Minunea de miercuri

Copila cea mica strickes back, asa ca o declaram uimitor monument de inventivitate si ingeniozitate si imaginatie si alte cuvinte cu i :D. Dupa ce am cautat de nebuni, mam' mare, mamiţica şi tanti Miţa, telefoanele pe care le pitise bine-bine, ne-am resemnat cu ideea ca ori sunt la gunoi (desi parca nu e genul ei) ori vor iesi la iveala cand ne-om muta de aici si om goli toata casa (adica peste o mie de ani, ca nu ne mutam prea curand).

Miercuri insa, plec la escalada cu omuletul si ma suna mama, ramasa acasa cu bebeluna:
- Tu ai gasit telefoanele?
- NU.
- Pai are unul in mana, il butoneaza de zor...
- De unde l-a scos?
- Nu stiu!

Pam-pam. Asadar, dupa ce ne-a lasat frumos sa fierbem in suc propriu, mandra s-a decis ca viata fara telefoanele ei iubite e plictisitoare si s-a dus tacticoasa la ascunzatoare de unde l-a luat pe preferatul ei. I-am zis bunicii sa stea cu ochii pe ea, poate ne conduce la locul faptei, insa cand am ajuns acasa nu stia nimeni mai mult iar pitica mi-a vanturat pe sub nas telefonul, reusind chiar sa ma fraiereasca o secunda ca au aparut amandoua. Mnu, era tot cel pe care il pusesem eu jos - ea s-a cotcotat linistita si l-a luat inapoi.

Muream de curiozitate unde le putuse ascunde, asa ca am inceput sa investigam - pe unde s-a plimbat suspectul inainte de aparitia telefoanelor, in ce activitati dubioase a fost implicat capsorul cret, cum si unde s-a intamplat... bref, am stabilit o arie de cautare si am scotocit toate cosuletele si cutiile cu jucarii, in cautarea telefonului lipsa. Nu era acolo!!!

Joi insa l-am gasit. Eram pornita rau :D.

Ascunzatoarea era... in biblioteca. Intre carti - un telefon negru intre niste carti dintr-o colectie legata in negru, combinatia perfecta. Inutil sa spun ca domnisoara n-a umblat in viata ei la cartile alea.

Sta gaina la-ndoiala...

Ieri de dimineata (dimineata, dimineata, pe la 6 si ceva), patrulam pe Pache intr-o procesiune cel putin amuzanta. Eu impingeam caruciorul, cu bebeluna inauntru, iar in spatele meu venea omuletul, impingand un carucior roz de jucarie si cantand cat il tineau plamanii "Sta gaina la-ndoiala ca din sapte puisori... tica tica tica tac...". Cu cuvinte gresite si ragete afone, dar pe un ton entuziast.

Ma trezisera la 5.30 (!!!), vioi si veseli amandoi, sa cad din pat si nu alta.Si cum aveam in plan de ceva timp sa le fac cate un exudat (sa stim pe ce lume umblam), insa ma tot invarteam in jurul cozii ca, deh, trebuie sa fie devreme, sa nu bea, sa nu manance, sa... de data asta am zis "v-am prins, vrajitoarelor!" si i-am luat pe sus. De unde si procesiunea-urlatoare :D.

Partea simpatica a aparut mai tarziu, cand cel mic s-a saturat de cantat si ne opream sobri la cate un stop, o mama cu doi copii, imagine absolut normala, doar ca de undeva din jurul nostru se auzea 



Se uitau la mine: eram serioasa. Se uitau la copil: nu schita niciun gest, timp in care melodia se desfasura linistita. Se facea verde si noi plecam... cu melodia dupa noi, tot drumul, derulandu-se in bucla. Pe langa oameni surprinsi ca de ce aud dinspre noi, pana la urmatorul stop si urmatorul personaj mirat :D...

Sercetul se afla in buzunarul meu, pe telefonul care reda la infinit si volum maxim unul dintre cantecele din Cutiuta Muzicala, asa cum imi ceruse copilul (a carui noua fixatie este aceasta melodie). Asa ca am mers pana la laboratorul Synevo ca rapperii aia cu casetofonul dupa ei, doar ca in cazul nostru era "Puisorul cafeniu" lalaindu-mi in cap.

