Camera comorilor

Sunt doua saptamani de cand am facut marea mutare sau rocada, ca sa ii spunem asa :D: am mutat bebeluna in camera cu fratele ei si da, noi ne-am recuperat dormitorul. Minus incidentul nefericit si foarte prost nimerit cu interfonul de bebe care a decedat taman acum, lucrurile sunt roz pe meleagurile acestea.

E cald si pace la ei in camera cand ii culcam, in intunericul adanc dat de draperiile mari si groase. Ea adoarme prima, el mai sta cu noi la povesti si mai joaca. Lumina de veghe e suficient de puternica incat el sa poata vedea daca e nevoie sa se scoale noaptea. Uneori intru doar ca sa ii vad dormind, de dragi ce imi sunt: ea rastignita toata in patutul de bebe, el adormit profund intr-un vartej de plapuma, iepuras si diverse jucarii de plus. Mai indrept o cuvertura, mai ascult o respiratie ritmica, verific daca are apa... si ma retrag in varful picioarelor.

Dimineata insa, e veselie mare in camera lor. Ea doarme neintoarsa pana dimineata si de obicei se scoala prima. Se ridica in picioare in patut si ii vorbeste pe limba ei, incantata nevoie mare ca il vede in patul lui cel mare. Evident ca il trezeste :D si el ii raspunde, ba chiar se duce langa patutul ei si asa ii gasesc eu de cele mai multe ori, ea chiuind bucuroasa, el ciufulit de somn, explicandu-i nu-stiu-ce. Tragem draperiile verzi cu imprimeu vesel cu animalute si lasam soarele sa intre. El isi aduna iepurasul, ea topaie sa o iau in brate. Camera nu le mai este de ajuns - mergem catre sufragerie, jucarii, micul dejun, desene, mii de lucruri noi de scotocit si descoperit... :D

E frumos asa. E frumos si sa ii stiu dormind si sa ma bucur si eu de linistea ce domneste in restul casei, e frumos si sa le veghez somnul linistit si e frumos si dimineata, cand toata casa se trezeste la viata, cu pofta. Ma bucur ca am facut rocada asta, nu stiu cand vom face urmatorii pasi, vazand si facand, dupa cum simtim ca e potrivit - nici cu mutarea impreuna nu imi era clar cand e momentul sa o facem, se pare insa ca l-am gasit.