10 January 2012

Jurnal de omulet - 2 ani si 10/11 luni

Am sarit o postare aniversara. Nu mi s-a mai intamplat asta. De vina sunt sarbatorile acestea agitate dar mai ales somnul care m-a dovedit. A fost o perioada plina, plina rau. Si omuletul a simtit asta din plin, pentru ca, ciudat sau nu, pana sa ii spun de sarcina relatia noastra se schimbase putin: ori ca eram eu tensionata si el ma simtea, ori ca treceam prin diverse stari noi si a reactionat, ori ca a perceput cumva schimbarea (stia?) si s-a confuzat - cert este ca erau vibratii aiurea in aer si brusc nu ma mai intelegeam la fel de bine cu propriu-mi copil. Cateva informatii suplimentare m-au pus pe ganduri, asa ca, desi initial ziceam sa mai stau, sa ma vad intai eu "pornita bine pe dumul asta" si apoi sa nu-i creez deja asteptari pentru haaat in vara, pana la urma i-am spus. Ca mami are bebe. Si, stupid sau nu, cred ca undeva, cumva, stia. Si ca ce i-am spus eu a venit doar ca o confirmare de care avea nevoie din partea mea, o confirmare primita cu o reactie de genul "aha, ok" si fara intrebari suplimentare, emotii, dileme sau framantari. Chestiunea a fost luata firesc si concluzia la care am ajuns acum este ca "mami bebe, tati nu bebe, A'api nu bebe" adica, mai clar, mami are bebe in burta, tati si cu el nu au bebe in burta. Simplu, nu?

Acum lucrurile au revenit la normal intre noi. Sa zicem ca e armonie si pace in casa noastra, desi e cam greu sa vorbim de liniste, norisori pufosi si tril de pasarele cand ai o tornada mica de aproape trei ani :D. Mai degraba e frumos si uimitor iar eu ma regasesc in postura babei uimite de la poarta care duce mana la gura si se minuneaza singura: bai, ce a crescut si ce minune fantastica pot sa am in viata mea! Ma surprind studiindu-l: parca e mai inalt, aaaa, ce simpatic vorbeste (usor cantat), aaa, formuleaza niste propozitii adorabile, aaa, a fost plecat si la intoarcere s-a cuibarit tot in bratele mele, aaa, ce istet e, vai ce ii merge mintea, uite, gandeste niste traznai de iti sta mintea in loc, aaa, ce smecher mic e!
 
Hitul finalului de an a fost "wow nino" (= o masina cu sirena, mare) din care a primit vreo... patru (?) pentru ca se pare ca Mos Craciunii de pretudindeni s-au mobilizat, asa ca am avut de la nino mare si mut, la nino care canta o melodie gen Bad Boys, latra ordine si merge singura inainte sau inapoi, la nino mica si rosie si pana la nino-teroarea care zdrangane de mama focului si deschide si inchide usile (asta ultima are ban la Buna in casa, am fost sfatuiti amical sa o facem pierduta :D). Mos Craciun i-a scris constiincios (cu penelul Adei) si desi prima reactie a fost sa caute direct masinuta in plic (e inca mic, nu s-a prins el prea bine cum sta treaba cu ii scriem-ne scrie-aduce cadoul sub brad), surpriza a fost totala, entuziasmul mare si stelutele au fost adunate cu grija si depozitate langa brad, misiva lecturata si pusa pe usa, musai sa o vada si tati cand vine. De altfel, in urma acestei avalanse de nino-uri, concluzia omuletului era ca unde vedea brad incepea sa topaie fericit intonand "nino-nino-ninooo" (fix cum face sirena de masina, semn ca da, astepta un nino, pam-pam!).

Marea realizare (si pasiune) e cu numaratul. Cu mici poticneli la doi si sapte ii iese un sir de cifre pronuntate usor stalcit si lungite cumva in insiruire, cifre dintre care marea lui febrete raman trei si opt: "unuu, doua, tei, patu' (enuntat triumfal, ca un prag important), ciiici, sesii, saapti, opt (alt mic moment de triumf :D), noa, zeci!!! (finalul apoteotic, rostit ca o mica izbanda personala, iote ca am ajuns la capat cu numaratoarea)". Si de aici incepe balul: numaram tot ce prinde si sta suficient cat sa ne exersam noi noua dobandita abilitate. Sau sunt informata cate x lucruri va face: opt, ba nu, tei, ba cici... Cu adevarat remarcabil este ca al nostru copil bilingv numara pana la 10 "in limba lui mami" si pana la 5 "in limba lui tati" :D.

