18 March 2015

Cand copila vrea mancare

De la un punct incolo ai zice ca nu mai sunt multe lucruri sa te surprinda asa de tare, ce poate sa faca cea mica mai socant decat cel mare? S-a intins el pe jos si a facut criza vietii pe treptele blocului de alaturi? Dap. A umplut casa cu animale imaginare? Dap. I-am cantat noaptea la telefon ca sa-l adorm in timp ce el era in alta casa, din alt oras? Dap. A lansat oare cea mai tare porecla data bunicilor ever? Dap. Si tot asa... been there, done that, sau daca nu done that apai oricum nu mai reactionez chiar asa de uimita la noutati bebelusesti.

Mdap. Doar ca fata mea e o diva si divele au toane si ei cand i se nazare ceva apai asta este, moment in care si eu imi aduc aminte ca sunt mama ei si ca deh, caposenia este ereditara si ca exista limite. Limite date de siguranta, de exemplu, cand mandrei i se nazare ca e amuzant sa fuga de mine pe trotuar. Asa ca ieri am esuat amandoua in fata unei porti, undeva la jumatatea drumului dintre gradinita si masina noastra la care imi doream sa ajung ca sa ii pot imbarca pe toti si sa mergem acasa. Copilul cel mare dorea sa mearga. Pitica decisese ca daca nu e rost de alergat atunci ea NU va mai merge. NU, nu va mai face niciun pas. Isi pusese la propriu mainile in san si era in greva.

??? Eu? Ah, eu inspiram-expiram.

Moment in care a venit o doamna. Tanara, pe la 25 de ani, cred... nici nu stiu daca avea copii... cara o gramada de sacose (si una de McDonald's, cu aroma aia tipica, de iti intoarce nasul dupa miros). Doamna se opreste langa noi. Bebeluna nu se misca, eu ma uit uimita... descoperim ca stateam fix in poarta ei si bietul om doar isi cauta cheile in geanta, timp in care ne studia si ea mirata, ca doar ii blocam poarta. I-am explicat pe scurt de ce ii pazeam poarta, s-a amuzat, am incercat sa conving fata sa se dea macar doi pasi mai incolo, sa ii faca loc... doar ca zana avea acum alta problema: punga de hartie maro ii capta toata atentia. E o pofticioasa incurabila iar una dintre pasiunile vietii ei sunt covrigi, tratatie speciala de la bunici, care vin uneori la noi cu o punga de hartie in care ea a invatat in timp ca se ascunde mereu ceva bun de mancare.

Asadar: covrigi! s-a produs declicul sifata a declarat ca vrea covrigi. Ha, atat ne-a trebuit: doamna m-a intrebat ce vrea? ii e foame? nuuuu, o duc acum acasa, nu va faceti griji.... haideti ca nu-i problema... nuuu, e ok, vreau sa o conving sa mergem... pac, descuie poarta si fix cand intra zice haideti ca le dau, sunt copii, isi doresc (evident ca aparuse si copilul doi in coasta mea). Cand am vazut ca umbla in punga m-am gandit ca cei doi vor primi cativa cartofi prajiti - mno bine, am capitulat la capitolul amabilitati, fiind totusi mega jenata ca dupa ce i-am blocat omului poarta acum nah, are belea suplimentara cu noi.

Doar ca, si aici eu am ramas complet bouche bee, copiii mei au primit fiecare cate un hamburger. Cate un haburger pentru fiecare. Cadou de la doamna cea extrem de draguta, care mi-a declarat ca nu-i nicio problema si s-a dus linistita in casa in timp ce trupa mea (inclusiv bebeluna cea stana-de-piatra-nu-ma-misc-niciun-pas anterior) s-a intors pe calcaie si a pornit-o rapid spre masina, desfacandu-si de zor ambalajele, cu mine socata in urma lor.

Aaaa... sunt foarte impresionata... nici nu stiu de unde sa incep sa analizez povestea.

4 comments:

Anca Diana said...

deci nu o sa moara de foame ever :))) foarte dragut. si al meu capata de mancare, in restaurante mamaile olandeze ii doneaza cookieurile de la cafelele lor, iar acum cateva zile a capatat 2 euro de la un mos si o babuta. moment care a declansat o seara intreaga de analiza, ca olandezii sunt zgarciti, nu prea vezi asa ceva, eu am zis ca sigur imbracamintea mea vintage a transmis altceva, tac'su a zis ca era copilu' dragut doar...

Zu said...

Ah, bani n-am primit... la asta nu ma gandisem :-)))

Anonymous said...

Lol, da-le hamburgeri, that'll keep'em healthy...

Zu said...

Serios? Asta-i tot ce ai inteles din povestea de mai sus?