29 April 2010

Down

Luni la ora 15.00 aveam avion catre Spania, primul nostru concediu dupa mult-mult timp. Asteptat cu foarte multa nerabdare, dupa un inceput de an oribil, plin de tot felul de probleme si dupa stres si agitatie pentru ca il lasam pe cel mic singur pentru prima data. Dar pentru ca taman in jurul acelei ore se redeschidea aeroportul Otopeni (dupa problema cu eruptia vulcanului), zborul nostru a fost anulat de catre compania aeriana din Spania. Am pierdut tot, inclusiv toti banii.

Si pentru ca am vazut deja peretii casei mult mai mult decat imi doream iarna trecuta... si pentru ca Bu isi ia concediu cu greu si era pacat sa aruncam in aer toate acele zile, doar stand in casa... si pentru ca aveam mare nevoie de ceva relaxare... miercuri de dimineata am plecat in Bulgaria. Macar sa dormim, ne balacim in piscina interioara si sa ne reincarcam bateriile. Ceea ce am si facut, pana luni cand am revenit in tara.

Am ajuns la pranz si imediat l-am sunat pe Bro', ca nu mai vorbisem de mult cu el... si atunci mi-a spus ca in dimineata respectiva matusa noastra (in varsta de 89 de ani, sora bunicii, ale carei singure rude ramase suntem noi) a cazut, s-a lovit la cap si e in coma cu semipareza pe partea stanga. Si ca paramedicul de pe ambulanta chemata i-a spus ca sunt 80% sanse sa nu supravietuiasca mai mult de 72 de ore. I-a facut niste perfuzii dar l-a sfatuit mai bine sa cheme preotul. Ceea ce a si facut, iar mai apoi am stat cu totii cu ea, mama chiar toata noaptea, fara sa doarma aproape deloc... asteptand speriati. A doua zi am chemat o noua ambulanta, macar sa ii mai faca perfuzii, caci noi nu o putam hrani, ea fiind inconstienta... si de data aceasta ni s-a spus clar ca trebuie dusa la spital. Doua abordari diferite, care iata ca ne-au bulversat complet... desi rezultatul final este acelasi: matusa mea a facut un accident vascular, de aceea a si cazut, unul foarte mare, pe intreaga jumatate dreapta a creierului.

Asta e ce am aflat dupa o zi de marti ingrozitoare, cu noi obositi si nemancati (mai ales mama era epuizata, alt motiv de ingrijorare) ajunsi la urgente, pentru internare. Am stat in fata camerei de garda de la 12 si ceva pana pe la 17.00, cand au dus-o sus, in salon... am asteptat nestiind ce se intampla, neindraznind sa plecam din fata usii ca sa nu o pierdem cumva din vedere, asistand la alte tragedii umane de nedescris... de am plecat zdruncinati de acolo.

Au urmat momente de nauceala completa, de frustrare pentru ca nu putem obtine niste informatii clare, fiind amanati pentru "dupa" consultul neurologic, adica pentru miercuri... totul culminand cu faptul ca ieri cand ne-am dus la salonul ei sperand sa aflam ce e totusi cu ea, ei bine, nici macar nu mai era acolo. Eram cu mama care s-a speriat ingrozitor, crezand ca a murit, pentru ca nimeni nu stia nimic de ea. Fusese mutata seara sau peste noapte si tura de dimineata nu avea nimic inregistrat si nici nu o vazuse vreodata... Am gasit-o pana la urma, mutata la etajul 1 (de la 3) si abia atunci am reusit sa vorbim cu un dosctor si am aflat ce si cum: foarte foarte grav, foarte mici sanse de supravietuire.

Acum asteptam, nu putem face nimic altceva...

Eu sunt down rau de tot, a fost un inceput de an execrabil si pare sa nu se mai termine. Sunt obosita, tracasata si deprimata, nu mai am putere si chef de nimic. In weekend ar trebui sa mergem in orasul lui Bu sa il luam acasa pe pitic, de care imi este ingrozitor de dor, dar nu stim ce facem si nici nu stiu cum am sa ma descurc cu el saptamana viitoare... totul este in stand by si concediul nostru a fost un mare fiasco din care ne-am ales cu o telecomanda (inegalabilul Bu a reusit sa puna in bagaje telecomanda de la hotel, dupa care sa se planga ca i-au luat-o cameristele, ca sa apara triumfator cu ea in mana la o benzinarie de pe drum- o gasise in valiza, in timp ce isi cauta banii) si cu magneti pierduti (pe care i-am cautat si ales cu grija, ca sa descoperim acasa ca nu ii avem si ca cel mai probabil Bu a aruncat "punga aia micuta" la gunor, crezand ca e ceva de debarasat). Mda, unele lucruri nu se schimba...

