare celei pe care le-ai dat-o la nasterea ta. Sa cresti mare si frumos, sa fii senin si sa iti bucuri parintii si pe toti cei care te iubesc.

abramburika said...

La multi ani, piticot!

Mamaaaa, mi s-a facu pielea gainii citind povestea nasterii. Bine ca a avut un final fericit!!

Ceska777 said...

La multi ani, piticot de Zu si Bu!
Ce start aventuros....

Anonymous said...

la multi ani fericiti si plini de noroc pentru o mamica si un puiut curajos foc!
acum realizez ca e mai bine de-un an de cand te citeam si ma amuzam ca vreti masina cu trapa ca sa vada bebe stelele...
va pupam, cu drag!
Alice

mariamirabela said...

La multi ani, draga bebe Zu!
La multi ani si tie, Zu pentru ca si tu te-ai nascut atunci!

Desi stiam aproape toata povestea am plans cand am citit-o scrisa aici.

Aimee said...

La multi ani cu intarziere. Frumoasa povestea, dar mai ales cu final (sau inceput) fericit :). Sa o pastrezi pentru micut:).

Zu said...

Multumesc frumos :-). Ma tem ca am reusit sa fiu ceva mai melodramatica decat trebuia, emotiile sunt de vina :-)))).

In mod clar pentru noi este o poveste speciala si plina de detalii emotionante, ne gandim de multe ori cat de norocosi am fost... dar in realitate acesta nu este un caz dramatic, sunt parinti care au povesti cu mult mai impresionante, de viata si de moarte. Noi suntem norocosi, totul s-a terminat cu bine si avem un bebe sanatos :D

:D Pfff, uite ca am reusit sa sperii lumea, sau sa o zdruncin din temelii, Oaki, Abramburika si Mariamirabela, multumesc. Eu cand alesesem sa nasc natural muream de frica, dar m-am gandit ca daca toate femeile trec prin asta si, ha, multe o mai fac si a doua oara... atunci o sa o fac si eu si gata! :D

:D Aaaaaa... uitasem de partea cu stelele, Alice, multumesc.

Ana, Lala, Andreea Badran, Ceska777, Aimee si tuturor celorlalte, ma simt ca la premiile Oscar aici :-))), multumesc pentru toate urarile si vorbele bune :-))... nu imi vine sa cred ca a trecut un an, incredibil ce repede cresc...

Dana said...

Mi-a placut teribil povestea si ca uite...ati ajuns la un an sa povestiti asa frumos :-) La multi ani copii!

Diana Cornea said...

Na ca io plang...
N-am stiut aceste amanunte, dar stiu ca sunteti bine acum si ca sunteti frumosi, veseli, fericiti si va doresc sa fiti asa toata viata!
Va pup cu mare drag si-mi pare rau ca n-am fost langa tine atunci, macar sa te tin de mana...

Zu said...

@Dana: multumesc pentru copmpliment si urari :-).

@Diana Cornea: :D multumesc, atunci s-au precipitat toate si nu mai era timp de povesti, acum am zis sa o scriu sa ramana si zau ca nu am vrut sa fac lumea sa planga... :-)

Radda said...

La multi ani bebelus norocos! Dumnezeu sa-ti calauzeasca drumul vietii!! Zu, povestirea este...incredibila! Multa sanatate si fericire alaturi de Bu si Bebe.

vorbele said...

Bu si Zu prin ce emotii ati trecut! Hai sa va traiasca minunea mica si sa va bucurati de ea! La multi ani pitic mic de Zu si Bu.

Elena said...

Eu am fost suspecta de peeclampsie de pe la 20 de saptamani, de cand am facut morfo-fetala. Faceam ecografii fff des, ca sa vedem indicii de rezistenta de pe arterele uterine, tensiune nu faceam (aveam tensiometru, dar ma duceam la Medicover sa-mi ia tensiunea, ca daca e ceva sa nu fiu singura), dar retineam f multa apa, iar analizele de urina nu ieseau niciodata cum trebuie. Miraculos, toate astea au disparut in momentul in care am intrat in concediu medical o luna, iar dr mea a pus totul pe seama stresului de la serviciu. Asa ca nu m-am mai dus :)
Plus ca citisem tot felul de povesti pe forumuri, mamici care au ajuns prea tarziu la spital ...
Bine ca ti-ai dat seama la timp ca ceva nu e in regula, e foarte important sa ai incredere in instinctele tale, am auzit de foarte multi doctori care trateaza superficial simptomele preeclampsiei.

Si La Multi Ani Bebe Zu :) Multi ani fericiti alaturi de parintii tai, multi zulufi si carlionti, ca am auzit ca nu ti-ar sta rau ;)

alina said...

LA MULTI ANI! Si ce poveste frumoasa! :)

Oana said...

La multi ani lui piticot! Sa va traiasca, sa fie norocos, iubit si fericit!
Te-am urmarit si in timpul sarcinii si ca proaspata mamica si am avut ce invata de la tine (piticul meu s-a nascut in mai, tot cezariana de urgenta ... si noi suntem sanatosi si nazdravani si multumim in fiecare zi pentru mandretea de baietel:) )
Esti o mama extraordinara, sa te ajute Dumnezeu!

monitza said...

La multi ani,puiut de Zu si Bu!
Sa fie sanatos,voios si "cuminte",sa aiba in jur numai oameni care-l iubesc.
Zu si Bu:sanatate si putere sa treceti cu bine peste toate,mereu impreuna!

laura said...

la multi ani! mult drag pentru voi trei! may you have only good vibes and good karma :)

Zu said...

@Radda, Vorbele, Alina, Monitza si Laura: multumesc pentru urari, am reusit sa ma emotionez la loc :-)

@Elena: Multumesc, inseamna ca si la tine a fost cu "povesti", eu cred ca am avut un noroc incredibil- nu aveam nicinu motiv sa-mi masor tensiunea obsesiv si chiar nu stiu ce m-a impins sa o fac :D... si tot asa...

@Oana: :D multumesc, ma bucur "de cunostinta" si sa-ti traiasca cel mic :-).

There was an error in this gadget