P.S. Altfel, in mod normal eu sunt cea din a carei masina se aude Fear of the Dark, asta pentru ca imi place teribil de mult dar si pentru ca incep sa cred ca Rock FM  are o singura melodie in playlist...

Testul Bechdel

Am aflat de el intamplator, dar mi se pare foarte faina ideea: un test pentru filme, propus in 1985 de  scriitoarea Alison Bechdel (care se pare ca a preluat ideea de la o remarca a Virginiei Woolf). Dorinta este de a observa nu atat numarul femeilor prezente in filme, cat profunzimea povestilor lor, relatiile dintre ele, rolurile care li se atribuie si subiectele de care sunt preocupate.

Testul in sine este incredibil de simplu, pentru a il trece trebuie ca in film:
- sa apara mai mult decat un personaj feminin (si sa le aflam numele)
- femeile sa vorbeasca intre ele (o conversatie = schimb de replici)
- subiectul conversatiei sa fie altul decat "barbati"


:D

Simplu, nu? Mdap, mai bine de jumatate din filme de obicei pica testul (Avatar, Star Wars, Lord of the Rings, Piraţii din Caraibe, Ocean’s Twelve, Mission Impossible, Slumdog Millionaire, Men in Black, Fight Club, The Fifth Element, Indiana Jones, Braveheart, Toy Story, Gladiator, Up etc.)...

My song for today

Lovely

Dar telefoanele unde se duc?

Fratele ei cel mare ne-a ascuns telecomanda bine-bine, de am cautat-o trei zile furibunzi ca ne saturasem sa mutam televizorul fara ea, dupa care a aparut singura, curata-luna, din masina de spalat unde o spalasem impreuna cu toate rufele familiei. Culmea e ca functiona fara probleme. A mai facut si el si altele, gen aruncat un telefon in wc, dar bon, sunt vremuri apuse, acum e randul ei.

Si domnisoara a ascuns nici mai mult nici mai putin decat doua telefoane vechi, folosite doar pe post de mp3 player. Iphone-ul meu de acum mii de ani, primit cadou la nasterea copilului cel mare si Iphone-ul la fel de vechi al sotului, ambele cu sim-urile vechi in ele dar cu numarul de telefon si tot restul transferat in noile noastre telefoane (pe niste simuri mai mici si mai potrivite, so nu, nu le putem suna), avand doar posibilitatea de a seonecta wireless la net si, mdap, fiind puse pe silent. Sau cel putin asta e tot ce stiu eu despre ele. Plus faptul ca nu, nu le gasim, desi doi adulti am cautat de am intors toata casa cu fundul in sus aseara. Si ca sa atrag spiritele bune de partea mea am intors si doua pahare si o cana cu fundul in sus. Degeaba.

Nu cred ca sunt in gunoiul pe care l-am aruncat ieri, probabilitatea e mica, dar nu mai am idei, am cotrobait in toate cotloanele in care ar fi putut sa-i vina idei sa vare ceva (hei, am gasit si unde isi ascunsese pantofii de strada si asta era o ascunzatoare noua, nu m-as fi gandit...).

Sah-mat, castigator la puncte domnisoara capsor-cret, care cand o intrebam unde e telefonul cu muzica afiseaza o figura ingrijorata, exclama un aaa mirat si incepe sa caute nedumerita alaturi de tine, vadind o preocupare sincera.

My words for today

Biciclim, biciclim

Pentru ca vine vara (bine-mi pare) si vacanta cu ea cu tot (cu trenul din Franta), eu visez la o bicicleta si am mare nevoie de un sfat, o maslina, o recomandare de la cine stie, pls. Iata si brieful:

- sa fie de dama
- se fie pliabila

- sa se plieze repede si usor
- sa fie mai joasa (mi-e cam frica de bicicletele-cocostarc)
- sa fie usoara, sa o pot cara eufara sa mor dupa aceea
- sa intre in portbagaj sau undeva pe locul din fata, ca mai am si bicicleta cu roti ajutatoare a copilului mare
- sa o pot manevra eu, avand unul sau doi copii dupa mine - adica sa o pliez, sa o cocot in portbagaj/ masina pe undeva, sa merg pe ea (nu-s sportiva de fel), sa o sui cu liftul la etajul 8, repet, avand 1-2 copii mici dupa mine

Soooo... idei, recomandari, pls?

