Normalitate

Am bifat prima serbare de iarna asta la gradi - a copilului mare. A fost catel, intr-o sceneta cu o vrajitoare din care cel mai tare cred ca le placea sa se invarta in cerc (toti calare pe matura) si sa se prabuseasca dramatic pe jos :P. Iar lui stiu sigur ca cel mai mult i-au placut cantecele, pe care mi le-a repetat prin casa de imi zdranganea capul, in special pe cel cu saniuta care in loc sa fie naluca e mereu nauca. No bine, ca la serbare s-a auzit clar rostit de toata grupa "saniuta nauca" si m-a pufnit rasul in amintirea momentelor in care ma chinuiam sa-i explic de ce e saniuta aia naluca si nu nauca... Degeabaaa :-)). Si acum am doua cantece noi care nuuuu faceau parte din repertoriul meu (florile dalbe si ceva cu fulgi de nea) pe care  musai sa le caut si sa le invat, ca ne poticnim dupa primele doua versuri. Maine urmeaza serbarea ei. Prima ei serbare :D. N-am stres, n-am dureri, n-am probleme: nu e nimic cu musai, nici cu costume obligatorii si nici cu sume exorbitante sau prezentatori-vedete inchiriati cu ora. Am insa emotii - uf, normal.

Azi mi-am reconfirmat (daca mai avea nevoie de confirmare, deh) faptul ca Brazilian Nut de la Snack Attack este the drink for me, e fix pe gustul meu, as putea sa beau tone in fiecare dimineata din tot restul vietii mele si  apoi am vajait cu masina prin oras, pe unde se circula foooarte bine la prima ora si foooarte prost mai apoi, ba chiar cu oameni urati care claxoneaza si te apostrofeaza isteric. Gen domnul care dupa ce mi-a facut semn sa il las sa treaca strada (perpendicular), taman cand eu ma concentram cum naiba sa ma var mai acana ca sa ii fac loc, a inceput sa urle pe geamul deschis la mine ca "fac scandal". Wtf? Nici nu deschisesem gura... Sau, ca domnul in varsta si probabil foarte iritat de viata care cand drumurile ni s-au intersectat brusc (el a facut un pas la stanga, eu mergeam drept si cu viteza, amandoi eram pietoni) si doar am atins usor sacosa pe care o tinea in mana, cerandu-mi scuze imediat... uhhh, ce mi-au auzit urechile! Am trait insa si reversul medaliei, cat sa compenseze tot: doamna "florareasa din colt" care la librarie, vazandu-ma ca ma scotocesc frenetic dupa 30 de bani, mi-a dat ea cat imi trebuia. Mi-a fost jena sa-i iau, recunosc, dar a insistat asa relaxat, explicandu-mi ca e o suma infima, genul pe care o gasesti si pe jos daca esti atent... ca am plecat de acolo zambind si cu bucuria ca mai sunt si oameni normali pe lumea asta.

Si apropo de normalitate si frumos si spirit de Craciun: am bifat si Shoebox. Din pacate cu probabil cea mai urata cutie din istoria Shoebox, am avut ghnion de o cutie "cu capacul atasat" si o trupa foooarte entuziasta in jurul meu - combinatie fatala :-)).

Normalitatea e frumoasa, sa vad daca o mai regasesc si dupa vreo trei drumuri la banci si furnizori de telefonie mobila, ha, ma duc chiar acum...