In rest, eu nu am chef de scris, nu am chef de nimic, nu am moral si nici energie...

14 comments:

Andreea said...

Imi pare sincer rau pentru tot ce s-a intamplat. Sper sa se termine intreaga serie de ghinioane si tristeti si continue anul cu multa veselie la voi.

Ceska777 said...

Imi pare rau de ce vi se intampla, cum spui, deja parca tot anul asta. Sper sa se incheie si sa aveti o adoua jumatate de 2010 frumoasa.
Chiar nu primiti nimic din banii de concediu inapoi? Macar o parte din biletul de avion?

Silvia said...

Hmmmm... dupa o asemenea descriere, nu stiu ce sa mai zic. Putere sa aveti, pentru a trece peste probleme!

moto_pitzi said...

well, my dear....ce pot sa spun decat...life sucks sometimes :). si avem cateodata anumite curbe in ciata noastra. mi-aduc aminte cand am divortat si ancuta avea 1 an si 9-10 luni si ma mutasem cu chirie, cu catel, purcel, frigider, vase, linguri, perne etc si am avut marele "noroc" de proprietar "super" si am trebuit sa ma mut iar si a durat acest chin 6 luni pana mi-am luat apartamentul meu. si am nimerit intr-un blog cu un administrator care nu stiu cum calculeaza intretinerea, dar: iarna, desi eram trecuta o singura persoana si inchideam caloriferele peste, plateam 400 lei intretinerea luna. iarna, desi am fost trecute apoi 2 persoane la intretinere si opream caloriferele peste zi, plateam 400 lei intretinerea pe luna. iarna, desi acum suntem 3 persoane trecute la intretinere si n-am inchis nici macar o ora caloriferele (daca tot platesc mult, macar sa nu ma imbolnavesc) am platit 400 lei intretinerea pe luna. ca sa nu mai vorbim de paradoxul ca pe martie caldura a fost cu 50 lei mai scumpa decat pe februarie. iar azi dimineata educatoarea imi spune ca fii-mea ca nu vrea sa-si mai faca fisele la gradi si deranjeaza si ceilalti copii. si asta dureaza cica de vreo luna. si asta este un mic cacat din balega care nu se mai termina :). dar... uite ce soare este afara, ce sanatosi suntem si ce bine este cand avem langa noi umarul pe care putem plange. asa ca...sus capul, zambetul regulamentar pe buze si restul fucka-se pe pustiuri. macar pe principiul nothing last for ever, clar or sa se termine si problemele.

lore said...

te compatimim sincer! sper sa fie bine matusa si sa iti reintalnesti bebele preaminunat!
e fascinant cum atunci cand imi plangeam de mila cu destulele chestii care ne-au picat plocon in cap, descopar ca exista situatii mai tragice!
life sucks rau de tot!

andreearemetan said...

zuuuuuuuu,eu intru sa ma binedispun si tu esti in depresie?nooo way!hug sa treaca!:*

mamica de Sebastian said...

Multa putere sa treci cu bine peste toate....Un gind bun si o imbratisare calda de la pol.

Zu said...

@Andreea: Multumesc, sper si eu, ca doar dupa vale vine dealul, nu??? :D

@Ceska777: Multumesc, eu trec inceputul asta de an la capitolul "rau" si sper ca am bifat asa toate relele pe anul in curs. Cu excursia, incercam sa mai gasim o solutie... dar e la noroc, legal ei sunt acoperiti.

@Silvia: Incerc sa ma adun, nu stiu nici eu ce sa fac, sa-ti spun sincer... dar multumesc pentru incurajari. Pur si simplu uneori e greu sa-ti pastrezi optimismul cu toate venind tavalug.

@moto_pitzi: Ai dreptate, plus ca nu e bine niciodata sa spui ca nu mai poti, parca iti provoci soarta... Oricum, povestea cu caloriferele este monumentala. Incredibil!!!

@Lore: Incep sa invat de ce adultii zambesc mai putin :-(. Dar ii avem pe cei mici nu? Imi e teribil de dor de cel mic, insa cred ca o sa il mai lasam o saptamana pentru ca e o perioada grea aici. Noi nu putem merge sa il luam decat in weekend-uri, caci atunci are sotul timp si e drum lung, de vreo sase ore, ca trecem si pe Valea Prahovei unde e trafic mereu...