N-am incredere, recunosc

Cand mi-am facut blogul, l-am dat anonim :D si desi acum jumatate din bogosfera cred ca-mi stie numele real si are idee cam cum arat, eu tot n-am facut schimbarea de nume, am ramas la Zu. Prefer sa nu spun cum ma cheama, unde locuiesc, cum ii cheama pe copiii mei (desi pe asta au spus-o altii public) sau pe sotul meu, la ce gradinita merge cel mic, unde lucrez sau cand plec in concediu (:D), unde ma duc in concediu, ce masina am sau eu-mai stiu-ce. Nu prea pun nici poze si nu dau check-in, iar daca mai spun si ca nu mi-am dorit sa am telefon (cand aparusera primele) pentru ca nu intelegeam de ce sa ma gaseasca cineva oricand si oricunde si sa stie mereu unde sunt, e clar ca boala e grava :-).

Intamplarea face ca telefonul l-am castigat la un concurs acum mii de ani - un pachet Alcatel One Touch Easy (o caramida de telefon) cu cartela cu tot, asa ca soarta a transat problema iar eu am tot numarul ala de telefon de prin facultate, cand se intampla fericitul eveniment.

Dupa cum vad eu lucrurile, cei care imi sunt apropiati stiu deja tot ce e de stiut si ei sunt cei carora doresc sa le comunic aceste lucruri. Am cunoscut multe persoane in online si cu unele dintre ele discut deschis, dar de ce sa stie si restul lumii toate datele mele personale? Fara suparare, dar oamenii se schimba, contextul poate deveni altul si experienta mea cu prietenii e mai mult de genul "azi te pupa/ maine te scuipa" asa ca da, sunt reticenta, recunosc, suflu si in iaurt.

Ce ma face insa sa fiu chiar foarte neincrezatoare in ceea ce priveste Facebook si Forsquare si alte minunatii din astea este... well... faptul ca eu le dau gratuit informatii despre mine. Ma dau pe mana lor si n-am idee ce fac ei cu toate datele astea adunate. Tot ce nu reprezinta spatiu public dar are pretentii de mare agora libera mie imi miroase suspect, pentru ca nu, nu este public - cineva le detine, exista un proprietar care maine poate decide ca vrea sa inchida serverul/ sa schimbe politica Facebook-ului (ce chestie, asta s-a intamplat deja)/ sa-ti foloseasca datele in scopuri comerciale/ sa te puna sa platesti pentru ceea ce azi consideri mandru ca e "contul tau, dreptul tau". Si nu sunt eu mare figura publica importanta si picatura mea nu face diferenta dar nu vad de ce sa iti ofer asa gratios informatii pe baza carora ma poti manipula, aruncandu-mi in fata reclame targetate si vanzand profilul meu (ca parte a unui public tinta) unor companii care vor sa stie cum sa ma "fraiereasca" mai bine, totul sub iluzia ca eu imi creez mediul virtual dupa pofta inimii. Nu il fac eu, il fac algoritmii din spate si cat timp inteleg asta si accept compromisul partial deoarece mediul online e fun si util si bun si mi-a adus o groaza de chestii faine in viata... tot nu simt nevoia sa "dau din casa" prea multe.

Par ipocrita, ca doar am blog :D. E o linie fina, fiecare o traseaza unde pofteste si  uneori ma gandesc ca si blogul meu e prea mult, mdap. Pe moment insa imi aduce mai multe lucruri bune, am cunoscut foarte multi oameni faini si ma bucur de legatura cu ei, si, bineinteles, e jurnalul copiilor mei, asta e cel mai important - oricum ma gandesc serios sa-l trec pe domeniul meu, macar sa fie al meu si sa stiu eu ce si cum. Trebuie doar sa-i gasesc un nume, Zu nu cred ca mai merge, uf.

Sunt cam reticenta, stiu. Dar zau daca am incredere in chestiunile "gratuite" si ce "imi face viata mai usoara", mnope, prefer sa ma bucur de ce imi ofera insa cu precautie, asa ca mi-e mai bine ca o buna parte din viata mea sa ramana pentru mine si cei apropiati cu care vorbesc la telefon si ma vad cu mare placere, ca doar viata in offline e si mult mai sanatoasa si e e the real deal.

