12 July 2009

O zi de banc prost

Joi am decis sa merg cu mama si odrasla la Kika. Excursie lunga din coltul nostru de univers asa ca am zis sa pornim de dimineata. Zis si facut, la 8:00 eram in picioare, la 9:30 apare si mama si coboram in tromba la masina. Masina mea, parcata pe straduta de langa bloc, in timp ce masina lui Bu era tare bine infipta pe un loc de parcare din spatele blocului. Adica un bloc de ocolit intre cele doua... Cand sa ajungem la masina, imi aduc aminte ca parasolarul este la Bu in masina, asa ca o las pe mama cu bebe pe drum si ma intorc dupa el. Il iau si revin la masina mea, unde, stupoare: eram blocata de un Mercedes negru proptit bine-mersi pe drum. Nu tu avarii puse, nu tu numar de telefon, individul blocase nonsalant doua masini (mai era una langa a mea)... Ok, ma enervez, mama incepe sa pufaie (mama pufaie cand e de rau :D) dar zic ca trebuie sa vina repede, ce naiba, ca doar stie unde a parcat, asa ca incep sa incarc in masina geanta de scutece, termosul cu mancare, jucariile de carucior, bla bla... montez scaunul auto, mai claxonez din cand in cand... nimic... nu bag totusi caruciorul ca sa nu il chinui pe cel mic, insa nici cu el in mijlocul drumului nu e bine... si trecuse deja ceva timp... ma duc la chioscul de alaturi, ma interesez de a cui e masina, nu nu stie dar vine cu mine sa vada daca are alarma, sa i-o declanseze (nu, nu are), eu claxonez isteric, mama pufaie accelerat... apare o cucoana la geamul unei case si imi spune ca din masina au coborat doi tipi la costum si au intrat in scara blocului de alaturi, probabil mergeau la o firma de acolo... Virez spre scara blocului cu toti dracii dupa mine, gasesc femeia de serviciu a blocului si o intreb unde e firma, o conving sa ma lase in bloc, urc pana la etajul 8 cu femeia de serviciu langa mine, atac firma: aveti Mercedes negru? Nu, nu avem... ma dezumflu, cobor la masina again, ma mai invart in jurul cozii... mama pufaia in ultimul hal, mai claxonez... injur in sinea mea tot ce e de injurat si ma decid in ultima instanta sa iau masina lui Bu, adica sa ma trambalez cu catel si purcel pana la ea... Ok, mama pazeste carutul in timp ce eu pornesc la drum cu scaunul auto in brate. Pe traseu zaresc o doamna iesind din blocul cu pricina, o atac frontal intreband-o de alte firme in blocul ei si rugand-o sa ma lase sa merg la 3 unde imi spune ca mai sunt unii. De data aceasta urc in lift cu scaunul auto in brate, ca nu mai aveam unde naiba sa-l las si pe ala... Nope, nu au Mercedes negru... Ok, reiau turele de la o masina la alta, de data aceasta sui si copilul in masina si, cum batea putin vantul, decid sa urc sa-i iau celui mic un hanorac, just in case... Urc iarasi n etaje de bloc, descui usa, inchid usa, cobor si ma arunc spre masina lui Bu, unde o gasesc pe mama spume: ca au iesit cei doi la costum si i-a intrebat daca e masina lor si s-a certat cu ei si ca erau nesimtiti si asa si pe dincolo... Ocolesc blocul: yep, dupa ce am mutat tot calabalacul la Bu in masina, masina mea era deblocata si libera ca pasarea cerului. Injur sec (nu e stilul meu) si decid totusi sa iau masina mea: am benzina si nici nu pierd locul ala bun de parcare pe care era masina lui Bu. Si da-i si lupta: ocolesc blocul cu caruciorul strans, geanta, parasolarul, jucaria bla bla iar la final, bonus, mut si scaunul auto cu odrasla adormita in el, ca imi era mila sa-l mai trezesc... La final, ma sui in masina cu mama si eram atat de obosita, ca mie imi ajunsese plimbarea, pentru mine era deja timpul sa ma duc acasa sa ma odihnesc :-)). Dar, well, am plecat la drum, cu o ora intarziere...