@andreearemetan: :-)) ma scuzati, am intrat temporar in departamentul depresie :D... dar adevarul e ca ma gandesc ca, in realitate, in punctele esentiale/indispensabile ale vietii mele stau bine si asta conteaza enorm

@mamica de Sebastian: Multumesc frumos, pe moment incerc sa le iau pas cu pas pe toate, pana cand ajung la liman...

Lavinia Biberi - Edukid.ro said...

Eu zic sa profitam de "superverzeala" de afara si sa uitam de toate greutatile vietii de zi de zi. Hai, sa va vad vesele si pline de viata!

O primavara frumoasa sa avem!

andreearemetan said...

ai vazuuuut? hai,fa-ti iesirea frumusel din depart. depresie si nu mai intra acolo!:*

mariamirabela said...

Imi pare rau de tot sa aud de necazuri. Cand am citit pstul precedent si am vazut ca nu mai postezi nimic eram sigura ca ati plecat. Dar nu inteleg de ce nu primiti banii inapoi pe vacanta si i-ati pierdut chiar pe toti.

Imi pare rau de matusa ta si de situatiile astea de la Urgenta, cand ti se pare ca esti mic, mic de tot si ei mari, mari de tot si tu, cel mic nu gasesti nici o rezolvare.

Cel mai rau cred ca doare despartirea de bebe Zu care se prelungeste peste asteptari. Sper sa ajungeti cat mai repede la el. El cum este, ati vorbit cu soacra? A fost totul bine, a mancat, dormit, jucat regulamentar?

Zu said...

@Lavinia Biberi: Mai greu cu viata asta care isi urmeaza cursul ei implacabil, dar incercam.

@andreearemetan: :D yes sir!

@mariamirabela: Multumesc frumos, sa si raspund, in ordine:

- contractul a fost facut cu o agentie si acolo este clar stipulat ca in caz de forta majora nu se returneaza banii (pe care ei nici nu ii mai au, caci la randul lor au platit deja serviciile). Ei chiar incearca sa vada daca exista o solutie, insa legal sunt acoperiti, asa ca...

- Bebe e bine, vorbim zilnic cu parintii lui Bu (normal, ca niste parinti stresati ce suntem :-)) si ce stiu cu siguranta este ca nu se mai da jos din leagan, merge peste tot si e foooarte rasfatat, dupa cum spune chiar soacra mea, care ii respecta programul dar nu reuseste sa fie prea autoritara altfel :D...

oana c. said...

imi pare rau pt. ghinioane. asa e anul asta si la noi a inceput naspa ne-am petrecut revelionul intr-un salon de la spit "m. bals" cu barbata-meu internat cu gripa noua in insuficienta respiratorie (a sta 2 sapt cu oxigen)asta cind in sfirsit dupa 2 ani de bebe ne rezervasem si noi ceva de rev. iar acum cu vulcanul l-a prins pe sotul meu in salzburg unde plecase de joi pe vineri si a ajuns acasa luni la 2 dupa 24 de ore in tren. asa ca astept si eu sa vad ce mai urmeaza ca vad ca participa la toate "evenimentele" din 2010. in alta ordine de idei ti-am descoperit blog-ul din pura intimplare acum o saptamina intr-o garda( sint medic radiolog) si l-am citi aproape pe tot pina pe la 2 noaptea si m-a facut sa-mi aduc aminte de multe momente prin care am trecut si noi cu irina (care are 2 ani jumate) si sa-mi para rau ca nu am tinut si eu un fel de jurnal pt ca sint amintiri placute si peste ani. bravo!!!
P.S. numai bine matusii si nu pot sa cred ca prima salvare nu a dus-o la spital!!! oana

Zu said...

@ Oana C.: :-) ma bucur sa te cunosc. Wow, aproape tot blogul intr-o noapte, cati ani din viata mea sunt aici... multumesc frumos... ce sa mai zic: inseamna ca acum ma cunosti deja foarte bine :-))...

Of, voi ati avut mult mai multe evenimente decat noi... iti zic tie ce imi zic si mie: astea se transforma in amintiri de neuitat, cu siguranta vom avea ce povesti nepotilor, ceea ce ne va face niste bunici fantastici :D.

Cu ambulanta: cred eu ca ne-a dat un raspuns mai putin medical si mai degraba... omenesc. Doar ca iata ca matusa mea este foarte puternica, deja e o saptamana de cand este in coma si nu stim la ce sa ne asteptam...

There was an error in this gadget