Dialoguri

Discut cu copilul meu despre apa, importanta ei si alte din astea. Cumva ajung sa intreb:
- Si animalele din padure, de unde crezi ca au apa sa bea?
Raspunsul lui, oh, aceasta Maria Antoaneta a vremurilor noastre, vine scurt si ferm: Din piscina!

--------------------

Vorbim despre gradinita.
- Si ce ai desenat la gradi?
- O foaie cu patru foi! Cu patru foi, nu trei!

--------------------

Iar in trafic, iar isi pune singur intrebari despre ce vrea sa fie cand se va face mare...
- Stii care o sa fie munca mea?
- Nu, ce meserie vrei sa ai?
- Cand o sa sune alarma o sa ma sui in masina mea de pompieri si o sa merg unde suna. 
... ahaha, deci am ajuns de la primar la pompier :-)))
- Si o sa ma intorc la 7! decide el rapid (7 seara este ora la care se pun desene la noi in casa si omuletul vrea sa fie sigur ca le prinde: pompierit- pompierit, dar sa ajungem la desene la timp!:P)

--------------------

 Auzim la radio Impossible - James Arthur si ii place, asa ca declara: 
Mami, cand aveam 3 ani am facut eu muzica asta. Cand eram bebelus si aveam 3 ani.

(hmmm... oare e cazul sa am o conversatie cu James Arthur despre drepturile de autor?)

--------------------

Hai sa-ti spun ce e zapada, zise el.
?
Zapada e un obiect friguros.

Bijuterii pentru cei dragi

BeSpecial.ro m-a pus pe ganduri cu o intrebare simpatica-tare: care sunt bijuteriile pe care le-as oferi in dar prietenelor mele? Mi-a placut tema aceasta, imi place sa ghicesc ce i se potriveste fiecareia si ideea de a ma lasa cineva sa ma joc intr-un magazin plin de bijuterii frumoase... pfff, cine nu ar fi tentat? A fost mai greu sa aleg, multe variante, multe idei... dar bon, sa pornim la drum, sa visam, sa daruim, sa ghicim ce le-ar face placere:

Pentru prietena mea cea inteleapta si mereu eleganta, care adora bijuteriile clasice ce nu se demodeaza niciodata si iubeste seturile cu pietre pretioase, ah, ah, e cocheta rau, pana si pentru cea mai banala intalnire cu iz de eveniment ea se fardeaza ingirjit si isi compune o tinuta atent asortata, pentru ea am cautat ceva care sa se potriveasca gustului desavarsit al unei persoane cultivate si rafinate si am ales o cameee tare frumoasa:

 

Pentru prietena care iubeste texturile, suprapunerile si croiurile asimetrice, croind tinute stratificate la care adauga mereu un lant luuuung cu pandantiv sau multe pietre interesante (si iata ca mai tarziu are cu ce sa joace nonsalant in timpul conversatiilor :D) am gasit un colier cu un aer  romantic, fix stilul ei,:

Pentru prietena (aparent) serioasa si pasnica, insa cu o doza zdravana de "je m'en fiche" pitita bine in spatele aparentelor a fost cel mai greu sa gasesc ceva dar cred ca i s-ar potrivi, dintre multe bijuterii de argint, un inel cu aparente clasice si o piatra scanteietoare, fierbinte. Plus ca e mov, ametist - ador ametistele :D:

Pentru prietena mea- suflet geaman, ce patesc eu pateste si ea, vai mie, ne vaicarim la unison :D... suflet nomad si vesel, mereu pusa pe sotii si cu un zambet laarg pe fata, am gasit un pandantiv haios - nu-i asa ca se potriveste? mi se pare super simpatic:

Pentru prietena cea mereu sigura pe ea si cu "replicile" potrivite gata sa fie rostite cu aplomb si zvac, imbracata mai mereu "business" cu o camasa alba la care merg culori, multe culori, ce era mai potrivit decat un set multicolor, plin de viata ca ea (da, da, pietrele sunt naturale si nu, nu-s de mancare :D):