Kika si tot ce inseamna acea zona sunt o mare nebuloasa pentru familia mea (except tata). Sunt cateva strazi la Razoare (cred) care duc ba in Drumul Tabere, ba in Militari, ba... si pe care eu mereu le incurc. Si mai mereu ma trezesc ca merg pe strada gresita. Si nu doar eu: si Bu sau Bro' (cu care, cautand Kika am reusit chiar sa ajungem in spate la Piata Presei Libere- don't ask)... So, mama zice: ca sa nu mai gresim drumul hai sa o luam prin Cotroceni. ??? hmmm??? Da, pe strada aia pe langa Facultatea de Medicina. Mica pauza: mama e teribila la explicatii sau orientare in spatiu si eu la strazi- ea zice chestii de genul "ia-o pe acolo", unde "acolo" este extrem de neclar si daca intrebi "care acolo" raspounsul este un "cum care acolo, acolo, ce, nu vezi???" iar eu nu stiu strazile dupa nume si am idei vagi de conexiunile dintre ele... Grozava pereche, stiu, candva am iesit de la Ikea si mergeam linistite spre Ploiesti, pentru ca mama imi spusese ca incolo e Bucurestiul...Bon, revenind: zic, adica eu venind de la Opera fac stanga la pod si apoi dreapta pe strada cu facultatea, nu??? Nuuuuu, zice ea, strada aia e in continuare, mergi asaaaa drept inainte, usooor dreapta... Ok, zic eu plina de bunavointa si trec vajaind pe langa strada cu facultatea, care era, evident, la un unghi de 90 de grade fata de drumul nostru si nu, nu corespundea descrierii facute. Mama pufaie, eu decid sa nu ma stresez si iata-ne din nou in faimoasa intersectie unde ne ratacim mai mereu (Razoare???). Decidem sa o luam dupa indicatoare: Ploiesti. Si mergem, si mergem, si mergem... si drumul nu parea cunoscut, nu nu eram in Militari, for whatever reason asa ca incep sa improvizez si virez stanga pana la o alta "sosea= strada mai mare" pe care mai mergem nitel pana cand ne dumirim ca suntem in Drumul Taberei, not good at all, intoarcem masina, facem manevre aiurea, ajungem inapoi, localizam un semn de Kika, well, tot nu eram in Militari dar decidem sa ne tinem dupa el. Mda, doar ca undeva trebuia sa facem dreapta, pe Valea Cascadelor si semnul a uitat sa ne-o spuna insa am vazut eu alt semn, de drum infundat asa ca m-am apucat sa virez in ultima secunda, la improvizatie...

Ok, ajungem noi in Militari, aici oprim la noul mall (cum ii zice, ca nu stiu) si o fac lata: dau sa pun copilul in carucior si nu stiu cum il ciupesc de picior cu catarama de la centura, in timp ce o inchideam. Nici acum nu stiu cum a ajuns piciorusul lui acolo. Tipat din partea lui, remuscari crunte mai apoi din partea mea- nu a fost nimic grav dar tot m-am simtit teribil de vinovata.

Dupa care ne oprim nitel la Auchan, unde am cumparat trei prostii (efectiv trei ca magazinul ala e cam batut de soarta), doua cutii de cereale si o cutie de bomboane. Si incepe circul: 1. nu ai voie cu caruciorul de shopping afara din magazin, chestie pe care vanzatoarea i-o comunica mamei dupa ce cumparase tot si incarcase in carut 2. cand mama, pufaind la maxim, da sa bage carutul la loc, tinand punga de cumparaturi in mana, se declanseaza alarma si se infiinteaza un paznic (care a stat in fata noastra cateva secunde fara sa ne vorbeasca pentru ca avea de terminat sa se se scarpine la nas- nu glumesc, chiar asta a facut) sa ne verifice cele trei amaraciuni din punga 3. mama era ambalata rau, da' individu nu o cunoastea pe mama, asa ca a insistat ca unde apare pe bon cutia de bomboane (desi vedea trei produse pe bon si trei in punga, doh!!!), asa ca ne-am intors catre casierita care era langa noi, cea care ne luase banii, sa confirme, doar ca respectiva s-a uitat la noi si a ridicat din umeri cu cea mai mare nesimtire (pe bune) 4. mama a explodat 5. am incercat sa intervin, sa ii spun mamei sa stea pe banca de alaturi si rezolv eu toate cele, dar era prea tarziu: si-a descarcat toate furiile in capul paznicului de a ajuns ala sa regrete ca a deschis gura si sa isi ceara scuze 5. am plecat tantose :-).

