Soooo... copilul cel mare a plimbat o tuse seaca pe la bunici si se pare ca daca n-a bagat-o nimeni in sema sa ii dea cu ceva medicamente la ca, pardalnica de tuse s-a dat de trei ori peste cap si s-a transformat in ceva mai mult. Ceea ce inseamna ca simbioza mama-copii ramane simbioza si nu-s sanse sa intervina gradinita intre noi.
Noaptea trecuta, insa... apare sotul cu copilul in brate. Sa-i fac loc langa mine, ca s-a trezit deja de trei ori, nu poate sa respire etc etc. Era ziua lor, ca baietii: citesc impreuna, se joaca si apoi el doarme cu tati, asa ca eu aveam tot patul pentru mine. Trezita brusc din somn, a urmat un dialog absurd, eu intrebadu-l de ce sa iau copilul in pat, el tinand copilul care dormea si repetand povestea cu "s-a trezit de trei ori", eu tot nu intelegeam ce vrea de la mine, de ce sa doarma copilul cu mine, el tot pe-a lui... pana cand am intrebat: "pai bine, da' nu dormea cu tine, de ce sa il aduci la mine?" si asa am aflat ca mnope, eu ma culcasem avand un singur copil racit in cap, cel mare, insa sotul meu tinea in brate celalalt copil...
Ah, well... :D.
Asadar am dormit cu pitica. Si la 6 dimineata capul carliontat s-a ridicat brusc de pe perna si a inceput sa turuie "nana, wowow, blabla" si dusa a fost linistea mea. Si-a exprimat mirarea si incantarea ca a dormit cu mine prin toate sunetele si gesturile posibile, mi-a adus o revista, papucii, tricoul, telefonul... eu le luam, multumeam frumos si le puneam pe partea cealalta... m-a escaladat in toate directiile, a reluat de n ori povestea cu adusul obiectelor, a dat ture prin camera comentand detaliat in pasareasca ei fiecare obicet intalnit... pana cand mi-a adus ochelarii. In momentul in care i-am pus pe nas pesemne ca i s-a parut ca suntem pregatite, asa ca deschis usa de la dormitor, iesind afara.
Buna dimineata, soare! Incepe o noua zi glorioasa! 1 aprilie, nu? :-)))
No comments:
Post a Comment