Asaaa... Mai vreau :D! M-am distrat cautand idei de cadouri, sunt multe variante de bijuterii, in stiluri diferite si am putut gasi pentru fiecare ceva sa i se potriveasca. Imi plac tare mult cadourile gandite pentru cel caruia il cumperi si e grozav arata faptul ca te-ai gandit la acea persoana anume, la ce o caracterizeaza si ce ii place - dovada faptului ca o cunosti, o intelegi, esti atent la ea. Iar daca daca se poate cu mesaj e si mai bine, sa aminteasca de un moment din istoria comuna, ceva ce sa ramana peste ani... Mdap, sunt o sentimentala agatata de diversele cadouri de la cei dragi - prin liceu incepusem sa fac colectie de brataruse din cele fine de argint si toata lumea ma stia si imi facea cadou. Le purtam pe toate, cam 10-12 bratari subtiri, fiecare cu alt model, stiind precis care de la cine e si aducandu-mi aminte cu drag de fiecare persoana in parte :-). 

Jurnal de bebeluna (22 luni)

Ieri il las pe cel mare in bucatarie, gata sa isi pregateasca sanvisul de seara. Cand ma intorc, el era in sufragerie, la desene. Sora ta unde e, il intreb eu nedumerita si din bucatarie se aude un "mmnmndbfmmm dadada" inconfundabil. Ma duc sa vad si o gasesc pe bebeluna cocotata pe scaunelul inaltator in fata blatului de bucatarie, incantata nevoie mare ca gasise pregatite alimentele pentru cel mare si insfacase o felie intreaga de paine din care acum infuleca tacticoasa, mormaind de fericire.

Cam asa e... capsorul carliontat e peste tot, gaseste tot si se vara in cele mai neasteptate locuri, mai ales daca e vorba de mancare. Deschid frigiderul sa scot un iaurt de baut si nu il pot inchide la loc pentru ca doua manute mici si pofticioase se strecoara pe langa picioarele mele, sa inhate si ele un iaurt, pe care mai apoi nu il lasa pana nu il bea tot-tot. S-a invatat sa isi mute singura scaunul inaltator si o gasesc cercetand curioasa rafturile de sus ale dulapului cu jucarii sau, stupoare si soc, turnandu-si linistita singura apa in pahar de la filtrul fix - nu bun, ca nu stie sa-l si inchida si facem balta/ lac/ ocean. Dar ce conteaza, acum ca s-a prins de miscare insista si trebuie sa fiue extra vigilenta, ca doar e vorba de apa si apa e atractie fatala.

Mananca singura, cu mana sau cu lingurita, isi pune jumatate de supa pe ea dar refuza cu incapatanare babetica, cere agitata "pa'" "pa'" (pai) sa bea singura si iubeste stafidele, merisoarele uscate, merele, broccolli, rosiile si mozarella. Si covrigii. Si cartile, in continuare adora sa ii citesti, e in stare sa imi aduca tot teancul de carti, sa le lecturam impreuna, cu ea cuibarita in bratele mele.

De vorbit... tot prost. Cu ale ei :D. Cateva cuvinte, a mai adaugat pa' (pai din cel de baut) la vocabular si tati a capatat si el in sfarsit o identitate proprie, fiind avansat de la mama la papo'.

O aud prin casa, mereu in miscare, mereu gata de o noua aventura, mereu undeva, cumva, facand ceva neasteptat. Are de unde sa se inspire: Fratele cel Mare face o groaza de chestii grozave, doar ca el are 100 si ceva de cm si 5 ani si ea e o pispirica de nici 2 ani... Ce conteaza insa, vointa are cat carul! Vrea sa se spele pe maini, pe dinti, vrea telecomanda (si inevitabil inchide televizorul), vrea telefonul, vrea mancare si imi arata insistent dulapul de unde vrea ceva anume, vrea, vrea, vrea. Afara merge cu viteza pe trotineta ei argintie sau se suie de zor pe tobogan (uneori si in sens invers :D), intra in magazin, comenteaza fiecare latrat de caine sau pisica pe care o vede, umbla tantosa si curioasa, copil vesel si liber.

Singurul moment in care NU o aud, nu raspunde, nu nimic este... mdap, cand stie ca o caut anume pe ea. Sa o schimb, sa iesim afara, sa... ceva. Atunci se ascunde, ii place sa ne jucam asa si cand o gasesc o ia la fuga incantata prin casa, doua picioruse mici tropaind repede-repede si o claie de par carliontat :-).

