05 December 2013

In my secret life...

Am dat intamplator peste cutia cu materialele din facultate. Am insirat o parte pe birou, minunandu-ma. Parca descoperisem o capsula a timpului, mirosul, petele de pe capac, hartia de protectie usor sifonata... totul ramasese intact :D. Intr-o alta viata cam asta era cotidianul meu:


In viata de acum carpesc pantalonii copilului, prima mea activitate de acest tip :D:


Mi-e dor de vremurile acelea, era frumos, e o parte din mine. Nu ca privesc prima poza cu regret, nu, nu simt ca am facut un pas in spate, nu simt maternitatea ca pe o povara ci ca pe o evolutie fireasca. Mi-e bine cu mine asa cum sunt acum, imi e drag ce fac. Eu sunt happy pe bucatica mea de tarla, cu copii, miros de prajitura in cuptor si pantaloni carpiti, mie asta imi aduce bucurie, la fel cum ma bucur sa citesc (devorez?) carti, sa lucrez in continuare (nu, nu am stare), sa conduc, sa vad, sa cercetez, sa ma bucur de timp/ liniste si ce ma inconjoara si sa descopar ca, uite, pot sa fac si asta si asta si... in fine, sunt ok cu mine, dupa cum spuneam. Si o sa vina si timpul creioanelor inapoi, candva. O sa vina si timpul cursurilor pe care imi doresc sa le fac. Sunt sigura. A nu se intelege ca fac aici elogiul maternitatii, departe de mine gandul ca nu se poate si fara copii in viata. Se poate si e ok. Ce nu e ok e sa il faci fara sa ti-l doresti, pe asta n-o mai inteleg intr-o epoca plina de solutii, insa sa decizi firesc cum ca viata ta ar trebui sa includa doar un iubit si un catel sau doar o planta ori nici macar aia... e la fel de valabil ca decizia mea de a avea copii. Ce nu e ok sa desconsideri pe cineva pentru ca a facut o alta alegere decat tine. Fericirea fiecaruia ia diferite forme, poate ca nu o inteleg dar de respectat o respect si apreciez mereu persoanele care reusesc sa isi dea seama ce vor de la viata si au puterea sa isi construiasca lumea lor frumoasa, asa cum o vad ei. E mare lucru sa iti gasesti calea in viata asta nebuna.

Asta legat de articolul acesta care a circulat online destul de mult si la care m-am trezit gandindu-ma destul de serios dupa ce l-am citit si nu, imi pare rau, dar desi contine o tona de adevaruri eu tot nu sunt de acord cu el.Te casatoresti pentru tine si pentru el. Nu pentru mama, tatal, fratele sau catelul tau sau pentru mama, tatal, fratele sau catelul lui, ci pentru tine si ce iti doresti si simti ca poti deveni langa el. Pentru voi doi impreuna, voi doi si copiii pe care eventual i-ati avea, singura alta parte implicata in relatia pe care o numim casatorie care insa nu depinde de hartia cu semnatura de la primarie. Copiii sunt partea importanta pentru ca da, nu sunt ai mei ci imi sunt dati doar o bucata de drum, insa pana cand se vor face suficient de mari, eu si cu el suntem cei care avem responsabilitatea lor. A sigurantei, integritatii, bunastarii si tot asa. Noi doi devenim oglinzi, modele si lumea pe care ne-o contruim noua devine si lumea lor, reperul lor, iar asta e poate cel mai important. Te casatoresti pentru tine, pentru el si pentru copiii care ar fi sa vina, pentru ca alegi un drum, o viata, un stil de viata si te implici , ti-l formezi impreuna cu el, ti-l insusesti. Il faci sa fie al tau. Si al lui. Al vostru.

Nu, nu m-a suparat nimeni. Nici deprimata nu sunt. Am divagat doar nitel, pornind de la sertarul cu creioane colorate care da, ma asteapta cuminti sa ma intorc la ele - dupa atatia ani tot nu le-am aruncat sau dat copiilor, stiu ca pot sa imi iau altele oricand, insa acestea au o valoare speciala. Si va veni si vremea lor, sigur ca da.

6 comments:

Piersi said...

Foarte frumos spus. Nu citisem articolul cu pricina, dar si eu cred ca te casatoresti pentru tine si pentru el. Si daca nu te casatoresti si pt tine, ai o gramada de frustrari pe care le duci cu tine toata viata.

Anonymous said...

Adevarat...si eu imi aduc aminte cu nostalgie de tinerete', de anii studentiei, de perioada dinainte de casatorie, de cea pana sa apara copiilul...asa ca de copilarie, cu mult drag. Nu-mi pare rau pentru alegerile facute, daca as putea sa oiau de la capat as alege lafel, as umbla putin la detalii poate, acum sunt mai experimentata. Acum merg la cumparaturi si nu ma refer la mancare aici, si ma intorc mereu cu ceva pentru ea si poate nimic, absolut nimic pentru noi, desi scopul iesirii a fost cu totul altul. Uneori ma gandesc ca voi fi o mamica nu prea tanara atunci cand copila mea va fi adolescenta, insa mai devreme decat in acest moment nu m-as fi simtit pregatita sa ndevin mama, sotie, etc. In vara asta a decedat bunica lui...m-am gandit mult si el de multe ori zice ca am facut copilul prea devreme...exact in acel moment i-am demonstrat ca exact la momentul potrivit s-a nascut copilul nostru, si-a vazut si bunica lui primul stranepot...Timpul trece prea repede pe langa noi, dupa o varsta nu mai este aliatul nostru, ci un dusman, daca nu stim cum sa-l dramuim. Nu stiu ce as putea face in timpul liber daca nu as avea familie, m-as plictisi de moarte, este dezolant sa traiesti singur. Fiecare doarme dupa cum isi asterne, mie imi place sa am activitate, chiar dca uneori am nevoie disperata de putina liniste, insa nu multa. Sunt multe de spus la acest subiect, eu mi-am impartasit parerea mea personala, nu -i judec pe altii. Ma gandesc uneori cu melancolie cum va pleca copilul in viata, in lume, la studii, dupa iubire si mi-e ingrozitor de ufrica sa ramanem singuri...

Zu said...

@Piersi: multumesc, asa zic si eu. Imi suna cumva a sacrificiu iar eu nu cred in astea cu "moarta pe altarul casei, i se va ridica statuie". Nu iti ridica nimeni statuie. Imi place mai mult partea in care persoana care esti atunci cand sunteti impreuna este ceea ce iti doresti sa devi, cea pe care o placi in tine :D.

Zu said...

@Anonymous: Eu nu-mi maginam viata mea fara copii, am stiut de la bun inceput ca vreau sa am. Nu stiu ce va sa vine... sper sa reusesc/ reusim sa fim prieteni inainte de toate si sa nu ajungem sa ne plictisim impreuna. Si sper sa ma mai viziteze copiii :D.Pana atunci insa imi mai si cultiv pasiunile proprii, pe cat se poate, rand pe rand, sa am ce face eu cu mine cand o ramane cu prea multi timpi morti (nope, acum n-am asa ceva :-)))...

Piersi said...

Am ajuns si eu sa pun petice la pantaloni :)
Tu de unde le-ai luat ca sunt f dragute?

Zu said...

Era un material comandat de pe Etsy, i-am facut copilului sort de bucatarie din el, asta e ce a ramas :-)

There was an error in this gadget