18 April 2012

Despre iubire si nu numai

Coincidenta face ca ieri m-am ciocnit de cateva idei despre iubire si prietenie care mi s-au insinuat perfid in subconstient si au pornit sa se desfasoare in miez de noapte, cand nu aveam somn si stare. Probabil nu eram si nici nu sunt prea coerenta, azi tata se opereaza si eu sunt mai mult acolo, cu el, decat aici, in casa prin care bantui fantoma nocturna. Probabil tocmai de aceea mi se si rotesc in cap idei despre iubire si prietenie, nu am idee, dar zic eu ca nu degeaba m-am agatat in ele, o fi ceva de decantat aici.

Ieri si nu doar ieri mi-a iesit din nou in cale o noua notiune de prietenie, cea temporara, a unor oameni meniti sa apara in viata ta la un anumit punct si sa te insoteasca o buna bucata de drum, mai lunga sau mai scurta, sau, cine stie (zise naiva incurabila din mine) poate pentru tot drumul. Eu am crezut major in prietenia pe viata, in prietenia aceea din filmele siropoase si cartile de adolescenti, in sufletele care se regasesc si dupa ani intregi de despartiri pentru ca mereu le-a legat acel fir rosu de matase ascuns privirilor celorlalti. Naiva, clar, ca mi-am luat-o in barba big time si m-am calmat. Doar ca in ultimul timp in viata mea intra multe persoane noi, multi prieteni si uite ca e frumos, lucrurile capata culoare, intalnesc persoane faine (chiar ieri iata ca m-am mai ciocnit de un om frumos iar altul a venit sa ma deturneze de la gandurile agitate) si cred ca trebuie sa-mi scot de la naftalina definitia prieteniei si sa ii dau un nou luciu, probabil in acord cu vremurile pe care le traiesc. De unde si ideea insotirii pe o bucata de drum: adevarat sau fals? E de studiat aici.

Apoi am citit pe undeva unul din acele citate menite sa sublinieze ceva esential in viata (genul acela de replici celebre ce circula pe net) si in care un filosof a fost intrebat "ce e mai important/ bine: sa iubesti sau sa te iubeasca cineva?" raspunsul dat de el fiind "pentru o pasare ce e mai important, aripa dreapta sau aripa stanga?" iar eu m-am regasit vorbind despre iubirea neconditionata si despre faptul ca eu imi iubesc familia si stiu ca ei ma iubesc pe mine (iar reciproca e si ea valabila) si asta inseamna ca dincolo de tachinari si barfe si adevaruri spuse uneori in fata, axioma de neclintit este ca eu am sa fiu acolo pentru ei. Ca imi iubesc familia enorm si pentru ei eu sar fara sa clipesc si am sa ii sustin mereu in public. Iar asta imi da dreptul cumva ca in particular sa le pot vorbi deschis, sa ii pot tachina, sa ma si cert cu ei, sa imi permit lucruri pe care poate altora nu le permit fata de ai mei, pentru ca ceilalti nu o fac iubindu-i in acelas timp iar ei stiu asta si si eu stiu asta. Dinamica unei familii e complicata, dar cumva "totul ramane in incinta" (ca in bancul celebru) si noi simtim clar asta si ne da putere. Pentru ca eu singura nu ma vad traind. Nu mi se potriveste, nu stiu sa fac asta si traiul de una singura m-ar face sa sufar. Am nevoie de "ai mei". Am nevoie de ambele: sa tin la cineva, sa imi pese de cineva dar sa si fiu cocolosita de iubirea altora. Sunt genul care atunci cand e bolnava se face mai repede bine cu trei vorbe blande si o perna in plus la spate si genul care are nevoie de incurajari nu de suturi in fund, daca ma mangai pe cap eu ma ridic si ma duc curajoasa sa ma lupt cu monstrul cel rau :D.

10 comments:

forfecutsa said...

:)

Multa vreme m-am intrebat cum pot sa-mi desenez imaginea propriei familii, in pofida acelor momente de "ciocnire", a barfelor, a contrelor, asa cum ai zis tu.
Si apoi am inteles,asemeni tie, ca astia ai mei, familia, imi sunt infipti in gena, sunt ai mei, pana la capat. Si, ciudat sau nu, faptul ca eu stiu acum ca m-as arunca in fata celor mai mari furtuni, pentru ei, m-a facut sa inteleg ca si ei r face la fel.

Si,da, unele prietenii sunt pe viata, altele sunt temporare, unii oameni apar la momentul potrivit pentru ca ei te pot ajuta/vindeca/invata acea lectie de care ai tu nevoie atunci.

Si asta e ok, sa stii.
Pana la urma, cred ca tot ce conteaza e sa fim sinceri cu noi si , cel mai greu, sa acceptam ca , uneori, prieteniile mor. And that's ok too.

Draga mea,
Ma bucur tare mult ca ne-am intalnit ieri, ca am cunoscut-o si pe Ada. M-am judecat mult dupa aceea, intrebandu-ma daca nu cumva m-am balbait prea tare, daca nu cumva am tacut prea mult sau poate nu am fost coerenta.

Dar stii ce zic eu? Daca esti cine cred eu ca esti - si esti- sper si cred ca ai "auzit" ce era de auzit. Am fost acolo cu inima toata si cu multa bucurie, si de va fi sa ma chemi la inca o cafea (sau inca 10), voi veni cu drag.

Te imbratisez.
Monica

Zu said...

Da, cam asa e cu familiile astea, acolo e iubire neconditionata, m-am convins. Eh, cu prieteniile, mai greu, ca a mea n-a murit, a fost omorata miseleste :-)) dar, bon, eu sunt cam agitata azi, e o zi grea pentru familia mea, after all viata merge mai departe si am zis eu pe undeva pe sus de un om frumos :D... Si alooo, cum sa te judeci, eu n-am vazut pe nimeni balbaindu-se sau altele, zau, doar pe mine vorbareata ca de obicei asa ca, serios, cand ai chef de o cafea trebuie doar sa pui mana pe telefon si sa ma zgaltai :P. P.S. merg si la prajituri (cu multa ciocolata) :-)).

forfecutsa said...

Curaj astazi si multa sanatate tatalui tau, sa stii ca ma gandesc la tine tare de tot.
Bine ca mi-ai zis ca-ti place ciocolata, acum am si eu o scuza :P
Te tuc:*

Ada Demirgian said...

N-ai voie ciocolata. Iti creste tensiunea. :p

Zu said...

Auch, m-a prins! :-))

Radda said...

Hristos a inviat! Multa, multa, multa sanatate tatalui tau!

The way I am said...

Multe ganduri bune. Sanatate tatalui tau si sa treaca ziua aceasta grea cu bine si cat mai repede.

MMA said...

Sanatate tatalui tau!
Cat despre articol, foarte frumos scris!

Luminita said...

sanatate multa tatalui tau!

Zu said...

Multumesc frumos tuturor pentru gandurile bune :D. Am trecut primul hop si cel mai mare, operatia, acum asteptam sa il externeze si sa vedem evolutia in continuare.

There was an error in this gadget