Feeling exhausted

Azi am plecat in masinuta mea cea plina de puf si pufisori- in spatele blocului nostru e iarna, ninge cu pufisori si acestia se astern ca o plapuma groasa pe drum sau se lipesc enervanti si insistenti de tot ce prind. Ti se agata de nas ori se aduna pe masini,  de biata mea albastrita arata acum de parca i-a crescut brusc blanita. Asadar am plecat amandoua, ea aratand de parca cineva ii facuse o farsa si o unsese cu miere ca sa o dea apoi prin puf de rata, eu lalaind Fear of the Dark , cu geamul deschis si volumul dat mai tare, ups, mi-am dat seama nitel mai tarziu. Mda, cred ca eram o imagine de neuitat :D.

Intai am dus copilul mare la gradi. Cu copilul mic dupa noi, evident. Apoi am cautat o parcare, cale de trei ture de bloc, dupa care am parcurs lungul drum de la masina pana acasa, cu copila mica interesata de toti cainii, toate frunzele si in general tot ce misca pe marginea strazii :D. Acasa nu mai spun, intr-o ora am facut ordine/ mancare/ cateva "alte treburi". Si... am plecat la work! Peste o luna revin din concediul de ingrijire a copilului, asa ca aveam hartii de dat, semnat, parafat. Uf, e o nebunie... te plimbi de la x la y si inapoi la x, dupa care la z, dar stai ca z nu e in birou, hai sa incerci si cu hartia cealalta, ajungi la a, b, c nu, ca nu e, revino dupa 16.00, stai sa vedem in ce departamente esti, ups, voi nu aveti sef si vi s-a schimbat numele, cum naiba va mai numiti voi acum si oare cine ar trebui sa semneze hartia? Si tot asa, intre muulte etaje si corpuri de cladiri diferite, pentru ca nu, niciun birou nu este langa altul, sa stim o treaba. Plus analize medicale, ha, alea abia incep!

Sunt obosita si nauca si peste doua ore o iau de la capat, tot la work, tot cu masina mea proaspat imblanita, tot cu recuperat copilul de la gradi. Ziua cartitei, huh?

Dar macar am invatat ceva: e treaba grea sa plimbi o hartie (#birocratianemananca) si e mai bine sa nu parchezi in spatele blocului in perioada cu pufisori.

Atelierul de quilling

Cristina (Talente de Nazdravani) m-a invitat la "joaca". Un atelier pentru copii si parinti (colaje, pictura, quilling...) - recunosc deschis ca mie mi-au sclipit ochii cand am auzit de quilling. De mult doream sa incerc, mi se pare fabulos ce se poate face (voila - Yulia Brodskaya).

Asadar, sambata de dimineata am mers cu cel mic la atelier (gradinita Pro Kinder, wow, ce spatiu!, chiar m-a impresionat). Acum... pentru o persoana care moare dupa tot ce inseamna craft si papetarie, incaperea frumos aranjata cu colturi de colaj, pictura... lectura... quilling... era o minunatie. Locul perfect pentru mine, m-am uitat la toate pe indelete: stampile/ stampilute, hartii de toate culorile si modelele, vopsea cu sclipici sau fara, diverse elemente auto-adezive, perforatoare multe-multe, fundite, benzi colorate... aaaaa... eram ca un copil :D.

Piticul meu topaia pe la toate materialele, venea dupa mine (motiv pentru care la inceput n-am reusit sa fac mai nimic) si vroia ba una ba alta, abia la final  m-am prins cate tipuri de lucrari a facut: a decorat fluturasi, apoi o farfurie de plastic, dupa care a pictat niste suporturi de lumanari si o rama (bine, pe alea trebuie sa le terminam noi acasa, sunt versiunea "5 ani - fara ajutor"), a trecut pe la colaje/ perforatoare/ lipit/ taiat cu foarfeca si a realizat singur un tablou intreg dupa ce m-a ajutat si pe mine la al meu, apoi m-a pus pe mine pe mine la lucru la al treilea...  Din ce am vazut i-au cazut cu tronc diamantele auto-adezive, a impodobit cu ele tot ce a prins, musai sa cumpar :-).

