Asta e ca sa nu uit de ce citesc eu in fiecare seara povesti. Pana la disperare, pe diverse tonuri. Cu vocea pitigaiata a lui Castanuta-cel-Mic ce il face pe omulet sa rada chicotit si sa ma roage sa mai spun o data. Sau cu vocea groasa a paianjenului din pestera, cea care il face sa se ghemuiasca langa mine. Ori cu vocile subtiri ale purcelusilor care refuza sa-i deschida usa lupului.
Sau de ce citim despre cum respiram, circuitul apei prin oras si alte minunatii similare.
Sursa foto
No comments:
Post a Comment