Seara avem doua reguli: fara desene inainte de ora 8, asa ca se uita singur la ceasul digital, cand e opt, sa dam drumul la Mickey Mouse cel care i-a capiat pe Buna si Bunu dar continua sa domine in topul preferintelor. A doua regula este ca la culcare citim o carte, una pe care o alege el din cele cateva date de mami - de obicei e cea cu luuuna, sau cea in care numaram stelutele... si cel mai adesea sfarsim prin a negocia inca o carte si, daca ar fi dupa el, inca una si inca una :D.

Stie ca daca se loveste "pupa mama" si cel mai adorabil gest pe care l-a facut a fost ca il pupe pe Bunu atunci cand se plangea ca il doare tare piciorul - "pup A'api" a fost replica de topit instantaneu pana si calotele polare...

La gradinita pare sa fie bine, mama patita sufla acum si in iaurt, insa cu bolile stam f ok, raportam doar trei zile lipsa cu o raceala fara febra si un puseu de 1. independenta/ abilitate de a se descurca singur 2. dorinta de a vorbi (care ma bucura). Asta pentru ca stie sa se spele singur pe maini, sa scoata geaca si sa o puna in cuier etc etc iar pragul vorbitului lui - pasareasca proprie care ma facea sa ma tem ca va avea ceva frustrari pentru ca ceilalti copii nu vor intelege ce spune... ei bine, se pare ca smecherul meu a reusit sa se faca inteles, ba chiar pare sa aiba mai multe prietene fete (mamoase, de!) care chiar ii aduc de mancare dimineata (au bufet suedez, se servesc singuri, iar domnul uneori este servit :D). Si vrea din ce in ce mai mult sa isi dea drumul la vorbit, invata cuvinte noi cu rapiditate, deja nu mai tin pasul cu lista. Unele au sens, de exemplu "departe" e "parte", altele vin tot din radacina lui de micut japonez care le amesteca pe toate, de "rosu" a ajuns "ruja" iar "soare" e "java" (???).

Am trecut de mult la reductor, olita a fost abandonata, iar accidentele sunt din ce in ce mai putine. Din pacate acasa mananca mai putin, nu il trage ata... cumva e genul care prefera sa se joace si sa faca orice altceva decat sa piarda timpul mancand si cred ca nu da buzna la masa de lene, nu din alte motive. Pur si simplu copilul asta nu traieste ca sa manance si sigur nu mananca singur, nu e genul - daca e atmosfera in jurul lui, daca e lume si se ia cu ceilalti, da - la gradi se pare ca mananca bine, ba chiar ca e unul dintre cei cu care nu sunt probleme iar supele si ciorbele sunt intotdeauna ispravite. In caz de oboseala mare spune "gata, A'api nani" si se duce singur la culcare, iar regula veche cu "cand copilul meu zice nu, gata, nu mai ai sanse sa bagi nicio lingura de mancare in el" e in continuare valabila :D. Cu somnul acasa avem inca de pazit pe langa el 10-15 minute (eu), uneori chiar si o ora (Bu), iar dimineata ne trezim invariabil cu el in vizita. Mai dormim ceva impreuna dupa care incepe sa ne intoneze "mami, bleble, mami Minii" de pas sa mai dormi! :D

Si vine si mi se cuibareste tot in brate iar eu il legan usor si il intreb: "cine e puiul meu mic?", iar vocea mica si melodioasa imi raspunde incantata: "A'api"... E puiul meu de om.

6 comments:

Denisa said...

Adorabila postare, omuletul e fantastic :)
Sa-ti creasca (amandoi)!

Mamiţuni said...

La multi ani, omulet!

Zu said...

@Denisa: :D multumesc, cel "mare" e o figura, mare distractie sa-l urmaresc... iar bebe, of, sunt curioasa sa vad cum o sa fie.

Zu said...

@Mamituni: multumesc frumos, mereu citesc la tine cu mare placere dialogurile voastre, acum a inceput si al meu sa vorbeascaaaa!!! :D

mariamirabela said...

Ce de detalii, multumim, de mult nu ai mai scris atat de mult! Sa va traiasca amandoi sanatosi si fericiti! Si voi pe langa, ca distractia inca nu s-a terminat. :)

PS. Nu vrei sa ne spui de gradinita?

Zu said...

O sa scriu si despre gradinita, am ramas in urma cu multe postari si mai vreau sa si astept sa mai treaca putin timp, sa-l vad complet integrat.

There was an error in this gadget