La quilling eu m-am luptat cu un fluturas. Migaloooos... si stramb pana la urma, dar bon, prima data cand fac asa ceva. Norocul meu cu Cristina - are multa rabdare si iti explica de toate ce si cum, cu filmulete si diverse informatii suplimentare. Apoi am facut un tablou cu OZN (am "furat" poza - tabloul din dreapta este al lui iar OZN-ul e comandat de el, deh).

Mi-am adus aminte ca in casa mea ideala o camera era "de joaca" pentru copii - un loc unde sa aiba  tot felul de materiale creative, sa poata experimenta fara grija de spatiu, mizerie etc., sa isi poate expune proiectele, de orice fel ar fi acelea. Si eu pe langa ei, ca imi place mult sa fac diverse si mai ales sa pictez - am cam lasat in urma pasiunea asta insa tare mi-e drag sa pictez pe lemn sau ceramica. Nu am casa aceea insa ma tot gandesc cum si unde sa le fac un coltisor cu materialele pe care le avem, sa isi poata lua singuri si sa faca ce isi doresc (diferenta dintre "eu le programez impulsurile creative" si "ele vin dintr-o nevoie interioara"). Au si acum la indemana diverse lucruri, am asteptat insa sa mai creasca si bebeluna ca sa le pot lasa si pe cele mai putin safe afara iar intalnirea aceasta mi-a dat idei, m-a ajutat sa vad cum sunt aranjate unele lucruri... am de unde sa ma inspir :D. Si am si de unde sa mai cumpar o groaza de materiale noi, pfff, cartile de la editura Casa le stiam, am deja un teanc impresionant (dar au scos unele noi, acum o vreau pe asta), insa am descoperit Daco si ProfiArt si, mda, situatia e grava :-))).

Lecturi de toate felurile

Offline:

Pentru cei mici:

Online:

Fun, fun :D

Big wow

Interesant

Micuta hotomana

Acum ceva mai mult timp am fost cu trupa intr-un mall dintr-o zona a Bucurestiului prin care nu umblam de obiciei, dar deh...  Teoretic tundeam copilul cel mare. Practic, au disparut cu totii si i-am gasit in magazinul de alaturi, un pet shop, unde sotul meu se juca vesel cu un pui de boxer scos din cusca. Era mai maricel, 3 luni parca, si proprietarul ii scazuse mult pretul pentru ca dorea sa-l vanda. O frumusete jucausa si pusa pe sotii de care Bu era cucerit complet si pe langa care omuletul zambea fericit: "O luam?" zise anexa cu glas topit.

Mi-a stat inima in loc. E rasa mea preferata, febletea mea. Alma a fost primul meu caine si primul caine este THE ONE iar Bu stia asta, stia cand de fericita as fi fost sa il luam atunci si se lasase dus nitel de visul unei astfel de bucurii. Ooo, ce vis frumos, stim ca ne vom lua un caine candva, sigur o vom face (eu am avut boxer, el doberman),  dar ce sa faci cu un caine ACUM, cand eu abia jonglez cu copil mic prin casa... of... off... offfff.

OF. Am zis nu :-(. Era sa ne luam caine... dar nu ne-am luat :-(. Inca.

Am fugit in schimb dupa copila care patrula fericita printre rafturi, ne-am desprins cu greu de puiul de boxer si ne-am regrupat catre masina. Bebeluna, in bratele sotului. Abia in parcare ne-am prins ca tinea ceva strans in pumnisor -  o mingiuta mica-mica, de un verde stralucitor si impodobita cu paiete - nici nu se vedea ce e daca strangea pumnul... o inhatase dintr-un magazin, vai mie, micuta noastra hotomana!

Unde s-o ducem inapoi? Nici nu stiam ce e cu ea, am lasat-o asa, ne-a facut si familie de hoti, nah. Doar ca imi era grija ca o baga in gura, asa ca pe drum ma tot uitam la ea, sa nu incerce - paietele alea nu ma incantau. Bineinteles ca fix asta vroia, sa o "guste" nitel, asa ca eu ziceam "nuuuu" si ea...  ea inchidea ochii, convinsa fiind ca deh, daca ea nu ma mai vede pe mine nu mai pot nici eu s-o vad pe ea :-))) si isi continua vesela ideea... eu ziceam te vad si se uita la mine nedumerita apoi strangea ochisorii si mai tare, cu o mutrita concentrata... si tot asa... delicioasa.