Ajungem la Kika, magazin mirobolant, cu care Bro' are niste aventuri de neuitat. Cum noi aici nu am avut probleme, sa le istorisesc pe ale lui Bro': in ianuarie, inainte sa nasc, am fost sa cautam mobila pentru casa lui. Si Bro' a vazut o comoda care i-a cazut cu tronc, una care avea doua variante: cu o usa gri sau grena. El a vrut-o grena, care nu era pe stoc si trebuia comandata din Austria. Ok, o comand, zice Bro', cand vine? In aprilie, vine raspunsul naucitor... Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie, wtf??? dar cum Bro' inca isi mai renova casa si nu se grabea, a decis sa o comande. Au urmat mistourile de rigoare, cum ca biata comoda vine pe ocolite in Romania, o ia prin China sau, cum Bro' tocmai pleca la ski in Austria, tachinari pe tema " mai bine ti-o aduci singur de acolo, e mai rapid". Anyway, in aprilie vine mesaj ca a ajuns comoda. Pleaca Bro' cu un prieten bun, bate toata calea pana la mama naibii la Kika, incarca harabaia de comoda in masina, ajunge acasa si, surprize- surprize, era comoda cu usa gri, nope, nu cea cu usa grena cum ceruse el. Ok, astepti patru luni ca sa iti vina comoda gresita??? Inapoi pe drumul oaselor cu comoda, scandal, stupoare cand ii spun ca daaaa, o aducem pe cea buna, dar acum s-a scumpit pretul ei... nu pe bune??? mie sa mi-o aduceti la pretul la care am platit-o, nu e problema mea ca intre timp s-a scumpit... si ramane ca vine comoda in inuie- iulie (??? nici nu mai stiu). Iarasi mistourile de rigoare in familie, iarasi asteptare, iarasi mesaj de la Kika ca a venit comoda, iarasi drumul cu prietenul (cu care facea si misto pe drum ca, hei, daca iar e ceva in neregula cu comoda inseamna ca imi porti ghinon :D) si de data aceasta decid sa desfaca ambalajul chiar in magazin, sa vada ca e totul ok. Nope, nu era ok, ii adusesera aceeasi comoda cu usa gri... Faza incerdibila, de film prost!!! Adusesera aceeasi comoda!!!! Angajatii Kika au vrut sa-i returneze banii, insa Bro' capos a zis ca el isi vrea comoda si inca rapid si cum le-a pomenit ceva si de OPC, au declarat ca "urgenteaza" lucrurile si o aduc in doua saptamani. Acum asteptam, daca nu ma insel au cam trecut cele doua saptamani si mor de curiozitate sa vad cum se termina saga acestei comode. Eu i-am zis lui Bro' ca dupa toate peripetiile astea o sa fie cea mai pretuita piesa de mobilier din casa lui :-))- after all, sa astepti juma' de an dupa o comoda????

A, am uitat: la Kika am mers cu bebel sa-l schimb. Au camera de alaptat/ infasat, foarte ok, pun copilu jos, pregatesc toate si cand im pun pe degete ceva Bepanthen sa-l ung, odrasla face o miscare iute de picior si se mozoleste de crema pe prima labuta, o freaca repede de a doua labuta care devine rapid si ea cremoasa si, in timp ce eu ma repezeam sa tin sub control dezastrul, el, dand haotic din picioare, ma umple si pe mine pe brate de crema, sa nu cumva sa ma irit de la scutec :-)), pfff...

Asaaa, revenind la ziua mea, dupa ce am terminat cu Kika trebuia sa ajung pe o straduta pe langa Hala Traian, sa ma intalnesc cu cineva. Nu stiam straduta, asa ca am scos harta orasului (am una in masina) si i-am pus-o lui mama in brate, in timp ce eu conduceam in directia respectiva. Si mama zice: dupa intersectia asta faci prima la dreapta si acolo e straduta pe care o cauti. Fac prima la dreapta si, nope, nu eram unde trebuia... Deja imi crapa capul... Trag masina pe dreapta, in mijlocul drumului, bag avariile, inhat harta si incep sa ma orientez: nu e bine, nu trebuia sa facem prima la dreapta dupa intersectie, ci prima la stanga inainte de intersectie (yep, ca in bancurile cu prosti). Mama insista ca e bine, eu ca nu, copilul incepuse sa se maraie in spate, i-am dat harta si am inceput sa ma invart pe stradute dupa cum ma ducea capul din ce dedusesem eu (din spate nu se mai auzea mama boscorodind, semn ca se prinsese cum statea treaba :-)). Ajungem la destinatie, stam 5 minute, respiram si decolez catre casa caci bebe se agita. Si agitat a fost. Dupa ce am lasat-o pe Buna acasa a decis ca e nevoie de ragete. Asa ca eu, dupa ziua teribila cu masina blocata, rataceala prin Militari si pe la Hala Traian, bonus cearta de la Auchan, am condus catre casa incercand sa lalai cantecele linistitoare despre iepurasi si veverite in timp ce in spate odrasla mea urla ca din gura de sarpe, rosu tot la fata si crispat. Imi venea sa urlu si eu, sa infig masina in primul trotuar si sa imi iau campii...

Noroc ca am gasit loc de parcare.

Dupa care a trebuit sa ocolesc blocul si sa urc cele doua rampe si in lift cu el in brate (ca altfel nu se oprea din urlat) si impingand cu o mana caruciorul plin de bagaje, pe care il incarcasem tot cu o singura mana, facand cele mai stupide manevre cu odrasla in brate.

Da, a fost o zi de exeptie, o mare exceptie si nu, nu am urlat, insa, oh, what a day, what a day...

2 comments:

Silvia said...

De la primul post pe care l-am citit pe blog-ul tau, mi-am dat seama ca ne asemanam fooooooarte mult. Aceasta povestire m-a lamurit definitiv si irevocabil!!! Exceptand faptul ca avem o fetita si ca as putea sa ma fac taximetrist, hehe!

Am ras cu lacrimi, da, stiu, tu ai suferit, dar pentru mine a fost incredibil de amuzant!

Zu said...

:-)) esti de-a mea? hehehe, credeam ca sunt ultim dinozaur ramas pe Pamant... :D

There was an error in this gadget