24 July 2014

Marea

Cand eram mica tin minte ca ne intrebam deseori intre noi "ce iti place mai mult, la mare sau la munte?" - intrebare cu iz de oracol care ni se parea noua ca ne defineste personalitatea. Pe vremea aceea decisesem mandra ca eu sunt genul "munte" - aventuriera cu un usor iz de "cool", voila. Realitatea e ca marea mi se parea cam plictisitoare: in afara de apa nu faceai altceva, stateaaaai cate e ziua de lunga pe prosop si te intorceai de pe o parte pe cealalta sub soarele arzator. Bleah.

Pe cand la munte le poti avea pe toate: ai chef de plaja - se poate, ai chef de balaceala - gasesti un rau cu apa limpede, ai chef de racoare - este cat cuprinde, ai chef de aventura, plimbare, cocotat - sa tot mergi... Bref, logica mea imbatabila era ca muntele iti ofera mult mai multe si nu prea te lasa sa te plictisesti.

Inca iubesc muntele iar drumetiile si peisajele ma fascineaza, insa observ ca pe masura ce au trecut anii am cazut la pace si cu marea, ba chiar mi-e dor de ea, am nevoie de ea. Mi-e dor de mirosul ala sarat, de fosnetul valurilor, de briza usoara, sa ma asez pe nisip la marginea ei si doar sa ma uit lung in zarea albastra in timp ce vantul imi incalceste usor parul. Intalnirea cu ea e ca o zi de sarbatoare.  Ca atunci cand esti obosit dupa un drum lung si te intorci acasa (parca simt in oase ca imi trebuie o vacanta la mare din cand in cand, sa-mi reincarc bateriile). Marea e o experienta personala in primul rand, una profund senzoriala: mirosul sarat, sunetele valurilor si ale pescarusilor, atingerea nisipului si a apei...  caldura pielii incalzite de soare si izul de sare impregnat in ea, sa le iei cu tine ca amintire pentru cateva zile. 

E o magie aici :D. Marea e o "ea" de care iti e drag si cu care astept sa te reintalnesti. Asa ca in fiecare vara ma trezesc mai nou ca imi e dor de mare si ca abia astept sa fug la ea. Si dupa ce o vad mi-e dor iar de ea.

Mi-e dor de mare.

4 comments:

Alexandra Albu said...

Hai!

Vio said...

Ha! Tocmai anuntam prin birou ca vreau iar la maaaareee:)
N-au trecut decat doua saptamani de cand m-am intors, dar si mie mi-e tare dor de ea!
Eu sunt/am fost si voi ramane genul "mare". Mare, ocean, ceva cu plaja maaare si cat mai pustie...cu valuri sau fara..cu miorsul ala de sarat care-mi ramane si seara in par si-n piele...mmm..
Ma poti lasa acolo si singura zile,saptamani in sir. NU ma plictisesc, nu-mi trebuie altceva...

Zu said...

@Alexandra: vin cu drag, dar abia m-am intors la munca dupa 2 ani de stat acasa cu copila... :-(

Vio said...

Aoleuuuu...biata de tine:(((
Acomodare usoara sa ai....:)