Dupa acest incident am observat ca domnisoara cea incantata se mai serveste cu diverse la Mega, unde probabil se considera pe tarlaua proprie, ca doar mama si tata au Mega personal (la ritmul in care se multiplica pana la urma o sa avem sa aiba fiecare magazinul personal, dar asta e alta discutie). In fine, acum m-am invatat si ocolesc laaarg zona de fructe (de unde serveste delicat  cate o boaba de strugure) sau raftul de biscuiti varsati ("ia uite mami cati sunt, fix la nivelul meu, ce vrei sa spun ca nu pot sa iau???") :P.

Ziua in care...

... am mai trecut un hop ca parinte e pentru mine ziua in care mi-am dus copilul la dentist stiind ca va primi un "sirop" care sa il faca sa stea mai relaxat (si a stat, a fost bine, nu asta e, ci vartejul de sentimente care m-a napadit). L-am vazut cum devine usor ametit, cum merge clatinat, vorbeste mult si e vesel fara motiv... cum isi pierde controlul asupra propriului corp... si am stiut/ stiu ca e o banala interventie, ca n-am de ce sa ma sperii, dar totusi corpul meu s-a revoltat, un vuiet surd mi-a blocat simturile iar inima cred ca a mai sarit cate o bataie din cand in cand.

E ziua in care dupa ce l-am adus acasa moale ca o carpa, incapabil macar sa se agate de mine ca sa-l pot duce mai usor in brate, m-am asezat pe marginea patului si mi-am dat seama ca imi tremurau mainile, necontrolat.

Ziua in care cred ca mi-a mai albit un fir de par si mi-am dat seama cu groaza ca "abia incepe" - are doar 5 ani si viata e lunga, o sa mai trecem prin multe din astea noi doi si eu o sa albesc mult si bine, e clar.

Puii ciorii

Aseara - citim, povestim, hai la culcare... mnope, copilul nu vrea pentru ca ascultam Vivaldi si "imi place muzica asta", "vreau sa mai ascult". Fooarte hotarat, explicandu-mi ce parte din "melodie" ii place. In cele din urma a cedat cu conditia sa nu o inchid, ca vrea sa adoarma cu muzica. Pofteam sa ma retrag pe canapea cu laptopul in brate dar i l-am lasat, incercand sa imi ascund uimirea si admiratia :D...

Jumatate de ora mai tarziu dormea dus pe acorduri de Vivaldi.

-------------------

Mandra mea bebeluna nu pare sa fie prea interesata de chestiuni "frivole - feminine". Ca nu-i pasa de papusi si prefera oricand sa fugareasca o masinuta impreuna cu Fratele cel Mare, stiam, dar gusturile ei in materie de somn m-au luat complet prin suprindere.

Printesa noastra cu zulufi si mutrita de papusa adorabila se retrage la culcare tinand strans in pumnisor fie o masinuta de colectie, din cele metalice care ne impanzesc toata casa,  fie o biluta din cele multe pe care le-a zburatacit de la un joc de biliard in miniatura (~1 cm diametru). Mmmda, nimic de plus, nimic moale :-)... Nu vrea iepurasul cu fundita roz, desi parea interesata sa aiba si ea unul. Abandonat e si cainele pufos pe care singura l-a cules din IKEA. Nu vrea nici macar dragonul verde... ori perna in forma de nor, mnope. E topita dupa bilutele alea micute si le plimba dupa ea peste tot, iar masinutele sunt la egalitate cu cateva figurine de plastic reprezentand animale, preferabil caini. La somn  pot fi amandoua sau doar una, cerute insistent daca nu a apucat sa le ia ("p'tutu" si "goo") si pastrate bine in manuta pana tarziu in noapte, asa ca daca nu reusesc sa i le pescuiesc pe ascuns dintre asternuturi, dimineata le gasesc in patut si mereu ma intreb mereu cum de n-o deranjeaza in somn.

Pastila mea muzicala

Pastila pentru zilele ploioase si deprimante (via Ada - multumesc :D).
I'm in love. 

My words for today

In fine, asta e un citat de tinut minte pe viata.